Prietenul … anevoie se cunoaște. (III)


Un proverb românesc spune că ”prietenul este ca vinul: cu cât e mai vechi, cu atât e mai bun”. Dar eu aș veni și cu o altă interpretare. Hai să nu vedem vechimea doar ca o durată, un interval, de pe axa orizontală a vieții, cea a timpului, ca în graficele funcțiilor cinematice. Hai să înțelegem acum vechimea ca pe un interval mărginit pe axa verticală a vieții, delimitând o plajă de stări sufletești prin care trecem. Această vechime = comunicare de trăire cu cât este mai extinsă, cu atât și apropierea sufletească devine mai intensă.

Cu cât mă descopăr și eu cuiva și cu cât cineva mă cunoaște într-o plajă mai mare (pe verticală) de stări sufletești, cu atât ne comunicăm unul – altuia mai mult, mai adânc, mai plin. Și când ne știm mai mult cum suntem, ne oferim mai multe șanse de prietenie, ne găsim mai multe trăiri pe verticală care se suprapun, care ne sunt cumva comune și care ne și unesc. Iar când marginea vechimii ne-o ridicăm înspre înălțimi tot mai mari și mai copleșitoare de frumusețe și delicatețe, atunci prietenia noastră sporește în Dumnezeu – capătul infinit al verticalei. Și când ne cunoaștem și aceste stări de mare înălțime duhovnicească, atunci ne prețuim și mai mult în inimile noastre. Și ne devenim mai apropiați, mai sinceri și mai buni prieteni. Iar când ne ”provocăm” și ne susținem reciproc în înaintări tot mai sporite pe verticală, spre infinitul iubitor dumnezeiesc, atunci cu adevărat prietenia poate trece din vechime în vecie, din timpul nostru în eternitatea lui Dumnezeu. Și doar așa, în Dumnezeu având temei etern prietenia noastră, devenim și noi în timp prieteni tot mai buni…

13 gânduri despre „Prietenul … anevoie se cunoaște. (III)

  1. M.

    Se poate ca noi sa ne schimbam si toti prietenii vechi sa ne paraseasca, deoarece nu mai avem aceleasi idealuri. Si prietenii noi sa se lege, potrivit treptei pe care ne aflam la un moment dat in scara evolutiei! Prietenii trebuie sa ne fie dati de Dumnezeu.

    Nu trebuie sa ne atasam de nimic in lumea aceasta. Poate e mai bine sa privim ca si cum prietenul este acelasi, doar „haina” pe care o poarta(invelisul exterior, corpul fizic) este altul.

    Prietenii nostri, fratii nostri, copii nostri, parintii nostri… Egoismul nostru…
    Personal, nu simt nevoia sa fiu intr-un grup banal de oameni, doar ca se spune ca prietenia este ceva benefic. Sunt o fiinta solitara si ma simt bine sa „convorbesc” cu Dumnezeu in rugaciune in permanenta. Pot ajuta oamenii fara sa pierd vremea. Apoi, sunt din fire o persoana careia ii lipseste rabdarea si spune tuturor ceea ce gandeste. E cam greu sa ma suporte cineva cand incep sa vorbesc si sa suport pe cineva, datorita spiritului meu analitic, de a despica firul intr-o mie.

    Daca insa as gasi o grupare spirituala cu oameni deosebiti, bazata pe fratie, unde fiecare este dornic sa construiasca ceva deosebit, sa puna o caramida, si sa se construiasca si pe sine, atunci as fi bucuros.

    Apreciază

    Răspunde
  2. Gabriela

    Miecurea trecuta … mai in Lumina… decat de obicei, la Sfanta Liturghie cam aceeasi dimensiune a Prieteniei mi-a fost daruita… cum inaintam spre Hristos, intru Adevar… cu o Bucurie clara spre verticala. Slava Domnului pentru acest special Dar al Prieteniei, intru care fiecare Il traieste pe Hristos intr-un IMPREUNA si in acelasi timp… unul prin altul. Dumnezeu a nascut Prietenia… pentru ca Aceasta sa-L poarte in chip deosebit, delicat(ca pe o forma de manifestare a Lui)! Este si aceasta o etapa… insa perspectiva cresterii este vesnica… Psalmistul spunea minunat… prin Duhul Sfant: ‘ Sa sporesca intru noi Dumnezeul mantuirii noastre!’
    Va multumim Parinte!

    Apreciază

    Răspunde
  3. ella

    Cu consecința de a-mi anula fie și pentru moment hotărărea luată(de-a nu mai scrie),prea mă”ispitește”acest articol….Eu am avut mereu o mare libertate de comunicare.Dar..,a fi deschis,cred,și subliniez,pentru mulți,nu cred că este atăt de simplu.De ușor.Trebuie să ai un grad mare de dezinhibiție și spontaneitate,pe care eu le consider,ca fiind însușiri native.De aceea există,să nu ne fie cu supărare,oameni înconjurați de prieteni și oameni însingurați.Dar chiar dacă nu ai astfel de însușiri,te poți educa,important este să vrei.Acesta e punctul de pornire corect.Citez din articol:”Cu căt mă descopăr și eu cuiva și cu căt cineva mă cunoaște într-o plajă mai mare…”Corect.Să vezi în celălalt un interlocutor și o persoană apropiată,căreia îi poți face toate confidențele și cu care poți vorbi orișice,cele mai frivole lucruri,infime sau cele mai profunde,mai tensionate,,mai dramatice.Să poți discuta cu toată seriozitatea și cu toată buna dispoziție.Astfel de persoane,reprezintă o garanție,o siguranță și un izvor de înțelegere și de prietenie.Si numai așa,se spulberă orice umbră care se așează inevitabil,la un moment dat între noi.Vai de prietenii care nu văd această umbră!Și vai de cei care nu știu,că prietenia,se poate plăti și scump,prin suferință.Dar face să plătești!Trăim,iubind căteva persoane,chiar mai mult decăt pe noi înșine.Murind,devenim indiferenți,nu mai știm nimic?Eu nu cred că după moarte, voi putea rămăne indiferentă la ce se va petrece cu ei,cu toți oamenii pe care i-am iubit.Viața veșnică nu poate fi decăt dragostea Veșnică.Deși,fără raportarea la credința în Hristos,speculațiile pe această temă ne sănt inaccesibile.Acolo,vom aduna toate lucrurile pierdute odată cu timpul?Mi-ar plăcea.I-aș reîntălni acolo pe toți cei pe care i-am iubit,aș regăsi gesturi tandre și afectuoase,gănduri vii,soarele cald de iunie,răsul prietenilor,toată iubirea și toate găndurile bune pe care poate,le-am irosit.M-aș reîntălni acolo și cu mine,pentru că toate cele spuse intră în alcătuirea mea.

    Apreciază

    Răspunde
    1. Lumina lina

      La Început, a fost iubirea – Cuvântul – care e Hristos;
      În El, petrecem nemurirea – trăind frumos, iubind frumos…

      Ella, te rog (şi eu) cum iţi sugera şi un frate – pe paginile… adiacente – să nu renunţi la a mai scrie. Nu de alta dar, este pacat sa ne privăm unii pe altii de „prezente” placute, utile, cu care (poate) la vremea randuita de Cel de sus ne vom cunoaste (daca ne este de folos) – si faţă către faţă.

      Personal, apreciez sinceritatea ta şi, recunosc că mi-ar fi plăcut (de-a lungul timpului) să am prieteni ca tine. Nu neaparat – „alaturi” – fizic, ci mai mult in duh. Si, invariabil, acelasi.

      Apreciază

      Răspunde
  4. floare de cais

    Parinte, minunata imaginea pe care ati creionat-o! De curand, am citit cateva proverbe romanesti despre prietenie si unele mi-au placut in mod deosebit, si anume:

    „Daca prietenul tau e miere, tu nu umbla sa-l mananci pe tot”.

    „Cine cauta prieten fara cusur, fara prieteni ramane”.

    „Prieten adevarat este cel care iti stie defectele si te accepta”.

    „Prietenul adevarat nu se supara cand ii spui adevarul”.

    „Prieteni noi sa-ti faci, dar de cei batrani sa nu te lasi”.

    „Prietenia tine doar intre oameni buni”.

    „Prietenul adevarat innoieste lucrurile si indulceste necazurile”.

    „Prietenul adevarat este ca sceptrul de imparat”.

    Apreciază

    Răspunde
  5. alexandrina

    … iar când cineva mi se descoperă mie şi o face probabil inconştient şi abia perceptibil printr-un zambet, o expresie fugară a feţei care îi dezvăluie adâncurile şi năzuinţele, o privire care pentru câteva clipe (atât cât timiditatea, reticenţele, pudoarea, împrejurările o permit) devine fântană de profunzimi nebănuite primeşte de la mine un gând bun şi o prietenie tăcută şi statornică, însoţită de o invitaţie la încredere şi comuniune .
    Nu este puţin lucru faptul că am acces la fiinţa din omul care îmi dezvăluie astfel dorinţa de a afla împreună calea, cu sufletele purtându-se la braţ sau în paşi de dans, pe o melodie fredonată pe aceeaşi lungime de undă. Şi chiar dacă undele suferă bruiaje am încredinţarea că momentul descoperirii, cu toată fragilitatea lui, rezistă în veşnicie, cum rezistă clipa în care fluturele, în efemera lui trecere, se asează pe o floare lăsând ochiul să-i surprindă frumuseţea şi tremurul şi să se adape din bucuria lui de o clipă, care vine din mângâierea soarelui, a adierii de vânt şi din dulceaţa florii pe care tocmai o soarbe.
    Fluturele nu moare cum s-ar crede şi nici clipa, cu condiţia să nu rămâna singură…
    Şi de unde această încredinţare? Prietenia este dar de la Dumnezeu şi este vesnică precum Dăruitorul. Este rară şi adâncă şi moare numai strivită de bocancii indiferenţei, uitării şi insensibilităţii.

    Apreciază

    Răspunde
  6. ella

    Merci frumos,Lumina lină.Trebuie să recunosc,căci dacă n-o fac nici n-aș mai fi eu,și aș părea și o mincinoasă stupidă și necredibilă,că aprecierile tale m-au bucurat și m-au făcut fericită.Fericită,de două ori.Pentru că,prin”gestul”tău,ai dat dovadă de o inteligență vie,de o grație și de o mărinimie extraordinară.Știi,am remarcat de multe ori lucrul acesta:sănt oameni(care nu neapărat din invidie),se tem să vadă și să recunoască în celălalt lucrurile bune,probabil de teama de-a nu se eclipsa singuri.Dar eu cred,că TOȚI avem strălucirea noastră,pe care nu ne-o poate acoperi nimeni.Celuilalt”frate din paginile adiacente”,nu i-am răspuns nimic pentru că,fără falsă modestie,calificativele lui cu”stilul și clasa”mi s-au părut c-am..,neverosimile!Însă aș fi iar ipocrită,dacă n-aș recunoaște că știu,știam că am un pic de talent la scris.O știu de la școală,căci am fost mereu prima la limba romănă.Așa împarte Dumnezeu darurile.Căci atunci cănd luam un 5 la matematică,mă credeam Pitagora.Și înaintea fiecărei ore de mate,mă rugam Sf.Gema(auzisem și eu de ea,și habar n-aveam ce e cu ecumenismul),patroana lucrurilor imposibile,cu ajutorul căreia,mult timp am fost convinsă,c-am reușit să trec și eu clasa.Iar cănd am început să scriu pe acest blog(nu că aș mai fi scris vreodată pe altul),am făcut-o fără nici un fel de pretenție,de dominație sau de importanță.Îți mulțumesc încă o dată,Lumina lină!M-ai convins că”chimia”sufletească,funcționează și prin..,internet!Știi..,de cum l-am zărit printre”comentatori”,pseudonimul tău-Lumina lină,m-a fermecat.Și promit,că atunci cănd voi mai avea ceva de spus,voi reveni…..

    Apreciază

    Răspunde
  7. ella

    Aa,și o precizare la primul comentariu:eu iubesc PRIETENIA,și pledez oricănd în favoarea ei,dar cred că ne trebuie atenție maximă la”prietenii”de meserie,care nu fac nici un bine lumii.Cred că dacă ești stăpănit mereu de fixația de-a avea prieteni,și de-a face bine,riști să produci reale catastrofe în viața ta!

    Apreciază

    Răspunde
  8. irina

    Facerea de bine si mintuirea lumii cred ca trebuie sa inceapa cu propria persoana. Cind noi devenim desavirsiti, ii vom putea duce si pe altii pe acelasi drum. Parintii spun ca cine iese din sine spre celalalt nu are adevarata viata crestina si cunoastere de sine.

    DACA AI UN MORT IN CASA, TE DUCI SA PLINGI MORTII VECINILOR?

    Daca ai un suflet mort din cauza pacatelor, te duci sa plingi pacate straine? Daca da, esti orbit; nu ti le vezi pe ale tale.

    A ajuta cu sila e sila facuta aproapelui, nu ajutor. Dumnezeu nu ajuta cu sila, ci cu multa delicatete, respectind voia si libertatea oamenilor. Esti tu mai bun ca Dumnezeu de te bagi in viata altora nepoftit, nedorit?

    Aici poate fi o discutie mai lunga: diavolul face sau ii trimite pe unii oameni sa faca binele inainte de vreme. Tocmai pt ca stie efectele. 🙂 Aviz amatorilor de ajutorare a aproapelui pierdut. Pierdut? Dar daca Dumnezeu il ridica sau socoteste ca nu a cazut. E una sa pierzi o batalie (cu diavolul) si altceva, sa pierzi razboiul. Ce ziceti? Ma ajutati? 🙂

    Apreciază

    Răspunde
  9. Crestina

    Din INTELEPCIUNEA IUDAICA:

    Atunci cand un martor urma sa fie audiat la Beit Din (tribunalul rabinic) intr-un proces penal, curtea ii reamintea consecintele vorbelor sale. I se spune: „De ce a fost omul creat singur? (Ar fi putut fi creat ca un cuplu, sau o organizatie, sau un grup de oameni)” Si tot curtea ii raspunde martorului: „Omul a fost creat singur pentru ca fiecare om este dator sa spuna: Lumea a fost creata (doar) pentru mine!”

    Atunci cand Adam a aparut pe scena lumii, fiecare copac, fiecare adiere de vant si fiecare raza de lumina era destinata lui…
    Un corolar la aceasta idee este fraza celebra furnizata de Hilel: „Daca eu nu sunt pentru mine, atunci cine va fi pentru mine? Si daca sunt numai pentru mine, atunci ce sunt eu? Si daca nu acum, atunci cand?” Hilel ne spune ca nimeni nu poate sa joace mai bine decat noi insine rolul nostru pe scena lumii! Fiecare dintre noi are cate ceva unic pe care este dator sa il dea lumii si nimeni nu poate suplini aceasta pierdere, daca noi nu dorim sa ne implicam. Daca un om se considera in afara societatii, in afara comunitatii, el nu va suferi numai o criza de identitate (CINE sunt eu?), dar si o criza de umanitate (CE sunt eu?). Un om nu poate si nu trebuie sa incerce sa traiasca in afara comunitatii!

    Ce inseamna insa „Si daca nu acum, atunci cand?” ? Inseamna ca pentru fiecare actiune pe care urmeaza sa o intreprindem, fiecare dintre noi are un moment determinat de a actiona. A pierde acest moment inseamna de multe ori sa „pierdem trenul”.

    Omul a fost creat mai intai ca fiinta individuala, pentru a se sti ca cel care suprima o singura existenta este ca si cum ar suprima o intreaga lume, iar cel care salveaza o singura existenta este ca si cum ar salva o intreaga lume.”O singura fiinta omeneasca este egala cu intreg universul”, spun scrierile rabinice.

    Omul trebuie sa aiba in minte mereu ca a fost creat dupa chipul lui Dumnezeu si ca jignirea unui alt om este o ofensa adusa lui Dumnezeu. “Sa-l iubesti pe aproapele tau ca pe tine insuti” este un principiul capital al Torei.

    Apreciază

    Răspunde
  10. putregai

    Eu sunt o dovada vie! Iar Sfintia Voastra, Parinte, la fel. Pentru ca am venit la dvs. cand eram jos si m-ati primit cu blandete si m-ati ajutat enorm. Privind din exterior, cateva discutii, presarate cu incurajari, nu par mare lucru. Insa a fost mult mai mult. Nu cantitativ, ci calitativ, nu pe orizontala, ci pe verticala. Eram deja in cadere libera, intr-un abis din care nu credeam ca mai pot iesi. Cautasem sprijin si nu-l gasisem(cautat-am de-a dreapta mea, privit-am si nu era cine sa ma cunoasca); mai mult, prieteni vechi(pe orizontala) erau siderati si luasera distanta. Sfintia Voastra m-a primit, m-a ascultat cu mare atentie, nu m-a certat, nu m-a dat afara, ba chiar mi-a luat apararea cand altul m-a acuzat, m-a hranit, m-a sfatuit si m-a incurajat. Sigur nu tineti minte asta si e firesc. Multa lume vine cu necazuri la manastire. Pentru mine ati cerut sfat de la Parintele Sofian si de la Parintele Adrian, mi-ati purtat de grija si stiu ca v-ati rugat. Au trecut vreo 11 ani de-atunci, dar nu stiu cate momente din viata mea mi le amintesc mai bine decat cele 2-3 zile in care ati petrecut cate doua-trei ore cu mine. Eram in pragul disperarii, iar blandetea Sfintiei Voastre mi-a dat o raza de speranta. Care a facut mai mult decat orice. Apoi mi-ati scris cateva randuri. Pe urma nimic. Pentru ca n-ati mai stiut nimic de mine. Din nou, stiu ca v-ati rugat pentru mine, ca m-ati pus sub ocrotirea Maicii Domnului. Mi-a fost rusine sa va mai contactez. Acea rusine pe care o nutreste un fiu fata de parintele lui, pentru fapta urata pe care a comis-o. Dar v-am purtat in suflet. Si as fi tacut si acum, dar voiam sa spun ca aveti dreptate. Un prieten poate fi mai vechi, desi il stii de cateva zile, decat unul pe care il stii de-o viata. Pentru ca primul ajunge sa te cunoasca asa cum esti. Si pentru ca si-a inaltat ruga lui sincera pentru tine. Numai cand esti la mare incercare, abandonat de toti, poti intelege cat de mult face.
    As vrea sa va multumesc, din toata inima mea mica. Nu sunt un bun crestin(cred, Doamne, ajuta necredintei mele!), desi stiu ca v-ati fi dorit asta, cum va doriti pentru toti cei ce va trec pragul. Insa, macar din cand in cand, ma rog sa va rasplateasca Dumnezeu pentru blandetea cu care m-ati ingrijit. Dac-as fi un bun crestin i-as multumi cum se cuvine in prumul rand Lui, pentru ca a lucrat prin Sfintia Voastra.
    Am cativa prieteni, nu multi. Insa dvs. sunteti PRIETENUL! Unui singur om ii mai datorez atat de mult si acela e MAMA. Cum Sfintia Voastra m-a primit, asa s-a rugat pentru mine mama: neconditionat!

    Apreciază

    Răspunde

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.