Pregătirea noastră pentru întâmpinarea Sărbătorii celei mai luminoase a Creştinătăţii, Învierea (Paştile) Domnului nostru Iisus Hristos converge în timpul Săptămânii Mari (a Pătimirilor Domnului) spre Duminica Învierii. Urcuşul nostru duhovnicesc prezintă acum o asprime deosebită. Nevoinţa noastră ascetică reprezintă, de fapt, jertfa noastră pentru Hristos, participarea noastră mistică la Jertfa lui Hristos şi, totodată, la Învierea Lui.
1. Postul (înfrânarea de la mâncare) ne îndeamnă la o osteneală mai mare, la o ajunare până după slujba de seară. Această renunţare mai mare la plăcerile trupului ne ajută şi pe noi să luăm aminte la Pătimirile Domnului nostru Iisus Hristos răbdate de bunăvoie pentru mântuirea noastră. Postul acesta trupesc ne limpezeşte şi ne întăreşte starea de pocăinţă purificatoare atât a trupului cât şi a sufletului nostru.
2. De asemenea, Spovedania este şi ea pregătitoare a Sărbătorii Învierii. Procesul învierii noastre din păcat, al tămăduirii şi înnobilării noastre sufleteşti şi trupeşti ne angajează integral într-o relaţie personală cu Dumnezeu. În psalmul 31 ni se arată calea împăcării cu Dumnezeu: „Păcatul meu l-am cunoscut şi fărădelegea mea n-am ascuns-o împotriva mea. Zis-am: „Mărturisi-voi fărădelegea mea Domnului”; şi Tu ai iertat nelegiuirea păcatului meu.” Spovedania (Mărturisirea păcatelor) omului reprezintă, aşadar, condiţia esenţială a iertării dumnezeieşti. Dar această mărturisire trebuie făcută în prezenţa celui care a primit misiunea şi puterea de la Mântuitorul Hristos Însuşi de a lega şi dezlega păcatele oamenilor, Apostolii şi urmaşii lor, Preoţii şi Episcopii. Creştinii fac de obicei, spre sfârşitul Postului Mare, o spovedanie generală prin care îşi readuc aminte de păcatele şi neputinţele trecute şi acoperite de mila şi iertarea lui Dumnezeu. E şi pentru întreţinerea stării de smerenie a lor. Dar, în cazul unei vieţi duhovniceşti mai sporite, Taina Spovedaniei premerge obligatoriu Sfintei Împărtăşiri, ca o etapă pregătitoare, aşa cum este şi postul şi exersarea în virtuţi.
3. Rugăciunea personală mai intensă face şi ea parte din pregătirea Sărbătorii Paştilor. În limba ebraică Pesah, iar în greceşte Pasha, cuvântul echivalent românesc Paşti înseamnă trecere. Sărbătoarea Paştilor are în ortodoxie sensul trecerii nu din Egipt în Pământul făgăduinţei (eveniment important şi sărbătoare de căpătâi în istoria poporului iudeu), ci trecerea noastră din ţinutul robiei (păcatul – Egiptul cel duhovnicesc) în ţinutul mântuirii (viaţa virtuoasă în Hristos – Împărăţia făgăduită). În rugăciune, creştinul trăieşte experienţa vieţii veşnice, a trecerii de la moarte (a minţii) la viaţă. Unirea înţelegătoare cu Dumnezeu prin rugăciune este neapărat necesară învierii noastre din moartea păcatelor şi a egoismului.
4. De asemenea, rugăciunile liturgice (slujbele bisericeşti) sunt mai lungi, mai mult împodobite cu pasaje din Sfânta Scriptură, în primele trei zile ale Săptămânii Mari, la slujba Ceasurilor, citindu-se aproape integral cele patru Evanghelii.
În fiecare seară a Săptămânii Mari au loc Deniile, slujbe de utrenie, mai exact, care conţin la finalul lor citirea unui fragment din Sfânta Evanghelie, fragmente care surprind întâmplări din viaţa Mântuitorului Hristos după ce El a intrat în Ierusalim ca un rege aclamat de supuşii săi. Joi seara, însă, este Denia celor 12 Evanghelii care evocă Patimile Domnului nostru Iisus Hristos, iar în Vinerea Mare se săvârşeşte Prohodul (plângerea) Domnului (pentru punerea Lui în mormânt).
Scoaterea Sfintei Cruci în centrul bisericii, la Denia din Joia Mare, aminteşte evenimentul Răstignirii Domnului, iar punerea spre inchinare, Vineri, a Sfântului Epitaf (Icoana cea mare realizată pe pânză şi reprezentând punerea Domnului în mormânt) ne face şi pe noi să participăm tainic la acest moment al încheierii vieţii pământeşti a Mântuitorului. Tensiunea sufletească a evenimentelor petrecute istoric acum aproape 2000 de ani (Patimile, Răstignirea, Moartea şi Îngroparea Domnului) este foarte frumos actualizată în cultul Bisericii prin slujbele care încununează pregătirea liturgică şi asceza Postului Mare. Întâlnirea noastră cu Hristos are loc progresiv pe parcursul nevoinţei, a întristării lăuntrice care înnoieşte fiinţa omului în vremea Postului, culminând în Ziua cea luminoasă a Învierii. Prin Cruce, prin jertfă, prin osteneala de bunăvoie asumată, înaintăm şi noi spre învierea noastră în Hristos, Cel ce ne susţine şi pe noi cu puterea Sa infinită de Dumnezeu atotputernic şi Dătător de viaţă. Cântările şi rânduielile de cult ale acestor zile oglindesc foarte frumos această tensiune, această “fericită întristare” a credincioşilor care umple, în acelaşi timp, inimile noastre, ale tuturor, cu nădejdea Învierii şi a vieţii veşnice.
“Când Te-ai pogorât la moarte, Cela ce eşti Viaţa cea fără de moarte, atunci iadul l-ai omorât cu strălucirea Dumnezeirii; şi când ai înviat pe cei morţi din cele de dedesubt, toate puterile cereşti au strigat: Dătătorule de viaţă, Hristoase, Dumnezeul nostru, slavă Ţie!”(Tropar din Sâmbăta Mare)
5. Deja, precum vedem, în cântările din slujbele Sâmbetei Mari apare bucuria Învierii lui Hristos, pregătirea şi aşteptarea credincioşilor pentru slăvitul praznic al Paştilor luând sfârşit la chemarea “Veniţi de luaţi lumină!”.
Pregătirea noastră, aşadar, pentru Sărbătorirea Praznicului Învierii Domnului se încheie cu privegherea de Sâmbătă noaptea spre Duminică. La miezul nopţii, preotul înalţă o lumânare aprinsă şi cheamă credincioşii să ia lumină. Iisus Hristos este Lumina lumii, „lumina cea adevărată care luminează pe tot omul care vine în lume” (Ioan 1, 9). Apoi se cântă lin şi melodios „Învierea Ta, Hristoase Mântuitorule, îngerii o laudă în ceruri, şi pe noi pe pământ ne învredniceşte cu inimă curată să Te slăvim”. Citirea Evangheliei după Matei, capitolul 28, stihurile 1 – 16, ne pune înaintea ochilor minunea cea mare a Învierii lui Hristos, minune care se face începutul unei noi etape a creaţiei, a unei noi zile cosmice, ziua a opta. Apoi urmează vestirea cea plină de bucurie şi lumină “Hristos a înviat din morţi, cu moartea pe moarte călcând şi celor din morminte viaţă dăruindu-le!” cu care începe, propriu-zis, Slujba Învierii. Realitatea Învierii lui Hristos Biserica Ortodoxă o trăieşte şi o actualizează atât în cultul liturgic, cât şi în viaţa credincioşilor care prin Sfintele Taine se unesc şi se aseamănă cu Mântuitorul Hristos. De aceea cântă: “Ziua Învierii, popoare, să ne luminăm! Paştile, Domnului, Paştile! Că din moarte la viaţă şi de pe pământ la cer, Hristos Dumnezeu ne-a trecut pe noi, cei ce cântăm cântare de biruinţă.”. Iar o altă cântare din Slujba Învierii spune: ”Ziua Învierii! Şi să ne luminăm cu prăznuirea, şi unul pe altul să ne îmbrăţişăm. Să zicem fraţilor şi celor ce ne urăsc pe noi; să iertăm toate pentru Înviere. Şi aşa să strigăm: Hristos a înviat din morţi, cu moartea pe moarte călcând şi celor din morminte viaţă dăruindu-le!”.
După Slujba (Utrenia) Învierii, urmează Sfânta Liturghie, iar credincioşii râvnitori care s-au pregătit prin post şi rugăciune se împărtăşesc cu Sfântul Trup şi Sânge al Mântuitorului Hristos cel Înviat. Toată viaţa noastră, de fapt, este o pregătire pentru Învierea şi viaţa noastră veşnică împreună cu Hristos în Împărăţia Sa. Apoi, în toată săptămâna, se cântă acest Canon al Învierii, al bucuriei, şi de aceea se şi numeşte Săptămâna Luminată.
La miezul zilei de Paşti, în Duminica Învierii, se săvârşeşte Slujba Vecerniei, numită şi „a doua Înviere”, slujbă unică prin faptul că se citeşte Evanghelia în mai multe limbi: greacă, latină, ebraică, slavonă, rusă, bulgară, engleză, franceză, germană, italiană, spaniolă, georgiană, etc. Este vorba de răspândirea veştii că Hristos a înviat la toate neamurile, veste pe care Apostolii au propovăduit-o în lumea întreagă ca şi adevăr fundamental (dogmă) al credinţei creştine.
Hristos a înviat din morţi şi ne iradiază puterea învierii Sale şi nouă în Biserică, unindu-Se cu noi cei ce ne pregătim zilnic, continuu, pentru această experienţă. Numai finalitatea învierii şi a vieţii veşnice împreună cu Hristos ne dă adevăratul sens al vieţii noastre pe pământ. Învierea lui Hristos reprezintă începutul creaţiei celei noi a lumii pentru că ne cuprinde în starea jertfită şi înviată a trupului Său în mod actual pe toţi care credem în El şi în care El Se odihneşte. De aceea Biserica este trupul mistic al lui Hristos şi laboratorul învierii noastre, a credincioşilor creştini. Şi numai în Biserică omul poate să se ridice prin unirea cu Iisus Hristos cel Înviat din iluzia unei împliniri efemere prin plăceri şi cuceriri orgolioase. Starea aceasta de înviere cu Hristos înseamnă, aşadar, biruinţa persoanelor şi a libertăţii umane prin înfrânare şi iubire asupra egoismului şi învârtoşării create de păcat. Astfel vor străluci în veşnicie în Împărăţia lui Hristos persoanele umane transfigurate şi împlinite de energiile divine necreate care le fac mai luminoase şi mai transparente iubirii şi sfinţeniei lui Dumnezeu.
Bucuria Sărbătorii Învierii lui Hristos se reflectă şi printr-o masă mai bogată, printr-o împărtăşire, dar tot cu un gând euharistic (mulţumitor), din bunătăţile pământului binecuvântate de Dumnezeu. Şi prin aceasta, Biserica marchează importanţa şi bucuria Sărbătorii Paştilor care circumscrie întreaga viaţă a creştinilor. Curăţenia sufletului şi a casei, masa bogată şi dărnicia (milostenia) acestor zile de sărbătoare reprezintă o mărturie a inundării sufletelor noastre de lumina şi bucuria iubirii lui Dumnezeu, iubire care ne mişcă şi pe noi să ne iubim unii pe alţii, să ne împărtăşim bucuria comuniunii care înviază sufletele din egoism şi uitare.
Poporul român are multe obiceiuri legate de praznicul Învierii (pelerinaje, ouă încondeiate, colinde, balade), dovedind prin această varietate bogăţia sufletului său adăpat de la izvorul vieţii – Hristos. Îi îndemn pe creştini, şi cu această ocazie, să se bucure de faptul că sunt părtaşi bunătăţilor duhovniceşti ale ortodoxiei româneşti atât de frumoase, să continue tradiţia strămoşilor noştri, aducând propria lor contribuţie la îmbogăţirea ei printr-o viaţă curaţă, înseninată de lumina iubirii lui Hristos şi a semenilor.
MĂRTURIE CREȘTIN-ORTODOXĂ 