Arhive pe categorii: Cruce

Săptămâna Pătimirilor Domnului și treptele Învierii

Pregătirea noastră pentru întâmpinarea Sărbătorii celei mai luminoase a Creştinătăţii, Învierea (Paştile) Domnului nostru Iisus Hristos converge în timpul Săptămânii Mari (a Pătimirilor Domnului) spre Duminica Învierii. Urcuşul nostru duhovnicesc prezintă acum o asprime deosebită. Nevoinţa noastră ascetică din vremea Postului Mare reprezintă, de fapt, jertfa noastră pentru Hristos, participarea noastră mistică la Jertfa lui Hristos şi, totodată, la Învierea Lui. Continuă lectura

Cursul 59 de vindecare sufletească – 1.04.2022

  • despre părinți duhovnici călugări mărturisitori care au biruit persecuțiile comuniste,
  • relevanța experienței lor pentru omul contemporan în crizele pe care le traversăm și
  • actualitatea Scării Raiului a Sfântului Ioan Scărarul.

Invitații Părintelui Bogdan Florin Vlaicu:
– Părintele Ieromonah Cosma Giosanu de la Mănăstirea Sihăstria
– Părintele Monah Filotheu Bălan de la Mănăstirea Petru Vodă
– Părintele Arhimandrit Mihail Stanciu de la Mănăstirea Antim

Postul cel Mare – expresie a jertfei noastre personale

Ce este postul? Care este înţelesul real al acestei manifestări a credinţei în Dumnezeu?

Postul reprezintă întâi de toate o stare luminoasă a minţii şi a Bisericii, o stare de seninătate a sufletului şi a simţurilor copleşite de bunătate, de pace şi cumpătare. Starea aceasta de post, însă, se dobândeşte printr-o străduinţă, printr-o nevoinţă personală care presupune atât o angajare restrictivă în relaţia noastră cu lumea înconjurătoare (înfrânarea de la păcate), cât şi o angajare activă a noastră în ea în sensul spiritualizării şi înnobilării ei (săvârşirea de fapte bune). Postul ne dezvăluie cel mai clar valoarea noastră eternă ca persoană iubitoare şi responsabilitatea noastră în faţa lui Dumnezeu pentru viaţa noastră, pentru semenii noştri şi pentru lumea pe care suntem chemaţi să o transfigurăm, să o prefacem într-o biserică.

Postul, în sensul acesta, este o poruncă dumnezeiască dată nouă spre binele nostru, spre vindecarea noastră de boli sufletești și trupești, spre desăvârşirea noastră în bunătate, în omenie şi dragoste. Aşadar, postul reprezintă înfrânarea mai ales de la păcate (de la tot ce ne mortifică, de fapt), dar şi de la unele bucate care întreţin o stare pătimaşă, moleşită. Postul nu are doar un înţeles negativ dat de o listă de interdicţii (să nu mănânci aia, să nu bei aia, să nu faci aia), ci are și un înţeles pozitiv dat de îndemnul dumnezeiesc de a ajuta semenii suferinzi. „Nu ştiţi voi postul care Îmi place? – zice Domnul. Rupeţi lanţurile nedreptăţii, dezlegaţi legăturile jugului, daţi drumul celor asupriţi şi sfărâmaţi jugul lor. Împarte pâinea ta cu cel flămând, adăposteşte în casă pe cel sărman, pe cel gol îmbracă-l şi nu te ascunde de cel de un neam cu tine. Atunci lumina ta va răsări ca zorile şi tămăduirea ta se va grăbi. Dreptatea ta va merge înaintea ta, iar în urma ta slava lui Dumnezeu. Atunci vei striga şi Domnul te va auzi; la strigătul tău El va zice: Iată-mă! Dacă tu îndepărtezi din mijlocul tău asuprirea, ameninţarea cu mâna şi cuvântul de cârtire, dacă dai pâinea ta celui flămând şi tu saturi sufletul amărât, lumina ta va răsări în întuneric şi bezna ta va fi ca miezul zilei.” (Isaia 58, 6-10) Postul este, așadar, nu un scop, ci un mijloc, un exerciţiu care urmăreşte atingerea aceluiaşi scop al credinţei: pocăința (vindecarea și îndreptarea noastră) și dobândirea Duhului Sfânt şi Iubitor, sfinţirea întregii noastre fiinţe, înaintarea în iubirea lui Dumnezeu şi a semenilor, agonisirea în fiinţa noastră a frumuseţilor cereşti nepieritoare.

Continuă lectura

George Becali, un om al faptelor

Chiar dacă limbajul lui este pestriț uneori, avem ce învăța din faptele și cuvintele sale, mai ales că, prin unele experiențe, Dumnezeu l-a corectat pedagogic de multe lucruri rele. Nici acum nu e normativ, dar merită apreciat și efortul lui cultural-duhovnicesc mai ales din ultimii ani… În fond, Dumnezeu este cel ce alege și mântuiește din cea mai grea boală și pe cel mai rătăcit și detestabil om ca să și-L facă fiu veșnic și moștenitor al Împărăției Sale.

Înălțarea Sfintei Cruci – învățături duhovnicești (Lemnul și semnul Fiului Omului și slava Bisericii)

Mântuieşte, Doamne, poporul Tău
şi binecuvintează moştenirea Ta;
biruinţă binecredincioşilor creştini
asupra celui potrivnic dăruieşte.
Şi cu Crucea Ta păzeşte
pe poporul Tău.
(Troparul Sfintei Cruci)

Părintele Chiril Lovin – Predică la Priveghere, 13 sept. 2011
Predică la Sfânta Liturghie, 14 sept. 2011
Predică la Sfânta Liturghie, 14 sept. 2013
Predică la Privegherea Duminicii de după Înălțarea Sfintei Cruci, 14 sept. 2013

*

Sorin Dumitrescu – Cateheza „Înălțarea Sfintei Cruci” – 16 sept. 2010
Cateheza „Sfânta Cruce, darul lui Dumnezeu și păzitoarea creștinilor” – 15 sept. 2011

Slava Crucii – Părintele Dumitru Stăniloae

Răstignirea

Crucea este usa Imparatiei cerurilor. Trebuie sa regasim sensul Crucii ca biruinta asupra mortii spirituale, biruinta a iubirii. Avem adeseori o reprezentare partiala despre Cruce si despre taina ei redusa la faptul de a suporta o asceza, de a ne infrana de la placeri, de la tot felul de satisfactii. Exista insa si un alt sens al Crucii: compasiunea pentru celalalt. Cu siguranta insa nu putem face totul pentru celalalt daca tinem la placerile noastre egoiste, daca omul este legat de lacomie, pofta de stapanire, mandrie. Aceasta arata insa numai aspectul negativ al Crucii. Pot sa ma apropii de celalalt fara sa-i vorbesc despre Cruce, aratandu-i insa ca sunt gata la toate sacrificiile pentru el. Daca este bolnav, ma voi duce la el, voi ramane impreuna cu el. Celalalt poate suporta el insusi greutati, persecutii, somaj… Iar eu pot sa port impreuna cu el aceasta Cruce.

Inima celuilalt poate fi miscata daca vede ca eu port o Cruce pentru el. Atunci el va intelege sensul Crucii fara ca eu sa ii spun ca tocmai Crucea este cea care ma impinge sa fac aceasta. O fac pur si simplu.

Sa nu le predicam doar oamenilor sa-si ia Crucea, ci sa o luam noi insine ajutandu-i pe ceilalti. Voi ajunge astfel la convingerea ca aceasta Cruce nu este o suferinta pentru mine. Sufar pentru celalalt, dar aceasta suferinta pentru el ma bucura, ma odihneste, cum spune un monah de la Athos.”

Pr. prof. Dumitru Stăniloae în volumul ”Mica Dogmatică vorbită”

Iertarea tâlharului

Vai mie! Setos am fost de sânge şi iată cu propriul sânge mă satur acum!… Aah!… Dar ei cine sunt? Parcă…, daa…, fără îndoială ei sunt… cei omorâţi şi loviţi de mine… Mi-e frică… Vaai, îmi spun ceva… Aş fugi ca şi atunci, dar acum nu pot…, nu mai pot…, mi-e gândul greu… şi ei se apropie de mine tot mai mult… Nuu! Aah, iertaţi-mă voi, cei cărora v-am făcut rău!… Dar, mă mai crede, oare, cineva?

Oamenii, agitaţi parcă de nişte forţe nevăzute, se înghesuiau tot mai mult în jurul cordonului de ostaşi; unii murmurau, unii vorbeau tare,  alţii înjurau, câţiva chiar gesticulau, arătând spre Cel răstignit la mijloc. La ei doi nu se mai gândea nimeni…

Săracul, şi El rău n-a făcut nimănui… Oh, ce soartă! Iată că moartea nu-ţi dă răsplata vieţii totdeauna…Oh, nuu!… Plecaţi de aici!….Cei pe care i-am omorât vin să-mi ceară vieţile înapoi… De unde să li le dau? S-au apropiat… Nu am de unde să vă dau… Ah, lăsaţi-mă, nu mă mai chinuiţi… Am greşit!… Aah!…

Auzise şi el de Acest Învăţător Care vindeca oamenii de toate bolile, ierta păcatele, ba încă înviase şi morţi. Chiar nişte veri de-ai lui, care L-au văzut de-aproape, i-au povestit despre El. Acum era alături de El, Îl putea vedea cu ochii lui. Dar lupta interioară îl frământa şi-i atrăgea atenţia într-o dimensiune nouă, la care nu se gândise serios vreodată. Continuă lectura

Părintele Arhimandrit Zaharia Zaharou (Essex) – Conferința „Postul cel Mare” – 19.04.2021

La Duminica Sfintei Cruci – Poezii despre Cruce scrise de Vasile Voiculescu

CRUCEA – CHEIE

Nu-ţi găsesc nici cuget, nici cuvânt,

Mintea e prea slabă să Te priceapă;

Inima, poate, ar sta să Te-ncapă,

Dar mi-ar trebui o inimă de sfânt.

Cârmă spre Domnul pe oceanul de rele,

Cheie ce pururi Cerul descui,

Cruce sfântă, ajută-mi să te pui

Cheia labirintului vieții mele.

iunie 1954, București

* Continuă lectura

Slava Crucii – Părintele Dumitru Stăniloae

Crucea este usa Imparatiei cerurilor. Trebuie sa regasim sensul Crucii ca biruinta asupra mortii spirituale, biruinta a iubirii. Avem adeseori o reprezentare partiala despre Cruce si despre taina ei redusa la faptul de a suporta o asceza, de a ne infrana de la placeri, de la tot felul de satisfactii. Exista insa si un alt sens al Crucii: compasiunea pentru celalalt. Cu siguranta insa nu putem face totul pentru celalalt daca tinem la placerile noastre egoiste, daca omul este legat de lacomie, pofta de stapanire, mandrie. Aceasta arata insa numai aspectul negativ al Crucii. Pot sa ma apropii de celalalt fara sa-i vorbesc despre Cruce, aratandu-i insa ca sunt gata la toate sacrificiile pentru el. Daca este bolnav, ma voi duce la el, voi ramane impreuna cu el. Celalalt poate suporta el insusi greutati, persecutii, somaj… Iar eu pot sa port impreuna cu el aceasta Cruce.

Inima celuilalt poate fi miscata daca vede ca eu port o Cruce pentru el. Atunci el va intelege sensul Crucii fara ca eu sa ii spun ca tocmai Crucea este cea care ma impinge sa fac aceasta. O fac pur si simplu.

Sa nu le predicam doar oamenilor sa-si ia Crucea, ci sa o luam noi insine ajutandu-i pe ceilalti. Voi ajunge astfel la convingerea ca aceasta Cruce nu este o suferinta pentru mine. Sufar pentru celalalt, dar aceasta suferinta pentru el ma bucura, ma odihneste, cum spune un monah de la Athos.”

Pr. prof. Dumitru Stăniloae în volumul ”Mica Dogmatică vorbită”

(7 martie 2010)

Părintele Patriarh Daniel – Cuvânt la Sfânta Liturghie în Joia Mare, 16.04.2020

Predici din Săptămâna Mare și din Săptămâna luminată – 2010

Predica (Sfanta si Marea Joi) [01.04.2010]

http://www.trilulilu.ro/PustnicuDigital/edf758351c9c0e

*

Predica (prima zi de Pasti – A Doua Înviere) [04.04.2010]

http://www.trilulilu.ro/PustnicuDigital/df44c63e122158

*

Predica de la finalul slujbei (a doua zi de Pasti) [05.04.2010]

http://www.trilulilu.ro/PustnicuDigital/35342353561d2a

*

Predica (Izvorul Tamaduirii) [09.04.2010]

http://www.trilulilu.ro/PustnicuDigital/bdadaa3e240c4c

Coborârea la iad a Mântuitorului

Coborarea la iad a Mantuitorului are ca temei scripturistic marturia Sfantului Apostol Petru, care spune in prima sa epistola ca Hristos: „Omorat fiind cu trupul, dar viu facut cu duhul, cu care S-a coborat si a propovaduit si duhurilor tinute in inchisoare” (I Petru 3, 18-19). El afirma deci ca in rastimpul dintre moarte si inviere, cand trupul Sau zacea in mormant, Hristos a coborat cu sufletul Lui indumnezeit printre cei adormiti, tinuti pana atunci sub stapanirea celui rau, si le-a propovaduit cuvantul Evangheliei.

Sfantul Ioan Damaschin a subliniat ca, desi de vineri seara si pana in zorii zilei de duminica, sfantul trup al lui Iisus a ramas in mormant, in tot acest rastimp el a continuat sa fie unit ipostatic cu sufletul, coborat in locasul mortii, Dumnezeul neputand fi cir­cumscris intr-un anumit spatiu si deci aflandu-Se simultan pretutindeni. Ipostasul Cuvantului asigura deci legatura dintre trup si suflet, chiar daca pentru un timp cele doua elemente componente ale Persoanei lui Hristos se aflau separate.

Cantarea din Liturghia ortodoxa exprima admirabil misterul mai pre­sus de fire: „In mormant cu trupul si in iad cu sufletul, ca un Dumnezeu, in rai cu talharul si pe scaun ai fost, Hristoase, cu Tatal si cu Duhul Sfant, toate umplandu-le Cela ce esti necuprins”.
Continuă lectura

Zilele Săptămânii Mari

În Sfânta şi Marea Luni se face pomenire de fericitul Iosif cel preafrumos şi de smochinul care s-a uscat prin blestemul Domnului.

În Sfânta şi Marea Marţi se face pomenire de cele zece fecioare din Sfânta Evanghelie.

În Sfânta şi Marea Miercuri dumnezeieştii Părinţi au hotărât să se facă pomenire de femeia cea păcătoasă care a uns cu mir pe Domnul, pentru că lucrul aceasta s-a întâmplat cu puţin înainte de mântuitoarea patimă.

În Sfânta şi Marea Joi, dumnezeieştii Părinţi, care au rânduit pe toate bine, urmând predaniilor dumnezeieştilor Apostoli şi Sfintelor Evanghelii, ne-au pre­dat să prăznuim patru lucruri: sfânta spălare a picioarelor, Cina cea de taină, adică predarea înfricoşatelor Taine, rugă­ciunea cea mai presus de fire şi vânzarea Domnului.

În Sfânta şi Marea Vineri, se prăznuiesc sfintele şi mântuitoarele şi înfricoşătoarele Patimi ale Domnului şi Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos: scuipările, lovirile peste faţă, palmele, insul­tele, batjocurile, haina de porfiră, trestia, buretele, oţetul, piroanele, suliţa, şi înainte de toate, crucea şi moartea, pe care Ie-a primit de bunăvoie pentru noi. Se mai face încă pomenire de mărturisirea mântuitoare făcută pe cruce de tâlharul recunoscător, ce a fost răstignit împreună cu El.

În Sfânta și Marea Sâmbătă prăznuim îngroparea Mântuitorului nostru Iisus Hristos și pogorârea în iad, prin care neamul nostru, fiind chemat din stricăciune, a fost mutat spre viața vesnică.

Moartea lui Hristos – taina învierii noastre

Pre Tine, Cel ce Te îmbraci cu lumina…

Cele patruzeci de zile ale Postului Mare întrec pe celelalte zile; iar săptămâna mare este cea mai importantă; şi iarăşi săptă­mâna mare culminează cu Sfânta şi Marea zi de Sâmbătă. Se numeşte săptămâna mare nu pentru că zilele ei ar fi mai mari sau ar avea mai multe ceasuri, ci pentru că de-a lungul ei s-au săvârşit, şi mai cu seamă azi, minunile mari şi mai presus de fire şi faptele neobişnuite ale Mântuitorului nostru.

Căci, după cum la întâia facere a lumii, Dum­nezeu, săvârşind toate lucrurile, şi în urmă, în ziua a şasea, a creat pe om, făptura cea mai de seamă, iar în ziua a şaptea S-a odih­nit de toate lucrurile Lui şi a sfinţit ziua, numind-o Sâmbătă, care se tâlcuieşte odihnă, tot aşa şi la facerea lumii celei spiri­tuale, săvârşind toate în chipul cel mai bun, în ziua a şasea a creat din nou pe omul stri­cat şi, înnoindu-l iarăşi prin Crucea cea de viaţă purtătoare, S-a odihnit încă o dată cu o odihnă desăvârşită, de toate lucrurile Lui, dătătoare de viaţă şi mântuitoare. Cuvântul lui Dumnezeu a stat cu trupul în mormânt, iar cu sufletul Lui curat şi dumnezeiesc Se pogoară şi în iad. Sufletul a fost despărţit prin moarte de trup şi l-a dat în mâinile Tatălui.

Tot Tatălui I-a dat şi propriul Său sânge, fără să-I fie cerut; iar sângele Lui a fost preţ de răscumpărare pentru noi. Sufletul Domnului n-a fost ţinut în iad ca sufletele celorlalţi sfinţi. Cum putea, oare, să fie ţinut, o dată ce n-avea asupra Lui, ca ceilalţi drepţi, nimic din păcatul strămoşesc? Dar nici duşmanul nostru, diavolul, n-a luat sângele prin care am fost răscumpăraţi, cu toate că noi eram în stăpânirea lui. Cum putea, oare, să ia sângele Lui din altă parte decât de la Dumnezeu? Dar, oare, tâlharul de diavol putea să-L ia chiar pe Dumnezeu? Domnul nostru Iisus Hristos a locuit trupeşte în mormânt şi cu Dumnezeirea, care era strâns unită cu trupul.

A fost împreună cu tâlharul în rai; a fost şi în iad, după cum s-a spus, împreună cu sufletul Lui îndumnezeit. într-un chip mai presus de fire Hristos Dumnezeu necuprins era cu Tatăl, împărăţind împreună cu Duhul. Era pre­tutindeni; Dumnezeirea n-a suferit nimic în mormânt, după cum n-a suferit nimic pe Cruce. Trupul Domnului a suferit şi stricăciune, adică despărţirea sufletului de trup, dar nicidecum stricăciune în înţelesul unei putreziri a trupului şi o nimicire desă­vârşită a mădularelor. Iar Iosif, coborând de pe Cruce sfântul trup al Domnului, l-a înmormântat într-un mormânt nou, astu­pând cu o piatră intrarea mormântului. în adevăr, iudeii s-au dus Vineri la Pilat şi i-au spus: «…Ne-am adus aminte că înşelătorul acela a spus pe când trăia că după trei zile se va scula. Ni se pare că este bine ca prin puterea ta să porunceşti să se întărească mormântul cu ostaşi». Dacă este un înşelător, pentru ce, iudeilor, I-aţi ascultat cu râvnă cuvintele Lui pe când trăia? Dar când a spus Hristos: «Mă voi scula»?. Poate că iudeii au scos asta din pilda cu Iona. Negreşit ei sunt fără de judecată când cer să fie întărit mormântul ca să nu se fure cumva trupul. O, cât sunt de lipsiţi de judecată! Nu ştiau că ceea ce făceau în sprijinul lor, o făceau împotriva lor! Pilat a dat poruncă, şi ei împreună cu o ceată de ostaşi au întărit mormântul şi l-au şi pecetluit. Şi s-a făcut asta pentru a nu se pune la îndoială învierea Domnului, o dată ce erau străine şi paza şi pecetea. Dar deodată iadul se strânge şi se cutremură, când simte puterea mai tare a Domnului; şi după puţină vreme S-a sculat Hristos, piatra cea tare şi din capul unghiului, şi a scos pe cei ţinuţi din veac din iad.

Cu pogorârea Ta nespusă, Hristoase Dum­nezeul nostru, miluieşte-ne pe noi, Amin.

Iisus Hristos – Robul Domnului – Profeția lui Isaia și împlinirea ei

Cartea Profetului Isaia

Capitolul 53

1. Cine va crede ceea ce noi am auzit şi braţul Domnului cui se va descoperi?
2. Crescut-a înaintea Lui ca o odraslă, şi ca o rădăcină în pământ uscat; nu avea nici chip, nici frumuseţe, ca să ne uităm la El, şi nici o înfăţişare, ca să ne fie drag.
3. Dispreţuit era şi cel din urmă dintre oameni; om al durerilor şi cunoscător al suferinţei, unul înaintea căruia să-ţi acoperi faţa; dispreţuit şi nebăgat în seamă.
4. Dar El a luat asupră-Şi durerile noastre şi cu suferinţele noastre S-a împovărat. Şi noi Îl socoteam pedepsit, bătut şi chinuit de Dumnezeu,
5. Dar El fusese străpuns pentru păcatele noastre şi zdrobit pentru fărădelegile noastre. El a fost pedepsit pentru mântuirea noastră şi prin rănile Lui noi toţi ne-am vindecat.
6. Toţi umblam rătăciţi ca nişte oi, fiecare pe calea noastră, şi Domnul a făcut să cadă asupra Lui fărădelegile noastre ale tuturor.
7. Chinuit a fost, dar S-a supus şi nu şi-a deschis gura Sa; ca un miel spre junghiere s-a adus şi ca o oaie fără de glas înaintea celor ce o tund, aşa nu Şi-a deschis gura Sa.
8. Întru smerenia Lui judecata Lui s-a ridicat şi neamul Lui cine îl va spune? Că s-a luat de pe pământ viaţa Lui! Pentru fărădelegile poporului Meu a fost adus spre moarte.
9. Mormântul Lui a fost pus lângă cei fără de lege şi cu cei făcători de rele, după moartea Lui, cu toate că nu săvârşise nici o nedreptate şi nici înşelăciune nu fusese în gura Lui.
10. Dar a fost voia Domnului să-L zdrobească prin suferinţă. Şi fiindcă Şi-a dat viaţa ca jertfă pentru păcat, va vedea pe urmaşii Săi, îşi va lungi viaţa şi lucrul Domnului în mâna Lui va propăşi.
11. Scăpat de chinurile sufletului Său, va vedea rodul ostenelilor Sale şi de mulţumire Se va sătura. Prin suferinţele Lui, Dreptul, Sluga Mea, va îndrepta pe mulţi, şi fărădelegile lor le va lua asupra Sa.
12. Pentru aceasta Îi voi da partea Sa printre cei mari şi cu cei puternici va împărţi prada, ca răsplată că Şi-a dat sufletul Său spre moarte şi cu cei făcători de rele a fost numărat. Că El a  purtat fărădelegile multora şi pentru cei păcătoşi Şi-a dat viaţa.

Continuă lectura

Săptămâna Pătimirilor Domnului nostru Iisus Hristos și treptele Învierii

Pregătirea noastră pentru întâmpinarea Sărbătorii celei mai luminoase a Creştinătăţii, Învierea (Paştile) Domnului nostru Iisus Hristos converge în timpul Săptămânii Mari (a Pătimirilor Domnului) spre Duminica Învierii. Urcuşul nostru duhovnicesc prezintă acum o asprime deosebită. Nevoinţa noastră ascetică reprezintă, de fapt, jertfa noastră pentru Hristos, participarea noastră mistică la Jertfa lui Hristos şi, totodată, la Învierea Lui.

1.       Postul (înfrânarea de la mâncare) ne îndeamnă la o osteneală mai mare, la o ajunare până după slujba de seară. Această renunţare mai mare la plăcerile trupului ne ajută şi pe noi să luăm aminte la Pătimirile Domnului nostru Iisus Hristos răbdate de bunăvoie pentru mântuirea noastră. Postul acesta trupesc ne limpezeşte şi ne întăreşte starea de pocăinţă purificatoare atât a trupului cât şi a sufletului nostru.

2.       De asemenea, Spovedania este şi ea pregătitoare a Sărbătorii Învierii. Procesul învierii noastre din păcat, al tămăduirii şi înnobilării noastre sufleteşti şi trupeşti ne angajează integral într-o relaţie personală cu Dumnezeu. În psalmul 31 ni se arată calea împăcării cu Dumnezeu: „Păcatul meu l-am cunoscut şi fărădelegea mea n-am ascuns-o împotriva mea. Zis-am: „Mărturisi-voi fărădelegea mea Domnului”; şi Tu ai iertat nelegiuirea păcatului meu.” Spovedania (Mărturisirea păcatelor) omului reprezintă, aşadar, condiţia esenţială a iertării dumnezeieşti. Dar această mărturisire trebuie făcută în prezenţa celui care a primit misiunea şi puterea de la Mântuitorul Hristos Însuşi de a lega şi dezlega păcatele oamenilor, Apostolii şi urmaşii lor, Preoţii şi Episcopii.  Creştinii fac de obicei, spre sfârşitul Postului Mare, o spovedanie generală prin care îşi readuc aminte de  păcatele şi neputinţele trecute şi acoperite de mila şi iertarea lui Dumnezeu. E şi pentru întreţinerea stării de smerenie a lor. Dar, în cazul unei vieţi duhovniceşti mai sporite, Taina Spovedaniei premerge obligatoriu Sfintei Împărtăşiri, ca o etapă pregătitoare, aşa cum este şi postul şi exersarea în virtuţi.

Continuă lectura

Mucenicia noastră cea de toate zilele…

The 40 Martyrs of Sebaste by Tanjica Perovic.În fiecare zi, Biserica face pomenirea unor Mucenici. Azi, a celor 40 de ostași din Sevastia Armeniei. Eroi ai credinței, acești iubitori de Dumnezeu și-au pecetluit mărturia iubirii lor cu însuși sângele lor. Biserica este împodobită de această porfiră duhovnicească a mărturisirii Sfinților Mucenici. Este podoaba cea mai strălucitoare, de fapt, a Bisericii și a fiecărui suflet de creștin.

”De aceea şi noi, având împrejurul nostru atâta nor de mărturii, să lepădăm orice povară şi păcatul ce grabnic ne împresoară şi să alergăm cu stăruinţă în lupta care ne stă înainte.” (Evrei 12, 1) În fiecare zi. În fiecare zi, adică, să ne mucenicim de bunăvoie din iubire de Dumnezeu și de semeni. Să-l dăm pe omul cel vechi, al păcatului, la moarte. Pe cruce. Să răstignim în noi păcatul împreună cu Hristos, din iubire pentru Hristos, ca să și (în)viem împreună cu Hristos. Sfântul Apostol Pavel spunea creștinilor din Galatia: ”M-am răstignit împreună cu Hristos; şi nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine. Şi viaţa de acum, în trup, o trăiesc în credinţa în Fiul lui Dumnezeu, Care m-a iubit şi S-a dat pe Sine Însuşi pentru mine.” (Galateni 2, 20) Cu această experiență a prezenței continue a lui Hristos în viața sa, Sfântul Pavel s-a întărit pentru mucenicia și cu trupul de la sfârșitul vieții sale pământești. În starea de mucenicie lăuntrică trăită zi de zi, ca răstignire față de patimi, față de orice egoism, toți Sfinții s-au sfințit și s-au pregătit și pentru mucenicia cu trupul, unii dintre ei încununându-și nevoințele cu ea. Sfinții Mucenici, și cei din vechime, și cei din temnițele comuniste, au trăit mucenicia aceasta întreagă zi de zi și cu răbdare au dobândit cununa mărturisirii și a mântuirii.

Dar noi, înaintea împodobirii cu râvna, blândețea și curajul muceniciei lăuntrice, nu se cuvine să ne dorim mucenicia cu trupul. E o teribilă înșelare. O bravare mincinoasă. Nu ne putem duce înaintea lui Hristos mărturisindu-L doar cu gura, iar cu inima și cu faptele să ne contestăm cuvintele… Dar putem cere, în schimb, mucenicia lăuntrică, de la Dumnezeu, ca trecând prin călirea aceasta, să ne aducem jertfă întreagă lui Hristos, cum spune Înțeleptul Solomon: ”Sufletele drepţilor sunt în mâna lui Dumnezeu şi chinul nu se va atinge de ele. (…) Ca pe aur în topitoare, aşa i-a lămurit, şi ca pe o jertfă de ardere întreagă i-a primit.” (3, 1-6).

De fapt, însăși ”pâinea cea spre ființă” o primim spre hrană și întărire de la Dumnezeu în stare de jertfă. Din jetfa lui Hristos primim puterea (ca hrană și bucurie a sufletului) de a ne jertfi și noi pentru ceilalți. Bine ar fi, dacă am înțelege și rosti cu inima luminată de iubire și smerenie, rugăciunea: ”Doamne Iisuse Hristoase, mucenicia noastră cea de toate zilele, dă-ne-o nouă astăzi, ca să Te mărturisim pe Tine cu întreaga viață. Amin.”