*
Sfântul Antim Ivireanul – Cuvânt de învăţătură
la Streteniia Domnului nostru Iisus Hristos [1]
A povesti lucruri minunate iaste dată[2] oamenilor celor învăţaţi. A îndulci cu vorba auzurile ascultătorilor iaste dată ritorilor. A descoperi taini mari şi preste fire iaste dată celor ce sânt desăvârşit întru bunătăţi. Iar în mine, neaflându-se nici unele de acéstia, nu va putea nimeni să auză nimic de folos.
Drept acéia, cu multă jălanie îmi ticăloşesc nevredniciia şi-m caut şi făr’de voia mea a tăcea, iar apoi cunoscându-mi datoria ce am şi temându-mă ca să nu caz în osânda slugii cei vicléne, cu cuviinţă iaste, după putinţă, să povestesc de-a pururea lucrurile Domnului, căruia mă şi rog, cu multă umilinţă, să-mi dezlége gângăviia limbii şi să-mi luminéze mintea, ca să poci zice puţine cuvinte întru slava Lui cea negrăită. Ci vă pohtesc de ascultare.
Cum că iaste fecioriia o bunătate mare, naltă şi minunată, iaste lucru dovedit şi înfăţişat la cei înţelepţi; pentru caré nu sânt eu vrednic a grăi şi a lăuda măririle ei. Iar pentru căci praznicul de astăzi aduce la mijloc, ca o cunună neveştejită, toată slava fecioriei, desăvârşit şi o pune înaintea fiilor celor hrăniţi cu hrana cea sufletească, ne îndeamnă, după putinţă, a zice puţine cuvinte pentru dânsa. Astăzi să deşchide sfatul prorocilor celor dumnezeeşti şi sémnele céle închipuite ale preaslăvitei zile aceştiia, împreună cu sfârşitul lor, să propoveduesc adunării cei bisériceşti. Astăzi, sfârşitul cel adevărat al sfatului celui din ceput, prin fapte cu mărire lumii s-au arătat. Astăzi, slava Domnului şi a Sfintei Fecioare descoperit o privim. Astăzi, bucuriia cea cerească, pre caré toate neamurile cu dragoste o aştepta, sfântul praznic de astăzi o dă neamului omenesc. Au trecut céle vechi şi au înflorit céle noao, carele nu se mai învechesc. Nu mai stăpâneşte de pe acum porunca cea tare a legii, ce mila Domnului împărăţéşte; pre toţi îi trage la sine, cu mântuire şi îndelung răbdare, nici pedepséşte, ca pre Ozan acela odinioară carele au îndrăznit de s-au atins de care nu era să se atingă.
Că Dumnezeu, pre toţi chiemând la Sine, frica nu poate să zăticnească. Strigă zicând: „Veniţi după Mine toţi cei osteniţi şi însărcinaţi!”. Şi cine nu va alerga? Întru ale Sale au venit Domnul, nu prin umbră, ci chiar şi înfăţişat să aduce, ca pre un jărtăvnic pre pământ, cu pohfală de sicriiul cel însufleţit, adecă de Sfânta Fecioară, de care sicriu s-au atins vameşul şi s-au îndreptat, s-au apropiat curva şi s-au făcut curată, s-au lipit bubosul şi s-au tămăduit. Acest sicriiu pre nimeni nu uraşte, pre nimeni nu gonéşte, de nimeni nu să scârbéşte, nici să fereşte a duce céle mântuitoare[3] şi pre nimeni nu face părtaş-stricăciunii, că iubitoriul de oameni, Dumnezeu, să odihnéşte într-însa. Acéştia sânt darurile milii cei noao. Aceasta s-au făcut întâi supt soare (nou), caré nu s-au mai făcut, nici să va mai face. Că acéia ce rânduise Dumnezeu, pentru multa milostivire şi îndurare ce avea cătră noi, au venit Însuş şi au împlinit pentru iubirea de oameni, céia ce i să cuveniia Lui. Pentru care lucru adevărat au răsunat dumnezeiasca trânbiţă, fericitul Pavel, zicând: „Cele vechi au trecut, iată s-au făcut toate noao.”.
Drept acéia, ce voiu putea cuprinde cu mintea mea, sau ce lucru vrédnic voiu putea grăi asupra zilei aceştiia? Nu poci să mă întinz unde nu ajung, nu poci să vorbesc céle ce nu ştiu. Îmi mărturisesc nevredniciia şi neputinţa; nu îndrăznesc a mai zice nimica. Că biruiaşte şi covârşaşte mai presus decât toată pricéperea minţii omeneşti graiul pomenirii şi fecioriia Sfintei Fecioarei aceştiia. Că de poate afla cineva mai mare şi mai slăvit decât pre Dumnezeu, poate că doară va afla mai mare şi mai cinstită decât pre Sfânta Fecioară, care Fecioară, ca alt ceriu gânditoriu, ţine în braţile sale pre Făcătoriul ceriului şi al pământului, pre Fiiul său, Carele iaste născut din Tatăl mai nainte decât luceafărul şi-L aduce astăzi la bisérică, ca pre un cap ce iaste al biséricii, să-L închine Domnului, Celuia ce I să închină toată făptura şi I să pleacă tot genunchiul. Că pentru bunătatea Lui cea de margine[4] să supune legii, Cela ce au dat légia lui Moisi în muntele lui Horiv. Să supune poruncii Cela ce numai cu porunca au făcut toate céle văzute şi nevăzute. Să smeréşte Cela, de Carele să cutremură toată zidirea. Priméşte ca un milostiv, de să pune în braţele dreptului Simeon, Cela ce iaste numai Însuşi drept. Duce poclon la bisérică Cela ce sunt toate ale Lui, duce poclon la bisérică 2 pasări, Cela ce au făcut cu un cuvânt toate pasările în văzduh; duce poclon 2 turturéle, ca să arate céle 2 voi, a dumnezeirii şi a omenirii. Duce o păréche de turturéle curate ca să facă păréche curată lui Dumnezeu pre omul, ca să facă amândoao una, ca să împreune céle vechi cu céle noao, céle cereşti cu céle pământeşti, céle de jos cu céle de sus. Duce poclon lucru curat, Cela ce iaste numai Însuşi curat, ca să arate că S-au născut din maică curată şi să arate şi curăţenie biséricii şi a credinţii. Duce acéle 2 pasări ca să facă preoţii jărtvă, arătând cu aceasta jărtva céia ce era să Se facă pre Sine Tatălui pentru noi.
Zice Sfânta Fecioară cătră Simeon: „Priiméşte, cinstite şi fericite bătrâne, pre acest Prunc, Carele au sărăcit de voia Lui, a Căruia bogăţie nu să poate spune; priiméşte pre acest Prunc, Carele iaste mai vechiu decât toţ vechii; priiméşte pre acest Prunc ce vezi, pre Carele nici îngerii nu-L pot vedea; cuprinde-L cu braţele tale, pre Carele nu-L poate cuprinde toată lumea. Adevărat, mic iaste de vârstă, iară anii nu i să ştiu. Mic iaste, iară iaste preste toate măririle mai mare. Mic iaste la vedére, iar iaste mare la pricépere. În bisérică iaste acum împreună cu noi, iar în ceriu şade în scaunul slavei Sale şi în cară de heruvimi. În chipul slugii să véde, iară iaste Stăpân peste toate.”.
Şi luundu-L Simeon în braţe, fiind pornit de Duhul Sfânt, au zis: „Cu adevărat, Tu eşti Stăpânul a toată făptura, Tu eşti Mântuitorul lumii, Tu eşti Dumnezeul nostru, pre Tine cu mare pohtă Te aşteptăm[5], de Tine doriiam, de Tine însetoşam, pre Tine adăst de atâta vréme. Ţie mă închin, pre Tine Te rog ca Celuia ce eşti Stăpânul vieţii şi al morţii, Tu mă slobozéşte cu pace acum, din lumea aceasta şi din trupul acest stricăcios, că Te-am văzut cu ochii miei, Mântuitoriul mieu. Slobozéşte-mă dintru această viaţă, să merg în iad, să spuiu de venirea Ta în lume, să-i mângâiu pre acei ticăloşi şi dosădiţ ce sânt întru închisoare de atâţia ani. Să le spuiu bucurie amărâţilor, să le spuiu cum că Te-am văzut cu ochii miei şi cum că Te-am apipăit cu mâinile méle şi cum că Te-am ţinut în braţe şi cum că ai împlinit toate ale legii şi vei să pătimeşti şi vei să Te omori pentru mântuirea tuturor şi vei să Te pogori şi în iad, ca să ne scoţi pre toţi de la muncă şi să ne sui, împreună cu Tine, la ceriu, să ne faci una cu Tatăl. Aşa Te rog, Stăpâne, mângăiarea şi slava norodului Tău, lui Israil, Lumina cea descoperită a limbilor celor dintru întunérec, slobozéşte-mă cu pace, ca să măresc numele Tău cel preaslăvit.”.
Acesta iaste praznicul biséricii noastre de astăzi, iubiţilor miei. Acesta iaste sfârşitul tainelor celor vechi şi începutul tainelor celor noao. Astăzi s-au împlinit toate ale legii cei vechi şi să încep céle noao. Şi de vréme ce Hristos, Dumnezeul nostru cel adevărat, Carele iaste légia şi făcătoriul legii, S-au supus legii, ca să ne arate noao că iaste cu cale şi cu dreptate să ne supunem legii. Drept ce, să nu ascultăm, ci stăm împotriva legii şi lui Dumnezeu, ca când ni-ar fi vrăjmaş de moarte. 10 porunci sunt scrise în lége şi nici una nu ţinem.
Porunca cea dintâiu zice să nu avem alt dumnezeu înaintea Lui, iară noi avem pre mamonul nedreptăţii.
A dooa poruncă zice să nu luom numele Domnului în deşărt, iară noi îl purtăm prin gurile noastre, ca o nimica.
A treia poruncă zice să sfinţim sâmbăta, adecă să cinstim şi să ţinem praznicile, iară noi atunce facem lucrurile céle mai multe şi lucrurile céle mai necuvioase.
A patra poruncă zice să cinstim pre părinţii noştri, iară noi îi ocărâm şi-i şi batem.
A cincea poruncă zice să nu ucidem, iar noi, de nu putem ucide cu băţul, sau cu sabiia, ucidem cu limba şi, de nu putem ucide pre alţii, ne ucidem şi ne omorâm înşine pre noi, cu faptele céle réle.
A şasea poruncă zice să nu preacurvim, iară noi facem altele mai réle şi mai spurcate, carele nu le poci grăi.
A şaptea poruncă zice să nu furăm, iară noi luom de faţă, cu sila.
A opta poruncă zice să nu mărturisim strâmb, iară noi jurăm cu mâinile pre Sfânta Evanghelie ca să nu piiardem cinstea şi piiardem pre Dumnezeu.
A nooa poruncă zice să nu pohtim muiarea vecinului nostru, iară noi mijlocim ca să ştie şi el de acel lucru, iară să nu zică nimic, că apoi nu e bine de el.
A zécea poruncă zice să nu pohtim verice lucru strein, iară noi luom tot, să nu aibă cu ce să hrăni.
Şi iată, dară, că nici una din céle zéce porunci nu ţinem, nici facem. Iar de va socoti cineva din noi cum că vorbele acestia nu sânt adevărate, îi las în seama cugetului său şi de nu-l va bate cugetul în sine, atunce poate că acel om va fi au prea sfânt şi drept înaintea lui Dumnezeu, au iaste nesimţitoriu. Ce Tu, Doamne, Cela ce pentru bunătatea Ta cea de margine şi multa milostivire ai voit de ai luat trupul firii noastre cei slabe şi ai împlinit toate ale legii, îndură-Te şi ne luminează şi noao minţile şi inimile, ca să ne arătăm împlinitori legii şi ale poruncilor Tale şi ne miluiaşte ca un milostiv, după mulţimea îndurărilor Tale, ca de pururea să mărim numele Tău cel prea slăvit. Amin.
[1] Verso-ul filei 26, mss. 3460 B.A.R.
[2] În ediţia din 1888: „dat”.
[3] În ediţia din 1888: „Acest sicriiu pre nimeni nu uraşte, pre nimeni nu gonéşte, de nimeni nu să scârbéşte, nici să fereşte; aduce céle mântuitoare.”.
[4] Formulă folosită de Sfântul Antim („bunătatea cea de margine”, „smerenia cea de margine”), prin care se înţelege nemărginirea însuşirilor dumnezeieşti.
[5] În ediţia din 1888: „mare pohtă Te aşteptam”.
MĂRTURIE CREȘTIN-ORTODOXĂ 