Duminica Ortodoxiei


Predică la Duminica Ortodoxiei

 „Este un Domn, o credinţă, un Botez.” (Efes. 4, 5).
„Credinţa dată sfinţilor o dată  pentru totdeauna…” (Iuda 1, 3)                                                                                                                     

Fraţi creştini,

Astăzi Biserica Dreptmăritoare sărbătoreşte, ca de altfel în fiecare primă Duminică a Postului Mare din fiecare an, începând din 11 martie 843, biruinţa Ortodoxiei asupra tuturor ereziilor (cei din urmă eretici atunci fiind luptătorii împotriva icoanelor). De aproape 12 veacuri, în tradiţia sfântă a Bisericii s-a statornicit această prăznuire, iar pentru noi participarea de astăzi la Sfânta Liturghie trebuie să ne stimuleze să ne cunoaştem credinţa ortodoxă, să înţelegem şi să aplicăm corect învăţăturile ei mântuitoare.

Ce frumos şi scump este pentru noi acest nume de ortodox! Este frumos pentru că el înseamnă „drept-credincios” (ortodoxia însemnând deopotrivă dreaptă înțelegere și dreaptă slăvire) şi dintre sutele de milioane de creştini din întreaga lume doar aproape a cincea parte îl poartă. Ne este scump numele de ortodox pentru că, de-a lungul timpului și de-a latul spațiului, l-am apărat cu multe lupte şi l-am mărturisit cu mult sânge. Întâi au fost Apostolii, apoi Mucenicii primelor trei veacuri care au propovăduit păgânilor credinţa în Hristos, păgâni care i-au prigonit, iar pe mulţi i-au chinuit şi i-au omorât. Apoi, din veacul al IV-lea până în al IX-lea au fost Părinţii (clericii, călugării şi mărturisitorii) care au formulat dreapta credinţă în termeni clari şi au apărat-o de eretici. În acest timp s-au întrunit cele şapte Sinoade Ecumenice, care au stabilit ce trebuie să credem şi cum se cade să trăim ca să rămânem în dreapta credinţă şi în nădejdea mântuirii. Astfel, Biserica noastră Ortodoxă înseamnă Biserica lui Hristos, Biserica păstrătoare a dreptei credinţe în Hristos, a credinţei apostolice (şi) universale. Este una și neîntreruptă de nici o vitregie a istoriei sau a ereziei, pentru că Mântuitorul Iisus Hristos este capul ei, este prezent și lucrător în ea și o conduce neîncetat prin Duhul Sfânt.

Dar dezbinările şi luptele împotriva dreptei credinţe n-au încetat în secolul al IX-lea, când cea mai violentă erezie – iconoclasmul – a fost condamnată şi biruită definitiv în anul 843. A urmat Marea Schismă de la 1054, când papa de la Roma s-a îndepărtat (și oficial, cu blestemarea ortodoxiei) de la dreapta învăţătură creştină, renunţând la hotarele dogmatice și canonice ale Sfinţilor Părinţi de la Sinoadele Ecumenice şi adăugând dogme noi, străine de Sfânta Scriptură şi de Sfânta Tradiţie. Ba mai mult, unii papi de la conducerea organizației romano-catolice, căzând în ispita mândriei omeneşti de dominaţie politică, au provocat războaie religioase şi alte mari abuzuri, culmea!, în numele Evangheliei (a se vedea comerțul cu indulgențe, inchiziția, cruciadele – mai ales cea din 1204 îndreptată împotriva ortodocșilor!). Aceste abuzuri, crime și hule, erezii şi greşeli grave au generat o nouă dezbinare la anii 1500, când în apusul Europei din sânul organizației romano-catolice s-au rupt protestanţii luterani şi calvini. Iar aceştia și urmașii lor neo-protestanți au renunţat apoi cu totul la tradiţia și ceremoniile care mai păreau cumva (la suprafață numai) creștine, alunecând din erezie în erezie şi depărtându-se tot mai mult de la Adevăr şi de la mântuirea în Hristos şi în Biserică, hulind pe Însuși Dumnezeu, pe Mântuitorul Iisus Hristos, pe Maica Domnului și pe Sfinți, Crucea lui Hristos, învățăturile, moaștele și icoanele Sfinților hristofori…

Astăzi în lume s-a ajuns la peste zece mii de secte şi grupări zise creştine care fac prozelitism, unele şi la noi în ţară, dar care nu-i duc pe oameni la Adevăr, la Hristos, la mântuirea în Hristos prin Biserica Lui. Dovada cea mai clară că în aceste secte nu e Duhul lui Hristos, duhul dragostei şi al păcii, duhul smereniei şi al unităţii, este că nici o sectă, nici o grupare n-a rezistat, să zicem, trei decenii fără să se dezbine, fără să se scindeze. Aceşti falşi predicatori ai Evangheliei, străini de învăţătura Mântuitorului şi a Apostolilor sunt unii dintre „proorocii mincinoşi” (Matei 24, 24), amintiţi de Domnul Hristos, prooroci care încearcă amăgirea tuturor oamenilor, inclusiv a creştinilor dreptslăvitori, și dezbinarea Sfintei Biserici. Acești amăgitori, ca de altfel toţi ereticii din istorie, încalcă porunca unităţii de credinţă şi de dragoste în Hristos, iar despre ei, Sfântul Ciprian a rostit multe cuvinte de dojenire şi de avertisment: „Hristos ne-a dat pacea, ne-a învăţat să fim uniţi în cuget şi în simţire, ne-a impus să păstrăm nestricate şi necălcate în picioare legăturile dragostei, ale înţelegerii frăţeşti. La Împăratul cerurilor nu poate să ajungă dezbinarea; la răsplata lui Hristos nu poate să ajungă acela care a pângărit dragostea lui Hristos faţă de noi, prin dezbinarea vicleană. […] Acela care a ieşit din sânul Bisericii nu poate trăi sau respira, ci îşi pierde însuşi mântuirea” (Despre unitatea Bisericii universale – Colecția P.S.B., București, 1981, p. 444 şi 451).

Este şi pentru noi un îndemn, să ne cercetăm cugetele şi faptele, să ne străduim să înţelegem învăţăturile dreptei credinţe aşa cum învaţă Biserica Ortodoxă de aproape două mii de ani și în care, prin voia lui Dumnezeu și prin jertfele înaintașilor, suntem și noi! Şi mai ales, să ne străduim să împlinim faptele dreptei credinţe în Hristos, faptele iubirii smerite și milostive către aproapele nostru! Doar uniţi în dreapta credinţă şi în dragostea creştină dovedită prin fapte bune, vom putea arăta şi altora autenticitatea credinţei noastre în Hristos, conformă cu Sfânta Scriptură şi cu Sfânta Tradiţie a Bisericii.

Sfânta Evanghelie citită astăzi cuprinde, pe de o parte, pilda dreptei credinţe a lui Filip (ascultarea deplină de Hristos), iar pe de altă parte, mărturisirea mântuitoare a lui Natanael, zis şi Bartolomeu.

„În vremea aceea, voind Iisus să plece în Galileea, a găsit pe Filip. Şi i-a zis Iisus: Urmează-Mi! Iar Filip era din Betsaida, din oraşul lui Andrei şi al lui Petru. Filip a găsit pe Natanael şi i-a zis: Am aflat pe Acela, despre care au scris Moise în Lege şi proorocii, pe Iisus, fiul lui Iosif din Nazaret. Şi i-a zis Natanael: Din Nazaret poate  ieşi ceva bun? Filip i-a zis: Vino şi vezi!” (Ioan 1, 43-46).

Îndată ce Mântuitorul Hristos l-a chemat pe Filip, acesta L-a ascultat şi L-a urmat lăsând toate. Ba încă, din dragostea lui pentru Hristos a căutat să-l aducă şi pe Natanael la cunoştinţa mântuirii. Aceasta arată că ei doi erau buni prieteni şi deopotrivă, aşteptau cu nădejde venirea Mântuitorului cel anunţat de Legea lui Moise şi de Proorocii Vechiului Testament. Natanael s-a îndoit când Filip i L-a vestit pe „Iisus, fiul lui Iosif din Nazaret”, căci în Nazaret locuiau mulţi păgâni care nu dădeau oraşului o faimă prea bună printre iudeii rigoriști și râvnitori ai legii lui Dumnezeu.

Cu chemarea caldă a prieteniei, dar şi cu dragostea sinceră pentru Hristos, Filip îi spune lui Natanael: „Vino şi vezi!”, adică „Vino şi convinge-te singur de cele ce ţi-am spus ţie; vino să-L vezi şi tu pe Mesia, pe Hristos cel vestit de Prooroci și aşteptat de noi!”.

Şi îndată au pornit împreună spre Iisus. „Iisus a văzut pe Natanael venind către El şi a zis despre el: Iată, cu adevărat, israelitean întru care nu este vicleşug. Natanael I-a zis: De unde mă cunoşti? A răspuns Iisus şi i-a zis: Mai înainte de a te chema Filip, te-am văzut când erai sub smochin.” (Ioan 1, 47-48).

Ca Fiu al lui Dumnezeu, deoființă cu Dumnezeu-Tatăl, Domnul Hristos ştia inima plină de sinceritate a lui Natanael şi-l laudă înaintea lui Filip şi a altor Apostoli. Dar Natanael Îl întreabă pe Iisus ca pe un om, direct, fără ocolişuri: „De unde mă cunoşti?”, încă îndoindu-se de dumnezeirea Lui. Iar Iisus îi răspunde acum nu ca un om, ci ca Dumnezeu: „Te-am văzut când erai sub smochin, mai înainte ca Filip să te cheme”. Natanael era încredinţat că în timpul când l-a găsit Filip sub smochin, nimeni altul nu mai era acolo, ci numai ei doi, singuri, ca într-o întâlnire de taină. Îndrăznim a spune că Natanael se ruga atunci în liniștea inimii și a naturii, ca de obicei, stând în dialog față către față cu Dumnezeu. Deci numai Dumnezeu știa că Natanael era sub smochin în starea de cugetare înaltă către Dumnezeu. De aceea s-a minunat și s-a înspăimântat de puterea Domnului Hristos şi crezând că El este Mesia cel așteptat, Fiul lui Dumnezeu întrupat: „răspunsu-I-a Natanael: Rabi, Tu eşti Fiul lui Dumnezeu, Tu eşti regele lui Israel!”. (Ioan 1, 49) Dar mărturisirea credinţei lui Natanael cel sincer este totuşi imperfectă, căci şi el credea că Mesia‑Hristos va mântui doar pe poporul iudeu; Natanael credea că Iisus este doar „rege al lui Israel” şi nu Mântuitor al întregii lumi.

Şi „răspuns-a Iisus şi i-a zis: Pentru că ţi-am spus că te-am văzut sub smochin, crezi? Mai mari decât acestea vei vedea. Şi i-a zis: Adevărat, adevărat zic vouă, de acum veţi vedea cerul deschizându-se şi pe îngerii lui Dumnezeu suindu-se şi coborându‑se peste Fiul Omului” (Ioan 1, 50-51).

Prin aceste cuvinte, Domnul Hristos îi descoperă lui Natanael şi tuturor Apostolilor care mai erau de faţă că El este Împărat nu numai al lui Israel, ci a toată făptura pământească şi cerească. Iar Apostolii, văzând mai târziu minunile Mântuitorului, aveau să se convingă de adevărul cuvintelor Lui, de iubirea, înțelepciunea și puterea Lui infinite cu care creează și stăpânește lumea materială și spirituală ca un Dumnezeu adevărat.

Fraţi creştini, ce învăţături desprindem noi din Sfânta Evanghelie de astăzi?

Dumnezeu este prezent totdeauna şi pretutindeni în creație și în viaţa noastră „cu-al Său har și cu a Sa iubire de oameni”. În orice timp şi în orice loc El este cu noi, El Se preocupă de noi, ascultă rugăciunea noastră, răspunde la cererile noastre. El ne vede faptele, ne aude cuvintele, ne ştie gândurile şi ne cunoaşte intenţiile ascunse ale inimii. Oare, ce ne împiedică pe noi să-I simţim prezenţa în toată viaţa noastră? Oare, ce ne orbeşte mintea? Necredința, neștiința și uitarea/nepăsarea, păcatele, răutăţile, vicleşugurile și risipirea minţii, acestea ne întunecă ochii duhului şi nu-L mai vedem pe Dumnezeu în viaţa noastră. Singuri ne înstrăinăm de Dumnezeu, fiind total opuşi lui Natanael cel curat cu inima…

  1. Ortodoxia este legată de sinceritate. Nu putem fi ortodocşi decât urmând lui Natanael „în care nu este vicleşug”. Orice altă credinţă, lipsită de smerenie, sinceritate și fidelitate față de Dumnezeu cel Viu și Iubitor – Sfânta Treime – este strâmbă, este greşită. Dreapta credinţă în Hristos nu stă la masă cu viclenia şi cu mândria. Vedem astăzi în lume, o mulţime de filosofii, de ideologii, de teorii metafizico-spirituale care sunt întemeiate pe fantezia vicleană a oamenilor şi pe inspiraţia demonilor, nu pe fidelitatea/statornicia în Adevărul revelat. Tot mai multe erezii mai vechi sau mai noi ale păgânismelor din antichitate sau din (post)modernitate sunt mult vehiculate prin reviste, prin cărţi, prin filme şi prin conferinţe, spre amăgirea creştinilor neîntăriţi în dreapta credinţă. Datori suntem să vă avertizăm asupra acestei invazii de învăţături păgâne orientale şi occidentale, pe care le propagă speculanţii de iluzii hedoniste, ateiste, materialiste, tehnologiste și transumaniste sau spiritualiste/„parapsihologice” spre pierzarea lor şi a celor care-i urmează.
  • Ortodoxia înseamnă şi mărturisire, adică misiune. Filip ne este un model al misionarului ortodox, căci după ce L-a cunoscut pe Hristos, din dragoste L-a vestit şi altuia, lui Natanael. În lumea actuală tot mai desacralizată și mai dezorientată sub valurile de violentă propagandă anticreștină neomarxistă, creştinul dreptmăritor trebuie să lupte şi el pentru mântuirea altora, să câştige suflete pentru Hristos. Cum? Cu răbdare și stăruință, prin faptele dragostei, prin prietenia curată şi caldă. Ce bine ar fi dacă fiecare dintre noi am aduce sau am readuce la Mântuitorul Hristos și la Biserica Lui Sfântă, Sobornicească și Apostolească măcar un suflet rătăcit de la calea mântuirii! Așa vom fi con-lucrători cu Dumnezeu cel Dătător de viață, de iubire și de bucurie veșnice. Cu adevărat, dacă doar un suflet am aduce la Hristos prin smerenie şi prin dragoste, mai mare răsplată vom avea decât pentru şapte săptămâni de post alimentar, fie el oricât de aspru şi de făţarnic.

Aşadar, prin dragostea lui Filip şi prin sinceritatea lui Natanael, să fim şi noi mădulare vii ale Bisericii lui Hristos, rugându-ne unii pentru alţii şi pentru toţi oamenii „ca să se mântuiască şi la cunoştinţa adevărului să vină” (I Tim. 2, 4), iertându-ne unii pe alţii şi lepădând viclenia şi răutatea din inimile noastre. Şi aşa, cu frica lui Dumnezeu, în unitatea de credinţă şi de dragoste, să-L iubim și să-L trăim pe Domnul Hristos, mărturisindu-L apoi în viaţa noastră, precum Filip şi Natanael, ca Fiul lui Dumnezeu şi Mântuitorul nostru și al lumii întregi. Amin.

(redactată în  8 martie 1998, revizuită în 12 martie 2011 și 21 martie 2021)

*

Conferința: Icoana Ortodoxă – fidelă mărturisitoare a Adevărului revelat și a Cuvântului întrupat

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.