Arhive pe categorii: Vindecare

Săptămâna Pătimirilor Domnului și treptele Învierii

Pregătirea noastră pentru întâmpinarea Sărbătorii celei mai luminoase a Creştinătăţii, Învierea (Paştile) Domnului nostru Iisus Hristos converge în timpul Săptămânii Mari (a Pătimirilor Domnului) spre Duminica Învierii. Urcuşul nostru duhovnicesc prezintă acum o asprime deosebită. Nevoinţa noastră ascetică din vremea Postului Mare reprezintă, de fapt, jertfa noastră pentru Hristos, participarea noastră mistică la Jertfa lui Hristos şi, totodată, la Învierea Lui. Continuă lectura

Sfântul Ioan Sinaitul (sau Scolasticul) și Scara raiului

Sfântul Ioan Scărarul (n. ca 579, Siria – d. 30 martie 649?, Muntele Sinai). A intrat în mănăstirea din muntele Sinai la vârsta de 16 ani. Până la acea vârstă dobândise o pregătire solidă în toate ştiinţele acelei vremi, fapt care ar indica provenienţa sa dintr-o familie înstărită.

Aleasa sa pregătire în ştiinţele vremii i-a adus numele de Ioan Scolasticul, iar vieţuirea în Muntele Sinai, numele de Ioan Sinaitul. Acum însă este cunoscut sub numele de Ioan Scărarul, datorită cărţii Scara dumnezeiescului urcuş, pe care a scris-o la sfârşitul vieţii sale.

În mânăstire l-a avut ca povăţuitor pe Cuviosul Martirie, vreme de 19 ani. După moartea acestuia, Sfântul Ioan s-a retras într-un loc izolat, numit Thola, la 5 mile de mănăstire, unde a vieţuit în linişte vreme de 40 de ani.

Spre sfârşitul vieţii a fost rugat de monahi să primească a fi egumen al Mănăstirii Sinai. În timpul cât conducea pe monahi pe calea desăvârşirii, a alcătuit scrierea Scara, la rugămintea egumenului Ioan al Mănăstirii Rait, aflată la 60 de mile de Mănăstirea Sinai. „Scara dumnezeiescului urcuş” este alcătuită din 30 de „Trepte” (capitole) şi se află şi în volumul IX din Filocalia românească.

Pomenirea sa se face la 30 martie.

https://doxologia.ro/viata-sfant/viata-sfantului-cuvios-ioan-scararul

Postul cel Mare – expresie a jertfei noastre personale

Ce este postul? Care este înţelesul real al acestei manifestări a credinţei în Dumnezeu?

Postul reprezintă întâi de toate o stare luminoasă a minţii şi a Bisericii, o stare de seninătate a sufletului şi a simţurilor copleşite de bunătate, de pace şi cumpătare. Starea aceasta de post, însă, se dobândeşte printr-o străduinţă, printr-o nevoinţă personală care presupune atât o angajare restrictivă în relaţia noastră cu lumea înconjurătoare (înfrânarea de la păcate), cât şi o angajare activă a noastră în ea în sensul spiritualizării şi înnobilării ei (săvârşirea de fapte bune). Postul ne dezvăluie cel mai clar valoarea noastră eternă ca persoană iubitoare şi responsabilitatea noastră în faţa lui Dumnezeu pentru viaţa noastră, pentru semenii noştri şi pentru lumea pe care suntem chemaţi să o transfigurăm, să o prefacem într-o biserică.

Postul, în sensul acesta, este o poruncă dumnezeiască dată nouă spre binele nostru, spre vindecarea noastră de boli sufletești și trupești, spre desăvârşirea noastră în bunătate, în omenie şi dragoste. Aşadar, postul reprezintă înfrânarea mai ales de la păcate (de la tot ce ne mortifică, de fapt), dar şi de la unele bucate care întreţin o stare pătimaşă, moleşită. Postul nu are doar un înţeles negativ dat de o listă de interdicţii (să nu mănânci aia, să nu bei aia, să nu faci aia), ci are și un înţeles pozitiv dat de îndemnul dumnezeiesc de a ajuta semenii suferinzi. „Nu ştiţi voi postul care Îmi place? – zice Domnul. Rupeţi lanţurile nedreptăţii, dezlegaţi legăturile jugului, daţi drumul celor asupriţi şi sfărâmaţi jugul lor. Împarte pâinea ta cu cel flămând, adăposteşte în casă pe cel sărman, pe cel gol îmbracă-l şi nu te ascunde de cel de un neam cu tine. Atunci lumina ta va răsări ca zorile şi tămăduirea ta se va grăbi. Dreptatea ta va merge înaintea ta, iar în urma ta slava lui Dumnezeu. Atunci vei striga şi Domnul te va auzi; la strigătul tău El va zice: Iată-mă! Dacă tu îndepărtezi din mijlocul tău asuprirea, ameninţarea cu mâna şi cuvântul de cârtire, dacă dai pâinea ta celui flămând şi tu saturi sufletul amărât, lumina ta va răsări în întuneric şi bezna ta va fi ca miezul zilei.” (Isaia 58, 6-10) Postul este, așadar, nu un scop, ci un mijloc, un exerciţiu care urmăreşte atingerea aceluiaşi scop al credinţei: pocăința (vindecarea și îndreptarea noastră) și dobândirea Duhului Sfânt şi Iubitor, sfinţirea întregii noastre fiinţe, înaintarea în iubirea lui Dumnezeu şi a semenilor, agonisirea în fiinţa noastră a frumuseţilor cereşti nepieritoare.

Continuă lectura

Interviu excepțional cu Prof. Dr. Dorin Sarafoleanu

Învierea fiicei lui Iair (predici)

Predică rostită în 6.11.2011 la Biserica Spitalului de Endocrinologie (C.I.Parhon)
Predică rostită de Părintele Chiril Lovin în 6.11.2011.

https://ziarullumina.ro/teologie-si-spiritualitate/evanghelia-de-duminica/invierea-fiicei-lui-iair-dar-al-milei-dumnezeiesti-166749.html

Gheronda Eftimie Aghioritul – DESPRE VACCINAREA OBLIGATORIE

Acest text este răspunsul dat unei stareţe din Grecia, de către părintele Eftimie din Capsala, ucenicul Sf. Paisie Aghioritul, cu ocazia Praznicului Cincizecimii (2021).

Cinstită Maică Stareță, binecuvântați!

Am primit scrisoarea D-voastră de ceva vreme și vă cer iertare că am întârziat să vă răspund din pricina lipsei de timp.

Într-adevăr, am dificultăți în a răspunde la scrisori, însă, fiindcă v-am văzut neliniștea cu privire la toate cele care se întâmplă în zilele noastre, precum și buna dispoziție de a lucra potrivit cu voia lui Dumnezeu, vă răspund.

Nu vă cunosc, și e greu să ne întâlnim, așa cum doriți. La întrebarea dumneavoastră, dacă puteți să îmi comunicați răspunsul și altora, nu am nicio împotrivire.

De altfel, părerile mele cu privire la virusul Corona și vaccin sunt cunoscute, și cam aceleași lucruri le spun și pelerinilor, atunci când mă întreabă.

Zilnic sosesc pelerini în Sfântul Munte, „ca valurile mării tălăzuite”, iar unii și la Chilia noastră. Toți aceștia, precum și toți cei care trimit scrisori, au o frământare și o întrebare: „Ce se va întâmpla cu vaccinarea obligatorie?” Toate celelalte probleme care îi sufocau până acum le-au pus pe plan secundar.

Excelența sa, Primul Ministru al țării noastre, în încercarea sa de a înfrunta epidemia cauzată de virusul Corona, a impus un control sever, care pare că depășește puterea de rezistență a poporului.

A impus cele mai severe măsuri restrictive, cele mai mari amenzi și cele mai lungi perioade de lockdown dintre toate țările Europei. A intervenit incompetent în chestiunile liturgice ale Bisericii, închizând bisericile și lipsindu-i pe credincioși de ajutorul Sfintelor Taine, prin măsuri deosebit de severe și inechitabile pentru creștini.

Faptele sale îi vădesc dispoziția de a umili și de a vlăgui Biserica.

Această încercare neconstituțională și ilegală a Primului Ministru și-au asumat-o, cu dumnezeiască râvnă, unii episcopi să o pună în practică, amenințând și constrângând preoți, monahi și pe poporul lui Dumnezeu să se vaccineze. Au ei această autoritate de a-i constrânge să se vaccineze fără voia lor?

Continuă lectura

Prof. dr. Mircea Penescu – „medicul este un mediator între ajutorul divin și pacient”

Sunt și doctori smeriți și citiți, care afirmă că „medicul tratează, dar Dumnezeu vindecă”.

Pr. Bogdan Florin Vlaicu – Cursul 30 de vindecare sufletească la vremea crizei cu mască – 14.05.2021 (sărbătorirea Sfintelor Paști în România și Europa, Ortodoxie, preoție și slujire)

Hristos a înviat! Dragi prieteni, vă invit vineri, 14 mai 2021, de la ora 20:30, (21:30, ora României), să participați la cursul 30 de vindecare sufletească la vremea crizei cu mască: o dezbatere cu invitații mei speciali, părintele arhimandrit Mihail Stanciu de la mănăstirea Antim din București, doctorand în teologie și inginer, și cunoscutul jurnalist creștin Cătălin Sturza, despre sărbătorirea Sfintelor Paști între restricții și libertate în România și Europa, motivele pentru care femeile nu pot fi preoți în Biserica Ortodoxă, derive ale creștinismului occidental și concurenții maratonului injectării. Vă propunem o abordare documentată a acestor subiecte, o evaluare a perioadei pe care o traversăm, soluții la provocările spirituale adresate de acestă criză, o dezbatere liberă despre situația actuală și răspunsuri la întrebări care vă tulbură pacea sufletească, argumentate cu precizări ale specialiștilor din diferite domenii.

Părintele Arhimandrit Zaharia Zaharou (Essex) – Conferința „Postul cel Mare” – 19.04.2021

Cursul 27 de vindecare sufletească la vremea crizei cu mască – 9.04.2021 (limitele științei, ateism, evoluționism)

Pr. Bogdan Florin Vlaicu în dialog cu invitații săi, dr. Ana Bahmuțan și dr. Teofil Duțu, medici întorși în țară după 20 de ani de activitate în diaspora, autori ai cărții, publicată recent, „În căutarea adevărului pierdut. O incursiune în frământările omului modern” (editura Coresi, 2021), despre limitele științei, probate și de criza actuală, ateismul, știința, religia și mitul evoluționismului darwinist. Vă propunem o abordare documentată a acestor subiecte, o evaluare a perioadei pe care o traversăm, soluții la provocările spirituale adresate de acestă criză, o dezbatere liberă despre situația actuală și răspunsuri la întrebări care vă tulbură pacea sufletească, argumentate cu precizări ale specialiștilor din diferite domenii.

Intervențiile mele sunt la min. 1:22:34 – 1:29:30, 1:38:18 – 1:41:41, 3:44:28 – 3:50:12.

Continuă lectura

Virgiliu Gheorghe – STUDIU excepțional asupra COVID-19: „Trecem printr-un război, iar acesta trebuie dus după legile războiului. Să ne cunoaștem dușmanul și să-l stârpim.”

Experiența  pe care mi-a prilejuit-o această cercetare, m-a convins de faptul că o abordare științifică a bolii din primele zile ale manifestării simptomelor poate să o transforme cel mult într-o viroză mai severă, chiar pentru cei cu cei mai mari factori de risc. În același timp, persoane cu factori de risc scăzuți pot face o formă foarte gravă, chiar fatală în momentul în care nu se vor trata deloc corespunzător până la apariția inflamației, a furtunei de citokine și a unei posibile internări cu o intubare de urgență. ”, scrie biofizicianul Virgiliu Gheorghe în preambului unui studiu exhaustiv pe tema COVID-ului, cu 11 anexe și peste 300 de trimiteri științifice, din care veți afla care este profilaxia COVID-ului și cum poate fi distrus virusul înainte de a-și face de cap dar și după. Studiul, publicat zilele acestea pe Imuno-Medica.ro, se adresează deopotrivă oamenilor simpli și celor educați cât și specialiștilor și medicilor care se confruntă cu virusul în „prima linie”. Doctorul în bioetică subiniază în interviul pe care ni l-a acordat în exclusivitate pe marginea studiului său de la Imuno-Medica – descoperit, descărcat și citit rapid de noi -, că mass media și campaniile guvernamentale au datoria să avizeze românii asupra posibilităților de întărire a imunității, care pot salva vieți poate mai mult decât alte mijloace coercitive. Soluția oferită de dr. Virgiliu Gheorghe este așadar întărirea imunității, pentru care dă în studiul său toate metodele necesare, atât pentru cei sănătoși cât și pentru cei afectați de boală. În studiul său – COVID-19, OPȚIUNI TERAPEUTICE PENTRU FIECARE STADIU AL BOLII, disponibul tuturor, profani sau specialiști în domeniu, cercetătorul oferă soluțiile necesare pentru a ne pregăti apărarea în fața virusului și mijloacele de lupta în cazul contactării lui. Înarmați cu aceste informații, curaj și credință în Dumnezeu, vom răzbi cu siguranță și prin această furtună anti-umană.

https://www.activenews.ro/stiri/Virgiliu-Gheorghe-a-produs-un-STUDIU-exploziv-asupra-COVID-19.-%E2%80%9ETrecem-printr-un-razboi-iar-acesta-trebuie-dus-dupa-legile-razboiului.-Sa-ne-cunoastem-dusmanul-si-sa-l-starpim.-Confruntarea-sa-ne-gaseasca-pregatiti-INTERVIU-si-STUDIU-IMUNOMEDICA-AICI-164618

 Victor Roncea: Domnule Virgiliu Gheorghe, ați publicat zilele acestea un material vast, un îndrumar, să spunem, privind terapia COVID-19, adresat după cum rezultă din text medicilor, dar și publicului larg pentru o mai bună înțelegere a acestei boli, a modului în care ar trebui să acționăm la contractarea ei. Ce v-a determinat să faceți acest lucru?

 Virgiliu Gheorghe: Cred că mai întotdeauna există mai multe motive pentru care facem un lucru. Acest îndrumar s-a născut cumva natural plecând de la niște nevoi reale. În primul rând eu însumi am fost interesat că aflu cât mai multe privind boala, căci putea să mă atingă și pe mine și familia mea ceea ce s-a și întâmplat, fără chiar să-mi dau seama la momentul respectiv. Pe urmă, am fost rugat de mulți prieteni să-i sfătuiesc chiar de la începutul pandemiei, privitor la ce să facă ca să prevină contaminarea sau o formă gravă. Atunci am plecat de la măsurile de bun simț ce țin de întărirea imunității, adică niște suplimente alimentare, intuiții care s-au dovedit ulterior întemeiate. Așa a apărut un mic material pe care l-am dezvoltat în timp. Țin minte că primele recomandări au fost telefonice către o prietenă din Italia, și conțineau Vitamina D 3, Zinc, Seleniu, Vitamina C și Magneziu. Erau niște lucruri simple care ar trebui făcute în lupta cu orice afecțiune virală sau bacteriană.

Pe urmă, au fost interviul privind efectele Vitaminei C în COVID-19 pe care mi l-a solicitat la începutul pandemiei chiar site-ul ActiveNews, dar și trei interviuri din revista Familia Ortodoxă [disponibile și la ActiveNews]. Mărturisesc că acestea m-au motivat mult ca să adâncesc tema din punct de vedere științific. A fost mult de muncă, de citit, iar formarea mea în domeniul biofizicii, cu aplecare către cercetarea medicală căreia mi-am dedicat cea mai mare parte a timpului în ultimii 10 ani de viață m-a ajutat enorm.

Continuă lectura

Despre boală, frică și vindecare

Motto:
Dacă s-ar fi temut, oamenii care l-au dezlegat pe Lazăr nici nu trebuiau să-l atingă de frica virușilor și a bacteriilor prezente pe giulgiul lui radiant de miros greu. Dar fiind în ascultarea Mântuitorului Iisus Hristos, și-au asumat contactul cu giulgiul și cu trupul lui Lazăr, fără spaima contaminării și a morții, și fără grija de a fi socotiți necurați că au atins un om mort și înviat.

Lămurire la un mesaj pseudo-duhovnicesc care vrea să justifice biblic
unele măsuri exagerate luate de autorități în vreme de p(l)andemie

Am primit din mai multe părți un mesaj care încerca să întemeieze „ilustrele” măsuri contra pandemiei (spălarea mâinilor, purtarea măștilor și distanțarea fizică a tuturor de toți) pe câteva citate biblice vechi-testamentare extrase din context. Mie mi se pare greșită, chiar eretică și demonică, folosirea acelor pretexte părut biblice și semidocte, ca să justifici niște reguli „medicale” exagerate, unele absurde și chiar împotriva firii, pe care câțiva tirani trecători vicleni, incompetenți și inconsecvenți (conform propriilor declarații date în ultimele luni) vor să le impună tuturor (și bolnavi și sănătoși fizic deopotrivă) prin minciună și frică (propagandă agresivă bine plătită). Iar incompetența lor este acoperită de propaganda mediatică macabră și de măsurile lor drastice care urmăresc mai mult conformarea forțată a oamenilor, decât protejarea lor reală în fața bolii (îndemnul la creșterea imunității ar trebui să fie primul). Cum spunea un jurnalist creștin: „mai frică mi-este de agresivitatea guvernanților proști (care s-au dedulcit la putere) decât de agresivitatea virusului”. Dar, din nefericire, se poate vedea că și unii clerici ortodocși s-au lăsat „virusați” de ideologia fricii și au adăugat (cu de la ei putere, dar fără discernământ) la învățătura creștină și practica de veacuri ale Bisericii nu numai mesaje ciudate de adormire a vigilenței creștinilor (în fața cezarului tot mai pornit contra slujbelor și sărbătorilor Bisericii), ci și unele inovații liturgice care bat spre kitsch și blasfemie (vezi problema lingurițelor, a pozelor/statuilor puse în locul credincioșilor pe scaunele bisericii la slujbele „online”, de exemplu). Trist, dar adevărat…

Mă simt obligat, așadar, să prezint în continuare următoarele lămuriri:

1. La Exod 30, 18-21 este vorba de spălatul formal, ritualic (înainte de slujbă), nu igienic (ba chiar era împotriva igienei elementare, căci se făcea în aceeași apă) și era doar al leviților! Spălarea regulată sau ocazională (și nu numai pe mâini) ține însă de igiena naturală de care nu trebuie să fim străini, totuși…

2. La Levitic 14, 4-5 este vorba despre lepră (care era socotită incurabilă și foarte contagioasă atunci), nu despre gripă sau viroză pulmonară! ️

3. De „mască” și distanțare obligatorie la oamenii sănătoși și virtuoși nu zice nimeni nimic în Vechiul Testament. Ba e chiar indicată sporirea rugăciunii personale (cf. Psalmi 6, 2 și 37, 1-22) și a comuniunii naturale și sacramentale între oameni (mers la cort, templu și sinagogă) ca suport psihologic esențial în procesul vindecării. Excepția era, într-adevăr, lepra, unde bolnavii erau „înveliți” pe tot corpul și izolați de cei sănătoși, dar nu și între ei! Boala grea era văzută ca un blestem al lui Dumnezeu asupra celor păcătoși, de aceea leproșii erau scoși din comunitate și cercetați periodic de preoți care-i îngrijeau și care constatau uneori vindecarea lor (ca urmare și a pocăinței lor, nu doar a trecerii vremii).
Iar în perioada Noului Testament, pe lângă grija specială față de cei suferinzi în bolnițe și spitale, Biserica Dreptmăritoare a lui Hristos a rânduit la vremuri de boală și molimă posturi, rugăciuni, slujbe și procesiuni (Sfântul Maslu, litanii de pocăință și implorare a milei divine, cf. Iacov 5, 14) pentru îmblânzirea dreptății lui Dumnezeu și spre îndreptarea oamenilor la pocăință, credință și solidaritate. Acestea reprezintă remediile duhovnicești ale Bisericii care ne (re)aduc harul lui Dumnezeu dătător de viață și sănătate sufletească și trupească. Ele sunt esențiale pentru viața Bisericii, după cum vedem că Dumnezeu a oprit răspândirea ciumei și a invadatorilor (micro- și macro-) de multe ori în istorie.

4. Dumnezeu a poruncit, nu a stat de vorbă cu natura minerală, vegetală și animală, atunci când a creat lumea. Doar pe om l-a chemat la dialog și iubire, pentru că avea planul Său (din veci, dinainte de facerea lumii) să Se întrupeze ca om. Iar sfatul intra-treimic de la facerea omului arată că originile și rădăcinile vieții omului, ca și scopul lui, sunt în Dumnezeu, nu în natură, chipul lui Dumnezeu imprimat veșnic în (fiecare suflet și trup de) om fiind infinit superior lumii (cf. Matei 16, 26).

5. Toate lucrurile create de Dumnezeu sunt bune foarte (cf. Facere 1, 31), inclusiv micro-organismele care ajută la metabolismul macro-organismelor. Ele au rosturi pe care nu le putem înțelege deplin, oricât arsenal științific am mobiliza asupra lor. Nici pe noi, oamenii, Dumnezeu nu ne-a pus să trăim într-un mediu aseptic/sterilizat (dovada este micro-biomul digestiv, respirator și dermic care ne antrenează sistemul imunitar), îngroziți de orice intrus în ambientul nostru înconjurător, ci să conviețuim euharistic și hristocentric în armonie/comuniune cu El, cu natura și între noi, fără frică de nimic. Psalmii 90 și 103 sunt elocvenți în acest sens.

Continuă lectura

De ce caută omul contemporan semne, minuni și vindecări paranormale?

Vindecări miraculoase în terapie intensivă. Dr. Radu Țincu: „Omul a căzut în capcană crezând că poate să Îl depășească pe Dumnezeu!”

Două lecții despre credința și medicina creștine:

Dr. Pavel Chirilă – Despre vaccinuri și vaccinare (conferință, 16 octombrie 2016)

„Majoritatea copiilor se nasc sănătoşi. Părinţii şi corpul medical trebuie să depună eforturi maxime pentru ca oameni să nu-şi piardă sănătatea pe parcurs. Aceasta este adevărata profilaxie (nu cea cu substanţe farmacologic active). Dacă copilul are un stil de viaţă corect, adică alimentaţie cu proteine de calitate fără aditivi, cure de aer curat, somn bun/eficient, evitarea marilor aglomeraţii, a aerului poluat, a încăperilor igrasioase, a antibioticelor şi altor medicamente imunosupresive, atunci imunitatea copilului rămâne constant bună şi nu e nevoie de medicamente sau vaccinuri. Remediile homeo- şi fito-terapeutice nu sunt similare vaccinurilor, dar sunt eficiente în creşterea imunităţii prin alte mecanisme de acţiune. Faptul că nu sunt recunoscute şi acceptate de întreg corpul medical nu trebuie să ne demobilizeze; explicaţia este una singură: metodele nu sunt predate în facultatea de medicină şi sunt întotdeauna la concurenţă cu medicamentele chimice.”

Luni, 26 aprilie, la ora 19:00, la Cateheză – Invitați Prof. Gheorghe Mencinicopschi și Dr. Pavel Chirilă

Luni, 26 aprilie, la ora 19:00,

la Mănăstirea Antim, la Cateheză, vor fi invitați

Prof. Gheorghe Mencinicopschi și Dr. Pavel Chirilă

și vor vorbi despre

”ALIMENTAȚIA – DE LA BOALĂ LA SĂNĂTATE ”

– prezentare

– videoproiecție

– întrebări și răspunsuri

*

La final va fi prezentată cartea

”Noua ordine alimentară. Și noi ce mai mâncăm?”.

Predica din Duminica a II-a a Postului Mare (a Sfântului Grigorie Palama) – 28.02.2010

Predica poate fi ascultată aici:

http://www.trilulilu.ro/PustnicuDigital/dd8f08abeaa514

De ce caută omul contemporan semne, minuni şi vindecări paranormale?

Un răspuns ortodox oferim în cartea

De ce caută omul contemporan semne, minuni şi vindecări paranormale?

(Editura Sophia, 2004)

scrisă de

Ieromonah Adrian Făgețeanu

Ieromonah Mihail Stanciu