Mântuitorul Iisus Hristos, Fiul și Cuvântul lui Dumnezeu întrupat, îşi ascundea sub acoperământul trupului și al simplității veții Lui pământești strălucirea naturală a slavei dumnezeieşti, pe care o avea în El Însuşi şi pe care o păstrase și după Întruparea Sa. Încă de la zămislirea Sa de la Duhul Sfânt în pântecele Preacuratei Fecioare Maria, Dumnezeirea S-a unit cu firea umană, slava divină devenind, în mod ipostatic, slava trupului asumat. Dar, pentru a nu le forța libertatea și alegerile oamenilor cu strălucirea slavei Sale necreate și de vederea căreia se cutremură toate făpturile cerești, Hristos „S-a deşertat pe Sine, chip de rob luând, făcându-Se asemenea oamenilor, şi la înfăţişare aflându-Se ca un om, S-a smerit pe Sine, ascultător făcându-Se până la moarte, şi încă moarte pe cruce” (Filipeni 2, 7-8). Slava Lui infinită a fost astfel acoperită de smerenia Lui infinită.
De aceea, pentru a-i încredința pe cei mai apropiați dintre ucenici de dumnezeirea Sa ca ei să nu se tulbure în vremea Pătimirii Sale pentru mântuirea lumii, Hristos i-a luat deosebi pe Petru, Iacov și Ioan pe muntele Taborului ca să se roage. Și atunci, în vremea și în starea culminantă a rugăciunii, „Domnul Iisus Hristos S-a schimbat la Faţă, nu asumând ceea ce El nu era, ci arătându-le Apostolilor Săi ceea ce El era, deschizându-le ochii şi, din orbi cum erau, făcându-i văzători ai slavei lui veșnice” (Sfântul Ioan Damaschin, Cuvânt la Schimbarea la Faţă). Astfel, El le-a făcut ucenicilor dovada anticipată a Împărăției Sale din veacul viitor. „Hristos a deschis ochii Apostolilor Săi, iar aceştia, cu o privire transfigurată de puterea Duhului Sfânt, au văzut lumina dumnezeiască unită cu trupul Său și strălucind din el. Au fost, deci, ei înşişi schimbaţi la faţă şi au primit prin harul Duhului puterea de a vedea şi cunoaște schimbarea survenită în firea noastră datorate unirii sale cu Dumnezeu-Cuvântul.” (Sfântul Grigore Palama)
„Precum este soarele pentru cele ale simţurilor, aşa este Dumnezeu pentru cele ale sufletului” (Sfântul Grigorie Teologul), de aceea Evangheliștii spun că Faţa Dumnezeului-Om, „lumina cea adevărată Care luminează pe tot omul care vine în lume” (Ioan 1, 9), strălucea ca soarele. Dar această lumină este incomparabil superioară oricărei lumini create şi, din acest motiv, incapabili să îi mai suporte strălucirea inaccesibilă, Apostolii au căzut la pământ.
Lumina nematerială, necreată şi mai presus de timp, este Împărăţia lui Dumnezeu venită întru puterea Duhului Sfânt, după cum Domnul promisese Apostolilor Săi (cf. Matei 16, 28). Întrevăzută atunci pe munte pentru o clipă, această lumină va deveni moştenirea veşnică a Sfinților în Împărăţia lui Dumnezeu, când Hristos va veni din nou, strălucind în toată înfinitatea slavei Sale. Hristos va reveni cu putere și slavă, în această slavă care a strălucit pe Tabor, care a ieșit din mormânt în ziua Învierii Sale, şi care, străbătând sufletele şi trupurile celor aleşi, îi va face să strălucească şi pe ei „precum soarele” (cf. Matei 13, 43).
Dar, minunea Transfigurării Domnului Hristos, ca teofanie a Sfintei Treimi, este experiența mistică cea mai înaltă a Sfinților și a Bisericii înseși. Asemeni Apostolilor de pe vârful Taborului, numeroşi Sfinţi au fost martorii acestei arătări a lui Dumnezeu în lumină, iar lumina nu este pentru ei doar un subiect de contemplaţie, ci e însuși harul îndumnezeitor care le permite să „vadă” pe Dumnezeu, după cuvântul Psalmistului „întru lumina Ta vom vedea lumina” (Psalmul 35, 10).
Sărbătoarea Schimbării la Faţă a Domnului este prin excelenţă sărbătoarea îndumnezeirii firii umane şi a participării trupului nostru trecător la bunătățile veşnice care sunt mai presus de fire. Înainte chiar de a împlini mântuirea noastră prin Jertfa și Învierea Sa, Mântuitorul le-a arătat ucenicilor Săi că scopul Întrupării Sale în lume este să aducă pe tot omul la cunoașterea lui Dumnezeu, la vederea slavei Lui necreate și, prin aceasta, la dobândirea vieții veșnice, la îndumnezeire. Din acest motiv sărbătoarea Schimbării la Faţă îi atrage în mod deosebit pe călugări, care îşi închină întreaga viaţă lui Dumnezeu, Celui ce Se descoperă în liniște, în rugăciune și lumină. Astfel, numeroase mănăstiri și schituri au fost ridicate și închinate acestei sărbători, mai ales după afirmarea și răspândirea teologiei isihaste a Sfântului Grigorie Palama, din secolul al XIV-lea, despre natura și vederea luminii taborice.
Cateheza iconografică
MĂRTURIILE ICOANEI SHIMBAREA LA FAȚĂ (PDF)
*
*
Predicile Sfântului Antim Ivireanul
la praznicul Înfrumusețării Domnului
Luna lui avgust, 6. Cazanie la Preobrajeniia Domnului[1]
– I –
„Luat-au Iisus pre Petru şi pre Iacov şi pre Ioann, fratele lui şi i-au suit pre dânşii într-un munte înalt deosebi şi S-au schimbat faţa înaintea lor.” (Matei 17, 1)
Cuvintele acéstea sunt ale Sfintei Evanghelii, dintru carele avem să înţelegem de preaslăvita Schimbarea Féţii a Domnului nostru Iisus Hristos, ce s-au făcut în muntele Thavorului. Că vrând ca să arate mărirea Sa ucenicilor Săi şi noao, mai nainte cu puţinel, zice Evanghelia cum că umblând Iisus în părţile Chesariei lui Filip, întreba pre ucenicii Săi zicând: „Cine îmi zic Mie oamenii a fi?”. Iar Petru apostolul din descoperirea Părintelui ceresc dintre toate célelalte vorbe ale ucenicilor i-au zis cum că iaste Fiiul lui Dumnezeu celui viu şi cu acest mijloc descoperind tuturor mărirea Sa cea mare, ocara patimii Sale ucenicilor Săi celor întăriţi întru această credinţă o au arătat zicând că I să cade Lui a mérge în Ierusalim şi multe a păţi de <la> bătrâni şi de la arhierei şi de <la> cărturari şi a să omorî şi a treia zi a înviia din morţi.
Continuă lectura
MĂRTURIE CREȘTIN-ORTODOXĂ 