Intelectualii raționaliști și înțelepciunea harului

Intelectualii raționaliști au impresia că pot explica multe (nu zic totul, deși unii chiar sunt orbiți de propria importanță și cred că totul poate fi cunoscut rațional și eventual „recreat” prin tehnologie – de fapt ei nu cunosc realitatea, ci doar modelul lor de reprezentare a realității, model mai mult sau mai puțin aproximativ și eficient/utilitarist), dar nu văd infinitul de taine prezente la toate nivelurile existenței, pentru că nu au smerenia sesizării prezenței și lucrării lui Dumnezeu în adâncurile realității (exterioare și interioare), dincolo de sincronicitatea, cauzalitatea și armonia evenimentelor și experiențelor care fac „bună foarte” lumea creată de el (inclusiv lumea interioară a omului). Pentru că și lumea creată are taine apofatice, nu doar Dumnezeu cel necreat…

Or, numai rugăciunea smerită și euharistic-doxologică (rostită, gândită și simțită cât mai neîntrerupt în Duhul Sfânt) te unește cu Dumnezeu cel Viu, Sfânt, Înțelept și Iubitor, cel „de infinite ori infinit” (cum zice Sfântul Maxim Mărturisitorul) și te dilată existențial spre veșnicia și necuprinsul înțelegător și iubitor dumnezeiesc în Iisus Hristos – Logosul divin „prin Care toate s-au făcut”. Doar primind prin harul Duhului Sfânt mintea/înțelegerea lui Hristos, creștinul rugător și cultivat poate fi un intelectual adevărat, un înțelept autentic, adică vede/înțelege corect realitatea, cu smerenie și evlavie față de rațiunile, intențiile și lucrările creatoare ale lui Dumnezeu care nu pot fi cuprinse în cuvinte/concepte limitate, supuse modelor și modelelor istorice și ideologice schimbătoare. Doar această înțelepciune iubitoare vede și prețuiește euharistic lumea și oamenii înaintea lui Dumnezeu care „vrea ca tot omul să se mântuiască și la cunoștința Adevărului să vină”. Doar luminat de harul dumnezeiesc, creștinul rugător primește dreapta socoteală, darul discernământului, prin care distinge binele de rău, dincolo de aparențele adesea înșelătoare pe care diavolul le folosește ca să amăgească oamenii și să-i agațe în răzvrătirea lui față de Dumnezeu – Creatorul Înțelept și Iubitor.

Să nu uităm că intelectualii vicleni, posesori de știință fără con-știință și fără credință vie în Dumnezeu cel Viu, s-au demonizat și au generat cele mai sinistre forme de tortură și ucidere în masă, cele mai totalitare regimuri politice și cele mai abjecte forme de manipulare a conștiinței oamenilor (mai ales în ultima vreme) care, dezinformați, au ajuns (din ne-știință, frică și rușine, prin amăgire, constrângere și intimidare) să ia răul drept bine și să-i și persecute pe cei ce nu fac ca ei. Adică au atins nebunia de care vorbește Sfântul Antonie cel Mare: „Va veni vremea ca oamenii să înnebunească și când vor vedea pe cineva că nu înnebunește se vor scula asupra lui, zicându-i că el este nebun, pentru că nu este asemenea lor”…

De ce Dumnezeu face de rușine știința acestei lumi și pe cei nedrepți cu semenii lor?…

Mărturia profetică a Bisericii lui Hristos și Sfinții Închisorilor

Cursul 140 de vindecare sufletească la vremea crizei cu mască (8 martie 2024) realizat de Pr. Bogdan Florin Vlaicu

Subiectul dezbaterii: despre dimensiunea profetică a Ortodoxiei, despre profeții mai vechi și mai noi care pregătesc a doua venire a lui Hristos și Înfricoșătoarea Judecată, de la predica eshatologică a Mântuitorului și până la Părinți duhovnicești contemporani, Sfinți ai închisorilor comuniste pe care îi vom pomeni pe 9 martie, dintre care unii vor fi canonizați anul viitor

Invitat: părintele Filotheu Monahul de la Mănăstirea Petru Vodă

Sursa Facebook:

Sursa Youtube:

Revoluția transumanistă, mutațiile axiologice, tirania globală și vremurile de pe urmă

Articolul poate fi descărcat (PDF) de aici:
https://patermihail.files.wordpress.com/2023/11/revolutia-transumanista.pdf

Vezi acest document pe Scribd

Anunțată cumva și pregătită ideologic în ultima sută de ani, dar în mod accelerat în ultimii 20 ani de către o elită globalistă, revoluția transumanistă este experiența cotidiană care ne învăluie, vrând-nevrând, pe fiecare dintre noi, oamenii de pe Pământ. Și chiar dacă nu ne implicăm activ rezonând cu, profitând de și promovând „valorile” și „idealurile” revoluționare, totuși, toți suportăm pasiv consecințele implementării ei tehnologice și politice.

Dar nu trebuie să vedem doar aparențele mișcătoare din planul material al acestei turbulențe globale, ci trebuie să privim cu mintea trează în plan spiritual, înțelegând intențiile „păpușarilor”, fiind conștienți de faptul că, în vremurile grele pe care le traversăm, avem de înfruntat multe provocări viclene din partea vrăjmașilor văzuți și nevăzuți ai lui Dumnezeu, ai Mântuitorului Iisus Hristos, ai Evangheliei și ai Bisericii Lui Dreptslăvitoare. Iar noi, potrivit Sfinților Părinți ai Bisericii, în calitate de credincioși creștini, avem datoria să ne întărim duhovnicește și să rezistăm cu demnitate și cuviință pe calea mântuirii, „pe noi înșine și unii pe alții și toată viața noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm”.

Perspective teologice, filozofice și politice
asupra vremurilor contemporane

Prin promisiunile unui viitor mai bun, transumanismul, ca ideologie[1] tehnicist-postmodernistă, a stârnit de la bun început și stârnește încă în mediul cultural și politic mondial nu numai speranțe utopice, ci și dezbateri aprinse, deoarece mulți oameni de cultură contemporani[2] (teologi, filozofi, medici, bioeticieni, artiști și oameni de știință) au ridicat numeroase întrebări și critici argumentate, manifestându-și îngrijorările serioase referitoare la consecințele aproape inevitabile din plan mental și social; asta pentru că invazia tehnologică agresivă[3] în toate domeniile vieții omenești cotidiene[4] are efecte multiple înlănțuite și adesea nebănuit de periculoase[5].

Mutațiile generate de transumanism nu se referă doar la „resetarea”/redefinirea semantică a vocabularului[6] (care trebuie încadrat în formele și „normele” corectitudinii politice), ci și la toate modificările structurale/fizice, de gândire și de comportament (degradarea înțelegerii vieții, a sufletului uman și a cosmosului provoacă și o împătimire lăuntrică, dar și o manifestare exterioară specifică), precum și la reorganizarea vieții interioare și exterioare/sociale deopotrivă (relațiile omului cu semenii și cu diverse instituții) sub auspiciile tehnologizării[7] și digitalizării tot mai extinse. Putem sesiza, astfel, cele două tendințe majore în relaționarea interumană actuală: 1. instaurarea de false nevoi și noi obiceiuri mentale și comportamentale[8] în omul „viitorului” și 2. „filtrarea” activităților și interacțiunilor dintre oameni prin intermediul tehnologiei care denaturează umanitatea și chiar creează o distanțare fizică și socială, care, cel puțin în practica economică, educațională și medicală a ultimilor ani, a dat deja numeroase și dăunătoare rateuri.

Biserica Ortodoxă, sub adumbrirea Duhului Sfânt dătător de viață, iubire și înțelepciune, are misiunea profetică și obligația de a citi semnele vremurilor și de a furniza grabnic credincioșilor lămuriri teologice și bioetice în ceea ce privește înțelegerea corectă și interacțiunea nepăguboasă a oamenilor cu tehnologiile tot mai invazive și cu ideologia transumanistă care animă, iată, fenomene/schimbări culturale, politice și sociale unice în lumea contemporană. Iar aceste fenomene trebuie descifrate în cheie duhovnicească, analizându-se nu numai statisticile din planul văzut, obiective, adeseori post-factum, ale acțiunilor săvârșite de oameni influenți, ci și inducțiile/înrâuririle nevăzute, rele și demonice de-a dreptul, ante-factum; toate aceste analize-predicții ale Bisericii[9] au rolul de a trezi conștiințele adormite/amețite (de grijile cotidiene și de propaganda dirijată) și pot face ca unele evenimente tulburătoare și daune să fie prevenite, tratate strategic și poate chiar evitate în timp util. Biserica nu trebuie să fie indiferentă la încercările exterioare cotidiene ale credincioșilor creștini (la nivel micro) și la tulburările culturale și social-politice de la nivel macro (global), rămânând înțepenită cumva doar într-o propovăduire dogmatică (aspațială și atemporală) și într-un activism social-filantropic (fără discernământ), mediatizate spre convingerea ateilor și a „căldiceilor” că e bună și Biserica la ceva în societate.