Puține sunt cărțile pe care le-am apreciat de „la prima vedere”. Pentru că nu doar titlul atrăgător, coperțile sugestive și forma grafică excepțională au contat în evaluarea mea, ci mai ales conținutul ideatic și estetic m-au convins din ce în ce mai mult, cu fiecare pagină citită… Cartea domnului Eleodor Gh. Bistriceanu intitulată „Inteligența animalelor. O introducere prin experimente”, apărută de curând (noiembrie 2021) la Editura Școala Ardeleană din Cluj-Napoca, este una dintre aceste bijuterii culturale care strălucesc multicolor/politematic și ne încântă ochii cei înțelegători, oferindu-ne felurite „vederi”, la diferite niveluri de zoom, aș putea zice, din spectacolul minunat al naturii.
Scrisă cu multă grijă la detalii, cu acribie matematică și entuziasm, cartea ne dezvăluie întâi de toate personalitatea, cultura și căutările autorului. Și prin această reușită editorială, Eleodor Bistriceanu ne face părtași căutărilor și cercetărilor sale începute încă din anii studenției, de când a pornit în descifrarea sensurilor profunde ale lumii în care trăim, ale lumii vii și raționale din care facem parte, cu care comunicăm și din care ne cuminecăm. Este uimitoare ușurința și eleganța cu care autorul ne face părtași „vederilor” la nivel micro- și macro-, individual și social (căci toate vietățile au și manifestări cognitive și comunitare), împletind reflecțiile teoretice cu rezultatele practice ale experimentelor în concluzii impresionante.
Ceea e răzbate dintru început din carte este un anumit duh de contemplare și respect față de întreaga creație a lui Dumnezeu, creație pe care și autorul o vede ca pe o comuniune dinamică şi reciprocă a tuturor făpturilor care, deşi sunt variate și ierarhizate, sunt unite într-o mişcare armonioasă la nivelul întregului ecosistem. Pictura simbolică „Pomul vieții” (de Gustav Klimt) de pe copertă face trimitere nu numai la actul divin unitar și progresiv al creației tuturor făpturilor vii (multe și variate după rațiune și mișcare), ci și la Creatorul lor – Logosul/Rațiunea lui Dumnezeu, a Celui ce este mai presus de toate. Aceasta ne amintește de Sfântul Maxim Mărturisitorul care vedea cosmosul creat ca pe o simfonie a unificării conduse de Logosul divin, căci toate făpturile, aduse la existență în mod continuu de Dumnezeu „bune foarte” (Facerea 1, 31) potrivit unor rațiuni divine eterne, există „mai degrabă unele pentru altele decât pentru ele însele, prin această relaţie unificatoare” (Mystagogia, cap. 7). Sfântul Maxim susţine convergenţa între lucrarea creatoare neîncetată a lui Dumnezeu în lume (de la simplu la complex) şi mişcarea naturală a lumii create spre Dumnezeu (diversificare-unificare). Întâlnirea dintre energiile divine necreate şi energiile create este posibilă deoarece lumea, creată de Dumnezeu-Tatăl prin Fiul/Logosul în Duhul Sfânt, adică întemeiată raţional şi spiritual, are un sens eclezial şi o mişcare teocentrică, căci întreaga creație, spiritul, rațiunea, energia şi materia în unitatea lor, sunt destinate a fi casă (împărăţie, biserică) a lui Dumnezeu. De aceea se găsesc la toate nivelurile creației aceste mișcări de îmbogățire a vieții prin învățare/asimilare rațională și comunicare socială a experienței individuale. Datorită unităţii rațiunilor lor în Logosul divin creator, făpturile create de Dumnezeu reflectă şi în lume unitatea şi armonia raţională dintre ele, relaţiile comunicării lor dovedind apofatismul şi în planul creat al raportului unitate – multiplicitate din Dumnezeu cel Necreat – Sfânta Treime. Prin esenţă şi prin unica raţiune de a fi, lumea e un întreg unitar, iar prin raţiunile specifice ale făpturilor, lumea e o simfonie de părţi diferenţiate și interconectate. În această perspectivă de înțelegere, oferită și de autorul cărții, concepția științifică modernă despre lume (care, iată, confirmă cosmologia ortodoxă) nu ne mai spune că întregul este dat de suma tuturor părților, ci că întregul este chiar mai mult decât suma tuturor relațiilor dintre părți.
Dar Dumnezeu a hotărât între făpturi, ca o cunună şi ca o sinteză a tuturor, să facă pe om, făptură personală şi conştientă de existenţa sa, a lumii şi a lui Dumnezeu. Datorită naturii sale zidite „după chipul lui Dumnezeu” (Facere 1, 27), adică personal și iubitor, omul, prin rațiunea din sine poate contempla legătura dintre Logosul divin şi raţiunile lucrurilor, dintre originea ființelor și scopul lor. Prin firea lor comună deschişi comuniunii cu Dumnezeu şi cu semenii, şi totodată solidari cu lumea dată lor ca s-o lucreze și s-o sfințească, oamenii se prezintă ca partenerii prin excelenţă ai dialogului rațional și iubitor dintre Dumnezeu şi creaţie, iar Biserica sau Taina lui Hristos extinsă (în oameni prin Duhul Sfânt într-un chip tainic şi unificator) reprezintă Casa cea vie a lui Dumnezeu în creaţie. Ca preot și mijlocitor între Dumnezeu și lume, omul trebuie nu doar să se hrănească și să profite abuziv de ea, ci să și învețe din creație, să contemple din frumusețea și raționalitatea făpturilor frumusețea și Rațiunea divină creatoare care le coordonează pe toate prin Duhul Sfânt de viață și iubire Dătător. Căci, potrivit concepției ortodoxe, „Duhul Sfânt nu este absent din nici o făptură şi mai ales din cele ce s-au învrednicit de raţiune. El o susţine în existenţă pe fiecare, întrucât Dumnezeu şi Duhul lui Dumnezeu Se află, prin puterea providenţiatoare, în toate. Şi El mişcă raţiunea naturală din fiecare.” (Sfântul Maxim Mărturisitorul, Răspunsul 15 către Talasie). Această prezență a Duhului Sfânt în toate ființele, potrivit rațiunilor divine și treptei lor de existență, le asigură viața, mișcarea, comunicarea și înălțarea lor întreolaltă spre Creator, mai ales când este „catalizată”/accelerată de lucrarea transfiguratoare/sfințitoare a omului duhovnicesc, înnobilat de același Duh Sfânt dumnezeiesc. Aceasta ne arată nu numai demnitatea divină și chemarea/misiunea noastră pe pământ (dată de Dumnezeu prin fire, dar și prin lucrarea statornică de zi cu zi, deopotrivă ascetică și mistică), ci și grija și responsabilitatea noastră față de întreaga biosferă, față de întreaga lume, de fapt, cu care relaționăm.
Din nefericire, însă, îndepărtarea omului de Dumnezeu (prin mândrie și lăcomie în primul rând, dar și prin celelalte patimi nestăvilite) conduce și la abuzarea naturii de către om, la o exploatare și chiar masacrare nemiloasă a celorlalte vietăți conlocuitoare de pe Pământ, lucru ce poate provoca, în lipsa unor măsuri de corecție globale, o criză ecologică iminentă, ca să nu zic un dezastru planetar. Or, această atitudine dictatorială/disprețuitoare a omului față de celelalte făpturi a avut și are la bază fie niște ideologii eronate din start (cum ar fi postmodernismul și transumanismul care se ridică împotriva rânduielilor, ritmurilor, valorilor și stabilității firii), fie niște interpretări eronate/eretice ale textelor tradiționale religioase și filozofice, unele chiar creștine. Avem nevoie urgentă astăzi, mai mult ca oricând, de o revenire la Dumnezeu și la natură, la originile vieții curate, adică de o „reconfigurare a traseului” nostru atât în plan ideatic, cât și în plan politic, căci „ideile au consecințe” (vorba lui Richard Weaver) în societate, mai ales cele negative care contaminează omenirea mai rău decât toate pandemiile biologice…
Structurată în 23 de capitole, cartea întreagă este o „pledoarie pentru cunoașterea și ocrotirea animalelor și plantelor care ne înconjoară” și ne oferă, pe lângă un suport teoretic foarte sistematic expus, și câteva instrumente/experimente practice descoperite de mari cercetători în sfera etologiei (știința care se ocupă de studierea vieții și a comportamentului animalelor). Prezentările concise cu conținut istoric și filozofic sunt abundente și fac expunerea mai clară și mai atractivă, chiar și pentru nespecialiști, deși cred că, în curând, cartea va deveni un manual de referință în domeniu. Autorul exemplifică foarte sugestiv afirmațiile teoretice și reușește, cum spuneam, să ne facă accesibile tainele adânci ale naturii și ale științei care-și propune să observe și să valorifice experiența animalelor într-o perspectivă nouă, responsabilă. Temele abordate se referă, așadar, la existența instinctelor și a reacțiilor instinctuale dezvoltate, a procesului de reprezentare și a metodelor de învățare (asociere, încercare-eroare, observare, etc.), memorare, rezolvare de probleme sau situații (evaluare, calculare și operare cu numere, unelte sau concepte abstracte), exprimare (limbaj vocal și gestual), comunicare (de informații și emoții/sentimente: supunere, respect, empatie, solidaritate, fidelitate, maternitate, recunoștință, devotament, jertfelnicie) și conformare în societate. Trebuie specificat că toate vietățile (terestre sau acvatice) au mecanisme proprii, mai simple sau mai complexe, de angajare în viața rațională și socială-culturală prin care se adaptează/integrează în mediul natural și societal.
Chiar dacă pe alocuri terminologia folosită devine specializată, lectura cărții este ușoară și plăcută, fiind stimulată de foarte multe și bine alese întâmplări și învățături culese din Sfintele Scripturi, din culturile popoarelor, dar și desprinse din viața cotidiană, care conțin exemplificări și personificări ale calităților, raționamentelor și comportamentelor vietăților, prea adesea subestimate și chiar batjocorite de oameni în mod total nejustificat. De asemenea, diagramele și desenele aduc lămuriri suplimentare, făcându-ne și mai accesibile înțelegerii conținuturile cuvintelor referitoare la experimentele care scot în evidență „reacțiile” animalelor.
Noi, oamenii, avem muulte de învățat de la „cele care nu cuvântă” (vorba lui Emil Gârleanu), mai ales că unele calități naturale ale vietăților depășesc puterile firii omenești și sunt prototipuri al virtuților, deprinse de om doar prin asceză/exercițiu în timp îndelungat. Întemeiat pe această înțelegere, Sfântul Antim Ivireanul, Mitropolitul Martir al Țării Românești (1708-1716), și-a ales ca simbol duhovnicesc melcul (tăcut, răbdător, meticulos, prudent) și s-a autocaracterizat într-o reprezentare heraldică cu figuri animaliere, care reprezintă un acronim al denumirilor vietăților și al virtuților și care formează numele lui în limba greacă: Ἀνθιμος („înflorit”, de la άνθος – „floare”).
Pe scurt, cartea este o apariție editorială de excepție, care ne dezvăluie complexitatea vieții interioare și exterioare a animalelor cu care coabităm pe această planetă, animale care, chiar dacă le etichetăm noi în mod reducționist sălbatice sau domestice, au și ele calități și ierarhii, norme de „gândire”, comunicare și conduită socială prin care se pot dezvolta tot mai mult. Iar din observarea lor și din relaționarea noastră corectă cu ele putem și noi învăța multe lucruri utile atât în plan trupesc, cât și duhovnicesc.
În încheiere, îl felicit cu multă bucurie pe domnul Eleodor Bistriceanu pentru efortul uriaș depus la documentarea și redactarea acestei cărți impresionante, pe care o recomand cu căldură tuturor. Surprizele înțelegătoare de care au parte cititorii pe măsură ce parcurg textul cărții le va confirma alegerea că au alocat timpul într-o activitate cu adevărat ziditoare de suflet și de cultură (cel puțin generală), de care orice cărturar creștin nu trebuie să fie străin.
MĂRTURIE CREȘTIN-ORTODOXĂ 