Sfântul Antim Ivireanul

Cel mai de seamă ierarh al Ţării Româneşti, deopotrivă păstor şi învăţător, ilustru om de carte de arte, a fost şi rămâne Mitropolitul Antim Ivireanul. „Floare cu străluciri de aur a toată arta cea bună”, Sfântul Ierarh Martir Antim Ivireanul, mitropolitul Țării Românești (1708 – 1716), și-a pus întreaga pricepere și energie pentru sporirea Bisericii și luminarea credincioșilor creștini ortodocși (nu doar români), integrând credința, știința și arta într-un demers unitar, simfonic și sintetic, pentru slujirea și slăvirea lui Dumnezeu. Agonisind încă din tinerețe feluritele meșteșuguri ale caligrafiei, picturii, sculpturii și broderiei, smeritul, eruditul și neobositul om de rugăciune, de carte și de arte, trecând prin toate treptele slujirii bisericești și împletindu-și nevoințele cu razele harului și înțelepciunii dumnezeiești, a devenit model și lumină a preoției – „arta artelor și știința științelor”.

Potrivit tradiției orale, el era originar din localitatea Ude – Iviria (Georgia de astăzi), și s-a născut din părinți binecredincioși, Ioan și Maria, în jurul anilor 1640-1650, primind numele de botez Andrei. La vârsta tinereții, a fost răpit din patria lui, adus în Imperiul Otoman și vândut ca sclav turcilor (probabil 1665-1670), stare în care el a răbdat cu multă durere sufletească îndepărtarea de părinți, de Biserică și de prietenii lui creștini. Din pronia lui Dumnezeu, patriarhul Dosithei Notara al Ierusalimului l-a întâlnit, și, apreciindu-i calitățile, l-a răscumpărat (probabil în anul 1685 la Ierusalim), l-a tuns monah și l-a hirotonit ieromonah pe seama Sfântului Mormânt, aducându-l cu sine la Constantinopol și apoi în Țara Românească și-n Moldova (vara lui 1686), unde și-a desăvârşit măiestria în artele frumoase, învăţând şi limbile greacă, slavonă și română (limbile turcă şi arabă le cunoscuse în perioada robiei lui sub turci). La mănăstirea Cetățuia – Iași devine și egumen (1689), iar în anul 1690, patriarhul Dosithei l-a adus în Ţara Românească, devenind ucenic tipograf la fostul episcop Mitrofan al Huşilor și egumen (1691-1694) la mănăstirea Sfântul Sava din București (metoc al Sfântului Mormânt). Acum Antim l-a întâlnit prima oară pe binecredinciosul voievod Constantin Brâncoveanu, cu care avea să conlucreze în chip spornic la tipărirea multor cărți de folos în întreg spațiul creștin-ortodox. Odată cu înființarea aici a Academiei Domnești (1694), ieromonahul Antim a plecat la mănăstirea Snagov, fiind numit egumen în vara anului 1694 de către bătrânul mitropolit Teodosie al Țării Românești. După 7 ani, în 1701, a fost adus iar București să conducă tipografia Mitropoliei. Pentru viaţa sa profund duhovnicească oglindită şi în activitatea sa tipografică și culturală, Antim a fost ales şi apoi, a doua zi, a fost înscăunat episcop al Râmnicului la 17 martie 1705. Apoi, la 22 februarie 1708, potrivit testamentului mitropolitului Teodosie, episcopul Antim este înscăunat mitropolit al UngroVlahiei, de faţă fiind şi patriarhii Alexandriei şi Ierusalimului. A desfăşurat o bogată activitate pastorală şi tipografică. În total Sfântul Antim a tipărit 68 de cărţi liturgice şi de folos duhovnicesc, 40 cu mâna sa, 25 în limba română, iar 6 fiind scrise de el însuşi. Multe cărţi sunt ilustrate cu miniaturi gravate chiar de mâna lui, de o măiestrie şi frumuseţe deosebite. Între cărţile tipărite de el şi puse la îndemâna credincioşilor amintim: Antologhionul (1697), Mărturisirea Ortodoxă (1699), Carte sau lumină (1699), Învăţăturile creştineşti (1700), Floarea darurilor (1701), Liturghierul greco-arab (1701) – prima carte imprimată cu caractere arabe, pentru folosul credincioşilor din Antiohia, Ceaslovul greco-arab (1702), Noul Testament (1703), Didahiile (28 de predici ale sale), Învăţătură pe scurt pentru taina pocăinţei (1705), Chipurile Vechiului şi Noului Testament (1709), Psaltirea (1710), Învăţătură bisericească la cele mai trebuincioase şi mai de folos pentru învăţătura preoţilor (1710), Octoihul (1712), Liturghierul (1713), Pilde filozofeşti (1713), Așezământul Mănăstirii Tuturor Sfinților (1715), Catavasierul (1715), Ceaslovul (1715), Sfătuiri creștino-politice (1715).

Înflăcărat luptător împotriva asupririi turceşti, Mitropolitul Antim a conspirat cu alți boieri împotriva lui Nicolae Mavrocordat (primul domnitor fanariot, crud și jefuitor) în august 1716. Revolta lor a fost înăbușită în sânge, iar Antim a fost arestat și supus la cumplite defăimări şi chinuri. Obligat să-şi dea demisia şi refuzând-o, Mitropolitul Antim a fost caterisit pe nedrept de Patriarhia ecumenică și condamnat de sultanul Ahmed al III-lea pentru magie și revoltă, urmând să fie exilat și închis pe viaţă în Mănăstirea Sfânta Ecaterina de pe muntele Sinai. Pe drum însă, spre finalul lunii septembrie 1716, ostaşii turci l-au omorât, aruncându-i trupul în apele râului Tungia, lângă Adrianopol (Edirne). Abia după 250 de ani, în anul 1966, Patriarhia ecumenică a anulat nedreapta sentinţă de caterisire dată asupra marelui Ierarh Martir Antim Ivireanul. Deşi n-a fost român de neam, pentru harul cuvintelor şi al vieţii lui, Mitropolitul Antim a fost iubit şi preţuit încă din viață de poporul nostru care a văzut în el un adevărat „om al lui Dumnezeu”. Aşa se şi explică decizia Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române din 19-20 iunie 1992, prin care strălucitul între ierarhi, Antim Ivireanul, a fost confirmat oficial în rândul Sfinţilor, ca Ierarh-Martir, fiind prăznuit la 27 septembrie.

* * *

2 gânduri despre „Sfântul Antim Ivireanul

  1. Alexandru Mihail Niţă

    Didahiile Sfântului Antim sunt leacuri de vindecare sufleteşti, actuale acum, ca şi în urmă cu trei secole, când în Cuvântul de învăţătură la Duminica Vameşului spunea răspicat în faţa bucureştenilor de atunci: „Că zice apostolul Pavel: – Limbile n-au lege şi fac ale legii. Iară noi, având lege, facem tot împotriva legii şi suntem mai păcătoşi decât neamurile şi decât toate limbile; şi puteţi cunoaşte aceasta, că este aşa cum zic, că ce neam înjură ca noi, de lege, de cruce, de cuminecătură, de morţi, de comândare, de lumânare, de suflet, de mormânt, de colivă, de prescuri, de spovedanie, de botez, de cununie şi de toate tainele sfintei biserici şi ne ocărâm şi ne batjocorim noi înşine legea?! Cine dintre păgâni face aceasta, sau cine-şi măscăreşte legea ca noi? Oare nu înjurăm cu acestea toate pe Dumnezeu? Oare nu ocărâm cu acestea poruncile lui?” În Istoria Literaturii Române George Călinescu a ales tocmai acest fragment dramatic scris de pana Sfântului Ierarh Mucenic Antim Ivireanu. –
    Alexandru Mihail

    Apreciază

    Răspunde
  2. Pingback: Viața și opera lui Antim Ivireanul (1650 – 1716) « Tipărituri vechi românești

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.