Altă lămurire referitoare la un alt audioclip „profetic” înfiorător (UPDATE)

Motto:

„Nu oricine Îmi zice: Doamne, Doamne, va intra în împărăţia cerurilor, ci cel ce face voia Tatălui Meu Celui din ceruri. Mulţi Îmi vor zice în ziua aceea: Doamne, Doamne, au nu în numele Tău am proorocit şi nu în numele Tău am scos demoni şi nu în numele Tău minuni multe am făcut? Şi atunci voi mărturisi lor: Niciodată nu v-am cunoscut pe voi. Depărtaţi-vă de la Mine cei ce lucraţi fărădelegea.” (Matei, 7, 21-23)

Pentru că tot circulă și alt mesaj „profetic” înfiorător și „înnebunește” multă lume, am răspuns apropiaților în felul următor:

1. Eu, unul, nu știu sigur cine este acea femeie (zic unii c-ar fi de prin Oltenia, nu din Neamț) înșelată de duhul „pitonicesc” și nici propovăduitorii ei nu spun precis. Apropó! Dacă nu știm nici cine este și nici nevoința ei duhovnicească (ascultare, asceză, post, rugăciune, milostenie, fapte bune, vindecări miraculoase eventual, cultură duhovnicească, statornicia ei continuă în dreapta credință și în viața Bisericii, etc), de ce ar trebui să primim fără rezerve/îndoieli vorbele unei persoane necunoscute? Chiar așa, de ce nu ni se prezintă cine este ea și preotul intervievator? De ce nu-și asumă nimeni răspunderea cuvintelor? Toți neica-nimenii, la adăpostul întunericului neștiinței și al anonimatului internautic, s-au făcut acum prooroci camuflați ai apocalipsei și cavaleri mascați ai dreptății, rude de duh cu istericii e-mărturisitori cu nume fictive/false lipsiți de demnitate și credibilitate?!…

2. Mă întreb de ce „bunica-profet” nu-i cheamă în rugăciuni pe Sfinții consacrați ai Bisericii, pe marii și grabnicii ajutători cinstiți deja cu evlavie în Biserica Ortodoxă Universală? De ce invocă oameni asupra cărora Biserica, din înțelepciune, răbdare și precauție, nu s-a lăsat dusă de valul „euforiei populare” și nu s-a pronunțat în direcția ei (a euforiei, zic), tocmai datorită existenței multor mărturii negative despre ei. Oare numai cu aceia invocați de ea „rezonează” în duh? Or, se știe că pr. Ilarion Argatu nu are cum să fie canonizat întrucât el perpetua multe inovații necanonice (idei dogmatice și practici liturgice greșite), ca și Arsenie Boca și Nil Dorobanțu care aveau și ei pete controversate în viața și învățătura lor, dar toți erau atrași în universul fantastic al „profețiilor și al minunilor” (vezi motto-ul de mai sus!). Dumnezeu să-i ierte și să ne ierte pe toți! Dar să nu uităm că Mântuitorul Hristos nu a fericit pe cei ce au vedenii, fac proorociri sau minuni pentru slava lor deșartă (chiar în numele Lui!, adică folosindu-se de numele Lui în mod viclean, înșelând oamenii slabi în credință și fără discernământ), ci pe cei smeriți, blânzi, milostivi, curați cu inima, făcători de pace și de dreptate, etc., adică pe cei ce-L urmează potrivit chemării Lui: „învăţaţi-vă de la Mine, că sunt blând şi smerit cu inima şi veţi găsi odihnă sufletelor voastre” (Matei 11, 29).

3. Femeia intervievată anunță „al treilea război mondial” care va izbucni undeva pe la finalul lunii „august-septembrie” (?!) și, referindu-se la starea generală a oamenilor din viitor, face dovada unei elucubrante fantezii horror care, după vorbele ei, se va împlini întocmai. Nu adresează nici o chemare a oamenilor la pocăință în timp util, sau la milostivire, măcar cum făceau proorocii din Vechiul Testament (Isaia, Ieremia și Ioná). Pare a fi unul din „cavalerii dreptății”/judecății nemiloase divine, trimis în avans să ne anunțe ce urmează în mod implacabil… Sunt vorbe manipulatoare care, pe fondul psihozei colective actuale (provocate de propaganda mediatică isterică a virusului încoronat pe nedrept tartorul haosului mondial contemporan) de un viitor social nesigur și dictatorial, par credibile, dar ele sunt amestecate cu vicleană meșteșugire, invocându-se des numele „Tatălui ceresc” (pentru că este singurul care știe când se vor petrece toate, da!) și chiar la comun Persoanele Sfintei Treimi ca să dea greutate „profețiilor mincinoase” terifiante. Dar ciudat este că numele Mântuitorului Iisus Hristos nu este pomenit deloc! Sau duhul ăla „profetic” are alergie la numele Domnului – cel mai mare în cer și pe pământ? Oricum, ținta urmărită de femeia-„profet” pare a fi inducerea în auditoriul amețit nu doar a fricii și chiar a deznădejdii, ci și a uitării de purtarea de grijă atotcuprinzătoare a lui Dumnezeu, de mila și îndurarea Lui pentru fii Lui ascultători. Și așa omul contemporan, înconjurat de atâtea mijloace de comunicare și suprasolicitat de muncă, luptă din greu cu nemulțumirea, depresia, singurătatea și urâtul unei vieți neîmplinite prin iubire și înțelegere. Trăim înghesuiți, dar nu ne suntem apropiați. Iar demonii profită ca să provoace și mai mare tulburare în și între creștini, ca ei să nu mai aibă liniștea de a se pocăi de păcatele făcute, căutând țapi ispășitori în exterior, învinovățind pe alții, nu pe ei înșiși… Revenind la subiectul nostru, pe preotul intervievator, însă, „bunica-profet” îl tot perie cu laude subtile (că va fi persecutat ca un veritabil mucenic, chipurile) ca să-i strecoare mândria în suflet. Și prin aceasta intervievata se arată că nu are Duhul Sfânt și Iubitor, smerit, lămuritor și lin care era în Sfântul Siluan Athonitul, de exemplu, (recitiți, rogu-vă, cartea lui, „Între iadul deznădejdii și iadul smereniei”) și în Părintele Sofian Boghiu, a căror lumină duhovnicească nu o poate contesta nimeni.

4. Nu trebuie uitat că uneori diavolul își vestește planurile lui (rele/tragice pentru oameni) prin „proorocii lui” – nu neapărat oameni răi/pătimași, atei și anticreștini militanți, ci și persoane pseudo-duhovnicești, unii fiind frustrați și psihopați, alții oameni inculți și fără discernământ, alții de-a dreptul impostori care-L invocă și pe Dumnezeu ca să pară credibili (precum vrăjitoarele cu icoane pe pereți). Astfel, începătorul răutății și al hulei, dezbinătorul „cel viclean” și învechit în rele, cel mai mare specialist în hipnoză, sugestie/minciună și manipulare, încearcă amăgirea multora și deturnarea credinței lor de la Dumnezeu cel Viu spre alte „căi” și ideologii idolatre și pierzătoare de suflet (fals misticism). În Vechiul Testament, profețiile și chiar minunile împlinite de proorocii mincinoși erau aspru penalizate, tocmai pentru că strecurau necredința și erezia în popor: „De se va ridica în mijlocul tău prooroc sau văzător de vise şi va face înaintea ta semn şi minune, și se va împlini semnul sau minunea aceea, de care ţi-a grăit el, şi-ţi va zice atunci: „Să mergem după alţi dumnezei, pe care tu nu-i ştii şi să le slujim acelora!”, să nu asculţi cuvintele proorocului aceluia sau ale acelui văzător de vise, că prin aceasta vă ispiteşte Domnul Dumnezeul vostru, ca să afle de iubiţi pe Domnul Dumnezeul vostru din toată inima voastră şi din tot sufletul vostru. Domnului Dumnezeului vostru să-I urmaţi şi de El să vă temeţi; să păziţi poruncile Lui şi glasul Lui să-l ascultaţi; Lui să-I slujiţi şi de El să vă lipiţi. Iar pe proorocul acela sau pe văzătorul acela de vise să-l daţi morţii, pentru că v-a sfătuit să vă abateţi de la Domnul Dumnezeul vostru, Cel ce v-a scos din pământul Egiptului şi v-a izbăvit din casa robiei, dorind să te abată de la calea pe care ţi-a poruncit Domnul Dumnezeul tău să mergi; pierde dar răul din mijlocul tău.” (Deuteronom 13, 1-5). Dar și în perioada Noului Testament, Sfinții Apostoli și Părinții Bisericii au demascat imediat ereticii și înșelații (proorocii mincinoși) care tulburau comunitatea și sufletele credincioșilor și ne-au lăsat și nouă criteriile de evaluare/testare a acestora: 1. sănătatea (psihică) și sfințenia (virtuțile, în primul rând smerenia) autorului; 2. conformitatea conținutului mesajului cu învățătura Bisericii; 3. urmările prezente sau eventuale pe care le-ar putea avea promovarea şi propovăduirea lui. Biserica nu trebuie să tolereze sau să aştepte maturizarea cazurilor de fals misticism; extinderea unor asemenea cazuri poate genera nu doar rătăciri locale, ci uneori schisme şi chiar erezii. Nu trebuie îngăduit (atenţie!) ca turma lui Hristos să fie dezbinată! De aceea, primul lucru care trebuie făcut după identificarea falsului este contracararea lui cu toate mijloacele misionare pe care rânduiala bisericească le prescrie. Tratativele politicoase şi aşteptarea ca aceşti „prooroci”/amăgitori să dea singuri faliment nu sunt indicate, întrucât le prelungesc autorizaţia de a înşela. Iar dialogul şi cateheza cu cei căzuţi în rătăcire sunt metodele principale pentru aducerea lor înapoi în perimetrul Ortodoxiei și al vieții corecte duhovnicești și bisericești. Foarte grav este că, iată, uneori nici preoții nu au claritate, cultură duhovnicească și discernământ să vadă derapajele unor asemenea înșelați, ba, încă, se fac propagandiști ai acestora, ajungând batjocura diavolilor… Asta pentru că nici ei nu exersează pocăința și viața spirituală cu seriozitate și profunzime, ci trăiesc superficial credința creștină, adesea redusă la slujirea liturgică (din biserică și din afară), dar fără angajare ascetică și catehetică. Trist, dar adevărat!

5. Vreau acum să evidențiez și alt aspect al atitudinii păguboase a multora, punând câteva întrebări: cum se explică faptul că un creștin alege să piardă 40 de minute (cât are audioclipul) din viață, oripilându-se cu grozăvii înfiorătoare (încă stă și foarte atent!), dar cu muultă greutate, abia-abia, își alocă 10-15 minute la rugăciune sau citire din Sfânta Scriptură (și așa e mult, încă și cu mintea împrăștiată sau amprentată de urâțeniile zilei)? Cum de un creștin pierde ore întregi în idolatria cult-trup-ismului (lăcomie/bulimie, sport, înfrumusețare artificială, igienă exagerată, haine, confort, jocuri reale sau virtuale, scufundare în infernet, patimi de tot felul), dar nu-și îngrijește/educă sufletul nici măcar câteva minute pe zi? Cum de un creștin (de orice vârstă și de orice pregătire) știe mai toate setările smartphone-ului și site-urile cele mai senzaționaliste/scandaloase, dar nu știe (și nu vrea să știe) noțiunile de cateheză elementară a Ortodoxiei (chiar dacă ele sunt acum doar la un click distanță) și a vieții de comuniune duhovnicești și bisericești (care presupune, totuși, o angajare live, nu online, „la zi”, nu „la fără frecvență”)? De ce vraja „ofertei” diavolești este mai atrăgătoare/fermecătoare (probabil mai bogată în dopamină și adrenalină, ca orice adicție!) decât bucuria întâlnirii și dialogului rațional-iubitor cu Dumnezeu – Tatăl nostru iubitor din ceruri, Care are atâtea lucruri minunate să ne arate? Căci „cele ce ochiul n-a văzut şi urechea n-a auzit, şi la inima omului nu s-au suit, pe acestea le-a gătit Dumnezeu celor ce-L iubesc pe El” (1 Corinteni 2, 9). De ce, oare, nu-L dorim pe Dumnezeu cu toată inima și cu toată puterea ca să avem viața Lui veșnică (trăită ca bucurie și plinătate a Duhului Sfânt încă de aici prin Tainele Bisericii, rugăciune și fapte bune) cu mai multă râvnă și ne lăsăm hipnotizați de vrăjelile tulburătoare ale necuratului ucigaș de oameni? De ce căutăm „semne și minuni” excepționale, proorociri despre viitor și oameni supra- și para-normali, când noi nu facem nici măcar cele ale vieții creștine normale, naturale și simple? Părintele Adrian Făgețeanu spunea deseori: mulți oameni nu știu nici să meargă bine pe teren plan, dar, în mândria lor uriașă, se cred în stare și vor să escaladeze Everestul, și încă în timp scurt și fără pregătire. Răspunsul este, deci, limpede: lipsa catehezei elementare la toate vârstele, a obișnuinței cu Dumnezeu și cu Biserica, și a antrenamentului cotidian (post, rugăciune, milostenie, citire și meditare la Cuvântul lui Dumnezeu) întru cele spirituale și sfinte! Toți, de la mic la mare și de la copii la bătrâni, în lipsa căutării, a elasticității și a motricității spirituale după Dumnezeu, riscăm să ne înțepenim sufletul și să ni-l cocoșăm (precum bătrâna gârbovă din Evanghelie) privind doar în jos, spre cele materiale, virtuale și păcătoase, alterându-ne trupul și sănătatea lui, mintea și vederea ei (înțelegerea), inima și simțirea ei. Din acest motiv curiozitatea și dorința omului se deturnează treptat de la iubirea lui Dumnezeu și a semenilor (sursa reală de fericire) spre experiențe nenaturale, anormale și „paranormale”, într-o goană exagerată după averi, puteri, plăceri și păreri care mai de care mai trecătoare și mai iluzorii! Or, când nu-L mai cauți pe Dumnezeu cel Viu – izvorul vieții și al fericirii, când îți orientezi sufletul spre ceva limitat, trecător sau neviu (chiar și creat de Dumnezeu – ca materia, de exemplu -, nu doar artefacte, reprezentări, idei și iluzii omenești) te mortifici, te îmbolnăvești sufletește și trupește și ajungi să suferi, uneori neînțelegându-ți cauza suferinței – păcatul, îndepărtarea de Dumnezeu și de voia Lui care ne dorește sănătatea, bunăstarea și dezvoltarea deplină în veșnicie. De aceea omul neantrenat cu duhul în sfintele nevoințe ajunge să caute experiențe deșarte, senzaționaliste, dopaminergice, confundând bucuria lină duhovnicească (vrednică de dorit, dată de harul divin) cu plăcerea, averea, puterea, euforia, extazul pătimaș, forțat și distructiv, considerând că acestea sunt „fericirea” lui (măgulirea stării lui căzute). Dar zis-a Dumnezeu prin Regele-psalmist inspirat David acum aproape 3000 de ani: „Căutaţi pe Domnul şi viu va fi sufletul vostru!”, și apoi, peste 500 de ani, prin Proorocul-evanghelist Isaia: „Luaţi aminte cu urechile voastre şi mergeţi pe căile Mele. Ascultaţi-Mă pe Mine şi viu va fi sufletul vostru.”. Iar Mântuitorul Iisus Hristos – Dumnezeu Întrupat ne spune cu glas neschimbător: „Adevărat, adevărat zic vouă: Cel ce crede în Mine are viaţă veşnică. (…) Dacă Mă iubeşte cineva, va păzi cuvântul Meu, şi Tatăl Meu îl va iubi, şi vom veni la el şi vom face locaş la el.”. Iar asta înseamnă trăirea vieții, a iubirii și a bucuriei veșnice dumnezeiești.

6. Este adevărat că timpul înaintează spre sfârșitul veacurilor, evenimentele contemporane arătându-ne că profețiile Mântuitorului, ale Sfinților Apostoli și ale Sfinților se împlinesc sub ochii noștri cu mare precizie. Adesea, prin toată propaganda și publicitatea din media, și nu numai la nivel subliminal, ci chiar supraliminal, agresiv și scârbos, oamenilor li se livrează/induc mintal și emoțional inițieri/tipare satanice, fără consimțământul lor. Vorba ceea: de când s-au inventat reclamele, alegerile omului nu mai sunt libere, ci influențate de media și de torentul popular manipulat prin inginerii sociale „de turmă”. Oamenii sunt virusați și de(zin)formați de mici (nu doar de media, ci chiar și de familia necredincioasă) cu idei ateiste sau idolatre, cu „narațiuni” diavolești, cu programe/„meme”-uri care le contaminează mintea și-i încolonează în plutoanele de „agenți” ai apostaziei, formatați după chipul omului căzut, chiar îndrăcit uneori. De aceea avem nevoie de pocăință (gr. μετάνοια înseamnă schimbarea/înnoirea minții), de spovedanie și îndreptare, de această devirusare completă în gândire, în simțire și-n făptuire, de întoarcere la Dumnezeu. Asta înseamnă o cultivare/antrenare constantă a duhului prin imprimarea progresivă în firea noastră a tiparelor/rațiunilor dumnezeiești, o umplere cu energiile dumnezeiești necreate. Or, această vindecare și restaurare după chipul lui Dumnezeu prin harul Lui o facem în Biserică, în lumina comuniunii cu Mântuitorul Hristos, cu Sfinții și Îngerii Lui, prin reconfigurarea mișcărilor noastre sufletești și trupești după voia lui Dumnezeu, pe calea Lui, și nu fără osteneală. De asta trebuie să fim pe deplin conștienți, iar traversarea încercărilor vieții (crucea proprie, mântuirea personală) trebuie s-o facem cu trezvie și echilibru, nu buimaci de frică și necredință, știind sigur că, după cuvântul Domnului, deși „strâmtă este poarta şi îngustă este calea care duce la viaţă şi puţini sunt care o află” (Matei 7, 14), Însuși Domnul ne însoțește și ne întărește. Calea mântuirii este și azi la fel de îngustă ca în decursul istoriei, dar azi diavolul caută și mai mult (având tehnologia drept aliat puternic) să o obtureze cu multe „reclame” ale ereziilor și ale patimilor, cu spini și umbre ca să-i înmoaie/descurajeze și să-i de-ruteze pe creștini, chiar și pe cei mai râvnitori. De aceea Mântuitorul Hristos ne avertizează că în vremurile din urmă, „mulți prooroci mincinoși se vor scula și vor amăgi pe mulți. Iar din pricina înmulțirii fărădelegii, iubirea multora se va răci. Dar cel ce va răbda până la sfârșit, acela se va mântui. Și se va propovădui această Evanghelie a împărăției în toată lumea spre mărturie la toate neamurile. (…) Atunci, de vă va zice cineva: Iată, Mesia este aici sau dincolo, să nu-l credeți. Căci se vor ridica hristoși mincinoși și prooroci mincinoși și vor da semne mari și chiar minuni, ca să amăgească, de va fi cu putință, și pe cei aleși. Iată, v-am spus de mai înainte.” (Matei 24.11-14, 23-25).

7. Vreau să amintesc acum și trei întâmplări de mare folos consemnate în Patericul egiptean: 1. „Au venit fraţi la avva Antonie ca să-i spună ce năluci văzuseră şi să afle de la el dacă sunt adevărate sau de la demoni. Şi aveau ei un măgar, care a murit pe drum. Şi când au ajuns la bătrân, luându-le-o înainte le-a spus: cum v-a murit măgăruşul pe drum? Iar ei i-au zis: de unde ştii, părinte? – Demonii mi-au arătat. Iar ei: pentru asta am şi venit să te întrebăm, că avem vedenii, şi adesea sunt adevărate, nu cumva să ne rătăcim. Şi i-a încredinţat bătrânul din pilda cu măgarul că sunt de la diavol.”; 2. „S-a întrebat avva Longhin: care faptă bună este mai mare decât toate celelalte? Şi a zis: socotesc că precum mândria este mai mare decât toate patimile, încât a putut să surpe pe unii şi din cer, aşa şi smerita cugetare este mai mare decât toate faptele bune, pentru că poate să scoată pe om din adâncuri, măcar de ar fi păcătos ca un drac. Pentru aceea şi Domnul mai înainte de toţi fericeşte pe cei săraci cu duhul.”; 3. „Altădată i-au adus unii lui avva Longhin pe un îndrăcit. Iar el zicea către dânşii: eu n-am ce să fac. Ci mergeţi mai bine la avva Zinon. Apoi când a început avva Zinon să izgonească diavolul, a început a striga diavolul: acum socoteşti, avvo Zinon, că pentru tine ies? Iată avva Longhin se roagă acolo împotriva mea şi temându-mă de rugăciunile lui, ies, că altfel ţie nu-ţi dam răspuns.”. Deci Sfinții lui Dumnezeu nu fac niciodată paradă de darurile lor duhovnicești, ba chiar fug de admirația/adulația oamenilor; nu îngrozesc, ci alină/lămuresc sufletele oamenilor, chemându-i la pocăință, dar respectându-le libertatea, nu manipulându-i cu „vrăjeli” amețitoare, mai ceva ca-n tehnicile NLP; nu „profețesc” în toată vremea și în tot locul intimidând lumea credulă adunată ciopor în jurul lor ca la circ (demascându-le oamenilor trecutul și păcatele în public sau proiectându-le variante de viitor personal sau social, făcând ședințe de hipnoză și sugestie în masă); nu cred în ele și nici nu promovează tot felul de arătări profetice, nici chiar dacă ele se împlinesc, ci le resping cu totul și-și continuă cu răbdare, blândețe și trezvie calea pocăinței și a nevoinței, evitând publicitatea/slava deșartă și guru-ismul. Întrucât calea sigură a mântuirii, conform învățăturii filocalice, este ucenicia duhovnicească, sfatul, binecuvântarea și ascultarea părintelui duhovnicesc. Ea ne ferește pe toți de mândrie și de toată căderea.

În final, precaut din fire și din formație și atent la detalii, rezumând învățătura Sfinților Părinți ai Bisericii, eu trag următoarea concluzie: mai bine să fii văzător de păcatele proprii, decât de destine de oameni sau de scenarii dintr-un viitor apocaliptic neclar. Să fim, dar, credincioși, nu curioși, fideli învățăturii și practicii de veacuri a Bisericii Ortodoxe Universale, nu „protestatari”-revoluționari dornici de senzaționalitate, de originalitate, de noutăți vesele sau tragice! Însuși Domnul Hristos ne învață să fim mărturisitori smeriți ai Sfintei Treimi prin virtuți: „Aşa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, aşa încât să vadă faptele voastre cele bune şi să slăvească pe Tatăl vostru Cel din ceruri” (Matei 5, 16).

Deci, fraților, recitiți lămurirea mai veche de pe blog (linkul din final), nu mai fiți creduli și nu vă mai luați după toți „teroriștii” ăștia spirituali apăruți ca ciupercile după ploaie (ploaia cu dezinformări isterico-panicarde din mass- și social- media) care vă transmit groază și disperare din preaplinul inimii lor! Nu le mai retransmiteți mesajele, făcându-vă complici la lucrarea lor diavolească de prostire, isterizare și înșelare în masă, devenind responsabili pentru tulburarea și panica aproape paralizantă indusă în sufletele oamenilor neinstruiți duhovnicește. Nu mai ispitiți viitorul din mâna lui Dumnezeu (că doar El este Începutul și Sfârșitul, „Alfa şi Omega, Cel ce este, Cel ce era şi Cel ce vine, Atotţiitorul” – Apocalipsa 1, 8) și nu vă mai lăsați antrenați în dansul isteric al tuturor înșelaților, exaltaților sau dezaxaților!

Haideți să ne facem cu toții pravila zilnică de liniștire și postire, de rugăciune și citire din Sfânta Evanghelie a Mântuitorului Hristos, din Filocalie și Pateric, ca să ne hrănim sufletele pentru veșnicie cu Hristos – „pâinea cea vie care s-a pogorât din cer” (Ioan 6, 51) – prezent în viața și în Sfinții Bisericii. Acum este vremea mântuirii, a sfințirii, a transfigurării prin har! Ortodoxia este atât de frumoasă și de luminoasă în cumințenia ei activă și contemplativă! Nu e altă bucurie/experiență mai mare aici și veșnică în cer decât de a-L cunoaște și de a-L iubi pe Dumnezeu cel Viu – Sfânta Treime, făcând voia Lui în smerenie și răbdare, chemându-i și avându-i pe Sfinți în ajutor! Iar dacă ne unim cu Domnul Iisus Hristos prin har, credință și fapte bune, atunci El va trăi întru noi încă de aici, va lupta pentru noi, ne va ocroti și apăra, precum Însuși a zis: „În lume necazuri veţi avea; dar îndrăzniţi. Eu am biruit lumea. [Și] Eu sunt cu voi în toate zilele până la sfârșitul veacului. Amin.” (Ioan 16, 33 și Matei 28, 20).

Să ne rugăm cu pace și nădejde la Dumnezeu cel Atotputernic și Atotțiitor, Atotbiruitor și infinit iubitor de oameni pentru întreaga Biserică și chiar pentru toți oamenii de pretutindeni (pentru pocăință și luminare în credința ortodoxă)!