Dovezi: CDC a colaborat cu Big Tech pentru a elimina informațiile incomode etichetate drept „dezinformare” cu privire la vaccinurile COVID-19


Sursa: https://www.activenews.ro/externe/Dovezi-CDC-a-colaborat-cu-Big-Tech-pentru-a-elimina-informatiile-incomode-etichetate-drept-%E2%80%9Edezinformare-cu-privire-la-vaccinurile-COVID-19-175442.

Big Tech a încercat să suprime informațiile despre efectele adverse ale vaccinurilor, în ciuda legăturii acestora cu efectele negative grave asupra sănătății.

Mai multe documente publicate săptămâna trecută de organizația nonprofit America First Legal (AFL), obținute în urma unui proces FOIA (Freedom of Information Act, Legea privind libertatea de informare), arată că Centrul pentru Controlul și Prevenirea Bolilor (CDC) din SUA a colaborat cu companiile Big Tech pentru a cenzura ceea ce agenția a descris ca fiind „dezinformare” cu privire la vaccinurile împotriva COVID, scrie Lifesitenews.com

Documentele arată un schimb de e-mailuri între CDC și oficiali de la Twitter, Facebook și Google, în care CDC a semnalat ceea ce a considerat a fi „dezinformare”, potrivit Daily Caller. E-mailurile arată cum CDC s-a înțeles cu companiile cu privire la suprimarea oricărei opinii divergente față de narațiunea oficială referitoare la vaccinurile anti-covid și a stabilit întâlniri regulate pe tema „dezinformării” legate de vaccinuri. De asemenea, CDC a avut un rol important în stabilirea limbajului folosit pentru a controla narațiunea referitoare la vaccinuri.

Twitter

Documentele conțin presupuse e-mailuri schimbate între oficiali de la Twitter, inclusiv un tabel trimis de CDC către Twitter, în care oferă exemple de postări pe care agenția le-a considerat „informare falsă”. Documentele arată, de asemenea, că agenția CDC a transmis Twitter care este limbajul recomandat despre sistemul federal de raportare a evenimentelor adverse ale vaccinurilor (VAERS), text care afirmă că raportările către VAERS nu înseamnă că vaccinurile sunt vinovate de leziuni.

În documente se dezvăluie și faptul că un oficial Twitter a cerut în mod explicit CDC să identifice „dezinformările” pe platforma despre ceea ce oficialul a descris ca fiind „tratamente false Covid [și] cardurile de vaccinare”, spunând și că acțiunea de cooperare cu CDC cu privire la „informarea falsă” referitoare la vaccinuri este îngreunată deoarece se aștepta ca CEO-ul Twitter să dea declarații în fața Congresului în ziua în care oficialii CDC au sugerat o întâlnire.

Același set de e-mailuri dezvăluie că instituția CDC a lucrat și cu Biroul de recensământ pentru a monitoriza „informările false cu privire la vaccinuri” și că Twitter a colaborat cu Biroul de recensământ în 2020 pentru a monitoriza „dezinformările”.

Facebook

După cum arată documentele, CDC a programat întâlniri regulate cu Facebook și Twitter pe tema „Fiți vigilenți”, în care agenția ar fi discutat despre ceea ce considerau a fi „dezinformare”. Documentele mai susțin că un oficial de la CDC a spus că prezentarea în „slide show” legată de aceste întâlniri nu trebuie să fie „distribuită în afara echipelor voastre de încredere și de siguranță”.

În plus, documentele scot la iveală că CDC a transmis către Facebook link-uri cu postări considerate „dezinformare”. Documentele mai precizează că Facebook a acordat CDC și Departamentului de Sănătate și Servicii Sociale (HHS) credite de publicitate în valoare de 15 milioane de dolari, reprezentând un „cadou non-monetar” având legătură cu vaccinurile, regulile de distanțare socială și călătorii și mesajele prioritare de comunicare, aceasta însemnând o potențială încălcare a legii federale.

Documentele mai sugerează că Facebook a solicitat înființarea unui canal de raportare a dezinformarii privind COVID-19 prin care CDC și Biroul de recensământ să poată raporta „dezinformările” către Facebook și că Facebook găzduiește o „sesiune de instruire” pentru canal.

După cum mai arată documentele, CDC a cerut Facebook să nu cenzureze departamentele oficiale de sănătate publică. Potrivit unui e-mail, un oficial CDC a transmis Facebook că „algoritmii pe care se pare că Facebook și alte rețele de socializare îi folosesc pentru a elimina postările făcute de sursele de dezinformare despre vaccinuri par să elimine, de asemenea, și mesajele valide legate de sănătatea publică, inclusiv comunicările departamentului de sănătate [din Wyoming]. ”

Google

Potrivit documentelor, Google a fost de acord să promoveze pagina CDC despre vaccinuri în rezultatele căutărilor și a colaborat cu agenția pentru a coordona acțiunile de „verificare a faptelor” și pentru a corecta orice „informare falsă” despre vaccinuri și a gestiona „infodemiologia” – în sensul atenuării dezinformărilor pentru a contracara probleme din domeniul sănătății publice.

În plus, după cum mai sugerează documentele, CDC a căutat să colaboreze cu Google cu privire la organizarea unei conferințe de infodemiologie a Organizației Mondiale a Sănătății (OMS). Același set de e-mailuri susține că un oficial Google s-a arătat interesat de infodemiologie, dar s-a concentrat mai mult pe alegerile din 2020, deși susținea că cele două probleme sunt „inevitabil legate”.

Documentele mai susțin că Google a permis CDC să-și editeze codul cu privire la „Baza de cunoștințe” referitoare la tratamentele și tehnicile de prevenire a COVID-19.

„Aceste documente explozive, care reprezintă indicii elocvente, obținute ca urmare a deschiderii unui proces de către America First Legal împotriva Administrației Biden, demonstrează în mod clar că Big Tech a colaborat ilegal cu guvernul federal pentru a reduce la tăcere, a cenzura și a suprima libertatea de exprimare a americanilor și a încălca drepturile prevăzute în Primul Amendament”, a declarat într-un comunicat președintele America First Legal, Stephen Miller.

„Guvernului îi este interzis în mod expres să cenzureze punctele de vedere opuse sau divergente, precum și să-și reducă la tăcere oponenții politici, indiferent dacă face acest lucru în mod direct sau dacă se folosește de o corporație externă pentru a-și atinge scopurile opresive, totalitare.”

Administrația Biden a încercat să folosească companiile Big Tech pentru a suprima ceea ce consideră a fi „dezinformare” cu privire la pandemia de COVID-19.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.