Cuvinte de învățătură la Praznicul Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil și al Tuturor Puterilor Cerești


Mai-marilor Voievozi ai oştirilor cereşti, rugămu-vă pe voi, noi nevrednicii, ca să ne acoperiţi pe noi, prin rugăciunile voastre, cu acoperământul aripilor măririi voastre celei netrupeşti, păzindu-ne pe noi cei ce cădem cu deadinsul şi strigăm: Izbăviţi-ne din nevoi, cei ce sunteţi mai-mari peste cetele puterilor de sus.
Predică la 8 noiembrie 2011
Cateheza „Sfinții Îngeri în iconomia mântuirii”, 10 noiembrie 2011

*

Muzica este iconografia sonoră a inefabilului.

Iar când mesajul muzical (melodia) e dublat de un mesaj vocal înțelegător, atunci conținutul rațional și emoțional sporește și mai mult comuniunea între cel ce cântă și cel ce ascultă… Și dacă imnul este o doxologie adusă lui Dumnezeu, înțelegerea/asimilarea și contemplarea/bucuria iubirii supreme devin cea mai înaltă/luminoasă experiență spirituală a trăirii umane, experiența vieții veșnice.

Rugăciunea cântată lin și ferm este, așadar, o mișcare a sufletului umplut de Duhul Sfânt, precum o trăiesc Serafimii (în ebraică înseamnă „aprins, înfocat”) care cântă neîncetat „Sfânt, sfânt, sfânt este Domnul Savaot, plin este tot pământul de slava Lui!” (Isaia 6, 3), „Sfânt, Sfânt, Sfânt, Domnul Dumnezeu, Atotţiitorul, Cel ce era şi Cel ce este şi Cel ce vine!” (Apoc. 4, 8), „Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire!” (Luca 2, 14), „Celui ce şade pe tron şi Mielului fie binecuvântarea şi cinstea şi slava şi puterea, în vecii vecilor!” (Apoc. 5, 13), „Aliluia! Mântuirea şi slava şi puterea sunt ale Dumnezeului nostru!” (Apoc. 19, 1) și „Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor!” (Imnografia Bisericii). Iar cel ce se roagă cu toată inima, prin fiecare rugăciune se apropie mai mult de Dumnezeu și astfel fiecare rugăciune devine mai plină de iubire, de cunoștință și recunoștință. De aceea Sfinții și Îngerii în Cer progresează nesfârșit în cunoașterea iubitoare a lui Dumnezeu, slăvindu-L neîncetat în lumina tot mai incandescentă a harului și binecuvântării Lui, lumină din care ne transmit și nouă spre luminare și întărire duhovnicească.

*

Sfântul Antim Ivireanul

Învăţătură la noemvrie 8, în zioa Săborului Sfinţilor Îngeri

„Socotiţi să nu obidiţi pre vreunul dintru aceşti mici!” (Matei 18, 10)

Nu să cuvine cinstea şi lauda numai oamenilor celor mari şi bogaţi, că sânt vrédnici acestui dar şi cei mici şi smeriţi. Că măcar că cei mari strălucesc cu hainele céle de mult preţ şi cei mici n-au cu ce să-şi acopere trupul; cei mari să odihnesc pe aşternuturi moi şi frumoase şi cei mici să culcă pe pământul gol şi pe pae; aceia însoţiţi cu mulţime de slugi, iar aceştea lipsiţi, pustii şi de ajutoriu şi de priiateni; aceia între răsfăţări şi între bogăţii şi aceştea între primejdii şi între întristăciuni. Însă, cu toate acéstia măriri despărţite, nu să cuvine celor mici mai puţinică cinste şi dragoste decât acéia ce să cuvine celor mari şi bogaţi, nici iaste cu dreptate celor mari să li să închine lumea şi pre cei mici să-i batjocorească: de aceia să se teamă şi pre aceştea să-i obidească; de acéia să se ruşinéze şi pre aceştea să-i înfruntéze, pentru căci măcar că cei mari cu sila şi cu putérea răsplătesc sudălmile, iar cei mici au îngeri sprijinitori în ceriu de pedepsesc pre cei ce-i obidesc.

Drept acéia, şi Domnul nostru Iisus Hristos poruncéşte tuturor în Evanghelia de astăzi, să se păzească, să nu socotească pre unii ca aceştea batjocură norocirii şi necurăţii ale lumii. „Socotiţi, zice, să nu obidiţi pre vreunul dintru aceşti mici.”. Şi pricina iaste, pentru ce aceştea atâta să iubesc de Dumnezeu că au cu dânşii îngeri carii pururea văd faţa lui Dumnezeu, în ceriuri, dintru care cuvânt evanghelicesc luom pricină astăzi să arătăm înaintea dragostei voastre măririle acestor mici, ce zice Evanghelia, pentru ca să priceapă cei ce îndrăznesc de-i obidesc, cât păcătuesc de greu şi ce răspuns vor să dea.

Şi lăsând la alţi înţelepţi şi învăţaţi să prăznuiască precum să cade săborul fericiţilor îngeri, ce prăznuiaşte astăzi bisérica lui Dumnezeu, eu mă voiu nevoi să-i veselesc cu această vorbă ce voiu să fac, de va lumina mila lui Dumnezeu, pre vreunul din păcătoşi să vie la pocăinţă, de vréme ce să face mare bucurie în ceriu, pentru un păcătos ce să va căi: ci să ascultaţi cu dragoste, de pohtiţi să vă folosiţi.

De doao féliuri de mici să află în lume şi pre doao féliuri de mici să obicinuesc de obşte oamenii, de-i obidesc: cei dintâi sânt săracii şi cea de a doao sânt preoţii. Pentru cei săraci, zice înţelepciunea lui Sirah la 13 capete: „Scârbă e la cel bogat, săracul.”. Şi dumnezeescul Iacov, fratele Domnului, la Poslaniia lui, la al doilea cap zice: „Iară voi aţi necistit pre sărac.”. Şi pentru preoţi mărturiséşte obiciaiul cel de obşte şi mai vârtos acela al locului acestuia, întru care preoţii sânt cei mai necinstiţi şi mai obidiţi. Însă aceştea, pre carii lumea îi socotéşte mici şi proşti, nu sânt mici, ci sânt a unii vrednicii şi a unii măriri: că poci zice pentru dânşii, prin rostul apostolului, cum că pentru aceştia nu iaste vrédnică lumea. Cei săraci sânt atâta de mari cât iaste însuş Hristos de mare, de vréme ce pre aceştea nu-i numéşte slugi, nici priiateni, ci-i numéşte în Evanghelie fraţi zicând că: „Ce aţi făcut unuia dintru aceşti fraţi mai mici ai Miei, Mie aţi făcut.”. Şi preoţii iară, atâta sânt făr’ de asemânare, că după Dumnezeu nu să află nici în ceriu nici pre pământ, nimeni carele să poată să fie asémenea cu ei: cu Dumnezeu sânt mai mici decât El şi cu oamenii sânt mai mari decât ei. Nu sânt, fireşte, îngeri, iar pentru darul ce au sânt mai mari decât îngerii. Drept aceia zice şi dumnezeescul Efrem Sirianul, la cuvântul cel dintâiu ce face pentru preoţie: „Preaslăvită minune iaste preotul şi putére nespusă: de cer să atinge, cu îngerii petréce şi cu Dumnezeu are mare amestecare.”.

Şi pentru ca să cunoaşteţi cu lucrul şi cu ispita măririle acestor mici, adecă a preoţilor, ce-i batjocoréşte lumea, luaţi seama, rogu-vă, cu socoteală întreagă şi vedeţi putérea cea mare ce au şi în ceriu şi pre pământ, pre lângă oameni şi pre lângă Dumnezeu.

Când Domnul nostru Iisus Hristos au ertat păcatele slăbănogului aceluia ce l-au fost adus înaintea Lui, să-l tămăduiască, ştiţi ce au zis cărturarii şi fariseii, ce era acolo de faţă: „Cine poate erta păcatele, fără numai singur Dumnezeu?”. Unul ce poate să iarte păcatele oamenilor cu adevărat, au Dumnezeu iaste, au putére dumnezeiască are în sine. Deci dară de o fac aceasta preoţii în toate zilele cu păcătoşii şi au atâta putére să iarte păcatele, precum cu toţii o crédem, puteţi să ziceţi cum că aceşti mici nu sânt alţi dumnezei în lume?

Ascultaţi şi alta, mai mare. De aţi vedea, aici de faţă, de o parte mulţime de arapi negri carii să fie răniţi de vrăjmaşi cu rane de moarte şi legaţi cu lanţuri tari şi de altă parte un om putérnic şi să le zică: să fiţi slobozi, să fie tămăduite ranele voastre, să fugă din trupurile voastre acea negreală ce vă întunecă şi, zicând aşa, de aţi vedea să cază din mâinile şi din picioarele acelor ticăloşi legăturile, să rămâe îndată sănătoşi de rane şi să se prefacă în albiciune acea negreală întunecată întreb, oare ce aţi putea zice pentru acel om? Cum v-ar părea putéria lui? Eu sunt încredinţat cum că aţi zice şi aţi mărturisi cum că acel om iaste preste toţi oamenii, cum că iaste om pogorât din ceriu, cum că iaste alt Dumnezeu şi om.

Acuma dară socotiţi cum că acest om iaste unul din cei mici, ce nu-i bagă lumea în seamă. Arapi negri sânt ticăloşii de păcătoşi pre carii păcatul îi face mai întunecaţi decât dracii; aceştea sânt toţi răniţi pentru căci de câte ori păcătuesc, de atâtea ori să tipăreşte în sufletul lor rane de moarte. Sânt legaţi cu lanţuri gréle pentru căci păcatul îi face robi diavolului. Aici vine micul acela netrébnicul preot şi cu un cuvânt al lui, cu un: „Ertate să-ţi fie păcatele”, face la sufletele păcătoşilor mai slăvite lucruri decât acélia ce aţi auzit mai sus; dezleagă legăturile păcatelor, vindecă ranele, îi curăţéşte de tina păcatului, îi mântuiaşte din mâinile diavolului, îi prietenéşte cu Dumnezeu, îi face de petrec cu îngerii.

Acuma dară şi acest mic, cum vi să pare? Socotiţi să aibă pre pământ pre altul mai tare decât el? Dară ce zic: pre pământ, nici în ceriu, afară din Dumnezeu, nu are micul acesta asémenea lui în putére. Şi voiu dovedi-o. Luaţi seama pentru omul acela ce zice în Sfânta Evanghelie, că să pogoriia din Ierusalim la Ierihon şi au căzut în tâlhari; să fie fost ca noi, creştin şi drept în credinţă mi să pare că-l văz mai mort de rane, să zacă pre pământ şi să ceară ajutoriu de la toţi să se întristéze şi să plângă, nu atâta pentru viaţă, ce răpunea, cât pentru suflet, care pentru multele lui păcate sta în nevoe să-l piarză.

Vie acum, aici, împăraţii cei mari şi putérnicii pământului, să vedem de au atâta putére să mântuiască sufletul acelui ticălos, din nevoia vécinicii morţii. Dară ce zic: împăraţii şi putérnicii? Vie îngerii raiului, heruvimii cei cu ochi mulţi, serafimii cei câte cu 6 arepi, scaunele, domniile şi toate cétele îngereşti, să vedem de le va ajunge până într-atâta putéria. Lasă să ia împreună cu ei, într-ajutoriu toate cétele sfinţilor, să alérge măcinicii, să năvălească apostolii, să grăbească cuvioşii, drepţii, prorocii, patriarşii, să se pogoare împreună cu ei însăşi Preacurata Stăpână, Maica lui Dumnezeu, Împărăteasa îngerilor şi a oamenilor, ce vă să pare? Socotiţi că va putea toată ceata această cerească şi toţi sfinţii să dezlége din legătura păcatelor, ce-l trag în iad, sufletul acelui ce zăcea mai mort? De o va zice cineva aceasta (că va putea), acela nu créde drept, aşăzământurile sfintei noastre credinţă, nici iaste din turma lui Hristos, de vréme ce nu ţine acéia ce zice Hristos pentru aceasta la Evanghelie. Îngerii tot să mijlocească, sfinţii să se roage, drepţii să se cucere, Maica lui Dumnezeu să mijlocească pentru ca să ia, ticălosul acela de păcătos, dezlegare păcatelor lui, iar să-l dezlége de păcate, cu putéria lor nu pot nici unul din sfinţi.

Şi pricina iaste pentru căci putéria a lega şi a dezlega nu o au fericiţii, în ceriu, ci o au preoţii, oamenii, pre pământ. Acuma (dară) acéia ce în ceriu nu o pot face toate cétele sfinţilor, vedeţi cum o săvârşaşte pre pământ unul dintru aceşti mici. Lasă să se pogoare şi aici, după întâmplare, un preot oarecarele şi să vază pre cel ce zăcea pre cale mai mort, carele cére ajutoriu şi mântuire sufletească; lasă să vază lacrămile, să vază suspinurile, să se uite voinţei şi, blagoslovind cu mâna acéia ce nu priimesc cei mari să o sărute cu evlavie, lasă să zică numai: te sloboz de toate păcatele tale. Să vedeţi streine, înfricoşate şi preaslăvite, îndată să mântuiaşte sufletul acela din nevoia vécinicii munci, să dezleagă legăturile păcatelor, fug dracii, să bucură fericiţii îngeri şi aciiaş dumnezeiască dreptate, ce ţinea goală sabiia răsplătirii, o pune iarăş în teacă şi toată să îmblânzéşte.

Nu iaste, drept acéia, lucru înfăţişat că nici în ceriu nu iaste nimeni, afară din Dumnezeu să aibă atâta putére, atâta stăpânire, câtă au pre pământ aceşti mici, aceşti preoţiţi.

Iară să vedeţi şi alta, lucru mai minunat acestor mici. Au, rămas toată zidirea uimită când Iisus al lui Navi au poruncit soarelui să stea pre cer, nemişcat, până va birui pre vrăşmaşii lui; dară cu cât mai vârtos socotiţi că s-ar minuna când acestaş Iisus ar zice soarelui, nu să stea nemişcat pre ceriu, ci să se pogoare din ceriu pre pământ. Adevărat, înfricoşat lucru ar fi acesta, iar nu iaste nimica întru asemenare cu acéia ce face preotul în toate zilele, în sfântul jărtăvnic. El nu poruncéşte soarelui cestui ce să véde, ce pune supt datorie cu cuvintele lui şi cu rugăciunea lui, pre Soarele cel de taină al dreptăţii, pre Însuş unul născut Fiiul lui Dumnezeu, să Se pogoare din ceriu şi supt întâmplările pâinii şi a vinului să Se facă iară jărtvă vie pentru ertăciunea păcatelor noastre. Şi aceasta nu o dată sau de doao ori, ce peste tot anul, în toate zile, când el va vrea şi în ce loc va pohti. Şi nu iaste aceasta o putére de caré să minunează şi îngerii? Pre Melhisedec îl numéşte, marele Pavel, asémenea cu Fiiul lui Dumnezeu, la al 7 cap cătră ovrei, pentru căci aducea pâine şi vin jărtvă lui Dumnezeu, carele era închipuire dumnezeeştilor taini.

Şi noi cum vom numi cu nevrednicie pe preoţii noştrii carii în toate zilele aduc, nu închipuirile, ci adevărul, nu umbrele, ci acelaş trup şi sânge a Mântuitoriului nostru, Dumnezeu. Cu cât mai vârtos decât Melhisedec iaste acesta asémene cu Fiiul lui Dumnezeu? Cu adevărat, nu poate afla mintea gânduri, nici limba cuvinte, pentru ca să vădească măririle acestor mici.

Şi cu acéstia toate, ce cinste le face lumea? Au să zic mai chiar, care obide n-au de la oameni, de la creştini şi de la fiii lor cei duhovniceşti? „Cu tot sufletul tău téme-te de Domnul (poruncéşte Sfântul Duh la al 7 cap a lui Sirah) şi pe preoţii laudă.”. Şi iarăş: „Téme-te de Domnul şi slăveşte pe preotul.”. Şi iaste cineva să o facă aceasta? Iaste cineva să aibă cucerie cătră preoţi, să-i cinstească, să-i slăvească?

În légia véche atâta de mare socotiia necinstea preoţilor cât însuş Dumnezeu au dat poruncă, precum scrie la a Dooa lége, în 17 capete, că de va îndrăzni cineva, cu semeţie să necinstească pe preot şi să nu asculte porunca lui, omul acela să se dea morţii.

Acuma dară a câtă osândă socotiţi că sânt vrédnici cei ce îndrăznesc, cu atâta semeţie, de fac necinste preoţilor, a sfintei biséricii noastre, carii covârşesc şi în dar şi în vrednicie şi în putére, pe preoţii legii vechi.

Pentru marele Antonie scrie în viaţa lui dumnezeescul Athanasie cum că măcar că era atâta de mare şi vestit întru bunătăţi, că să cutremura de el dracii şi hiarăle pustiiului i să supunea, iar când vrea întâmpina vreun preot îşi pleca genunchele înaintea lui şi nu să scula de la pământ până nu-i săruta întâi mâna şi să ia de la el blagoslovenie. Şi acum nu Antonii, nu sfinţi, ci oameni netrébnici şi păcătoşi, nu numai să priimească să sărute mână de preot, ce pornesc asupra lor cu atâta semeţie limbilor céle slobode, de-i dojenesc, de-i înfruntează şi-i necinstesc. Şi iaste aceasta credinţă dumnezeiască sau faptă creştinească?

Mi să pare că auz pre mulţi de-mi dau răspuns cum că preoţii nu sunt ca preoţii acei vremi. Aceia, zic, era cu fapte bune, aceştea sânt înrăutăţaţi; aceia era cuciarnici şi aceştea léneşi. Aceia era postnici, aceştea sânt beţivi; aceia era făr’ de răutate şi aceştea vicléni. Aceia era toţi duh şi aceştea toţi trup şi pentru acéia cu dreptate să şi necinstesc de lume (trebue dară să nu avem preoţie nicidecum, ci să fim ca dobitoacele céle necuvântătoare).

Însă, eu voi zice cum că cu adevărat bună pricină iaste aceasta şi aşa să fie. Numai întâi voiu zice şi eu, cu Sfânta Scriptură, fieştecăruia: „Cine te-au pus pre tine boiarin şi judecătoriu preste noi?”. Şi iarăşi împreună cu mine zice sfântul Pavel: „Tu cine eşti cela ce judeci pre sluga streină?”. Şi la al 2 cap cătră evrei, zice: „Şi gândeşti, o, oame, cela ce judeci pre ceia ce ca acéstia fac şi făcând acéstia că tu vei scăpa de judecata lui Dumnezeu?”. Cine au dat volniciia aceasta mirénilor, să înfruntéze pe preoţi, să ia seama petrecaniia lor să viclenească la faptele lor? Nu era împărat – şi împărat creştin – marele Constandin? Iar când i-au spus pentru un preot, cum că petréce viaţă rea şi preacurvească n-au vrut să-i cérce, nici să-i iscodească viaţa şi fapta lui ci, ca un iubitoriu de Hristos, ce era, au zis: de aş vedea cu ochii miei pe preotul să facă păcatul, l-aş acoperi cu cabaniţa mea. Şi iară, la săborul cel dintâi de la Nichea, aducând oarecarii o scrisoare împotriva unor preoţi şi episcopi, n-au vrut fericitul nici cum să o cetească, ci îndată au rupt-o şi au băgat-o însuş în foc, de au ars şi au zis şi acéste cuvinte vrédnice de pomenire: să nu dea Dumnezeu să judec eu vreodată pe preoţii lui Dumnezeu. Deci acum acéia ce n-au făcut un împărat atâta de mare şi atâta de sfânt, cum îndrăznéşte să o facă un om de rând, un om păcătos, nenorocit şi nevrédnic?

A dooa răspunz: acéste greşale, ce ziceţi că au preoţii, oare din copilărie le-au avut, au le-au câştigat după ce au luat preoţiile? De le-au avut din copilărie, vina nu iaste a lor, ci iaste a mirénilor, că n-au vrut să-i crească cu frica lui Dumnezeu, cu învăţături folositoare şi cu pilda lor cea bună. Iar de le-au câştigat pre urmă, iară de la miréni le-au luat şi de la dânşii au învăţat răutatea, că ei n-au născut preoţi, ci miréni. Şi pentru ce nu clevetiţi înşivă pre voi şi vă înfruntaţi că aţi dat pricină rea? Ce necinstiţi pe preoţi carii, de s-au făcut ucenici răi, s-au făcut pentru căci au avut pre voi dascali răi? Însă eu mă voiu uni cu gândul vostru şi acéstia ce ziceţi pentru preoţi zic şi eu că iaste aşa. Însă să ascultaţi o pildă.

Evdoxiia, împărăteasa lui Arcadie, au fost înţeles cum că norodul de la Gaza nu petrec creştinéşte, de vréme ci cei mai mulţi să închina idolilor. Şi zicea împăratului şi-l îndemna să facă în tot chipul să-i supue supt creştinătate, pentru ca să nu să necinstească împărăţiia şi numele lui Hristos şi al credinţii. Iar împăratul Arcadie i-au răspuns: o ştiu eu aceasta de mult, cum că acel norod pleacă mai mult la închinăciunea idolilor, dară ce voiu să fac? Să cuvine să mă fac cum că nu-mi iaste în ştire şi să-i las să trăiască cum vor vrea, pentru căci are mare câştig împărăţiia noastră din dările lor.

Acum dară, dintr-acest răspuns iau şi eu pricină ca să astup gurile mirénilor acelora carii, cu atâta îndrăzneală iscodesc, cu tot denadinsul faptele lor, preoţilor. Ce ziceţi voi, râvnitorii, cum că preoţii sânt răi şi păcătuesc. Adevărat, eu însă zic că păcătuesc. Numai aceştea ce voi fi socotiţi păcătoşi, aceştea sânt cei ce vă dau blagoslovenii. Aceştea sânt cei ce vă sfinţesc. Aceştea sânt cei ce vă nasc de a doa oară în baia sfântului botez. Aceştea vă pecetluesc cu darul Duhului. Aceştea sparg zapisul păcatelor voastre. Aceştea vă împrietenesc cu Dumnezeu. Aceştea vă fac părtaşi cu trupul şi cu sângele Domnului. Aceştea sânt ce vă folosesc cu rugăciunile lor, la boalele voastre, la nevoile voastre, în viaţă, la moarte şi după moarte.

Şi nu căutaţi la atâta câştig şi bunătăţi ce vă fac, la atâtea daruri, la atâtea faceri de bine ce vă împart, numai vă uitaţi cu atâta pizmă şi cu atâta mânie la greşalele ce au ca nişte oameni ce poartă trup şi vieţuesc în lume. Dară pe cine vatămă preotul, de greşaşte, au de face ceva neplăcut? Şi de nu vatămă pre nimeni, ci mai vârtos face folos norodului lui Dumnezeu şi biséricii, pentru ce vă îndemnaţi pentru un rău, carele nu vă face pagubă, să obidiţi şi să necinstiţi cu bine ce vă dă atâta folos? Dară ce voiu să zic? Răutatea cea multă a lumii orbéşte ochii a fieştecăruia şi nu lasă să se uite la păcatul cel mare ce face, când necinstéşte unul dintre aceşti mici.

Însă zice chiar marele Zlatoust, la al saptesprăzécelea vorbă ce face Evanghelia lui Mathei: „Cei ce ţin locul lui Hristos sânt preoţii şi cel ce cinstéşte pe preotul lui Hristos, pe Hristos cinstéşte”; iar cel ce sudue pe preot, pre Însuşi Domnul nostru sudue şi necinstéşte; că Hristos pe preoţi au lăsat în locul Lui ispravnici în bisérica Sa (şi de vréme ce un boiar nu poate suferi să-i necinstească cineva pe ispravnicul său, carele îl va lăsa la niscai case a lui), dară Hristos cum va putea suferi?

Şi la cea de apoi, ce dar socotiţi că vor lua unii ca aceia şi în această viaţă şi în céialaltă? N-aţi cetit vreodată în Sfânta Scriptură ce s-au întâmplat lui Noe când au băut şi s-au îmbătat? S-au dezbrăcat de tot în casa sa şi dormiia şi au văzut fiiu-său Ham goliciunea lui şi, în loc de a-l acoperi ca pre un tată, a eşit afară şi l-au grăit de rău cătră fraţii lui. Iară aceia, ca nişte înţelepţi şi cuciarnici au mers de au acoperit goliciunea tatălui lor, făr’ de a-şi întoarce féţele lor, să-l vază. Şi dintru aceasta, ce au urmat? „Şi să trezvi (zice Scriptura) Noe din vin şi cunoscu câte îi făcu lui feciorul lui cel mai tânăr şi zise: „blestemat Ham, feciorul, slugă va fi fraţilor lui, de vréme ce mi-au făcut aceasta Ham şi m-au grăit de rău în lume. Să fie blestemat şi el şi copii lui şi averile lui; stăpânire să nu ia, în viaţa lui, ci să se facă slugă supusă fraţilor lui.”. Atâta au zis bătrânul Noe şi până astăzi şi în véci va fi, pururea, blestemat neamul lui Ham.

Şi aceasta socotiţi, feţii miei iubiţi, că să va întâmpla şi la cei ce obidesc pre unul dintru ceşti mici. Iar iubitorii de Dumnezeu şi creştinii să se păzească de clevetirea cea preoţească, pentru ca să câştige blagosloveniia lui Sim şi a lui Iafeth, caré rugăm să vă dăruiască milostivul Dumnezeu şi în această lume şi în cea viitoare. Amin.


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.