Arhive pe categorii: Trezvie

Sfântul Ioan Sinaitul (sau Scolasticul) și Scara raiului

Sfântul Ioan Scărarul (n. ca 579, Siria – d. 30 martie 649?, Muntele Sinai). A intrat în mănăstirea din muntele Sinai la vârsta de 16 ani. Până la acea vârstă dobândise o pregătire solidă în toate ştiinţele acelei vremi, fapt care ar indica provenienţa sa dintr-o familie înstărită.

Aleasa sa pregătire în ştiinţele vremii i-a adus numele de Ioan Scolasticul, iar vieţuirea în Muntele Sinai, numele de Ioan Sinaitul. Acum însă este cunoscut sub numele de Ioan Scărarul, datorită cărţii Scara dumnezeiescului urcuş, pe care a scris-o la sfârşitul vieţii sale.

În mânăstire l-a avut ca povăţuitor pe Cuviosul Martirie, vreme de 19 ani. După moartea acestuia, Sfântul Ioan s-a retras într-un loc izolat, numit Thola, la 5 mile de mănăstire, unde a vieţuit în linişte vreme de 40 de ani.

Spre sfârşitul vieţii a fost rugat de monahi să primească a fi egumen al Mănăstirii Sinai. În timpul cât conducea pe monahi pe calea desăvârşirii, a alcătuit scrierea Scara, la rugămintea egumenului Ioan al Mănăstirii Rait, aflată la 60 de mile de Mănăstirea Sinai. „Scara dumnezeiescului urcuş” este alcătuită din 30 de „Trepte” (capitole) şi se află şi în volumul IX din Filocalia românească.

Pomenirea sa se face la 30 martie și Duminica a IV-a din Postul Mare.

https://doxologia.ro/viata-sfant/viata-sfantului-cuvios-ioan-scararul

De ce un creștin ar trebui să fie precaut în privința vaccinării anticov, mai ales că există deja soluții eficiente și ieftine de prevenire și tratament?

Precauția este bună totdeauna, mai ales când incoerența, inconsecvența, incompetența, ipocrizia și corupția „autorităților” responsabile cu propaganda macabră a plandemiei sunt vădite, iar vocile personalităților științifice care contestă (bine argumentat) măsurile totalitare sunt tot mai mult acoperite de urletele influencerilor plătiți și a celor încolonați, fanatizați și radicalizați…

Alianța Părinților, reacție dură la campania de vaccinare desfășurată în școli. Aviz către părinți: „Refuzați să completați chestionarele”

*

https://www.activenews.ro/stiri/De-ce-nici-un-crestin-nu-ar-trebui-sa-si-faca-vreodata-vaccin-Covid.-Crima-abominabila-din-fiecare-doza-la-care-nici-un-crestin-nu-poate-fi-partas-fara-a-si-risca-mantuirea-pe-vecie.-12-EXPLICATII-CLARE-166497

https://patermihail.wordpress.com/2020/11/20/despre-boala-frica-si-vindecare/

https://patermihail.wordpress.com/2021/06/28/gheronda-eftimie-aghioritul-despre-vaccinarea-obligatorie/

https://medici-consinf.ro/comunicate

Cunoscutul medic VLADIMIR ZELENKO critică vehement vaccinarea anti-Covid, pe care o consideră un experiment eugenist. „Treziți-vă! Este al treilea război mondial, ESTE UN NIVEL DE RĂUTATE ȘI DE REA INTENȚIE pe care nu l-am mai văzut probabil în istoria omenirii”

Părintele FILOTEU, starețul Mănăstirii CARACALU din Muntele Athos, despre PANDEMIA COVID și VACCIN: „FORȚELE ÎNTUNERICULUI ÎȘI URMĂRESC SCOPUL FINAL. Noi am fost pregătiți pentru acest lucru prin Apocalipsa Sfântului Ioan Evanghelistul”

FURTUNA CARE VINE. Despre segregarea socială a nevaccinaților și sinuciderea colectivă a umanității în tirania sanitară cu texte de Giorgio Agamben și CJ Hopkins

https://www.activenews.ro/opinii/Cornelius-Florin-Sfarsitul-va-veni-cand-tot-omul-va-uita-de-Dumnezeu-iar-a-doua-venire-a-Mantuitorului-va-fi-cand-vrea-Dumnezeu-nu-omul-168750

https://www.activenews.ro/covid-dezvaluiri-covid/Avertisment-SUMBRU-Campania-de-vaccinare-anti-COVID-va-fi-%E2%80%9Euna-dintre-cele-mai-MORTALE-din-istorie-168720

https://www.activenews.ro/stiri/Presedintele-Colegiului-Medicilor-Daniel-Coriu-este-scos-la-tabla-de-Alianta-Parintilor-Afirmatia-dvs.-conform-careia-%E2%80%9Evaccinarea-este-singura-metoda-dovedita-stiintific-care-poate-opri-pandemia-nu-este-sustinuta-nici-de-prospect-nici-de-realitate-168684

*

https://www.activenews.ro/stiri/12.383-de-motive-pentru-care-NU-ma-vaccinez-cu-Serul-Experimental-O-perspectiva-Crestin-Ortodoxa.-PREZENTAREA-LOR-171197

Iată și poziția unor catolici și neoprotestanți referitoare la opoziția juridică față de obligativitatea vaccinării și dictatura politico-medicalo-digitală:

ATENȚIE! Se extinde epidemia EMO(ȚIONALĂ)! Feriți-vă!

Motto:

Se vor ridica hristoşi mincinoşi şi prooroci mincinoşi şi vor da semne mari şi chiar minuni, ca să amăgească, de va fi cu putinţă, şi pe cei aleşi”. (Matei 21, 24)

Domnul nostru Iisus Hristos ne avertizează din timp, preventiv și pedagogic, că vor apărea nu doar ”lideri” de opinii strâmbe, mincinoase, amestecate și hulitoare de Dumnezeu, ”guru”-și sau directori de ziar, de conștiință și de comportament, pălăvrăgii aiuritori și psihopați pe la toot felul de emisiuni tembelizat(oar)e, ”binefăcători electorali” care continuă să prostească proștii servindu-le promisiuni și cadouri otrăvite în vreme ce le înlănțuie viața și viitorul, ci chiar unii ”harismatici”, făcători de minuni, care sub masca semnelor, profețiilor și vindecărilor mincinoase, vor pune pe piste false pe mulți oameni, îndepărtându-i (uneori rapid, alteori progresiv) de la Calea, Adevărul și Viața – Hristos și de la Biserica Sa Sfântă și Sfințitoare, comunitatea unică divino-umană unde creștinii Îl pot cunoaște și dobândi real prin har pe Dumnezeul făcut om – Mântuitorul Hristos.

Despre multe din formele de înșelare cu iz panteist – oriental (yoga sectară, budism aggiornamentat la cultura actuală, zodiace și fatalisme astro-latre, diverse teorii și practici de ”disciplinare” mintală și ”energizare”) sau dualist – occidental (catolicismul arian și aharic este la baza tuturor rătăcirilor, sectarism neoprotestant, ecumenism, gnosticism sincretist și relativist) sau păgân – ”tradițional” (magie populară, ghicit, superstiții și satanisme mai mult sau mai puțin amestecate cu unele rânduieli bisericești) am prezentat în cartea De ce caută omul contemporan semne, minuni şi vindecări paranormale? (Editura Sophia, 2004). Acum vrem a semnala un alt fel de înșelătorie, mai nouă, tot de genul pietist-creștină, pe care o numim ”epidemia” EMO. Ea constă în împroprierea unei stăi emoționale intense, euforico-mistice, preluate fie direct (pe viu, ”live”) de la un ”predicator înfocat”, fie indirect de pe vreun canal media, cel mai răspândit fiind internetul. Vom insista pe această din urmă formă de amăgire… Continuă lectura

Vederea printre rânduri (metaforă cinematografică)

Da, este nevoie să ai cugetul treaz și să vezi dincolo de sclipiciurile colorate și vrăjite ale aparențelor (mediatice) ca să nu te lași virusat mental și încolonat în plutoanele de „trepăduși” ai matrixului, urâțiți și îmbolnăviți până la putreziciune… (fragment din filmul cândva SF „They live” din 1988).