Arhive pe categorii: Cărți

Cursul 64 de vindecare sufletească – 20.05.2022

Invitatul Părintelui Bogdan Florin Vlaicu:

  • Cătălin Sturza, cunoscut jurnalist și publicist creștin

Subiectele cursului:

  • despre cartea sa „Fantasy”, revrăjirea lumii și evadarea în „realitatea virtuală”,
  • „ministerul adevărului”, supravegherea și cenzura în America și Europa,
  • criza alimentară ca urmare a crizelor pandemiei și războiului,
  • despăgubiri pentru efectele secundare ale inoculării și
  • impunerea educației parentale.

„Alba de lumină” – o nouă reușită editorială a scriitorului-rugător Adrian Georgescu

Vineri, 6 mai 2022, la orele 19:30, la biserica Sfântul Pantelimon – Foișorul de foc din București, a avut loc prezentarea cărții recent tipărite a lui Adrian Georgescu – Alba de lumină. Iată mai jos prefața acestei cărți.

Pe Născătoarea de Dumnezeu și Maica Luminii
întru cântări cinstindu-o să o mărim…

Și prin noua sa reușită editorială, „Alba de lumină”, scriitorul creștin Adrian Georgescu ne deschide ușile înțelegerii către universul său interior și ne cheamă la cea mai înaltă experiență umană: rugăciunea iubitoare și văzătoare de Dumnezeu. Adăugându-se celorlalte lucrări din ultimii 15 ani, pe care le putem asemăna unor drumeții către piscuri muntoase de unde se pot contempla peisaje încântătoare din lumea duhovnicească și dumnezeiască, scrierea de față reprezintă un nou urcuș pe cărările rugăciunii și ale comuniunii, având-o de această dată însoțitoare și călăuză pe Maica Domnului.

Alcătuită sub forma unor imnuri (15 la număr) de tipul canoanelor bisericești având nouă cântări (a câte 3-5 strofe fiecare, separate printr-un stih) recapitulate prin câteva prosomii (tot de tip rugăciuni-meditații), cartea de față ne oferă și aspectual imaginea unui progres (imnurile se măresc tot mai mult odată cu avansarea citirii lor) în cunoașterea tainelor rugăciunii și în contemplarea tot mai bogată a lui Dumnezeu celui prezent în inima „căutătorului Lui” care-I cere să înțeleagă voia Lui cu el: „Doamne, ce vrei de la mine? Unde este comoara inimii mele Te afli: vin la Tine. Nu ne lipsi de așteptarea noastră, Iubitorule de oameni.”. Acesta este punctul inițial al pelerinajului interior și al dialogului cu și în Dumnezeu desfășurat literar în prezenta carte. Haideți să facem și noi câțiva pași, urmând rugătorului/autorului pe acest drum…

Continuă lectura

Eleodor Bistriceanu – Inteligența animalelor. O introducere prin experimente (prezentare de carte)

Puține sunt cărțile pe care le-am apreciat de „la prima vedere”. Pentru că nu doar titlul atrăgător, coperțile sugestive și forma grafică excepțională au contat în evaluarea mea, ci mai ales conținutul ideatic și estetic m-au convins din ce în ce mai mult, cu fiecare pagină citită… Cartea domnului Eleodor Gh. Bistriceanu intitulată „Inteligența animalelor. O introducere prin experimente”, apărută de curând (noiembrie 2021) la Editura Școala Ardeleană din Cluj-Napoca, este una dintre aceste bijuterii culturale care strălucesc multicolor/politematic și ne încântă ochii cei înțelegători, oferindu-ne felurite „vederi”, la diferite niveluri de zoom, aș putea zice, din spectacolul minunat al naturii.

Scrisă cu multă grijă la detalii, cu acribie matematică și entuziasm, cartea ne dezvăluie întâi de toate personalitatea, cultura și căutările autorului. Și prin această reușită editorială, Eleodor Bistriceanu ne face părtași căutărilor și cercetărilor sale începute încă din anii studenției, de când a pornit în descifrarea sensurilor profunde ale lumii în care trăim, ale lumii vii și raționale din care facem parte, cu care comunicăm și din care ne cuminecăm. Este uimitoare ușurința și eleganța cu care autorul ne face părtași „vederilor” la nivel micro- și macro-, individual și social (căci toate vietățile au și manifestări cognitive și comunitare), împletind reflecțiile teoretice cu rezultatele practice ale experimentelor în concluzii impresionante.

Continuă lectura

Învățătura ortodoxă în raport cu viziunea științifixă despre cosmos

Propaganda ideologizată a științei aplică azi porunca „crede și nu cerceta!” cu o violență mai ceva ca Inchiziția catolică din Evul Sclavagist sau ca Bolșevismul sovietic din Evul Socialist, aproape obligându-i pe toți oamenii să primească pecețile aa… dogmele ateist-materialiste ale tehnologismului transumanist anticreștin cu o supușenie oarbă și totală. De aceea trebuie să deschidem bine și la timp ochii minții ca să ne educăm gândirea în lumina învățăturilor Sfinților Părinți ai Bisericii luminați de Duhul Adevărului (singurul infailibil în cer și pe pământ) și să dobândim viața și mintea lui Hristos-Logosul divin. Vorba ceea: Este cert că Adevărul te face liber, dar dacă nu citești la timp, înțelegi prea târziu, iar regretele tardive nu-ți ușurează nici robia, nici suferințele…

Pentru cei ce mai vor să citească și să înțeleagă câte ceva despre cosmologia ortodoxă hristocentrică în raport cu viziunea științifixă „despre lume și viață” (cauza multor rele contemporane în sufletul omului, în societate și în ecologia planetară), recomand capitolele de mai jos din cartea Sensul creației. Actualitatea cosmologiei Sfântului Maxim Mărturisitorul:

IV. Cosmologia în Ortodoxie şi Occident
Ştiinţele naturii şi cosmologia / 126
Cosmologia autonomă şi cosmologia teonomă / 133
Creaţionism şi evoluţionism / 136
Criza ecologică şi sfârşitul lumii / 141.

Știu că în secolul vitezei și al superficialității e greu să aloci 15-20 de minute ca să citești câteva pagini, dar chiar merită, măcar „de dragul diversității”. Se pot înțelege multe dintre rădăcinile postmodernismului și neomarxismului progresist contemporan ce reflectă ideologia/distopia huxley-orwelliană de tip „cancel culture” care pendulează între hedonism și nihilism, dar nu-l înnobilează pe om, oricâte artefacte tehnologice și-ar implanta acesta ca să-și depășească condiția biologică. „Lumea modernă a ajuns să definească „progresul” în funcție de cât de tare se îndepărtează de moralitatea creștină. Secretul Noii Moralități este negarea sufletului. Evul Progresivist nu înțelege virtutea și dărâmă civilizația pe care a moștenit-o. Eutanasia este un simbol potrivit: ultimul sacrament al unei societăți care nu mai aspiră la rai, ci doar la o distrugere fără durere.” (Joseph Sobran – EVUL ÎNTUNECAT, NOUA MORALITATE, Editura Contramundum, 2020, p. 14-15)

Recomandare pentru citit: Joseph Sobran – EVUL ÎNTUNECAT, NOUA MORALITATE (Editura Contramundum, 2020)

„Lumea modernă a ajuns să definească „progresul” în funcție de cât de tare se îndepărtează de moralitatea creștină. Secretul Noii Moralități este negarea sufletului. Evul Progresiv nu înțelege virtutea și dărâmă civilizația pe care a moștenit-o. Eutanasia este un simbol potrivit: ultimul sacrament al unei societăți care nu mai aspiră la rai, ci doar la o distrugere fără durere.” – p. 14-15

Recomandare pentru citit: Gabriel Purcăruș – CORECTOPIA (Editura Doxologia, 2018)

„Hristos nu a promis o viață terestră uscată, plină de frustrări, petrecută în așteptarea plictisită a unui „cer” îndepărtat, ci una deplină, bogată sufletește, care începe aici și acum. Instinctiv, sufletul nostru tânjește după cunoașterea imediată a Dumnezeului veșnic, care să confere plinătate cotidianului nostru agitat, trăit la ritmurile nebune ale unui secol în care aparatele ce ne înconjoară sunt din ce în ce mai inteligente, iar noi din ce în ce mai ignoranți. În absența unei oferte spirituale solide din partea creștinilor, cei însetați de sens din Occidentul de azi caută să-și satisfacă dorul de absolut prin droguri, experiențe sexuale cât mai diverse sau îmbrățișând utopii seculare precum salvarea planetei sau construirea societății atotinclusive.

Derapajele moderne ar trebui să dea de gândit liderilor Bisericii și să îi îndemne la un serios examen de conștiință. În fond, Trupul lui Hristos nu are un scop administrativ-birocratic, adică o perpetuare a infrastructurii instituționale, ci să aducă viața în inimile celor morți, speranța în sufletul celor deznădăjduiți, bucuria pe fața celor întristați. Biserica există pentru a oferi tuturor paharul vieții veșnice, ostoindu-le setea de absolut.”

(fragment din capitolul Viață înainte de moarte, p. 170-171)

CĂRȚI UTILE (DE DESCĂRCAT URGENT)

Marea Enciclopedie a Cunoașterii

Financiarul si Editura Litera – 6 Volume (legate într-un singur pdf)
Paginile din imagini corespund paginației din document.
http://www.mediafire.com/file/a66uorr41ggo8jq/MEC-MED.rar/file

Marele dicţionar geografic al României

Autor: George Ioan Lahovari
Ediţie: 1898 – 1902, 5 volume
Vol. I-III:https://www.mediafire.com/file/a5a116mkv4si5a4/MDGeoRo0103.rar/file
Vol. IV-V:http://www.mediafire.com/file/xss6cy37ddf4be3/MDGeoRo0405.rar/file

Flora României

13 volume: 1952-1976 (format DjVu, un fel de pdf mai compact)Vol. I-IV:https://www.mediafire.com/file/z5aeas241cecrkl/FlorRo0104.rar/file
Vol. V-VIII:https://www.mediafire.com/file/5zv9g079o60d77n/FlorRo0508.rar/file
Vol. IX-XIII:https://www.mediafire.com/file/1631daa8kmmbr9l/FlorRo0913.rar/file

Dicționare vechi:https://app.box.com/s/k9zii9gie1qncl1cvm1w

Manuale vechi:https://app.box.com/s/tt9v08iiue1cag6yiail

Agricultură:https://app.box.com/s/69j4u5flvio1tgvmokz4

Marea Istorie Ilustrată a Lumii

Financiarul şi Litera Internaţional – 7 + 2 Volume
Vol. I – IV:https://www.mediafire.com/file/3wk8hqx85g9fdp6/MIIL-Med-0104.rar/file
Vol. V – VII:https://www.mediafire.com/file/gs1bldqgqghrfkf/MIIL-Med-0507.rar/file
Vol. VIII – IX:https://www.mediafire.com/file/0nzxjs1951sfr98/MIIL-Med-0809.rar/file

Mica Enciclopedie Tehnică Ilustrată

https://www25.zippyshare.com/v/71378740/file.html

DESCOPERIŢI MINUNILE LUMII

Editura Reader’s Digest, Ed. a II-a revizuită
Bucureşti, 2006, 460 pag.
http://www.mediafire.com/file/cayitgegpj3me64/DML_ini.rar/file

Enciclopedia Ilustrată a Familiei

Colecțiile Cotidianul-Educativ – 16 volume

Vol. I – V:http://www.mediafire.com/file/pnmgvd95k2v0cjl/EIF_1-5.rar/file
Vol. VI – XI:http://www.mediafire.com/file/zpgtcni8ai6z163/EIF_6-11.rar/file
Vol. XII – XVI:http://www.mediafire.com/file/ayytv8m7daav5nc/EIF_12-16.rar/file

Cateheza ”Noi și icoana” – 15.04.2010

Cele mai importante pasaje din cuprinsul catehezei (mai puțin câteva care sunt legate de exemplificări grafice  și care nu se aud prea bine) se pot asculta aici:

http://www.trilulilu.ro/PustnicuDigital/dd403fbbbef4ff