De ce caută omul contemporan semne, minuni și vindecări paranormale?


18 gânduri despre „De ce caută omul contemporan semne, minuni și vindecări paranormale?

    1. Ortodox

      Hristos a inviat!
      Sunt si alte „probleme” serioase, cred eu, la d-na Aspazia, Dumnezeu sa o ierte!
      As aminti de marturiile cu privire la Arsenie Boca. De la supradescrierea privirii acestuia (versus aceeasi experienta a minunatului arhim. Arsenie Papacioc) pana la „minunea” cu flacara lumanarii care nu se stingea in plina vijelie. Pe mine ma ingrozesc!

      Dă clic pentru a accesa marturii-puternice-despre-parintele-arsenie-boca.pdf

      Apreciază

      Răspunde
  1. Părintele Adrian Făgețeanu despre rătăcirile lui Ilarion Argatu

    Părintele GAMALIEL SIMA, Moșu’ Adrian, din înțelepciunea Părintelui Adrian Făgețeanu. File din jurnalul unui fiu duhovnicesc, Colecția Educație Creștină 3, Editura Pavicon, București, România, 2017, pp. 26-29:

    Marți, 11 mai 1999

    Părintele Adrian mi-a istorisit lucruri interesante, bine de știut, despre Părintele Ilarion Argatu de la Cernica.

    – Părintele Argatu a fost căsătorit și a avut nouă copii. A fost preot de mir în satul lui și i s-a întâmplat să fie prigonit de comuniști. Din cauza aceasta a stat ascuns șapte ani într-o ascunzătoare practicată în podea și care nu putea ușor să fie identificată ca ascunzătoare; și fonic era bine izolată, încât nu se auzea niciun zgomot (ascunzătoarea i-o făcuse un cumnat al său). Noaptea, Argatu ieșea din ascunzătoare. Trăia cu nevastă-sa bine-mersi. Ce mai prigoană! Dar pe biata femeie o teroriza mereu zicându-i: “o să vină ăștia [comuniștii] și o să-ți pună gâtul pe butuc și o să-ți taie capul”; o speria pe biata femeie într-un hal fără de hal. Azi așa, mâine așa, până a băgat-o în pământ. Ea era sărmana cu grija casei, cu copiii, cu spaima prigonitorilor și cu descurajările soțului.

    După moartea femeii și-a văzut de preoție în continuare, dar practica – pentru câștig urât – scoaterea de părticele de pe Sfântul Disc (practică interzisă) și le da credincioșilor (naivi) care-i cereau, contra unei sume de bani, pentru diferite trebuințe. Preoții din jur s-au scandalizat și, neînțelegându-se omenește cu el să renunțe la această practică, l-au pârât la mitropolit, Irineu Mihălcescu. Acesta l-a chemat pe Argatu, l-a mustrat și i-a interzis să mai facă ce făcea cu părticelele (miridele). Argatu, însă, s-a scandalizat, s-a considerat persecutat și a fugit să se plângă patriarhului Justinian, care nu era încă patriarh. Ca să fi fost patriarh trebuia să treacă prin scaunul mitropolitan al Moldovei și cum acesta era ocupat de Mihălcescu, se pare că l-a primit cu bucurie pe Argatu, ce era persecutat de cel care, să spunem, îi stătea în calea către scaunul patriarhal. Se știe despre prietenia lui Justinian cu Gheorghe Gheorghiu-Dej. Apropos! Evadarea lui G. G. a fost o înscenare a rușilor. Și ca să scape de mitropolitul Mihălcescu, cei care îl sprijineau pe Justinian i-au găsit fel de fel de șicane mitropolitului, ca să-l discrediteze, hibe care mai de care mai gogonate, printre care și aceea că a fost mason. Realitatea era că Irineu Mihălcescu s-a infiltrat în rândurile masonilor și apoi a scris o carte împotriva Masoneriei. Toți la un loc, masonii, rușii și cei care ardeau să-i ia locul, au grăbit sfârșitul mitropolitului.

    După instalarea lui Justinian, Argatu a venit la mănăstirea Antim, unde slujea împreună cu Părintele Sofian, Paisie Prelipceanu și cu mine. Părintele Sofian era mai mult plecat pe la biserici, cu pictura. În timpul unei Sfinte Liturghii, observ că Argatu ia câteva părticele de pe Sfântul Disc (manevră interzisă) și le îndeasă într-unul dintre buzunarele pantalonilor săi. În acel moment i-am zis de față cu toți preoții din altar: „Părinte Argatu, nu a fost de ajuns sfințirea făcută de Duhul Sfânt? Și de aceea ai băgat părticelele la spurcalnicul mădular, ca să se sfințească mai bine?”. Cu toate că m-am bucurat sincer de venirea lui Argatu la noi, din acel moment mi-am schimbat părerea și atitudinea față de el, total. Mai avea un obicei, de nimeni cerut, ca după Sfânta Liturghie să mai facă el credincioșilor niște dezlegări, de parcă nu ar fi fost de ajuns Liturghia și parcă el ar fi fost singurul preot din Antim. Din această cauză, Părinții Paulin și Paisie l-au mustrat aspru, dar, ca de obicei, tot el s-a scandalizat și a plecat la Cernica, nu înainte de a blestema ca mănăstirea Antim să fie înghițită de apele Dâmboviței. Eveniment care vezi că nu s-a întâmplat.

    După ce a plecat la Cernica, a trimis pe cineva la noi cu o rugăminte. Cum eu eram singurul preot atunci la Sfântul Altar, mi-a dat mie mesajul lui Argatu, în care ne ruga „să-i deschidem cartea” acelui ins aducător al mesajului, pentru că el nu putea la Cernica, era prigonit (zicea) și mă ruga să-l ajut pe acela, asigurându-mă de toată discreția în ce privește „deschisul cărții, nu o să audă nimeni de aceasta”. Menționez că nu-mi era adresat personal mesajul, dar dacă eram singurul la altar…

    Acesta este Părintele Ilarion Argatu și tot el se ruga și pentru sinucigași, la intervenția rubedeniilor mortului. Și toate aceste practici la un loc i-au adus o faimă de mare rugător. Lumea nu mai venea la Cernica la moaștele Sfântului Calinic, ci la „Argatu”, cu toate că numele de călugărie era Ilarion. Faima lui umbrise pe cea a Sfântului Calinic.

    – Părinte Adrian, un creștin, Ștefan, mi-a cerut să-l întreb pe Părintele Sofian dacă este de la Dumnezeu ce se întâmplă cu o femeie din Giurgiu, care zice că „m-am coborât printre voi și vă zic pace vouă!” și care se laudă că scoate demoni din oamenii îndrăciți. A făcut adepți și chiar și aceștia afirmă că îl văd pe Hristos, deoarece i-ar fi făcut „vase alese”. Una din adepte, Adriana, cu care Ștefan dorește să se însoare, se crede aleasa lui Hristos. Ștefan a venit să întrebe dacă e de la Dumnezeu și să dea Părintele Sofian binecuvântare sau nu, și dacă este de la diavol, o va aduce aici și pe acea Adriana. Ce ziceți?

    – Cu niciun chip nu-i zice Părintelui Sofian. Acum, părintele trece printr-o perioadă delicată duhovnicește, în urma suferințelor bolii. El nu e în stare să refuze pe nimeni și de aceea ați observat că au năvălit în chilia lui tot felul de vindecători și vraci și chiar unul Stanca, renumit pentru practicile sale păgâne. Eu l-am avertizat, însă Părintele Sofian are inima largă și a acceptat în continuare tratamentul aceluia, zicând că „nu toate sunt de la draci”. Așa că, dacă te duci acum să-l întrebi, s-ar putea să-ți spună același lucru despre femeia aia din Giurgiu, așa că mai bine nu te duce. La mine a mai venit un preot hirotonit de curând, căsătorit și care mi-a cerut sfatul: „să mă duc sau să nu mă duc la femeia aceea din Giurgiu?”. I-am recomandat să nu se ducă, însă el s-a dus. La întoarcere a venit la mine și mi-a relatat ce făcuse. La un timp după aceasta s-a îndrăcit, își bătea nevasta și a ajuns pacient al Spitalului nr. 9… și doar îi spusesem să nu se ducă. Mișcarea asta „harismatică” de la Giurgiu există de mai mult timp.

    Părintele GAMALIEL SIMA, Moșu’ Adrian, din înțelepciunea Părintelui Adrian Făgețeanu. File din jurnalul unui fiu duhovnicesc, Colecția Educație Creștină 3, Editura Pavicon, București, România, 2017, pp. 30-31:

    Joi, 13 mai 1999

    – Părinte Adrian, ce ziceți, în vederea doctoratului, am nevoie de pregătire și ambiție, așa-i?

    – Renunță la ambiție și păstrează pregătirea; să cauți calea de mijloc. Știi că te-a căutat Preasfințitul Teofan, ca să te ia cu el la Crasna?

    – Da!

    – Ăsta e un semn bun. E foarte bine! (nu am întrebat de ce). Apoi adaugă:

    – Ca duhovnic, trebuie să împletești dreptatea cu mila, în care să predomine mila, căci Dumnezeu este Atotdrept la Judecata cea de Apoi și Milostiv aici pe pământ. Pe cel ce vine să se spovedească să nu-l descurajezi, să nu-l împingi la deznădejde. Eu, după ce mi-a citit Mitropolitul Olteniei rugăciunea pentru duhovnicie, a doua zi mi-a venit la spovedanie o femeie pe care atâta am mustrat-o, că a plecat de la mine disperată, distrusă. Nu a fost bine. Trebuie cumpănă între dreptate și milă.

    În ce privește pravila, mergi la cel ce ți-a dat-o (Părintele Sofian) și va înțelege noua situație ce a intervenit și că nu o mai poți împlini în forma ce ți-a dat-o și va înțelege. Este mai îngăduitor decât mine. Referitor la jurnal: menține-l, e un lucru bun; ai văzut la Părintele Paulin Lecca (zâmbea).

    La chilia Părintelui Adrian, spre seară, se aflau mai mulți părinți și frați. Se discuta despre Părintele Gherman, care ne trimisese o scrisoare de la mănăstirea Simonos Petras, din Sfântul Munte Athos, unde se afla acum. Apoi, discuția a mers către Părintele Argatu și prorociile lui. Zicea dânsul că atunci când va fi îngropat, se va cutremura pământul (discuția se purta mai înainte de înmormântarea Părintelui Argatu).

    Părintele Adrian spune că:
    – Argatu a mai „prorocit”
    mai demult că mănăstirea Antim va arde din temelii. Asta a prorocit când l-au supărat Părintele Paisie și P. Lecca, într-o discuție tăioasă, în subsolul uneia dintre clădirile mănăstirii. Mănăstirea nu e arsă nici acum. Tot așa a mai prorocit că peste mănăstirea Cernica se va ridica apa de 20 m deasupra, însă Cernica e tot acolo și apa își vede de nivelul ei de dinainte, nu s-a ridicat mai mult.

    Apreciază

    Răspunde
    1. Sfântul Anastasie Sinaitul despre "deschiderea cărții"

      Sfântul Anastasie Sinaitul despre „deschiderea cărții”
      https://azbyka.ru/otechnik/Anastasij_Sinait/voprosy-i-otvety/1_57

      Вопрос 57. Подобает ли христианину открывать [Писание, чтобы узнать будущее]?[190]

      Ответ

      1. Нигде мы не находим разрешения делать это, но отцы запрещают верующим ходить к чародеям и прорицателям, измышляющим [предсказания о будущем].

      2. А желающий узнать [о нем] прежде всего обращается в молитве к Богу, а после такой молитвы он открывает [Писание] и, вопрошая Бога, обнаруживает, повелевает ли Он узнать ему о деле его [или нет]. И если [Господь] обратится к тебе, то открывай [Писание], а если отвратится от тебя, то нет.

      [190] В «Патрологии» Миня стоит ἀνοίγειν ἐν λαχνιστήριω, и как указывается у Г. Лампе, со ссылкой на преп. Анастасия Синаита (Lampe G. W. H. A Patristic Greek Lexicon. Oxford. 1978 P. 794), здесь подразумевается открывание «наугад» Священною Писания, чтобы из какого-либо попавшегося текста или нескольких слов получить (или не получить) «благословение» на свои последующие деяния, то есть речь идет о своего рода гадании или прорицании, хотя и особого рода. В критическом издании «Вопросов и ответов» избирается чтение ἀνοίγειν ἐν λαχμητηρίω. Й. Мунитиц, недавно выпустивший и английский перевод сочинения, дает такой перевод этого вопроса: «It is right for Christian to open for lachmetcrian [in search of an omen text?]». В примечании им указывается, что понятие λαχμητήριον встречается в византийских текстах (в том числе и астрологических сочинениях) для обозначения открывания Библии, чтобы получить «благословение» на будущие действия. См.: Anastasias of Sinai. Questions and Answers / Introduction, translation and notes by Joseph A. Munitiz. Turnhout, 2011. P. 170. Нa наш взгляд, принципиальной разницы между двумя чтениями нет.

      Question 57. Is it proper for a Christian to open [the Scriptures to know the future]?[190]

      Answer

      1. Nowhere do we find permission to do this, but the fathers forbid believers to go to magicians and soothsayers who invent [predictions about the future].

      2. But whoever wants to know [about him] first of all turns to God in prayer, and after such a prayer he opens [the Scripture] and, asking God, discovers whether He commands him to know about his work [or not]. And if [the Lord] turns to you, then open [the book], but if it turns away from you, then do not.

      [190] In the” Patrology ” of Min stands ἀνοίγειν ἐν λαχνιστήριω, and as indicated by G. LAMPE, with reference to the Rev. Anastasia Sinaita (Lampe G. W. H. A Patristic Greek Lexicon. Oxford. 1978 p. 794), this refers to opening „at random” the Sacred Scripture in order to get (or not get) a „blessing” on their subsequent actions from any text or a few words, that is, we are talking about a kind of divination or divination, although of a special kind. In the critical edition of Questions and answers, the chosen reading is ἀνοίγειν ἐν λαχμητηρίω. J. Munitits, who recently published an English translation of the work, gives this translation of this question: „It is right for Christian to open for lachmetcrian [in search of an omen text?]». In his note, he States that the concept of λαχμητήριον is found in Byzantine texts (including astrological writings) to refer to the opening of the Bibleto receive a „blessing” for future actions. See Anastasias of Sinai. Questions and Answers / Introduction, translation and notes by Joseph A. Munitiz. Turnhout, 2011. P. 170. In our opinion, there is no fundamental difference between the two readings.

      Întrebarea 57. Este potrivit pentru un Creștin să deschidă [Scripturile pentru a ști viitorul]?[190]

      Răspuns

      1. Nicăieri nu găsim că ni se permite să facem asta, dar părinții interzic credincioșilor să meargă la vrăjitori și ghicitori care inventează [preziceri despre viitor].

      2. Dar oricine vrea să știe [despre el] în primul rând se întoarce către Dumnezeu în rugăciune, și după rugăciune deschide [Scriptura] și, întrebându-l pe Dumnezeu, află dacă El îi poruncește să știe despre lucrul lui [sau nu]. Și dacă [Domnul] se întoarce către tine (Își întoarce fața Sa către tine), atunci deschide [cartea], dar dacă Se întoarce de la tine (Își întoarce fața Sa de la tine – Psalm 87, 15; 103, 30), atunci nu [deschide cartea].

      [190] În „Patrologia” lui Migne stă scris (scrie) ἀνοίγειν ἐν λαχνιστήριω, și după cum este indicat de G. LAMPE, cu referire la Cuviosul Anastasie Sinaitul (Lampe G. W. H. A Patristic Greek Lexicon. Oxford. 1978 p. 794), aceasta se referă la deschiderea „la întâmplare” a Sfintei Scripturi pentru a primi (sau a nu primi) o „binecuvântare” despre acțiunile următoare din oricare text sau din câteva cuvinte, adică, vorbim despre un fel de ghicire sau prorocire, deși de un fel aparte. În ediția critică a cărții „Întrebări și răspunsuri”, este aleasă forma ἀνοίγειν ἐν λαχμητηρίω. J. Munitiz, care recent a publicat o traducere în limba engleză a lucrării [„Întrebări și răspunsuri”] oferă traducerea acestei întrebări: „It Is right for a Christian to open for lachmeterion[b] [in search of an omen text]?” În nota sa de subsol ([b] The spelling λαχμητήριον seems preferable to the alternative λαχνιστήριον found in some manuscripts; the term refers to the practice of opening the Bible at random and taking the first words one sees as an omen for future action; it is also found in astrological texts, cf. Trapp, Lexikon zur byzantinischen Grazitat, s. v. λαχμητήριον – Scrierea λαχμητήριον pare mai preferabilă alternativei λαχνιστήριον aflată în unele manuscrise; termenul se referă la practica deschiderii Bibliei la întâmplare și luarea primelor cuvinte citite de cineva ca un semn pentru acțiune viitoare; se găsește de asemenea în textele astrologice, cf. Trapp, Lexikon zur byzantinischen Grazitat, s. v. λαχμητήριον), el (Munitiz) afirmă că ideea de λαχμητήριον se găsește în textele Bizantine (inclusiv în scrierile de astrologie) cu referire la deschiderea Bibliei pentru a primi o „binecuvântare” pentru viitoarele acțiuni. Vezi Anastasias of Sinai. Questions and Answers / Introduction, translation and notes by Joseph A. Munitiz. Turnhout, 2011. P. 170. În opinia noastră, nu este nici o diferență între cele două citiri (scrieri) (λαχνιστήριω și λαχμητήριον).

      Scholia comentatorului:
      Deși în prima parte a răspunsului Sfântul Anastasie Sinaitul spune limpede și clar faptul că: „Nicăieri (nici în Sfânta Scriptură, nici în Viețile Sfinților, nici în scrierile Sfinților Părinți) nu găsim că ni se permite să facem asta (să deschidem Sfânta Scriptură pentru a ghici viitorul), dar părinții interzic credincioșilor să meargă la vrăjitori și ghicitori care inventează [preziceri despre viitor]” se pare că în cea de-a doua parte ar îngădui totuși ceea ce a interzis în prima parte, oarecum contrazicându-se, dar nu este așa.

      Cea de-a doua parte a răspunsului poate fi citită și înțeleasă astfel:

      „Dar oricine vrea să știe [despre el], în primul rând se întoarce către Dumnezeu în rugăciune, și după rugăciune citește din Sfânta Scriptură, și întrebându-și conștiința, care este glasul lui Dumnezeu în om, află dacă conștiința, glasul lui Dumnezeu în om, îi dă voie să știe despre lucrul lui sau nu. Dacă conștiința, glasul lui Dumnezeu, te lasă atunci deschide cartea iar dacă nu, nu deschide cartea ca să ghicești.”

      Deoarece în prima parte a răspunsului Sfântul Anastasie Sinaitul interzice oricărui Creștin deschiderea Sfintei Scripturi pentru a ghici viitorul, în cea de-a doua parte, respectând liberul arbitru al omului, spune de fapt că cel care va călca peste glasul conștiinței și va deschide Sfânta Scriptură pentru a ghici viitorul nici măcar nu mai poate fi numit Creștin.

      Despre cum ar trebui să citească Sfânta Scriptură fiecare Creștin (Ortodox) găsim scris la Sfântul Iustin Popovici:
      https://crestinortodox.ro/sfaturi-duhovnicesti/cum-de-sa-citim-sfanta-scriptura-68431.html

      Apreciază

      Răspunde
    2. Pravila Bisericească (a lui Nicodim Sachelarie) despre "deschiderea cărții"

      Pravila Bisericească (a lui Nicodim Sachelarie) despre „deschiderea cărții”
      https://crestinortodox.ro/carti-ortodoxe/pravila-bisericeasca/vrajitoria-82085.html

      Vrăjitoria

      […]

      2062. -Preotul vrajitor sub orice forma este caterisit. -Trebnic, p. 515, Laod. 36.

      2063. -Cei ce alcatuiesc descantecele lor, folosindu-se de psalmi, de chemarea sfintilor mucenici, de ai Maicii Domnului, de carti bisericesti, de sfintele icoane, de cheia bisericii, iscodind semne prevestitoare ale viitorului, in caz de proces, de casatorii, de furturi, de pagube, sau castiguri sunt stapaniti de duhul cel rau pitonicesc (Fapte X, 16-34; XIX, 13-20), osan dit de Dumnezeu alaturi de toti femecatorii si exploatatorii de cele sfinte -Trebnic p. 516.

      […]

      Apreciază

      Răspunde
    3. Ne vorbește Părintele Cleopa Ilie despre "deschiderea cărții"

      https://ia902805.us.archive.org/BookReader/BookReaderImages.php?zip=/10/items/Ilie_Cleopa-Ne_vorbeste_Parintele_Cleopa_4/Ilie_Cleopa-Ne_vorbeste_Parintele_Cleopa._Indrumari_duhovnicesti__04__jp2.zip&file=Ilie_Cleopa-Ne_vorbeste_Parintele_Cleopa._Indrumari_duhovnicesti__04__jp2/Ilie_Cleopa-Ne_vorbeste_Parintele_Cleopa._Indrumari_duhovnicesti__04__0068.jp2&id=Ilie_Cleopa-Ne_vorbeste_Parintele_Cleopa_4&scale=1&rotate=0

      https://ia802805.us.archive.org/BookReader/BookReaderImages.php?zip=/10/items/Ilie_Cleopa-Ne_vorbeste_Parintele_Cleopa_4/Ilie_Cleopa-Ne_vorbeste_Parintele_Cleopa._Indrumari_duhovnicesti__04__jp2.zip&file=Ilie_Cleopa-Ne_vorbeste_Parintele_Cleopa._Indrumari_duhovnicesti__04__jp2/Ilie_Cleopa-Ne_vorbeste_Parintele_Cleopa._Indrumari_duhovnicesti__04__0069.jp2&id=Ilie_Cleopa-Ne_vorbeste_Parintele_Cleopa_4&scale=1&rotate=0

      142. Spuneți-ne mai pe larg despre păcatul ghicirii cu cărți sfinte, sau cum se numește „deschiderea pravilei”, care se obişnuieşte astăzi între credincioşi.

      Vrăjirea cu lucruri şi cu cărți sfinte este al patrulea fel de vrăjitorie şi se cheamă „ghitia”. Aceşti vrăjitori amestecă vrăjile lor cu rugăciuni, cu psalmi şi cu alte cuvinte sfinte, adresate către Maica Domnului şi către sfinți, ca să poată înşela mai uşor pe cei slabi în credință. Acest fel de vrăji îl obişnuiesc mai ales femeile cele rele, bătrânele şi țigăncile, pentru a amăgi pe cei slabi la minte.

      Iată ce zice despre acestea Sfântul Ioan Gură de Aur: „Tu zici că bătrâna aceea este creştină şi omul acela este ghicitor creştin şi când descântă sau deschid cartea, nu zic, nici nu scriu alt nume, decât numele lui Hristos, al Născătoarei de Dumnezeu şi al sfinților;deci ce rău fac ei? La aceasta îți răspund că pentru aceasta se cuvine mai cu seamă să urăşti pe femeia cea rea şi pe acel rău fermecător şi ghicitor (din cărți), fiindcă folosesc spre ocară şi necinste numele lui Dumnezeu.

      Creştini fiind, lucrează ca păgânii. Pentru că şi diavolii, cu toate că numesc numele lui Dumnezeu, însă tot diavoli sunt. Unii, voind a se îndrepta, zic că este creştină femeia care a descântat şi nimic alta nu zice, fără numai numele lui Dumnezeu. Eu pentru aceea mai vârtos o urăsc şi mă întorc de la ea, că întrebuințează numele lui Dumnezeu spre ocară. Numindu-se pe dânsa creştină, se arată pe sine că lucrează cele ale păgânilor” (Hristoitia, op. cit., p. 305-320).

      Cei ce ghicesc prin deschiderea Psaltirii şi a altor cărți sfinte, se opresc de împărtăşanie până la 7 ani, pentru că Psaltirea este o carte sfântă cu multe proorocii în ea, insuflată de Duhul Sfanţ şi este pentru rugăciune, iar nu pentru ghicit şi câştigat bani spre osândă. Acelaşi păcat fac şi unii preoți care „deschid cartea”, cum se spune în popor, şi cad sub grea osândă, atât ei, cât şi cei care cer să le deschidă Sfânta Evanghelie.

      Apreciază

      Răspunde
    4. Părintele Arsenie Papacioc despre "deschiderea cărții"

      Deschiderea cărții – vrăjitorie deghizată în sfințenie

      Acestea sunt nişte lucruri foarte condamnate. E ghicire. Înțelegeți? Se încadrează la vrăjitorie.

      Dar ce părere aveți de preoții care deschid cartea şi ghicesc?

      Acestea sunt nişte lucruri foarte condamnate. E ghicire. Înțelegeți? Se încadrează la vrăjitorie. Să te serveşti pentru vrăjitorie de cărțile sfinte este cel mai grav lucru! Avem foarte dese cazuri.

      Le spun: „Ai să te măriți! Ai să te însori!”

      Da, în duhul diavolului. Lucrează diavolul în ei. Foarte grav. Acum, vă închipuiți, eu, cu barba mea, ce zic când vin la mine: „Părinte, am venit să-mi deschideți cartea!” Măi, când aud asta, le şi zic: „Ar trebui să vă dau afară! Ați venit la vrăjitor sau ați venit la preot? Te-am înțeles în necazul pe care l-ai avut. Îți citesc rugăciuni în genunchi, dar asta e prea mult!”

      Ei, vine o femeie, cu o altă femeie, să le „deschid cartea!” „Cum să o deschid? Asta o fac vrăjitorii! Nu e voie!”

      „Da, zice, dar mi-ați deschis-o mie!”, zice ailaltă. Când am auzit, m-am tulburat şi mai multe nu! Mi-a venit în minte să o şi întreb: „Şi cum am făcut?”

      „Ați îngenuncheat şi ați citit!” „A, păi am deschis să citesc rugăciunea, nu să-ți ghicesc!”

      Să fiți împotriva acestor lucruri!

      (Ne vorbește Părintele Arsenie, ediția a doua, volumul 2, Editura Mănăstirea Sihăstria, 2010, p. 88)

      Apreciază

      Răspunde
  2. despre rătăcirile lui Ilarion Argatu

    În legătură cu aceste probleme:

    https://danielvla.wordpress.com/2020/08/29/important-credinciosii-care-au-evlavie-la-parintele-ilarion-argatu-sunt-chemati-maine-duminica-30-septembrie-ora-1300-la-boroaia-caci-se-pare-ca-ecumenistii-vor-sa-i-ingroape-moastele/

    spre aducere aminte:

    Rătăcirile lui Ilarion Argatu:
    https://ortodoxiadreaptacredinta.wordpress.com/2017/05/28/despre-ratacirile-pr-ilarion-argatu

    https://saccsiv.wordpress.com/2011/02/02/ratacirile-parintelui-ilarion-argatu/

    Apreciază

    Răspunde
  3. despre rugăciunea pentru pruncii avortați. Partea I-a

    Adevărul despre rugăciunea pentru pruncii avortați

    Părintele Adrian Făgețeanu, Viața mea. Mărturia mea. Interviuri de Andrei Dârlău. Volum coordonat de Ciprian Voicilă, Editura Areopag, Editura Meditații, București, 2011, pp. 139-140:

    Despre copiii avortați

    Părinte, în România s-au făcut 18 milioane de avorturi, în ultimii 17 ani.

    Am întrecut alte țări ca proporție.

    Cum se poate ispăşi asta?

    Domnii medici sunt urmaşii moaşelor lui Faraon, care îi ucideau pe pruncii evrei de sex masculin, care puteau să devină preoți sau leviți. Deci ei, pentru că au un bănuț mai mult la avort, fac ceea ce au făcut moaşele lui Faraon, care, în Vechiul Testament, era socotit cel mai bun executant al diavolului. Mântuitorul spune clar: femeia care avortează nu face numai păcatul uciderii, ci pentru cei avortați n-au voie să se roage nici preoții, nici tata, nici mama, nici nimeni, pentru ei, v-am spus: sunt în rezervația lui Dumnezeu. Deci, nu numai că l-a omorât, i-a tăiat şi posibilitatea de mântuire, că cine se va boteza se va mântui, cine nu, spune Mântuitorul, nu! Pentru copiii avortați nu are voie să se roage Biserica – nici preoții, nici nimeni, nimeni nu are voie să se roage pentru ei, pentru că sunt în rezervația lui Dumnezeu. După cum pădurile noastre, pe timpul lui Dragoş Vodă, erau pline de zimbri, acuma zimbrii sunt numai într-o rezervație, nu? Aşa Dumnezeu şi-a rezolvat problema copiilor avortați, să rezolve El, nu vlădicii, nu patriarhii, nu preoții, nu părinții, nu… numai El.

    Acuma, toți creştinii trebuie să ne rugăm pentru viitorii creştini. Mântuitorul a spus aşa: Ierusalime, Ierusalime! Cât am vrut Eu să-ți adun fiii şi fiicele, cum îşi adună o cloşcă puii sub aripi. Una, că-i încălzeşte, a doua, că-i ocroteşte de ulii, sau de țarcă, de coțofană, codobatură sau cum îi spune… care mănâncă puii, nu? A treia, nu numai că le asigură toate posibilitățile ca să ajungă la hrană, ea le spune din plisc că „E ora de mâncare, puilor”. N-ați fost la țară? Nu ştiți?

    Apreciază

    Răspunde
    1. despre starea pruncilor nebotezați. Partea I-a

      Sfântul Anastasie Sinaitul

      Преподобный Анастасий Синаит, Вопросы и ответы
      https://azbyka.ru/otechnik/Anastasij_Sinait/voprosy-i-otvety/1_9

      […]

      Вопрос 9. Мы желаем [услышать] слово о том, где окажутся невинные пятилетние или четырехлетние дети иудеев и некрещеных: [пойдут ли они] на Суд [Божий] или в рай?

      Ответ

      Поскольку Господь, упраздняя Свое высказывание о том, что переходят грехи отцов на чада (Втор. 5:9; Исх. 20:15), говорит через пророка, что дети не умирают за грехи своих отцов (Втор. 24:16), то мне кажется, что чада иудеев и некрещеных не посылаются в геенну. Впрочем, нехорошо исследовать суды Божии.

      […]

      Venerable Anastasius of Sinai, Questions and answers
      https://translate.yandex.com/?lang=ru-en&text=https%3A%2F%2Fazbyka.ru%2Fotechnik%2FAnastasij_Sinait%2Fvoprosy-i-otvety%2F1_9

      […]

      Question 9. We want [to hear] a word about where the innocent five-or four-year-old children of Jews and unbaptized people will end up: [will they go] to Judgment [of God] or to Paradise?

      Answer

      For the Lord, by abolishing His saying that the sins of the fathers pass over to the children (Deut. 5: 9; Exodus 20: 15), says through the prophet that children do not die for the sins of their fathers (Deut. 24: 16), then it seems to me that the children of Jews and unbaptized are not sent to Gehenna. However, it is not good to examine the judgments of God.

      […]

      Cuviosul Anastasie din Sinai (Sinaitul), Întrebări și răspunsuri

      […]

      Întrebarea 9. Vrem [să auzim] un cuvânt despre unde vor sfârși copiii nevinovați de patru-cinci ani ai evreilor și oamenii nebotezați: [vor merge] la Judecata [lui Dumnezeu] sau în Rai?

      Răspuns

      Pentru că Domnul, lăsînd la o parte cuvântul Său care spune că păcatele părinților trec la copii (Deut. 5: 9; Ieșire 20: 15), spune prin prorocul că copiii nu mor pentru păcatele părinților lor (Deut. 24: 16), atunci mi se pare că copiii evreilor și cei nebotezați nu sunt trimiși în Gheena. Cu toate acestea, nu este bine să iscodim judecățile lui Dumnezeu.

      […]

      Apreciază

      Răspunde
    2. despre starea pruncilor nebotezați. Partea a II-a

      Pruncii nebotezați care au murit din motive independente de voia părinților sau a preoților

      Îndreptarea Legii. Pravila cea Mare, 1652
      https://archive.org/details/IndreptareaLegii.PravilaCeaMare1652

      https://ia802607.us.archive.org/BookReader/BookReaderImages.php?zip=/29/items/IndreptareaLegii.PravilaCeaMare1652/IndreptareaLegii.PravilaCeaMare1652_jp2.zip&file=IndreptareaLegii.PravilaCeaMare1652_jp2/IndreptareaLegii.PravilaCeaMare1652_0162.jp2&id=IndreptareaLegii.PravilaCeaMare1652&scale=2&rotate=0

      GLAVA 153.

      […]

      Iară cîți coconi ai creștinilor mor nebotezați, așijderea și ai păgânilor, aceia nice merg întru împărăția ceriului, nice în muncă, ce numai la un loc luminos. (Marele Athanasie)

      Pravila Bisericească (a arhimandritului Nicodim Sachelarie)
      https://crestinortodox.ro/carti-ortodoxe/pravila-bisericeasca/botezul-81892.html

      […]

      232. -„Pentru copiii care mor nebotezati nu se afla nicaieri invatatura, fiindca viata oamenilor, atit a celor maturi cit si a copiilor necrestini, este in mina Facatorului lor, care nu poate fi obligat sa descopere toata iconomia providentei Sale, muritorilor dornici de a cunoaste si ceea ce nu este de folos. Chemarea glasului Sau rasuna mereu in lume, si cei ce aud au datoria sa raspunda numai in masura de ei inteleasa si pentru ei data. De buna seama ca Dumnezeu nu pedepseste pe cei ce nu-i cunoaste legile, mai ales pe copiii care mor nebotezati, ba dimpotriva, El a creat pe om spre fericire si deci copiii care n-au putut folosi libera lor vointa si putere in virtutea scopului pentru care omul a fost creat, el ii fericeste pentru existenta lor asa cum si ei il lauda pentru aceeasi existenta nevinovata si frumoasa creatiune naturala. Astfel, ei sint rinduiti la fericirea naturala a existentei, dar nu la cea a rasplatirii, dupa merite, incit n-au fapte virtuoase. Fericirea naturala o da Dumnezeu automat si necesar, fara a mai fi nevoie de eforturile omului, nici nu mai e nevoie a se vorbi de ea intre oameni, ci, revelatia ne arata numai pe acea fericire la care si omul contribuie (II Cor. 12, 4; Apoc. 21, 22). „Iara citi copii ai crestinilor mor nebotezati, asijderea si ai paginilor, aceia nici nu merg in imparatia cerurilor, nici in munca, ci numai la un loc luminos” -ILT, 153.

      […]

      Ne vorbește Părintele Cleopa 5, pp. 31-33:
      https://archive.org/details/Ilie_Cleopa-Ne_vorbeste_Parintele_Cleopa_5/page/n15/mode/1up

      https://ia800701.us.archive.org/BookReader/BookReaderImages.php?zip=/34/items/Ilie_Cleopa-Ne_vorbeste_Parintele_Cleopa_5/Ilie_Cleopa-Ne_vorbeste_Parintele_Cleopa._Indrumari_duhovnicesti__05__jp2.zip&file=Ilie_Cleopa-Ne_vorbeste_Parintele_Cleopa._Indrumari_duhovnicesti__05__jp2/Ilie_Cleopa-Ne_vorbeste_Parintele_Cleopa._Indrumari_duhovnicesti__05__0015.jp2&id=Ilie_Cleopa-Ne_vorbeste_Parintele_Cleopa_5&scale=1&rotate=0

      https://ia800701.us.archive.org/BookReader/BookReaderImages.php?zip=/34/items/Ilie_Cleopa-Ne_vorbeste_Parintele_Cleopa_5/Ilie_Cleopa-Ne_vorbeste_Parintele_Cleopa._Indrumari_duhovnicesti__05__jp2.zip&file=Ilie_Cleopa-Ne_vorbeste_Parintele_Cleopa._Indrumari_duhovnicesti__05__jp2/Ilie_Cleopa-Ne_vorbeste_Parintele_Cleopa._Indrumari_duhovnicesti__05__0016.jp2&id=Ilie_Cleopa-Ne_vorbeste_Parintele_Cleopa_5&scale=1&rotate=0

      22. Unde se află sufletele copiilor avortați şi care va fi soarta lor Ia judecata de apoi?

      Copiii care mor nebotezați, din motive independente de voința părinților sau a preoților, se pot considera părtaşi la botezul dorinței, ca şi drepții Vechiului Testament, sau prin analogie cu vindecările făcute de Iisus Hristos la rugăciunile părinților sau ale prietenilor. Căci Dumnezeu nu pedepseşte pe cel nevinovat, ci dimpotrivă, căci El a creat pe om spre fericire. Totuşi, părinții copiilor se vor spovedi şi li se va rândui canon potrivit cu grija sau cu nepăsarea lor.
      Adică să boteze sau să crească un copil sărac, să viziteze un loc sfânt, să facă milostenie, să facă metanii, să țină post etc. Iată ce spune Sfântul Chirii al Ierusalimului în Cateheza a III-a, cap. 10:

      „Dacă cineva nu primeşte botezul, nu se mântuieşte, afară numai de mucenici care primesc împărăția şi fără de apă (botez). Mântuitorul, când a mântuit lumea prin Cruce şi când I s-a împuns coasta, a slobozit sânge şi apă, ca să se boteze cu sângele Lui cei care se botează în timpul persecuțiilor. Mântuitorul numeşte mucenicia botez, căci zice: Puteți să beți paharul pe care îl beau Eu şi să vă botezați cu botezul cu care Mă botez Eu?” (Marcu 10, 38). „Mucenicii şi-au făcut mărturisirea de credință, făcându-se privelişte lumii, îngerilor şi oamenilor” (I Cor. 4, 14).

      Sinodul VI Ecumenic, în canonul 83, spune: „Cei morți nu pot fi botezați, după cum nu pot fi nici împărtăşiți”. Deci, copiii avortați, născuți fără de vreme, pierduți fără voie, sau care mor îndată la naştere, fără a primi botezul, nu pot fi botezați nicidecum după moarte, pentru că nu mai sunt vii. Nu pot fi pomeniți nici la biserică, pentru că nu sunt botezați şi nu au nume. Ei nu sunt membrii Bisericii lui Hristos. Pentru cei ucişi de părinți cu voia lor, întreaga răspundere rămâne asupra părinților.

      În Pravila Bisericească a Arhimandritului Nicodim Sachelarie, cap. 232, citim următoarele despre acest lucru: „Pentru copiii avortați şi cei care mor nebotezați nu se află nicăieri învățătură (nici în Sfânta Scriptură, nici la Sfinții Părinți), fiindcă viața oamenilor, atât a celor maturi, cât şi a copiilor necreştini, este în mâna Făcătorului lor, Care nu poate fi obligat să descopere toată iconomia providenței Sale muritorilor, dornici să cunoască şi ceea ce nu le este de folos. Chemarea glasului Său răsună mereu în lume şi cei ce aud, au datoria să răspundă, numai în măsura de ei înțeleasă şi pentru ei dată. De bună seamă că Dumnezeu nu pedepseşte pe cei ce nu-i cunosc legile, mai ales pe copiii care mor nebotezați. Ba, dimpotrivă, El a creat pe om spre fericire şi, deci, copiii care n-au putut folosi libera lor voință şi putere, în virtutea scopului pentru care omul a fost creat, El îi fericeşte pentru existența lor, aşa cum şi ei îl laudă pentru aceeaşi existență nevinovată şi frumoasă creațiune naturală. Astfel, ei sunt rânduiți la fericirea naturală a existenței, dar nu la cea a răsplătirii după merite, întrucât nu au fapte virtuoase.

      Fericirea naturală o dă Dumnezeu direct şi necesar, fără a mai fi nevoie de efortul omului, nici nu mai este nevoie a se vorbi de ea între oameni, ci, revelația ne arată numai pe acea fericire la care şi omul contribuie” (II Cor. 12,4; Apoc.21,22).

      Pravila lui Matei Basarab, în capitolul 153, spune despre copiii nebotezați: „Iar câți coconi ai creştinilor mor nebotezați, aşijderea şi ai păgânilor, aceia nu merg nici în împărăția cerurilor, nici în muncă, ci numai la un loc luminos”. „Iar când se botează, se deschid cerurile pe care le închisese Adam pentru neascultare şi au fost tot închise, până când a venit Domnul nostru Iisus Hristos şi a dat darul Sfântului Botez în lume” (Ibidem, 154).

      Apreciază

      Răspunde
    3. despre starea pruncilor nebotezați. Partea a III-a

      Pruncii nebotezați avortați cu voia părinților

      Ne vorbește Părintele Cleopa 5, pp. 31-33:
      https://archive.org/details/Ilie_Cleopa-Ne_vorbeste_Parintele_Cleopa_5/page/n15/mode/1up

      https://ia800701.us.archive.org/BookReader/BookReaderImages.php?zip=/34/items/Ilie_Cleopa-Ne_vorbeste_Parintele_Cleopa_5/Ilie_Cleopa-Ne_vorbeste_Parintele_Cleopa._Indrumari_duhovnicesti__05__jp2.zip&file=Ilie_Cleopa-Ne_vorbeste_Parintele_Cleopa._Indrumari_duhovnicesti__05__jp2/Ilie_Cleopa-Ne_vorbeste_Parintele_Cleopa._Indrumari_duhovnicesti__05__0015.jp2&id=Ilie_Cleopa-Ne_vorbeste_Parintele_Cleopa_5&scale=1&rotate=0

      https://ia800701.us.archive.org/BookReader/BookReaderImages.php?zip=/34/items/Ilie_Cleopa-Ne_vorbeste_Parintele_Cleopa_5/Ilie_Cleopa-Ne_vorbeste_Parintele_Cleopa._Indrumari_duhovnicesti__05__jp2.zip&file=Ilie_Cleopa-Ne_vorbeste_Parintele_Cleopa._Indrumari_duhovnicesti__05__jp2/Ilie_Cleopa-Ne_vorbeste_Parintele_Cleopa._Indrumari_duhovnicesti__05__0016.jp2&id=Ilie_Cleopa-Ne_vorbeste_Parintele_Cleopa_5&scale=1&rotate=0

      22. Unde se află sufletele copiilor avortați şi care va fi soarta lor Ia judecata de apoi?

      Copiii care mor nebotezați, din motive independente de voința părinților sau a preoților, se pot considera părtaşi la botezul dorinței, ca şi drepții Vechiului Testament, sau prin analogie cu vindecările făcute de Iisus Hristos la rugăciunile părinților sau ale prietenilor. Căci Dumnezeu nu pedepseşte pe cel nevinovat, ci dimpotrivă, căci El a creat pe om spre fericire. Totuşi, părinții copiilor se vor spovedi şi li se va rândui canon potrivit cu grija sau cu nepăsarea lor.
      Adică să boteze sau să crească un copil sărac, să viziteze un loc sfânt, să facă milostenie, să facă metanii, să țină post etc. Iată ce spune Sfântul Chirii al Ierusalimului în Cateheza a III-a, cap. 10:

      „Dacă cineva nu primeşte botezul, nu se mântuieşte, afară numai de mucenici care primesc împărăția şi fără de apă (botez). Mântuitorul, când a mântuit lumea prin Cruce şi când I s-a împuns coasta, a slobozit sânge şi apă, ca să se boteze cu sângele Lui cei care se botează în timpul persecuțiilor. Mântuitorul numeşte mucenicia botez, căci zice: Puteți să beți paharul pe care îl beau Eu şi să vă botezați cu botezul cu care Mă botez Eu?” (Marcu 10, 38). „Mucenicii şi-au făcut mărturisirea de credință, făcându-se privelişte lumii, îngerilor şi oamenilor” (I Cor. 4, 14).

      Sinodul VI Ecumenic, în canonul 83, spune: „Cei morți nu pot fi botezați, după cum nu pot fi nici împărtăşiți”. Deci, copiii avortați, născuți fără de vreme, pierduți fără voie, sau care mor îndată la naştere, fără a primi botezul, nu pot fi botezați nicidecum după moarte, pentru că nu mai sunt vii. Nu pot fi pomeniți nici la biserică, pentru că nu sunt botezați şi nu au nume. Ei nu sunt membrii Bisericii lui Hristos. Pentru cei ucişi de părinți cu voia lor, întreaga răspundere rămâne asupra părinților.

      În Pravila Bisericească a Arhimandritului Nicodim Sachelarie, cap. 232, citim următoarele despre acest lucru: „Pentru copiii avortați şi cei care mor nebotezați nu se află nicăieri învățătură (nici în Sfânta Scriptură, nici la Sfinții Părinți), fiindcă viața oamenilor, atât a celor maturi, cât şi a copiilor necreştini, este în mâna Făcătorului lor, Care nu poate fi obligat să descopere toată iconomia providenței Sale muritorilor, dornici să cunoască şi ceea ce nu le este de folos. Chemarea glasului Său răsună mereu în lume şi cei ce aud, au datoria să răspundă, numai în măsura de ei înțeleasă şi pentru ei dată. De bună seamă că Dumnezeu nu pedepseşte pe cei ce nu-i cunosc legile, mai ales pe copiii care mor nebotezați. Ba, dimpotrivă, El a creat pe om spre fericire şi, deci, copiii care n-au putut folosi libera lor voință şi putere, în virtutea scopului pentru care omul a fost creat, El îi fericeşte pentru existența lor, aşa cum şi ei îl laudă pentru aceeaşi existență nevinovată şi frumoasă creațiune naturală. Astfel, ei sunt rânduiți la fericirea naturală a existenței, dar nu la cea a răsplătirii după merite, întrucât nu au fapte virtuoase.

      Fericirea naturală o dă Dumnezeu direct şi necesar, fără a mai fi nevoie de efortul omului, nici nu mai este nevoie a se vorbi de ea între oameni, ci, revelația ne arată numai pe acea fericire la care şi omul contribuie” (II Cor. 12,4; Apoc.21,22).

      Pravila lui Matei Basarab, în capitolul 153, spune despre copiii nebotezați: „Iar câți coconi ai creştinilor mor nebotezați, aşijderea şi ai păgânilor, aceia nu merg nici în împărăția cerurilor, nici în muncă, ci numai la un loc luminos”. „Iar când se botează, se deschid cerurile pe care le închisese Adam pentru neascultare şi au fost tot închise, până când a venit Domnul nostru Iisus Hristos şi a dat darul Sfântului Botez în lume” (Ibidem, 154).

      Ne vorbește Cuviosul Paisie Aghioritul: Avorturile sunt un păcat înfricoșător
      http://parma-imola.cerkov.ru/2015/09/29/ne-vorbeste-cuviosul-paisie-aghioritul-avorturile-sunt-un-pacat-infricosator/

      – Părinte, o oarecare femeie de 40 de ani, care are copii mari, este însărcinată în luna a treia. Bărbatul ei o amenință că va divorța dacă nu face avort.

      Dacă va face avort, vor plăti ceilalți copii cu boli și accidente. Astăzi părinții își omoară copii prin avorturi și nu au binecuvântarea lui Dumnezeu. Mai demult, dacă se năștea un copil bolnav, îl botezau, iar dacă murea pleca îngeraș. Dar copiii aceluia rămânea cu alți copii sănătoși și astfel aveau binecuvântarea lui Dumnezeu. Astăzi însă părinții își omoară copiii sănătoși cu avorturile și țin în viață pe cei bolnăvicioși. Apoi aleargă în Anglia și America să-i vindece. Iar acești copii, dacă vor trăi, vor face familie și poate să dea naștere la alți copii bolnavi. În timp dacă ar fi făcut și alți copii, nu ar fi alergat atât de mult pentru unul, pentru cel bolnav, și nu s-ar fi mâhnit atât de mult dacă ar fi murit, căci ar fi plecat îngeraș de aici.

      – Părinte, am citit undeva că în fiecare an, în întreaga lume, se fac 5 mln de avorturi și 200.000 de femei mor din cauza întreruperilor de sarcină pe care le fac (aceasta s-a spus în 1980).

      – Îi omoară pe copii, pentru că, așa cum spun ei, dacă se va înmulți lumea, oamenii nu se vor putea întreține și nu vor avea ce să mănânce. Există atâtea suprafețe necultivate, atâtea păduri, care, în puțină vreme, cu mijloacele care există astăzi, ar putea să le facă, de pildă, plantații de măsline și să le dea celor ce nu au proprietăți. Ei spun că nu taie copaci, deoarece nu va mai exista atunci oxigen, însă măslinii tot copaci sunt. În America ard grâul, iar în Grecia aruncă fructele etc., în gropi de gunoi, în timp ce în Africa oamenii mor de foame. Atunci când în Etiopia oamenii mureau de foame pentru că era mare secetă, i-am spus unui oarecare cunoscut, care era armator și ajuta în astfel de cazuri, să meargă la o astfel de groapă de gunoi, să-i roage să-l lase să încarce un vapor de fructe și să-l ducă acolo în dar. Însă cu nici un chip nu i-au dat voie.

      Câte mii de embrioni mor în fiecare zi! Avortul este un păcat înfricoșător. Este o ucidere, și încă una mare, căci copii mor nebotezați. Părinții trebuie să înțeleagă că viața începe în clipa zămislirii. Într-o noapte, Dumnezeu a îngăduit să văd o înfricoșătoare vedenie, care mi-a arătat care este soarta acestor copii. Era în noaptea spre Marțea Luminată. Aprinsesem două lumânări în două tinichele, așa cum obișnuiesc să fac chiar și atunci când dorm, pentru cei ce suferă sufletește și trupește, vii și morți. La ora douăsprezece, în miezul nopții, în timp ce rosteam Rugăciunea lui Iisus, văd un ogor mare, înconjurat cu un gard de zid, semănat cu grâu care abia începuse să crească. Eu stăteam în afara ogorului și aprindeam lumânări pentru cei morți, pe care le lipeam de zidul împrejmuitor. În partea stângă era un teren viran, plin de stânci și văgăuni, care se mișcau mereu din pricina unui vuiet puternic alcătuit din mii de țipete sfâșietoare, care-ți rupeau inima. Chiar și cel mai împietrit om s-ar fi umilit, dacă le-ar fi auzit. În timp ce sufeream din pricina acelor țipete sfâșietoare și mă întrebam de unde provin și ce înseamnă toate acestea pe care le vedeam, am auzit o voce spunându-mi: ”Ogorul cu grâu care încă nu a dat spic, este cimitirul cu sufletele morților care vor învia. Iar în locul care se cutremură de țipetele sfâșietoare, se află sufletele copiilor care au fost omorâți prin avorturi.”

      După această vedenie mi-a fost cu neputință să-mi revin multă vreme, din pricina marii dureri ce am simțit-o pentru sufletele acelor copii. Nu am putut nici măcar să mă odihnesc după aceea, cu toate că eram istovit de oboseală.

      – Părinte, se poate face ceva pentru a abroga legea cu privire la avorturi?

      – Se poate, dar trebuie să se miște puțin guvernul, Biserica etc., astfel încât lumea să fie informată despre consecințele ce le va avea subnatalitatea. Preoții să explice lumii că legea pentru avorturi este împotriva poruncilor evanghelice. La fel și medicii să vorbească despre pericolele prin care trece femeia care face avort. Vezi, europenii au avut noblețea și au lăsat-o moștenire copiilor lor. Noi am avut frica de Dumnezeu, dar am pierdut-o și nu am lăsat-o moștenire generației următoare, de aceea acum legiferăm avorturile, căsătoria civilă etc.

      Atunci când un om încalcă o poruncă a Evangheliei, responsabil este numai el. Dar când un lucru care se opune poruncilor evanghelice se face din partea statului, atunci vine urgia lui Dumnezeu peste tot neamul ca să se îndrepte.

      Fragment extras din cartea: ”Viața de familie”, a Cuviosului Paisie Aghioritul, Cuvinte Duhovnicești (pag 78 – 81)

      Apreciază

      Răspunde
  4. despre rugăciunea pentru pruncii avortați. Partea a II-a

    Înșelarea despre rugăciunea pentru pruncii avortați

    Papistașii (Romano-catolicii)

    https://html.duckduckgo.com/html/?q=prayer+for+aborted+babies

    Prayer for Aborted Babies
    https://catholic.org/prayers/prayer.php?p=515

    Are the Souls of Aborted Children with the Lord?
    https://aleteia.org/2014/11/01/are-the-souls-of-aborted-children-with-the-lord/

    Catholic Exchange – Praying for Aborted Babies
    https://catholicexchange.com/praying-for-aborted-babies

    Prayer for the baptism of aborted babies
    https://fisheaters.com/forums/showthread.php?tid=35784

    Apreciază

    Răspunde
  5. despre rugăciunea pentru pruncii avortați. Partea a III-a

    Înșelarea despre rugăciunea pentru pruncii avortați

    România, Moldova

    Ilarion Argatu, ritualuri magice, mecanice, mecaniciste

    Ținerea canonului pentru copiii avortați, în revista „Porunca iubirii”, nr. 1/2000, pp. 31-33:
    https://poruncaiubirii.agaton.ro/articol/100/porunca-iubirii-2000-1

    Ținerea canonului pentru copiii avortați

    Pentru femeile care au făcut avorturi, se canoneşte cu oprirea de la sfânta împărtăşanie până îşi face canonul tot sau jumătate din canon, după cum socoteşte preotul duhovnic.

    Canonul pentru copii avortați este:

    – se dau 14 liturghii la biserică în duminici şi sărbători când se face slujba aşa: dimineața înainte de a începe Sfânta Liturghie duci la preot la altar 5 prescuri;

    – 7 lumânări care trebuie să ardă tot timpul slujbei în Sfântul
    Altar;

    – 1/2 kg vin pentru sfânta împărtăşanie;

    – 3, 5 sau 10 lei (după putere) şi cu un pomelnic în care scrii: numele de botez al tău şi al bărbatului cu care ai conceput copilul avortat; se roagă pentru iertarea păcatului avortului (avorturilor) făcute;

    – Să stai la slujbă până la sfârşit, timp în care: aprinzi de trei ori (în timpul cerut) câte un mănunchi de lumânări pentru iertarea păcatelor şi scoaterea copiilor avortați din muncile iadului.

    Dimineața când ai venit la biserică şi ai cumpăra prescurile, cele 7 lumânări pentru Altar, ai adus şi vinul şi pomelnicul pe care i-l dai la preot.

    Cumperi şi lumânări de trei ori câte un mănunchi, atât cât poți să cuprinzi cu mâna dreaptă, le numeri şi le plăteşti cât costă. Aceste lumânări se aprind în trei timpi, pentru copiii avortați, pentru scoaterea lor din muncile iadului, astfel:

    1. Primul mănunchi se aprinde (repartizându-le după cum socoteşti) în sfeştnicele care sunt puse la icoane; este indicat: 9 la icoana Mântuitorului, 7 la icoana Maicii Domnului şi câte trei sau una la celelalte sfeştnice; iar ultimele, cele rămase, în pridvorul bisericii, la morți. Momentul când se aprinde primul mănunchi de lumânări este înainte de a începe Sfânta Liturghie (adică după slujba utreniei), de dimineață, în acel moment când preotul spune din Altar:„Slavă ție celui Ce ne-ai arătat nouă lumină“ iar strana repetă „ Slavă ție celui Ce ne-ai arătat nouă lumină“ moment după care urmează imediat începerea Sfintei Liturghii prin glasul preotului care spune:„Binecuvântată este Împărăția Tatălui, a Fiului şi a Sfântului Duh“ şi corul răspunde „Amin“. În acest moment trebuie să te afli deja în
    biserică- lumânările ard- şi tu te rogi împreună cu preotul
    pentru iertarea păcatelor.

    Când aprinzi lumânările şi le pui la sfeştnice spui:

    – la icoana Mântuitorului (9 lumânări): „Doamne iartă-mi păcatele avorturilor făcute mie şi numitului (bărbatul cu care l-ai conceput) şi dă lumină pruncilor noştri avortați şi scoate-i din muncile iadului (te rogi tare, cu credință mare şi cu zdrobire de inimă pentru ca Dumnezeu să-ți ierte acest mare păcat de moarte şi să-ți scoată pruncii din muncile iadului, acolo unde tu i-ai dat diavolului, odată cu avortul făcut din îndemnul acestuia, călcând porunca lui Dumnezeu.

    – La icoana Maicii Domnului (7 lumânări): „Prea Sfântă Fecioară Născătoare de Dumnezeu, primeşte această lumină pentru copiii avortați şi roagă pe Fiul Tău şi Dumnezeul nostru ca să ne ierte păcatul avorturilor făcute de mine cu… şi să-mi scoată pruncii din muncile iadului; ajută-mă Maica Domnului.

    – La icoanele sfinților care sunt în biserică (trei lumânări sau câte una pentru fiecare sfânt care este reprezentat pe icoană) spui: „Sfinte… (Ioan Botezătorul, sau Sfinte Nicolae, sau Sfinte Dumitru, sau Sfinte Stelian – protectorul copiilor, sau Sfânta Paraschiva, sau Sfântul Mina, sau Sfânta Filofteia, sau orice sfânt este) roagă-te lui Dumnezeu şi Maicii Domnului pentru mine păcătoasa şi pentru bărbatul… să ne ierte păcatele şi să ne dea lumină copiilor avortați şi să-i scoată din muncile iadului“.

    – Ultimele lumânări se aprind în pridvorul bisericii, acolo unde se pun pentru morți şi spui: „Dau lumina pruncilor mei avortați, Dumnezeu să ne ierte păcatele avorturilor făcute şi să-mi scoată pruncii din muncile iadului“.

    După ce ai aprins lumânările intri repede în biserică pentru a fi acolo când începe Sfânta Liturghie, adică atunci când preotul spune din Sfântul Altar: „Binecuvântată este Împărăția Tatălui, a Fiului şi a Sfântului Duh“ şi strana sau corul răspunde„Amin“. Şi urmăreşti cu atenție rugăciunea bisericii în gând, ferindu-te de alunecarea gândului spre alte treburi lumeşti străine slujbei, sau să vorbeşti în biserică şi să judeci cum sunt îmbrăcați, ce fac, etc. Deci trebuie să fii la slujba bisericii nu numai cu trupul ci şi cu duhul, rugându-te lui Dumnezeu, Maicii Domnului, pentru iertarea păcatelor, împreună cu preoții bisericii, pentru că numai aşa vei avea folos din rugăciunea puternică ce se face la Sfântul Altar.

    2. Al doilea mănunchi de lumânări trebuie să-l aprinzi după ce ai văzut că iese preotul cu Sfânta Evanghelie în mâini, trece prin mijlocul bisericii şi apoi intră iar în Sfântul Altar prin uşile din mijloc (uşile împărăteşti). În aceste momente stai în genunchi.

    Deci: după ce preoții au intrat în Sfântul Altar te duci repede şi aprinzi cel de-al doilea mănunchi de lumânări la icoane, spunând în gând acele scurte rugăciuni după cum s-a mai spus.

    Va urma imediat să se citească în mijlocul bisericii “Apostolul” şi imediat “Sfânta Evanghelie”- momente care trebuie să te găsească iarăşi în biserică ascultând cu atenție, stând în genunchi, pentru că Domnul nostru Iisus Hristos poate vorbeşte şi ție, nu numai celorlalți credincioşi aflați în biserică.

    3. Al treilea mănunchi de lumânări trebuie să-l aprinzi atunci când vezi (după acest moment) că au ieşit preoții din Altar cu Sfintele Daruri, Sfântul Potir în mâini, când toată lumea stă în genunchi (şi tu, desigur) moment în care şi tu trebuie să te rogi pentru iertarea păcatelor. Acest moment înseamnă trecerea Mântuitorului spre patima Sa, cu crucea în spate pe drumul Golgotei (Via Dolorosa) spre a se jertfi din nou- acum pe Sfântul Altar- pentru iertarea păcatelor credincioşilor care au venit la biserică, care se află la
    rugăciuni în acea biserică.

    Deci se roagă Tatălui Ceresc, şi pentru tine şi ai tăi.

    Deci: după ce au trecut preoții cu Sfintele Daruri, te duci repede şi aprinzi ultimele lumânări pe care le ai, pentru că imediat se va spune „Crezul“- adică Simbolul Credinței, şi după aceea urmează Slujba Mare de pogorâre a Sfântului Duh peste darurile puse înainte pe Sfântul Altar şi peste credincioşii ce se află în biserică, moment în care şi tu- stând în genunchi- te rogi ca să-ți ierte păcatele şi să ți se primească rugăciunea, să scoată Dumnezeu din munci copiii avortați şi pui acum şi orice altă dorință sau înlăturarea necazului pe care îl ai în serviciu, în familie, etc şi te rogi cu mare credință căci acum Mântuitorul jertfindu-se pe Sfântul Altar- arată rănile Tatălui Ceresc- să se ierte păcatele credincioşilor şi să li se împlinească rugăciunile.

    Mare este acest moment al slujbei, de mare sfințenie, la sfârşitul slujbei când preotul miruieşte pe credincioşii care au participat la slujbă…

    Ziua de vineri se ține cu post şi rugăciune şi cu arderea a 9 lumânări- puse în semnul sfintei – în patru timpi – aşa cum am mai explicat în partea întâi a acestor sfaturi.

    Vineri trebuie neapărat ca să posteşti – post ce face parte din canonul pentru iertarea păcatelor avorturilor făcute fără de care nu poți căpăta iertarea de la Dumnezeu şi nu poți scoate pruncii din munci. În ziua de vineri – pe lângă post şi rugăciune trebuie să faci şi 40 de mătănii – în patru timpi, deci: La ora 12 noaptea, când ai făcut ultima rugăciune şi au ars complet cele nouă lumânări, iei trei guri de aghiazmă şi apoi trei bucăți de anafură şi te culci cu rugăciunea în gând.

    Pentru avortul unui copil canonul este cu:

    – 14 Sfinte Liturghii cu participarea la slujbă, darea pomelnicului cu prescura şi vinul la Sfântul Altar şi şapte lumânări, şi cu aprinderea celor trei mănunchiuri de lumânări în cele trei momente ale slujbei, aşa cum s-a explicat.

    – 14 zile de vineri cu ajunarea completă, cu aprinderea acasă a nouă lumânări care se aprind şi ard în timp ce tu faci rugăciuni în cei patru timpi – dimineața, la prânz, sau când vii de la serviciu, seara înainte de culcare şi la 12 noaptea, când se încheie şi postul şi rugăciunea şi tot în patru timpi faci şi cele 40 de mătănii (10×4).

    – în cele 14 zile de post, vinerea, dai la un sărac milostenia, mâncare de post pe care tu dacă nu ar fi trebuit să posteşti ai fi mâncat-o, cât apreciezi, sau ceva bani în echivalentul sau cât poți (3, 5, 8, 10 lei) şi apoi săracului îi spui numele tău de botez, îi spui “Roagă-te lui Dumnezeu pentru mine” şi-i dai banul sau ce-ai luat de mâncare, un corn, o plăcintă dar numai de post, sau orice de post. Căci dacă dai vinerea de dulce în zi de post nu este primit şi spurcăciune se face în fața lui Dumnezeu, aşa batjocoreşte diavolul ce dai tu, călcând rânduiala postului pus de Dumnezeu.

    Dacă ai mai multe avorturi înmulțeşti numărul copiilor avortați cu 14 Sfinte Liturghii şi cu 14 ajunări de vineri.

    Numai aşa poți să scoți copii din muncile iadului (ei sunt nevinovați, dar fiind nebotezați şi spălați prin botez de păcatul strămoşesc, se duc la iad).

    Şi te scapi şi tu de muncile iadului gătite ție pentru călcarea poruncii lui Dumnezeu „să nu ucizi“, pentru că ai făcut voia diavolului, care ți-a şoptit în gând, ba să ucizi să scapi de copil, că se creşte greu, ba că mai ai şi alții şi nu are cine să ți-i îngrijească, sau că eşti tânăr şi trebuie să te distrezi, şi să nu-ți plângă copilul la cap, sau fiind fată nemăritată şi ai greşit şi să nu te ştie lumea să suporți ruşinea şi altele ca şi cum Dumnezeu întrupând un suflet pe lume, nu i-ar trimite şi înger păzitor care să-l ferească de rele, şi să-i poarte de grijă, pentru naşterea şi creşterea sa. Nu Dumnezeu ne dă ploaie şi apă şi mâncare şi sare pentru viața noastră?…

    Copii avortați şi nebotezați ajung în iad, plâng şi se roagă în cor lui Dumnezeu aşa: “Doamne dă necazuri şi supărări şi chinuri în lume părinților noştri, ca să ne scoată de aici, căci noi suntem nevinovați, că pentru trai bun şi cinste nu ne-au lăsat să venim pe lume, să ne bucurăm şi noi cu vederea frumuseților pe care Tu le-ai gătit pe pământ pentru bucurie şi viața oamenilor“.

    Dacă părinții nu fac nimic pentru aceşti copii, nu fac canonul arătat, ei plâng şi se roagă astfel: „Doamne dă moarte părinților noştri, ca să scăpăm noi din acest loc şi să vină ei aici, că noi nu suntem vinovați“

    Şi pentru plânsul şi rugăciunea acestor nevinovați, Dumnezeu se îndură de ei, mai ales când părinții trăiesc în păcate, fără grija răspunderilor răscumpărării din iad a acestor copilaşi. Părinții, uneori se pierde fără de vreme unul din ei. Alteori amândoi, atunci când împreună au avut mulți copii avortați cu voia ambilor, şi nici nu se gândesc să facă canonul pentru eliberarea lor din munci.

    Apreciază

    Răspunde
  6. despre rugăciunea pentru pruncii avortați. Partea a IV-a

    Înșelarea despre rugăciunea pentru pruncii avortați

    Republica Moldova, Basarabia

    Inochentie Levizor

    Nicolae Popovschi, “Mişcarea dela Balta sau inochentizmul în Basarabia”, apărută în 1926 la Chişinău, la tipografia eparhială “Cartea Românească”, p. 68:

    Inochentie credea că pot fi ajutate și sufletele celor morți născuți. Pentru aceasta de sufletul acestor copii trebuie de slujit patruzeci de parastase pe bani adunați dela oameni. Parastasele acestea pentru cei morți – născuți ar avea rostul de botez, de care ei au fost lipsiți 6).

    6) „Pocăința”… L. C. P. 1490. Cfr. Arh. Cons. D. C. Mis. Ep. Pr. T. Chiri…, Rap. din 31 Ian 1912. Anexa: Proc. Verbal al cercet. la Mândrești din Ian. 1912. Declar. lui M. Verenco.

    Apreciază

    Răspunde
  7. despre rugăciunea pentru pruncii avortați. Partea a V-a

    Înșelarea despre rugăciunea pentru pruncii avortați

    Rusia

    Schimonahia Antonia (Kaveshnikova)

    Важно! Правило о убиенных младенцах!
    https://web.archive.org/web/20160831223830/https://pravoslavnoe-znamenie.ru/pravilo_ubiennie_mladenci/

    Явление Божией Матери схимонахине Антонии.

    В молодости Анастасия (так звали будущую схимонахиню) сделала аборт, (по некоторым сведениям,- у нее был выкидыш), — и каялась слезно в этом грехе. Однажды она молилась в храме Воскресения Словущаго на улице Неждановой (ныне Успенский вражек) перед иконою «Взыскание погибших». И видит: отвернула о нея свой лик Богородица. На следующий день рано утром приходит она в тот же храм. Попросила сторожа никого больше не пускать, и на коленях, в уединенном предстоянии пред чудотворным образом Богородицы, горячо, долго и сильно плакала, обильно орошая пол слезами.
    Вдруг кто-то сзади трижды коснулся ее плеча. Оглянулась, видит Жену в игуменском одеянии и двух монашек, стоящих вдали у свечного ящика. Игумения говорит ей: «Что ты так плачешь? Послушай, я помогу тебе. Только три греха есть, которые не прощаются человекам: хула на Святого Духа, самоубийство, гордость. Убиенного младенца надо окрестить». И рассказала, как надо молиться за него. Анастасия почувствовала глубокий покой и преисполнилась горячей благодарности к Наставнице.
    Положив земной поклон перед образом Божией Матери, оглянулась и видит: в церкви она одна. Идет к сторожу: «Кто это был в церкви?», — Никто сюда войти не мог, все было заперто» — был ответ…

    Important! Rule of shimonahinya Antonia about murdered babies!
    https://translate.yandex.com/?lang=ru-en&text=https%3A%2F%2Fpravoslavnoe-znamenie.ru%2Fpravilo_ubiennie_mladenci%2F

    The phenomenon of the Mother of God the nun Antonia.

    In her youth, Anastasia (that was the name of the future schema – nun) had an abortion (according to some sources, she had a miscarriage), and repented tearfully of this sin. Once she prayed in the Church Of the resurrection of the word On Nezhdanova street (now Uspensky Vrazhek) in front of the icon „Recovery of the lost”. And he sees: the mother of God has turned her face away from it. The next day, early in the morning, she comes to the same temple. She asked the watchman not to let anyone else in, and on her knees, in a private stand before the miraculous image of the mother of God, she wept fervently, for a long time and violently, wetting the floor copiously with her tears.
    Suddenly, someone touched her shoulder three times from behind. I looked around and saw my Wife in the Abbot’s robe and two nuns standing in the distance by a candle box. The abbess says to her: „Why are you crying so much? Listen, I’ll help you. There are only three sins that are not forgiven to people: blasphemy against the Holy spirit, suicide, and pride. The murdered infant must be christened.” She told me how to pray for him. Anastasia felt a deep sense of peace and fervent gratitude to her Mentor.
    After placing her prostration before the image of the mother of God, she looked around and saw that she was alone in the Church. Goes to the watchman: „Who was it in the Church?” – No one could enter here, everything was locked” – was the answer…

    Pravila daruita monahiei ANTONIA de catre MAICA DOMNULUI pentru copiii avortati:

    https://luminapentrucandeladinsuflet.wordpress.com/2019/02/16/pravila-daruita-monahiei-antonia-de-catre-maica-domnului-pentru-copiii-avortati/

    https://vremuritulburi.com/2016/02/02/despre-pravila-daruita-de-catre-maica-domnului-schimonahiei-antonia-adica-rugaciunea-pentru-copii-avortati/

    https://acvilaortodoxa.wordpress.com/2016/01/23/rugaciunea-pentru-copii-avortati/

    http://ortodoxiacuantica.ro/700-2/

    […]

    Schimonahia Antonia (in lume Anastasia Eacolvlena Kavesnikova) s-a nascut in 1904 in Don, satul Dolgoe, intr-o familie de crestini care pastrau traditiile cazacilor de pe Don. Inca din copilarie s-a intilnit cu stareti (vazatori cu Duhul) care o sfatuiau sa aleaga monahismul, insa ea a ales casatoria si a dus Crucea familiei pina la urma. A trecut prin toate chinurile prigoanei comuniste si prin psihiatrie unde incercau sa o “lecuiasca” de credinta in Hristos.

    Si totusi Domnul a invrednicit-o pina la urma de monahism cu numele de Apolinaria si cu schimonahie cu numele de Antonia, si i-a dat multe din darurile sale ca: vazatoare cu duhul, rugaciune cu har, darul de a linisti si a lecui.

    Nu a trecut asa mult de la moartea ei adica din 1998, insa numele ei este deja foarte raspindit printre crestinii din Rusia si peste hotare. Din zi in zi se mareste numarul pelerinior care vin la mormintul ei. Lumea petrece mult timp acolo, aprind luminari, se roaga si primesc ajutor.

    Despre Pravila data de catre Nascatoarea de Dumnezeu

    In tinerete Anastasia (numele de mirean) a facut avort (dupa unele spuse a avut pierdere de sarcina) si se caia cu lacrimi de acest pacat. Odata cind se ruga in Biserica in fata icoanei Maicii Domnului cu chipul “Aflarea celor pierduti” a observat cum Nascatoarea de Dumnezeu a intors capul peste dinsa. A 2-a zi dimineata devreme a venit in aceeasi Biserica si a rugat paznicul sa nu permita nimanui sa intre si s-a rugat in genunchi, fierbinte, facind o balta de lacrimi in fata chipului facator de minuni al Maicii Domnului. Deodata cineva din urma s-a atins de 3 ori de umarul sau. Ea s-a intors si vede o femeie in haina de egumena si 2 monahii. Egumena ii spune “De ce plingi? Asculta, eu te voi ajuta. Numai 3 pacate nu se iarta oamenilor si anume: hula catre Duhul Sfint, sinuciderea, mindria. Pruncul omorit trebuie botezat.” Si i-a dat detalii ce rugaciuni sa faca. Anastasia a simtit o liniste profunda, a multumit, a facut o metanie mare in fata icoanei si cind se uita din nou, a observat ca e singura in Biserica. Merge la paznic si intreaba “cine a fost? -Nimeni n-a putut intra tot a fost incuiat” aude raspunsul.

    Anastasia a indeplinit pravila, de atunci ea a pornit pe calea mintuirii si la sfirsitul vietii a devenit schimonahie cu numele de Antonia. Pe multi i-a dus spre mintuire si pocainta. Pentru nevointa sa i-a dat Domnul darul inaintevederii. Multe minuni s-au infaptuit cu rugaciunile matusii ca: indreptarea copiilor, aranjarea familiilor, aducerea la credinta a necredinciosilor, cununia perechilor, sa nasca celor ce nu puteau mai inainte sa faca copii, de gasire a lucrurilor si oamenilor pierduti.

    Apreciază

    Răspunde
  8. despre rugăciunea pentru pruncii avortați. Partea a VI-a

    Adevărul despre „Pravila schimonahiei Antonia” și despre celelalte „pravile” înșelătoare pentru pruncii avortați

    https://azbyka.ru/zdorovie/pravilo-sximonaxini-antonii-kak-iskupit-grex-aborta

    «Правило схимонахини Антонии». Как искупить грех аборта?

    […]

    Руководитель православного медико-просветительского Центра «Жизнь»
    священник Максим Обухов

    […]

    Вступление

    В последнее время в среде православных верующих получило хождение «правило схимонахини Антонии» («Вымаливание, крещение и наречение имени убиенных детей во чреве матери»).

    Правило, распространяемое в нескольких версиях самиздатовским методом, привлекает внимание многими странностями и заблуждениями. Предваряет это «правило» «покаянное письмо» некоего, никак конкретно не обозначенного «иерусалимского монаха Моисея «, который долго и подробно излагает, как, «работая в 1977 году в Иркутской больнице № 10, обучал убивать нерожденных младенцев точечным массажем, в течение 14 лет разъезжал по всей России, везде пропагандируя этот «метод» истребления младенцев».

    Конечно, «мнение схимонахини», да еще подкрепленное авторитетом кающегося врача (пусть и безымянного), ставшего монахом, производит сильное впечатление, особенно на женщин, которыми оно активно распространяется. В листке излагается понятная каждой матери-убийце история о том, как молодая женщина, по имени Анастасия, сделала аборт и «каялась слезно в этом грехе».

    Привидевшаяся ей женщина, которую она посчитала Богородицей, сказала: «Умершего ребенка надо окрестить». И рассказала, как надо молиться за него… Анастасия исполнила правило отмаливания младенцев, дарованное ей Богородицей. С тех пор Анастасия пошла по пути спасения души и к концу жизни стала схимонахиней с именем Антония. Многих обратила она на путь покаяния и спасения. За ее труды сподобил ее Господь дара прозорливости».

    Святые Отцы всегда рекомендовали крайне осторожно относиться к тому, что нам привиделось или приснилось. Этот случай еще раз подтверждает, что не следует верить различным видениям и снам. Тем не менее нас убеждают, что это «откровение» открывает, «как вымолить всех младенцев и матери освободиться от греха» и что этим «правилом… поднимется вся Россия».
    Надругательство над Таинством Святого Крещения

    В «правиле» предлагается окрестить давно убиенного ребенка. Но младенцы, убиенные в утробе, никак не могут быть крещены, потому что крещение совершается только над живым человеком. Поэтому распространяемые самиздатовские чинопоследования таких «крещений» не могут быть восприняты иначе, как кощунство, надругательство над Таинством Святого Крещения.

    «Сам чин «крещения» абортированных младенцев является нарушением признанного всеми Поместными Церквами правила 26-го Карфагенского Собора, воспрещающего крестить и причащать мертвых, — пишет диакон Владимир Соколов в статье «Правило отмаливания». — Однако этот чин имел и до сих пор имеет хождение среди православных — и многие по неведению пользуются им. Но такое стало возможным только потому, что подобные вещи прикрываются авторитетом «старцев» и «стариц».

    Здесь я не поднимаю вопрос о том, действительно ли этот чин принадлежит схимонахине Антонии (как, впрочем, и все то, что говорится от лица старцев) — это вопрос, требующий особого исследования. Возможно, многое из того, что приписывается действительно благочестивым старцам и старицам, написано без их ведома и благословения. Здесь важно отметить только то, что это действует разрушительно, и только потому, что это связано с нашим ложным отношением к старчеству. И злые силы это используют. От лица так называемых старцев создается новое «предание» и даже, как видно из приведенного примера, новое прочтение Таинств».

    В «правиле схимонахини Антонии» содержится несколько весьма спорных рекомендаций, как, например, «заплатить за крещение младенца». Что это? Индульгенция? Родители не могут заплатить за него сами? А если заплатишь и вычитаешь все, что положено (48 раз «Отче наш», 48 раз — Иисусову молитву и др.), выполнишь неправославные советы вроде «разделить» число молитв и поклонов на число молящихся, усвоив, что «главное — чтобы общее число поклонов на всех было не менее 160», то «правило» обещает: «Матерь Божия выведет убиенного младенца из ада», как будто пребывание во аде зависит от формального исполнения правил. В другой редакции «правила» утверждается, что «если мать со слезами правильно все выполнит, то ребенок освобождается от мучений и попадает в Царствие Небесное».

    Впрочем, это не такое уж новое прочтение. Известно, что во 2-ом веке еретики маркиониты, буквально трактуя ап. Павла (1 Кор.15:29), крестили некрещеных мертвецов.

    Выходит, «самый лучший способ попасть в Царствие Небесное это, оказывается, вообще не дать человеку родиться — умертвить его во чреве, а затем лишь все правильно выполнить, — пишет диакон Владимир Соколов. — Но в Церкви никто и никогда не предоставлял гарантий спасения (даже в результате длительных аскетических подвигов и уж тем более в результате прочтения каких-либо чинов с поклонами)».

    Если кто и нуждается в изведении из ада — то не убиенные во чреве младенцы, а их родители-убийцы, матери и отцы абортированных детей. Грех аборта страшнее убийства, ибо он не только лишает жизни ребенка, но и лишает его возможности принять Таинство Святого Крещения, омыться от первородного греха и наследовать Царство Небесное.

    В подобных «правилах» происходит подмена понятий: вместо покаяния в тяжком смертном грехе предлагается «вымаливание младенцев». А молитва начинается со слов: «Господи, помилуй чад моих, умерших во утробе моей». То есть не меня помилуй, а чад моих. Разве это не кощунство?
    Выгодная «индульгенция»

    Весьма сомнительны рекомендации «отдать пеленку, чепчик и крестик для бедных детей». Это похоже на издевательство над бедными детьми. Бедным детям нужны продукты, лекарства, одежда, деньги, жилье, а не чепчик с одной пеленкой. Выходит слишком легкое «правило», выгодное. Разве не очевидно, что милостыня для бедных должна носить не символический, а конкретный характер?

    В «правиле» есть множество других несуразностей. В частности, как можно нарекать имя младенцу, пол которого неизвестен? Но есть и более серьезные замечания. Сам по себе грех аборта настолько тяжел, что перечеркивает жизнь человека пополам — «до» и «после». Его невозможно искупить: если ты что-то украл, то можно вернуть украденное. Если нельзя вернуть, то можно совершить милостыню, превосходящую принесенный ущерб. Можно помириться с тем, с кем поругался, ленивого можно научить работать, пьяница может на всю жизнь перестать пить и т.д., но нет такого наказания, которое соответствовало бы аборту. Если муж отправил свою жену на аборт четыре раза, то нельзя же их убить четырежды! Даже если потом родить десятерых детей, то убитого, того самого, не вернешь никогда. Поэтому епитимии, которые дают священники после аборта, носят скорее символический характер, чтобы возбудить в человеке покаянные чувства и сокрушение о содеянном.
    Разве исповеди нам недостаточно..?!

    Конечно, можно потом дать жизнь множеству детей, можно отдать свою квартиру какой-нибудь многодетной семье, а самому перебраться в коммуналку; терпеливо переносить жизненные скорби, болезни и последствия абортов, но действительно покрыть этот грех не может ничто, кроме безконечного милосердия Божия при условии искреннего покаяния и совершения Таинства исповеди. Но об этом-то «самиздатовское» правило не говорит ни слова: ни про исповедь, ни про покаяние. То есть налицо хула на Таинство исповеди. Выходит, что покаяния, принесенного на Таинстве исповеди, недостаточно, что исповедь сама по себе ущербна и требует дополнения, какого-то особого чинопоследования.

    Создается иллюзия: выполни, вычитай 48 раз молитву, сделай 40 поклонов, заплати, сколько потребуется — и все в порядке, грех прощен. Предлагается полная противоположность истинному покаянию — слепой и безсмысленный ритуал, который своим магизмом уводит людей от настоящего покаяния. Поскольку источник этого «откровения» — явное обольщение, то люди, которые его распространяют и выполняют, сами приобщаются к состоянию бесовской прелести со всеми вытекающими для души последствиями.
    Не приобщаться к бессмыслице!

    Но действительно, существует серьезная общероссийская и общецерковная проблема: в стране миллионы людей мучаются от страданий и угрызений совести о содеянном грехе. Люди готовы на что угодно, чтобы облегчить свою совесть, но нельзя примитивизировать проблему и сводить ее к формальному исполнению неких вымышленных правил. Издатели снов схимонахини Антонии могли бы лучшим способом использовать потраченные на листовки средства и напечатать, например, плакаты против абортов. Издавать же подобные листки, да еще и без благословения Священноначалия — безусловно, вредно.

    Если бы горе-издатели не устраивали самочиние, а действовали под руководством компетентных архиереев и священников, то ничего бы не случилось. Ничего нового в проблеме абортов нет, они известны с древности. Если бы была необходимость в особом правиле или чинопоследовании для детоубийц, то оно было бы составлено еще во времена св. Василия Великого. Святые Отцы оставили нам достаточно упоминаний об аборте, но у них шла речь об обличении греха детоубийства и, главное, — о покаянии.

    Так что же делать тем, кому совесть не дает покоя? Как покаяться в грехе аборта?
    Бывают ли молитвы от аборта

    Во-первых, если человека мучает совесть, значит, она у него есть, это уже хорошо. Для покаяния существует исповедь, одно из семи важнейших церковных Таинств. В первую очередь нужна исповедь и соответствующая епитимия, назначенная священником. Епитимия (отлучение от причастия Святых Тайн на определенное время, сейчас под епитимией чаще понимают церковное наказание для исправления человека, даваемое священником) назначается в частном порядке, но полезно знать, что св. Церковь по древним канонам за аборт отлучает от причастия на 10 лет, наравне с убийцами. Конечно, сегодня это правило во всей строгости не применяется, но понимать, что аборт относится к одному из самых тяжких грехов, нужно. Епитимия носит не искупительный, а дисциплинарный характер и сообразуется с духовным и телесным состоянием кающегося, она строго индивидуальна. Епитимия, данная одному, не может быть автоматически перенесена на всех. Имеют значение возраст, состояние здоровья, степень воцерковленности кающегося и многое другое, включая внешние обстоятельства.

    Во-вторых, нужно помнить, что никакой «молитвы от аборта», автоматически снимающей грех, не существует. Даже «Молитва жене, егда извержет младенца» (из требника), в которой священник молится о помиловании убийцы и очищении тех, кто даже к ней прикоснулся, но эта молитва не является разрешительной (грех аборта она не прощает).
    Прервать цепочку греха

    Но что еще возможно, кроме исповеди и епитимий, назначенной священником? Здравый смысл подсказывает, что те, кто избавлялись от детей, должны, принеся покаяние, их рожать: «жена … спасется через чадородие, если пребудет, в вере и любви и в святости с целомудрием» (1 Тим.2:14-15). К сожалению, этот спасительный и наиболее верный путь для большинства кающихся уже невозможен по возрасту. Но у тех, кто раскаивается в грехе детоубийства, иногда есть взрослые дети, которые должны перестать делать аборты. Хоть поздно, пусть даже во втором поколении, но прервется эта цепочка преемственности греха. Пожилые матери должны использовать все свое влияние, чтобы их дети не убивали, а рожали.

    Обычно жизнь людей, погубивших младенцев в утробе, омрачается различными скорбями — одиночество, бездетность, семейные проблемы, трудности с воспитанием детей, иногда их потеря, расстройство душевного и телесного здоровья, бедность и даже нищета. Часто человек не может избавиться от гнетущего чувства зря прожитой жизни. Все скорби могут рассматриваться как епитимия, очищающее наказание за грех, а через терпеливое перенесение этих необходимых скорбей, соединенное с покаянием и сокрушением сердца, приходит прощение.
    Как мало нужно, чтобы спасти жизнь!

    Но есть еще один способ облегчить свою совесть. Ежедневно совершаются тысячи абортов, причем не где-то в отдаленном месте, а рядом с нами: на соседней улице, в соседнем доме, в ближнем подъезде. Многие из тех, кто идут в абортарий, делают это неосознанно. Кто по молодости, по глупости, по незнанию, кто под влиянием стечения сиюминутных обстоятельств, под внешним давлением или даже просто так, потому что посоветовала подружка или родственница. Часто в трудной ситуации рядом не оказывается человека, могущего сказать правду, объяснить, в чем дело, оказать моральную, а может быть, и материальную поддержку.

    Таким человеком можете стать вы. Не надо думать, что нужно многое. Часто бывает достаточно проявить любовь, объяснить и рассказать о возможных необратимых последствиях аборта, о том, что это грех. Иногда бывает достаточно подарить человеку пачку пеленок, чтобы остановить от убийства своего ребенка. И дело не только в стоимости самих пеленок, а в живом участии. Представьте себе, как мало нужно, чтобы спасти человеческую жизнь, и не только жизнь этого несчастного ребенка, но всех его будущих детей и внуков. В послании св. апостола Иакова говорится: «Обративший грешника от ложного пути его спасет душу от смерти и покроет множество грехов» (Иак.5:20). И еще: «Спасай взятых на смерть, и неужели откажешься от обреченных на убиение!» (Притч.24:11).

    Очевидно, что тот, кто спасает ребенка от аборта, спасает человеческую жизнь, а значит, покрывает и свои грехи. Те, кто в прошлом совершали аборты, вполне могли бы оказывать материальную помощь тем, кто собирается сделать аборт, чтобы остановить их. Причем не формально, как рекомендует «правило схимонахини Антонии», а оказать конкретную, ощутимую помощь.

    Господь, видя достойный плод покаяния (Мф.3:8), дела милосердия, спасительное терпение скорбей, силен помиловать любого кающегося грешника.

    https://translate.yandex.com/?lang=ru-en&text=https%3A%2F%2Fazbyka.ru%2Fzdorovie%2Fpravilo-sximonaxini-antonii-kak-iskupit-grex-aborta

    The „rule of shimonahinya Antonia”. How to atone for the sin of abortion?

    […]

    Head of the Orthodox medical and educational Center ” Life»
    priest Maxim Obukhov

    […]

    Introduction

    Recently, among Orthodox believers, the „rule of the schema-nun Antonia” („Supplication, baptism and naming of the name of slain children in the mother’s womb”) has become popular.

    The rule, distributed in several versions by the samizdat method, attracts attention with many oddities and misconceptions. Preceded by this „rule” „letter of repentance” to some, does not specifically designated „Jerusalem monk of Moses „, which is long and recounts how, „working in 1977 in Irkutsk hospital No. 10, were trained to kill unborn babies acupressure for 14 years, traveled across Russia, everywhere promoting this „method” of exterminating babies.”

    Of course ,the „opinion of the schemonun”, moreover supported by the authority of a penitent doctor (even if unnamed) who has become a monk, makes a strong impression, especially on women, who actively spread it. The leaflet describes the story, understandable to every mother-killer, of how a young woman, named Anastasia, had an abortion and „repented tearfully of this sin.”

    The woman who had appeared to her, whom she believed to be the mother of God, said: „the Deceased child should be christened.” Anastasia fulfilled the rule of honoring babies given to her by the mother of God. Since then, Anastasia has followed the path of salvation of the soul and towards the end of her life became a schema-nun with the name of Antony. Many were converted by her to the path of repentance and salvation. For her labors, the Lord has vouchsafed her the gift of foresight.”

    The Holy Fathers have always recommended that we be extremely careful about what we have seen or dreamed. This case once again confirms that one should not believe in various visions and dreams. Nevertheless, we are convinced that this „revelation” reveals „how to implore all infants and mothers to be freed from sin” and that by this „rule… the whole of Russia will rise up”.

    Abuse of the Sacrament of Holy Baptism

    In the „rule” it is proposed to christen a long-dead child. But infants who are killed in the womb cannot be baptized, because baptism is performed only on a living person. Therefore, the spread samizdatovskie rites of such „baptisms” can not be perceived otherwise than as blasphemy, an outrage on the Sacrament of Holy Baptism.

    „The very rite of ‘baptism’ of aborted infants is a violation of the rule of the 26th Council of Carthage, recognized by all local churches, prohibiting the baptizing and communing of the dead, „writes deacon Vladimir Sokolov in the article ‘the rule of omission’. — However, this rank was and still is used by Orthodox people — and many unknowingly use it. But this became possible only because such things are covered by the authority of „old men” and”old women”.

    Here I do not raise the question of whether this rank really belongs to schemonakhina Antonia (as, indeed, all that is said on behalf of the elders) — this is a question that requires special research. Perhaps much of what is attributed to truly pious old men and women is written without their knowledge and blessing. It is important to note here only that it acts destructively, and only because it is related to our false attitude to senility. And evil forces use it. On behalf of the so-called elders, a new „tradition” is being created, and even, as can be seen from the above example, a new reading of the Sacraments.”

    In the „rule of shimonahinya Antonia” contains some very controversial recommendations, such as „to pay for the baby’s baptism”. What’s it? An indulgence? Parents can’t pay for it themselves? And if you pay a deductible and everything that is necessary (48 times the „our father” 48 times — the Jesus prayer, etc.), perform a non-advice like „divide” the number of prayers and prostrations of the worshipers, having learned that „the main thing is that the total number of bows, there were no less than 160”, that „rule” promises „the mother of God will bring the murdered baby from hell”, like stay in hell depends on formal enforcement. Another version of the” rule ” States that „if the mother with tears correctly performs everything, the child is released from torment and enters the Kingdom of heaven.”

    However, this is not such a new reading. It is known that in the 2nd century heretics marcionites, literally treating AP. St. Paul (1 Cor.15:29), baptized the unbaptized dead.

    It turns out that „the best way to get into the Kingdom of heaven is, it turns out, to prevent a person from being born at all — to kill him in the womb, and then only do everything correctly,” writes deacon Vladimir Sokolov. — But in the Church, no one has ever provided guarantees of salvation (even as a result of prolonged ascetic feats, and even more so as a result of reciting any orders with bows).”

    If anyone needs to be taken out of hell — it’s not babies who were killed in the womb, but their parents-murderers, mothers and fathers of aborted children. The sin of abortion is more terrible than murder, because it not only takes the life of the child, but also deprives it of the possibility of receiving the Sacrament of Holy Baptism, washing itself of original sin and inheriting the Kingdom of heaven.

    In such „rules” there is a substitution of concepts: instead of repentance for a grave mortal sin, „begging for babies”is proposed. And the prayer begins with the words: «O Lord, have mercy on my children who have died in my womb». That is, do not have mercy on me, but on my children. Isn’t that blasphemous?

    Profitable ” indulgence»

    The recommendations „to give a diaper, cap and cross to poor children”are very questionable. This is like bullying poor children. Poor children need food, medicine, clothing, money, shelter, and not a bonnet with just one diaper. It turns out too easy „rule”, profitable. Is it not obvious that alms for the poor should not be symbolic, but concrete?

    There are many other inconsistencies in the rule. In particular, how can you name an infant whose gender is unknown? But there are also more serious observations. The sin of abortion itself is so severe that it cuts a person’s life in half — „before” and „after”. It cannot be redeemed: if you have stolen something,you can return it. If it is impossible to return, then you can make a charity that exceeds the damage you have caused. You can make peace with the one with whom you quarreled, you can teach a lazy person to work, a drunkard can stop drinking for life, etc., but there is no punishment that corresponds to an abortion. If a husband has sent his wife for an abortion four times, then you can not kill them four times! Even if you later give birth to ten children, then the murdered one, the very one, will never return. Therefore, the penances that priests give after an abortion are rather symbolic in nature, in order to arouse in a person penitent feelings and contrition for what they have done.

    Isn’t confession enough for us…?!

    Of course, you can then give birth to a lot of children, you can give your apartment to some large family, and yourself move to a communal apartment; patiently endure life’s sorrows, diseases and the consequences of abortion, but nothing can really cover this sin, except the infinite mercy of God, provided that you sincerely repent and perform the Sacrament of confession. But the „samizdat” rule does not say a word about this: neither about confession, nor about repentance. That is, there is a blasphemy against the Sacrament of confession. It turns out that the repentance offered at the Sacrament of confession is not enough, that the confession itself is flawed and requires a Supplement, some special rite of passage.

    The illusion is created: perform, subtract 48 times the prayer, make 40 bows, pay as much as you need — and everything is in order, the sin is forgiven. The complete opposite of true repentance is proposed — a blind and meaningless ritual that leads people away from true repentance by its magic. Since the source of this „revelation” is obvious seduction, then the people who spread it and perform it, themselves participate in the state of devilish charm with all the consequences that follow for the soul.

    Don’t join in the nonsense!

    But really, there is a serious all-Russian and all-Church problem: millions of people in the country are suffering from suffering and remorse about their sin. People are willing to do anything to ease their conscience, but you can’t just primitivize the problem and reduce it to the formal implementation of some fictitious rules. The publishers of the dreams of schemonachini Antonia could have used the money spent on leaflets in a better way and printed, for example, posters against abortion. It is certainly harmful to publish such leaflets, and even without the blessing of the clergy.

    If would-be publishers did not arrange self-censorship, but acted under the guidance of competent bishops and priests, then nothing would have happened. There is nothing new in the problem of abortions, they are known from antiquity. If there had been a need for a special rule or rite of passage for child murderers, it would have been drawn up in the time of St. Paul. St. Basil The Great. The Holy Fathers left us enough references to abortion, but they were talking about denouncing the sin of infanticide and, most importantly, about repentance.

    So what do those who have a bad conscience do? How to repent of the sin of abortion?

    Are there any prayers against abortion

    First, if a person is tormented by a conscience, then he has it, this is already good. For repentance, there is a confession, one of the seven most important Church Sacraments. First of all, you need a confession and a corresponding penance, appointed by the priest. Penance (excommunication from the communion of the Holy Mysteries for a certain time, now under penance is more often understood as a Church punishment for correcting a person, given by a priest) is assigned in private, but it is useful to know that the Holy Church according to ancient canons for abortion excommunicates from communion for 10 years, on a par with murderers. Of course, today this rule is not strictly applied, but it is necessary to understand that abortion is one of the most serious sins. Penance is not redemptive, but disciplinary in nature and is in accordance with the spiritual and bodily condition of the penitent, it is strictly individual. A penance given to one cannot be automatically transferred to all. What matters is the age, state of health, degree of Church membership of the penitent, and much more, including external circumstances.

    Secondly, we must remember that there is no „prayer against abortion” that automatically removes sin. Even the” Prayer to the woman when she throws up the child ” (from the Breviary), in which the priest prays for mercy for the murderer and for the purification of those who even touched her, but this prayer is not permissive (it does not forgive the sin of abortion).

    Break the chain of sin

    But what else is possible, apart from the confession and penance prescribed by the priest? Common sense dictates that those who have been delivered of children should do penance and give birth to them: „the woman … will be saved through childbearing, if she continues in faith and love and in Holiness with chastity” (1 Tim.2:14-15). Unfortunately, this saving and most correct path is no longer possible for most penitents due to their age. But those who repent of the sin of infanticide sometimes have adult children who should stop having abortions. Although late, even in the second generation, this chain of succession of sin will be interrupted. Elderly mothers should use all their influence so that their children do not kill, but give birth.

    Usually, the lives of people who have lost babies in the womb are marred by various sorrows — loneliness, childlessness, family problems, difficulties with raising children, sometimes their loss, mental and physical health disorders, poverty and even misery. Often a person can not get rid of the depressing feeling of a wasted life. All sorrows may be regarded as penance, a purifying punishment for sin, and through the patient bearing of these necessary sorrows, combined with repentance and contrition of heart, comes forgiveness.

    How little it takes to save a life!

    But there is another way to ease your conscience. Every day thousands of abortions are performed, and not somewhere in a remote place, but near us: on the next street, in the next house, in the nearest entrance. Many of those who go to an abortion clinic do so unconsciously. Some of them are young, stupid, ignorant, influenced by a combination of momentary circumstances, under external pressure, or even just because a friend or relative advised them. Often in a difficult situation, there is not a person who can tell the truth, explain what is wrong, provide moral, and perhaps even material support.

    This person can become you. Do not think that much is needed. It is often enough to show love, explain and tell about the possible irreversible consequences of abortion, that it is a sin. Sometimes it is enough to give a person a pack of diapers to stop them from killing their child. And it’s not just the cost of the diapers themselves, but the live participation. Imagine how little it takes to save a human life, and not just the life of this unfortunate child, but all of his future children and grandchildren. The Epistle of the Holy Apostle James says: „he who Converts a sinner from his false way will save his soul from death and will cover a multitude of sins” (James 5:20). And again: „Save those who are taken to death, and will you refuse those who are doomed to be killed?» (Parables’.24:11).

    It is obvious that someone who saves a child from abortion saves a human life, and therefore covers their own sins. Those who have performed abortions in the past could well provide financial assistance to those who are going to have abortions to stop them. And not formally, as recommended by the „rule of shimonahinya Antonia”, and to give tangible help.

    The Lord, seeing the worthy fruit of repentance (MT 3: 8), works of mercy, and the saving patience of sorrows, is able to have mercy on any penitent sinner.

    „Pravila schimonahiei Antonia”. Cum se ispășește păcatul avortului?

    […]

    Directorul Centrului medical și educațional Ortodox «Viața», preotul Maxim Obukhov

    […]

    Recent, printre credincioșii Ortodocși, „pravila (canonul) schimonahiei Antonia” („Rugăciune, botez și numirea numelui pruncului ucis în pântecele mamei”) a devenit cunoscută.

    Această pravilă, distribuită în diferite versiuni prin metoda samizdatului, atrage atenția prin multe ciudățenii și păreri greșite. Această „pravilă” este precedată de o „scrisoare de pocăință” de la un anume nepotrivit „monah Moise din Ierusalim”, care explică cu lung și detaliat cum, „lucrînd în 1977 în spitalul numărul 10 din Irkutsk, a învățat să ucidă copii nenăscuți cu digitopunctură (presopunctură), timp de 14 ani a călătorit de-a lungul Rusiei, peste tot promovînd această „metodă” de omorâre a pruncilor.”

    Desigur, „părerea schimonahiei”, sprijinită în plus de autoritatea unui doctor care s-a căit de păcate (chiar dacă e nenumit) și a devenit un monah, face o impresie puternică, mai ales la femeile, care în mod activ au răspândit-o. Broșură povestește, ușor de înțeles de fiecare mamă-ucigașă, despre cum o femeie tânără, numită Anastasia, a făcut un avort și „s-a căit cu lacrimi pentru acest păcat.”

    Femeia care a apărut în fața ei (schimonahiei), despre care a crezut că era Fecioara (Maica Domnului), a zis: «”Un copil mort trebuie încreștinat (botezat).” Mi-a spus cum să mă rog pentru el… Anastasia a împlinit canonul de cinstire a pruncilor dat ei de Născătoarea de Dumnezeu. De atunci, Anastasia a urmat calea mântuirii sufletului și spre sfârșitul vieții ei a devenit o schimonahie cu numele de Antonia. Mulți au fost aduși de ea pe calea pocăinței și a mântuirii. Pentru ostenelile ei, Domnul i-a dăruit darul înainte-vederii.»

    Sfinții Părinți întotdeauna au sfătuit să fim foarte atenți legat de ceea am văzut sau am visat. Acest caz adeverește încă odată că cineva nu trebuie să creadă în diferitele vedenii și vise. Cu toate acestea, ni se spune (suntem asigurați) că această „descoperire” arată „cum să se roage cu stăruință toți copiii și toate mamele pentru a se elibera de păcat” și că prin această „pravilă… întreaga Rusie va învia.”

    Abuzul de Sfânta Taină a Botezului

    În „pravilă” se propune încreștinarea (botezul) unui prunc de multă vreme mort. Dar pruncii care sunt omorâți în pântece nu pot fi botezați, deoarece botezul se săvârșește doar unei persoane vii. Așadar, aceste ritualuri răspândite prin samizdat ale acestor „botezuri” nu pot fi percepute decât ca o hulă, atrocitate la adresa Sfintei Taine a Botezului.

    „Însăși ritualul ‘botezului’ pruncilor avortați este o încălcare a canonului 26 al Sinodului de la Cartagina, recunoscut de toate bisericile locale, ce interzice botezul și împărtășirea celor morți”, scrie diaconul Vladimir Sokolov în articolul ‘Canonul uitării’. – „Cu toate acestea rânduiala [de botezare a celor morți] a fost și încă este utilizată de ortodocșii [din Rusia] – și mulți din neștiință o utilizează. Dar acest lucru a devenit posibil doar din cauza faptului că aceste lucruri (canoanele) sunt acoperite de autoritatea „stareților” și a „starețelor”.

    Aici nu ridic întrebarea dacă această rânduială [de botezare a celor morți] într-adevăr aparține schimonahiei Antonia (căci, într-adevăr, totul este spus în numele bătrânilor) – aceasta este o întrebare care necesită o cercetare specială. Poate mult din ceea ce este atribuit adevăraților bine-cinstitori stareți și starețe este scris fără cunoștința și binecuvântarea lor. Este important de menționat aici doar că [această rânduială de botezare a morților] acționează distructiv [pentru Biserică], și doar din cauza că are legătură cu falsa noastră atitudine despre bătrânețe. Și forțele răului o exploatează. În numele așa-numitor bătrâni (stareți, duhovnici), o nouă „tradiție” este creată, și chiar, după cum poate fi văzut din exemplul anterior, o nouă citire (înțelegere, interpretare) a Sfintelor Taine.”

    „Pravila schimonahiei Antonia” conține niște recomandări foarte controversate, cum ar fi „plata botezului copilului”. Ce e asta? O indulgență? Părinții nu pot plăti pentru el ei înșiși? Și dacă plătești ceva puțin și faci tot ce e necesar (de 48 ori „Tatăl nostru”, de 48 de ori rugăciunea lui Iisus, etc.), îndeplinești un non-sfat cum ar fi „să împarți” numărul de rugăciuni și metănii ale închinătorilor, știind că „cel mai important lucru este ca numărul total de închinăciuni să nu fie mai puține de 160”, „pravila” promite că „Maica Domnului va aduce înapoi copilul ucis din iad”, ca și cum a sta în iad ar depinde de constrângeri formale. O altă variantă a „pravilei” susține că „dacă mama cu lacrimi în mod corect împlinește totul, copilul este eliberat din tortură și intră în Împărăția Cerurilor.”

    Totuși, aceasta nu este astfel o scriere nouă. Este cunoscut faptul că în secolul II ereticii marcioniți, înțelegînd după literă pe Sfântul Apostol Pavel (1 Corinteni 15: 29), botezau morții nebotezați.

    Se pare că „cea mai bună cale de a intra în Împărăția Cerurilor este, după câte se pare, să se prevină ca o persoană să nu se mai nască deloc – să fie omorât în pântece, și abia atunci să fie făcut totul corect”, scrie diaconul Vladimir Sokolov. – Dar în Biserică, nimeni niciodată nu a dat garanții de mântuire (în ciuda rezultatului nevoințelor ascetice îndelungate și chiar a rezultatului rostirii a oricăror rânduieli cu închinăciuni).”

    Dacă cineva are nevoie să fie scos afară din iad, nu sunt copiii care au fost uciși în pântece, ci părinții-ucigașii, mamele și tații copiilor avortați. Păcatul avortului este mult mai groaznic decât crima, deoarece nu ia doar viața copilului, dar de asemenea îl lipsește de posibilitatea primirii Sfintei Taine a Botezului, spălîndu-l de păcatul originar și făcîndu-l moștenitor al Împărăției Cerurilor.

    În asemenea „pravile” se află o înlocuire a ideilor: în locul pocăinței pentru un păcat grav de moarte, este propusă „milostivirea față de prunci (pruncii avortați)”. Și rugăciunea începe cu cuvintele: ” Doamne ai milă de copiii mei care au murit în pântecele meu.” Adică, nu mă milui pe mine, ci pe copiii mei [avortați]. Nu este aceasta o hulă?

    „Indulgență” profitabilă

    Recomandările „să dea un scutec, o căciuliță și o cruce sărmanului copil” sunt foarte discutabile. E ca și cum l-ai batjocori pe bietul copil. Săracul copil are nevoie de mâncare, medicamente, îmbrăcăminte, bani, adăpost, și nu o căciuliță cu un singur scutec. Se pare că este o prea ușoară „pravilă”, profitabilă. Nu este evident că milostenia pentru sărac nu trebuie să fie una simbolică, ci una reală?

    Sunt multe alte contradicții în „pravilă”. Ca de exemplu, cum poți să pui un nume unui copil al cărui gen este necunoscut? Dar sunt încă multe observații grave. Păcatul avortului în el însuși este așa de grav încât taie viața unei persoane în două – „înainte” și „după”. Nu poate fi răscumpărat: dacă ai furat ceva, poți să returnezi ceea ce ai furat. Dacă este imposibil de returnat, atunci poți face o milostenie care depășește paguba pe care ai cauzat-o. Poți să te împaci cu cel cu care te-ai certat, poți să înveți o persoană leneșă să lucreze, un bețiv să se oprească din băut definitiv, etc., dar nu este nici o pedeapsă care să corespundă avortului. Dacă un soț și-a trimis nevasta să facă avort de patru ori, atunci poți să-i omori de patru ori! Chiar dacă mai târziu aduci pe lume zece copii, cel ucis, acela, nu se va mai întoarce niciodată. Așadar, epitimiile pe care pe care preoții le dau după un avort sunt mai degrabă simbolice în natură, pentru a trezi într-o persoană sentimente de pocăință și mustrări de conștiință pentru ceea ce au făcut.

    Nu este mărturisirea (spovedania) îndestulătoare pentru noi…?!

    Desigur, apoi poți să aduci pe lume o grămadă de copii, poți să dăruiești apartamentul tău unei familii numeroase, și tu însuți să te muți într-un apartament comunitar; să înduri cu răbdare necazurile vieții, bolile și consecințele avortului, dar nimic nu poate acoperi în realitate acest păcat, în afară de nesfârșita milă a lui Dumnezeu, cu condiția să te căiești sincer și să duci la bun sfârșit Taina mărturisirii (spovedaniei). Dar pravila „samizdat” nu menționează nici un cuvânt despre asta: nici despre spovedanie, nici pentru pocăință. Asta înseamnă că acolo (în pravilă) este o hulă împotriva Sfintei Taine a Spovedaniei. Se pare că pocăința oferită în Sfânta Taină a Spovedaniei nu e suficientă, că spovedania însăși este imperfectă și are nevoie de un Supliment, de un ritual de inițiere.

    Iluzia este creată: îndeplinește, scade 48 de rugăciuni, fă 40 de închinăciuni, plătește cât de mult ai nevoie – și totul este în ordine, păcatul este iertat. Complet contrariul adevăratei pocăinței este propus – un ritual orb și nesemnificativ care conduce oamenii departe de adevărata pocăință prin magia lui. Din moment ce sursa acestei „revelații” este limpede seducerea, atunci oamenii care au răspândit-o și au dus-o la bun sfârșit, ei înșiși au participat la starea de înșelăciune diavolească cu toate consecințele ce urmează pentru suflet.

    Nu vă alăturați prostiei!

    Dar într-adevăr, este o problemă serioasă atât pentru întreaga Biserică Rusă cât și pentru toată Biserica: milioane de oameni în țară suferă de durere și mustrări de conștiință despre păcatele lor. Oamenii sunt dispuși să facă orice pentru a-și ușura conștiința, dar nu poți doar să primitivizezi problema și să o reduci la o punere în aplicare a unor reguli (pravile) fictive. Editor viselor schimonahiei Antonia ar fi putut folosi banii cheltuiți pe broșuri într-un mod mai bun și ar fi tipărit, de exemplu postere împotriva avortului. Este cu siguranță dăunătoare publicarea unor astfel de broșuri, chiar și fără binecuvântarea clerului.

    Dacă pretinșii publiciști nu și-ar fi făcut auto-cenzura, dar ar fi acționat sub îndrumarea unor episcopi și preoți pricepuți, atunci nimic nu s-ar fi întâmplat. Nu e nimic nou în problema avorturilor, sunt cunoscute din antichitate. Dacă s-ar fi simțit nevoia unei pravile speciale sau a unui ritual de inițiere pentru ucigașii de copii, s-ar fi scris în vremea Sfântului Apostol Pavel sau a Sfântului Vasile cel Mare. Sfinții Părinți ne-au lăsat destule referințe legate de avort, dar ei vorbeau despre condamnarea păcatului prunuciderii și, cel mai important, despre pocăință.

    Și ce să facă cei care au o conștiință încărcată? Cum să se căiască de păcatul avortului?

    Sunt ceva rugăciuni împotriva avortului?

    În primul rând, dacă o persoană este chinuită de conștiință (are mustrări de conștiință), atunci deja e bine. Pentru pocăință, există o mărturisire (spovedanie) una dintre cele mai importante șapte Taine ale Bisericii. În primul rând, ai nevoie de o mărturisire (spovedanie) și o epitimie corespunzătoare indicată (un canon corespunzător indicat) de preot. Epitimia (excomunicarea de la împărtășirea cu Sfintele Taine pentru o perioadă de timp, acum sub canon este adesea înțeleasă ca o pedeapsă a Bisericii pentru îndreptarea unei persoane, dat de un preot) este stabilit în particular, dar este util să știm că Sfânta Biserică potrivit canoanelor din vechime pentru avort excomunica (oprea) de la împărtășire timp de 10 ani, la fel ca pe criminali. Desigur, astăzi acest canon nu este aplicat cu strictețe, dar trebuie înțeles că avortul este unul dintre cele mai grave păcate. Epitimia (Canonul) nu mântuiește, dar disciplinează (corectează) firea și este în acord cu starea duhovnicească și trupească a penitentului, este strict personal. Un Canon dat unuia nu poate fi transferat automat tuturor. Ce contează este vârsta, starea de sănătate, starea bisericească a penitentului, și mai mult, inclusiv circumstanțele externe.

    În al doilea rând, trebuie să ne reamintim faptul că nu există nici o „rugăciune împotriva avortului” care elimină în mod automat păcatul. Chiar și „Rugăciunea pentru femeia care leapădă copilul (Rugăciunea când leapădă femeia)” (din Molitfelnic), în care preotul se roagă pentru milostivirea față de ucigaș și pentru curățirea acelora care chiar au atins-o, dar această rugăciune nu este îngăduitoare (tolerantă, nu iartă păcatul avortului).

    Rupe lanțul păcatului (Termină cu păcatul)

    Dar ce altceva se poate face în afară de mărturisirea (spovedania) și epitimia (canonul) prescrise de preot? Bunul simț propune ca aceia care s-au descotorosit de copii ar trebui, după împlinirea canonului de pocăință, să îi nască: „femeia… se va mântui prin nașterea de fii de vor petrece întru credință și întru dragoste și întru Sfințire cu întreagă înțelepciune” (1 Tim 2: 14-15). Din păcate, această mântuitoare și cea mai corectă cale nu mai este cu putință pentru cei mai mulți dintre penitenți din cauza vârstei lor. Dar cei care se căiesc de păcatul pruncuciderii uneori au copii adulți care ar trebui să se oprească din a face avorturi. Deși târziu, chiar și în a doua generație, lanțul succesiunii păcatului va fi întrerupt. Mamele vârstnice ar trebui să influențeze astfel încât copii lor să nu ucidă, ci să nască.

    În mod obișnuit, viețile oamenilor care au pierdut (au ucis) copiii în pântece sunt deteriorate de diferite suferințe – singurătate, infertilitate, probleme de familie, greutăți în creșterea copiilor, câteodată pierderea lor, boli mintale și fizice, sărăcie și chiar nefericire. Adesea o persoană nu poate scăpa de sentimentul deznădăjduit al unei vieți irosite. Toate aceste suferințe pot fi privite ca și epitimia (canon de pocăință), o pedeapsă curățitoare pentru păcat, și printr-o purtare cu răbdare a acestor necazuri trebuincioase, combinate cu părerea de rău și mustrarea inimii, vine iertarea.

    Cât de puțin ia pentru a salva o viață! (Cât de puțin este necesar pentru a salva o viață!)

    Dar există o altă cale spre a-ți liniști conștiința. În fiecare zi se fac mii de avorturi, și nu undeva într-un loc îndepărtat, ci în preajma noastră: pe strada următoare, în casa următoare, în cea mai apropiată întrare. Mulți dintre cei care merg la o clinică de avort o fac inconștient. Mulți dintre ei sunt tineri, proști, ignoranți, influențați de o combinație de circumstanțe trecătoare, sub presiune externă, sau chiar pentru că un prieten sau o rudă i-a sfătuit. Adesea într-o situație dificilă, nu există nici o persoană care să spună adevărul, să explice ce e greșit, să asigure sprijin moral, și poate chiar material.

    Această persoană poți deveni tu. Să nu crezi că e nevoie de prea mult. Adesea este suficient să arăți, să explici și să vorbești despre posibilele consecințe ireversibile ale avortului, că este un păcat. Câteodată e suficient să dăruiești unei persoane un pachet de scutece pentru a-i opri din a-și ucide copilul. Și nu e doar costul scutecelor, ci participarea activă. Gândește-te de cât de puțin e nevoie pentru a salva o viață omenească, și nu doar viața acestui copil nefericit, dar a tuturor copiilor și nepoților lui. Epistola Sfântului Apostol Iacob spune: „cel care a întors pe păcătos de la rătăcirea căii lui, va mântui suflet din moarte și va acoperi mulțime de păcate” (Iacov 5: 20). Și mai mult: „A izbăvi pe cei duși la moarte și a răscumpăra pe cei prinși nu te scumpi.” (Proverbe 24: 11).

    Este evident că cineva care salvează un copil de la avort salvează o viață omenească, și astfel își acoperă propriile păcate. Aceia care au făcut avorturi în trecut ar putea foarte bine să acorde sprijin financiar celor care vor vrea să oprească avorturile. Și nu în mod formal, așa cum recomandă „pravila schimonahiei Antonia”, ci să dea ajutor concret (să ajute în mod concret, real).

    Domnul văzînd faptele „vrednice de pocăință” (Mt. 3: 8), faptele de milostenie, și mântuitoarea răbdare a necazurilor, poate să se milostivească de orice penitent păcătos.

    Apreciază

    Răspunde

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.