Arhive pe categorii: Sfinți

Cuvinte din Pateric – Avva Antonie cel Mare (250-356)

Acest avva Antonie, cautand la adancul judecatilor lui Dumnezeu, a cerut, zicand : Doamne, cum unii traind putin, mor, iar altii prea imbatranesc ? Si pentru ce unii sunt saraci, iar altii bogati ? Si cum cei nedrepti se imbogatesc, iar cei drepti sunt saraci ? Si a venit lui glas zicand : Antonie, ia aminte de tine, ca acestea sunt judecati ale lui Dumnezeu si nu-ti este tie de folos a le sti.

*

Zis-a avva Antonie : am vazut toate cursele vrajmasului intinse pe pamant si suspinand am zis ; oare cine poate sa le treaca pe acestea ? Si am auzit glas zicandu-mi : smerenia.

*

Zis-a iarasi : de la aproapele este viata si moartea. Ca de vom dobandi pe fratele, pe Dumnezeu dobandim; iar de vom sminti pe fratele, lui Hristos gresim.

*

Oarecari frati s-au dus la avva Antonie, ca sa-i vesteasca lui nalucirile care le vedeau si sa se invete de la dansul, de sunt adevarate, sau de la draci. Si aveau ei un magar si a murit pe cale. Deci, dupa ce au venit la batranul, apucand el mai inainte, le-a zis lor : cum a murit magarul pe cale ? Au zis lui : de unde stii, avvo ? Iar el le-a zis lor : dracii mi-au aratat. Si ei au zis lui : noi pentru aceasta am venit sa te intrebam, ca vedem naluciri si de multe ori se fac adevarate; nu cumva ne inselam ? Si i-a incredintat pe ei batranul din pilda magarului, ca de la draci sunt.

*

Un frate a zis lui avva Antonie : Roaga-te pentru mine ! Zis-a lui batranul : nici eu nu te miluiesc, nici Dumnezeu, daca tu insuti nu te vei sili si nu te vei ruga lui Dumnezeu.

*

Lui avva Antonie i s-a descoperit in pustie, ca in cetate este oarecine asemenea lui, doctor cu stiinta, care din prisosinta lui da celor ce au trebuinta si in toate zilele canta ” Sfinte Dumnezeule ” cu ingerii.

*

A zis iarasi : va veni vremea ca oamenii sa inebuneasca si cand vor vedea pe cineva ca nu inebuneste, se vor scula asupra lui, zicandu-i ca el este nebun, pentru ca nu este asemenea lor.

*

Odata avva Antonie a primit scrisori de la imparatul Constantin ca sa mearga la Constantinopol si socotea ce sa faca. Deci a zis catre avva Pavel, ucenicul lui : oare, trebuie sa merg ? Si a zis ucenicul lui : de vei merge, Antonie te vei chema; iar de nu vei merge, avva Antonie.

*

Se spune, ca unul dintre batrani s-a rugat lui Dumnezeu sa vada pe parinti si i-a vazut pe ei fara avva Antonie. Deci a zis celui ce ii arata lui : unde este avva Antonie ? Iar el a zis lui : in locul unde este Dumnezeu, acolo este el.

Trinitas TV – Biserica Azi. Părintele Sofian Boghiu – iconar de suflete (20.09.2022)

Colocviul „Părintele Sofian, un iconar de suflete” – 14.09.2022

Descărcați de aici pliantul care conține câteva Cuvinte de folos ale Părintelui Sofian:
https://ro.scribd.com/document/593156747/Cuvinte-de-folos-ale-Părintelui-Sofian.

https://ziarullumina.ro/actualitate-religioasa/stiri/parintele-sofian-boghiu-comemorat-la-manastirea-antim-din-capitala-174593.html

Părintele Sofian, ajutător cu sfatul și rugăciunea

Mărturii despre sfințenia și intervențiile minunate ale Părintelui Sofian în viața credincioșilor creștini care i-au cerut ajutorul, sfatul și binecuvântarea.

https://ro.scribd.com/document/593157819/Părintele-Sofian-ajutător-cu-sfatul-și-rugăciunea

Vezi articolul

Sfântul Ilie și rugăciunea înălțătoare

Sfântul Prooroc Ilie a fost cel mai râvnitor pentru Dumnezeu dintre proorocii Vechiului Testament. Viaţa pământească a Sfântului Ilie a fost ca un rug aprins.

Plin de har şi de adevăr, Proorocul Lui Dumnezeu Îl purta în sine şi nu se intimida în faţa nimănui, ci era demn şi netulburat, iute în mişcări şi aspru în vorbire, iar cuvântul lui cu putere multă „ca făclia ardea“ (Ecclesiasticul 48, 1).

Despre Sfântul Prooroc Ilie, văzătorul de Dumnezeu, ne vorbește Sfânta Scriptură în capitolele 17-22 din Cartea a treia a Regilor și în capitolele 1-2 din Cartea a patra a Regilor, unde ne sunt prezentate câteva evenimente din viața lui pământească, unele dintre ele fiind importante și pentru viața poporului evreu.

Originar din cetatea Tesve, din ținutul Galaadului (ținutul muntos dintre râul Iordan și deșertul arab), Proorocul Ilie a trăit cu aproape 900 ani înaintea lui Hristos, și era fiul lui Sovac, preot al Legii Vechi, din neamul lui Aaron. Tradiția spune că la naşterea sa tatăl său a văzut oameni îmbrăcaţi în alb învelindu-l în scutece de foc și, rostindu-i numele (Ilie vine din numele ebraic Elijah care înseamnă ”al cărui Dumnezeu este Iahve (Domnul)”), i-au dat să mănânce o flacără, simbol al râvnei pentru Dumnezeu care l-a mistuit de-a lungul întregii sale vieţi. Încă din copilărie respecta strict toate poruncile Legii și se păzea neîncetat în trezvie, ca în fața lui Dumnezeu, prin rugăciune, feciorie și post, care îi făcură sufletul ca focul și, astfel, detașându-se de grijile lumești, s-a arătat model al vieţii mănăstireşti.

Activitatea sa publică de prooroc-învățător s-a desfășurat în regatul de nord, în timpul regelui Ahab. Acesta s-a căsătorit cu o prințesă păgână feniciană, Izabela din Sidon, care l-a ademenit și pe el să cadă în idolatria zeului fenician Baal. Instigat de soţia sa, regele Ahab a început să-i persecute pe Prooroci și pe toţi oamenii rămaşi credincioşi lui Dumnezeu, construind multe capiști idolești și silind poporul să-l urmeze în rătăcirea lui. Avertizat de Sfântul Prooroc Ilie că din cauza îndepărtării de la Legea lui Dumnezeu va suferi întreg poporul o foamete mare care va dura trei ani și jumătate, regele Ahab nu s-a căit de păcatele lui. Prin confruntarea cu proorocii mincinoși ai lui Baal și prin jertfa de pe muntele Carmel, Sfântul Ilie a arătat regelui și poporului evreu că Dumne­zeul lui Ilie este Dumnezeul cel adevărat. Și, prinzând pe preoții idolatri (850 la număr), i-a ucis ca să nu mai înșele pe nimeni. Și foametea a încetat, printr-o ploaie binecuvântată, la rugăciunea Proorocului.

Dar Sfântul Prooroc Ilie a săvârșit multe alte fapte minunate: a înviat pe fiul văduvei din Sarepta Sidonului, a văzut pe Dumnezeu în muntele Horeb, a despărțit Iordanul lovindu-l cu cojocul, a coborât foc din cer și a ars pe ostașii ce voiau să-l prindă, s-a înălțat la cer cu trupul într-un car de foc, nepătimind moartea. S-a arătat în slavă alături de Mântuitorul Iisus Hristos pe muntele Tabor, vorbind cu El despre sfârșitul pe care avea să-l împlinească Iisus la Ierusalim.

Înfățișarea lui era simplă și sălbatică, avea părul lung și purta un cojoc strâns la mijloc cu o curea de piele. Desfătarea sufletului său era legea Domnului, pe care Îl asculta cu multă râvnă și al cărui cuvânt îl împlinea fără zăbavă. De aceea și era Ilie bineplăcut Domnului Care i S-a arătat în adiere lină.

Proorocul Ilie urăște minciuna, nedreptatea, asuprirea, idolatria. E un om dintr-o bucată, nu umblă cu jumătăți de masură, nu acceptă compromisul. Tăios în vorbă și aspru în nevoință, Sfântul Ilie este expresia Judecății dumnezeiești care intervine prompt în mersul istoriei (după Sfântul Maxim Mărturisitorul).

Însă fermitatea vieții și a cuvintelor sale veneau dintr-o unire desăvârșită pe care duhul lui Ilie o trăia cu Duhul lui Dumnezeu prin rugăciunea neîncetată. Această vorbire continuă cu Dumnezeu îl umplu pe Sfântul Prooroc de harul și puterea Lui. Prin rugăciune s-a înălțat Sfântul Ilie mai întâi cu mintea, apoi și cu trupul la cer, adică în starea despătimirii și a înduhovnicirii întregii sale ființe. În această stare a fost el înălțat de pe pământ la viața superioară păcatului și morții.

Despre ridicarea la cer a Sfântului Prooroc Ilie, unul dintre trăitorii ”Rugului Aprins” al rugăciunii lui Iisus, scriitorul și medicul fără de arginți Vasile Voiculescu a scris o poezie de o mare frumusețe și profunzime duhovnicească:

Marele vehicul

(28 aprilie 1954, București)

Am aflat cum s-a răpit Ilie,
Oarecând în Ceruri strămutat
Nu de fulgere cu albă vijelie
Nici pe volbura de nori purtat.

Ci l-a smuls din mijlocul mulțimii
Rugăciunea, carul cel de foc,
Căreia, vii flăcări la un loc
Se-nhămară înșiși Heruvimii.

*

Cateheza despre Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul – 18.07.2011 (Pr. Prof. Gheorghe Drăgulin)

Duminica Tuturor Sfinților (hramul Mănăstirii Antim)

„Oricine va mărturisi pentru Mine înaintea oamenilor,
mărturisi-voi şi Eu pentru el înaintea Tatălui Meu,
Care este în ceruri.” (Matei 10, 32)

Predica din 23 iunie 2019
Predica din 3 iunie 2018
Predica din 11 iunie 2016
Predica din 14 iunie 2014 (după Priveghere)
Predica din 30 iunie 2013 (după Priveghere)

*

DUMINICA TUTUROR SFINTILOR. Predica Sfantului Ignatie Briancianinov despre MARTURISIREA SI PRIGONIREA CRESTINULUI IN LUME

URMAREA LUI HRISTOS, ALEGERILE DUREROASE SI MARTURISIREA LUI INTREAGA

SFINȚII LEPĂDAȚI și DEMONIZAȚII ASCUNȘI… SÂNGEROS DE “CIVILIZAȚI”. Cum îi cinstim deplin pe sfinți? (VIDEO + TEXT)

Sfântul Porfirie Kavsokalivitul (2 decembrie)

Sfântul Cuviosul Părintele nostru Porfirie Kavsokalivitul (1906-1991) a fost un monah și mare duhovnic grec contemporan de la Muntele Athos. A adormit întru Domnul în Chilia (Coliba) Sfântului Gheorghe de la Schitul Sfintei Treimi din Kavsokalivia de la Muntele Athos.
Pe larg aici: https://doxologia.ro/viata-sfantului-cuvios-porfirie-kafsokalivitul.

„[Citeşte Sfânta Evanghelie,] căci cu adevărat în ea se găsesc o comoară şi cheia tuturor problemelor. Evanghelia este filosofia adevărată. Este filosofie izvorâtă din descoperirea dumnezeiască, adevărurile lui Dumnezeu, cum au fost ele păstrate de la început. Alte adevăruri nu mai există.

Trebuie să dobândim harul lui Dumnezeu cât mai repede cu putinţă. Fără harul Său, strădaniile noastre nu vor rodi şi nu vom intra în Rai. Iar Dumnezeu ne dă harul atunci când suntem smeriţi.

Mucenicii au pătimit groaznic când au fost chinuiţi. Suferinţa lor a fost asemenea suferinţei oricărui om normal în acea situaţie, cu deosebirea că ei erau, fără încetare, uniţi cu Hristos prin rugăciune şi primeau o putere mai mare decât durerea lor, putând astfel să biruiască. Dar, dacă ar fi părăsit rugăciunea, fie şi numai pentru o clipă, muncile ar fi devenit de nesuportat, iar ei ar fi fost gata să se lepede de Hristos. Nedespărţindu-se însă de rugăciune, ei au fost întăriţi şi au îndurat până la sfârşit durerea muceniciei lor.”

Alte cuvinte de folos aici: https://www.crestinortodox.ro/sfaturi-duhovnicesti/cuvinte-invatatura-parintelui-porfirie-157137.html.

Biserica Ortodoxă Sârbă proclamă azi canonizarea a doi Sfinți: Sfântul Justin Popovici de Celije – cinstit deja ca Sfânt – și Sfântul Simeon de Dajbabe

Printr-un comunicat al Bisericii Ortodoxe din Serbia aflam ca pe 29 aprilie 2010 au fost canonizati doi sfinti. Arhimandritul Justin Popovici (1894-1979) – parintele spiritual al Manastirii din Celije de langa Valjevo, si care de aici inainte va fi pomenit ca fiind Sfantul Justin de Celije, precum si cea a parintelui Simeon Popovic (1854-1941), staretul manastirii Dajbabe de langa Podgorica pe care il vom pomeni ca Sfantul Simeon de Dajbabe.

Sfantul Justin va fi pomenit in ziua de 1 iunie, dupa calendarul iulian, sau pe 14 iunie dupa cel gregorian, iar Sfantul Simeon pe 19 martie dupa cel iulian, sau pe 1 aprilie dupa cel gregorian.

Sarbatorirea (proclamarea) in mod solemn a noilor sfinti canonizati va avea loc duminica pe 2 mai in biserica Sfantul Sava la Belgrad, incepand cu ora 9, informeaza Roman Ortodox in Franta.

Sfântul Justin Popovici era cinstit de mai mult timp în diaspora sârbă şi rusă din Occident şi SUA, dar canonizarea oficială s-a făcut abia acum.

Icoanele în cultul ortodox – Părintele Profesor Dumitru Stăniloae

Noi ne inchinam Domnului Hristos si cinstim pe Maica Domnului si pe Sfinti, si prin icoanele care ii reprezinta.

Pe Maica Domnului si pe Sfinti ii cinstim in ultima analiza pentru faptul ca in ei straluceste Hristos, pentru faptul ca in ei s-a imprimat chipul lui Hristos. Deci cinstim icoanele lor pentru ca ele reprezinta pe cei ce sint locasurile pnevmatizate ale lui Hristos, a carui umanitate e desavirsit pnevmatizata prin Duhul Sfint, unit prin fiinta cu ipostasul acestei umanitati.

Dar in ce consta aceasta justificare a icoanei lui Hristos? In Vechiul Testament nu existau icoane ale lui Dumnezeu. Existau numai simboale sacre: mielul pascal, toiagul lui Aaron, cortul sfint, sicriul legii etc.

Dar admitind simboalele sacre, Vechiul Testament interzice chipurile si asemanarile lui Dumnezeu (Iesire 20, 4; A doua lege 5, 12-19). Care e deosebirea intre simbolul admis si idolul interzis in Vechiul Testament ?

Continuă lectura

Sfântul Cuvios Vasile de la Poiana Mărului (1692 – 1767)

Sfantul Cuvios Vasile de la Poiana MaruluiSfantul Cuvios Vasile de la Poiana Marului s-a nascut in anul 1692 in localitatea Poltava din Ucraina. Vine in Tara Romaneasca, foarte probabil pe vremea lui Constantin Brancoveanu si a Mitropolitului Antim Ivireanu, cand viata bisericeasca si culturala a Tarii Romanesti era in apogeu. Impreuna cu ucenicul sau, ieroschimonahul Mihail, si cu alti calugari, intra in obstea Manastirii Dalhauti, in apropierea orasului Focsani, unde ramane 20 de ani. Aici este hirotonit preot si la scurt timp numit staret, chiar daca nu avea inca nici 30 de ani. Sfantul Vasile aduna in jurul sau o obste de peste 40 de calugari sihastri, pe care ii deprinde cu ascultarea, smerenia, tacerea si cu rugaciunea mintii. Astfel, staretul Vasile face din obstea sa o adevarata scoala de traire isihasta.

Dupa ce infiinteaza cateva manastiri in Buzau si Vrancea, se stabileste la Manastirea Poiana Marului.

De numele Cuviosului Vasile de la Poiana Marului se leaga existenta isihasmului romanesc, adica practicarea rugaciunii mintii. Pe langa aleasa sa viata duhovniceasca-ascetica, staretul Vasile era si un bun cunoscator al scrierilor patristice si postpatristice, din care a facut anumite traduceri. Ca dascal al rugaciunii, marele staret a scris si cateva „Cuvinte“ despre paza mintii, despre rugaciune si crestere duhovniceasca, scurte introduceri la scrierile filocalice, lucrari teologice-ascetice, in limba slavona, care au ramas in manuscris.

A fost parintele duhovnicesc al viitorului staret Paisie de la Neamt, pe care l-a calugarit in anul 1750, la Athos.

Sfantul Cuvios Vasile de la Poiana Marului a trecut la cele vesnice la 25 aprilie 1767. Datorita vietii sfinte, Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane, in sedinta sa din 4-5 martie 2003, a hotarat ca el sa fie trecut in ceata Cuviosilor Parinti purtatori de Dumnezeu, cu data de praznuire 25 aprilie.

Cuvinte din Pateric – Avva Ammona

Zis-a avva Ammona: patrusprezece ani am facut in schit, rugandu-ma lui Dumnezeu noaptea si ziua, ca sa-mi daruiasca sa biruiesc mania.

Povestit-a unul din parinti ca era la chilii un batran ostenitor purtand rogojina si mergand, s-a dus la avva Ammona. Si l-a vazut pe el batranul purtand rogojina si i-a zis lui : aceasta nimic nu te foloseste. Si l-a intrebat pe el batranul, zicand : trei ganduri ma supara : sau sa merg in pustietati, sau sa ma duc in strainatate, unde nimeni nu ma cunoaste, sau sa ma inchid in chilie si cu nimeni sa nu ma intalnesc, mancand dupa doua ore. Zis-a avva Ammona lui: nici una dintr-acestea trei nu-ti este de folos sa faci; ci mai vartos sezi in chilia ta si mananca putin in fiecare zi si ai totdeauna cuvantul vamesului in inima ta. Si asa poti sa te mantuiesti.

Acestui avva Ammona i-a proorocit avva Antonie, zicand : o sa sporesti intru frica lui Dumnezeu. Si scotandu-l afara din chilie, i-a aratat o piatra si i-a zis : ocareste piatra aceasta si o bate. Iar el a facut asa. Si i-a zis avva Antonie: nu cumva a grait piatra? Iar el a zis : nu. Si i-a zis iarasi avva Antonie: asa si tu, o sa ajungi aceasta masura. Ceea ce s-a si facut, caci a sporit avva Ammona atata, incat din multa bunatate nu mai cunostea ce este rautatea. Si asa facandu-se el episcop, au adus la el o fecioara avand in pantece si i-au zis lui: cutare au facut lucrul acesta, da-le for canon, adica pedeapsa pentru pacat ! Iar el, facand semnul crucii pe pantecele ei, a poruncit sa i se dea sase perechi de cearsafuri, zicand : nu cumva mergand, sa nasca si va muri, sau ea sau pruncul si nu va afla cele de ingropare ? Iar parasii ei i-au zis lui: de ce ai facut aceasta? Da-le canon ! Iar el a zis lor: vedeti, fratilor, ca aproape este de moarte si ce pot eu sa fac? Si a slobozit-o pe ea si n-a indraznit batranul sa osandeasca pe nimeni.

A venit odata avva Ammona sa guste ceva intr-un loc si era acolo unul care avea nume rau. Si s-a intamplat de a venit o femeie si a intrat in chilia fratelui celui ce avea nume rau. Deci, afland cei ce locuiau in locul acela s-au tulburat si s-au adunat ca sa-i goneasca pe el din chilie. Si cunoscand ca episcopul Ammona este in locul acela, venind l-au rugat sa mearga impreuna cu dansii. Si intelegand fratele, luand femeia, a ascuns-o intr-un chiup mare. Si pana sa vina norodul, a vazut avva Ammona ceea ce se facuse si pentru Dumnezeu a acoperit lucrul. Si intrand, a sezut deasupra chiupului si a poruncit sa se caute toata chilia. Deci, dupa ce au cautat si nu au aflat pe femeie, a zis avva Ammona: ce este aceasta ? Dumnezeu sa va ierte ! Si rugandu-se, a facut pe toti sa se duca si apucand de mana pe frate, i-a zis: ia aminte de tine, frate ! Si aceasta zicand, s-a dus.

Cuvinte din Pateric – Avva Agathon

Zis-a Avva Agathon: fara de pazirea dumnezeiestilor porunci, nu sporeste omul in nici o fapta buna.

Zis-a iarasi: niciodata nu m-am culcat sa dorm avand (ceva) asupra cuiva, nici am lasat pe cineva sa se culce, sa doarma avand (ceva) asupra mea. Aceasta, pe cat am putut.

Se spunea pentru avva Agathon, ca s-au dus oarecari la dansul, auzind ca are dreapta si mare socoteala. Si vrand sa-l cerce de a sa manie, i-au zis lui : tu esti Agathon ? Am auzit pentru tine ca esti curvar si mandru. Iar el a zis : ei bine, asa este. Si i-au zis lui : tu esti Agathon barfitorul si clevetitorul? Iar el a zis: eu sunt. Au zis iarasi : Tu esti Agathon ereticul? lar el a raspuns: nu sunt eretic. Si l-au rugat pe el, zicand: spune-ne noua, pentru ce atatea cate ti-am zis tie le-ai primit, iar cuvantul acesta nu l-ai suferit? Zis-a lor: cele dintai asupra mea le scriu, caci este spre folosul sufletului meu. Iar cuvantul acesta eretic este despartire de Dumnezeu si nu voiesc sa ma despart de Dumnezeu. Iar aceia auzind, s-au minunat de dreapta lui socoteala si s-au dus ziditi, adica folositi.

L-au intrebat pe el iarasi fratii, zicand: care fapta buna, parinte, intre petreceri, are mai multa osteneala ? Zis-a lor: iertati-ma, eu socotesc ca nu este alta osteneala, ca rugaciunea catre Dumnezeu. Caci totdeauna cand voieste omul sa se roage, voieste vrajmasul sa-i taie pe el caci el stie ca nu se impiedica de altceva, fara numai de rugaciunea cea catre Dumnezeu. Si toata petrecerea pe care o va face omul, rabdand intru dansa, dobandeste odihna. ziar rugaciunea pana la rasuflarea cea de pe urma, are trebuinta de nevointa.

Acelasi parinte cand vedea vreun lucru si voia gandul lui sa-i judece, isi zicea luisi : ” Agathoane, sa nu faci tu aceasta ! Si asa se linistea gandul lui.

Un frate a intrebat pe avva Agathon pentru pacatul curviei si i-a raspuns aceluia: mergi, arunca neputinta ta inaintea lui Dumnezeu si vei avea odihna.

Acesta si-a zis ca maniosul macar de va scula vreun mort, nu este primit la Dumnezeu.

Spunea avva Daniil, ca mai inainte de a veni avva Arsenie la parintii mei, au ramas si ei cu avva Agathon. Si iubea avva Agathon pe avva Alexandru, ca era nevoitor si bland. Si s-a intamplat ca toti ucenicii lui sa-si spele hainele in rau, iar avva Alexandru spala incet. Ceilalti frati au zis batranului : fratele Alexandru nu face nimic. Si vrand sa-i odihneasca, i-a zis lui: frate Alexandre, spala-le bine caci sint inuri. Iar el daca a auzit, s-a mahnit. Si dupa aceasta l-a mangaiat pe el batranul, zicand: au doara, nu stiam, ca bine faci? Ci acestea ti le-am spus inaintea lor, ca sa odihnesc cugetul lor cu ascultarea ta, frate.

Predica din 9 martie 2010, la praznicul Sfinților 40 de Mucenici

Predica rostită la Sfânta Liturghie din ziua de 9 martie 2010,

la praznicul Sfinților 40 de Mucenici din Sevastia Armeniei,

poate fi ascultată aici:

http://www.trilulilu.ro/PustnicuDigital/0ede5406101a99

Emisiunea ”Lumina Credinţei” la Radio Antena Satelor, 5 martie 2010 – ”Sfinţii 40 Mucenici”

Emisiunea ”Lumina Credinţei” la Radio Antena Satelor, vineri 5 martie 2010, orele 17:15

Tema emisiunii: Sfinţii 40 Mucenici

Realizator: Preot Titus Dumitrică

Invitat: Arhim. Mihail Stanciu

Emisiunea poate fi ascultată aici:

http://www.trilulilu.ro/PustnicuDigital/d01ea4f8c6c276

Emisiunea ”Biserică și Societate” la Radio Trinitas, 5 martie 2010

Emisiunea ”Biserică și Societate” la Radio Trinitas, vineri 5 martie 2010, orele 13:30

Tema emisiunii: Sfinţii 40 Mucenici de la Mănăstirea Antim

Realizator: Preot Titus Dumitrică

Invitat: Arhim. Mihail Stanciu

Emisiunea poate fi ascultată aici:

http://www.trilulilu.ro/PustnicuDigital/e2014f41f8733c