1. De regulă, trimiterea la dispozitive sau cipuri de urmărire și control al comportamentului omului simplu stârnește ironii care se termină cu clișeul „teoria conspirației”. Numai că, în cazul Internet of things/bodies, nu mai este vorba de teorie, ci de fapte (chiar premiate de instituții de prestigiu sau de elemente fundamentale din structura statului de drept), iar ignorarea acestor fapte îi face pe toți ceilalți complici pasivi ai acestei conspirații. Iată două exemple:
a). Despre affective computing se vorbea, cu titlu de SF, încă din anul 1997, când o cercetătoare de la MIT, Rosalind Picard, a publicat o carte cu acest titlu. Picard a oservat atunci că, deși emoțiile obișnuite și vizibile au expresii cognitive și corespondențe în limbaj (de exemplu, dacă simt teamă spun „mi se face frică”), cele mai multe fie nu au astfel de corespondențe, fie sunt imperceptibile. Cu toate acestea, computerele (sau obiectele și dispozitivele „smart”, în prezent) pot nu numai să detecteze aceste emoții nenumite ori imperceptibile, dar pot și să le colecteze, să le stocheze și să le clasifice, creând modele de analiză (pattern) pe baza cărora vor putea fi oricând și la oricine recunoscute și focalizate. Rosalind Picard si-a constituit propria companie, în 2017, pentru a valorifica aceste descoperiri pe care le făcuse în urmă cu 20 de ani. S-a numit … Affectiva. Afacerea s-a axat, initial, pe aplicații medicale inofensive și benefice (de exemplu, comunicarea cu copii care au autism). Dar, în scurt timp, afacerea s-a extins la dotarea tuturor dispozitivelor „smart” cu … cipuri emoționale1.
b). În anul 2015, compania Realyes a câștigat un grant de 3,5 milioane de euro de la Comisia Europeană pentru un proiect denumit SEWA (Automatic Sentiment Analysis in the Wild, în traducere brută, „analiza automatică a sentimentelor în sălbăticie”…), destinat construcției unei tehnologii capabile să „citească”, să stocheze și să analizeze automat emoțiile persoanelor care văd sau percep un „conținut” (text, poză, video, desen animat, meme), pentru a măsura cu precizie gradul în care respectivele persoane au apreciat sau au dezaprobat conținutul. Imediat ce a luat cunoștință de acest proiect, directorul general al AOL Internațional s-a entuziasmat atât de tare încât a declarat că acest proiect este un adevărat Sfânt Graal pentru marketingul în domeniul video, un salt uriaș în domeniul aplicațiilor tehnologice. În 2016, Comisia Europeană a acordat companiei Realyes, pentru realizarea proiectului SEWA, premiul Horisons 2020, motivând că această tehnologie va ajuta comercianții să își construiască reclame mai relevante și să își facă vânzările mai sigure2…
Exact ce am intuit de multă vreme: în medicina resetată a viitorului, actul medical (profilaxie, diagnoză și tratament) tinde să devină un fel de service bio-nano-tech online, unde relația medic-pacient va fi redusă la minimum, iar medicii vor deveni, dacă nu depanatori IT, atunci doar supraveghetori birocrați ai actului tele-medical (sau de remote health control) coordonat de sistemele medicale electronice.
Este vorba de un interviu din 2018, atenție!!!, acordat de filozoful resetician Yuval Noah Harari (sfătuitorul principal al lui Klaus Schwab) Christinei Lagarde (cea care afirma că bătrânii sunt consumatori inutili ai resurselor). La minutul 12:25 se abordează problema medicinii viitorului și a medicilor care vor deveni inutili în fața inteligenței artificiale (IA) care va monitoriza continuu trupurile oamenilor prin biosenzori de pe corp sau din corp (prin Internet of Bodies – IoB) și starea lor de sănătate și va stabili un algoritm dinamic de diagnostic și tratament. Medicii vor trebui să se reinventeze, și în loc de venit vor aveaun fel de… ajutor financiar. Se pare că în viitor va fi nevoie mai multă de asistenți medicali decât de doctori, deoarece munca asistenților este mai greu de înlocuit cu algoritmii IA.
Oricum, tot interviul este sinistru, mai ales că e ușor de înțeles în perspectiva (devenită din ce în ce mai mult realitate a) monitorizării globale prin tehnologie și a dictaturii medicalo-digitalo-politice de care vorbeam încă de la începutul plandemiei.
A se citi/urmări cu atenție și următoarele articole:
Întrebare: cum vor insera bio-nano-senzorii în corpurile tuturor oamenilor (inclusiv copii), dacă nu prin vaccipuri, mm? 🤔 De asta și este atâta secretomanie la firmele Bio-Nano-Tech producătoare în jurul temei referitoare la compoziția „vaccinurilor” revoluționare din ultimii ani…
Civilizația actuală a devenit dependentă de informatia intermediată de „ecrane” așa cum nu s-a mai întamplat niciodată în istoria omenirii. Toate civilizațiile umane au trăit într-o lume în care experiența directă a realitații și informația directă extrasă din realitatea înconjurătoare au fost dominante.
Vă invităm în zilele 23-25 mai 2022 sa participați la conferințele și workshop-urile organizate de Centrul de Spiritualitate „Sfântul Grigorie Palama” și Universitatea Politehnica București, unde vom aborda disciplina gândirii și exercițiul gândirii critice.
Agenda evenimentului:
Ziua 1: 23-05-2022 – Rectorat AN010 ! – Prima parte se constituie dintr-o prezentare a principalelor teme.
Ziua 2: 24-05-2022 Bibliotecă -sală 3:2! – Seminar interactiv – discuții și studii de caz – Teme: – Informația prin imagine intermediată și care sunt principalele probleme ale acesteia.
Ziua 3: 25-05-2022. Bibliotecă – sală 3:2! – Seminar interactiv – discuții și studii de caz. Cât de obiectivă și exactă este de fapt știința. – Teme: – Situația din sistemul de cercetare occidental atât anglo-saxon cât și cel din Uniunea Europeană.
Un interviu cutremurător cu Părintele Jean Boboc despre transumanism, religia mondializării. Suntem în fața unei revoluții „en marche”, a unui totalitarism, prelungire a marxismului, care vizează crearea omului nou
În interviul de mai jos Jean-Michel Vernochet, cunoscut jurnalist francez dialoghează pe tema transumanismului cu Părintele Jean Boboc, preot econom stavrofor la Catedrala Ortodoxă Româna „Sfinții Arhangheli” din Paris. Părintele Jean Boboc este doctor în medicină la Facultatea de medicină din Paris și doctor în teologie la Institutul Saint Serge din Paris. Discipol al lui Mircea Eliade și unul dintre principalii traducători în franceză ai Părintelui Dumitru Stăniloae, este și rectorul Centrului Ortodox de Studii și Cercetare „Dumitru Stăniloae”, unde ține cursuri de antropologie și bioetică. Recent, Părintele Jean Boboc a publicat o carte care se numește: „Transumanismul decriptat – Metamorfoza corăbiei lui Tezeu” – prefațată de profesorul Pierre Magnard, profesor emerit la Sorbona.
Jean-Michel Vernochet: Astăzi vom vorbi despre o chestiune foarte importantă, care este transumanismul, cât și despre alte chestiuni de actualitate. Mai întâi putem spune că preocuparea medicinii tradiționale este de a vindeca și a preveni boala, de a „repara” corpul. Pe de altă parte, astăzi sunt oameni care cred că am intrat într-o realitate augmentată, când se modifică omul, se denaturează. Vorbim de căi intruzive când se încorporează omului anumite proteze electronice, se fac implanturi în creier. Alții ar vrea, pe alte căi, să modifice genomul uman, să modifice organismele genetic [OGM]. Și, aceștia vor să facă revoluție, să facă un marș forțat, să „meargă mai repede decât muzica”, adică să forțeze lucrurile.
Dragi prieteni, vă invit vineri, 11 februarie 2022, de la ora 21:30 (ora României), să participați la cursul 52 de vindecare sufletească la vremea crizei cu mască: o dezbatere cu invitații mei speciali, Virgiliu Gheorghe Vlăescu, doctor în bioetică și coordonator al clinicii ImunoMedica din București, și părintele arhimandrit Mihail Stanciu, inginer și doctorand în teologie. Vom vorbi despre Metataverse, manipularea prin mass-media și social-media, considerente bioetice referitoare la Transumanism, Marea Resetare, criza actuală și Marea Revenire la Hristos. Vă propunem o abordare documentată a acestor subiecte, o evaluare a perioadei pe care o traversăm, soluții la provocările spirituale adresate de acestă criză, o dezbatere liberă despre situația actuală și răspunsuri la întrebări care vă tulbură pacea sufletească, argumentate cu precizări ale specialiștilor din diferite domenii.
„Civilizația „ecranelor”, a realității virtuale – de la cinematograf și televizor până la internet și telefonul mobil – a produs mutații esențiale în modul de gândire al generațiilor actuale. Aceste schimbări sunt însă de dată oarecum recentă, dacă ne raportăm la momentul inventării cinematografului, trecând prin televizor și ajungând în zilele noastre la ecranele de smartphone. Aceste schimbări se suprapun peste altele, mai vechi, care au început să apară odată cu Revoluția franceză, iar apoi cu Revoluția științifică și industrială, și care au alterat fundamental spiritul critic și viziunea asupra realității a omului modern, în comparație cu omul dinaintea ecranelor și omul pre-ideologic.
Capacitatea omului de a emite o evaluare critică este condiționată de accesul lui la realitate, iar accesul neintermediat la realitate produce experiență de viață. Experiența de viață neintermediată a fiecăruia dintre noi este unică și fundamentală supraviețuirii la nivel primar. Prin „realitate” se înțelege acea percepție la care au acces cele cinci simțuri ale noastre – văzul, auzul, mirosul, pipăitul, gustul –, dar și gândirea, care le procesează. Această experiență este primul scut care ne ferește de manipulări sau minciuni grosolane. Copiii, și mai ales copiii mici, nu au spirit critic. Ei cred orice li se spune. De aceea le și plac poveștile, pentru că ei cred în realitatea poveștilor. Unul dintre motivele principale pentru care copiii sunt atât de creduli este tocmai lipsa lor de experiență de viață. Dacă îi spui unui copil să-și bage mâna în foc, ar putea să accepte fără probleme, tocmai pentru că nu are experiența focului.
Din păcate, tocmai acest scut primar de apărare mentală a fost puternic afectat prin apariția mass-mediei și a ecranelor. Suntem, de departe, generația cea mai ruptă de realitate din istoria omenirii. O statistică oficială din 2012 descoperea că adolescenții petrec în jur de 12 ore în fața unui ecran de orice fel (de la TV la smartphone). În 2018, Pew Research, un reputat think-tank din Statele Unite, raporta că aproape 40% dintre tinerii între 18-29 de ani sunt online „aproape constant”. Categoria matură, 30-49 de ani, este și ea constant online în proporție de 36%. Noua generație, așa-numita „generație Z”, născută după 2000, bate toate recordurile, și nu este deloc surprinzător. Peste 50% dintre ei sunt online „aproape constant”, unde „constant” înseamnă „zi și noapte”. Aceasta înseamnă că, în perioada de veghe, omenirea întreagă nu este „conectată” la realitatea înconjurătoare, nu interacționează cu cei din jurul lor pentru perioade lungi de timp. Miliarde de oameni sunt pur și simplu absenți, iar absenteismul lor de „aici și acum” este înlocuit, din ce în ce mai mult, cu prezența în „realitatea” virtuală.
Prima caracteristică fundamentală a acestei „realități” o reprezintă faptul că, spre deosebire de realitatea clasică, este „o lume” construită de alții, cu reguli făcute de alții, cu informații pe care simțurile noastre nu le pot controla. De fapt, am fost setați să ne obișnuim cu înlocuirea treptată a experienței noastre de zi cu zi, asupra căreia avem control direct, cu o altă realitate, cea a ecranelor, asupra căreia nu avem control.”
„Ce altceva este această dorință obsesivă de perfecționare și ameliorare a omului căzut prin tehnologie și inginerie genetică, dacă nu o parodie de îndumnezeire, o caricatură a sfințeniei? Transhumanismul este un soi de îndumnezeire răsturnată, care nu mai este îndreptată către Dumnezeu, ci dorește cucerirea veșniciei prin instrumentele vremelniciei. Omul îndumnezeit, sfântul, este singurul care cunoaște cu adevărat o preschimbare și o desăvârșire a întregii sale ființe. Are harisme mai presus de fire. Prin darul lui Dumnezeu, cunoaște cele trecute și cele viitoare, vede cele nevăzute și înțelege cele de necuprins cu rațiunea, transcende spațiul și timpul, vindecă boli și biruiește moartea, și este împreună-împărat al lumii și istoriei, ca prieten și frate al lui Hristos și fiu al lui Dumnezeu-Tatăl, după har. Sfântul este viu în veac, nu are nevoie de carcasa unui robot pentru a dăinui în timp, ci trupul său rămâne nestricat, mărturie văzută a unirii sale cu Dumnezeu, în timp ce cu sufletul este lucrător în Împărăția lui Dumnezeu.”
Dragi prieteni, vă invit vineri, 4 februarie 2022, de la ora 20:30, (21:30, ora României), să participați la cursul 51 de vindecare sufletească la vremea crizei cu mască: o dezbatere cu invitații mei speciali, părintele arhimandrit Mihail Stanciu, inginer și doctorand în teologie, și Ștefan Cârstea, cercetător științific la Institutul de fizică și inginerie nucleară din Măgurele. Vom vorbi despre provocările actuale ale noilor tehnologii: hibridizarea omului cu calculatorul prin cipuri și nanoboți și cu animalul prin transplant, transumanismul și ispita metataversului. Vă propunem o abordare documentată a acestor subiecte, o evaluare a perioadei pe care o traversăm, soluții la provocările spirituale adresate de acestă criză, o dezbatere liberă despre situația actuală și răspunsuri la întrebări care vă tulbură pacea sufletească, argumentate cu precizări ale specialiștilor din diferite domenii.
ARE DEATHS AND ADVERSE HEALTH EFFECTS AFTER VACCINATION AGAINST COVID-19 RELATED IN A PATHOLOGICALLY DETECTABLE WAY? – https://pathologie-konferenz.de/en/
Pr. Bogdan-Florin Vlaicu: Cursul 50 de vindecare sufletească la vremea crizei cu mască, o dezbatere cu invitații mei speciali, părintele arhimandrit Mihail Stanciu de la mănăstirea Antim din București, doctorand în teologie la Tesalonic și inginer, și cunoscutul jurnalist creștin Cătălin Sturza. Iată câteva subiecte care vor fi abordate: vești bune privind încetarea restricțiilor și a pandemiei în mai multe țări, scuze din partea unor jurnaliști pentru că au dezinformat în perioada crizei, atitudinea Bisericii privind inocularea și pașaportul sanitar în România și Grecia și provocări bioetice recente. Vă propunem o abordare documentată a acestor subiecte, o evaluare a perioadei pe care o traversăm, soluții la provocările spirituale adresate de acestă criză, o dezbatere liberă despre situația actuală și răspunsuri la întrebări care vă tulbură pacea sufletească, argumentate cu precizări ale specialiștilor din diferite domenii.