De ce țipă oamenii unii la alţii mai ales când se ceartă?


„Intr-o zi, un intelept puse urmatoarea intrebare discipolilor sai:

– De ce tipa oamenii cand sunt suparati?

– Tipam deoarece ne pierdem calmul, zise unul dintre ei.

– Dar de ce sa tipi, atunci cand cealalta persoana e chiar langa tine? – intreba din nou inteleptul.

– Pai, tipam ca sa fim siguri ca celalalt ne aude, incerca un alt discipol.

Maestrul intreba din nou:

-Totusi, nu s-ar putea sa vorbim mai incet, cu voce joasa?

Nici unul dintre raspunsurile primite nu-l multumi pe intelept. Atunci el ii lamuri:

– Stiti de ce tipam unul la altul cand suntem suparati? Adevarul e ca, atunci cand doua persoane se cearta, inimile lor se distanteaza foarte mult. Pentru a acoperi aceasta distanta, ei trebuie sa strige, ca sa se poata auzi unul pe celalalt. Cu cat sunt mai suparati, cu atat mai tare trebuie sa strige, din cauza distantei si mai mari.

Pe de alta parte, ce se petrece atunci cand doua fiinte sunt indragostite? Ele nu tipa deloc. Vorbesc incetisor, suav. De ce? Fiindca inimile lor sunt foarte apropiate. Distanta dintre ele este foarte mica. Uneori, inimile lor sunt atat de aproape, ca nici nu mai vorbesc, doar soptesc, murmura. Iar atunci cand iubirea e si mai intensa, nu mai e nevoie nici macar sa sopteasca, ajunge doar sa se priveasca si inimile lor se inteleg. Asta se petrece atunci cand doua fiinte care se iubesc, au inimile apropiate.

In final, inteleptul concluziona, zicand:

– Cand discutati, nu lasati ca inimile voastre sa se separe una de cealalta, nu rostiti cuvinte care sa va indeparteze si mai mult, caci va veni o zi in care distanta va fi atat de mare, incat inimile voastre nu vor mai gasi drumul de intoarcere.”

8 gânduri despre „De ce țipă oamenii unii la alţii mai ales când se ceartă?

  1. marunt

    Parinte, iertati-ma,
    putem sa scapam de reclama din subsolul paginilor?
    Sunt smintitoare anunturile adsense google. Ex: dragoste si … , castiga-ti iubirea inapoi, cum trebuie sa ne rugam-de la niste aiuriti rau, si multe-multe-altele ….

    Apreciază

    Răspunde
  2. Cristian

    La mine nu apar reclame, deci nu este automat in toate cazurile, probabil pentru ca nu am cerut notificari, sau altceva, nu am studiat toate aspectele tehnice.

    Totusi, rog pe „marunt” sa corecteze aceasta atitudine de a cere prea mult de la altii, si sa incerce sa ceara mai mult de la el, sa vina cu o solutie, cel putin, asta invata minima politete. Iar minima conditie de crestin cere sa eviti ce este foarte usor de evitat, necitind, sa nu numesti ispita ceea ce trebuie tratat ca banala problema tehnica, si sa ai comentarii ziditoare , cumpatate, de continut, si nu ca acesta , singurul pe care l-am intalnit pana acum, privitor la comoditatea formei. Sper la un raspuns pozitiv, si ca nu va trebui sa cer si eu iertare, la fel de formal.

    Cer iertare parintelui, dar fiind tema legata de cearta, mi-am ingaduit un tipat in speranta ca voi fi auzit, cu riscul de a fi eu insumi considerat cam departe de ceea ce cer in acest mesaj.

    Apreciază

    Răspunde
  3. Iulia

    Ce e mai rau: sa tipam unii la altii de suparare sau sa nu ne mai vorbim de loc? Mi-e atat de teama ca poarta comunicarii sa nu-mi fie inchisa incat as striga si vorbi necontenit numai ca celalalt sa nu se indeparteze cu totul. Nu zgomotul imi e cel mai greu de indurat, ci tacerea.

    Apreciază

    Răspunde
    1. Cristian

      Pentru Iulia
      As parafraza : „despre partea tacerii insa, Doamna, sa ne ierti, sau vei vrea … sa ne certi?”. Tacerea este de aur, iar nu vorba , care-i vant, si din teama se cuvine ca sa tac si mai adanc. Sfantul Maxim Marturisitorul face precizari cu privire la tacere, care este starea potrivita pentru incepatorul in credinta, pentru a putea asculta, dar si pentru a nu vorbi ceea ce nu se cuvine, ci , daca se poate, numai fiind intrebat. Iar inteleptul trebuie sa taca atunci cand este mai de folos decat daca ar vorbi, ceea ce contrar asteptarilor se intampla cel mai des. Cat despre tipat, doar catre Dumnezeu, ca strigat de pocainta, aduce folos. Multumesc pentru prilejul de a retrage observatiile certarete de mai sus.

      Apreciază

      Răspunde
    2. Adina-Mihaela

      Pentru Iulia
      Dumnezeu ne-a dat doua urechi si o singura gura pentru a asculta mai mult si pentru a vorbi mai putin. Atunci cand exista iubire, bataile inimii pot inlocui cuvintele… comunicarea nu dispare, dar are loc intr-un alt fel.

      Apreciază

      Răspunde
  4. Un Crestin(fost "Un aspirant la Smerenie")

    Comentariu la mesajul lui Cristian:

    „La mine nu apar reclame, deci nu este automat in toate cazurile, probabil pentru ca nu am cerut notificari, sau altceva, nu am studiat toate aspectele tehnice.”
    Cristian este intodeauna CEL MAI BUN, exemplu de urmat.

    „Totusi, rog pe “marunt” sa corecteze aceasta atitudine de a cere prea mult de la altii, si sa incerce sa ceara mai mult de la el, sa vina cu o solutie, cel putin, asta invata minima politete. ”

    Cand lui Cristian nu ii convine ceva, folosind formula „rog”, impune punctul sau de vedere altora.

    „Iar minima conditie de crestin cere sa eviti ce este foarte usor de evitat, necitind, sa nu numesti ispita ceea ce trebuie tratat ca banala problema tehnica, si sa ai comentarii ziditoare , cumpatate, de continut, si nu ca acesta , singurul pe care l-am intalnit pana acum, privitor la comoditatea formei.”

    Tu de ce nu faci la fel, Cristian? Lasa oamenii sa spuna ce au de spus. Banuiesc ca nu esti moderatorul blog-ului!?

    ” Sper la un raspuns pozitiv, si ca nu va trebui sa cer si eu iertare, la fel de formal.”

    Lasa-nee! Lasa-nee! Altfel plecam noi.

    „Cer iertare parintelui, dar fiind tema legata de cearta, mi-am ingaduit un tipat in speranta ca voi fi auzit, cu riscul de a fi eu insumi considerat cam departe de ceea ce cer in acest mesaj.”

    In Indreptarul de Spovedanie de la biserica pe care o frecventez eu, la PORUNCA A IX-A se specifica la pacate: AM FLATAT PE APROAPELE CU LAUDE MINCINOASE PENTRU A-MI ASIGURA STIMA LUI SAU ALTE FOLOASE.
    Ori tu faci asa ca parintele sa iti permita sa spui ce vrei si noua, nu?

    Apreciază

    Răspunde

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.