Uneori calcă cineva în inima mea,
Calcă aprins, parcă s-o ia.
O măsoară în jos şi-n sus.
Eu tac, ascult şi adast supus:
O fi boala, o fi moartea
Nu mă răvrătesc, asta mi-e partea.
Mă doare, dar nu mi-e frică
Numai inima se face mică, mică…
Într-o noapte paşii largi, tot mai largi…
– Domol, inimă, că te spargi.
Strig la ea – eşti nebună?
Ea-mi bate-n urechi să-mi spună:
Omule, scoală, este El!
– Care El? Cine? Stai niţel!
El, Domnul, gâfâie ea,
Ne măsoară cu pas de stea…
Eu dintr-o dată-mi încordez tăria
Cataracată mă inundă bucuria:
– Oh, Te-am prins, Doamne, nu mai scapi, te ţin prizonier…
– „Bine, zâmbi El, ţine-Mă o clipă.” – Ah, gemui, pier…
O clipă, inima mi se făcuse Cer.
Duminică, 2 decembrie 1951, Bucureşti
MĂRTURIE CREȘTIN-ORTODOXĂ 
Iar ne-ati luminat inserarea cu versuri frumoase. Multumim, parinte!
ApreciazăApreciază
Eu – te mai rog, Stapane – acum …si inc’o data
Sa ma mai rabzi – eu, sluga – ce vin sa ma inchin,
Si, dintru’ale Tale, putea-voi eu, vreodata,
Sa Iti aduc, Stapane, miros frumos de crin?
Ma straduiesc, Te caut – dar Te si pierd – aiurea
Sunt …fara de cuvinte – fiinta de nimic,
Dar sunt si-a Ta faptura si indraznesc, Stapane,
Nadajduind la Viata – cea fara de sfarsit.
ApreciazăApreciază