Jim Caviezel – Despre „lumea” din umbră

Pe de o parte, realitatea socială (foarte complexă de altfel) este creată și în mare parte controlată de oameni cu interese multiple, meschine și chiar malefice; chiar dacă ea are mai multe straturi (unele intenționat ocultate de structurile de putere de nivel înalt), totuși, Dumnezeu le descoperă (prin Duhul Sfânt, Duhul Adevărului) proorocilor Lui, căutătorilor și slujitorilor Lui sinceri, în ciuda propagandei puturoase și a fumigenelor de „acoperire” ale mass-mediei și social-mediei năimite și manevrate de „băeții” din umbră…

Pe de altă parte, Mântuitorul Iisus Hristos, Dumnezeu cel Viu, Adevărat și Iubitor, nu-Și lasă copiii (fideli Lui și lucrători ai poruncilor Lui) să fie înșelați de diavol (începătorul minciunii) și de acoliții săi răzvrătiți și ucigași, ci descoperă planurile acestora, le încurcă/zădărnicește și le distruge, pedepsindu-i la vremea rânduită pe cei vicleni și răi („Le va răsplăti lor Domnul după fărădelegea lor şi după răutatea lor îi va pierde pe ei Domnul Dumnezeul nostru.” – Ps. 93, 23).

De aceea trebuie să fim treji cu mintea, să ne rugăm ca Domnul Hristos să fie pururea cu noi, să ne lumineze și să ne întărească (în har, nădejde, răbdare și înțelepciune) pe calea Lui, strâmtă și mântuitoare, chiar dacă în jurul nostru vor încerca mulți să ne abată de la ea!

Sus să avem inimile!
☝️🙄💕🙏🤝😇

Pr. Bogdan Florin Vlaicu – Cursul 33 de vindecare sufletească la vremea crizei cu mască – 4.06.2021 (materialismul cu toate fațetele lui – abordare istorică, ideologică, politică – partea I)

Omul și Cezarul. Puterea (Capitolul IV din cartea lui Nicolai Berdiaev „Împărăţia lui Dumnezeu şi împărăţia cezarului”)

Cezarul reprezintă simbolul etern al puterii, al statului, al împărăţiei lumii acesteia. Există două puncte de vedere principale referitoare la relaţia între cezar, putere, stat, împărăţia lumii acesteia şi spirit, viaţa spirituală a omului, împărăţia lui Dumnezeu. Această relaţie este înţeleasă fie din perspec­tiva dualismului, fie din cea a monismului. Am mai avut oca­zia să vorbim despre valabilitatea relativă a dualismului în condiţiile lumii acesteia. Indiferent de coloratura sa religioasă sau antireligioasă, monismul tinde totdeauna spre tiranie. În schimb, dualismul, corect interpretat, între împărăţia cezaru­lui şi împărăţia lui Dumnezeu, între spirit şi natură, între spirit şi societatea etatistă poate deveni un fundament al libertăţii. Au fost greşit înţelese şi interpretate cuvintele evanghelice: „Daţi cezarului cele ce sînt ale cezarului şi lui Dumnezeu cele ce sînt ale lui Dumnezeu” şi cuvintele Sfîntului Apostol Pavel: „Nu este stăpînire decît de la Dumnezeu”. Tălmăcirea acestor cuvinte avea o nuanţă de servilism. „Daţi cezarului cele ce sînt ale cezarului” nu constituie nicidecum o definiţie religioasă a cezarului şi a împărăţiei lui, şi nici vreo evalu­are a lui. Este vorba doar de diferenţierea a două sfere diferite şi de inadmisibilitatea confundării lor. Iar cuvintele „nu este stăpînire decît de la Dumnezeu”, care aveau să joace un rol fatal, exprimau pretutindeni servilismul şi oportunismul faţă de puterea statală, care nu au nimic comun cu creştinismul. Cuvintele Apostolului Pavel sînt lipsite de orice semnificaţie religioasă, ele au un caracter pur istoric şi relativ, determinat de situaţia creştinilor în Imperiul Roman. Apostolul Pavel se temea ca nu cumva creştinismul să se transforme într-o sectă revoluţionar-anarhică. El intenţiona să insereze creş­tinismul în istoria universală. În afară de aceasta, trebuie reţinut faptul că ceva mai tîrziu, în timpul domniei lui Domitianus, puterea de stat era asemuită cu o fiară ivită din beznă. Chestiunea este mult mai complexă decît se crede îndeobşte atunci cînd se invocă aceste cuvinte ale Apostolului Pavel. Creştinismul îşi manifestase în suficientă măsură servilismul faţă de împărăţia cezarului.

America de carton și visul american

Descarcă articolul PDF

Vezi acest document pe Scribd

*