Cosmologia Sfântului Maxim Mărturisitorul și actualitatea ei


Dintotdeauna, imaginea pe care şi-o face omul despre cosmos rămâne principala componentă a interpretării teologiei şi culturii. De aceea schimbarea modelului teologic şi cosmologic în anumite momente cultural – istorice ale societăţii umane a generat punctele de răscruce în progresul sau regresul civilizaţiei popoarelor. Acest lucru îl putem urmări studiind cu atenţie şi iubire de adevăr istoria concepţiilor teologice şi ştiinţifice care s-au perindat pe firmamentul culturii umanităţii.

Formulăm câteva consideraţii referitoare la cosmologia Sfântului Maxim Mărturisitorul şi la marea ei actualitate pentru cultura şi civilizaţia contemporană aflate azi la răscrucea unui proces de fermentaţie de o intensitate fără precedent în istoria omenirii.

1.         Viaţa şi opera acestui mare Sfânt Părinte al Bisericii sunt un model de trăire în Hristos şi de cunoaştere adâncă a culturii vremii sale, cultură pe care Sfântul Maxim a folosit-o şi a transfigurat-o în ce a avut ea mai frumos şi mai subtil ca formă şi conţinut al gândirii antice greceşti. Mărturisirea ortodoxiei, a adevărului creştin, a fost mai importantă pentru Sfântul Maxim Mărturisitorul decât însăşi viaţa sa. Ca şi ceilalţi Sfinţi Părinţi care au avut de pătimit pentru fermitatea şi statornicia lor în dreapta credinţă, Sfântul Maxim trăia ceea ce spunea şi teologhisea ceea ce trăia, pecetluind cu sângele său mărturisirea sa de credinţă. Aceasta ne dovedeşte, o dată în plus, că Ortodoxia s-a impus în lume şi în istorie prin jertfelnicie, după pilda Mântuitorului Hristos, sângele mărturisitorilor fiind sămânţa cea bine şi mult roditoare a întregii creştinătăţi. Biserica trăieşte până la sfârşitul veacurilor atât la nivel comunitar cât şi pe plan personal, potrivit măsurii fiecărui credincios, în această stare de jertfă dar şi de înviere, pregustând încă de aici arvunile bucuriei vieţii veşnice din Împărăţia lui Dumnezeu.

2.         Referitor la teologia trinitară şi la hristologie, “gândirea Sfântului Maxim, asemeni întregii gândiri biblice şi patristice răsăritene, are un caracter antinomic şi paradoxal. Ea ţine împreună, într-o sinteză superioară, afirmaţii care par opuse şi contradictorii.”[1] Teologia sa aduce lămuriri în problema unităţii fiinţei precum şi a Treimii Persoanelor dumnezeieşti într-o vreme când filozofia antică încă mai încerca să înglobeze tainele adânci ale Revelaţiei divine în concepte raţionale. Sfântul Maxim insistă asupra intersubiectivităţii divine, adică asupra prezenţei Persoanelor divine una în alta, taină ce constituie temeiul dogmei trinitare, al comuniunii perihoretice divine. Apoi, el formulează şi explicitează foarte clar dogma unirii ipostatice a celor două firi, lucrări şi voinţe (divină şi umană) în Persoana Mântuitorului Iisus Hristos, combătând cu tărie ereziile monofizită, monoenergistă şi îndeosebi monotelită care tulburau cumplit Biserica în vremea sa. El demonstrează cu limpezimea neasemuită a logicii sale îndumnezeite că unirea ipostatică a celor două firi reprezintă tocmai temeiul şi garanţia înnoirii şi a îndumnezeirii în Hristos atât a firii umane, cât şi a întregului cosmos.

3.         Sfântul Maxim Mărturisitorul arată că Dumnezeu, Care rămâne nemişcat în calitatea Sa de fiinţă necreată, Se mişcă şi lucrează atât în planul interior al vieţii divine, cât şi în planul relaţiei Sale cu lumea creată. Dincolo de orice panteism şi deism, Dumnezeu este mai presus de orice existenţă creată de El, dar Se face prezent în toate prin lucrarea Sa iconomică. Ieşind din Sine prin actul creării lumii, Dumnezeu Se face cunoscut în ea prin raţiunile făpturilor, prin Pronia şi Judecata cu care ocârmuieşte lumea spre unirea ei tot mai deplină cu Sine. Cosmologia Sfântului Maxim depăşeşte astfel pendularea celorlalte concepţii filozofice între panteism şi deism, arătând că Dumnezeu este “de infinite ori infinit” în esenţa Sa necreată, taina Sa supranegrăită nefiind accesibilă nicicum făpturilor Sale prin nici o descoperire, dar este lucrător în lumea creată de El mişcând necontenit făpturile conform cu raţiunile lor eterne unite în Logosul Său.

Sfântul Maxim a conceput raţiunile ca energii dumnezeieşti necreate, elaborate într-un “pretimp” al creaţiei. Ele nu se confundă nici cu Logosul divin Care le-a elaborat, nici cu făpturile a căror structură o determină şi în care ele sunt articulate în chip negrăit. Raţiunile lucrurilor, care sunt eterne în planul lui Dumnezeu, au fost plasticizate aşadar în actul creaţiei, şi prin aceasta ele au caracter atât transcendent cât şi imanent, atât necreat cât şi creat[2]. “Creaţia nu e o simplă încorporare a raţiunilor preexistente, ci apariţia unor raţiuni plasticizate, conforme raţiunilor preexistente în Dumnezeu. Raţiunile lucrurilor sunt pe de o parte create, pe de alta, copii ale raţiunilor divine, avându-le pe acestea ca temelie continuu susţinătoare, cu neputinţă de despărţit între ele, deşi lucrurile se pot dezvolta şi altfel decât conform cu raţiunile divine.”[3] Deşi se află în Logosul divin, raţiunile nu sunt exterioare făpturilor (ca idei platonice sau forme pure), ci ele asigură prezenţa activă a Logosului divin în creaţie. Prin aceste raţiuni, Dumnezeu păstrează necontenit legătura cu lumea văzută şi nevăzută, cu cosmosul întreg. Astfel Logosul divin este mereu prezent în creaţie, lumea mişcându-se sub purtarea Lui de grijă şi rămânând bună în esenţa ei, ca operă continuă a lui Dumnezeu, în ciuda dezordinii şi a alterării introduse de păcat. Prin fundamentul ei raţional şi comunitar, lumea permite întruparea Logosului şi transfigurarea ei neîncetată în Hristos. Pe de o parte, Logosul divin este punctul de iradiere a creaţiei (A), dar pe de altă parte El este şi punctul de convergenţă a ei (W), adică este începutul şi sfârşitul (scopul) spre care este chemată întreaga creaţie prin Biserică.

Concepţia cosmologică echilibrată a Ortodoxiei ne fereşte, aşadar, atât de căderea într-un pesimism aducător de nelinişte şi chiar de panică ce ne-ar putea veni din ideea că fericirea, după care aspirăm prin fire, n-ar putea fi atinsă într-o lume ce pare tot mai autonomă şi mai fără sens (consecinţa deismului scolastic), dar ne păzeşte şi de un fals optimism pe care-l propagă unele filozofii vitaliste neopăgâne[4] şi unele secte neoprotestante[5] când susţin că fericirea şi Împărăţia lui Dumnezeu sunt doar în lumea aceasta şi în veacul de acum. Pe de altă parte, înţelegem şi faptul că omenirea nu este nicidecum la discreţia unor forţe (impersonale) obscure din univers care dirijează destinele oamenilor năruindu-le orice tendinţă spre libertate[6], dar nici nu are nevoie de a evada din această lume care n-ar fi decât o iluzie ca să-şi atingă salvarea într-o altă lume, şi mai iluzorie, precum susţin filozofiile orientale.

4.         După Sfântul Maxim, lumea reflectă la nivelul creat perihoreza şi comuniunea divină prin ţesătura minunată a relaţiilor dintre lucruri care îşi au temeiul în unitatea raţiunilor în Logosul divin. Predispoziţia naturală a lucrurilor spre relaţie, spre comuniune, arată că lumea are ca scop comuniunea tot mai intensă a făpturilor cu Dumnezeu şi întreolaltă, lucru care se manifestă şi mai evident în cazul oamenilor care sunt creaţi după chipul lui Dumnezeu Cel personal–comunitar. Cosmosul are, aşadar, un sens eclesial şi eshatologic, acela de a fi Biserică – Împărăţie a lui Dumnezeu, în care toate sunt transparente spre Dumnezeu şi unite simfonic întreolaltă. Iar acest lucru este posibil datorită lucrării neîncetate în lume a Logosului şi a Duhului Sfânt prin “harul care îndumnezeieşte toate”[7].

5.         Cosmologia Sfântului Maxim Mărturisitorul depăşeşte orizontul limitat al acestei lumi şi înalţă către Dumnezeu. Lumea însăşi este ca o scară pe care omul poate înainta printr-o viaţă tot mai curată şi prin contemplarea făpturilor ei spre Cel ce le cuprinde şi le ocârmuieşte pe toate. Raţiunile lucrurilor se arată astfel a fi ca nişte trepte înlănţuite pe care Dumnezeu coboară în lume şi pe care omul urcă neîncetat spre Dumnezeu, unindu-se sinergic prin har şi unificând prin relaţia lor şi lumea cu Dumnezeu. Această conlucrare şi convergenţă între energiile divine necreate şi cele create în om, şi în mod deplin în Dumnezeul – Om Iisus Hristos, arată că Dumnezeu a făcut lumea cu un scop veşnic, şi că pentru aceasta înaintea lui Dumnezeu ea are o valoare veşnică, valoare pe care adeseori omul tinde să o transforme în proprietate personală instaurându-se ca un alt dumnezeu pe pământ, nesocotind pe Creatorul său. Dar cu toate încercările de a-şi face prin tehnică un paradis pământesc ca o sfidare a celui ceresc, omul nu reuşeşte decât să-şi pregătească astfel un palat al infernului, golit de orice comuniune reală cu Dumnezeu şi cu semenii, dar plin de răbufniri ale patimilor iraţionale şi ale demonilor care le generează şi lucrează prin ele.

6.         Dacă până în secolul XIX ştiinţa şi filozofia ei operau cu o concepţie mecanicistă şi atomizată despre lume, în care relaţiile dintre lucruri erau considerate pur exterioare, astăzi fizica particulelor elementare confirmă strânsa legătură care există între toate particulele universului. Pe de o parte, întregul este mai mult decât suma părţilor, fiecare mişcare a fiecărei părţi, cât de mici, având rezonanţă în tot cosmosul, şi pe de altă parte fiecare mişcare a întregului generează un reflex la scară mică în fiecare parte a sa (principiul holografic). Mulţi dintre fizicienii recunoscuţi ai contemporaneităţii, în formularea şi explicarea teoriilor despre “cărămizile lumii materiale”, despre spaţiu – timp – materie – energie – informaţie, folosesc concepte şi expresii împrumutate din limbajul teologic şi mistic, înşişi mărturisind că raţiunea umană nu-şi mai este autosuficientă în explicarea realităţii. Ei susţin că universul este inteligibil şi poate fi cunoscut şi contemplat în armonia sa raţională, surprinzând în colimatorul cercetării ştiinţifice “sublimul şi ordinea minunată ce se dezvăluie în natură şi în lumea gândirii”[8]. Asistăm aşadar şi în cadrul ştiinţei la o reaşezare a ei pe temelii noi, care acceptă ideea creaţiei lumii din nimic, a ordinii sale interne şi a unei finalităţi (raţiuni) superioare lumii însăşi, care nu puteau fi descifrate prin raţionalismul îngust al secolelor trecute. De asemenea, pragurile de observabilitate şi măsurabilitate a lumii microcosmice (constanta de timp a lui Plank, nedeterminarea lui Heisenberg) au deschis ştiinţei porţile apofatismului şi ale întâlnirii cu realitatea transcendentă, cu lumea spirituală. Se vehiculează deja de multă vreme ideea unei religiozităţi cosmice, nu puţini savanţi afirmând odată cu A. Einstein că singurii oameni adânc religioşi sunt cei mai serioşi dintre cercetători[9]. Dar, cu toate că mărturiile Sfinţilor Atanasie cel Mare, Grigorie de Nyssa şi Maxim Mărturisitorul preced de peste un mileniu descoperirile fizicii relativiste şi cuantice, totuşi, când ştiinţa actuală susţine că materia este raţiune, energie şi lumină solidificate, interpretarea ei cosmologică tinde mai degrabă spre un pancosmism ateu şi impersonalist, decât spre concepţia cosmologică ortodoxă.

7.         Cu toate că progresul tehnologic a înregistrat un salt spectaculos în ultimul secol, totuşi, societatea occidentală suferă grav în ceea ce priveşte relaţiile interumane. Boala lumii secularizate, ca un memento mori al păcatului originar actualizat în fiecare om, este egocentrismul. Pe de o parte, omul crede în orgoliul său triumfalist că lumea este cum o vrea şi o face el prin tehnologie, dar pe de altă parte este sufocat de presiunea tehnicii care îl împinge la un mod de viaţă tot mai alert, tot mai stressant. Adică omul încearcă să domine lumea prin tehnologie, situându-se cumva deasupra şi în afara ei, dar în acelaşi timp caută resemnat un refugiu în natură căutând să scape de singurătatea ucigătoare a patimilor. Numai aşa se explică faptul că omul individualist al societăţii secularizate trece dintr-o mândrie egocentrică agresivă (susţinută de concepţia cosmologică deistă) într-o resemnare depresivă (susţinută de filozofiile şi practicile orientale panteiste) de genul asta e realitatea, totul ne depăşeşte. Occidentul are nevoie azi mai mult ca oricând de spiritualitatea ortodoxă şi de omenia ei echilibrată ca antidot împotriva tehnicizării masive şi a dezumanizării relaţiilor interpersonale. Numai Biserica şi credinţa ortodoxă mai pot da omenirii o reală lumină spirituală şi un sens superior vieţii. Cu adevărat a sosit momentul – precum ne arată atât de minunat prin viaţa şi prin scrierile lor marii Cuvioşi Părinţi ai ultimului deceniu, Arhimandritul Sofronie şi Paisie Aghioritul – ca omul contemporan să renunţe la orgoliul său triumfalist de “liber cugetător”, orgoliu care i-a falimentat viaţa spirituală pustiindu-i-o de orice urmă de sfinţenie, şi să accepte ca unică soluţie a salvării sale de la pierzare Calea, Adevărul şi Viaţa lui Hristos în Biserică. Numai aşa se va putea el ridica din mocirla patimilor sale de supraom dezumanizat şi autonom şi va putea fi şi vremelnic şi veşnic fericit, ca homo christianus.

Întemeindu-şi scrierile pe opera Sfântului Maxim Mărturisitorul, foarte mulţi teologi ortodocşi şi-au îndreptat atenţia spre provocările ştiinţei contemporane, încercând să facă accesibile omului contemporan – asaltat de nenumărate întrebări – tainele vieţii în Hristos a omului şi a cosmosului. Amintim aici pe câţiva dintre teologii ortodocşi contemporani preocupaţi de cosmologie: Vladimir Lossky, John Meyendorff, Ioannis Zizioulas, Nikos Matsukas, Părintele Prof. Dumitru Stăniloae, Pr. Prof. Dumitru Popescu, Pr. Conf. Ştefan Buchiu, Diacon Lect. Doru Costache. Discursul lor clar şi coerent va aduce lămuriri suplimentare celor care caută detalii care depăşesc lucrarea de faţă. De asemenea trebuie apreciat şi întâmpinat cu bucurie efortul unor teologi catolici şi protestanţi de revenire la rădăcinile biblice şi patristice ale credinţei creştine.

8.         Dat fiind faptul că sistemul românesc de învăţământ trece prin mari transformări, aliniindu-se standardelor occidentale (cât de “bune” sunt ele nu este cazul să discutăm aici), împreună cu mulţi Părinţi Duhovnici renumiţi şi cu profesori ai Facultăţii de Teologie din Bucureşti susţinem şi noi ideea – inspirându-ne din conţinutul predicilor şi al scrierilor învăţaţilor noştri ierarhi – că Biserica Ortodoxă Română trebuie să acţioneze cât se poate de repede şi de eficient pentru a evita stabilizarea unei noi programe de învăţământ bazate doar pe modelul evoluţionist ateu. Poporul nostru românesc este un popor creştin din chiar momentul naşterii sale istorice. Ştim cu toţii ce a însemnat pentru naţia română materialismul dialectic de factură comunistă, forma cea mai agresivă a “umanismului” ateist. Ştim, de asemenea, ce înseamnă noua ideologie mondialistă, fabricată în culisele mişcării păgâne New Age. De aceea ne simţim datori să-i atenţionăm cu toată responsabilitatea pe credincioşii noştri asupra imperativelor vremii şi asupra gravităţii momentului, chemându-i pe copii şi pe tineri la Mântuitorul Iisus Hristos şi la Biserica Lui cea Dreptmăritoare. Numai având o concepţie teo-antropo-cosmologică sănătoasă, tinerii se vor putea înscrie într-o viaţă normală, echilibrată şi responsabilă, preţuind iubirea şi viaţa, familia şi neamul nostru românesc, omenirea şi cosmosul întreg în sensul lor adevărat şi profund. Numai printr-un tineret educat în duhul cel sănătos al Ortodoxiei, România îşi va putea edifica un viitor şi un nume bun între popoarele lumii.

9.         În contextul internaţional actual, când structurile politice şi economice sunt împinse spre globalizare, Ortodoxia afirmă că şi în acest caz naţiunile nu trebuie să se scufunde într-un secularism nivelator, ci trebuie să-şi păstreze specificul lor tradiţional aducând lui Hristos credinţa dreaptă şi filantropia creştină care ne unesc pe toţi cu El şi întreolaltă. Toate Bisericile Ortodoxe locale, în cadrul Bisericii Ortodoxe Universale a lui Hristos, trebuie să fie unite şi să coopereze perihoretic în aceeaşi lucrare mântuitoare şi unificatoare a lui Hristos, fiecare neam afirmându-şi în faţa lumii întregi identitatea (specificitatea) lui proprie. Dar, în acelaşi timp, este nevoie ca ele să-şi comunice reciproc valorile, este nevoie ca noi, toţi creştinii ortodocşi de pretutindeni, să ne împletim rugăciunile şi eforturile pentru a-L face pe Mântuitorul Hristos – Dumnezeu tot mai prezent în viaţa noastră, a lumii şi a cosmosului întreg. Biserica are misiunea şi menirea să îmbrăţişeze lumea, transfigurând prin harul lui Dumnezeu oamenii şi societatea, astfel ca nu lumea şi laicitatea să înghită Biserica forţând-o la un aggiornamento neîncetat ce nu duce decât la o accentuare a secularizării şi a degradării morale şi spirituale.

În concluzie putem rezuma că Sfântul Maxim Mărturisitorul, ca un adevărat vizionar, a lămurit anticipat problemele lumii contemporane sfâşiate de atâtea convulsii. El a arătat, ca nimeni altul, că lumea are un sens eclesial şi o mişcare teocentrică, creaţia lui Dumnezeu fiind un proces continuu la care este chemat şi omul să-şi aducă aportul său. Cosmosul şi omenirea reflectă în structura şi în mişcarea lor armonioasă modelul comuniunii intratrinitare divine. Iar Biserica este coroana creaţiei continui a lui Dumnezeu şi, în virtutea naturii sale teandrice, îşi prelungeşte treptele desăvârşirii întru Hristos de pe pământ spre cer, tinzând să cuprindă în ea întreaga creaţie. Taina Bisericii şi a Împărăţiei, a unirii lui Dumnezeu cu creaţia Lui prin Duhul Sfânt, reprezintă, în acelaşi timp, şi taina urcuşului duhovnicesc necontenit al făpturilor spre Dumnezeu, în perspectiva odihnei lor eterne. De aceea, putem afirma cu toată convingerea că învăţătura despre cosmos a Sfântului Maxim Mărturisitorul şi-a păstrat şi-şi va păstra necontenit actualitatea ei, prin lumina şi puterea ei harică de a orienta corect lumea spre sensurile şi finalităţile ei dumnezeieşti perene.


[1] Pr. Prof. Dr. Dumitru Popescu, Postfaţă la cartea lui Lars Thunberg, Omul şi cosmosul în viziunea Sfântului Maxim Mărturisitorul, traducere de Prof. Dr. Remus Rus, EIBMBOR, Bucureşti, 1999, p. 167.

[2] Observăm şi la nivelul lumii create nenumărate antinomii care dovedesc şi nuanţează complexitatea realităţii.

[3] Pr. Prof. Dumitru Stăniloae, Introducere la Ambigua, p. 30.

[4] Prezente în sincretismul “harismatic” New Age.

[5] Ca de exemplu Martorii lui Iehova, Adventiştii, etc. (şi toate sectele care susţin hiliasmul).

[6] Cum susţin magia şi astrologia, aflate azi într-o ferventă expansiune acolo unde află loc propice prin necunoaşterea şi nepracticarea învăţăturilor şi adevărurilor dreptei credinţe.

[7] Răspunsul 2 către Talasie, Fil. rom., vol. 3, p. 45.

[8] Albert Einstein, Cum văd eu lumea, traducere de M. Flonta, Editura Humanitas, Bucureşti, 1992, p. 242.

[9] Ibid., p. 244.

3 gânduri despre „Cosmologia Sfântului Maxim Mărturisitorul și actualitatea ei

  1. Un aspirant la Smerenie

    Si adeptii Creationismului pot fi la randul lor clasificati in „evolutionisti” si „creationisti”.

    Cel care sustine ca, din momentul in care Dumnezeu a spus si momentul in care s-a si facut a durat o perioada de timp(indiferent de ce lungime), nu este creationist, ci evolutionist.
    Cat timp a durat din momentul in care Dumnezeu a spus „SA FIE LUMINA”, pana ce s-a si facut LUMINA?

    Apreciază

    Răspunde
  2. PATRICK

    Cuvintul TIMP nu apare in limbajul creatiei, si cred ca nici limbajul teleologic nu-l intrebuinteaza. Este un concept derivat; NU EXISTA TIMP!
    In acesti termeni trebuie gindita si rabdarea.

    Constantin

    Apreciază

    Răspunde
    1. Părintele Mihail Autor post

      Sfântul Maxim vorbește de timp ca măsură a mișcării naturale a făpturilor în volumul Ambigua din colecția PSB. Timpul dat nouă de Dumnezeu spre sfințire și mântuire este ziua (cosmică) a șaptea, care nu a fost ca celelalte zile ale creației (o seară și o dimineață) din Cartea Facerii. Ea este încă în derulare până la Venirea a Doua a Domnului Hristos, când va începe ziua a opta – ziua (veacul, eonul) veșniciei.

      Apreciază

      Răspunde

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.