Arhive pe categorii: Predici

Duminica a șasea după Paști (a vindecării orbului din naștere)

Cuvinte rostite în ziua de duminică, 29 mai 2011

Predică la Duminica Vindecării Orbului

*

Îndemn la bucurie și fapte bune în Hristos

*

Alte predici la Duminica vindecării orbului

Duminica Samarinencii (a cincea după Paști)

Predica PS Ciprian Câmpineanul – Mănăstirea Antim, 11.05.2011

*

Ce ar mai trebui subliniat dintre înțelesurile întâlnirii Domnului Hristos cu femeia samarineancă?

1. Domnul i-a apreciat femeii samarinence (pe nume Fotini)

  1. disponibilitatea spre dialog (nu a fugit, ci a întrebat smerită ”Cum tu, iudeu,…?” – pentru că iudeii se purtau cu mult dispreț și aroganță față de samarineni și galileeni, socotindu-i ”spurcați” cu păgânii)
  2. sinceritatea (”Nu am bărbat.”)
  3. dărnicia
  4. căutarea lui Dumnezeu (știa că va veni Mesia-Unsul, se închina pe muntele Garizim)
  5. râvna (L-a vestit pe Hristos în cetate).

2. Mântuitorul nu a făcut paradă de atotștiința Sa, nici nu a mustrat-o pentru păcatele ei, ci cunoscându-i inima a încurajat-o ca să caute și să bea Apa cea Vie – Hristos Însuși, din care gustase puțin prin cunoașterea Legii vechi, prin rugăciune…

3. Hristos nu S-a jenat să rămână două zile în cetatea Sihar, deși știa că mulți iudei îl vor judeca, chiar unii ucenici… Le-a binecuvântat casele și comunitatea pentru sinceritatea lor și căutarea lui Dumnezeu.

4. Samarinenii s-au dovedit mai primitori decât iudeii pur-sânge, deci cetatea Sihar i-a făcut o primire în suflet cu mic cu mare cum n-a făcut Ierusalimul, Capernaumul, Betsaida, Horazin… Este o anticipare a răspândirii Bisericii lui Hristos la toate neamurile.

Predici la Duminica Sfântului Apostol Toma

Toma, cu dreapta lui cea iubitoare de încredinţare, a cercat coasta Ta cea de viaţă dătătoare, Hristoase, Dumnezeule; că dacă ai intrat, uşile fiind încuiate, dimpreună cu ceilalţi Apostoli, a strigat către Tine: Domnul meu eşti şi Dumnezeul meu.

*

Predica din 23 aprilie 2017

*

Predica din 8 mai 2016

*

Predica din 19 aprilie 2015

Intrarea Domnului în Ierusalim – Duminica Florilor

„Învierea cea de obşte mai înainte de Patima Ta încredinţând-o,
pe Lazăr din morţi l-ai sculat, Hristoase Dumnezeule.
Pentru aceasta şi noi, ca pruncii, semnele biruinţei purtând,
Ţie Biruitorului morţii strigăm: Osana Celui dintru înălţime,
bine eşti cuvântat, Cel ce vii întru numele Domnului.”
– Troparul Floriilor (Intrării Domnului nostru Iisus Hristos în Ierusalim) –

Predică la Duminica Floriilor, 1.04.2018

*

*

Despre acest mare Praznic Împărătesc, Sfântul Antim Ivireanul a vorbit cel mai des. Avem cinci asemenea didahii, sau predici, rostite de Marele Mitropolit al Țării Românești. Le prezentăm și noi în continuare, după o analiză comparată a edițiilor Didahiilor tipărite în România între anii 1888 și 1997.

Cuvânt de învăţătură la Dumineca Florilor

Pofta cea mare şi dragostea cea curată, sau mai vârtos să zic, datoriia cea părintească ce am cătră înţelepţiia voastră mă îndeamnă pururea ca să nu lenevesc a vă cerceta după putinţă cu învăţăturile céle sufleteşti. Că de pe aceasta mă voiu cunoaşte cu adevărat că vă sunt părinte sufletesc şi păstoriu, când voiu pofti cinstea, folosul şi spăseniia sufletelor voastre. Şi dumneavoastră iară de pe aceasta vă veţi arăta cum sânteţi adevăraţii fii sufleteşti şi turmă aleasă şi sfântă, când veţi priimi cu dragoste célia ce vă învăţ şi după putinţă fieştecarele dintru voi le va ţinea şi le va face.

Continuă lectura

Înălțarea Sfintei Cruci – învățături duhovnicești (Lemnul și semnul Fiului Omului și slava Bisericii)

Mântuieşte, Doamne, poporul Tău
şi binecuvintează moştenirea Ta;
biruinţă binecredincioşilor creştini
asupra celui potrivnic dăruieşte.
Şi cu Crucea Ta păzeşte
pe poporul Tău.
(Troparul Sfintei Cruci)

Părintele Chiril Lovin – Predică la Priveghere, 13 sept. 2011
Predică la Sfânta Liturghie, 14 sept. 2011
Predică la Sfânta Liturghie, 14 sept. 2013
Predică la Privegherea Duminicii de după Înălțarea Sfintei Cruci, 14 sept. 2013

*

Sorin Dumitrescu – Cateheza „Înălțarea Sfintei Cruci” – 16 sept. 2010
Cateheza „Sfânta Cruce, darul lui Dumnezeu și păzitoarea creștinilor” – 15 sept. 2011

Duminica după Înălțarea Sfintei Cruci (Luarea Crucii și urmarea lui Hristos)

„Zis-a Domnul: Oricine voiește să vină după Mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea și să-Mi urmeze Mie. Căci cine va voi să-și scape viața și-o va pierde, iar cine își va pierde viața sa pentru Mine și pentru Evanghelie, acela și-o va mântui. Căci ce-i folosește omului să câștige lumea întreagă, dacă-și pierde sufletul? Sau ce ar putea să dea omul în schimb pentru sufletul său? Căci de cel ce se va rușina de Mine și de cuvintele Mele în neamul acesta desfrânat și păcătos, și Fiul Omului Se va rușina de el când va veni întru slava Tatălui Său, cu sfinții îngeri. Și le zicea lor: Adevărat grăiesc vouă că sunt unii din cei ce stau aici care nu vor gusta moartea până ce nu vor vedea Împărăția lui Dumnezeu venind întru putere.” (Marcu 8, 34-38; 9, 1)

Predică la Privegherea Duminicii de după Înălțarea Sfintei Cruci, 14 sept. 2013

Sfânta Cruce este puterea Domnului Dumnezeu și Mântuitorului nostru Iisus Hristos care ne dovedește iubirea smerită și milostivă infinită a Sfintei Treimi față de noi oamenii, iubire care a biruit păcatul, moartea și pe diavol. Este altarul de jertfă, semnul, puterea și slava Mântuitorului Iisus Hristos. De aceea îl cinstim cu evlavie și prețuire ca pe cel mai scump odor/obiect al Bisericii, sfințit pentru veșnicie de Însuși Domnul prin preacurat sângele Său. Și de aceea preoții fac toate gesturile sfințitoare ale binecuvântărilor în semnul Crucii, amintind și arătând iubirea infinită a lui Dumnezeu, „Care voieşte ca toţi oamenii să se mântuiască şi la cunoştinţa adevărului să vină” (I Timotei 2, 4) și așa de mult iubește lumea „încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică” (Ioan 3, 16). Mărturisindu-ne credința dreaptă în Domnul Hristos și rugându-ne Lui cu smerenie și dragoste, ne însemnăm și noi cu semnul Crucii, mai ales că nu toți ne putem atinge de Lemnul cel sfințit și de viață dătător ca să primim binecuvântarea și puterea Mântuitorului „care-i vindeca pe toți” (Luca 6, 19). Cu această „putere de sus” (Luca 24, 49) întăriți find, putem și noi urma lui Hristos pe calea crucii personale până la jertfa de sine, confirmând prin fapte bune credința și învierea noastră întru El.

Sfântul Grigorie Palama – teologul luminii necreate (1296-1359)

„Luminător al dreptei credinţe, sprijinul Bisericii şi învăţătorule,
podoaba monahilor, apărătorule cel nebiruit al teologilor;
făcătorule de minuni, Grigorie, lauda Tesalonicului, propovăduitorule al harului,
roagă-te pururea să se mântuiască sufletele noastre.”

*

Predică la Duminica Sfântului Grigorie Palama (a Doua din Postul Mare), 16 martie 2014

De la min. 12:00 începe prezentarea vieții și învățăturii Sfântului Grigorie Palama.

*

https://doxologia.ro/viata-sfant/viata-sfantului-ierarh-grigorie-palama-arhiepiscopul-tesalonicului

Rugăciunea și foloasele ei la Sfântul Grigorie Palama (1296-1359)

Duminica Ortodoxiei

Predică la Duminica Ortodoxiei

 „Este un Domn, o credinţă, un Botez.” (Efes. 4, 5).
„Credinţa dată sfinţilor o dată  pentru totdeauna…” (Iuda 1, 3)                                                                                                                     

Fraţi creştini,

Astăzi Biserica Dreptmăritoare sărbătoreşte, ca de altfel în fiecare primă Duminică a Postului Mare din fiecare an, începând din 11 martie 843, biruinţa Ortodoxiei asupra tuturor ereziilor (cei din urmă eretici atunci fiind luptătorii împotriva icoanelor). De aproape 12 veacuri, în tradiţia sfântă a Bisericii s-a statornicit această prăznuire, iar pentru noi participarea de astăzi la Sfânta Liturghie trebuie să ne stimuleze să ne cunoaştem credinţa ortodoxă, să înţelegem şi să aplicăm corect învăţăturile ei mântuitoare.

Ce frumos şi scump este pentru noi acest nume de ortodox! Este frumos pentru că el înseamnă „drept-credincios” (ortodoxia însemnând deopotrivă dreaptă înțelegere și dreaptă slăvire) şi dintre sutele de milioane de creştini din întreaga lume doar aproape a cincea parte îl poartă. Ne este scump numele de ortodox pentru că, de-a lungul timpului și de-a latul spațiului, l-am apărat cu multe lupte şi l-am mărturisit cu mult sânge. Întâi au fost Apostolii, apoi Mucenicii primelor trei veacuri care au propovăduit păgânilor credinţa în Hristos, păgâni care i-au prigonit, iar pe mulţi i-au chinuit şi i-au omorât. Apoi, din veacul al IV-lea până în al IX-lea au fost Părinţii (clericii, călugării şi mărturisitorii) care au formulat dreapta credinţă în termeni clari şi au apărat-o de eretici. În acest timp s-au întrunit cele şapte Sinoade Ecumenice, care au stabilit ce trebuie să credem şi cum se cade să trăim ca să rămânem în dreapta credinţă şi în nădejdea mântuirii. Astfel, Biserica noastră Ortodoxă înseamnă Biserica lui Hristos, Biserica păstrătoare a dreptei credinţe în Hristos, a credinţei apostolice (şi) universale. Este una și neîntreruptă de nici o vitregie a istoriei sau a ereziei, pentru că Mântuitorul Iisus Hristos este capul ei, este prezent și lucrător în ea și o conduce neîncetat prin Duhul Sfânt.

Continuă lectura

Duminica izgonirii lui Adam din Rai (Începutul Postului Mare)

Predica din 17 martie 2013
Predica din 26 februarie 2012

Duminica Înfricoșatei Judecăți

Scena Judecății de Apoi, Mănăstirea Voroneț
Predica din 10 martie 2013

*

Suntem cu adevărat constienti de Ziua Judecătii?

Ne găsim, prin urmare, în fata acestei prime întrebări. Ce înteles si ce rost se cuvine să deslusim pentru noi însine în notiunea de Dreaptă Judecată a lui Dumnezeu? Nu e vorba să analizăm aici învătătura dogmatică a Bisericii, ci – întemeiati pe descoperirile neclintite ale Scripturii si ale Sfintilor Părinti – vom încerca să limpezim functiunea pe care trebuie să o aibă pentru noi, fiinte trăitoare încă înlăuntrul acestui veac, gândul si realitatea Judecătii Viitoare.

Trebuie să recunoastem încă de la început că rare sunt lucrurile care să se bucure mai putin de atentia noastră serioasă si trează, decât gândul la Judecata ce va să fie.

S-a înrădăcinat în deprinderile noastre de făpturi zămislite în păcat obisnuinta să ne gândim aproape tot timpul la scopurile imediate ale vietii acesteia. Fiecare căutăm să ne orânduim existenta pe intervale mici dar sigure (credem noi) si pentru aceasta luptăm din toate puterile spre a dobândi niste mijloace de trai care devin ele însele – printr-o vinovată răsturnare de adevăr – scopurile vietuirii noastre pe pământ. În felul acesta ţelurile mărunte ne leagă de ele. Pe nesimtite ne plecăm din ce în ce mai jos si cădem – fără să ne dăm seama – afară din viata autentică; uităm cu desăvârsire că prețul adevărat al vieții acesteia este dincolo de ea si nu înlăuntrul ei. Într-o asemenea situatie gândul sfârșitului se șterge din cugetarea noastră; cel mult dacă mai stăruie ca o amintire vagă si neputincioasă, când, în realitate, el este chemat să fie una din pârghiile principale ale înnoirii continue din noi însine.

Când omul pierde din vedere finalitatea spre care se îndreaptă vremelnica sa petrecere în această lume, el îsi organizează o viată plată, cenusie, o viată doar cu doar două dimensiuni. El nu mai stie să privească spre înăltimi sau spre adâncuri, ci se interesează doar de ceea ce este imediat în jurul său, întocmai ca o vietate care se miscă doar pe lungime si pe lătime. Dar existenta duhovnicească ne cere, după cuvântul Apostolului Pavel, să întelegem ‘‘împreună cu toti sfintii care este lărgimea si lungimea si înăltimea si adâncimea” (Efeseni 3, 18).

Datorită faptului că există un sfârsit al sălăsluirii noastre pe pământ si o Judecată care va măsura, va cântări si va pretui până si cele mai mici fapte petrecute în cursul vietii de aici, întreaga existentă dobândeste întelesuri nebănuit de adânci.

Continuă lectura

Duminica Vameșului și a Fariseului

„Fariseul de slava deşartă fiind biruit, iar vameşul cu pocăinţă plecându-se, au venit la Tine Însuţi, Stăpâne. Ci acela, lăudându-se, s-a lipsit de bunătăţi; iar acesta, negrăind, s-a învrednicit darurilor. În aceste suspinuri întăreşte-mă, Hristoase Dumnezeule, ca un iubitor de oameni.”

Predica din 28 ianuarie 2018

*

Sfântul Antim Ivireanul
La Dumineca Vameşului, cuvânt de învăţătură

Pohta cea mare şi dragostea cea curată, iar mai vârtos să zic, datoriia cea părinţească ce am cătră dragostea voastră m-au îndemnat astăzi de am venit aici, pentru ca să vă cercetăm sufletéşte, de vréme ce m-au rânduit Dumnezeu ca pre un nevrédnic să vă fiu păstor şi părinte sufletesc şi învăţătoriu la lucrurile céle ce ar fi spre folosul mântuinţii sufletelor voastre. Pentru care lucru aveţi datorie cu toţii, de la mic până la mare, să mă ascultaţi la céle ce vă învăţ de bine şi de folos, că acea ascultare nu o faceţi mie, ci lui Hristos, după cum zice la 10 capete ale Lucăi: „Cel ce ascultă pre voi, pre Mine ascultă şi cel ce să leapădă de voi, de Mine să leapădă.”. Aşijderea şi fericitul Pavel zice la 13 capete cătră ovréi: „Fraţilor, plecaţi-vă învăţătorilor voştri şi vă cuceriţi lor că priveghiază pentru sufletele voastre, ca cum ar fi să dea cuvânt, ca cu bucurie aceasta să facă, iar nu suspinând, că nu iaste de folos voao aceasta.”.

Drept acéia n-am pregetat, nici am lenevit, ca să nu fac datorie, după porunca stăpânului şi învăţătorului nostru Hristos, Căruia mă şi rog ca să-mi dea putére să vă pociu spune ceva de folos; ci vă pohtim de ascultare.

Continuă lectura

Vindecarea fetei canaanencii (Duminica a XVII-a după Cincizecime)

Predică la Duminica a XVII-a (Vindecarea fetei canaanencii) – 14 februarie 2016

DE ASCULTAT CU ATENȚIE!
Acesta este temeiul biblic al Botezului pruncilor și al rugăciunii pentru alții săvârșite în Biserica Ortodoxă.

https://doxologia.ro/viata-bisericii/comentarii-patristice/evanghelia-despre-femeia-cananeanca-comentarii-patristice

Sfântul Ioan Botezătorul – Viața și învățătura lui

Pomenirea dreptului cu laude,
iar ţie destul îţi este mărturia Domnului, Înaintemergătorule.
Că te-ai arătat cu adevărat şi decât proorocii mai cinstit.
Că te-ai învrednicit a boteza în repejunile Iordanului pe Cel Propovăduit.
Drept aceea, pentru adevăr nevoindu-te, bucurându-te,
ai binevestit şi celor din iad pe Dumnezeu Cel Ce S-a arătat în trup,
pe Cel Ce a ridicat păcatul lumii şi ne-a dăruit nouă mare milă.

Cateheza „Sfântul Ioan Botezătorul”, 21 iunie 2010

*

*

Alte predici despre Sfântul Ioan Botezătorul găsiți aici
https://cateheze.wordpress.com/.

Botezul Domnului – Arătarea lui Dumnezeu (Teofania)

În Iordan botezându-te Tu Doamne,
Închinarea Treimii S-a arătat,
că glasul Părintelui a mărturisit Ţie,
Fiu iubit pe Tine numindu-Te,
şi Duhul în chip de porumbel a adeverit
întărirea Cuvântului,
Cel ce Te-ai arătat, Hristoase, Dumnezeule,
şi lumea ai luminat, mărire Ție!

*

Descrierea icoanei Botezul Domnului (PDF)

*

Predică la Duminica dinaintea Botezului Domnului, 3 ian. 2016
Predică la Botezul Domnului, 6 ian. 2017
Predică la Botezul Domnului, 6 ian. 2014
Predică la Botezul Domnului, 6 ian. 2012
Predică Sfânta Liturghie „Duminica după Botezul Domnului”, 8 ian. 2012

*

Cateheza „Botezul Domnului în mărturii imnografice și iconografice”, 3 ian. 2012
Cateheza „Botezul Domnului în Iconografia și Imnografia Bisericii”, 3 ian. 2011

Gânduri și cuvinte de învățătură la Anul Nou

*

Gânduri la început de an – 1 septembrie 2012

Din veșnicia plinătății Sale, Dumnezeu Se revarsă în timp, în creația Sa, ca și pe ea, prin Biserica Sa Sfântă zidită ca o recapitulare a creației, să o umple de viața/bucuria/plinătatea Sa veșnică. Zilele creației (etapele sau veacurile – cum le numește Sfântul Maxim Mărturisitorul) și toate cele cuprinse în ele au și ca izvor, dar și ca țintă, pe Iisus Hristos – Logosul divin. El este Alfa și Omega, Începutul și Sfârșitul cel nesfârșit al creației, al timpului și al spațiului și al tuturor existențelor. De aceea, uneori, în turla mare a bisericii sau chiar în pridvor, este reprezentat Mântuitorul Hristos ca Pantocrator (Atotțiitor) al întregii creații spirituale și materiale, înconjurat circular de Îngeri, de semnele zodiacale (este singura reprezentare iconografică a timpului, creat bun foarte de Dumnezeu și pus în Sa stăpânire) și de Apostoli (ca simboluri ale Bisericii). Iar descoperirea lui Iisus Hristos drept Creator și Mântuitor al lumii pune și începutul anului bisericesc, al timpului liturgic.

Istoria lumii văzute (materiale) a început, așadar, cu o sărbătoare, cu o revărsare din preaplinul iubirii, puterii și înțelepciunii creatoare divine. Căci, la început Dumnezeu a făcut lumina (moment cu care a început curgerea timpului) și apoi cosmosul sensibil (potrivit rațiunilor din cosmosul inteligibil, rațiuni care definesc existența și mișcarea făpturilor), iar îngerii se bucurau slăvindu-L pe Dumnezeu, precum Însuși mărturisește: „atunci când stelele dimineţii cântau laolaltă şi toţi îngerii lui Dumnezeu Mă sărbătoreau” (Iov 38, 7).

Ca să facă o distincţie tranşantă între kronos (timp liniar) şi kairos (timp favorabil), Biserica, deşi se foloseşte de calendarul astronomic civil, a ales ca anul liturgic eclesial să nu înceapă la 1 ianuarie, ci la 1 septembrie, pentru că, după tradiţia moştenită din Vechiul Legământ, în aceasta zi (care era şi începutul anului civil la evrei) s-a început creaţia lumii şi tot în aceasta zi şi-a început Mântuitorul Hristos activitatea Sa publică, atunci când a citit în sinagogă cuvintele proorocului Isaia (cap. LXI, 1-2): „Duhul Domnului peste Mine, pentru ca M-a uns ca sa binevestesc săracilor…, să vestesc anul milei Domnului” (Luca IV, 18-19).

Începutul Anului Nou bisericesc a fost instituit de către Sfinţii Părinţi la Sinodul I de la Niceea (325), când s-a rânduit să se sărbătorească data de 1 septembrie ca un început al mântuirii creştinilor, în amintirea intrării lui Hristos în mijlocul adunării evreilor vestind tuturor ”anul bineplăcut Domnului”.

*

Rugăciune la început de an

Stăpâne Doamne, Dumnezeul nostru, Izvorul vieții și al nemuririi, Făcătorul a toată făptura văzută și nevăzută, Care ai pus vremile și anii întru a Ta stăpânire și îndreptezi toate cu iconomia Ta cea cerească și întru tot bună, mulțumim Ție pentru îndurările minunate pe care le-ai făcut asupra noastră în toată vremea trecută a vieții noastre și Te rugăm, întru tot Îndurate Doamne: binecuvintează cununa anului ce a sosit cu bunătatea Ta și păzește pe binecredincioșii creștini români de pretutindeni, pe păstorii și învățătorii noștri; înmulțește zilele vieții noastre întru sănătate deplină sufletească și trupească și ne dăruiește sporire în toate faptele cele bune. Dăruiește de sus bunătățile Tale întregului Tău popor: sănătate și mântuire și întru toate bună sporire. Sfântă Biserica Ta, țara noastră cu toate orașele și satele, izbăvește-le de toată reaua întâmplare, dăruindu-ne tuturor pace fără de tulburare. Răzvrătirile eresurilor strică-le cu puterea Ta, iar pe noi întărește-ne, Doamne, întru iubirea Cea către Tine și întreolaltă, ca să ne învrednicim cu inimă curată totdeauna a aduce mulțumire Ție, Părintelui Celui fără de început și Unuia Născut Fiului Tău și Preasfântului și bunului și de viață făcătorului Tău Duh, Dumnezeului Celui slăvit întru o ființă, și a cânta preasfântului Tău nume: Slavă Ție, Dumnezeului și Binefăcătorului nostru, în vecii vecilor! Amin.

*

Dorințele mele la început de an sunt următoarele:

– să fie pace și unitate în Biserica lui Hristos, iar dreptmăritorii creștini de pretutindeni să se întărească în harul lui Dumnezeu, în sfințenie, în iubire, în smerenie, în cunoașterea lui Dumnezeu cea adevărată și sfântă;

– să fie pace și bunăvoire în România, să trăim și noi, românii, în cinste, în demnitate și fidelitate față de Dumnezeu și față de strămoșii și martirii noștri creștini;

– să sporim cu toții pe calea mântuirii, ajutându-ne unii pe alții și sprijinindu-ne cu răbdare și iertare, cu înțelegere și înțelepciune;

– să rabd, așa cum nu am răbdat până acum, încercările cu nădejde în mila lui Dumnezeu;

– să mă pocăiesc de câte ori greșesc, să nu rămân împietrit în vreo răutate față de cineva și să cer iertare și împăcare;

– să mă ierte toți care nu m-au iertat în anul și în timpul trecut.

Dumnezeu să ne lumineze și să ne ocrotească pe toți pe calea mântuirii întru câți ani ne sunt de folos!

*

Cuvânt rostit la 1 ianuarie 2012
Predică rostită la 1 ianuarie 2017

Dregătorul bogat și milostenia vindecătoare (Duminica a XXX-a după Cincizecime)

„În vremea aceea un dregător oarecare s-a apropiat de Iisus și L-a întrebat, zicând: Bunule învățător, ce să fac ca să moștenesc viața de veci? Iar Iisus i-a zis: Pentru ce Mă numești bun? Nimeni nu este bun, decât Unul Dumnezeu. Știi poruncile: «Să nu săvârșești adulter, să nu ucizi, să nu furi, să nu mărturisești strâmb, cinstește pe tatăl tău și pe mama ta». Iar el a zis: Toate acestea le-am păzit din tinerețile mele. Auzind, Iisus i-a zis: Încă una îți lipsește: Vinde toate câte ai și le împarte săracilor și vei avea comoară în ceruri; apoi vino de urmează Mie. Iar el, auzind acestea, s-a întristat, căci era foarte bogat. Și, văzându-l întristat, Iisus a zis: Cât de greu vor intra cei ce au averi în Împărăția lui Dumnezeu! Că mai lesne este a trece cămila prin urechile acului decât să intre bogatul în Împărăția lui Dumnezeu. Zis-au cei ce ascultau: Și cine poate să se mântuiască? Iar El a zis: Cele ce sunt cu neputință la oameni, sunt cu putință la Dumnezeu.” (Luca 18, 18-27)

*

Referitor la dialogul dintre Mântuitorul nostru Iisus Hristos și dregătorul bogat (Luca 18, 18-27 și Marcu 10, 17-25) care-i cere sfat, aștern în continuare câteva idei:

1. Dregătorul vine sincer la Mântuitorul și-l întreabă „ce să fac ca să moștenesc (να κληρονομήσω) viața veșnică”. Deși mergea la templu și la sinagogă, păzind toate poruncile (pentru care este de apreciat) și rânduielile Vechiului Testament, deși auzise multe predici ale rabinilor și preoților din Ierusalim, totuși, dregătorul nu era mulțumit de ce aflase de la ei, deoarece în sufletul lui nu era sigur că va „moșteni” viața veșnică. Gândea că abia la sfârșitul vieții pământești va „moșteni” viața veșnică, ca o răsplată cronologică pentru o viață pământească trăită corect.

2. Deși Mântuitorul i-a primit osteneala dreptății împlinite din tinerețile lui, totuși, dregătorului îi lipsea ceva: detașarea de obiecte (bogățiile pământești) și atașarea cu toată inima/ființa de Dumnezeu. Multora bogăția fizică le oferă o anume poziție în societate (alimentându-le mândria uneori) și o siguranță a zilei de mâine, dar le poate fi și un stimul al lăcomiei fără oprire, deci o pricină a robiei sufletului în această lume trecătoare.

3. Soluția vindecării de atașamentul bolnăvicios (pătimaș) de bogăție, dar și de alte patimi, este milostenia către săraci, nu către rude sau admiratori. Milostenia te face sensibil/înțelegător la nevoile săracilor, adică milostenia te „ajută” să dai din surplusul tău celor ce au lipsuri/nevoi reale (care pot cauza și alte „căderi” în avalanșă). Dărnicia în exterior devine tămăduitoare a agresivității și posesivității (zgârceniei) din interior. Bogăția dăruită săracilor devine pricină de ridicare a lor și a altora din suferințe trupești și sufletești, adică se face izvor de bucurie și bunătate în cer (căci îngerii se bucură când un păcătos se pocăiește arătând aceasta inclusiv prin milostenie), în suflet și în comunitate.

4. Milostenia dată celor săraci din iubire smerită se adună ca o comoară în cer. Adică bogăția din cer a fiecăruia este proporțională cu dărnicia lui pe pământ, nu cu avuția lui temporară. Vorba ceea: „Comoara ta în cer o ai doar atât cât pe pământ dai”. Căci cu cât dăruiești mai mult, adică exersezi mai mult experiența iubirii milostive, cu atât te asemeni și te unești cu Dumnezeu cel milostiv și iubitor de oameni. Asta înseamnă că te umpli de energiile divine necreate care te modelează după prototipul nostru divin (Iisus Hristos) și te luminează încă de aici (nu doar la finalul vieții pământești), devenind făclie de lumină în lume și sare a pământului.

5. Treapta supremă a iubirii de Dumnezeu este lepădarea de „toate ale lumii” (care pălesc în fața strălucirii slavei și iubirii divine) din iubire pentru Hristos și urmarea Lui. Apropo-ul Domnului era și către ucenicii Săi care L-au urmat lăsând toate în urmă, dedicându-se împlinirii și vestirii Evangheliei mântuirii oamenilor.

6. Dregătorul s-a întristat „căci era foarte bogat”, considerând că-și pierde sursa fericirii pământești, a poziției sociale, a libertății, a siguranței și controlului viitorului din viața proprie, dovedind un atașament exagerat față de bogăția trecătoare (și față de viața muritoare) care-l frâna din aspirația către viața cea nemuritoare. De aceea este greu să se mântuiască cei bogați, cei ce se încred în averea lor pământească (materială sau de cunoaștere superficială a lumii). Acest atașament exagerat față de ce ai la un moment dat este o piedică în evoluția ta duhovnicească, întrucât te „leagă” de cele de jos și nu lasă să le depășești/lepezi ca să te umpli de cele de mai sus, de tainele cerești, negrăite și necuprinse.

7. Mântuirea stă în puterea lui Dumnezeu, nu a oamenilor, întrucât El rânduiește câte un tratament de vindecare (canon) specific fiecărui om, potrivit patimilor și măsurii lui, și prin împlinirea tratamentului omul se umple de puterea lui Dumnezeu și se vindecă de toate atașamentele pătimașe care-i otrăvesc mișcarea inimii spre iubirea/viața veșnică în Dumnezeu.

Predica din Duminica a XII-a după Cincizecime (Tânărul bogat), 19 august 2018

Intrarea Maicii Domnului în Biserică (21 noiembrie)

Astăzi, înainte însemnarea bunăvoinţei lui Dumnezeu
şi propovăduirea mântuirii oamenilor,
în Templul lui Dumnezeu luminat Fecioara se arată
şi pe Hristos tuturor mai înainte Îl vesteşte.
Acesteia şi noi cu mare glas să-i strigăm:
Bucură-te, Împlinirea rânduielii Ziditorului.

Predică rostită la 21 noiembrie 2014
Predică rostită la 21 noiembrie 2012

*

Sfântul Antim Ivireanul –
Cazanie la Vovedenie Bogorodiţe, noemvrie 21

Puţin ajutoriu va putea lua un bogat de la un sărac şi puţină laudă va auzi un cinstit de la un neînvăţat. Drept acéia dară şi eu, ştiindu-mi sărăciia bunătăţilor şi slăbiciunea învăţăturii, stau de mă mir ce voiu face. Că de o parte uitându-mă măririlor Preasfintei Fecioarei Mariei a căriia intrarea cea cu pohfală în bisérică astăzi prăznuim; de altă parte, văzând atâtea cinstite obraze, împodobite cu florile bunătăţilor şi cu înţelepciune, mă spăimântez şi nu cutez a grăi. Că ce tărie are ticăloasa mea limbă, a lăuda şi a cinsti cu vrednicie pre una ca aceasta, carea iaste aleasă şi întru tot îmbunătăţată mai nainte decât toată zidirea, după cum zice la Cântarea cântărilor? Sau ce putére are izvorul mieu cel cu o picătură de apă, să adape o grădină sufletească ca aceasta?

Iară încăşi, de vréme ce darul Duhului Sfânt, carele pururea tămăduiaşte céle neputincioase şi célia care nu sunt desăvârşit le împlinéşte, acelaş să-mi dea şi mie putére şi ajutoriu, ca să pociu zice puţine cuvinte în slava lui Dumnezeu şi întru cinstea şi lauda Născătoarei de Dumnezeu.

Véde-să în Sfânta Scriptură, la a treia carte a Împăraţilor, la al 6-lea cap, cum că împăratul Solomon au făcut casa Domnului cu trei despărţituri; şi în despărţitura cea dintâiu sta mulţimea norodului, întru a dooa despărţitură sta arhireii şi preoţii, iară întru a treia despărţitură era Sfânta Sfintelor, întru care nu putea să între nimenea, fără numai arhiereul, într-un an o dată, de tămâia locul acela şi să ruga lui Dumnezeu pentru mântuirea lui şi a norodului, precum zice fericitul Pavel, la al 9-lea cap către evrei: „La cortul cel dintâi pururea întra preoţii, de făcea slujbele, iară la cel de al doilea, într-un an o dată, singur arhiereul, nu făr’ de sânge carele aducea pentru dânsul şi pentru necunoştinţele norodului.”. Caré bisérică despărţitura cea dintâi, unde sta norodul să închipuia ceriului carele stă deasupra noastră, unde iaste văzduhul şi sânt acolea toate păsările céle zburătoare; iară a dooa despărţitură, unde sta arhiereii şi preoţii să închipuia ceriului al doilea, carele stă deasupra ceriului dintâi, unde sânt puterile céle cereşti, adecă îngerii şi sufletele drepţilor; iară a treia despărţitură, unde era Sfânta Sfintelor şi întra într-un an o dată numai arhiereul, să închipuia al treilea ceriu, carele stă deasupra celui de al doilea, întru carele nu întră nimenea, făr’ numai adevăratul arhiereu Hristos, Dumnezeul nostru.

Continuă lectura

Samarineanul milostiv

„În vremea aceea a venit la Iisus un învățător de lege, ispitindu-L și zicând: Învățătorule, ce să fac ca să moștenesc viața de veci? Dar Iisus a zis către el: Ce este scris în Lege? Cum citești în ea? Iar el, răspunzând, a zis: «Să iubești pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta și din tot sufletul tău și din toată puterea ta și din tot cugetul tău, iar pe aproapele tău, ca pe tine însuți». Atunci Iisus i-a zis: Drept ai răspuns; fă aceasta și vei fi viu. Dar el, voind să se îndreptățească pe sine, a zis către Iisus: Și cine este aproapele meu? Iar Iisus, răspunzând, a zis: Un om cobora de la Ierusalim la Ierihon, și a căzut între tâlhari, care, după ce l-au dezbrăcat și l-au rănit, au plecat lăsându-l aproape mort. Din întâmplare, un preot cobora pe calea aceea și, văzându-l, a trecut pe alături. De asemenea și un levit, ajungând în acel loc, venind și văzând, a trecut pe alături. Iar un samarinean, mergând pe cale, a venit la el și, văzându-l, i s-a făcut milă și, apropiindu-se, i-a legat rănile, turnând pe ele untdelemn și vin; apoi, punându-l pe asinul său, l-a dus la o casă de oaspeți și a purtat grijă de el. Iar a doua zi, scoțând doi dinari, i-a dat gazdei și i-a zis: Ai grijă de el și, ce vei mai cheltui, eu, când mă voi întoarce, îți voi da. Deci, care dintre aceștia trei ți se pare că a fost aproapele celui căzut între tâlhari? Iar el a răspuns: Cel care a făcut milă cu el. Și Iisus i-a zis: Mergi și fă și tu asemenea.” (Luca 10, 25-37)

Predică rostită în 13.11.2011

https://doxologia.ro/duminica-25-dupa-rusalii-pilda-samarineanului-milostiv

Praznicul Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil și al Tuturor Puterilor Cerești

Mai-marilor Voievozi ai oştirilor cereşti, rugămu-vă pe voi, noi nevrednicii, ca să ne acoperiţi pe noi, prin rugăciunile voastre, cu acoperământul aripilor măririi voastre celei netrupeşti, păzindu-ne pe noi cei ce cădem cu deadinsul şi strigăm: Izbăviţi-ne din nevoi, cei ce sunteţi mai-mari peste cetele puterilor de sus.
Predică la 8 noiembrie 2011
Cateheza „Sfinții Îngeri în iconomia mântuirii”, 10 noiembrie 2011

*

Muzica este iconografia sonoră a inefabilului.

Iar când mesajul muzical (melodia) e dublat de un mesaj vocal înțelegător, atunci conținutul rațional și emoțional sporește și mai mult comuniunea între cel ce cântă și cel ce ascultă… Și dacă imnul este o doxologie adusă lui Dumnezeu, înțelegerea/asimilarea și contemplarea/bucuria iubirii supreme devin cea mai înaltă/luminoasă experiență spirituală a trăirii umane, experiența vieții veșnice.

Rugăciunea cântată lin și ferm este, așadar, o mișcare a sufletului umplut de Duhul Sfânt, precum o trăiesc Serafimii (în ebraică înseamnă „aprins, înfocat”) care cântă neîncetat „Sfânt, sfânt, sfânt este Domnul Savaot, plin este tot pământul de slava Lui!” (Isaia 6, 3), „Sfânt, Sfânt, Sfânt, Domnul Dumnezeu, Atotţiitorul, Cel ce era şi Cel ce este şi Cel ce vine!” (Apoc. 4, 8), „Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire!” (Luca 2, 14), „Celui ce şade pe tron şi Mielului fie binecuvântarea şi cinstea şi slava şi puterea, în vecii vecilor!” (Apoc. 5, 13), „Aliluia! Mântuirea şi slava şi puterea sunt ale Dumnezeului nostru!” (Apoc. 19, 1) și „Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor!” (Imnografia Bisericii). Iar cel ce se roagă cu toată inima, prin fiecare rugăciune se apropie mai mult de Dumnezeu și astfel fiecare rugăciune devine mai plină de iubire, de cunoștință și recunoștință. De aceea Sfinții și Îngerii în Cer progresează nesfârșit în cunoașterea iubitoare a lui Dumnezeu, slăvindu-L neîncetat în lumina tot mai incandescentă a harului și binecuvântării Lui, lumină din care ne transmit și nouă spre luminare și întărire duhovnicească.

*

Sfântul Antim Ivireanul

Învăţătură la noemvrie 8, în zioa Săborului Sfinţilor Îngeri

„Socotiţi să nu obidiţi pre vreunul dintru aceşti mici!” (Matei 18, 10)

Nu să cuvine cinstea şi lauda numai oamenilor celor mari şi bogaţi, că sânt vrédnici acestui dar şi cei mici şi smeriţi. Că măcar că cei mari strălucesc cu hainele céle de mult preţ şi cei mici n-au cu ce să-şi acopere trupul; cei mari să odihnesc pe aşternuturi moi şi frumoase şi cei mici să culcă pe pământul gol şi pe pae; aceia însoţiţi cu mulţime de slugi, iar aceştea lipsiţi, pustii şi de ajutoriu şi de priiateni; aceia între răsfăţări şi între bogăţii şi aceştea între primejdii şi între întristăciuni. Însă, cu toate acéstia măriri despărţite, nu să cuvine celor mici mai puţinică cinste şi dragoste decât acéia ce să cuvine celor mari şi bogaţi, nici iaste cu dreptate celor mari să li să închine lumea şi pre cei mici să-i batjocorească: de aceia să se teamă şi pre aceştea să-i obidească; de acéia să se ruşinéze şi pre aceştea să-i înfruntéze, pentru căci măcar că cei mari cu sila şi cu putérea răsplătesc sudălmile, iar cei mici au îngeri sprijinitori în ceriu de pedepsesc pre cei ce-i obidesc.

Continuă lectura

Învierea fiicei lui Iair (predici)

Evanghelia Duminicii a 24-a după Rusalii (Învierea fiicei lui Iair) Luca 8, 41-56

În vremea aceea a venit la Iisus un om al cărui nume era Iair și care era mai-marele sinagogii. Și, căzând la picioarele lui Iisus, Îl ruga să intre în casa lui, că numai o fiică avea, ca de doisprezece ani, şi ea era pe moarte. Iar, pe când se ducea Iisus şi mulţimile Îl împresurau, o femeie, care de doisprezece ani avea curgere de sânge şi cheltuise cu doctorii toată averea ei şi de nici unul n-a putut să fie vindecată, apropiindu-se pe la spate, s-a atins de poala hainei Lui şi îndată s-a oprit curgerea sângelui ei. Și a zis Iisus: Cine s-a atins de Mine? Dar toţi tăgăduind, Petru şi ceilalţi care erau cu El au zis: Învăţătorule, mulţimile Te îmbulzesc şi Te strâmtorează, şi Tu întrebi: Cine S-a atins de Mine? Iar Iisus a zis: S-a atins de Mine cineva, căci am simţit o putere care a ieşit din Mine. Atunci femeia, văzându-se vădită, a venit tremurând şi, căzând înaintea Lui, a spus de faţă cu tot poporul din ce pricină s-a atins de El şi cum s-a tămăduit îndată. Iar El i-a zis: Îndrăzneşte, fiică, credinţa ta te-a mântuit. Mergi în pace! Pe când încă vorbea El, a venit cineva de la mai-marele sinagogii zicând: A murit fiica ta. Nu mai supăra pe Învăţătorul. Dar Iisus, auzind, i-a răspuns: Nu te teme; crede numai şi se va izbăvi. Şi, venind în casă, n-a lăsat pe nimeni să intre cu El decât numai pe Petru, pe Ioan şi pe Iacov, pe tatăl copilei şi pe mamă. Și toți plângeau şi se tânguiau pentru ea. Iar El a zis: Nu plângeţi; n-a murit, ci doarme. Și râdeau de El, ştiind că a murit. Iar El, scoţând pe toţi afară şi apucând-o de mână, a strigat, zicând: Copilă, scoală-te! Şi duhul ei s-a întors şi a înviat îndată; şi a poruncit El să i se dea copilei să mănânce. Şi au rămas uimiţi părinţii ei. Iar El le-a poruncit să nu spună nimănui ce s-a întâmplat.

Predică rostită în 6.11.2011 la Biserica Spitalului de Endocrinologie (C.I.Parhon)
Predică rostită de Părintele Chiril Lovin în 6.11.2011.

https://ziarullumina.ro/teologie-si-spiritualitate/evanghelia-de-duminica/invierea-fiicei-lui-iair-dar-al-milei-dumnezeiesti-166749.html

https://doxologia.ro/iair-pedagog-al-parintilor-care-iubesc-copiii