Sâmbătă 8 mai, dimineața la orele 7:55,
pe TVR 1, emisiunea Semne
– ”A fost odată familia creștină” –
MĂRTURIE CREȘTIN-ORTODOXĂ
„Spun adevărul în Hristos, nu mint, martor fiindu-mi conştiinţa mea în Duhul Sfânt.” (Romani 9, 1)
MĂRTURIE CREȘTIN-ORTODOXĂ 
In adâncurile lor, oamenii societăţii tradiţionale au înţeles Taina cununiei, indisolubilitatea ei, stigmatizându-i pe cei care “trăiesc necununaţi”. Există, în popor, credinţa că omul nu numai că “nu sporeşte, dar trăind şi lucrând fără legământul slujit la biserică, el păcătuieşte şi tot ceea ce vrea să clădească se năruie.” (Ernest Bernea – Nunta în Tara Oltului, în Studii de folclor şi literatură, Editura pentru Literatură, Bucureşti, 1982, pag. 82) Căsătoria este considerată “intrare în rândul oamenilor”, în ordinea firii, a împlinirii personale.
In societatea tradiţională românească, pentru căsătoria tinerilor era absolut necesar consimţământul părinţilor şi binecuvântarea lor, uneori părinţii căsătorindu-i pe tineri chiar şi fără voia acestora, dacă ei considerau că au aflat partenerul de viaţă potrivit pentru copilul lor. In familie, aveau prioritate la căsătorie fetele faţă de băieţi, iar copiii de acelaşi sex se căsătoreau în ordinea strictă a vârstei pentru a evita ca cei mai mari să rămână necăsătoriţi.
Vârsta la care se considera că tinerii întrunesc calităţile pentru a se căsători era, la fete, 16-18 ani, chiar şi mai devreme, iar la băieţi, 18-20 de ani sau chiar mai mult, în funcţie de când îşi încheiau stagiul militar. Fetele trebuiau să ştie să facă treburile casnice (prepararea hranei, a curăţenie, confecţionarea îmbrăcămintei), iar băieţii, să se descurce cu gospodăria. De asemenea, pentru noua familie care se va întemeia, băiatul trebuia să aibă casă, iar fata să aducă lucrurile din casă (mobilă, covoare, vase, etc)
Sărbătorile erau prilej de “ieşit la lume” al logodnicilor, de etalare a costumelor populare, ocazii de a socializa sau de a se vizita ale tinerilor.
Aceştia se cunoşteau uneori la biserică, sau la muncile câmpului ori vara, când ieşeau cu vitele la păşunat, sau prin cunoştinţe şi apropiaţi ai familiei.
Existau însă şi instituţii premaritale “oficiale” care ofereau tinerilor prilejuri de a se întâlni şi cunoaşte. Odată cu ajungerea lor la vârsta nubilă, părinţii erau preocupaţica aceştia să se detaşeze de mediul în care au copilărit şi să iasă în lume, având un nou statut: acela de “fată mare” şi de “fecior”. Cel mai bun prilej social pentru afirmarea acestui statut era hora satului. Scoaterea la horă marca integrarea într-o categorie superioară de vârstă, semnalând comunităţii că, din acel moment, fetele sunt bune de măritat, zestrea fiind aproape gata, s-au deprins cu lucrul şi au învăţat jocurile prin şezători.
Fetele puteau fi băgate în joc la marile sărbători ale anului calendaristic. Cu acest prilej erau jucate de “o rudă apropiată, căreia îi era plătită hora respectivă” sau “de unul din dragomanii jocului ori chiar de vătaful sau calfa petrecerii, cel mai respectat dintre flăcăi” . Ele erau frumos gătite, portul popular având un rol important în semnalarea acestui moment. De asemenea, cu prilejul acestui eveniment, îşi schimbau pieptănătura capului şi ofereau feciorilor un colac împodobit cu năframă (simbol al credinţei, alături de inel, în cultura populară).
Băieţii puteau intra în vorbă cu fata doar după momentul scoaterii la horă, celor mai nou intraţi în horă nefiindu-le îngăduit să-şi aleagă o fată aflată în vorbă cu feciori mai mari. Povestesc bătrânii că, mai demult, fetele se împrieteneau ca şi surorile. Tinerii se cunoşteau la joc, la bal, la clăci, pe stradă, la biserică. La grădina publică se făcea joc la sărbători şi duminica (Dobrovăţ, jud. Iaşi). Fetele mergeau cu prietenele sau cu mamele la horă şi la asfinţitul soarelui trebuia să fie acasă.
Daca mireasa nu era fecioara nu mai era trai bun in casa. Se desfacea cununia, de multe ori, chiar a doua zi dupa nunta. Familia fetei trebuia sa inapoieze baiatului cheltuielile de nunta, i se oprea o parte din zestre. Fata era dusa acasa pe grapa, sau cu o caruta veche. Mama ei era jucata de cei care o aduceau fiind incaltata cu niste cizme in care erau puse graunte, iar la git i se punea o cununa de paie, semn de batjocura si de mustrare pt ca nu si-a pazit fata.
Cam acestea erau valorile…
ApreciazăApreciază
„Individul primitiv, stie dar nu simte. Si prin aceasta inseamna ca el este mutilat. Daca este mutilat ca personalitate, inseamna ca v-a mutila si pe ceilalti cu care este in relatie.
Si el de fapt este inabordabil. Ca sa abordezi pe cineva, trebuie neaparat ca el sa fie receptiv. Iar daca este primitiv, respinge orice informatie. E repartativ
Este inabordabil. Nu ai ce sa faci cu el.
Am sesizat la mama o deschidere superioara ”
Ma doare ce-am vazut, insa acesta nu este un caz minor, ci o situatie cu care se confrunta majoritatea familiilor de azi. E vorba de ura, de dominare, de incapatanare, de indiferenta, de necredinta etc. Stiu ce inseamna duritatea in familie, chiar daca familia nu a ajuns la divort.
Copiii din astfel de familie spera toata viata lor ca tatal sa-si revina, sa aiba pace. Cand la tata mai apare si patima bauturii, lucrurile se agraveaza.
Cu durere intreb: ce mai putem sa facem noi pentru parintii nostri?
Doamne ajuta
ApreciazăApreciază
Putem sa punem toata durerea si toate sperantele noastre in fata lui Hristos si a Maicii Domnului, ca sa le chiverniseasca Dumnezeu asa cum crede El ca e de folos. Uneori durerea din familie este atit de mare, iar daca facem noi ceva poate fi si mai rau. Sa ne incredintam dar grijii lui Dumnezeu care ne iubeste si care dezleaga si durerea si sperantele cind si cum socoteste ca e de folos. Daca ne unim in suferinta, sa ne unim si in rugaciune! Hristos ii uneste cu legatura tainica de rugaciune si de nadejde pe toti cei care se afla in suferinta pe acest pamint. Cu durerea mea, ma fac partasa durerii tale. Cu bucurie, intru Hristos!
ApreciazăApreciază
Am apreciat la unii neoprotestanţi accentul pe care il pun pe intrarea ambilor parteneri virgini in relaţia de căsătorie, şi nu doar a femeii, ca la ortodocşi. O persoană care nu intră curata intr-o căsnicie, nu va respecta la adevărata valoare partenerul. Apoi, căsătoria trebuie privită ca pe o scoală, celula de bază unde putem exersa calităţi de bază precum răbdarea, dragostea neegoista s.a.
Divorţurile nu ar trebui permise(de către biserică) în cazul în care dorim să părăsim partenerul pentru adulter. Singurul caz în care ar trebui permis ar fi atunci când dorim să oferim libertatea celuilalt la cererea lui, din dragoste pentru el. Dacă propovăduim iubirea adevarată(e vorba de iubirea care se jertfeşte si nu de alt gen) ar trebui sa iertăm orice.
In general, bărbatii doresc sa scape de responsabilităţile familiei, iar femeile sunt prea slabe să se desprindă din relaţii care le aduce fie siguranţă afectivă, fie materială. Problema vine şi dintr-o subapreciere a femeii in societate, astfel ca ea sa fie in permanenţă in dependenţă de bărbat.
N-aş încuraja de nici un fel relaţiile in afara căsătoriei şi nici oferi Sfânta Împartăşanie până nu reglementează problema. Că nu ştiu pe unde am mai văzut aici precum ca o familie s-a reintregit după ce s+au căsătorit-cununat. Dar până să ajunga acolo, au trecut muuulţi ani. În timpul ăsta cum de nu s-au dat pe brazdă?
Am mai auzit de nişte bazaconii, că la o biserica din Bucuresti(nu zic care) perechile merg si incheie căsătorii ca si de Valentine’Day in tramvaiul de pe ruta 21, evitand formalitatile legale. Ce dragoste e aia cand doreşti sa o ascunzi?
ApreciazăApreciază
Si eu cred ca iubirea, daca nu e impartasita si de celalalt partener, este chin pentru unul si prilej de a-si bate joc, sau de a-si ingadui „libertati” de tot felul, pentru celalalt. Iubirea curata, adevarata, este o virtute, nu ceva de condamnat. Faradelegea se ascunde. Si cita faradelege nu vine in ziua de azi sub forma chiar si de iubire, sau sub paravanul acesteia…
De aceea, parintii contemporani indeamna mai ales la trezvie si rugaciune, pentru a putea deosebi duhurile; deoarece pentru unii oameni „caile lor sunt bune in ochii lor; dar la capatul lor este moartea.” Moartea duhovniceasca.
In societatea in care traim, nu vedem iubirea asa cum este ea-un sentiment curat. Vedem mai degraba partea patimasa, pervertita, egoista si interesata a iubirii. De aici vine multa suferinta. De aici si faptul ca unii oameni nu inteleg iubirea asa cum e ea, ci asa cum este, in general, privita de societate; sau cum o vad ei, proiectind aceasta viziune personala si asupra semenilor.
Intr-adevar, femeia are un statut de ne-egalitate (daca pot zice asa) fata de barbat, lucru care vine din traditia noastra si dintr-o educatie anume in ceea ce priveste relatiile de cuplu pe care baietii o primesc chiar de la mame. Dublata de ceea ce vad in casa. Conditiile de viata s-au schimbat, ca si statutul femeii. Cu mentalitatea se pare insa ca am ramas in urma.
Sa nu uitam ca o casnicie nu este numai iubire si placere. Este o cruce anume pregatita pentru mintuirea fiecarui om. Daca cineva a indraznit sa ia aceasta cruce, se va mintui, daca va rabda pina la sfirsit. Insa in lumea noastra divortul este des intilnit, astfel incit, pentru unii, aceasta cruce devine si mai grea (au de crescut, singuri, copii, de muncit pentru a intretine familia, singuri etc).
Un parinte contemporan spunea ca divortul limiteaza accesul la treptele superioare ale iubirii; pt ca pt unii, dupa ce a trecut atractia trupeasca, nu mai ramine nimic de impartit cu partenerul. Nu mai ramine iubire, nici prietenie, nici comunicare, nici macar respect.
Multe pot fi spuse despre iubirea din zilele noastre. Dar, asa cum se prezinta ea in multe dintre cazuri, ne punem intrebarea daca o putem numi, intr-adevar, iubire; dat fiind ca in crestinism iubirea trece dincolo de moarte, ajutind persoana umana sa se uneasca, mai desavirsit, cu Dumnezeu; aici si prin partenerul de viata.
Ce ziceti?! Iubirea contemporana nu este, mai curind, un reflex al pacatelor noastre decit al iubirii divine?
ApreciazăApreciază
Emisiune foarte buna!Ca toate cele realizate de Rafael Udriste.Imi aduc aminte de emisiunile de duminica dimineata Universul Credintei.Acum aceasta emisiune s-a transformat intr-un prilej de sminteala… nu toata ci numai inceputul care dupa cum spune prezentatorul”ca de obicei” incepe cu lumea catolica.De ce ? Intr-o tara majoritar ortodoxa, platitori de abonament sunt ortodocsii.Ce sa inteleaga taranul roman care nu are alt mijloc de informare ?Ca nu va face nici un rau daca va merge la catolici..Sunt pasi mici catre apostazie.Eu va rog pe toti iubitorii ORTODOXIEI sa facem ceva cu aceasta emisiune.Sa se stie ca suntem intr-o tara ortodoxa!
ApreciazăApreciază
Iti impartasesc parerea ca li se face prea multa propaganda catolicilor si ca „gindirea” ecumenista patrunde si in comunitatile rurale. Este pagubitor pentru ortodoxie si pacat inaintea lui Dumnezeu pentru cei care „au luat cheile stiintei si nici ei insisi nu au intrat (in Împaratia lui Dumnezeu) nici pe cei care voiau sa intre nu i-au lasat” (zicind raului bine).
Pe de alta parte, este o incercare grea, intr-o lume fara repere, a credintei si virtutii fiecarui om.
Ortodoxia va birui, oricit de mica ar fi turma. Sa ne straduim dar sa nu mergem pe calea cea larga, pentru a ne pastra alaturi de Hristos!
ApreciazăApreciază
Pentru cei care nu au vazut emisiunea la TVR1, o pot vedea pe blog-ul lui Rafael Udriste:
http://rafaeludriste.blogspot.com/2010/05/tvr-1-semne-fost-odata-familia-crestina.html
ApreciazăApreciază
@elena d
avem sfinţi în comun cu catolicii şi aceeaşi Biblie. Biserica catolică nu primeşte ortodoxi la convertire şi consideră BOR Soră. Trebuie să facem front comun împotriva sectelor. Eu sunt pt reintegrarea lor la BC mamă si respectarea platformei program de bază cu pc cele mai importante: cinstirea FECIOAREI şi acceptarea cultului mortilor
ApreciazăApreciază
Dragule, nu vreau sa intru intr-un dialog contradictoriu, de aceea nu voi raspunde la nimic din ce vei posta dupa ce voi incheia, dar, -sfintii in comun sunt ortodocsi (ortodoxi – cred ca e hipercorect);
-biserica ortodoxa care este singura Biserica, singura Mireasa a Unicului Imparat ii primeste cu bucurie in ceruri pe cei care vin la dansa;
-nu conteaza daca esti la un metru de drumul bun sau la o mie de metri – tot ratacit te numesti;
-nu cred ca intereseaza ce credem noi: eu si cu tine; conteaza Calea, Adevarul si Viata;
-platforma ta program nu exista – „Non idem est, si duo dicunt idem.” ca sa vb. pe o limba pe care ar trebui s-o stii.
ApreciazăApreciază
@nicolae
-nu înţeleg revolta ta la o simplă remarcă binevoitoare la adresa celor din afara
-de ce tb să ai ultimul cuvân la un subiect deschis de mine?
-critică-argumentează calm replica şi nu user-ul
-dacă nu imi plac fetele,nu înseamnă că …mă las sedus de masculii vorbitori de lb latină şi impresionat de diminutive
-există o platformă program
-nu, nu ştiu latina. prefer ca limba oficială in biserică româna
ApreciazăApreciază
‘Secolul XXI va fi religios sau nu va fi deloc’-Malraux
un secol de aur, cu totul religios, a mai avut omenirea, dar noi îl numim ‘evul întunecat’
ApreciazăApreciază
Bunul Dumnezeu cere si participarea nostra si dupa ce ii „incredintam totul ” Lui…nu se poate sa asteptam doar ca niste milogi fara sa dam si noi ceva, sa dam din aripi”- pr Arsenie P. Asta se aplica si problemelor din familie. Pe mine m-a surprins f mult ceea ce a spus preotul de parohie in legatura cu sf spovedanie inainte de casatorie…pai daca nu ii spovedesti cum stii de fapt ca merita cununiile pe cap? sau a devenit si asta un ritual, o formalitate…Vedeti aici este buba…si apoi preotul mai are si rol crucial (si raspunde in fata lui Dumnezeu daca nu o face) aici in ai educa pe tineri (pe care poate nu a avut cine sa ii educe pana atunci) la ce se „injuga” ca sa intelega sensul corect in ceea ce inseamna in partener in viata in Hristos. Pai daca nu ti-L ei drept cap pe Hristos, atunci ce sens mai are o cununie religioasa???
ApreciazăApreciază
Irina, da, asa e! Femeia nu e ridica la adevarata ei valoare. Eu consider penibila ideea sa punem baticul ala pe cap. Intr-o seara m-am dus la slujba miezonopticii imbracata decent, dar fara baticut. M-am simtit penibil, cand „fetele bisericesti” m-au ocolit la miruire la sfarsit. Cand am iesit afara(bineinteles dupa „fetele bisericesti”), intorceau capul dupa mine si ma priveau ca pe un extraterestru. Am vrut sa ii scriu si parintelui staret al manastirii, dar nu am vrut sa il supar, deoarece e o persoana foarte finuta.
ApreciazăApreciază
Valoarea unor fapte depinde, nu rareori, nu numai de cum se manifesta ele, ci si de ochiul care le vede. Se spune ca la biserica unui parinte venea o femeie frumoasa, vopsita, imbracata in haine scumpe, impodobita cu tot felul de bijuterii. Oamenii se sminteau, dar parintele le-a zis ca mult se foloseste de aceasta femeie si ca se gindeste cite ceasuri sta ea in fata oglinzii ca sa-si impodobeasca si sa-si infrumuseteze trupul acesta trecator, iar eu nu stau nici pe departe atita, ca sa-mi infrumusetez sufletul, care e facut pentru vesnicie. Citi bani si cita energie cheltuieste ea pt a arata bine intr-o lume trecatoare, iar eu nu cheltuiesc nici pe departe atita pentru imparatia lui Dumnezeu. Cit mestesug foloseste pentru a nu omite nici un detaliu, iar eu sunt neglijent in ce priveste lucrarea mea duhovniceasca. Iar daca aceasta atit de mult se sinchiseste de cum va arata inaintea oamenilor, cum oare trebuie sa ne ingrijim noi pentru intilnirea cu Dumnezeu? Alt parinte, care traia in oras si auzea tot felul de muzici, spunea: Daca asa cinta cei din lume, va dati seama ce frumos cinta ingerii? Sa nu te simti penibil! Poate ca „fetele bisericesti” nu au auzit inca o cintare ingereasca …
ApreciazăApreciază
@viorel
Pai avem „cam aceeasi biblie” si cu protestantii, nu numai cu catolicii, insa este felul cum o intelegi. Cand Mantuitorul spune in Sf Biblie ca Duhul Sfant – Mangaietorul vine de la Tatal si tu modifici crezul „ca vine si de la Fiul”, si anulezi insusi cuvintele Domnului Hristos, nu mai zic pe cele ale sf parinti din sinoadele ecumenice, nu numai nu mai suntem una, dar aduci blasfemie Duhului Sfant; plus multe alte erezii si adausuri facute de catolici dupa mintea asta unama de pamant si nici decum inspirati de Duh…stii…mai „informeaza-te” draga frate si fati lectura de baza in ale crestinismului pana faci astfel de afirmatii.
In legatura cu baticul pe cap, cred ca o singura privire aruncata catre icoana Maicii Domnului si portul ei si al altor sfinte femei ar trebui sa convinga…acum depinde pe cine vrem sa luam ca punct de referinta spre mantuire. Ma iertati.
ApreciazăApreciază
Icoana Maicii Domnului nu ne impiedica sa-i primim cu dragoste pe cei care inca nu au inteles de ce se poarta baticul pe cap. De fapt, asta e, in general, problema tinerilor in biserica: ii primim asa cum sunt sau ii alungam de la Hristos pt ca nu corespund standardelor noastre „cuvioase”. Cum vor ajunge la mari masuri daca nu le dam sansa de a sta macar in biserica? Unii sunt imbracati, fardati, pieptanati de ti-e frica sa te uiti la ei. Dar au, de exemplu, darul fecioriei si inima curata, de te cutremuri. Vin smeriti la spovedanie, se roaga in taina, fac metanii, cu parul vopsit, cu inele si cercei etc. Sunt asa in exterior, ca sa nu-i supere pe prieteni (nebunie pt Hristos?). Daca si noi ii oprim/gonim de la Biserica, ce sa faca? Cine sunt eu ca sa judec pe sluga altuia? In ce-i priveste pe tinerii care il cauta cu adevarat pe Dumnezeu si vor sincer sa se apropie de sfinta Biserica, indiferent de cum arata sau cum sunt imbracati, am toata lauda. Noi cum am fi mers/stat la Biserica daca crestinii/parintii nu ne suportau asa cum suntem, pina ne-am dat seama de anumite lucruri (de ex, ca Maica Domnului are capul acoperit)? Daca la noi nu vor gasi dragoste si ingaduinta, se vor orienta spre alte locuri, unde vor gasi-o (secte, droguri, satanisti etc). Si, pentru stiinta noastra, Hristos ne va intreba de ce pe noi, care i-am judecat/alungat. Nu poti aplica legi dure cuiva care nu a ajuns la o anumita masura, ca mai rau ii faci; il aduci la deznadejde. Si apoi, in locul unde nu primesti dragoste, nu sporesti. E mai lunga discutia despre acrivie, pogoramint si discernamint. Iertati-ma si pe mine! Am zis ca nu mai vorbesc si deja am vorbit prea mult.
ApreciazăApreciază
Nu ai vorbit mult, chiar sunt convinsa ca ai foarte multe lucruri interesante sa ne spui. Eu selectez mesajele tale si le citesc dintre celelate. Nu pentru ca nu ii consider si pe ceilalti useri, ci pentru ca tu ai un stil asemanator cu al meu de a gandi, la fel ca si Iubesc Patriarhul9care nu stiu unde a disparut). Nu ai blog personal?
Da, da-ne adresa de mail, neaparat!
„Taierea imprejur este a inimii”
ApreciazăApreciază
Il rog pe parinte sa-ti dea tie adresa de e-mail.
ApreciazăApreciază
Cui să dau adresa, ca nu am inteles?
ApreciazăApreciază
Crestinei. Multumesc.
ApreciazăApreciază
Irina,
Sa nu-mi dea Parintele adresa ta de mail, ca vorbim aici mai degraba. Ai dreptate ca asa suntem impulsionati sa meditam mai mult.
ApreciazăApreciază