„Alba de lumină” – o nouă reușită editorială a scriitorului-rugător Adrian Georgescu


Vineri, 6 mai 2022, la orele 19:30, la biserica Sfântul Pantelimon – Foișorul de foc din București, a avut loc prezentarea cărții recent tipărite a lui Adrian Georgescu – Alba de lumină. Iată mai jos prefața acestei cărți.

Pe Născătoarea de Dumnezeu și Maica Luminii
întru cântări cinstindu-o să o mărim…

Și prin noua sa reușită editorială, „Alba de lumină”, scriitorul creștin Adrian Georgescu ne deschide ușile înțelegerii către universul său interior și ne cheamă la cea mai înaltă experiență umană: rugăciunea iubitoare și văzătoare de Dumnezeu. Adăugându-se celorlalte lucrări din ultimii 15 ani, pe care le putem asemăna unor drumeții către piscuri muntoase de unde se pot contempla peisaje încântătoare din lumea duhovnicească și dumnezeiască, scrierea de față reprezintă un nou urcuș pe cărările rugăciunii și ale comuniunii, având-o de această dată însoțitoare și călăuză pe Maica Domnului.

Alcătuită sub forma unor imnuri (15 la număr) de tipul canoanelor bisericești având nouă cântări (a câte 3-5 strofe fiecare, separate printr-un stih) recapitulate prin câteva prosomii (tot de tip rugăciuni-meditații), cartea de față ne oferă și aspectual imaginea unui progres (imnurile se măresc tot mai mult odată cu avansarea citirii lor) în cunoașterea tainelor rugăciunii și în contemplarea tot mai bogată a lui Dumnezeu celui prezent în inima „căutătorului Lui” care-I cere să înțeleagă voia Lui cu el: „Doamne, ce vrei de la mine? Unde este comoara inimii mele Te afli: vin la Tine. Nu ne lipsi de așteptarea noastră, Iubitorule de oameni.”. Acesta este punctul inițial al pelerinajului interior și al dialogului cu și în Dumnezeu desfășurat literar în prezenta carte. Haideți să facem și noi câțiva pași, urmând rugătorului/autorului pe acest drum…

Cu cât înaintează pe calea rugăciunii către Mântuitorul Iisus Hristos, rugătorul, aidoma unui copil aflat sub protecția tatălui său, ajunge să se ridice deasupra relativismului localizării (circumscrierii) Lui spațio-temporale și exclamă bucuros: „Umblu spre Iisus Hristos – mă cufund în Dumnezeu spre unire curată. Sufletul meu se bucură de Domnul și nu se teme. Oare am rămas copil întru inima mea –. Ești nicăieri – Doamne: stăpânești pretutindeni. Timpul Tău este niciodată – nu vii; nu pleci. Nu ajungi; nu lipsești. Nu te găsești dincolo sau dincoace – nici exterior nici înlăuntru: oriunde împărățești Dumnezeu în Treimea întru totul desăvârșită.”.

De asemenea, creștinul rugător, precum orice pelerin altruist, mijlocește pentru toți frații în credință și rugătorii-pelerini îndrăgostiți ca să-L cunoască și să-L vadă cu inima pe Dumnezeu cel Viu și Dătător de viață în Biserica Lui: „Cu Lumina Dumnezeieștii cunoștințe luminează – Doamne – inimile celor care Te laudă cu îndrăgostită credință. Dătătorule de Viață – ține-mă în Sfânta-Ți Biserică să Îți fiu o lumânare luminândă întru întunericul lumii. Sfântă este însuflețita Biserică a slavei Tale – nu mă alunga din această inimă.”.

Împreună cu aceste înalte contemplări și mijlociri pentru alții, rugătorul mărturisește smerit și păcătoșenia proprie, cerând milă și har pentru iertare și mântuire: „Am păcătuit la Fața Ta – Mântuitorule; îndură-Te și mântuiește-mă – Bunule – pentru rugăciunile Măicuței Tale și numără-mă cu cei aleși.”. Dar pocăința nu se vede doar în lacrimi purificatoare de-a lungul pelerinajului lăuntric, ci ia chip și în imnuri de rugăciune oferite Mântuitorului: „La plâns ajung călătorind pe cuvintele-lacrimi pe care le tind Domnului înmănuncheate într-un imn ce se pleacă dinaintea lui Hristos Iisus dezvelindu-mă Domnului scârbit de mine. Oare ajunge-voi unde mă chemi – Iisuse Hristoase –. Nu te aud fiindcă mi-am astupat urechile cu vuietul lăuntrului care mă rupe de Tine.”. Astfel, îndepărtarea de Dumnezeu prin păcate îl aduce pe om într-o stare de întristare și însingurare, împietrire și secătuire de viața de sus: „Mă aplec căutând văgăună unde să mă ascund rușinat de faptele mele și de răul săvârșit în lume împins de trufie și de ademenirile diavolului cărora nu m-am împotrivit. M-am mințit că așa e mai bine și nu mi-am cerut iertare de la Domnul, ci m-am însingurat îndepărtându-mă. M-am scufundat în mine însumi ca într-un pământ neroditor și astfel m-am pierdut frângându-mă de Iisus Hristos.”. Dar și din acest adânc de uscăciune și stricăciune spirituală, tot rugăciunea către Dumnezeu este calea dobândirii și ea ne descoperă nădejdea mântuirii: „Întru adâncul greșelilor fiind învăluit, chem adâncul cel neistovit al milostivirii Tale; scoate-mă din stricăciune, Dumnezeule.”.

Precum în Marele Canon de pocăință al Sfântului Andrei Criteanul, autorul își îndeamnă sufletul (și implicit și pe cititor) să sporească rugăciunea către Maica Domnului, ea fiind nebiruita și grabnica ajutătoare a creștinilor spre mântuire (dobândirea vieții veșnice dumnezeiești): „Îndrăznește – suflete – prin plâns și cântec-de-laudă și mărește pe Cea plină de Har fiindcă Preacurata te poartă spre Fiul ei Dumnezeu pe frunte-de-dragoste care te scoate din această lume păcătoasă spre aceea care strălucește dincolo. Despărțindu-te de trup– apropie-te de Domnul ca să fii întru Viața Treimii căci Maica te luminează ridicându-te din păcat și te aduce în cer.”. Rugătorul împletește în fiecare cântare chemarea Maicii Domnului în ajutor și recunoștința față de ea pentru mijlocirile pe care ea le săvârșește înaintea lui Dumnezeu, mărturisind cu mult curaj și entuziasm iubirea pentru ea: „Cânt Măicuței dragoste și sufletul meu o binecuvintează bucurându-mă profund și fără întoarcere. Nicio scârbă nu mă mai clintește – nicio răpire nu mă mai desparte de Preaiubita. Așa răspund Mariei; astfel mă închin Celei mai smerite.”.

Invocările, mulțumirile și laudele adresate lui Dumnezeu și Maicii Domnului se împletesc într-un șirag înțelegător policromatic pe care autorul îl realizează cu evlavie și râvnă duhovnicească, transformând tensiunea căutării și chemării Preacuratei Născătoare de Dumnezeu în bucuria întâlnirii tămăduitoare și a vederii ei în lumina harului și a iubirii dumnezeiești nemuritoare: „Izvorule de tămăduiri – Măicuță – din tine Viața care vindecă; alină și înviețuiește lumea eliberând-o la nemurire din moarte și iad.”. Astfel, dialogul rugător cu Dumnezeu și cu Preasfânta Fecioară aduc sufletului pacea și plinătatea așteptării împlinite: robul care i se roagă neîncetat devine fiu prin har: „Primește-mi plânsul – Fecioară: îți cern lacrimi cerându-ți îngăduința de a intra în mântuitoarea vedere. O – dar; o – îndumnezeită întâlnire: Maica își privește robul și-l devine un fiu. (…) Maică – mi-ai deschis Împărăția și m-ai adus în curțile Domnului să cunosc pe Unul-Născut al Tău Iisus Hristos. Ne-ai izvorât Lumina lină a Tatălui Ceresc să nu mai fim ai întunericului ci fiii prealuminosului Domn.”.

Nu putem să nu observăm multitudinea de podoabe stilistice pe care rugătorul i le oferă Maicii Domnului cu adâncă smerenie, iubire și cucernicie, amintindu-ne de metaforele Sfântului Antim Ivireanul din Cazania la Adormirea Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu („Aleasă iaste, cu adevărat, ca soarele, pentru că iaste încununată cu toate razele darurilor dumnezeeşti şi strălucéşte mai vârtos între célélalte lumini ale ceriului. Aleasă iaste şi frumoasă ca luna, pentru că cu lumina sfinţeniei stinge célélalte stéle şi pentru marea şi minunata strălucire de toate şireagurile stélelor celor de taină să cinstéşte, ca o împărăteasă. Aleasă iaste ca revărsatul zorilor, pentru că ia au gonit noaptea şi toată întunerecimea păcatului şi au adus în lume zioa cea purtătoare de viaţă. Aleasă iaste, că iaste izvor carele cu curgerile cereştilor bunătăţi adapă sfânta bisérică şi tot sufletul creştinesc.”) și ale Cuviosului Daniil Sandu Tudor din Imnul Acatist al Maicii Domnului Rugul Aprins („Cine este Aceasta, ca zorile de albă şi curată?/ E Împărăteasa rugăciunii, e rugăciunea întrupată./ Stăpână Porfirogenetă şi Doamnă a dimineții,/ Logodnica Mângâietorului, Preschimbător al vieţii,/ spre Tine noi alergăm, arşi, mistuiţi de dor!/ Ia-ne şi pre noi părtași ai sfântului munte Tabor.”).

Într-o continuitate perfectă de duh și de credință cu ei, rugătorul nostru o numește și o mărturisește astfel pe Preasfânta Născătoare de Dumnezeu: Cea mai iubită, Cea plină de har, smerită Maică, Bucuria lumii, „Râul-de-zăpadă – Fecioară: împresori albul înfocat al Luminii și ni-l așterni Lumină a Schimbării la Față a lui Iisus Hristos ca – alb – să cunoaștem pe Dumnezeu.”, raza Luminii, Cea mai smerită, „Bucură-te – Cea care – din lumină – îmi dăruiești o rază; bucură-te – Maica Luminii căreia S-a încredințat Lumina Dumnezeu; bucură-te – Fecioară Născătoare de Prunc binecuvântat.”, Mireasa Domnului, „Ești sufletul meu în dezînsuflețirea lumii și înălțarea peste moartea umanității.”, „Iisus Hristos ne trezește cu ploaia străveziei tale iubiri și ne înnoiește la Viață cu Viața-Ți preacurată înălbindu-ne la blândețe; gingășie; duioșie – cum o dragoste cum lumea nu mai trăise.”, „Bucură-te – Fecioară – îndreptarea păcătoșilor; bucură-te – Cea luată de Tatăl din umbra umanității și așezată în Lumina Sfintei Sfintelor să ne strălucească Preasfântă; bucură-te – Cea care ai împodobit oamenii cu sfințenia ta aducându-i în preajma Luminii; bucură-te – Maria.”, „Ești bucuria celor care te iubesc – Maria: ia-mă pe undă-de- Har la clarul iubirii ca – întru bucuria Luminii lui Hristos Iisus – să fiu purtat pe boarea Luminii și dus mai Sus – la mântuitoarea apă a Oceanului-de-iubire.”, „Biruitor Fiul tău și Dumnezeul nostru îmi tinde floare-de nădăjduire să nu pier solitar în singurătatea lumii ci să-I vin alături în moarte și-n iad la Lumină. Să mă încredințez Lui cu jertfire-de-om iar ție să-ți cânt de-iubire căci ești Șuvoiul Vieții cel învietor și-nrourezi pe fiecine bucurându-l cu sensul pe care i-l dai îmbrăcându-l alb cu alba-ți aplecare spre om. Pe strălucire bună urc către raza Luminii ca – iluminat de la Iisus Hristos – întuneric să nu mai țin întru mine ci Lumina Treimii.”, „Bucură-te – Maica lui Dumnezeu – pentru că bucuria ta ni se face lumină; bucură-te – Nor luminos care ne îmbrățișezi să te cunoaștem sub albu-ți Acoperământ; bucură-te – Suflare căci ne ții în rarefierea văzduhului care împresoară pământul însuflețindu-l la Domnul cel ales al Treimii: Viața.”, „Bucură-te – o – Lumină: lumina acestei bucurii mă aprinde la a fi întru Maica Luminii și întuneric nu mai e întru mine ci Lumina. Bucură-te – Zăpada Cuvântului lui Dumnezeu: pe această albă cale cheamă-mă la Hristos Iisus. Bucură-te – Maria: îmbogățindu-mă spre Domnul – mă rog curat-înluminat de harul tău. Bucurându-mă în această lumină – sufletul meu zboară spre Dumnezeu nădăjduind să ajungă.”, „Bucură-te – Bucuria luminată din cer de Lumina Preasfintei Treimi.”, „Cu puterea Dumnezeirii Hristos Iisus mi Se descoperă Lumină: în Lumina cunosc pe Născătoarea de Dumnezeu. Pe cale luminoasă lunec din bezna răului la Preasfânta Treime.”, „Bucură-te – Maria: te strig din taina sufletului meu: Auzi-mă – Ceea ce ești peste auzirea oricărui om. Prin ascultarea ta Domnul mă cercetează împlinindu-ți rugăciunile; bucură-te căci te dorește sufletul; duhul te strigă și inima îți cântă cu aceste lacrimi-cuvinte; bucură-te – Cea care vii pe nor-de-lumină – albă; luminoasă: Lumina – așa ni te descoperă Hristos Iisus.”, „Bucură-te – Preasfântă – că – luminându-mi ochii – te văd și te cânt din adevărul iubirii mele; bucură-te – Maria: te țin întru mine ca pe stropul-de-Sânge înrourat pe Crucea Pătimirii lui Hristos Iisus; bucură-te – Lumină irumptă din Lumina Treimii.”, „Bucură-te – Maria – că tainic cânt și așa îți aprind candela dragostei mele să o ții în 213 mâini; să o duci la buze și să-i săruți flăcăruia chemându-mă astfel la slava dragostei lui Hristos Iisus; bucură-te – Acoperământul și Mântuirea sufletelor noastre; bucură-te – Binevestitoarea Fiului tău că – prin vestirea-ți cea bună – mă scoți din întunecarea păcatelor; bucură-te – luminoasă Măicuță și vindecă durerea sufletului meu.”…

Această cascadă de construcții stilistice și poetice de mare conținut teologic și expresivitate literară ce fac referiri la lumină, foc, alb, zăpadă, transparență, curăție ne oferă cheia înțelegerii titlului cărții: Maica Domnului este Alba de lumină prin care a răsărit în lume Soarele dreptății – Domnul și Dumnezeul nostru Iisus Hristos. De aceea, însuși titlul ne invită la rugăciune și reflecție smerită, la o dezîntunecare a minții și a sufletului prin vederea celor aflate dincolo de contururile lăsate de lumina materială: frumusețile spirituale ale iubirii luminoase în Dumnezeu – Părintele luminilor.

Pe scurt, cartea e îmbibată de entuziasm și nădejde molipsitoare, virtuți firești atât de dorit în sufletul oricărui creștin care-și asumă în mod serios demnitatea și activitatea de fiu al lui Dumnezeu, rugător și luminător în lume. Mai ales că în lumea contemporană, poziționată oficial din ce în ce mai mult împotriva lui Dumnezeu și chiar a firii, tulburată de variate ispite și frici induse propagandistic pe multe planuri și niveluri de forță, Biserica Dreptslăvitoare a lui Hristos și creștinii, noi, fiecare în parte, trebuie să trăim drept, cuvios și cumpătat, păstrând calea strâmtă a mântuirii pe care au mers și înaintașii noștri. „Alba de lumină” este, așadar, o mărturisire personală de credință creștin-ortodoxă, în care rugătorul Adrian Georgescu ne descoperă viața sa mistică integrată în experiența liturgică a Bisericii și în tradiția ei teologică și duhovnicească multiseculară. Apreciind, o dată în plus, erudiția și talentul literar al autorului, generatoare de cuvinte și expresii noi pline de sevă înțelegătoare, îl felicităm pe autor pentru această carte de rugăciuni și meditații creștine, care sunt, cum am mai spus deja, expresii identitare personale, dar și comunitare, ale spiritualității ortodoxe vii. De aceea, o recomandăm cititorilor cu multă bucurie ca pe o încurajare spre întărirea lor în credință și în viața de rugăciune (inclusiv către Maica Domnului) care ne umple de viața veșnică dumnezeiască și de frumusețile cerești nepieritoare.

Dumnezeu cel Bun și Iubitor de oameni să reverse peste noi toți harul, iubirea, bucuria, puterea și lumina Lui ca, plini de recunoștință și evlavie, într-o unire de cuget și simțire cu Sfinții și Îngerii din ceruri, „pe Născătoarea de Dumnezeu și Maica Luminii întru cântări cinstindu-o să o mărim”!…

Arhimandrit Mihail Stanciu
Sfânta Mănăstire Antim, București
Duminica Ortodoxiei, 13 martie 2022

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.