Sfântul Antim Ivireanul ne-a lăsat două predici la acestă zi de prăznuire a Sfinților.
Cuvânt de învăţătură la Sfinţii şi întocma cu Apostolii împăraţi Costandin şi Elena[1]
– I –
„Cu slavă şi cu cinste l-ai încununat pre dânsul.” (Psalmul 8, 5)
Cei ce să cunosc pre sine avuţi, acéia pot să dea daruri vrédnice unui împărat şi cei ce să cunosc pre sine învăţaţi, aceia pot să-i facă şi căzuta laudă. Iar eu, cunoscându-mă pre mine foarte sărac de fapte bune şi slab de învăţătură, n-am să aduc alt dar vrédnic, nici altă laudă cuvioasă, de Dumnezeu încununatului, marelui împărat şi întocma cu apostolii Constandin, fără numai cap plecat şi cugetul mieu cel cucernic.
Drept acéia, întru cinstea lui am a zice, înaintea dragostei voastre puţine cuvinte, nu cu obrăznicie, ci cu multă cucerie; nu cu vorbe ritoriceşti şi alcătuite, ci cuvinte smerite şi prostatece, nu după cum să cuvine, ci după putinţă. Ci vă pohtesc să ascultaţi cu dragoste.
Şi iară cu cucerie iscodesc să afle tâlcuitorii Sfintei Scripturi la Faptele Apostolilor, oare dintr-atâtea daruri mari, cu carele din dumnezeiescul dar s-au îmbogăţit fericitul Pavel, care dar să fie cel mai mare şi mai ales, cu carele în câte patru părţi ale lumii s-au arătat minunat şi vestit? Şi zic unii cum să fie învăţătura cea cerească, cu care au vânat toate limbile, au dezrădăcinat din toate locurile păgânătatea şi au întins de la răsărit până la apus numele lui Hristos şi credinţa.
Alţii zic cum să fie descoperirile ce au luat, că fiind încă în trup s-au răpit până la al treilea ceriu, au văzut frumuseţile céle cereşti, au auzit cuvinte nespuse, carele nu iaste slobod omului a le grăi.
Alţii iară zic cum să fie fost minunile céle făr’ de asămânare ce făcea, cu carele au luminat credinţa, de vréme ce nu numai cu glasul vindeca şi cu cuvântul făcea sémne ce şi cu umbra şi cu hainele făcea minuni. Iar apoi cu toţii să unesc la vorbă şi zic cum că nici un dar mai mult nu l-au mărit pre Pavel ca chiemarea lui.
Şi adevărat au stătut prea minunat, de vréme ce pentru întoarcerea lui Pavel nici învăţătura apostolilor au lucrat, nici putéria minunilor, ce lucrul acesta l-au săvârşit Însuşi Cuvântul lui Dumnezeu; şi au făcut Fiiul lui Dumnezeu numai pentru Pavel acéia ce au făcut pentru tot neamul omenesc. Şi de S-au pogorât acolo din sânul Tatălui pentru toţi oamenii, aici iară Însuşi pentru Pavel au lăsat ceriul şi S-au pogorât trupéşte, cu toată dumnezeiasca Lui slavă, pentru ca să-l întoarcă. Şi de vréme ce acea chiemare face pre Pavel atâta de minunat, cât nici apostol, nici mucenic nu iaste întocma măririlor lui, dară pentru vredniciile de Dumnezeu încununatului mieu Constandin, ce voiu putea zice? Carele asémene ca Pavel au luat întoarcerea lui asémene şi chiemarea; din ceriu fu chiemat Pavel, din ceriu s-au chiemat şi Constandin, după cum îl cântă bisérica.
Pavel cu glas de lumină, precum spune Luca la Faptele Apostolilor: „Văzuiu, zice, pre cale încungiurându-mă lumină”, şi Constandin cu slove alcătuite de stéle şi cu glas purtător de lumină, precum mărturiséşte istoriia: „Întru acesta biruiaşte.”. Acolo Pavel, în miazăzi, aici Constandin în miazăzi; acolo Pavel de Iisus ce S-au răstignit, aici Constandin, prin crucea lui Iisus. Şi de vréme ce acolo mărturiséşte cel cu limba şi cu inima de aur, Ioann, cum că nu-i iaste limba iscusită spre a spune măririle lui Pavel, dară eu, că n-am nici limba aceluia cu vorba de aur, nici bogăţiia graiului, ce voiu putea să aduc spre lauda lui Constandin, carele la chiemare au luat darul lui Pavel?
Drept acéia, cunoscându-mi neputinţa neştiinţii méle, îmi caută şi făr’ de voe a lăsa într-o parte toate célialalte mari vrednicii şi lucruri minunate ce au făcut în multe părţi ale lumii, acest minunat şi sfânt împărat şi voiu zice cu puţine cuvinte, numai pentru un lucru; ce ascultaţi, să auziţi.
Oare, pentru ce, sfântul Constandin[2] i s-au dat acest tituluş, de-l numeşte sfânta bisérică numai pe dânsul cu acéste trei numiri: de Dumnezeu încununat, mare împărat şi întocma cu apostolii? Şi zicem, întâi, cum că iaste de Dumnezeu încununat. În ce chip? Una, pentru că pre ceialalţi împăraţi îi aleg oamenii de-i fac împăraţi şi-i încunună cu cunună de aur şi cu pietri scumpe, iar pre marele Constandin, pentru bunătatea şi curăţeniia inimii sale însuş Dumnezeu l-au ales din limbi, ca pre Pavel din jidovi şi l-au chiemat, cu glas ceresc, la vredniciia împărăţiei şi l-au încununat cu cununa darului celui de sus, cu arma bunavoirii, după cum zice David; şi alta, că peste noapte i s-au arătat în vis Domnul Hristos, zicându-i: „Acel semn ce ţi-am arătat astăzi pe ceriu iaste arma acéia cu carea am mântuit din mâinile diavolului tot neamul omenesc, acela să aibi şi tu ca un steag rădicat, să meargă înaintea ta, la toate războaele şi cu darul aceluia vei birui pre toţi vrăjmaşii norodului ce ţi-am încredinţat să-l paşti şi vei fi pururea biruitoriu şi izbăvitoriu.”.
A dooa, de vréme ce împărăţiia iaste un dar desăvârşit, carele să pogoară de sus, de la Părintele luminilor, asupra celor aleşi şi îmbunătăţaţi, pentru vredniciia lui îi déde Dumnezeu de să făcu împărat întâi al creştinilor, ca să îndreptéze pre cei răzvrătiţi, să păzească turma lui Hristos de lupii cei gânditori şi cu praştiia Duhului Sfânt să-i gonească şi bisérica lui Dumnezeu, ce era călcată şi gemea de supt tirani, să o rădice şi să o veselească. Căci cununa cea împărătească are despărţeală de mitra cea arhierească şi împăratul carele să nevoiaşte pentru binele şi folosul norodului său, atâta la céle trupeşti şi trecătoare, cât şi la céle sufleteşti şi duhovniceşti, măcar că nu are acea vrednicie (arhierească), iară plata îi iaste de la Dumnezeu întocma cu episcopii cu carii ar fi mai râvnitori şi să face şi el diadoh apostolilor, carii sânt împăraţi şi preoţi ai biséricii, de vréme ce dinpreună lucrează cu Dumnezeu, pentru mântuirea lumii.
Drept acéia, pre dreptate zice marele Constandin Sfinţilor Părinţi de la săborul cel dintâi: „Voi în bisérică, iar eu afară de bisérică sunt pus de Dumnezeu episcop.”.
Pentru acéia, dară să nu să socotească împăraţii şi stăpânitorii pământului cum că i-au pus Dumnezeu să şază pre scaun frumos numai spre vedére înaintea ochilor omeneşti, împodobiţi cu veşminte scumpe, cu cununa în cap şi cu schiptrul cel de aur în mână, că numai singură dreptatea iaste de-i face cinstiţi la norod. Pentru acéia zicea şi înţeleptul Isiod, cum că împăraţii pentru doao lucruri s-au rânduit, de oameni, să fie: una, pentru ca să le facă dreptate şi alta, ca să rădice strâmbătăţile de la mijloc. Pentru acéia prorocul David, ca din gura norodului zicea: „Dumnezeule, judecata dă-o împăratului şi dreptatea fiiului împăratului; căci când într-o politie strălucéşte dreptatea sânt cei supuşi pururea norociţi.”. Că zicea un filosof: anul cel bun nu-l face atâta mulţimea rodurilor, cât îl face dreptatea stăpânitoriului. Şi altul iar fu întrebat care cuvânt iaste mai bun, pentru ca să trăiască omul bine şi mulţemit? Au răspuns: acela numai, carele păzéşte dreptatea întocma, la toţi.
Al doilea nume din tituluş iaste: pentru ce să numéşte sfântul Constandin mare împărat? Şi zicem: pentru căci iaste de Dumnezeu încununat; urmează drept acéia, să fie şi mare. Şi cum să nu fie mare unul ca acela, pre carele Dumnezeu l-au încununat? Iar nu zic pentru aceasta că iaste mare, ci numai pre cum scrie Evsevie, că lumea l-au numit pre sfântul Constandin mare împărat, nu atâta pentru biruinţele céle mari ce au făcut la războae, cât pentru marile faceri de bine ce au făcut suppuşilor lui. Şi încăş adaoge de zice cum că nici cu un mijloc nu să bucura, până când vedea pre vreunul trist înaintea lui. Hrana şi îmbrăcămintele nu le avea săracii de la alţii, fără numai de la el. Nenumăraţi era mulţimea săracilor carii alerga la el să le ajute şi nici unul nu să întorcea deşărt de dorita mângâiare.
Iar nici pentru aceasta îi vom zice că iaste mare, că mă uit la prorociia ce zice David pentru Hristos la Psalm 70 zicând: „Şi să vor închina Lui toţi împăraţii pământului, toate limbile vor sluji Lui.”.
Şi socotesc că această prorocie numai pe vrémea marelui Constandin s-au împlinit. În ce chip? Lui i s-au supus toţi împăraţii pământului şi pentru căci era el capul tuturor împăraţilor şi închinându-se el lui Hristos, prin mijlocul lui toţi s-au închinat şi cu pilda lui au luat frumuséţea credinţii; şi pentru aceasta s-au numit mare pentru căci tuturor celor mai mari ai pământului el era singur ţiitor.
Şi voiu zice că iaste mare şi pentru căci au stătut pentru bisérica lui Dumnezeu şi s-au arătat împărat credincios; pentru plata creştinătăţii sale au suppus Dumnezeu supt picioarele lui toată lumea atâta cât şi de la India au venit sol cu daruri mari de i s-au închinat lui, pentru ca să-l cunoască pre el că le iaste împărat, de vréme ce véstia armelor lui şi multa a lui creştinătate îl mărturisiia peste tot pământul domn şi stăpân a toatei lumi.
Al treilea nume din tituluş iaste: pentru ce să numéşte sfântul Constandin întocma cu apostolii? Că el, să încunjure cetăţi, oraşă şi sate, ca apostolii, n-au încunjurat; nici au umblat să propovăduiască numele lui Hristos şi credinţa, ca dânşii; să ostenească cu călătorie pe jos, să asude, să flămânzească şi să însetoşaze ca ei, n-au făcut; să se închiză ca Petru în temniţă, cu lanţul de gât, să se bată cu toiage, ca Pavel, să se spânzure de copaci ca Andrei şi să se pedepsească cu de toate féliurile de munci şi de cazne şi la cea de apoi să-i tae capul, ca celoralalţi apostoli, nicăiri nu să véde.
Dară, apoi cum şi pentru ce să fie întocma cu apostolii? Pentru căci acéle ce au făcut apostolii, cu osteneala lor şi cu propoveduirea, el le-au făcut însuş, cu a sa pildă. Căci putérea împăraţilor şi a domnilor iaste să prefacă şi să întoarcă voinţa norodului, după cum vor vrea ei; şi aceasta nu o pot face cu alt mijloc, fără numai când vor face întâi ei acéia ce pohtesc să se facă de alţii, precum au făcut Tumcuin, împăratul Chitaiului că, puindu-şi întâi el mâna pre coarnele plugului, s-au îndemnat toţi supuşii lui de s-au apucat de lucrul pământului. Aşijderea şi marele Alixandru, când ocolise ostrovul Tirului, pentru căci au luat el întâi pe umerile sale un braţ de lémne, s-au îndemnat toată oastea lui de au luat pietri şi lémne cu mâinile lor de au umplut gârla şi au făcut trecătoare şi au mers de o au luat.
Aşa şi marele Constandin, cu a sa pildă şi cu a sa creştinătate, au făcut pre toţi supuşii lui creştini şi acéia ce n-au putut să o isprăvească desăvârşit toţi apostolii cu propovăduirea, fieştecarele unde i s-au fost dat soarta, au isprăvit el singur, cu poruncile ce au dat în toată lumea şi au întins numele lui Hristos şi credinţa, cât iaste întins pământul şi lumea.
Drept acéia, cu dreptate iaste să se numească întocma cu apostolii, căci au împlinit şi slujba şi numirea apostolilor.
Acuma dară, de vréme ce pentru smereniia, pentru marile faceri de bine şi pentru creştinătatea lui cea desăvârşită au câştigat acest tituluş de să numéşte de Dumnezeu încununat, mare împărat şi întocma cu apostolii, cine să va îndoi cu firea, cum că nu are şi mare îndrăzneală cătră Dumnezeu.
Drept acéia dară, mă rog şi eu, măcar că sânt şi nevrédnic, să mijlocească cu călduroasele lui rugăciuni pre mult milostivul şi îndurătoriul Dumnezeu, ca să te păzească pre măriia ta, încununat cu slavă şi cu cinstea, întreg şi sănătos, în mulţi ani, cu multă fericire. Amin.
Cuvânt de învăţătură la sfinţii şi întocma cu apostolii
împăraţ Constandin şi Elena
– II –
„Tot cel ce să smeréreşte, să va înălţa!” (Luca 14, 11)
Nu iaste cu putinţă să ajungă neştine la liniştia mântuirii, de nu va tréce întâi prin uşa răbdării.
Nu iaste cu putinţă să se sue în cereasca cetate a fericirii, de nu va întra prin calea smereniei.
Nu iaste cu putinţă să se înalţe în ceata sfinţilor, de nu să va smeri cu duhul aici, jos, în oraşul celor pământeşti.
Nu iaste cu putinţă să împărăţească împreună cu Hristos la ceriu, de nu va urma aici urmele lui Hristos cu crucea.
Nu iaste cu putinţă a rămânea cuiva nume vestit în lume, cu fapte réle şi necuvioase.
Aceasta cunoscând şi marele Constandin, cine va putea să povestească smereniia lui cea mare? Cine va putea să scoaţă la arătare creştinătatea lui cea desăvârşită şi cugetul lui cel creştinesc, pentru ca să se învrednicească dumnezeeştilor făgădueli, pentru ca să se împărtăşască bucuriei cei nespuse a împărăţiei ceriului? Căci când au răsărit în lumina aceştiia[4] şi au lăsat braţele céle părinţeşti eşind din Vretaniia, de n-au şi fost încă creştin, iară fugiia de cugetul cel păgânesc: şi urâciunea ce arăta cătră lucrurile céle păgâneşti închipuia procopseala cea viitoare, ce era să facă în creştinătate.
Şi oare, n-au arătat mare creştinătate? Că auzind nedreptăţile céle păgâneşti ale lui Maxentie ce făcea asupra creştinilor au rădicat asupră-i războiu şi măcar că era în nevoe, atâta cât era să se biruiască de Maxentie, iar l-au încredinţat biruitoriu şi i-au sporit bărbăţiia sufletului spre luptă, neadormita proniia lui Dumnezeu cu o închipuire de cruce pre ceriu carea zicea cu slove de stéle: „Cu acesta să birueşti”, dintru care arătare, întărindu-se bun credinciosul Constandin, atâta de tare s-au luptat cu păgânul de Maxentie, cât l-au biruit desăvârşit şi l-au înecat în apa Tiverului.
Luând, drept acéia, îndrăzneală de pe aceste sémne cereşti blagocestivul împărat atât au procopsit în creştinătate, cât face să se minunéze toţi cei ce aud.
Omul iaste dobitoc, iubitor de sine. Că de ce nu să apucă? Şi ce nu să ostenéşte? Şi cu ce nu să siléşte, pentru odihna, liniştea şi paza sănătăţii lui? Că fiind sănătos, ce nu face, pentru ca să apere şi să depărtéze céle ce supără sănătatea? Câtă cheltuială face, pentru ca să stea împotriva gerului ernii, împotriva arşiţei verii? Fiind bolnav, cât să cheltuiaşte, cât pătiméşte, cât rabdă, pentru ca să-şi câştige ce-au pierdut? Nu bagă în seamă a-şi cheltui avéria, a gusta doftorii amară, a să adăpa cu băuturi greţoase, a-şi vărsa sângele; şi nu iaste nici un lucru ca să nu-l facă pentru sănătatea lui şi pentru mântuirea cea trupească. De pe acéstia poate să priceapă fieştecarele cât iaste <de> dulce sănătatea şi cât iaste de iubitor pre sine omul.
Deci, acea pohtă a sănătăţii carea poate atâta la ceilalţi să facă céle putincioase şi céle neputincioase, n-au putut nicidecum să facă nimica blagocestivului Constandin. N-au putut, zic, măcar cât de puţin să-l mişte din călduroasa lui blagocestie, pentru că fiind rănit iubitoriul de Dumnezeu de cumplite bube peste tot trupul era o minune celor ce-l vedea. N-au putut meşterşugul cel doftoresc să afle mijlocire vindecătoare şi doftorii iscusiţi pentru această boală nevindecată.
Iară zavistiia cea jidovească aceasta sfătuia pre împăratul să ucigă atâţea prunci cât să-şi poată spăla trupul într-acel sânge cald al pruncilor celor omorâţi; şi aşa, cufundând patima, acolea înlăuntru, s-ar fi mântuit împăratul.
Ce socotiţi, oare, să fie primit sfatul acesta, iubitoriul de Hristos, să se fi apucat de doftoriia, aceasta, credinciosul? Ba, nu s-au apucat. De ce? O, de credinţa cea desăvârşiti a credinciosului împărat au zis cu glas mare: mai bine voesc să moriu eu, bolnav şi pentru dragostea lui Dumnezeu, decât să-mi iau sănătatea mea şi să-mi răscumpăr mântuirea mea cu atâta sânge nevinovat.
Răspuns adevărat de împărat credincios. Mai bine au socotit viaţa altora decât a lui. Oare, nu s-au arătat cu această faptă, adevărat următor lui Hristos? Mi să pare să fie săltat ceriul cu toţi îngerii săi, de acest glas blagocestiv al răspunsului. Au săltat sufletele celor drepţi şi cétele cereşti, heruvimii şi serafimii s-au bucurat pentru această curată cunoştinţă a dragostei cătră Dumnezeu, a iubitoriului de Dumnezeu Constandin. Şi aceasta o adeverez prin săvârşitul cel de pe urmă. Că peste noapte i-au descoperit Însuşi Împăratul împăraţilor, prin rostul slăviţilor apostoli Petru şi Pavel cum că pentru credinţa lui cea desăvârşită s-au hirotonit de la Dumnezeu întocma cu apostolii şi i-au dăruit nu numai sănătatea trupului, ce şi a sufletului, botezându-se de sfântul Silivestru. S-au botezat, drept acéia în baia a dooa a naşterii şi s-au curăţit de toată boala.
O, de înălţimea credinţii lui Constandin! Şi cine poate măcar cu mintea să te ajungă? Şi de vréme ce atâta credinţă au arătat credinciosul împărat mai înainte de a să îmbrăca cu haina cea luminată a credinţii prin botez, socotiţi de vedeţi la câtă înălţime s-au suit după podoaba credinţii.
Să turbura liniştea cea biséricească de dobitoceasca pornirea eresului arianesc şi pravoslaviia credinţii să lupta de valurile necredinţii. Şi la atâta nevoe au strălucit steaoa cea luminoasă, blagocestivul Constandin. Şi, adunând la Nichea săborul cel lăudat, au potolit turburarea biséricii. Şi precum firea naşte iarba cea de vindecare la locul unde răsare odrasla cea purtătoare de moarte, precum să véde: are otravă de moarte scorpiia, iar după moarte să preface trupul ei iarbă de vindecare; muşcă năpârca de moarte, iar din trupul ei să face tiriacul, carele iaste împotriva veninului, într-acestaş chip au rânduit dumnezeiasca pronia ca pe vremile necuratului Arie să strălucească blagocestivul Constandin, pentru ca să răsipească cu lumina credinţii norul eresului arianesc.
Aici, adevărat, să cuveniia să aibi minte îngerească, pentru ca să scoţi la arătare legile céle sfinte, ce însuşi au scris, spre sporiul creştinătăţii şi al credinţii celor credincioşi, mulţimea biséricilor carele în multe locuri, în slava lui Dumnezeu, cu mare cuviinţă au făcut, milosteniile cătră cei lipsiţ, ajutoriul cătră cei săraci şi dragostea cea creştinească cătră toţi şi toate, pentru întărirea şi întemeierea credinţii.
Deci, de au strălucit atâta marele şi întocma cu apostolii în credinţă, socotiţi cât s-au înălţat în smerenie, care iaste roada credinţii. Socotiţi pre preaslăvitul împărat că au numărat mai mult biruinţe şi pohfale decât zile a vieţui lui. Socotiţi îndestulata lărgime a stăpânirii lui, caré începea de la răsărit şi să sfârşiia la apus.
Şi cu toate acéste pricini, carele îl îndemna spre mândrie ca pre un împărat şi împărat înfricoşat, slăvit şi purtător de biruinţă, vedeţi-l cât iaste de despărţit de acéia ce să cuveniia să-l arate vrednic; să cuveniia ca un hirotonit întocma cu apostolii, nu de oamenii, ci de Însuşi Arhiereul cel desăvârşit, Hristos, să şază întâi la sfintele săboară, iară ca un smérin nu s-au arătat niciodată să şază de nu vrea a şeda întâi toţi părinţii şi nu în scaun nalt, împărătesc, ci în scaun scund şi prost.
Ajungea, ca un blagocestiv împărat să poruncească să se zidească bisérici, să se rădice case de rugăciuni şi alte zidiri plăcute lui Dumnezeu. Iar ca un smerit ce era însuşi să pogoriia din scaunul lui cel înalt şi lepăda schiptrul lui din mână şi scotea haina cea împărătească de pe trupul lui şi-şi goliia capul de cununa cea de mult preţ şi aducea pre umbrele[5] lui pietri şi cu mâinile lui iubitoriul de Dumnezeu săpa cu ceialalţi lucrători la teméele biséricilor.
O, smerenie fără margine! Veniţi aici, voi lăcuitorii pustiiului, carii, aţi stătut pilde minunate şi dascali ai smereniei, veniţi, zic şi vă minunaţi de smereniia împăratului celui ce iaste întocma cu apostolii; mărturisiţi cum că au ajuns până la nu mai înainte[6]. Pentru căci voi de aţi şi înfrânat dobitoceştile patimi ale trupului, de aţi smerit trupul, de aţi lepădat deşărtăciunile pohtelor, de aţi iubit ţinérea, de aţi urât mândriia, de aţi trăit în curăţenie, de v-aţi făcut cu măsurăciunea smeriţi, nu iaste minune, pentru căci despărţindu-vă de lume şi iubind sărăciia lesne aţi găsit sufletul vostru[7] la smerenie, pentru căci bine ştim că sărăciia smeréşte pre om.
Iar marele Constandin în luciul lumii aceştiia, împărat mare, stăpânitor lumii, cu domnie lată, cu stăpânire desăvârşit, cu mărire nespusă şi să nu să mândrească, ci mai vârtos să se arate desăvârşit pildă smereniei. Nu iaste minune minunilor? Nu iaste semn de mare sfinţenie? Nu iaste dovadă a unui dar mare de la Dumnezeu în ceriuri?
Şi pentru căci au strălucit în bunătăţile céle mai alése, peste măsură, marele şi întocma cu apostolii, Constandin, învaţă cu a sa pildă toată adunarea credincioşilor, toate cétele oamenilor, carii dinpreună sărbează şi prăznuesc pomenirea lui, să călătorească cu îndrăzneală sfântă pre calea mântuirii, pentru ca să se învrednicească dumnezeeştilor făgădueli, pentru ca să se facă părtaşi cereştilor bucurii şi fericirilor celor de pururea.
Învaţă, drept acéia, pre cei bogaţi, pentru căci fiind el prea bogat făcea comoară în ceriuri, după evangheliceasca poruncă. Învaţă pre cei de neam bun, pentru căci fiind el prea de neam bun au poftit vieţuirea şi petrecaniia cetăţii cei de sus. Învaţă pre împăraţi, pentru că împărăţind el cu atâta putére să siliia pururea să câştige moştenirea făgăduialelor lui Hristos. Învaţă pre méseri şi pre săraci, pentru că de vréme ce bogăţiia şi mărirea s-au biruit de pofta bunătăţii, cum să nu sporească pre lesne sărăciia, care iaste pricină spre facere de bine, după cum zice David?
Bucură-te, drept acéia, acolo sus, la împărăţiile céle mari a dumnzeeştii măriri, o, blagocestive împărate! Sue-te la înălţimea dumnezeeştilor fericiri, unde cea desăvârşit smerenie te-au suit. Culége rodurile credinţii tale cei peste măsură în ceriuri, carele aici, jos, pre pământ, ai sămânat tu. Iară să nu ne laşi nici pre noi săraci de folosirile, de acoperământul şi de rugăciunile tale céle fierbinţi cătră Dumnezeu şi mai vârtos te roagă Fiiului şi Cuvântului lui Dumnezeu, să păzească întreg şi cu fericire chipul cel viu al bunătăţilor tale, pre adevăratul moştenitor creştinătăţii tale, pre iubitoriul de Hristos şi creştinul nostru domn.
Suppune supt picioarele credinciosului lui suflet slabi şi făr’ de putére pre vrăjmaşii măriei-tale, precum ai supus pre potrivnicii credinţii, pentru ca să luminéze în mulţi ani, întru stăpânirea sa, creştinătatea, pentru ca domnind el să împărăţească dreptatea, pentru ca să ţie cu slobozenie bunătatea, să nu aibă obraz strâmbătatea. Şi aşa să Se mărească Dumnezeu, să se cinstească dreapta credinţă, carea nădăjduim să o câştigăm prin darul tău, pentru căci acesta însuşi având numele tău să face asămânătoriu desăvârşit bunătăţilor tale. Amin.
[1] Fila 75, mss. 3460 B.A.R.
[2] În ediţia din 1888: „sfântului Constandin”.
[3] Verso-ul filei 107, mss. 3460 B.A.R.
[4] În ediţia din 1888: „lumina lumii aceştiia”.
[5] În ediţia din 1888: „umerele”.
[6] În ediţia din 1888: „până la cele mai înalte”.
[7] În ediţia din 1888: „aţi gătit sufletul vostru”.
MĂRTURIE CREȘTIN-ORTODOXĂ 