Sfinți Părinți – Despre iubirea lui Dumnezeu și a semenilor


  • Cel ce iubeşte pe Dumnezeu nu întristează pe nimeni şi nu se întristează pentru cele vremelnice. – Sfântul Maxim Mărturisitorul – Filocalia II
  • Cel ce iubește pe Dumnezeu nu poate să nu iubească pe tot omul ca pe sine însuși, deși nu are plăcere de patimile cele necurățite ale aproapelui. – Sfântul Maxim Marturisitorul
  • Cel desăvârșit in iubire și ajuns la culmea nepătimirii nu mai cunoaște deosebirea între al său și al altuia, sau între a sa și a alteia, sau între credincios și necredincios, între rob și slobod, sau peste tot între bărbat și femeie; ci ridicat mai presus de tirania patimilor și căutând la firea cea una a oamenilor, privește pe toți la fel și are față de toți aceeasi dragoste. Căci nu mai este în el elin și iudeu, nici bărbat și femeie, nici rob sau slobod, ci toate și în toți este Hristos – Sfântul Maxim Marturisitorul
  • Celui ce a dobândit iubirea nu îi lipseşte nici o parte din filosofie, ci deţine întreaga virtute. – Sfântul Ioan Gură de Aur
  • Roadele iubirii sunt: a face bine aproapelui din toată inima, a răbda îndelung, a fi cu îngăduință și a folosi lucrurile cu dreaptă judecată. – Sfântul Maxim Marturisitorul
  • Când începe cineva să simtă cu îmbelșugare dragostea lui Dumnezeu, începe să iubească și pe aproapele său întru simțirea duhului. – Diadoh al Foticeei
  • Cel ce iubește pe Hristos, desigur că Îl și imită, după putere. Astfel, Hristos n-a încetat să facă bine oamenilor; iar răsplătit cu nerecunoștința și hula se purta cu îndelunga răbdare; în sfârșit, bătut și omorât de ei, răbda neînvinuind pe nimeni. Aceste trei sunt faptele dragostei de aproapele, fară de care cel ce zice că Îl iubește pe Hristos sau că va dobândi Împărăția Lui se amăgește pe sine. – Sfântul Maxim Marturisitorul
  • Fiecare, privind pe fratele și aproapele său ca pe Dumnezeul său, să se considere pe sine atât de mic față de fratele său, ca față de Făcătorul său. – Sfântul Simeon Noul Teolog
  • Întâlnirea cu creștinul acela rar întâlnit, care este sever cu sine, dar blând cu alţii, o trăim ca pe Harul lui Dumnezeu, care ne mişcă până la lacrimi, căci, fără multe cuvinte şi predică din partea unui asemenea prieten al lui Dumnezeu, simţim cum ni se umple inima cu ceea ce îi este de mai mare nevoie. – Vladeta Jerotic – Numai faptele dragostei dăinuie

Un gând despre „Sfinți Părinți – Despre iubirea lui Dumnezeu și a semenilor

  1. Un aspirant la Smerenie

    Cand vad cat de rai sunt semenii, mi se pare o greseala sa ne rugam lui Dumenzeu pentru iertarea pacatelor lor. Apoi, ei sa continue cu relele… Am sesizat insa ca, imediat cand incepem sa judecam pe altcineva sau sa avem ganduri rele fata de acela, daca incepem sa ne rugam pentru el, pentru ca sa devina mai bun, pentru sanatatea lui si pentru o alta viziune, sentimentele urate sunt inlocuite cu iubirea in inima noastra. Aceasta este si o forma de milostenie.

    Referitor la indurarea peste masura de la semeni… Daca avem rugaciunea si a postul, apoi armele bisericii, se diminueaza multe din relele care urmeaza sa ni se intample. Daca iL lasam pe Dumnezeu sa faca Voia Sa in viata noastra, fara Voia divina, nici un fir de par nu se va clinti din capul nostru. Poate ca unii considera gresit cum procedez eu…IL intreb pe Dumnezeu mereu cum sa procedez, Il rog pe El sa decida in locul meu. Aceasta, nu pentru ca il consider un fel de „oracol”, ci pentru ca imi place sa depind de EL in fiecare moment.

    Apreciază

    Răspunde

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.