Poezii de Vasile Militaru (1885 – 1959)


Rugăciune către Maica Domnului

Prea Curată Maică, Pururea Fecioară,
Sufletul din mine nu-l lăsa să moară,
Ci revarsă, Sfântă, peste el, de sus,
Mila Ta cea mare, mila lui Iisus!…
Îngeri împrejuru-mi fă să se adune,
Să-mi arate calea către cele bune,
Să-mi îndrepte paşii pe cărarea milei,
La-nceputul nopţii, la-nceputul zilei!…
Să gonească toate duhurile rele,
Ce pândesc în drumul vieţuirii mele,
Bietului meu suflet să-i dea viaţă nouă,
Să răsfrângă cerul ca un bob de rouă!…
Frânt de umilinţe, cu adânci suspine,
Sufletul la tine vine să se-nchine:
Mila Ta din ceruri peste el coboară,
Maică Prea Curată, pururea Fecioară!

*

Hristos a înviat!

Hristos a Înviat! Ce vorbă Sfântă!
Îţi simţi de lacrimi calde ochii uzi
Şi-n suflet parcă serafimii-ţi cântă
De câte ori creştine o auzi.

Hristos a Înviat în firul ierbii,
A înviat Hristos în Adevăr;
În poieniţa-n care zburdă cerbii,
În florile de piersec şi de măr.

În stupii de albină fără greş,
În vântul care suflă mângâios
În ramura-nflorită de cireş
Dar vai, în suflet ţi-nviat Hristos?

Ai cântărit cu mintea ta creştine
Cât bine ai făcut sub cer umblând,
Te simţi măcar acum pornit spre bine
Măcar acum te simţi mai bun, mai blând?

Simţi tu topită-n suflet vechea ură?
Mai vrei pieirea celui plin de Har?
Ţi-ai pus zăvor pe bârfitoarea-ţi gură?
Iubirea pentru semeni o simţi jar?

O, dacă-aceste legi de-a pururi Sfinte
În aur măcar azi te-au îmbrăcat
Cu serafimii-n suflet imn fierbinte
Ai drept să cânţi: Hristos a Înviat!

*

Haina de nuntă

De Mîntuitor grăită,pilda nunţii din Scriptură,
Străbătînd a lumii veacuri, a trecut din gura-n ,gură…
Mai întîii ai Lui apostoli, apoi mii şi mii de clerici
Au rostit-o la răspîntii, au citit-o prin Biserici ,
Au cîntat-o-n,Evanghelii,să primească fiecare,
Tînăr şi bătrîn în viaţă, bun şi răul,mic şi mare,
Aurul înţelepciunii ce L-a dat Mîntuitorul,
Grăind pilda cu Imparatul care şi-a nuntit feciorul.

Mii şi iarăşi mii de oameni,vieţuind, au stat s-asculte
Pilda lui Isus, în sine cu întelesurile-I multe;
Insă oamenii-ascultînd-o, au făcut ce fac într-una,
Primind:razele de soarew,razele ce le dă luna,
Binele ce li-l dă apa,- fie mări fie izvoare,
S-au mireasma-mbătătoare ce le-o dă suava floare,
Căci aceasta:fie apă, fie soare,fie lună,
Fie floare miresmată,-toate vor ceva să spună…
Dar, cîţi oameni,privind Cerul cel cu soare,lună ,stele,
Si pămîntul cu-ale sale,înţeleg ce le spun ele ?…

Căci şi-aceseta spun o pildă cu-înţeles adînc,de taină,
Si de-o nuntă unde omul va să aibe-anume haină…
Nunta-I viaţa ce pămîntul poate da cu-întreaga-I sevă,
Precum nunta era Viaţa ce trăiau Adam şi Eva ,
Nuntă însă pentru care,- dezbrăcat de-a vieţii tină,
Omul trebuie să poarte haină albă, de lumină,
Haină care tuturora o dă Cerul ca s-o poarte
Pe pămînt pînă la Nunta cea cu Viaţă făr-de moarte!

Haina-Aceasta pentru nuntă,fericiti au fost purtat
In Eden înîii oameni pîn-a nu se fi-ntinat,
Dar ei au pierdut aceasta,îmbrăcîndu-se-n alt port
Tesut tot cu măiestrie-n de-ntuneric fir de tort.
Mesterul fiind Satana ţesător de-asemeni strai,
Pierzînd cei ce-au vrut să-l poarte, dreptul vieţuirii-n Rai !

Haina nunţii despre care spune pilda lui Isus,
E ţesută din lumina sorilor cei mai de sus,
In război ce ţese raze. Cercuit de-un curcubeu,
Si la care stă să ţeasă Insăşi Sfîntul Dumnezeu !

O asemeni ţesătură nu se strică ,nu se rupe,
Si pe veci –mbodobeşte un potop de pietre scumpe !
O asemeni haină scumpă a purtat şi Lucifer,
Pînă l-a-ntinat trufia şi-a fost peăbuşit din Cer..

Ea e haină despre care lui Ioan în gură-I pune
Chiar Isus a Lui cuvinte ce-n”Apocalipsa”-I spune:
“..Să-mbraci haină de lumină ca să nu se dea pe faţă
Goliciunea de ruşine care-ai îmbăcat-o în viaţă.
Cel ce biruie păcatul,- din virtuţi făcîndu-şi salbă,
Va umbla la fel ca Mine îmbrăcat în haină albă!..

“Celor cari în sac se poartă, celor trişti şi apăsaţi,
Să lke dărui haină albă şi cunună de-Impăraţi;
Să petreacă-n buxcurie-între Ingeri şi-ntre Sfinţi,
“Sad”, al Domnului să fie,-neprihanei trebuinţi”,
Să slujească” Celui Veşnic”, spre a Lui slavă-n veşnicie,
Toţi,de apăsări să uite şi de plîns să nu mai ştie !”

Haină ce-n Eden purtînd-o mai ‘nainte cei doi inşi,
Deşii goi,nu ştiu ce e: de ruşine –a fi cuprinşi:

Dar pe care s-o dezbrace prin păcat cînd au ajuns,
S-au văzut goi şi de-ndată Tatălui I-s-au ascuns..
S-au văzut goi de lumină şi îmbrăcaţi deci amîndoi,
Spre ruşinea lor de Tatăl, cu-al păcatului noroi!
Nu s-au ruşinat că goi sînt în a trupului lor piele,
Ci:că erau goi de raze, goi de sori şi goi de stele !…

Iată-n ce fel vrea –Impăratul pilduirii, care-nfruntă
Pe cel ce, venind la nuntă, nu era-n vesmînt de nuntă…
(Că-n vechime,Impăraţii, într-al nunţilor avînt,
Imbrăcau pe toţi chwemaţii la ospăţ în alb vesmînt;

Astfel că, la nunta pildei, unul a făcut păcatul
De-a nesocotii vesmîntul tuturor dat de –Impăratul)…
După cei cuprinşi în pildă şi-n Eden,pe urmă,noi
Si-n aşa veşimnt să mergem am vrea totţi în acea vreme
Cînd la Nunta-Impărăteascz să nu fie dat afară.
Si-mbrăcat, ca şi Impăratul, pe aleile grădinii,
La ospăţ mergînd, să fie tot asemenea cu crinii!

Nunta nu este departe…La cerescul Lui război,
Impăratul ţese-ntr-una haine albe pentru noi…
Cei ce şti-vor să se-mbrace pentru Nuntă deci cu ele,
Se vor îmbrăca cu soare,cu luceferi şi cu stele
Vor nunti-n afara vremii;vor bea Vinul Nemuriirii;
Se vor veselii cum nimeni n-a mai fost în firea firii,
Rămînînd mereu la Nuntă, ce fiind în veşnicie,
Duhul meu în lut, nu poate nici s-o spună, nici s-o scrie!

Un gând despre „Poezii de Vasile Militaru (1885 – 1959)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.