Hotărârile celor Șapte Sinoade Ecumenice

*

Sinodul Intai Ecumenic de la Niceea (325)

Despre dumnezeirea lui Iisus Hristos
Impotriva arienilor

Credem intr-Unul Dumnezeu, Tatal Atotputernic, Facatorul tuturor celor vazute si celor nevazute. Si intr-Unul Domn Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, nascut din Tatal, Unul Nascut, adica din [fiinta] Tatalui, Dumnezeu din Dumnezeu, lumina din lumina, Dumnezeu adevarat din Dumnezeu adevarat, nascut, iar nu facut, Cel de-o-fiinta cu Tatal, prin Care toate s-au facut, atat cele din cer cat si cele de pe pamant; Care pentru noi oamenii si pentru a noastra mantuire S-a pogorat si S-a intrupat si S-a facut om, a patimit si a inviat a treia zi, S-a inaltat la ceruri si va veni sa judece viii si mortii; si in Duhul Sfant.

Iar pe aceia care spun ca a fost o vreme cand [Fiul lui Dumnezeu] nu era si ca inainte de a Se fi nascut nu era, si ca S-a facut din cele ce nu erau, sau dintr-un alt ipostas sau substanta, sau pe aceia care spun ca Fiul lui Dumnezeu este schimbator sau stricacios, pe [toti] acestia Biserica apostoleasca si soborniceasca ii da anatemei.

*

Sinodul al doilea Ecumenic de la Constantinopol (381)

Despre Duhul Sfant
Impotriva pnevmatomahilor

Credem intr-Unul Dumnezeu, Tatal Atotputernic, Facatorul tuturor celor vazute si celor nevazute. Si intr-Unul Domn Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, nascut din Tatal, Unul Nascut, Care din Tatal S-a nascut mai inainte de toti vecii, lumina din lumina, Dumnezeu adevarat din Dumnezeu adevarat, nascut, iar nu facut, Cel de-o-fiinta cu Tatal, prin Care toate s-au facut, Care pentru noi oamenii si pentru a noastra mantuire S-a pogorat din ceruri si S-a intrupat de la Duhul Sfant si din Fecioara Maria si S-a facut om; si S-a rastignit pentru noi in zilele lui Pontiu Pilat, si a patimit si S-a ingropat, si a inviat a treia zi, dupa Scripturi, si S-a inaltat la ceruri, si sade de-a dreapta Tatalui, si iarasi va sa vina, sa judece vii si mortii, a Carui imparatie nu va avea sfarsit. Si intru Duhul Sfant, Domnul de viata facatorul, Care din Tatal purcede, Cel ce impreuna cu Tatal si cu Fiul este inchinat si slavit, Care a grait prin prooroci. Si intru una sfanta, soborniceasca si apostoleasca Biserica. Marturisim un [singur] botez spre iertarea pacatelor. Asteptam invierea mortilor si viata veacului ce va sa vina. Amin.

*

Sinodul al treilea Ecumenic de la Efes (431)

Despre Maica Domnului
Impotriva nestorienilor

Sinodul de la Niceea a formulat aceasta marturisire de credinta: (Urmeaza Crezul celor 318 parinti de la Niceea – Sinodul I Ecumenic:) Credem…

Sinodul a hotarat ca toti sa primeasca aceasta sfanta marturisire de credinta; caci este dreapta si indeajuns pentru mantuirea lumii. Dar pentru ca unii se prefac a o marturisi si a o primi, dar rastalmacesc puterea intelesurilor dupa placul lor, si stalcesc adevarul, fiindca sunt fiii ratacirii si copiii pierzaniei, a fost de trebuinta sa se adauge insuflatele marturii ale Sfintilor Parinti drept-credinciosi care sunt chezasie pentru felul in care au inteles si au indraznit sa propovaduiasca [adevarul], incat sa fie limpede, si pentru ca toti cei care au o credinta dreapta si nepatata sa il inteleaga, sa il talcuiasca si sa il propovaduiasca in acest fel.

(Nota: aici se afla un florilegiu de texte adunate din scrierile Parintilor si actele privitoare la preotul Harisie).

Dupa citirea acestor documente, Sfantul Sinod a hotarat ca nimanui nu ii este ingaduit sa propovaduiasca, sa scrie sau sa alcatuiasca o alta marturisire de credinta decat cea statornicita de Sfintii Parinti adunati la Niceea impreuna cu Duhul Sfant.

Cei care vor indrazni sa alcatuiasca o alta marturisire de credinta, sa o marturiseasca celor ce vor sa vina la cunoasterea adevarului fie din ratacirile elinesti [paganesti], fie de la cele iudaicesti sau de la oricare alta erezie, [aceia], daca sunt episcopi sau clerici, vor fi caterisiti, episcopii din treapta episcopiei si clericii din cler; daca sunt laici, vor fi dati anatemei.

In acelasi chip, daca vreunul dintre episcopi sau clerici sau laici vor fi aflati crezand sau invatand cele infatisate in expunerea preotului Harisie despre intruparea Fiului lui Dumnezeu Cel Unul Nascut, sau invataturile cele stricate si rastalmacite ale lui Nestorie, adaugate [acestora], sa fie supusi osandirii acestui Sfant Sinod Ecumenic, astfel incat episcopul vadit sa fie indepartat din treapta episcopiei si depus, iar clericul de asemenea sa fie caterisit; daca este laic, sa fie dat anatemei, precum s-a zis.

*

Sinodul al patrulea Ecumenic de la Calcedon (451)

Despre cele doua firi ale lui Hristos
Impotriva monofizitilor

Sfantul si Marele si Ecumenicul sinod strans cu harul lui Dumnezeu si la indemnul prea binecredinciosilor si de Dumnezeu iubitorilor de Hristos imparati, augustii Valentinian si Marcian, in Calcedon, metropola eparhiei Bi-thiniei, in biserica Sfintei Mucenite Eufimia, cea biruitoare in Hristos, a hotarat cele ce urmeaza:

Domnul si Mantuitorul nostru Iisus Hristos, intarind pe ucenicii Sai in cunoasterea credintei, a spus: ,pacea Mea v-o dau voua, pacea Mea o las voua”, pentru ca nimeni sa nu se separe de aproapele sau in dogmele credintei, ci la fel sa se arate cu totii in propovaduirea adevarului. Dar fiindca cel rau nu inceteaza sa semene ne-ghina lui printre semintele bunei credinte, si pururea nascoceste ceva nou impotriva adevarului, pe aceasta Stapanul cunoscand-o mai inainte, cu purtare de grija pentru neamul omenesc a ridicat cu ravna pe acest binecredincios si evlavios imparat sa cheme la sine pe mai marii preotimii din toate partile, astfel incit, sub lucrarea harului lui Hristos, Stapanul nostru, al tuturor, sa indeparteze de la oile lui Hristos toata ciuma inselaciunii, calauzindu-le iarasi sa se ingrase cu mladitele adevarului.

Ceea ce am facut si noi, incuviintand sa indepartam dogmele ratacite, reinnoind fara ratacire credinta Parintilor, propovaduind tuturor Crezul celor 318 [Parinti] si scriind precum insisi Parintii care au aratat aceasta intelegere a noastra privitoare la dreapta credinta, adica cei 150 de Parinti care, adunandu-se dupa aceea la Constantinopol, au adoptat aceeasi marturisire de credinta. Hotaram, asadar, pazind si noi randuiala si toate izvoadele credintei statornicite de Sfantul Sinod tinut odinioara la Efes, ai carui intaistatatori de vesnica pomenire au fost Celestin al Romei si Chiril al Alexandriei, sa straluceasca iarasi marturia credintei drepte si fara cusur a celor 318 Sfinti si Fericiti Parinti adunati la Niceea pe vremea imparatului de vrednica pomenire – Constantin, si sa se intareasca cele hotarate de catre cei 150 de parinti la Constantinopol, spre nimicirea ereziilor care aparusera atunci si spre intarirea credintei sobornicesti si apostolesti, care este a noastra.

(Urmeaza Crezul celor 318 parinti de la Niceea – Sinodul I Ecumenic:) Credem…

(Si cel al celor 150 de parinti adunati la Constantinopol – Sinodul II Ecumenic:) Credem…

Asadar, era de-ajuns pentru desavarsita cunoastere si intarirea bunei credinte acest intelept si mantuitor Crez al harului dumnezeiesc, caci invata desavarsit despre Tatal si Fiul si Sfantul Duh si infatiseaza intruparea Domnului celor ce o primesc cu credinta.

Insa de vreme ce aceia care se straduiesc sa lepede propovaduirea adevarului si prin propriile erezii au nascocit desertaciuni, unii indraznind sa strice [invatatura despre] taina iconomiei Domnului pentru noi si tagaduind numirea de Nascatoare de Dumnezeu data Fecioarei [Maria], iar altii scornesc [invatatura despre] contopire si amestecare, inchipuindu-si nebuneste ca este o singura fire din trup si dumnezeire, nascocind grozavia ca, prin contopire, firea dumnezeiasca a Celui Unul Nascut este patimitoare.

Pentru aceasta, Sfantul si Marele si Ecumenicul Sinod adunat aici, voind sa starpeasca orice uneltire potrivnica adevarului, invatand propovaduirea cea neclintita de la inceput, a hotarat mai intai sa ramana neatinsa credinta celor 318 Sfinti Parinti, si, din pricina celor ce lupta impotriva Duhului Sfant, a intarit invatatura despre fiinta Duhului predanisita de catre cei 150 de Parinti adunati nu demult in cetatea imparateasca, pe care acestia [cei 150 de Parinti] au facut-o cunoscuta tuturor, nu ca si cum ar adauga ceva care lipsea celor hotarate mai inainte, ci lamurind, dupa marturia Scripturilor, invataturile lor despre Sfantul Duh impotriva celor care incearca sa tagaduiasca stapanirea Sa.

Iar pe de alta parte, din pricina celor care au incercat sa strice taina iconomiei si care cu nerusinare spun ca Cel Nascut din Sfanta Fecioara Maria nu este decat un simplu om, Sinodul Sfant a incuviintat scrisorile sinodale ale Fericitului Chiril, pastor al Bisericii Alexandriei, catre Nestorie si cei din Rasarit, ca fiind potrivite pentru tagaduirea smintelii lui Nestorie spre dreapta talcuire a celor ce, manati de cucernica ravna, doresc sa priceapa Crezul cel mantuitor.

Acestora li s-a adaugat, cu indreptatire, si epistola lui Leon, intaistatatorului marii si vechii Rome catre cel intre sfinti – Arhiepiscopul Flavian, scrisa pentru surparea cugetarilor stricate ale lui Eutihie, intrucat [aceasta epistola] conglasuieste cu marturisirea marelui Petru, fiind un stalp de sustinere [a adevarului] impotriva atacurilor [rau credinciosilor]. Sta impotriva si celor care incearca sa imparta taina Iconomiei intr-o doime de fii. Ii indeparteaza din adunarea celor sfinti pe cei care indraznesc sa spuna ca dumnezeirea Fiului Cel Unul Nascut este patimitoare; le sta impotriva si celor care isi inchipuie o amestecare sau contopire a celor doua firi ale lui Hristos; ii indeparteaza pe cei care ratacesc [spunand ca] chipul de rob pe care Hristos l-a luat de la noi este ceresc sau din alta substanta; si ii da anatemei pe cei care scornesc rataciri, cum ca inainte de unire erau doua firi, iar dupa unire a ramas una.

Urmand asadar Sfintilor Parinti, noi invatam intr-un glas ca marturisim pe Unul si acelasi Fiu, Domnul nostru Iisus Hristos, Insusi desavarsit intru dumnezeire cat si intru omenitate, Insusi Dumnezeu adevarat si om adevarat din suflet rational si din trup, de-o-fiinta cu Tatal dupa dumnezeire si de-o-fiinta cu noi dupa omenitate, intru toate asemenea noua afara de pacat, nascut din Tatal mai inainte de veci dupa dumnezeire si, la plinirea vremii, Acelasi nascut pentru noi si pentru a noastra mantuire din Fecioara Maria, Nascatoarea de Dumnezeu, dupa omenitate, Unul si Acelasi Hristos, Fiul, Domnul, Unul Nascut, cunoscandu-se in doua firi, fara amestecare, fara schimbare, fara impartire, fara despartire, deosebirea firilor nefiind nicidecum stricata din pricina unimii, ci mai degraba pastrandu-se insusirile fiecarei firi intr-o singura persoana si intr-un singur ipostas, nu impartindu-se sau despartindu-se in doua fete, ci Unul si Acelasi Fiu, Unul Nascut, Dumnezeu Cuvantul, Domnul Iisus Hristos, precum [au vestit] de la inceput proorocii, precum El insusi ne-a invatat despre Sine si precum ne-a predanisit noua Crezul Parintilor.

Acestea toate fiind statornicite de noi cu mare grija si acrivie, Sfantul Sinod Ecumenic a hotarat ca nimanui nu ii este ingaduit sa infatiseze, sa scrie sau sa alcatuiasca, nici [el insusi] sa gandeasca, nici sa invete pe altul o alta marturisire de credinta. Cat despre cei care indraznesc sa alcatuiasca o alta [marturisire de] credinta, sa o infatiseze altora spre invatatura, sau sa raspandeasca un alt Crez celor care vor sa se intoarca la cunostinta adevarului de la ratacirile elinesti sau iudaicesti sau de la oricare alta erezie, acestia, daca sunt episcopi sau clerici, sa fie indepartati [episcopii de episcopie si clericii de cler], iar daca sunt monahi sau laici, sa se dea anatemei.

*

Sinodul al cincilea Ecumenic de la Constantinopol (553)

Despre unirea firilor in ipostasul lui Hristos
Impotriva defaimatorilor invataturii Sfantului Chiril

I. Daca nu marturiseste cineva o singura fiinta a Tatalui si Fiului si a Sfantului Duh, o singura putere si virtute, o [Sfanta] Treime de-o-fiinta, o dumnezeire cinstita in trei ipostasuri sau persoane, unul ca acesta sa fie anatema. Caci unul este Dumnezeu Tatal de la Care [sunt] toate, unul [este] Domnul Iisus Hristos prin Care [s-au facut] toate si unul [este] Sfantul Duh intru Care [sunt] toate [cele ce sunt].

II. Daca cineva nu marturiseste ca sunt doua nasteri ale lui Dumnezeu Cuvantul, una mai inainte de veci, din Tatal, fara timp si fara trup, si cealalta, la plinirea vremii, a aceluiasi Cuvant Care S-a coborat din cer si S-a intrupat din Sfanta si Cinstita Nascatoare de Dumnezeu si pururea Fecioara Maria si S-a nascut din ea, unul ca acesta sa fie anatema.

III. Daca cineva spune ca unul este Dumnezeu Cuvantul Care a facut minuni si altul Hristos care a patimit, sau spune ca Dumnezeu Cuvantul S-a unit cu Hristos nascut din femeie, sau ca este in El ca cineva in altcineva si nu unul si acelasi Iisus Hristos, Domnul nostru, Dumnezeu Cuvantul intrupat si facut om, acelasi facator de minuni si [acelasi] patimitor de bunavoie care a indurat in trupul Sau suferintele, unul ca acesta sa fie anatema.

IV. Daca cineva spune ca unirea lui Dumnezeu Cuvantul cu omul S-a facut dupa har sau dupa lucrare sau dupa egalitatea demnitatii sau dupa autoritate, relatie, afect, virtute sau dupa bunavointa, ca si cum Dumnezeu Cuvantul ar fi cautat sa fie pe placul omului de la care sa aiba o buna si frumoasa slavire, precum zice smintitul Teodor; fie dupa omonimie, potrivit careia nestorienii numind Iisus si Hristos pe Dumnezeu Cuvantul, iar pe om luat separat Hristos si Fiul, vorbind in mod vadit de doua persoane se prefac ca vorbesc de o singura persoana si de un singur Hristos numai dupa numire, cinstire, demnitate si inchinare: dar daca nu marturiseste ca unirea lui Dumnezeu Cuvantul cu trupul insufletit de un suflet rational si intelegator s-a facut dupa alcatuire, adica dupa ipostas, precum au invatat Sfintii Parinti; si daca nu marturiseste din acest motiv singurul Sau ipostas, care este Domnul nostru Iisus Hristos, Unul din Sfanta Treime, unul ca acesta sa fie anatema. Caci in multe chipuri a fost inteleasa aceasta unire; unii urmand nelegiuirea lui Apolinarie si Eutihie, sustinand disparitia celor unite, marturisesc o unire prin amestecare, altii, gindind precum Teodor si Nestorie, adepti ai despartirii, introduc o unire prin relatie. Pe cand Sfanta Biserica a lui Dumnezeu respinge nelegiuirea celor doua erezii si marturiseste unirea dupa alcatuire a trupului cu Dumnezeu Cuvantul, adica [unirea] dupa ipostas. Caci unirea dupa alcatuire in taina lui Hristos nu numai ca pastreaza fara amestecare elementele unite, dar nu primeste nici despartirea.

V. Daca cineva intelege singurul ipostas al Domnului nostru Iisus Hristos ca si cum ar presupune mai multe ipostasuri si incearca prin aceasta sa introduca in taina lui Hristos doua ipostasuri sau doua persoane, si dupa ce a introdus doua persoane, vorbeste de o persoana dupa demnitate, cinstire si inchinare, cum au scris in nebunia lor Teodor si Nestorie, si [care] cleveteste ca Sfantul Sinod din Calcedon ar fi folosit expresia un singur ipostas in acelasi inteles nelegiuit; si nu marturiseste ca Dumnezeu Cuvantul S-a unit cu trupul dupa ipostas, si din aceasta pricina este un singur ipostas sau o singura persoana, si ca in acest sens Sfantul Sinod din Calcedon a marturisit un singur ipostas al Domnului nostru Iisus Hristos, unul ca acesta sa fie anatema. Caci Santa Treime nu a primit adaugare de persoana sau ipostas dupa intruparea Cuvantului lui Dumnezeu, Unul din Sfanta Treime.

VI. Daca cineva spune intr-un sens impropriu, nu dupa adevar, ca Sfanta, Cinstita si pururea Fecioara Maria este Nascatoare de Dumnezeu dupa relatie, ca si cum ar fi nascut un simplu om si nu ca Dumnezeu Cuvantul S-a intrupat si S-a nascut din ea, ci, dupa spusa lor, zamislirea omului este transferata lui Dumnezeu Cuvantul, ca si cum S-ar fi unit cu omul care S-a nascut; si cleveteste Sfantul Sinod de la Calcedon, spunand ca acela o numeste pe [Sfanta] Fecioara Nascatoare de Dumnezeu in acel inteles stricat inchipuit de Teodor; sau daca cineva o numeste nascatoare de om sau nascatoare de Hristos, ca si cum Hristos nu ar fi Dumnezeu, dar n-o marturiseste pe aceasta cu adevarat si cu tarie Nascatoare de Dumnezeu, deoarece Dumnezeu Cuvantul nascut de Tatal inainte de veci S-a intrupat din ea la plinirea vremii, si cu dreapta credinta Sfantul Sinod de la Calcedon o marturiseste Nascatoare de Dumnezeu, unul ca acesta sa fie anatema.

VII. Daca cineva zicand in doua firi nu marturiseste ca in dumnezeire si omenitate este cunoscut Unul Iisus Hristos, Domnul nostru, ca sa arate astfel deosebirea firilor din care S-a facut fara amestecare unirea de negrait, fara sa Se preschimbe Cuvantul [lui Dumnezeu] in firea trupului si nici firea trupului sa treaca in firea Cuvantului (#caci fiecare ramane ce este in firea sa chiar dupa unirea ipostatica), dar daca ia aceasta expresie despre taina lui Hristos in sensul unei impartiri sau daca, marturisind numarul firilor intr-Unul Domnul nostru Iisus Hristos, Dumnezeu Cuvantul intrupat, nu intelege asa cum trebuie deosebirea firilor din care este alcatuit, deosebire care nu este suprimata prin unire (caci Unul este din ambele firi si cele doua firi [sunt] prin Unul), ci foloseste numarul pentru a sustine firi deosebite [avand] fiecare ipostasul ei, unul ca acesta sa fie anatema.

VIII. Daca cineva marturisind ca unirea dumnezeirii cu omenitatea s-a facut din doua firi, sau vorbind de o singura fire intrupata a lui Dumnezeu Cuvintul nu intelege aceasta asa cum ni le-au predanisit Sfintii Parinti, adica [in sensul ca] unirea dupa ipostas s-a facut pornind de la firea dumnezeiasca si cea omeneasca si s-a desavarsit intr-Unul Iisus Hristos, sau daca prin aceasta expresie incearca sa introduca o singura fire sau substanta a dumnezeirii si a trupului lui Hristos, unul ca acesta sa fie anatema. Caci zicand ca S-a unit dupa ipostas Cuvantul Fiul cel Unul, noi nu afirmam ca s-a produs un fel de contopire reciproca a firilor, ci credem ca s-au unit Cuvantul cu trupul, fiecare dintre firi ramanand ceea ce era. Iata de ce Unul este Hristos, Dumnezeu si om, acelasi de-o-fiinta cu Tatal dupa dumnezeire, de-o-fiinta cu noi dupa omenitate. Caci Biserica lui Dumnezeu respinge si anatemizeaza atat pe cei care taie si despart in parti taina dumnezeiestii Iconomii a lui Hristos, cat si pe cei care introduc [in ea] amestecare.

IX. Daca cineva spune ca Hristos este inchinat in doua firi, si de aici introduce doua inchinari, una [cuvenita] lui Dumnezeu Cuvantul si a doua [cuvenita] omului; sau daca cineva, pentru a suprima trupul [Sau] si pentru a introduce amestecul dumnezeirii cu omenitatea, luandu-le impreuna, inchipuie o [singura] fire sau o substanta, si se inchina astfel lui Hristos, si nu se inchina cu aceeasi inchinare lui Dumnezeu Cuvantul intrupat impreuna cu trupul Sau, precum a primit Biserica lui Dumnezeu inca de la inceput, unul ca acesta sa fie anatema.

X. Daca cineva nu marturiseste ca Cel ce a fost rastignit in trup, Domnul nostru Iisus Hristos, este Dumnezeu adevarat, Domnul slavei si Unul din Sfanta Treime, unul ca acesta sa fie anatema.

XI. Daca cineva nu da anatemei pe Arie, pe Eunomie, pe Macedonie, pe Apolinarie, pe Nestorie, pe Eutihie si pe Origen, impreuna cu scrierile lor nelegiuite, si pe toti ceilalti eretici care au fost osanditi si anatemizati de catre Sfanta Biserica Soborniceasca si apostoleasca si de cele patru Sfinte Sinoade mai sus numite, si pe toti cei care au gandit sau gandesc cele asemenea ereticilor mai sus pomeniti si care au ramas in nelegiuirea lor pana la moarte, unul ca acesta sa fie dat anatemei.

XII. Daca cineva ia apararea rau-credinciosului Teodor al Mopsuestiei, cel ce a zis ca unul este Dumnezeu Cuvantul si altul [este] Hristos care, tulburat de patimile sufletului si de poftele trupului, de cele mai rele eliberandu-se cate putin si astfel imbunatatindu-se prin inaintarea faptelor sale a ajuns fara cusur prin purtarea sa, a fost botezat ca simplu om in numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh; si prin botez s-a invrednicit sa primeasca harul Sfantului Duh si infierea si i se aduce inchinare in persoana lui Dumnezeu Cuvantul aidoma unei icoane imparatesti, si dupa inviere a devenit neschimbator in gandurile sale si cu totul fara de pacat. [Si iarasi] a mai zis acelasi nelegiuit Teodor ca unirea dintre Dumnezeu Cuvantul si Hristos este de acelasi fel cum [este cea despre care] zice Apostolul pentru barbat si femeie: cei doi vor fi un singur trup. Si pe langa toate celelalte nenumarate blasfemii a indraznit a zice ca dupa Inviere, cand Domnul a suflat asupra ucenicilor zicand: luati Duh Sfant (Ioan 20, 22), nu le-a dat Sfantul Duh, ci a suflat numai de forma; inca mai zice si ca marturisirea lui Toma, atunci cand [acesta] a atins mainile si coasta Domnului dupa Inviere, acele cuvinte: Domnul meu si Dumnezeul meu! (Ioan 20, 28) Toma nu le-ar fi spus despre Hristos, ci, inspaimantat de minunea Invierii, Toma L-a laudat pe Dumnezeul care L-a inviat pe Hristos. Mai rau inca: in talcuirea pe care a dat-o Faptelor Apostolilor, acelasi Teodor il compara pe Hristos cu Platon, cu Mani, cu Epicur si Marcian, zicand ca asa cum fiecare dintre ei, dupa ce si-a inventat propria invatatura i-a facut pe ucenici sa se numeasca platonicieni, manihei, epicurei si marcioniti, tot asa si Hristos, dupa ce Si-a inventat o invatatura, I-a numit pe ucenici crestini, dupa numele Sau.

Daca cineva ia apararea sus numitului, prea necredinciosului Teodor, si a scrierilor lui nelegiuite prin care el a raspandit blasfemiile de mai sus, cat si altele nenumarate impotriva Marelui Dumnezeu si Mantuitorului nostru Iisus Hristos, si daca nu il anatemizeaza pe el, scrierile lui nelegiuite si pe toti cei care il incuviinteaza si il apara, sau sustin ca ideile lui sunt ortodoxe, ca si pe cei care au scris in apararea lui si a scrierilor lui nelegiuite si pe cei care cugeta sau au cugetat vreodata asemenea lui [Teodor] si au ramas pana la sfarsit intr-o astfel de erezie, sa fie anatema.

XIII. Daca cineva ia apararea nelegiuitelor scrieri ale lui Teodoret impotriva credintei adevarate, impotriva primului Sfant Sinod din Efes, impotriva Sfantului Chiril si a celor douasprezece capete ale sale, si pe toti care au scris in apararea rau-credinciosilor Teodor si Nestorie, si a celor care au aceleasi pareri cu mai sus numitii Teodor si Nestorie si ii primesc pe ei si ratacirea lor, si din aceasta cauza ii numesc necredinciosi pe invatatorii Bisericii care invata unirea lui Dumnezeu Cuvantul dupa ipostas; daca nu anatemizeaza nelegiuitele scrieri si pe cei care au gandit si mai gandesc inca unele asemenea, precum si toate scrierile impotriva dreptei credinte si impotriva Sfantului Chiril si a celor douasprezece capete ale sale, precum si cel care a ramas intr-o asemenea ratacire pana la moarte, unul ca acesta sa fie anatema.

XIV. Daca cineva ia apararea epistolei scrise, dupa cum se zice, de catre Ibas catre Maris Persul, in care se neaga faptul ca Dumnezeu Cuvantul S-a intrupat din Sfanta Nascatoare de Dumnezeu si pururea Fecioara Maria, [ca] S-a facut om; zicand ca cel nascut din ea este un simplu om [care este] numit Templu, ca unul este Dumnezeu Cuvantul si altul omul; si [pe] cel intru sfinti Chiril, propavaduitorul dreptei credinte a crestinilor, il resping ca [fiind] eretic si pentru ca ar fi scris asemenea rau credinciosului Apolinarie; si acuza cel dintai Sfant Sinod din Efes ca ar fi osandit sa fie depus Nestorie fara judecata si cercetare; [si acea epistola] numeste cele douasprezece capete ale celui intre sfinti Chiril necredincioase si potrivnice dreptei credinte si ii indreptateste pe Teodor si Nestorie cu invataturile si scrierile lor nelegiuite. Daca cineva, asadar, ia apararea sus numitei epistole si nu o anatemizeaza atat pe ea cat si pe aparatorii ei si pe cei care zic ca este ortodoxa cel putin in parte, si pe cei care au scris sau scriu in favoarea acesteia sau a nelegiuirilor din ea, si pe cei care indraznesc s-o incuviinteze pe ea sau nelegiuirile pe care le contine, facand referire la numele Sfintilor Parinti si al Sfantului Sinod din Calcedon, si raman intru acestea pana la moarte, sa fie anatema. Dupa ce noi am marturisit astfel cele primite din Sfintele Scripturi, din invatatura Sfintilor Parinti si din cele hotarate despre una si aceeasi credinta de catre cele patru [Sfinte] Sinoade mai sus pomenite; dupa ce i-am osandit pe eretici si nelegiuirea lor, si necredinta celor care au incuviintat si incuviinteaza cele trei capete mentionate mai sus, si care au perseverat si persevereaza in ratacirea lor; daca cineva incearca sa transmita, sa invete sau sa scrie ceva potrivnic celor hotarate de noi, daca este episcop sau cleric sa fie indepartat din episcopie sau preotie, ca unul care lucreaza cele straine preotiei si rangului bisericesc; daca este calugar sau laic, sa fie anatema.

*

Sinodul al saselea Ecumenic de la Constantinopol (680-681)

Despre cele doua lucrari ale lui Hristos
Impotriva monotelitilor

Fiul Cel Unul Nascut si Cuvantul lui Dumnezeu Tatal, Cel facut om intru toate asemenea noua, afara de pacat, Hristos Adevaratul nostru Dum-ne-zeu, a propovaduit cu tarie prin cuvintele Evangheliei: Eu sunt lumina lumii. Cel ce Imi urmeaza Mie nu va umbla intru intuneric, ci va avea lumina vietii (Ioan 8, 12), si iarasi pacea Mea va dau voua (Ioan 14, 27). Lasandu-se calauzit cu dumnezeiasca intelepciune, invatandu-ne pacea prin aceste dumnezeiesti cuvinte, prea blandul nostru imparat, atlet al Ortodoxiei, potrivnic al heterodoxiei, reunind acest Sfant Sobor Ecumenic, a adunat trupul intreg al Bisericii. Pentru aceea, Sfantul nostru Sinod Ecumenic, dupa ce a alungat ratacirea necredintei care s-a aratat in ultima vreme si urmand fara abatere calea cea dreapta a Sfintilor Parinti cunoscuti, a conglasuit cu cele cinci [sfinte] Sinoade Ecumenice [de pana acum]; adica [fiind de acord] cu cei 318 Sfinti Parinti adunati la Niceea impotriva smintitului Arie; cu sinodul celor 150 de barbati purtatori de Dumnezeu adunati la Constantinopol impotriva lui Macedonie, luptatorul impotriva Duhului Sfant, si Apolinarie cel rau credincios; de asemenea [si acordul cu] cel dintai sinod al celor 200 de cinstiti barbati adunati la Efes impotriva lui Nestorie, cel cu minte de iudeu, si cu cei 600 de barbati de Dumnezeu insuflati, adunati la Calcedon, impotriva lui Eutihie si Dioscor, cei urati de Dumnezeu; si, mai mult inca, cu Sfantul Sinod al cincilea care s-a adunat aici impotriva lui Teodor al Mopsuestiei, Origen, Didim si Evagrie, si impotriva scrierilor lui Teodoret contra celor douasprezece capete ale vrednicului Chiril, si impotriva epistolei catre Maris Persul, epistola pusa pe seama lui Ibas. Marturisind intru totul fara innoiri dumnezeiestile hotarari ale bunei credinte si respingand invataturile rau credincioase, Sfantul nostru Sinod Ecumenic, insuflat de Dumnezeu, pecetluieste Crezul marturisit de catre cei 318 Parinti si intarit de catre cei 150 de Parinti cugetatori de Dumnezeu, Crez pe care celelalte Sfinte Sinoade l-au primit si l-au intarit cu bucurie spre nimicirea oricarei rataciri ucigatoare de suflet.

(Urmeaza Crezul de la Niceea si Constantinopol): Credem…

Sfantul Sinod ecumenic a hotarat: pentru desavarsita cunoastere si intarire a credintei ortodoxe acest Crez ortodox al harului dumnezeiesc ar trebui sa fie indestulator; dar fiindca incepatorul rautatii nu a incetat de la inceput sa gaseasca un conlucrator in sarpe si prin el sa introduca veninul in firea omeneasca, tot asa si acum n-a incetat sa gaseasca unelte potrivite pentru a-si indeplini voia, adica pe Teodor, fost episcop de Faran, pe Serghie, pe Pyrhos, Pavel si Petru, care au ocupat scaunul intaistatatorilor cetatii imparatesti [Constantinopol], si Honorius, fost papa al vechii Rome, Chir, fost episcop al Alexandriei, Macarie, de curand asezat pe scaunul Antiohiei, si ucenicul sau, Stefan. Prin acestia, [diavolul] n-a incetat sa starneasca tulburari in intreaga Biserica, semanand in poporul ortodox, prin invataturi noi, erezia unei singure vointe si a unei singure lucrari in cele doua firi ale Unuia din Sfanta Treime, Hristos adevaratul nostru Dumnezeu; [erezie] care se potriveste cu kakodoxia [smintita ratacire] a raucredinciosilor Apolinarie, Sever si Themistie, care ravneste cu cuget viclean sa nimiceasca si desavarsirea intruparii Aceluiasi si Unicului Domn Iisus Hristos, Dumnezeul nostru, aratand blasfemiator lipsa de vointa si nelucra-rea in trupul Sau insufletit [cu suflet rational].

A ridicat atunci Hristos, Dumnezeul nostru, un imparat credincios, un nou David, gasindu-l barbat dupa inima Sa, care n-a dat – dupa cum sta scris – somn ochilor sai si dormitare genelor sale, pana ce nu a gasit prin acest Sobor al nostru, sfant si de Dumnezeu adunat, desavarsita propovaduire a dreptei credinte, dupa Cuvantul lui Dumnezeu: Unde sunt doi sau trei adunati in numele Meu, acolo sunt si Eu in mijlocul lor (Matei 18, 20).

Acest Sfant Sinod Ecumenic a primit cu credinta si cu bratele deschise propunerea facuta de catre Preasfintitul si Preafericitul papa al vechii Rome, Agathon, imparatului nostru dreptmaritor si preacredincios, Constantin, [propunere] care i-a respins nominal pe cei care au propovaduit si au invatat, dupa cum s-a spus mai sus, o singura vointa si o singura lucrare in iconomia lui Hristos Cel intrupat, adevaratul nostru Dumnezeu.

La fel a primit si propunerea sinodala a Sfantului Sinod al celor 125 de episcopi iubitori de Dumnezeu [adunati] sub acelasi preasfintit papa, [propunere] facuta de imparatul nostru de Dumnezeu inteleptit, ca fiind de acord cu Sfantul Sinod de la Calcedon si cu Tomosul Preasfintitului si Preafericitului papa al vechii Rome, Leon, catre sfantul Flavian, [papa Leon] pe care acest Sinod l-a numit stalp al Ortodoxiei; si in acord [de asemenea] cu epistolele sinodale scrise de fericitul Chiril catre episcopii din Rasarit impotriva lui Nestorie.

Urmand asadar celor cinci Sfinte Sinoade Ecumenice si alesilor Sfinti Parinti, [Sinodul de fata] hotaraste si marturiseste intr-un glas ca Domnul nostru Iisus Hristos [este] adevaratul nostru Dumnezeu, Unul din Sfanta Treime cea de-o-fiinta si de viata facatoare, desavarsit in dumnezeire si, de asemenea, desavarsit in omenitate; acelasi Dumnezeu adevarat si om adevarat alcatuit din suflet rational si trup; de-o-fiinta cu Tatal dupa dumnezeire si de-o-fiinta cu noi dupa omenitate, intru toate asemenea noua afara de pacat (cf. Evrei 4, 15), Cel dupa dumnezeire nascut din Tatal mai inainte de veci si la plinirea vremii, pentru noi si pentru a noastra mantuire, [nascut] dupa omenitate din Sfantul Duh si din Maria Fecioara [cea care este] cu indreptatire si dupa adevar Nascatoare de Dumnezeu.

Unul si acelasi Hristos, Fiul, Domnul, Unul Nascut, in doua firi, fara amestecare, fara schimbare, fara impartire si fara despartire, fara ca deosebirea firilor sa se piarda din pricina unimii, ci mai degraba pastrandu-se insusirile fiecarei firi, unite intr-o singura persoana si intr-un singur ipostas; nu impartindu-se sau despartindu-se in doua persoane, ci Unul si Acelasi Fiu, Unul Nascut, Dumnezeu Cuvantul, Domnul Iisus Hristos, precum au vestit de la inceput proorocii, si El insusi, Iisus Hristos, ne-a invatat [despre Sine] si precum ne-a predanisit noua Crezul Sfintilor Parinti.

[Noi] propovaduim la fel, dupa invatatura Sfintilor Parinti, ca in El sunt doua voiri sau vointe firesti si doua lucrari firesti, fara desparti-re, fara schimbare, fara impartire si fara amestecare. Si cele doua vointe firesti nu sunt, cum au zis ereticii necredinciosi, potrivnice una alteia, ci vointa Sa omeneasca urmeaza celei atotputernice si dumnezeiesti, fara a i se impotrivi sau rezista, ci mai degraba supunandu-i-se. Caci a trebuit ca vointa cea trupeasca sa fie miscata de vointa dumnezeiasca si supusa ei, dupa [cum spune] preainteleptul Atanasie (cf. PG 25, XXVII). Caci precum trupul Sau este numit si trupul lui Dumnezeu Cuvantul, tot asa vointa Sa trupeasca este numita si este [cu adevarat] a lui Dumnezeu Cuvantul, precum El insusi spune: M-am coborat din cer nu ca sa fac voia Mea, ci voia Tatalui care M-a trimis. El numeste a Sa voia proprie, de vreme trupul a fost al Sau.

Caci in acelasi fel precum trupul Sau insufletit, preasfant si preacurat nu a fost nimicit prin indumnezeire, ci a ramas intre limitele sale si rostul sau, tot astfel si vointa Sa omeneasca [fiind] indumnezeita nu s-a nimicit, ci mai degraba a fost salvata, dupa cum spune [sfantul] Grigorie de Dumnezeu Cuvantatorul: „Caci vointa [trupeasca a] Mantuitorului nu este potrivnica lui Dumnezeu, fiind cu totul indumnezeita” (Grigore de Nazianz, Oratio XXX, 12; PG 36, 117).

[Noi] preamarim doua lucrari firesti nedespartite, neschimbate, neimpartite si neamestecate in Domnul nostru Iisus Hristos, adevaratul nostru Dumnezeu, adica o lucrare dumnezeiasca si o lucrare omeneasca, dupa cum Leon Cuvantatorul de Dumnezeu, spune lamurit: „Fiecare fire lucreaza in comuniune cu cealalta ceea ce ii este propriu, Cuvantul lucrand cele ce sunt proprii Cuvantului si trupul savarsind cele ce sunt proprii trupului” (Leon I, Tomus ad Flavianum). Caci noi nu suntem de acord [ca ar exista] o singura lucrare dupa fire a lui Dumnezeu si a fapturii [firea omeneasca a lui Hristos], ca sa nu ridicam faptura la fiinta divina si nici sa coboram maretia firii dumnezeiesti la nivelul fapturilor.

Caci noi recunoastem ca minunile si patimirile sunt ale Unuia si Aceluiasi dupa una sau cealalta dintre firile Sale care stralucesc intr-un singur ipostas, precum a grait vrednicul Chiril. Pazind intru-totul neamestecarea si nedespartirea, marturisim totul in putine cuvinte: crezand ca Unul din Sfanta Treime este si dupa intrupare Domnul nostru Iisus Hristos, adevaratul nostru Dumnezeu, marturisim ca cele doua firi stralucesc intr-un singur ipostas in care a aratat minunile si patimirile, dupa iconomie, din timpul petrecerii Sale [in lume], nu dupa inchipuire, ci intru adevar.

Deosebirea firilor este recunoscuta intr-un singur ipostas dupa aceea ca si una si alta voiesc si lucreaza ceea ce le este propriu, una in comuniune cu cealalta. Pentru aceasta noi marim doua vointe si doua lucrari firesti, caci sunt impreuna lucratoare spre mantuirea nea-mu-lui omenesc.

Acestea fiind statornicite de catre noi cu mare grija si scumpatate, hotaram ca nu ii este ingaduit nima-nui sa alcatuiasca o alta marturisire de credinta, sau sa scrie, sau sa compuna, sau sa cugete, sau pe altii sa-i invete [asemenea].

[Iar] cei care vor indrazni sa alcatuiasca, sa raspandeasca, sa invete sau sa transmita un alt Crez celor ce voiesc sa se converteasca de la ratacirile paganesti sau de la cele iudaicesti sau de la oricare alta erezie si la cunostinta adevarului sa vina, sau vor [indrazni] sa introduca expresii noi sau cuvinte nascocite pentru a rasturna cele hotarate de noi, daca sunt episcopi sau clerici sa fie caterisiti, [inlaturati] episcopii din episcopie si clericii din cler, iar daca sunt monahi sau laici, sa fie anatema.

*

Sinodul al saptelea Ecumenic de la Niceea (787)

Despre cinstirea sfintelor icoane
Impotriva prigonitorilor icoanelor

Sfantul si Marele Sinod Ecumenic care prin harul lui Dumnezeu si datorita hotararii dreptcredinciosilor si iubitorilor de Hristos, imparatii nostri Constantin si mama sa Irina, s-a adunat pentru a doua oara la Niceea, slavita metropola a provinciei Bithinia, in sfanta biserica a lui Dumnezeu numita Sfanta Sofia, urmand predaniei Bisericii Sobornicesti, a hotarat cele ce urmeaza:

Cel care ne-a daruit noua lumina cunostin-tei Sale si ne-a izbavit din intunericul nebuniei idolesti, Hristos Dumnezeul nostru, dupa ce Si-a facut mireasa Sfanta Sa Biserica Soborniceasca cea fara pata sau zbarcitura (Efes. 5, 27), a fagaduit sa vegheze asupra ei, zicand cu tarie sfintilor Sai ucenici: Eu sunt cu voi in toate zilele, pana la sfarsitul veacului (Matei 28, 20). Aceasta fagaduinta nu a facut-o insa numai acelora, ci prin ei [a facut-o] si noua, celor care am crezut prin ei in numele Lui (Ioan 17, 20).

Insa unii oameni, nesocotind acest dar, inaripati de catre vrajmasul cel viclean, s-au indepartat de judecata cea dreapta si, impotrivindu-se predaniei Bisericii Sobornicesti, au pacatuit intru intelegerea adevarului, [si], precum zice proverbul, nu si-au brazdat bine ogorul si mainile lor nu au avut ce culege.

Ei au indraznit sa defaime podoaba bineplacuta lui Dumnezeu a sfintelor asezaminte, numindu-se preoti fara sa [si] fie; despre care Dumnezeu striga prin profeti: multime de pastori au calcat via Mea; calcat-au cu picioare-le lor partea Mea… (Ieremia 12, 10). Caci urmand unor oameni nelegiuiti, increzatori in propriile cugete, au clevetit Sfanta Biserica, Mireasa lui Hristos, Dumnezeul nostru, si nu fac deosebire intre curat si necurat (Ezechiel 22, 26), numind icoana Domnului si a sfintilor Sai ca pe statuile idolilor diavolesti.

De aceea, intru bunavointa Sa, Domnul Dumnezeul nostru, nesuferind ca cel ascultator sa fie vatamat de o asemenea ciuma, prin ravna dumnezeiasca si cu aprobarea lui Constantin si a Irinei, preacredinciosii nostri imparati, ne-a chemat de peste tot pe noi, intaistatatorii preotiei, pentru ca dumnezeiasca predanie a Bisericii Sobornicesti sa isi regaseasca taria prin hotararea noastra soborniceasca.

Cercetand si examinand cu multa acrivie si avand in vedere scopul adevarului nu inlaturam nimic, nu adaugam nimic, ci pastram neschimbate [toate] cele bune ale Bisericii Sobornicesti; si urmam cele sase Sfinte Sinoade Ecumenice, mai intai pe cel reunit in stralucita metropola Niceea, [si] impreuna cu el pe cel care a avut loc in cetatea imparateasca de Dumnezeu ocrotita [a Constantinopolei].

(Urmeaza Crezul niceeo-constantinopolitan): Credem…

Ne lepadam si anatemizam: pe Arie si pe cei care cugeta asemenea lui si ii impartasesc nelegiuita credinta; pe Macedonie si pe cei dimpreuna cu el, numiti cu indreptatire luptatori impotriva Duhului Sfant; [noi] marturisim si ca Stapana noastra, Sfanta [Fecioara] Maria, este pe deplin si cu adevarat Nascatoare de Dumnezeu, pentru ca a nascut in trup pe Unul din Sfanta Treime, pe Hristos Dumnezeul nostru, dupa cum a invatat mai intai Sinodul din Efes care a alungat pe necredinciosul Nestorie si pe cei dimpreuna cu el, pentru ca a introdus [invatatura despre] doimea de persoane.

Impreuna cu acestea, marturisim si cele doua firi ale Celui ce S-a intrupat pentru noi din Preacurata Nascatoare de Dumnezeu si pururea Fecioara Maria, marturisindu-L Dumnezeu desavarsit si om desavarsit, precum si Sinodul din Calcedon a proclamat, indepartan-du-i din curtea dumnezeiasca pe blasfemiatorii Eutihie si Dioscor; si impreuna cu ei pe Sever, Petru si [intreaga] ceata blasfemiatoare; impreuna cu ei dam anatemei si nascocirile lui Origen, Evagrie si Didim, urmand celui de-al cincilea Sinod intrunit la Constantinopol.

Apoi marturisim doua vointe si doua lucrari, dupa insusirea firilor in Hristos, asa cum a proclamat si Sinodul al saselea [Ecumenic] de la Constantinopol, respingand pe Serghie, pe Honorius, Chir, Pyrhus, Macarie, toti [acestia fiind] oameni neiscusiti in dreapta credinta si pe [toti] cei care cugeta asemenea lor.

Si, rezumand, zicem: [noi] pastram neschimbate toate predaniile Bisericii, scrise sau nescrise, incredintate noua [cu sfintenie]. Intre ele se afla si zugravirea icoanelor, in acord cu relatarea propavaduirii evanghelice, in vederea intaririi credintei in intruparea, adevarata si nu inchipuita, a lui Dumnezeu Cuvantul, [acestea] aducandu-ne bun folos; caci lumina cu care se lumineaza intre ele [propovaduirea si icoana] este spre marirea amandurora.

Asa stand lucrurile, inaintand pe calea imparateasca si urmand invatatura [de Dumnezeu] insuflata a Sfintilor nostri Parinti si a Predaniei Bisericii Sobornicesti, caci noi recunoastem ca ea este a Duhului Sfant Care locuieste intr-insa, hotaram cu toata grija si acrivia: impreuna cu imaginea cinstitei si de viata facatoarei cruci, in sfintele biserici ale lui Dumnezeu sa se puna si: cinstitele si sfintele icoane, pictate sau lucrate in mozaic, sau facute din materii potrivite, pe sfintele vase si vesminte, pe ziduri si scanduri, in case si pe drumuri; icoana Domnului si Dumnezeului si Mantuitorului nostru Iisus Hristos si a Preacuratei Stapanei noastre, Sfanta Nascatoare de Dumnezeu, ale cinstitilor ingeri si ale tuturor sfintilor si dreptilor barbati.

Caci cu cat mai des sunt vazute acestea, prin icoane, cu atat mai mult cei care privesc la ele sunt adusi a-si aminti si a iubi prototipurile [icoanelor] si a le da cuvenita sarutare si cinstita inchinare; nu cinstirea adevarata, care dupa credinta se cuvine numai dumnezeirii [Sfintei Treimi], ci [tot asa] cum se face cu semnul sfintei si de viata facatoarei cruci, cu sfintele Evanghelii, si cu toate lucrurile sfinte; intru cinstirea lor se vor face tamaieri si se vor aprinde lumini [lumanari], dupa evlaviosul obicei al celor de demult. Caci cinstirea [acordata chipului] urca la prototip (cf. Sfantul Vasile cel Mare: Despre Sfantul Duh 18, 45; PG 32, 149), si cel care se inchina la icoana se inchina persoanei zugravite in ea.

In acest fel se intareste invatatura Sfintilor nostri Parinti, adica Predania Bisericii Sobornicesti, [Biserica] ce a primit Evanghelia de la un capat la altul al pamantului; asa urmam lui Pavel, care a grait in Hristos, [si intregii] cete dumnezeiesti a Apostolilor si sfinteniei Parintilor nostri, tinand cu tarie predaniile pe care le-am primit (cf. II Tes. 2, 15), cantand astfel profetic lauda biruintei Bisericii: bucura-te, fiica a Sionu-lui! Ridica-ti glasul, fiica a Ierusalimului, bucura-te si te veseleste din toata inima. Caci Domnul a inlaturat toate judecatile impotriva ta si te-a izbavit din mana potrivnicilor tai; Domnul este Imparat in mijlocul tau; [tu] nu vei mai vedea nici o nenorocire (Sof. 3, 14) si pacea va fi cu tine totdeauna.

[Iar] cei care cuteaza sa cugete sau sa invete altfel, sau, urmand blestematilor eretici, [indraznesc] sa dispretuiasca predaniile Bisericii, nascocind sau lepadand ceva dintre cele ale Bisericii, fie Evanghelie, fie semn al crucii, fie icoana zugravita, fie sfinte moaste de mucenici, sau [indraznesc] sa cugete stramb si viclean pentru a rastalmaci ceva din Predaniile legiuite ale Bisericii Sobornicesti, inca si [de vor indrazni cu necuviinta] sa foloseasca in chip profan sfintele vase sau sfintele manastirilor: poruncim ca toti acestia, daca sunt episcopi sau clerici, sa fie caterisiti, iar daca sunt monahi sau laici, sa fie indepartati de la impartasanie [sa fie afurisiti].