De ce Dumnezeu face de rușine știința acestei lumi și pe cei nedrepți cu semenii lor?…


Sfântul Apostol Pavel afirmă în prima sa epistolă către corinteni, la cap. 1:
„19. Căci scris este: „Pierde-voi înţelepciunea înţelepţilor şi ştiinţa celor învăţaţi voi nimici-o”, (…)
27. Ci Dumnezeu Şi-a ales pe cele nebune ale lumii, ca să ruşineze pe cei înţelepţi; Dumnezeu Şi-a ales pe cele slabe ale lumii, ca să le ruşineze pe cele tari”
și la cap. 3:
„19. Căci înţelepciunea lumii acesteia este nebunie înaintea lui Dumnezeu, pentru că scris este: El prinde pe cei înţelepţi în viclenia lor.”,

amintind de Sfântul Prooroc Isaia care a spus la cap. 29:
„14. De aceea voi face pentru poporul acesta minuni fără seamăn. Înţelepciunea celor înţelepţi se va pierde şi isteţimea celor isteţi va pieri.
15. Vai de cei ce ascund lui Dumnezeu taina planurilor lor, ca faptele lor să se facă la întuneric! Vai de cei care zic: „Cine ne vede? Cine ne ştie?”.
16. Ce stricăciune! Oare olarul poate fi socotit drept lut? Lucrul poate oare zice despre lucrător: „Nu m-a făcut el!” Vasul zice oare despre olar: „El nu pricepe?”. (…)
19. Cei smeriţi se vor bucura întru Domnul şi cei săraci se vor veseli de Sfântul lui Israel.
20. Că apăsătorul nu va mai fi, cel batjocoritor va pieri, distruşi vor fi cei ce pândeau să facă rău,
21. Cei care găseau vină oricui, pentru un cuvânt în faţa lumii întind cursă judecătorului şi pentru nimic răpesc dreptul celui cinstit.”.

Pe de o parte, după fapte, statistic, știința acestui veac (seculară, secularizată și desacralizată, ateizată), deși le-a oferit o mai mare bunăstare materială (sănătate, cunoaștere, confort) și o viață pământească mai lungă (deși în antichitate lipsa poluării asigura un mediu mult mai curat decât cel de astăzi), nu i-a învățat pe oameni să se desăvârșească în plan moral-spiritual, să dobândească eliberarea de patimi și de neomenie/cruzime printr-o dezvoltare și a con-științei. Sau a făcut-o doar într-o mică măsură, neavând perspectiva veșniciei, a nemuririi sufletului. Dar adesea știința (cu tehnologia, fiica ei și propaganda, sora ei) a fost folosită de unii oameni mai vicleni și mai „puternici” pentru a-și întreține supremația și „bunăstarea” terestră, asuprindu-i pe semenii lor, înfricoșându-i și exploatându-i în mod nemilos și nedrept. Cu toate că mulți savanți au fost oameni de caracter și buni la suflet, totuși rezultatele muncii lor au încăput pe mâinile unor psihopați vanitoși, cruzi și impostori spiritual. Sunt nenumărate, de-a lungul istoriei, victimele totalitarismelor, războaielor și abuzurilor care au fost posibile și datorită folosirii instrumentelor și produselor științei. Pentru că știința fără con-știință, fără iubire și respect (sau mai precis tehnologia fără teologie) devine o armă de (auto)distrugere în masă de care unii se folosesc în mod egoist și abuziv. Pământul – leagănul vieții și al iubirii – se găsește acum, mai mult ca niciodată în istorie, sub primejdia unei noi extincții globale, odată cu răspândirea armelor de foc, a radiațiilor electromagnetice artificiale (care chipurile ne fac viața mai ușoară, deși tot mai condiționată de dependențe și de tehnologia smart) care au depășit de peste 1000 de ori limita de nocivitate în mediul urban, a poluării chimice și radioactive (mai ales că pericolul unui război nuclear este foarte mare)…

Pe de altă parte, în planul vieții interioare, prin păruta putere ce o conferă cunoașterea/acumularea intelectuală, știința aceasta autonomă (ruptă de perspectiva teologică asupra vieții și de un mod de viață euharistic în fața lui Dumnezeu) conduce la mândrie, accentuând căderea omului într-o mai mare autosuficiență și auto-latrie orgolioasă (iubire idolatră de sine), care nu lasă loc iubirii lui Dumnezeu și semenilor, dăruirii de sine pentru fericirea celorlalți în Dumnezeu. În interiorul multor oameni, există un turn babilonic dedicat „științei”, înălțat către un cer SF, în care Dumnezeu cel Sfânt, Viu și Iubitor – Creatorul tuturor – nu mai are loc nici măcar cât într-o iesle. „Știința” aceasta este noul idol contemporan pe care gnosticii de pretutindeni îl adoră cu mult devotament, propaganda ideologică (desfășurată pe multe fronturi și prin multe metode, acoperind toată gama de la agresivitate fizică până la bășcălie blasfemică) străduindu-se din răsputeri să-i consolideze statutul de „autoritate” supremă pentru viața personală și socială a tuturor oamenilor. Evident, mutarea reperelor vieții omului din Revelația divină (care implică și răspunderea în fața lui Dumnezeu pentru faptele săvârșite) în rațiunea umană autonomă mutilează și îmbolnăvește sufletește și trupește omul, desfigurându-i ființa nobilă și demnă făcută după chipul Creatorului Atotputernic. Dar Dumnezeu – Tatăl nostru iubitor -, „Care voieşte ca toţi oamenii să se mântuiască şi la cunoştinţa adevărului să vină” (I Timotei 2, 4), nu-l lasă pe om să se prăvălească de tot, ci îl mai scutură și-i mai dărâmă din când în când babilonul interior al auto-latriei, ca să-l întoarcă din rătăcirile morbide cu iz „științific” și „progresist” pe Calea Adevărului și a Vieții întru El. Îi arată deșertăciunea, urâciunea și mortăciunea gândurilor omenești fără lumina dumnezeiască a harului, a înțelepciunii și a iubirii Lui. De aceea, nu de puține ori, în chip pedagogic, spre trezirea (din visarea mai mult sau mai puțin SF) și îndreptarea oamenilor, a rânduit Dumnezeu de-a lungul timpului și de-a latul spațiului, ca în anumite probleme/evenimente/încercări globale, naționale, locale sau personale (aflate desigur sub controlul Său absolut) știința omenească să fie rușinată și să-și dovedească ineficiența, soluțiile nevenind decât de la El prin intervenții minunate, supranaturale (ca răspuns de sus la rugăciunea și pocăința oamenilor). Prin aceste semne și minuni (terapeutice în general și salvatoare din situații critice), Dumnezeu ne confirmă iubirea Lui neîmpuținată pentru noi și prezența Lui pururea creatoare în lume, dar și face de rușine „știința” noastră mărginită, orgolioasă și auto-suficientă, care, așa cum spuneam, fără con-știință și credință, poate aduce multă suferință,nebunie și moarte…

Cronologic, deși Dumnezeu a avut vestitori ai vieții, înțelepciunii și dreptății Sale (drepții și proorocii Vechiului Testament) și căutători ai Lui în toate neamurile, înainte de întruparea, răstignirea și învierea Fiului Său, oamenii nu au putut să dobândească statornic harul Duhului Sfânt, înțelepciunea duhovnicească (sinteză superioară între experiența mistică, artă și cultură) și mântuirea (viața veșnică prin unirea cu Dumnezeu), oricâte demersuri gnostice și ascetice făceau. Și atunci, „de vreme ce întru înţelepciunea lui Dumnezeu lumea n-a cunoscut prin înţelepciune pe Dumnezeu, a binevoit Dumnezeu să mântuiască pe cei ce cred prin nebunia propovăduirii. Fiindcă şi iudeii cer semne, iar elinii caută înţelepciune, însă noi propovăduim pe Hristos cel răstignit: pentru iudei, sminteală; pentru neamuri, nebunie. Dar pentru cei chemaţi, şi iudei şi elini: pe Hristos, puterea lui Dumnezeu şi înţelepciunea lui Dumnezeu. Pentru că fapta lui Dumnezeu, socotită de către oameni nebunie, este mai înţeleaptă decât înţelepciunea lor şi ceea ce se pare ca slăbiciune a lui Dumnezeu, mai puternică decât tăria oamenilor. Căci, priviţi chemarea voastră, fraţilor, că nu mulţi sunt înţelepţi după trup, nu mulţi sunt puternici, nu mulţi sunt de bun neam; ci Dumnezeu Şi-a ales pe cele nebune ale lumii, ca să ruşineze pe cei înţelepţi; Dumnezeu Şi-a ales pe cele slabe ale lumii, ca să le ruşineze pe cele tari; Dumnezeu Şi-a ales pe cele de neam jos ale lumii, pe cele nebăgate în seamă, pe cele ce nu sunt, ca să nimicească pe cele ce sunt, ca nici un trup să nu se laude înaintea lui Dumnezeu.” (I Cor. 1, 21-29)

Revenind acum la cuvintele Sfântului Prooroc Isaia, înțelegem următorul lucru: nu doar că „Dumnezeu nu se lasă batjocorit” (Galateni 6, 7), ci Dumnezeu, la vremea judecății Sale drepte și incontestabile, va nimici „știința celor învățați”, prinzându-i „pe cei înțelepți în viclenia lor”; va pierde pe cei apăsători (abuzatori), pe batjocoritori, pe cei ce pândesc să facă rău, pe cei ce găsesc vină oricui, pe cei ce pentru nimic răpesc dreptul celui cinstit. Cu alte cuvinte, pe toți cei ce fac rău gratuit semenilor lor, cu premeditare și viclenie, abuzând de știința și puterea lor, Domnul îi va judeca și-i va pierde cu zgomot mare, rușinându-i și răsplătindu-le după răutatea inimilor lor. Mai ales dacă acești tirani trecători s-au pornit să-i prigonească pe nedrept, dintr-un exces drăcesc de zel, pe „frații mai mici ai lui Hristos”, prigonindu-L astfel pe Însuși Hristos-Dumnezeu (cf. Matei 25, 40 și 45). E drept că și noi, creștinii – poporul lui Dumnezeu, trebuie să înțelegem pronia și pedagogia terapeutică a Tatălui nostru ceresc, Care ne cheamă și pe noi mereu la pocăință și credință, la o viață curată în ascultare de El; iar față de cei de lângă noi trebuie să ne purtăm cu respect și demnitate și avem dreptul natural să fim tratați la fel de către ei.

Oare câte inimi și glasuri de creștini hăituiți și amărâți pe nedrept de nefericiții tirani trecători (inclusiv acum, în zilele noastre de dictatură politico-medicală și de prigoană anticreștină în Africa, Asia, America sau oriunde pe mapamond, inclusiv în zonele „civilizate”) înalță rugăciunile Sfântului Prooroc David din psalmii săi insuflați de Duhul Sfânt, cerând izbăvire și dreptate? În câte inimi tensiunea rugăciunii rezonează cu durerea și prin cuvintele ce urmează?
„Judecă-i pe ei, Dumnezeule; să cadă din sfaturile lor; după mulţimea nelegiuirilor lor, alungă-i pe ei, că Te-au amărât, Doamne! (5, 10) Vezi pe vrăjmaşii mei că s-au înmulţit şi cu ură nedreaptă m-au urât. (24, 20) Să fie ruşinaţi şi înfruntaţi deodată cei ce caută să ia sufletul meu. Să se întoarcă înapoi şi să se ruşineze cei ce-mi voiesc mie rele. (39, 19-20) Scoală-Te, Doamne, ajută-ne nouă şi ne izbăveşte pe noi, pentru numele Tău. (43, 28) Dumnezeule, nu Te depărta de la mine; Dumnezeul meu, spre ajutorul meu ia aminte! Să se ruşineze şi să piară cei ce defăimează sufletul meu, să se îmbrace cu ruşine şi înfruntare cei ce caută să-mi facă rău. (70, 13-14) Că iată vrăjmaşii Tăi, Doamne, vor pieri şi se vor risipi toţi cei ce lucrează fărădelegea. (91, 9)”

Știm că Dumnezeu e îndelung răbdător și așteaptă pocăința tuturor; dar Dumnezeu este și drept (și răzbunător, cf. Deuteronom 32, 35, Ieremia 11, 20, Romani 12, 19) și nu-și lasă via/turma/corabia/casa/Biserica să fie agresată, umilită și jefuită de niște derbedei răzvrătiți văzuți și nevăzuți a căror fragilitate în raport cu Sine este ca floarea câmpului care în țărână se va întoarce. Iar pentru unii dintre acești fragili și îngâmfați torționari căderea spre smerenia țărânii a și început. Măcar să ceară sincer și adânc iertare de la Dumnezeu până-n ultima clipă de dinaintea veșniciei. El a venit deja din cer și îi așteaptă cu brațele deschise în Biserica Lui Sfântă pe care ei acum ar vrea s-o închidă pe pământ, prefăcându-se că nu știu, din experiența istoriei, că „porțile iadului nu o vor birui” (Matei 16, 18) niciodată.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.