Lămurire privind un mesaj audio cu iz profetic de natură „seismico-apocaliptică” (UPDATE)

Pentru că foarte mulți m-au abordat în legătură cu acest subiect, recunosc că nu știu cine este „părintele profet” cu duh „cutremurător” de alarmist apocaliptic, dar pot spune că, din primul moment, audioclipul mi s-a părut cel puțin bizar. Amintindu-mi de discuțiile cu Părintele Adrian Făgețeanu, care ne-a lămurit multiplele fațete ale fenomenului înșelării duhovnicești, m-am rezumat la câteva observații concise (referitoare la „profetul” și mesajul lui) pe care le-am trimis deja pe mail și pe WhatsApp celor apropiați:

1. Deși se numește pe sine „părintele”, autorul nu zice cine este și de unde vine (mănăstire, schit, chilie, biserică, ascultare) ca să fie credibil, dar, după voce și ton poruncitor, pare destul de tânăr și neliniștit. Pare că discută (la telefon) cu un cunoscut, dar își ia repede rolul „profetic” în serios și dintr-o dată se adresează la plural celor care stau hipnotizați și-l ascultă cu atenție sporită (de frică). Probabil se și folosește de autoritatea hainei monahale/clericale, nu știu. Oricum, pentru un creștin, nu haina e importantă, nici vorba, nici chiar locul unde viețuiește nu contează, ci contează virtutea lui și cultura Duhului, prezența lucrătoare și luminoasă a lui Hristos în el. Chiar dacă rugămintea/îndemnul de a pune crucea la vedere (la ușă) pare un mesaj bun, credibil, cumva mărturisitor (deși sugerează mai degrabă o atitudine magic-superstițioasă decât una iubitor-duhovnicească), totuși asta nu-l legitimează pe autorul lui a fi un om trimis/luminat de Dumnezeu, și nici noi nu trebuie să ne încolonăm în spatele oricui grăiește ceva părut pozitiv, manipulând prin frică auditoriul neinstruit și fără discernământ duhovnicesc.

2. După forma mesajului, mie mi se pare crud și mânios „profetul” ăsta, ca să nu mai vorbesc de nesmerenia lui vizibilă. Prioritatea lui o reprezintă amenințările referitoare la „îngerul morții” (care „în curând va trece și va aduce de la Bunul Dumnezeu ceea ce a poruncit în acest uriaș cutremur ce se va declanșa” – ?!), nicidecum vreo chemare la pocăință mântuitoare (sau îndemnul de a pune o cruce în casă ca să-și amintească oamenii de Jertfa Mântuitorului Hristos și să-L cheme în rugăciuni), iar asta reflectă mai degrabă un „duh” justițiar vechi-testamentar; îngrozirile lui sunt adresate unor oameni care par și ei că țin numai la viața asta și încearcă să facă slalom printre încercările/cataclismele globale sau locale. Profită de faptul că un cutremur e imprevizibil (și chiar e posibil oricând, plagiindu-i pe mai vechii profeți mincinoși Hâncu, Istrate și Moise Guran) și de starea buimacă a oamenilor deja speriați (de „cornora(t)” virusul ucigaș), descurajați și aproape auto-dezarmați, gata de abandon… Plus că „părintele-profet” se arată și cam gângav (nu doar teologic), la câte opriri, bâlbe și greșeli de vorbire face. Iată: zice „tatăl a dat drumul la acel cutremur” de parcă ar fi o minge, un arc sau un animal sălbatic. Apoi mai zice că la cei fără cruce la ușă și necredincioși „va fi vai și amar”, sugerând o suferință fizică viitoare implacabilă și chiar meritorie doar a celor păcătoși. Or, să nu uităm!, în istorie, Dumnezeu a procedat altfel, mai presus de judecata noastră mărginită și uneori crudă/răzbunătoare, chemându-ne pe toți la pocăință, fie că pătimim sau nu aici „după păcatele noastre” (vezi prăbușirea turnului Siloamului).

3. După conținutul mesajului, „părintele” transmite frică, tulburare și chiar disperare (probabil din preaplinul inimii și experienței lui), amestecând pilde din Vechiul Testament cu profeții seismico-apocaliptice, evenimentele triste/tragice viitoare (neclare, ascunse în ceața groazei sugerate de autor) noi putându-le traversa doar acceptându-ne soarta. Iar dacă-ți pui crucea la ușă (parcă gestul ăsta devine prioritar, nu mai contează ce viață creștină trăiești sau dacă ai deja crucea în casă, alături de alte icoane!), scapi viu și nevătămat (fizic!) cu toată casa ta, „îngerul morții” (personajul principal al scenariului horror propus) oprindu-se fix în fața ușii casei tale, bifând pe răbojul lui fapta ta bună și trecând apoi la următoarea casă, a păcătoșilor nedemni de iertare. Afișarea crucii, desigur, este un gest de mărturisire a credinței, dar dacă e făcută cu respectul cuvenit și dacă e confirmată de fapte bune, săvârșite din iubire milostivă și smerită, nu cu mândrie, superstiție/magie și ipocrizie. Totuși, nu mai bine ții crucea la gât și în gând, discret, fără paradă și fără bravadă (după cum spuneau Părinții noștri Sofian și Adrian), interiorizându-i mereu puterea prin rugăciune, prin cugetare la Mântuitorul Hristos și prin fapte bune? Doar așa ne umplem de puterea ei, unindu-ne cu Domnul Iisus Hristos, iar Crucea, din semnul Fiului Omului (nu al mielului! – altă eroare), devine  semnul biruinței Lui în noi asupra păcatului, fricii, morții și diavolului. Căci pentru aceasta o și numim: „păzitoare a creștinilor, armă asupra diavolului, armă de pace, nebiruită biruință”. Pe de altă parte, crucea o pui la loc de cinste în casă, la loc curat, din dragoste de Hristos, eventual în camera mare din centrul casei pe peretele dinspre răsărit, lângă icoane (ca să-ți amintească de pomul vieții din rai – adevărata hrană – Hristos) și te rogi înaintea ei ca înaintea Lui, cu sfială și dragoste, nu în grabă, ca la ușă! Iar coborârea crucii din locul de cinste care i se cuvine în mijlocul casei și plasarea ei într-unul lăturalnic/nepotrivit din cauza fricii de „îngerul morții” sună deja a superstiție, dacă nu a dispreț și chiar a blasfemie.

4. În mare parte, deci, mesajul e foarte pământesc, cu o înțelegere exterioară, superficială/precară a credinței creștine și a lucrurilor, de parcă toți vrem să ne apărăm/îngrădim cu orice preț casa (lucrurile) și viața asta trupească; de parcă nu ne punem în mâna lui Dumnezeu și nu vrem să înțelegem că El, uneori, în pedagogia Lui infinită, ne ajută să rupem atașamentul nostru exagerat/pătimaș față de obiecte și prin pierderea lor violentă. Or, și acesta este un alt sens al crucii (noastre), al lepădării de sine, de averi și păreri, pentru a-L căuta numai pe Domnul Iisus Hristos – Singurul vrednic de iubit cu toată ființa.

5. În continuare, „părintele” încearcă „să dreagă busuiocul” dând nădejde ascultătorilor lui că „va fi bine, nu va fi rău”, continuând cu ceva sfaturi „valabile” despre răbdarea fatalistă a încercărilor, despre cum să facem „rugăciune peste rugăciune”, oferind ascultătorilor și una preluată parțial din folclorul whatsappist (de parcă rugăciunile tradiționale ale Sfinților au expirat, nu mai sunt lucrătoare).

6. În final, când întreabă cu glas mare pe ascultători „S-a înțeles?”, „profetul” parcă ar aștepta răspunsul ferm al tuturor: „Da, să trăiți!”, tonul ferm și superior al vocii anulându-ne orice îndoială referitoare la mândria lui. Sper că acesta nu e vreun reflex din viața lui trecută sau paralelă (secretă)…

7. Așadar, per total, acel audioclip buclucaș/controversat pare mai degrabă mesajul unui „profet” bolnav duhovnicește (dacă nu chiar psihic – Dumnezeu să facă milă cu el!), necopt, aiurit, dornic de atenție, de popularitate, de compasiune și dee… pomelnice probabil…

Cu pace și trezvie să ne rugăm Domnului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos să ne ierte, să ne lumineze, să ne dea tuturor (de la vlădică până la opincă) pocăință și credință, răbdare și nădejde, iubire și smerenie, curaj și înțelepciune, echilibru și discernământ în aceste vremuri grele, când viața Bisericii este tulburată nu numai de ura prigonitoare și calomniile blasfemice ale vrăjmașilor din afară (politicieni anticreștini și activiști neomarxiști), ci și de fumigenele diversioniste ale unor înșelați dinăuntru.

P.S. (UPDATE 27.08.2020)
Că a mințit „părintele profet” (din Ploiești, s-a aflat în cele din urmă), inspirat și isterizat de duhul pitonicesc, nu mai e nici o îndoială, mai ales că de la falsa-i „alarmă” panicardă a trecut mai mult de cinci luni de zile, iar cutremurul lui încă nu s-a declanșat (cu toate cobelile lui și ale celor molipsiți de el), spre disperarea/dezamăgirea unor ucenici (de duh) care-i caută scuze și încearcă, prin puerile/jenante retorici semi-lacrimogene, să-l disculpe și să-i acopere și alte rateuri logoreice. Evident, și aceste apologii ale lor sunt dovezi clare ale faptului că fenomenul înșelării duhovnicești are toate caracteristicile unei epidemii păguboase de suflet (despre care Însuși Domnul Iisus Hristos ne-a avertizat), iar aceasta trebuie demascată și eradicată prin cateheză susținută și ucenicie duhovnicească reală.

Pentru lămuriri suplimentare recomand (capitolul „Tipuri de persoane pseudo-duhovnicești” din) cartea
De_ce_caută_omul_contemporan_semne_minuni_și_vindecări_paranormale.

De asemenea, merită să citești și https://patermihail.wordpress.com/2020/04/02/alta-lamurire-referitoare-la-un-alt-audioclip-profetic-infiorator/.

Totodată, de mare folos și actualitate este cuvântul părintelui Pimen Vlad de la Schitul Lacu din Muntele Athos.