Părintele Profesor Dumitru Stăniloae – Icoanele în cultul ortodox

Noi ne inchinam Domnului Hristos si cinstim pe Maica Domnului si pe Sfinti, si prin icoanele care îi reprezintă.

Pe Maica Domnului si pe Sfinti ii cinstim in ultima analiza pentru faptul ca in ei straluceste Hristos, pentru faptul ca in ei s-a imprimat chipul lui Hristos. Deci cinstim icoanele lor pentru ca ele reprezinta pe cei ce sint locasurile pnevmatizate ale lui Hristos, a carui umanitate e desavirsit pnevmatizata prin Duhul Sfint, unit prin fiinta cu ipostasul acestei umanitati.

Dar in ce consta aceasta justificare a icoanei lui Hristos? In Vechiul Testament nu existau icoane ale lui Dumnezeu. Existau numai simboale sacre: mielul pascal, toiagul lui Aaron, cortul sfint, sicriul legii etc.

Dar admitind simboalele sacre, Vechiul Testament interzice chipurile si asemanarile lui Dumnezeu (Iesire 20, 4; A doua lege 5, 12-19). Care e deosebirea intre simbolul admis si idolul interzis in Vechiul Testament ?

Simpozionul internațional „Dumitru Stăniloae” – Iași, 10-12 mai 2023 (LIVE)

http://www.simpozionstaniloae.ro/

https://www.simpozionstaniloae.ro/quo-vadis-interogatii-actuale-privind-varstele-vietii-spirituale/programul-simpozionului-2023

*

Părintele Dumitru Stăniloae despre Învierea Domnului

Hristos nu ramane in starea mortii decat atata cat sa se vada ca El a murit cu adevarat, adica pana a treia zi. Unirea deplina ca om cu Tatal prin jertfa Ii aduce fara intarziere starea de inviere. Aceasta arata ca nu se ajunge la inviere fara sa se treaca prin moartea ca jertfa, dar nu numai ca sa se arate ca trebuie sa se treaca de la trupul acesta muritor la cel nemuritor, ci si pentru ca starea la care se ajunge prin moartea ca jertfa e o stare de unire deplina cu Dumnezeu, deci cu totul superioara celei traite in trupul muritor. E o stare la care trece prin moarte cel ce va invia. Hristos ajunge la inviere indata dupa starea in care intra prin moartea primita ca jertfa, dar noi ajungem la ea la sfarsitul acestui chip al lumii, cand materia intreaga se va transfigura, dupa ce va servi, in forma actuala, tuturor oamenilor de dupa noi spre cresterea spirituala si spre primirea in trupul acesta muritor a mortii lui Hristos. Aceasta si ca sa ne rugam aici cu intelegere, pentru cei ce au fost pe pamant inaintea noastra. Invierea fara intarziere a lui Hristos e preinaltarea Lui (Filip II, 9) pentru ca El a primit Cel dintai moartea ca jertfa de bunayoie si pentru ca El sa ne fie nadejdea invierii tuturor si ca focar de atractie spre ea. Invierea lui Hristos prevesteste deplina “trecere” de la viata robita legilor naturii in starea actuala, la viata din Dumnezeu Cel absolut, in care materia va fi ridicata in Duhul Sfant peste legile care o robesc si prin care robeste pe om.

Starea mortii noastre fata de pacatele placerilor egoiste e o treapta mai inalta la care urca omul in transcenderea sa. Prin moartea cu trupul, acceptata din credinta, va trece la o treapta si mai inalta. Iar invierea cu trupul va fi trecerea la cea mai inalta treapta. Starea mortii fata de pacat e o biruire a prea marilor dependente ale omului de lume si de trupul ajuns intr-o robie fata de ea prin pacat, sau prin slabirea legaturilor cu Absolutul personal. Starea mortii cu trupul va fi o eliberare completa a trupului de aceste dependente. Dar starea de inviere va fi ridicarea trupului de catre sufletul inaltat la treapta atinsa printr-o mai mare penetrare a lui de Dumnezeu, o data cu moartea trupeasca, la starea de transparenta desavarsita a lui Dumnezeu prin omul intreg. Sufletul reunifica prin aceasta trupul cu sine si, prin aceasta, cu Dumnezeu la nivelul cel mai inalt, dupa asemanarea lui Hristos. Se restabileste omul intreg, dar la treapta de suprema transcendere si de deplina transparenta a lui Dumnezeu prin el, asemenea lui Hristos si in unire maxima cu El.

Slava Crucii – Părintele Dumitru Stăniloae

“Crucea este usa Imparatiei cerurilor. Trebuie sa regasim sensul Crucii ca biruinta asupra mortii spirituale, biruinta a iubirii. Avem adeseori o reprezentare partiala despre Cruce si despre taina ei redusa la faptul de a suporta o asceză, de a ne înfrâna de la plăceri, de la tot felul de satisfactii. Exista însă și un alt sens al Crucii: compasiunea pentru celalalt. Cu siguranta insa nu putem face totul pentru celalalt daca tinem la placerile noastre egoiste, daca omul este legat de lacomie, pofta de stapanire, mandrie. Aceasta arata insa numai aspectul negativ al Crucii. Pot sa ma apropii de celalalt fara sa-i vorbesc despre Cruce, aratandu-i insa ca sunt gata la toate sacrificiile pentru el. Daca este bolnav, ma voi duce la el, voi ramane impreuna cu el. Celalalt poate suporta el insusi greutati, persecutii, somaj… Iar eu pot sa port impreuna cu el aceasta Cruce.

Inima celuilalt poate fi miscata daca vede ca eu port o Cruce pentru el. Atunci el va intelege sensul Crucii fara ca eu sa ii spun ca tocmai Crucea este cea care ma impinge sa fac aceasta. O fac pur si simplu.

Sa nu le predicam doar oamenilor sa-si ia Crucea, ci sa o luam noi insine ajutandu-i pe ceilalti. Voi ajunge astfel la convingerea ca aceasta Cruce nu este o suferinta pentru mine. Sufar pentru celalalt, dar aceasta suferinta pentru el ma bucura, ma odihneste, cum spune un monah de la Athos.”

Pr. prof. Dumitru Stăniloae în volumul ”Mica Dogmatică vorbită”

Slava Crucii – Părintele Dumitru Stăniloae

“Crucea este usa Imparatiei cerurilor. Trebuie sa regasim sensul Crucii ca biruinta asupra mortii spirituale, biruinta a iubirii. Avem adeseori o reprezentare partiala despre Cruce si despre taina ei redusa la faptul de a suporta o asceza, de a ne infrana de la placeri, de la tot felul de satisfactii. Exista insa si un alt sens al Crucii: compasiunea pentru celalalt. Cu siguranta insa nu putem face totul pentru celalalt daca tinem la placerile noastre egoiste, daca omul este legat de lacomie, pofta de stapanire, mandrie. Aceasta arata insa numai aspectul negativ al Crucii. Pot sa ma apropii de celalalt fara sa-i vorbesc despre Cruce, aratandu-i insa ca sunt gata la toate sacrificiile pentru el. Daca este bolnav, ma voi duce la el, voi ramane impreuna cu el. Celalalt poate suporta el insusi greutati, persecutii, somaj… Iar eu pot sa port impreuna cu el aceasta Cruce.

Inima celuilalt poate fi miscata daca vede ca eu port o Cruce pentru el. Atunci el va intelege sensul Crucii fara ca eu sa ii spun ca tocmai Crucea este cea care ma impinge sa fac aceasta. O fac pur si simplu.

Sa nu le predicam doar oamenilor sa-si ia Crucea, ci sa o luam noi insine ajutandu-i pe ceilalti. Voi ajunge astfel la convingerea ca aceasta Cruce nu este o suferinta pentru mine. Sufar pentru celalalt, dar aceasta suferinta pentru el ma bucura, ma odihneste, cum spune un monah de la Athos.”

Pr. prof. Dumitru Stăniloae în volumul ”Mica Dogmatică vorbită”

(7 martie 2010)

Cateheza ”Învierea Domnului și învierea noastră” – 12.04.2010

Partea I (o ora)

http://www.trilulilu.ro/PustnicuDigital/d3b69a04971ed7

Partea a II-a (o ora)

http://www.trilulilu.ro/PustnicuDigital/efcd5d27de0388

”IMPACTUL OPEREI PĂRINTELUI STĂNILOAE ASUPRA TEOLOGIEI ȘI CULTURII CONTEMPORANE” – Preot prof. Dumitru Popescu

IMPACTUL OPEREI PĂRINTELUI STANILOAE

ASUPRA TEOLOGIEI SI CULTURII CONTEMPORANE

Pr. Prof. Dr. Dumitru Popescu,

referat susţinut la simpozionul „Parintele Dumitru Staniloae”,

octombrie 2000, pag. 1-6.

I

Părintele Dumitru Staniloae s-a nascut la 16 noiembrie 1903, din parintii sai Irimia si Reveca, fiind ultimul din cei cinci copii ai lor. Locul nasterii sale a fost comuna Vladeni, de langa Brasov, de care este legat nu numai natural, dar si spiritual. „In satul Vladeni din Transilvania, in care m-am nascut, spune dansul, am inceput sa iubesc pe Dumnezeu si lumea si le iubesc si acum”. (1) Se pare ca de aceasta data se intalneste cu Lucian Blaga, care spunea ca eternitatea s-a nascut la sat. A urmat mai intai cursurile unei scoli confensionale ortodoxe, si apoi pe cele ale Liceului „Andrei Saguna” din Brasov, unde a invatat germana si franceza. Dupa 1918, voieste sa devina preot si se muta in Bucovina, la Facultatea de Teologie din Cernauti. Isi continua studiile la Facultatea de Litere din Bucuresti. In 1925 apare primul sau articol in care trateaza despre problema muncii si a proprietatii in Noul Testament. Din indemnul mitropolitului Nicolae Balan, care deschisese Academia Teologica din Sibiu, si-a reluat studiile sale teologice in 1926. Ca licentiat, tanarul Dumitru a elaborat, sub conducerea profesorului Vasile Loichita, o teza despre „Botezul copiilor”, incheindu-si astfel formarea teologica primara.

Omul, ființa care transcende timpul spre veșnicie, prin nădejde și pocăință – Părintele Dumitru Stăniloae

Omul, fiinta care transcende timpul spre vesnicie, prin nadejde si pocainta

Omul nu poate trai inchis in nici o clipa in prezent El nu e satisfacut niciodata de ceea ce ii da prezentul. El spera la ceva mai mult de la viitor. El spera ca poate scapa de greutatile prezente, in viitorul mai apropiat sau mai departat; sau ca va avea mai mult decat ii da prezentul; sau ca va ramane in fericirea prezenta. El se transcende mereu spre viitor.

Niciodata nu socoteste ca a ajuns la capatul drumului, ca are totul si pentru totdeauna in prezent. Chiar despre moarte, nu crede ca va incheia existenta lui. El aspira spre absolut, care nu-i poate fi dat in viata pamanteasca. Aceasta il face sa vada in moarte nu un final, ci mai degraba o trecere, deci sa vada in ea si ceva pozitiv. Omul crede ca va ajunge la absolut, trecand prin moarte din viata aceasta, in care nu afla absolutul. Astfel, nu mai asteapta moartea numai cu frica, ci si cu nadejde. Nadejdea sadita in fiinta lui nu-i lasa sa admita ca fiinta lui e destinata unui sfarsit total prin moarte. Heidegger, care a analizat o seama de trasaturi existentiale ale fiintei omului, n-a vazut si trasatura existentiala a nadejdii. De aceea, a conchis ca omul este o „existenta spre moarte”. Se poate spune ca omul este o existenta spre moarte, daca se are in vedere existenta lui pur pamanteasca. Dar nadejdea nu poate admite ca existenta pamanteasca e singura pe care o are omul.

Omul nu e numai cat se vede. Nadejdea nu se limiteaza la cele ce se vad si se pot avea in viata aceasta. Aceasta arata ca transcenderea traita de om nu e o simpla transcendere spre un viitor ai vietii sale pamantesti, ci o transcendere adevarata spre existenta sa de dupa moarte, in unire cu Absolutul personal și iubitor. Iar Absolutul, de la care spera ca-l poate satisface deplin, nu poate fi gasit in lumea aceasta. De aceea, omul este stapanit de aspiratia spre o adevarata transcendere, care nu merita acest nume cand se limiteaza la trecerea de la o clipa la alta in viata pamanteasca. Omul e stapanit de aspiratia spre Absolut; el vrea transcenderea spre Absolut.

Săvârșirea și împărtășirea Euharistiei – Părintele Dumitru Stăniloae

Deosebirile intre Biserici privitoare la savarsirea si impartasirea Euharistiei sunt urmatoarele:

1. Biserica Ortodoxa intrebuinteaza paine dospita si vin de struguri amestecat cu apa. Biserica catolica, incepand din sec. IX si cu ea Protestantii, Armenii si Maronitii, folosesc azima. Anglicanii folosesc azima si painea dospita si vinul amestecat sau nu cu apa. Ca singura painea dospita e justificata, se constata din Evanghelia lui Ioan, unde se spune ca „Iudeii n-au intrat in pretoriu, ca sa nu se spurce, ci sa manance pasca” si ca ziua Sambetei ce a urmat Rastignirii Domnului a fost „zi mare” (Ioan, 18 28; 19, 31). De aici urmeaza ca Domnul s-a rastignit in ajunul Pastilor evreesti, numita la Sinoptici prima zi a azimilor, intrucat sfarsea cu seara in care se incepea mancarea azimei. Atunci Cina euharistica a avut loc cu o seara inainte de seara in care Iudeii mancau mielul pascal, cand incepeau folosirea azimei, adica la 13 Nisan, nu la 14 Nisan. Biserica a folosit de la inceput painea, cum se vede din Faptele Apostolilor (2, 42), si practica aceasta a durat pana in veacul al IX-lea, cand Biserica apuseana a inceput sa introduca azima.

Părintele Dumitru Stăniloae despre conștiința ortodoxă ca dragoste de Adevăr

Ortodoxia – lumina curata a lui Hristos

(…) Singura Biserica ortodoxa nu s-a dedat la nici un fel de schimbare a adevarului revelat si cuprins in Sfanta Scriptura si Sfanta Traditie. Noi avem pana azi crestinismul asa cum l-au avut Sfintii Parinti din sec. II-V. Toti teologii catolici, anglicani, protestanti recunosc aceasta, unii facand se intelege, chiar din aceasta o vina a Bisericii noastre, declarand-o falsificata, pietrificata in idei si forme haine, ca una care n-a dezvoltat adevarul crestin dupa cerintele fiecarui om. Prin urmare Biserica Ortodoxa n-a stirbit adevarul coborat de sus, n-a diluat vinul ceresc cu apa sfatoseniilor omenesti, n-a purces la zadarnicirea supremei actiuni a lui Dumnezeu, de-a readuce lumea la adevar.

Cine a purces pe calea schimbarilor dupa principiul adaptarii in spiritul timpului, trebuie sa schimbe continuu, o data ce si timpul se schimba fara incetare. Unde se poate ajunge, in felul acesta, ne-o arata protestantismul, care in multi din reprezentantii lui a ajuns pana dincolo de orice invatatura crestina fundamentala.

Sâmbăta – ziua de pomenire a morților

Un articol frumos scris de Pr. Prof. Dumitru Stăniloae.

P.Staniloae-Sambata mortilor

Cuvinte despre rugăciune

Spre meditație și îndemn…