Cui îi e frică de violet?


Cât s-au mărit lucrurile Tale, Doamne, toate cu înţelepciune le-ai făcut! (Psalmul 103, 25)

Și culorile, și florile. Și vietățile de pe pământ, și pe cele din adâncul mărilor. Și pe îngerii netrupești, și sufletele oamenilor. Și pe toate Dumnezeu le-a făcut bune și frumoase foarte (Facerea 1, 31).

Și de aceea, noi, contemplând varietatea infinită a lucrărilor Sale bune din creație, Îi aducem laudă și mulțumire pentru puterea Sa iubitoare, creatoare și proniatoare. Și cerem ca Domnul nostru Iisus Hristos să binecuvinteze întreaga zidire. Căci toată lumea e destinată sfințirii și îndumnezeirii. Întreg cosmosul se transfigurează în Biserica lui Hristos ca Împărăție a lui Dumnezeu.

Fiecare culoare, reflex al luminii care străbate prin straturile materiei și ne atinge simțul văzului, poartă, ca și fiecare zidire, un mesaj, o rostire a lui Dumnezeu către noi. Cu temeiul în Logos – Rațiunea și Cuvântul lui Dumnezeu, rațiunile luminii și ale culorilor, armonios arătate în strălucirile luminii create, ne cheamă, ca și rațiunile sunetelor auzite, la înțelegerea simfoniei creației și la slăvirea Creatorului. Lumina creată și culorile ei reprezintă prima și continua revelație în lumea materială a slavei, a luminii necreate și a proniei dumnezeiești.

”Cum este curcubeul ce se află pe cer la vreme de ploaie, aşa era înfăţişarea acelei lumini strălucitoare care-l înconjura. Astfel era chipul slavei Domnului. Şi când am văzut eu aceasta, am căzut cu faţa la pământ.” (Iezechiel 1, 28)

”Şi Cel ce şedea [pe tron] semăna la vedere cu piatra de iasp şi de sardiu, iar de jur împrejurul tronului era un curcubeu, cu înfăţişarea smaraldului.” (Apocalipsa 4, 3)

”Vezi curcubeul şi binecuvântează pe Cel care l-a făcut; că foarte frumos este în strălucirea sa.” (Înțelepciunea lui Iisus Sirah 43, 13)

Având această simțire și înțelegere a prezenței lui Dumnezeu în lume, nici nu mai merită să punem întrebările: Cum ar fi lumea fără o culoare, sau fără o gamă muzicală, sau fără niște forme văzute, sau fără niște miresme care împodobesc creația întreagă? Cum am fi noi fără simțirea unei game de culori, de sunete, de miresme? Dacă pe toate le-a făcut Dumnezeu bune și frumoase foarte, de ce să nu le folosim în modul închinării noastre față de Dumnezeu, în cultul creștin? Mai ales că tradiția Bisericii dă mărturie pentru aceasta.

Cui îi e frică de violet? Cine nu vrea să audă gama minoră a sunetelor muzicale?… Nimeni nu poate confisca frumuseți ale lui Dumnezeu, și nimeni nu le poate exclude din viața Bisericii doar pentru că niște cârtitori din afara ei le asociază greșit cu înțelesuri sau practici răsturnate. Ba unii gândesc că este chiar o erezie… Aceștia ar trebui să se teamă de păcatele proprii care îi duc la moartea înțelegerii și a minții, să se ferească de a mai judeca lucruri naturale, oameni și rânduieli din Biserică având gândirea întunecată de mândria ”profetismului”, de neștiință și de alte patimi rușinoase. Aceștia, de fapt, ”s-au temut de frică, unde nu era frică” (Psalmul 13, 5), dar cât de frumos este Dumnezeu Care ”Se îmbracă cu lumina ca și cu o haină” (Psalmul 103, 2)!

şi iată un tron era în cer şi pe tron şedea Cineva.
3. Şi Cel ce şedea semăna la vedere cu piatra de iasp şi de sardiu, iar de jur împrejurul tronului era un curcubeu, cu înfăţişarea smaraldului

5 gânduri despre „Cui îi e frică de violet?

  1. Ionescu Maria

    Sarut mana,Parinte!M-am prezentat pe o pagina,unde spuneati cate ceva despre Dvs.,dar probabil nu ati ajuns pe acolo.Va cunosc din perioada facultatii,Teologie Asistenta Sociala la Targoviste.Ma bucur sa va gasesc si virtual,si imi pare rau ca am ajuns doar de 2-3 ori la m-st.Antim,de cand sunteti staret,poate randuieste Bunul Dumnezeu sa ajung impreuna cu familia mea cat de curand.Frumoase ganduri despre culoare…daca am fi ,,culori,,si noi,am infrumuseta pamantul,sau daca faptele noastre bune ar da culoare,lumea in care traim nu ar mai fi atat de cenusie…
    Binecuvantati si ma iertati,si multa sanatate si putere sa va daruiasca Maica Domnului!

    Apreciază

    Răspunde
  2. Eli

    Multumesc pentru articol, parinte.
    Nu mai tarziu de acu cateva zile, am avut o disputa pe marginea acestui subiect. „Culorile violet, indogo sau lila nu au ce cauta in vesmintele preotesti sau mai rau, ar fi o culoare daca nu folosita de practicanti oculti, macar de o anumita categorie de pe centura *(un pic de mov!!)”. Deci, noi ceilati, nu mai avem nici o sansa. Au fost confiscate.
    Nu aveam toate argumentele la mine, in acel moment, sa combat acesta idee.
    Dar acu, da, mi-ati deschis ochii. Violetul este in spectrul luminii, ROGVAIV *(indigo, violet). Este creat de Dumnezeu. Si asa cum ati spus, nu au dreptul unii sau altii sa-i dea nici o alta conotatie decat aceia pe care a lasat-o Dumnezeu. Ce alte argumente sa mai aduci!? Ce poate fi mai frumos decat o pajiste de toporasi sau levantica, un buchet de frezii sau stanjenei!? O piatra din amestist, sau, de ce nu, un vesmant preotesc, violet.
    Doamnea ajuta, si va mulumesc pentru articole, care sunt ziditoare de suflet, si de cele mai multe ori lamuritoare.

    Apreciază

    Răspunde
    1. Cristian

      Un vesmant preotesc violet are si un rol duhovnicesc, pe langa cel liturgic, si pe cel interesat de legatura cu realitatile ceresti cu care se uneste la liturghie un asemenea sens il intereseaza. Daca spuneti „de ce nu” inseamna ca nu ati deschis ochii spre sensurile spre care indeamna parintele, ci spre unele idolatre care nu se pot amesteca cu cele bisericesti, pentru ca sufletul care face asemenea confuzii , nu numai ca nu este pe calea mantuirii, dar vrea sa convinga si pe altii sa se departeze de adevar. Rationamentul folosit de parintele repeta pe cel al Sf Apostol Pavel referitor la carnea jertfita idolilor, si indeamna pe cei cu credinta slaba, care nu au explicatii intarite de traditia Bisericii pentru unele credinte, sa nu judece ceea ce nu inteleg. De aceea nici eu nu judec, dar o parere in apararea adevarului asa cum il inteleg eu sper sa fie ingaduita.

      Apreciază

      Răspunde
  3. Bogdan

    Foarte bine spus… este vorba ca de obicei de cei ce doresc sa-L adapteze pe Creator creatiei, de cei ce vor sa „muleze” Arhetipul pe exemplare!!!Nu vor reusi s-o faca decat stirbindu-i frumusetea si perfectiunea… Dumnezeu nu poate fi stirbit de gandurile imputinate ale omului dar asta se intoarce impotriva sa ca si creatura: omul incapabil sa contemple maretia Creatorului in faptura Sa se minimalizeaza pe sine.Altfel spus, stirbirea notionala a lui Dumnezeu ca si Creator in mintea omului duce la prafuirea chipului lui Dumnezeu din el…oglinda se matuieste si asa, incet-incet, isi pierde sensul si directia.

    Apreciază

    Răspunde
  4. Un Oarecare

    Este semnificativ faptul ca alchimia si in general doctrina hermetica se bazeaza intr-o mare masura pe schema schimbului in cerc, permanent, care se produce adeseori in mod subtil intre cer si pamant, gratie mecanismului evolutiei – ascensiunii pentru tot ceea ce progreseaza – urmat de involutie – sau coborarea pentru tot ceea ce regreseaza si se degradeaza. Altfel spus, acesta este ciclul nesfarsit al reinnoirii periodice, transmutarea, sublimarea si moarte fiind urmate de o noua renastere.

    Aprofundand aceasra interpretare, putem spune ca, in planul figurat al cercului vital al culorilor, violetul se situeaza intr-o pozitie opusa verdelui. Intr-o asemnea prezentare, el nu semnifica deci trecerea specifica primaverii, in care totul renaste in natura de la moarte la viata, adica manifestarea, ci tocmai trecerea specifica mai ales toamnei, in care intreaga natura merge de la viata catre moarte.

    Violetul este, deci, intr-o anumita masura, cealalta fata a verdelui.

    Tocmai datorita acestui aspect traditional, pe monumentele simbolice sacre din Evul Mediu, Iisus Hristos poarta vesmant de culoare violet in special in perioada patimilor, ceea ce vrea sa insemne ca, odata ce el si-a asumat plenar suferinta pe care o implica preluarea pacatului lumii in momentul indeplinirii sacrificiului sau, tocmai prin aceasta se unifica total in el omul, fiul pamantului(pe care il elibereaza de pacat si il mantuieste) cu Spiritul divin nepieritor, in care se reintoarce.

    Acelasi simbolism fundamental face ca in anumite locuri, in Vinerea Mare, sa se impodobeasca cu panza violeta altarele bisericilor. Din acelasi motiv multe evanghelii, psaltiri si carti de rugaciuni, anterioare Renasterii, au fost scrise cu litere de aur pe fond violet, astfel « cititorul pios putea avea in mod continuu sub ochi revelatia simbolizata de aurul divin al literelor si patimilor pe care le-a asumat, gratie sacrificiului sau, Iisus Hristos, reprezentate de culoarea violet. »

    O consecinta tarzie a acestui simbolism mortuar a facut uneori din violet, in societatea noastra occidentala, culoarea doliului sau a doliului partial ; ceea ce aici evoca intr-un mod si mai precis ideea nu atat a mortii ca stare de disparitie, ci a mortii ca trecere undeva, intr-o alta dimensiune sau lume.

    Violetul este de asemeni o culoare ce eleveaza, sublimeaza si domoleste ; cu ajutorul ei se potoleste cu usurinta ardoarea rosului. Semnificatia ascunsa a rubei violet a episcopilor trebuie inteleasa in aceeasi acceptiune. Spre deosebire de marii sfinti, acestia, fiind insarcinati sa vegheze asupra turmei, trebuiau neaparat sa isi tempereze si si sa-si sublimeze ardoarea pasiunilor; legat de aceasta ratiune provine culoarea vesmantelor lor.

    Apreciază

    Răspunde

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.