Conferința „Ieromonahul Adrian Făgețeanu – mărturisitor și duhovnic” – Mănăstirea Antim, 20 iunie 2025

Conferința ,,Ieromonahul Adrian Făgețeanu, mărturisitor și duhovnic” este a patra din seria conferințelor dedicate Mișcării Isihaste ,,Rugul Aprins”, care se desfășoară în anul 2025 declarat de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Română ca Anul comemorativ al duhovnicilor şi mărturisitorilor ortodocși români din secolul al XX-lea.

Invitați:

Arhim. Mihail STANCIU
Protos. Gamaliel SIMA
Ierom. Alexie ȚÂRDEA

În cadrul conferinței, invitații, ucenici apropiați ai celui de-al doilea duhovnic marcant al Mănăstirii Antim, își propun să evoce mărturii de suflet folositoare despre personalitatea Ieromonahului Adrian Făgețeanu, care, împreună cu alți membri ai mișcării isihaste ,,Rugul Aprins” a pătimit pe nedrept, secolul trecut în închisorile din timpul regimului de tristă amintire și vor evoca crâmpeie din învățăturile marelui duhovnic spre folosul ascultătorilor.

Ieromonahul Adrian Făgețeanu – mărturisitor și duhovnic (PDF)

Vezi acest document pe Scribd

Conferința „Sfântul Sofian – duhovnicul pictor” – Mănăstirea Antim, 16 mai 2025

Seria de evenimente culturale dedicate canonizării Sfântului Sofian continuă în această seară prin întâlnirea cu tema „Sfântul Sofian, duhovnicul pictor”.

Invitați:
Protos. Teofan Popescu
Protos. Antipa Burghelea
Av. Adriana Boghiu
Regizor Dan Mironescu

În cadrul evenimentului va fi vizionat un film dedicat Sfântului Sofian.

Sfântul Sofian de la Antim este primul Sfânt Ortodox care a trăit în secolul 21. A fost canonizat cu prilejul Centenarului Patriarhiei Române, alături de alți mărturisitori și duhovnici ai veacului trecut.

Vezi acest document pe Scribd

Cuviosul Părinte Sofian Boghiu, mărturisitor și tămăduitor (PDF)

*

Vezi acest document pe Scribd

https://ziarullumina.ro/societate/reportaj/parintele-sofian-ajutator-cu-sfatul-si-rugaciunea-165631.html

*

Vezi acest document pe Scribd

Un iconar de suflete – Părintele Sofian Boghiu (PDF)

Conferința „Importanța mișcării isihaste Rugul Aprins” – Mănăstirea Antim, 2 mai 2025

Vezi acest document pe Scribd

Importanța mișcării isihaste „Rugul Aprins”
în spiritualitatea ortodoxă și în cultura română (PDF)

„Oricine va mărturisi pentru Mine înaintea oamenilor, mărturisi-voi şi Eu pentru el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri.” (Matei 10, 32)

Față de stâlpii și martirii neamului creștin românesc se cuvine să arătăm mereu o vie recunoștință și neîmpuținată prețuire duhovnicească, deoarece prin această atitudine luminoasă, prin rugăciunile, evocările și manifestările culturale dedicate lor[1], adeverim atât calitatea lor personală și valoarea eternă a operei lor, cât și locul lor important în inima fiecăruia dintre noi și, totodată, în inima, în istoria și cultura poporului nostru în care și ei s-au plămădit, au rodit și au strălucit, slujindu-i idealurile nobile de afirmare a demnității și creativității românești în mozaicul spiritual universal. Acești mari români, de inegalabilă anvergură duhovnicească și culturală, au înțeles și au mărturisit apoi, mai limpede ca toți[2], o realitate incontestabilă: sufletul culturii este cultura sufletului[3].

Adevărul dumnezeiesc a strălucit, așadar, prin cuvintele martirilor creștini români, cuvinte rostite sau scrise (și) prin faptele lor, cuvinte iradiind frumusețile cerești și bucuriile înțelegătoare în sufletele credincioșilor din fiecare generație, mai ales în cele care străbat vremuri de cernere, de încercări și tulburări identitare (războaie, revoluții „culturale”, prigoane și persecuții ideologice). Din această perspectivă, putem privi istoria și cultura neamului nostru creștin nu doar ca o înșiruire de evenimente și realizări, importante și impresionante, de altfel, ci și ca un lanț strălucitor neîntrerupt de mărturisitori și martiri care au primit și transmis unii de la alții, la arătare sau în ascuns, râvna pentru Adevărul, Iubirea și Viața în Dumnezeu, râvnă cu care au „molipsit” apoi și poporul din jurul lor spațio-temporal. Acești mari români, clerici și domnitori, cărturari, dregători și lucrători, au fost și sunt uniți simfonic în același Duh Sfânt și cuget creștin, cei mai mulți dintre ei pecetluind cu suferințele și sângele lor iubirea de Dumnezeu, de neam[4], de lege[5] și „de moșie”[6].

Introducere

Secolul XX a adus omenirii și României încercări tot mai grele, dar providența pedagogică divină a avut un rost esențial: trezirea noastră din letargia materialist-ateistă de care întreaga lume se îmbolnăvise spiritual-moral și social-politic. Pentru că, în câteva decenii doar, mai mult decât războaiele și exterminarea fizică, ateismul comunist a otrăvit, a mutilat și chiar a distrus zeci de milioane de suflete și de vieți[7]. Dar a rânduit Dumnezeu și stâlpi vii ai Bisericii care au luminat rezistența creștină în fața tăvălugului comunist anticreștin. Rugători și mărturisitori ai Mântuitorului Iisus Hristos, clerici, monahi și mireni, acești hristofori din ultimul secol au fost pentru apropiații lor și sunt și pentru noi, cei de azi, adevărate modele de iubire și dreaptă credință în Hristos.

Trebuie să spunem că în perioada regimului comunist, însă, au fost și mulți pătimitori și mărturisitori creștini care nu au avut cultura Părintelui Daniil – Sandu Tudor, a profesorului universitar Alexandru Mironescu, a poetului-medic fără de arginți Vasile Voiculescu, dar au avut tăria şi statornicia în credință a Sfântului Apostol Pavel, impresionându-i și pe cei mai fioroși torționari. Unii au fost oameni simpli, neinstruiţi, netrecuți prin școli înalte şi prin rafinamentul intelectualului, ci au fost creștini cuminți, rugători, răbdători şi de-minuni-făcători, nu numai în timpul vieţii lor smerite (liniştite, ascunse) din lume, ci chiar şi în chinurile temnițelor și ale lagărelor de muncă forțată.

Toți acești trăitori, pătimitori și mărturisitori statornici ne-au arătat calea comună de rezistență în fața prigoanei bolșevic-ateist-materialiste (și, de fapt, în fața oricărei prigoane și dictaturi): statornicia în Ortodoxie și rugăciunea cât mai neîntreruptă.

Seminarul internațional de MEDICINĂ ȘI TEOLOGIE – Cluj, 2 aprilie 2025

Programul Seminarului (PDF)

Incertitudine, riscul medical și moral,
speranța omului pentru sănătate

Motto:

„Și iată, Eu trimit peste voi făgăduința Tatălui Meu; voi însă rămâneți în cetate până ce vă veți îmbrăca cu putere de sus.” (Luca 24.49)

Medicalizarea riscului ca problemă teologică

Autor: Mircea Gelu Buta[1]

Dacă la începutul pandemiei de COVID-19, bioeticienii s-au concentrat în special asupra problemei raționalizării ventilatoarelor și a altor resurse medicale în condiții de penurie, ulterior atenția lor s-a îndreptat asupra riscului de îmbolnăvire și deces din cauza acestei infecții. De aici, numeroasele dezacorduri privind purtarea măștii, distanțarea socială, blocajele de tot felul, cheltuielile guvernamentale, izolarea celor infectați cu COVID, testarea vaccinurilor și calendare de vaccinare, strategiile clinice, reacțiile idiosincrazice la medicamente etc.

Diferendurile cu privire la infecția cu COVID-19 i-a divizat chiar și pe credincioșii creștini, cărora în eforturile de a se atenua riscul epidemiologic, autoritățile le-a sugerat să nu mai participe la slujbele religioase, clerul să nu-i viziteze pe muribunzi, iar lingurița pentru administrarea Sfintei Împărtășanii să nu mai fie folosită.

Medicalizarea riscului, devenită pentru unii idol, induce în eroare societatea contemporană cu privire la adevăratul scop al vieții și la capacitățile medicinei de a oferi sănătate și viață veșnică. Medicina preventivă pune la dispoziție nenumărate strategii de medicalizare a riscului, adică de a trata riscul unei posibile boli și a morții ca pe o problemă medicală care necesită soluții medicale. Produsele farmaceutice au devenit o forță puternică în cultura modernă fiind consumate pentru a ușura suferința umană, pentru a modifica vulnerabilități și pentru a reduce riscul de evenimente morbide în viitor.

Biserica nu a argumentat dacă medicamentele sunt intrinsec rele sau păcătoase, ci a considerat că reprezintă o problemă atunci când un bun adevărat este transformat într-un idol. Idolatria nu numai că pune în pericol relația omului cu Dumnezeu, ci dereglează și relațiile interumane. Se ajunge, astfel, la obsesia pentru obținerea unei bune stări de sănătate și în același timp frica de o eventuală îmbolnăvire, fără a exista vreun temei obiectiv în acest sens.  

Pericolul pe care îl prezintă o astfel de idolatrie pentru ucenicie este sugerat în pasajele din Predica de pe Munte care se ocupă de preocupările legate de nevoile viitoare (Mt 6:25–34).

Contextul pasajului din Predică este important, deoarece cade imediat după provocarea lui Iisus că nu se poate sluji atât lui Dumnezeu, cât și lui Mamona (Mt 6:24).

Așa cum banii, care pot fi folosiți pentru facerea de bine, amenință să-l îndepărteze pe discipol de la urma lui Dumnezeu, la fel și riscul medicalizat. Uneori chiar și înțelepciunea poate fi periculoasă atunci când este căutată în afara lui Dumnezeu. La fel ca orice idolatrie, credința copleșitoare în medicină este legată de iluzie, iar discipolul poate ajunge să aibă încredere în medicină mai degrabă decât în Dumnezeu.

În primul rând, există iluzia că ne putem găsi binele suprem în extinderea bunurilor temporale. Viața veșnică după care tânjesc oamenii nu este constituită prin extinderea nedefinită a vieții și sănătății (sau a altor bunuri finite) pe care le cunoaștem în prezent. Deși, astăzi trăim mai mult ca oricare dintre generațiile care ne-au precedat, ne îngrijorăm constant pentru sănătatea noastră. Toma de Aquino ne atenționează însă că „viața temporală este un bine autentic, dar nu este binele suprem după care tânjim, care este viața veșnică cu Dumnezeu”. Riscul medicalizat interferează cu ucenicia creștină atunci când devine o modalitate de a nega acest adevăr despre bunurile (și limitele lor) pe care le poate obține medicina.

O a doua iluzie cu privire la controlul nostru asupra bolii și morții constă în faptul că încercăm să stăpânim moartea prin cunoaștere fără raportare la Dumnezeu, recapitulând astfel relatarea Genezei despre arborele cunoașterii binelui și răului (Facerea 2-3). Există astăzi o preocupare tot mai mare de a depăși supunerea corpului față de soartă prin stăpânirea naturii, prin știința medicală.

Pe de altă parte, oamenii sunt supuși riscului unor viitoare îmbolnăviri, iar medicina preventivă încearcă să depășească această supunere. Totuși lucrurile sunt greu de stăpânit. Să luăm de exemplu eforturile societății de reducere a sinuciderilor la zero. Ar fi un enorm triumf uman, dar cu siguranță nu este posibil. Nicio civilizație umană din istoria lumii nu a avut vreodată o rată a sinuciderilor aproape de zero pentru că sinuciderea nu este variolă. Datele științifice ne arată că există puține dovezi care sugerează că programele medicale de prevenire a sinuciderii sunt eficiente. 

Numai Dumnezeu este binele nostru suprem și singura speranță sigură în fața morții. Grija lui Dumnezeu vizează viața veșnică mai degrabă decât extinderea vieții temporale. „Nu vă faceți griji pentru că lui Dumnezeu îi pasă de noi mai mult decât chiar și lucrurile frumoase pe care le-a făcut” . Speranța creștină este în cele din urmă o speranță a Învierii, de aceea, nu trebuie să-ți faci griji pentru trupul tău, pentru că trupul tău va învia din morți. Cu alte cuvinte, riscul de medicalizare este problematic atunci când este motivat de o speranță falsă – o speranță de a scăpa de moarte – și de o lipsă de încredere în faptul că Dumnezeu ne va Învia din morți. Grija lui Dumnezeu, „nu se concentrează atât pe a ne păstra împotriva morții și a tuturor înfățișărilor ei, ci pe a ne muta de la moarte la viață” .

---

[1] Prof. Univ. Dr., Facultatea de Teologie Ortodoxă, UBB Cluj-Napoca, e-mail: butamircea@yahoo.com

Cuviosul Părinte Sofian Boghiu, Mărturisitor și Tămăduitor (PDF)

Vezi acest document pe Scribd

*

Dimensiunea terapeutică a ascezei și a cunoașterii lui Dumnezeu în spiritualitatea ortodoxă (PDF)

Vezi acest document pe Scribd

Canonul cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul

Canonul cel Mare (PDF)

Predica din 11 martie 2019

Predica din 4 martie 2014 (II)

Predica din 21 martie 2013 (IV)

CUVIOSUL SOFIAN BOGHIU – Documentar TVR 2024

Părintele Sofian – Rugul Aprins și temnița

Pentru Manastirea Antim, anii foametei 1945-1948, care au navalit peste noi, impreuna cu sfarsitul razboiului al doilea mondial si ocuparea noastra de catre comunism, au fost ani foarte grei, nu numai pentru noi, ci pentru toata tara romaneasca. De atunci au inceput necazurile, care au durat pana la Revolutia din luna Decembrie 1989.

In acesti ani grei, in obstea de la Manastirea Antim, in numar de circa 40 de calugari si frati, din care o parte studenti la diferite facultati din Bucuresti, iar alta parte lucratori la Atelierele de obiecte bisericesti, cu sediul in aceasta manastire, noi cei de aici, am avut parte si de ceva mangaieri si anume: in aceasta perioada s-au refacut cele doua turle mari de la biserica mare a manastirii, inlocuindu-se cele vechi din paianta, cu cele actuale din beton armat si caramida aparenta si s-a spalat si restaurat pictura interioara a bisericii. Aceasta pe plan material. Pe plan duhovnicesc, erau slujbele zilnice de la biserica in restaurare, si umila noastra preocupare de atunci: Rugaciunea lui Iisus, in cadrul careia a aparut Rugul Aprins, expresie biblica, din Exod 3, 2-5.

Colocviul „Părintele Sofian, un iconar de suflete” – 14.09.2022

*

Citiți și descărcați de aici pliantul care conține câteva Cuvinte de folos ale Părintelui Sofian:

Vezi acest document pe Scribd

https://ziarullumina.ro/actualitate-religioasa/stiri/parintele-sofian-boghiu-comemorat-la-manastirea-antim-din-capitala-174593.html

Părintele Sofian Boghiu – iconar de suflete – Trinitas TV – Biserica Azi, 20.09.2022

Despre Părintele Sofian – Radio Romania Actualități, 14.09.2022

Emisiunea „Biserica și societatea”, realizator Cristian Curte
Invitați: Costion Nicolescu și Arhim. Mihail Stanciu

Părintele Sofian, ajutător cu sfatul și rugăciunea

Mărturii despre sfințenia și intervențiile minunate ale Părintelui Sofian în viața credincioșilor creștini care i-au cerut ajutorul, sfatul și binecuvântarea.

Vezi acest document pe Scribd

Vezi articolul

Părintele Sofian – un iconar și păstor de suflete

La 14 septembrie 2002, în vremea Sfintei Liturghii, înălțat pe crucea suferinței, Părintele Sofian și-a dat sufletul în mâinile Domnului și Dumnezeului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Tocmai fusese pomenit la ectenia întreită ca stareț al Mănăstirii Antim, când, deodată, Părintele Irineu, apărut în ușa exterioară a sfântului altar, ne-a vestit evenimentul trist pentru noi, de toți așteptat, dar de nimeni dorit…

Părintele Sofian s-a prelins prin lumea aceasta discret, luminându-o cu chipul, cu viața și cu lucrarea lui statornică în ogorul Bisericii. Din această lumină ne-am împărtășit și noi o vreme, o bucată ruptă parcă din veșnicia iubirii lui Dumnezeu pe care Sfinția sa o trăia deja. Te odihneai privindu-l, ascultându-l, împlinindu-i sfatul… De 20 ani, iată, Părintele se odihnește în cer, împreună cu Sfinții, în Împărăția lui Dumnezeu și ne odihnește și pe noi, cei neliniștiți de aici, care îl purtăm în sufletele noastre. Cu fiască dragoste și recunoștință să-i urmăm povețele și să-l pomenim în rugăciunile noastre către Milostivul Dumnezeu ca să ne umplem și noi de linul și binecuvântarea lui.

„Părintele Sofian a reprezentat și reprezintă pentru noi, cei din obște, modelul de stareț înțelept, treaz și activ, rugător și lucrător, care știa să îmbine perfect simplitatea cu erudiția, discernământul cu iubirea, fermitatea cu blândețea. De-a lungul vieții sale de preot și îndrumător duhovnicesc, Părintele Sofian a fost egal cu sine în căutarea și ascultarea Mântuitorului Hristos, ru­gându-se mereu să dobândească simțirea prezenței Lui și să lucreze cu această conștiință a atotprezenței Lui. De aceea, el se purta cu multă gingășie față de oameni, cuvintele și sfaturile lui de la spovedanie căpătând greutatea unor apoftegme filocalice. (…)
Părintele Sofian, care a agonisit cu stăruință în ani de zile credința lui statornică și multe daruri de la Dumnezeu, era un om plin de înțelepciune, de cultură duhovnicească și laică, dar această „vedere înțele­gă­toare” o avea de la Duhul Sfânt, nu numai din cărțile Sfinților Părinți. Era un om de rugăciune, îi plăcea să vorbească cu Dumnezeu în liniștea chiliei, și eu cred că și lui Dumnezeu Îi plăcea să vorbească cu el.”

Interviul integral aici: Părintele Sofian – înțeleptul din inima cetății

Părintele Sofian despre sensul Crucii: Nu numai ca o purtăm, dar noi înșine avem forma Sfintei Cruci

Cu ocazia praznicului Înălțării Sfintei Cruci, vă oferim un cuvânt despre sensul crucii, din partea părintelui Sofian Boghiu, de la a cărui trecere în lumea drepților se împlinesc chiar azi, 20 de ani. De Ziua  Sfântului Justin Martirul și Filosoful am inaugurat rubrica omagială Mari Români în cadrul căreia artistul George-Sorin Nicolae ne oferă câte un desen realizat special pentru ActiveNews și disponibil și în colecția sa, în original, pentru cei interesați. Astăzi nu putea să lipsească un portret memoriabil cu vrednicul de pomenire Părinte Sofian. Să avem parte de rugăciunile sale!

„Acum sa va spun in continuare, citindu-va niste ganduri, despre sfanta Cruce ca semn sau ca simbol al suferintelor noastre.

Adeseori se spune de oamenii care patimesc mult, care au fel de fel de necazuri, ca „isi duc cu greu crucea”. Crucea era grea, crucea pe care a dus-o Mantuitorul Hristos, din lemn de cedru (…), un lemn dens si foarte greu. Iisus ducand-o in spatele Lui a cazut de mai multe ori sub Cruce, ca era atunci Iisus—omul… . Dumnezeu S-a retras de la El anume ca sa patimeasca, cum patimesc si oamenii, El neavand pacat. De aceea se spune ca este grea crucea anumitor oameni care sunt supusi la grele incercari.

Privind sfanta Cruce asa cum este aici, si cum este in biserici, in fata sfantului altar, ea ne aduce aminte intotdeauna de Iisus Hristos cel rastignit si inviat, de la care i s-a transmis si cinstea si sfintenia si puterea. De aceea, cand ne inchinam ei si cand o cinstim cu evlavie, cinstim si ne inchinam, de fapt, Mantuitorului nostru Iisus Hristos, care a fost rastignit pe ea si a sfintit-o cu scump si prea sfant sangele Sau.

Staruim, frati crestini, asupra sfintei Cruci, pentru ca dumneavoastra stiti ca sunt multi asa—zisi crestini care o hulesc. Nu cinstesc nici sfanta Cruce, nici pe Maica Domnului, nici pe prietenii lui Dumnezeu care sunt sfintii. Din clipa istorica a rastignirii Mantuitorului pe sfanta Cruce, pe Golgota, ea devine altarul pe care S-a jertfit Mielul lui Dumnezeu, Cel care ridica pacatele lumii.

Despre Cruce, iubire și vindecare. Părintele Sofian și crucea sa – Antena Satelor, 13.09.2022

Emisiunea „Cu inima deschisă”, realizator Remus Rădulescu

Teme de discuție: înțelesurile crucii, Crucea lui Hristos și crucea noastră, despătimirea ca drum al crucii, sfințenia ca proces duhovnicesc terapeutic și luminător, Părintele Sofian – chip al sfințeniei

RUGUL APRINS – seria „Adevăr și curaj” (2023)

Despre Înălțarea Sfintei Cruci și despre Părintele Sofian – Predica din 14.09.2022

Isihasmul românesc (Biserica Șerban Vodă, 13 noiembrie 2022)

Prezentarea a fost ținută la Biserica Șerban Vodă din București duminică 13.11.2022.

De aici se poate citit și descărca prezentarea în PowerPoint:
https://ro.scribd.com/document/607291232/Isihasmul-romanesc

Noua conflagrație ”stilistă” blogală. Asta ne trebuie acum?

Pe mai multe bloguri s-a aprins în ultima vreme, cu o efervescență nemaiîntâlnită, o conflagrație păguboasă pentru creștini, o dispută nu a ideilor, ci mai mult a persoanelor… Este vorba de disputa legată de calendarele (ceasurile) vechi (întârziat) si nou (îndreptat), de comunitățile ortodoxe românești care le folosesc, de apariția muultor grupări vechi-calendariste din țară și din afară, care s-au înfiltrat și s-au înmulțit ca și sectele neoprotestante mai ales după 1990 și care-și revendică ortodoxia și calea mântuirii.

Iscată și amplificată și de conferințele și scrierile lui Danion Vasile, un propovăduitor nenormativ, dealtfel, pentru Ortodoxie, și de alte ”istorii adevărate” ale ”Adevăratelor Biserici Canonice și Ortodoxe” (toate aceste grupări se autointitulează aproximativ așa) disputa a trecut în paginile blogurilor, uneori simțindu-se o tentativă de dialog, alteori vădindu-se un monolog de ambele sau mai multe părți.

Eu fac doar un apel la păstrarea rânduielii și a ascultării în credința mântuitoare moștenită în Biserica noastră strămoșească – Biserica Ortodoxă Română care a dat și dă mereu Sfinți, uneori știuți și alteori neștiuți de oameni, dar preamăriți de Dumnezeu în Împărăția Sa. Răspund, astfel, unor lămuriri cerute de creștinii ortodocși care m-au interpelat personal…

E trist și adevărat, s-au petrecut lucruri nepotrivite la aplicarea schimbării (îndreptarea) calendarului la noi și în alte părți. Totuși, trebuie să arătăm necanonicitatea stiliștilor de la noi…

Fostul PS Galaction Cordun a fost caterisit (și depus) de Sfântul Sinod al B.O.R. pentru grave abateri morale și sminteli publice repetate, și după avertismente repetate vreme de aproape 20 ani (!!!). Dar pentru a nu-și pierde ”privilegiile” în fața oamenilor neștiutori (off, grea boală slava deșartă și nepocăința!), el s-a dus la stiliști ca un fur de cele sfinte, continuând să-și aroge statutul de arhiereu. Deși cu ani înainte l-a hirotonit pe Părintele Cleopa ierodiacon si ieromonah, acum fiind scos din rândul clericilor și al monahilor, G.Cordun a încercat să-l momească și pe părintele Cleopa promițându-i că-l va face episcop, vicarul lui, la stiliști. Părintele Cleopa l-a avertizat pe ”moș Grigore Cordun”că nu mai are drept de a purta veșmintele, necum de a mai sluji Sfânta Liturghie și de a hirotoni, îndemnându-l la pocăință. Dar, mândria lui G.Cordun a continuat… A ”hirotonit” fără nici un drept doi ”episcopi” necanonici, iar apoi lucrurile s-au propagat în avalanșă până astăzi. Sunt deja 10 ”episcopi” stiliști și un ”mitropolit”, fără succesiune apostolică. De aceea, stiliștii români sunt în afara Bisericii, și sărmanii continuă mândria și înșelarea cu o bravare și dârzenie de îndrăciți… Nici o Biserică Ortodoxă, nici chiar pe stil vechi, nu-i recunoaște. Cât despre rebotezarea și remiruirea ortodocșilor de pe stilul (calendarul) nou, acestea sunt semne clare de erezie și de hulire a Duhului Sfânt din B.O.R. care a dat și dă mereu Sfinți, pentru că Hristos – Dumnezeul Cel Viu și Adevărat este capul Bisericii, și El Își sfințește ucenicii și din vremea liniștii și din vremea prigoanelor (și comunistă și post ‘89).

Despre mai multe detalii canonice și istorice despre stiliștii români, chiar amănunte deloc curate legate de ”canonizarea Sfântului Glicherie”, v-aș ruga să-i întrebați pe Părintele Ieromonah Gheorghe Iordan, fost director al Muzeului Național de Istorie a României, și pe doamna Maria Mihărtescu (”stilistă”) ce mai aduce obiecte bisericești la magazinul nostru.

După Învierea Sa, ”pe când cei unsprezece şedeau la masă, Iisus li S-a arătat şi i-a mustrat pentru necredinţa şi împietrirea inimii lor, căci n-au crezut pe cei ce-L văzuseră înviat” (Marcu 16, 14). Noi de ce nu-i credem pe Părinții noștri care L-au văzut în chip mistic pe Iisus înviat în sufletele lor? De ce căutăm să dezgropăm morții și să îngropăm viii ”vinovați” și de ce chiar trebuie să ne anatematizăm frații? N-ar fi mai bine să ne rugăm pentru ei? Mă tem că nu înțelegem că nu-i credem pe Părinții noștri care ni L-au vestit pe Hristos Înviat și că de aceea ne mustră Domnul iar noi suferim…

Altă observație. Probabil că dacă nu am fi fost așa cum suntem, eram într-o stare mult mai rea. Dumnezeu a îngăduit să fim ortodocși, latini, de la un timp și cu calendarul îndreptat, în multe reprize a câte ani mulți subjugați de străini, conduși și manipulați (democratic!) de hoți, trădători și incapabili necredincioși, ca să nu ne mândrim că suntem singurii ”sfinți”, grădina Maicii Domnului, poporul cel mai bun, deștept, frumos, din lume. Probabil am fi fost ca grecii de azi: mândri, fățarnici, autosatisfăcuți, ”având înfăţişarea adevăratei credinţe, dar tăgăduind puterea ei” (2 Timotei 3, 5). Iar pagubele ar fi fost muult mai mari și pentru sufletele și pentru trupurile noastre. Și asta pentru că nu-i credem pe cei ce L-au văzut pe Hristos cel Viu și Înviat. Știe Dumnezeu ce vrea să facă pentru mântuirea noastră. Iar noi, dacă nu știm, să nu ne răzvrătim, ci să așteptăm cu răbdare descoperirea planului Lui cu noi. Eu cred că Dumnezeu ne are în grijă pe noi, ca Biserică a Lui, mai mult decât ne poartă grija D.V. (neglijându-și soția și familia) sau alți ”misionari stiliști” neliniștiți… În ei nu recunosc duhul odihnitor, răbdător, înțelegător și lin al adierii dumnezeiești. Pesemne încă nu au încheiat cei două milioane de kilometri în căutarea Adevărului, ca alt înșelat, încă neortodox (voi semnala într-un articol viitor minciunile și derapajele mistice ale acestui K.K. pentru a-i trezi pe ortodocșii români din vraja discursului lui). Noi să avem răbdare și fapte bune, căci prin ele ne mântuim în ascultarea Bisericii Dreptmăritoare. Nu ne trebuie acum asemenea diversiuni care să deruteze pe creștinii și așa încercați de multe ispite…

Noi să rămânem cu dragoste și ascultare așa cum am moștenit, rugându-ne ca Dumnezeu să-i lumineze spre pocăință și ascultare de Dumnezeu și de Biserica Lui și pe D.V. și pe ceilalți prozeliți ai stilismului și ai anarhiei.

Acum doi ani, am ”pescuit” un frate, om în vârstă, serios, de la mănăstirea stilistă din Militari care a stat și a răbdat cu stoicism 9 ani la ei și ne-a spus multe lucruri. Prefer să nu le fac publice. Acum e în obștea noastră.

Cu toate încercările repetate de dialog din partea B.O.R. încă din 1990, nu s-a avansat deloc datorită refuzului total din partea ”BOSV” care aruncă în continuare numai blesteme și anateme… Și totuși, ce ne facem, că sunt cam 10 facțiuni schismatice stilist-zelotiste în Grecia și 5 în România care toot aruncă minciuni, calomnii și anateme deșarte asupra tuturor ereticilor. Tot invocă Sfinții Părinți, dar nu arată deloc ei înșiși calea pocăinței și a sfințeniei Părinților… Ce satisfacție sadică mai pot avea oamenii aceștia, sărmanii, când Hristos ne va spune tuturor ”câte ați făcut unora dintre aceștia mai mici frați ai Mei, Mie Mi-ați făcut.”… Domnul Hristos să ne dea vreme de pocăință și înțelepciune tuturor!

Părintele Sofian ne-a spus multe prin cuvinte și mai ales prin sfințenia sa, prin viața și răbdarea sa, și ne-a încredințat de prezența lui Hristos și a Duhului Sfânt în Biserica noastră Ortodoxă Română, pe care a slujit-o cu multă dăruire, așa încât să trăim și noi și să mărturisim noi credința ortodoxă pe care au trăit-o și mărturisit-o Sfinții noștri apropiați, Părinții și Martirii contemporani. Iar eu cred în cuvintele lui, căci știu că L-a văzut și L-a trăit tainic pe Iisus Hristos cel Răstignit și Înviat. Cu pace.

{ Să citiți, vă rog, și comentariile de mai jos.}

*

Alte referințe:

http://www.razbointrucuvant.ro/2007/11/07/parintele-epifanie-combate-extremismele-stiliste-si-arata-cum-biserica-intotdeauna-a-lucrat-cu-iconomie-si-dreapta-socoteala/

http://www.razbointrucuvant.ro/2010/04/09/ce-au-spus-in-realitate-marturisitorii-romani-interbelici-despre-problema-pascaliei-si-a-calendarului/

http://saccsiv.wordpress.com/2010/04/09/coincidenta-majoritatea-activistilor-calendarului-vechi-nu-inteleg-bine-cum-functioneaza-sistemul-si-nu-accepta-ca-vremurile-apocaliptice-bat-la-usi/

https://patermihail.wordpress.com/2010/04/17/cateva-intrebari-%C8%99i-lamuriri-adresate-%E2%80%9Dstili%C8%99tilor%E2%80%9D/

https://patermihail.wordpress.com/ortodoxia-smerenie-%C8%99i-dragoste-2/

Părintele Arhimandrit Sofian Boghiu (1912-2002) – ”Un iconar de suflete”

„Dacă pot zice aşa, mie mi-a placut în închisoare […] Era bine acolo. Mult mai bine decit aici, în aşa-zisa noastră libertate. Te puteai concentra […] Nimic nu te distrăgea de la Dumnezeu. Pe când afară… câte probleme!”

*

Părintele Sofian s-a prelins prin lumea aceasta luminându-o cu chipul, cu viața, cu statornicia și cu lucrarea lui. Din această lumină ne-am împărtășit și noi o vreme, o bucată ruptă parcă din veșnicia iubirii lui Dumnezeu pe care Sfinția sa o trăia deja. Te odihneai privindu-l, ascultându-l, împlinindu-i sfatul… De mai bine de 7 ani, Părintele se odihnește în veșnicia lui Dumnezeu și ne odihnește și pe noi, cei neliniștiți de aici, care îl purtăm în sufletele noastre. Cu fiască dragoste să-l pomenim în rugăciunile noastre către Milostivul Dumnezeu ca să ne umplem și noi de linul și binecuvântarea lui.

Cuvinte despre rugăciune

Spre meditație și îndemn…