Iulian Chifu: Lumea intră într-o recesiune globală


Analistul Iulian Chifu, director al Centrului pentru Prevenirea Conflictelor și Early Warning și Lidia Moise, redactor șef al publicației Reporter Global au analizat situația actuală la nivel global cu posibile implicații asupra României:

„Ceea ce putem ști este  numărul de conflicte deschise la nivel global și modul în care ele escaladează, de la conflictul SUA – China la nivel de economie. Iată un prim conflict cu relevanță globală.   Tendințele   ne   arată   că   în   acest   an   lumea   intră   în recesiune   globală,   pe   care   unele   state   încearcă     ori   să   o proroge, să o împingă dincolo de cicluri electorale, ori, în alte cazuri, produc  efecte  secundare   prin acțiuni voluntare, care introduc turbulențe în sistem”.

“Războaiele s-au sofisticat și la ora actuală suntem în anumite forme de război mondial, în tranșeele unor bătălii economice. Suntem într-un război comercial, care se derulează între SUA și China, cu bătălii și frustrări, cu pierderi de ambele tabere, dar omenirea   merge   mai   departe.   Vom   intra   în   alte   bătălii ocazionate   de   negocierile   privind   Brexit,   cu   taxele   vamale respective. Vom face față unor taxe mari. (…) Uitați de război mondial în sensul în care am văzut primul sau al doilea război mondial, uitați de al doilea război rece. Suntem într-o altă formă de conflict care s-ar putea să fie continuu, care folosește cu totul și cu totul alte instrumente mult mai diverse, mult mai insidoase și poate nu neapărat cu componentă de schimburi   de     focuri,   deși   în   acest   moment,     componenta militară   rămâne   un   argument   paralel   cu   toate   celelalte.   Se confruntă   acum  societățile,   sunt   subminări   ale   valorilor,   ale principiilor, ideologiilor, ale tuturor acestor componente, care sunt   considerate   vulnerabilități   ale   unei  societăți   și   în   mod hibrid   se   construiesc   instrumente   pentru   a   submina   situația competitorului. E un drum fără  întoarcere, cu un proces care se   numește   globalizare,   un   proces   obiectiv.   Dacă   nu   e administrată corect, va produce câștigători și înfrânți și va fi o bază pentru lansarea unor conflicte inclusiv de natură militară. Va trebui să ne îndreptăm mai mult spre lucruri echilibrate”.

(www.romania-actualitati.ro/iulian_chifu_lumea_intra_intr_o_recesiune_globala-134073)

Un gând despre „Iulian Chifu: Lumea intră într-o recesiune globală

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.