Poezii de Daniel Turcea (1945-1979)

Balada păsării

vie Lumină
venind, pe cale

inima-mi cere
pasăre lină

sufletu-n lacrimi
vrea, fără vină

numai să-l apere
numai să-l poarte

sus
peste moarte

ISIHIE

Sfânta iubire
-căci in jurul inimii roteşte acoperământul
întunericului
cel ce cere va lua
cu faţa descoperită (adică omul dinăuntru)
oglindind
Slava Domnului.

Nu aripi trupeşti ca ale păsărilor
ci ale Duhului, chemând, uşurând,
cu aripi inteligibile.
Cel nesfarşit şi fără trup se micşorează pe Sine
din Bunătate nesfârşită.

Trupul acesta subţire s-a îmbrăcat
prin ochiul care vede.

Mai mult decât să arzi pe rug
rug ţi-e şi trupul de-l
desparţi de suflet
şi-l însetezi de patimă şi somn.

Mai mult decât să-l laşi să muşte biciul
din trup, pentru că nu poţi nici şopti
că Dumnezeu e numai o părere
că nu-i în tine
şi decât tine nu-i adevărat.

Mai mult decât să creşti ca o fântână
între nisipuri
este să ai milă
de cel sărac, de cel
ce are
de tine,
de cuvântul
de lumina
privirii
blânde, sau
de hrana ta mai multă lipsă,
căci dăruind, lui Dumnezeu te asemeni.

TU

lasă, dacă nu iubeşti
cuvintele să-ngheţe nerostite

chiar dacă nu vei înţelege pînă la moarte, crede-mă
oricine ai fi, eşti nepreţuit
o iubire de peste moarte, neomenească dragoste,
îndumnezeind
a deschis cerurile pînă la ultima suflare
ca tu să primeşti în potirul
inimii tale – cum cerul
nu poate cuprinde, nici spune
ca tu să înveţi să nu mai
mori, niciodată

Biografie Daniel Turcea

Născut în Tîrgu-Jiu la 22 iulie 1945.
Absolvent al liceului „Nicolae Balcescu“ din Piteşti (1963).
Licenţiat al Institutului de arhitectură „Ion Mincu“ din Bucureşti (1968).
Moare la 28 martie 1979 la nici 34 de ani.
Debut în revista „Amfiteatru“ (1968).

Bibliografia:
„Entropia“ (Editura Cartea Românească, 1970)
„Epifania“ (Editura Cartea Românească, 1978)
„Epifania“, colecţia „Hyperion“ (Editura Cartea Românească, 1982)

Daniel Turcea este un mare poet creştin, despre care s-a scris mult prea puţin. El reprezintă un model de convertire, dar şi de trăire intensă a credinţei şi a spiritualităţii creştine la Mănăstirea Cernica, unde şi-a petrecut utimii ani din viaţă. Răbdarea, curajul şi demnitatea de care a dat dovadă în faţa unei crunte boli care l-a doborât „în floarea vârstei“ arată întregii lumi un creştin care a înţeles în profunzime planul divin şi rostul omului pe acest pământ.

Creaţia poetică a lui Daniel Turcea, împletită cu destinul tragic, unic în felul său în literatura noastră, reflectă o perpetuă zbatere între trup şi suflet. Pornit din Târgu Jiu sub aripa ocrotitoare a visului brâncuşian, poetul ţinteşte spre culmile virtuţii şi ale devenirii.