Câteva gânduri și articole bune de citit…


În aceste vremuri tulburi, cu atâția „agenți” destabilizatori (ai liniștii personale, familiale și sociale) activați parcă la un ordin comun, e foarte important ca noi, creștinii, să ne păstrăm cumpătul, smerenia și trezvia și să nu ne lăsăm descurajați nici de tropotul cailor-putere ai propagandei anticreștine isterizate astăzi mai mult ca oricând în istorie, nici de isteria/tulburarea „profețiilor” apocaliptice controversate ale unor persoane pseudo-duhovnicești.

În viața cetății, Biserica Dreptmăritoare a lui Hristos are acum de înfruntat valurile defăimărilor și huiduielilor multor „porți vorbitoare ale iadului” deghizat într-un lagăr ”progresist” și materialist/tehnologist. Vor să înlocuiască iubirea de Dumnezeu și de semeni din sufletele oamenilor, precum odinioară în timpul regimului comunist, cu neîncrederea, invidia și ura față de toți cei din jur, socotiți dubioși, chiar posibil dușmani (ai „sănătății” sociale)… Plasarea tuturor sub suspiciunea de terorism ideologic și biologic nu doar că limitează activitatea pastoral-misionară a Bisericii, ci și canalizează asupra membrilor ei oprobriul și furia poporului manipulat și încătușat digital.

De aceea, trebuie să remarcăm că astăzi, în misiunea sa apostolică (de a chema și împăca oamenii cu Dumnezeu prin vestirea Evangheliei lui Hristos), aproape orice ierarh sau preot ortodox are de înfruntat calomnii și batjocuri, unele intens mediatizate sub un torent de ură ce amintește de rasismul criminal al bolșevicilor. Este și aceasta o cruce pe care clericii creștin-ortodocși (nu doar români) o au de purtat cu răbdare, curaj și nădejde în purtarea de grijă a Mântuitorului Iisus Hristos – Dumnezeu care a spus: „În lume necazuri veţi avea; dar îndrăzniţi. Eu am biruit lumea. [Și] Eu sunt cu voi în toate zilele până la sfârșitul veacului. Amin.” (Ioan 16, 33 și Matei 28, 20).

Deci, sus să avem inimilee!

https://www.activenews.ro/prima-pagina/Prof.-Vasile-Astarastoae-Pandemia-COVID-19-un-pericol-real-sau-manipulare-Nu-cunoastem-incidenta-morbiditatea-gravitatea-dar-din-frica-irationala-declansam-o-criza-economica-si-sociala-si-renuntam-cu-entuziasm-la-drepturile-fundamentale-ale-omului-160782

https://www.activenews.ro/stiri-social/Frica-si-moarte-160800

https://www.activenews.ro/stiri-social/Se-asteapta-criza-si-%E2%80%9Emantuirea-160807

Cu ce se mai ocupă rețeaua Soros: abolirea familiei

SEMNALE DE ALARMA de pe frontul pandemiei – “SACRIFICAREA” MEDICILOR aruncati in razboi fara arme, IMINENTUL COLAPS AL SISTEMULUI MEDICAL, CRIZA, DISPERARE, SARACIE si… SALVAREA OTRAVITA: “Criza economica fara precedent va dobori orice rezistenta. Omenirea va avea de optat intre SUPRAVIETUIRE si LIBERTATE”

PS IGNATIE despre MINCIUNA PROPAGANDISTICA si “CIUMA” FALSURILOR aruncate in vreme de criza, pentru EXPLOATAREA FRICILOR OAMENILOR (video, text)/ MOLIMA HRISTOFOBIEI IN VREME DE PANDEMIE – raspuns polemic atacurilor inversunate ale ACTIVISTILOR PROGRESISTI impotriva clerului BOR pentru FOLOSIREA LINGURITEI EUHARISTICE

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.