Teme de discuție: înțelesurile crucii, Crucea lui Hristos și crucea noastră, despătimirea ca drum al crucii, sfințenia ca proces duhovnicesc terapeutic și luminător, Părintele Sofian – chip al sfințeniei
„În vremea aceea un dregător oarecare s-a apropiat de Iisus și L-a întrebat, zicând: Bunule învățător, ce să fac ca să moștenesc viața de veci? Iar Iisus i-a zis: Pentru ce Mă numești bun? Nimeni nu este bun, decât Unul Dumnezeu. Știi poruncile: «Să nu săvârșești adulter, să nu ucizi, să nu furi, să nu mărturisești strâmb, cinstește pe tatăl tău și pe mama ta». Iar el a zis: Toate acestea le-am păzit din tinerețile mele. Auzind, Iisus i-a zis: Încă una îți lipsește: Vinde toate câte ai și le împarte săracilor și vei avea comoară în ceruri; apoi vino de urmează Mie. Iar el, auzind acestea, s-a întristat, căci era foarte bogat. Și, văzându-l întristat, Iisus a zis: Cât de greu vor intra cei ce au averi în Împărăția lui Dumnezeu! Că mai lesne este a trece cămila prin urechile acului decât să intre bogatul în Împărăția lui Dumnezeu. Zis-au cei ce ascultau: Și cine poate să se mântuiască? Iar El a zis: Cele ce sunt cu neputință la oameni, sunt cu putință la Dumnezeu.” (Luca 18, 18-27)
*
Referitor la dialogul dintre Mântuitorul nostru Iisus Hristos și dregătorul bogat (Luca 18, 18-27 și Marcu 10, 17-25) care-i cere sfat, aștern în continuare câteva idei:
1. Dregătorul vine sincer la Mântuitorul și-l întreabă „ce să fac ca să moștenesc (να κληρονομήσω) viața veșnică”. Deși mergea la templu și la sinagogă, păzind toate poruncile (pentru care este de apreciat) și rânduielile Vechiului Testament, deși auzise multe predici ale rabinilor și preoților din Ierusalim, totuși, dregătorul nu era mulțumit de ce aflase de la ei, deoarece în sufletul lui nu era sigur că va „moșteni” viața veșnică. Gândea că abia la sfârșitul vieții pământești va „moșteni” viața veșnică, ca o răsplată cronologică pentru o viață pământească trăită corect.
2. Deși Mântuitorul i-a primit osteneala dreptății împlinite din tinerețile lui, totuși, dregătorului îi lipsea ceva: detașarea de obiecte (bogățiile pământești) și atașarea cu toată inima/ființa de Dumnezeu. Multora bogăția fizică le oferă o anume poziție în societate (alimentându-le mândria uneori) și o siguranță a zilei de mâine, dar le poate fi și un stimul al lăcomiei fără oprire, deci o pricină a robiei sufletului în această lume trecătoare.
3. Soluția vindecării de atașamentul bolnăvicios (pătimaș) de bogăție, dar și de alte patimi, este milostenia către săraci, nu către rude sau admiratori. Milostenia te face sensibil/înțelegător la nevoile săracilor, adică milostenia te „ajută” să dai din surplusul tău celor ce au lipsuri/nevoi reale (care pot cauza și alte „căderi” în avalanșă). Dărnicia în exterior devine tămăduitoare a agresivității și posesivității (zgârceniei) din interior. Bogăția dăruită săracilor devine pricină de ridicare a lor și a altora din suferințe trupești și sufletești, adică se face izvor de bucurie și bunătate în cer (căci îngerii se bucură când un păcătos se pocăiește arătând aceasta inclusiv prin milostenie), în suflet și în comunitate.
4. Milostenia dată celor săraci din iubire smerită se adună ca o comoară în cer. Adică bogăția din cer a fiecăruia este proporțională cu dărnicia lui pe pământ, nu cu avuția lui temporară. Vorba ceea: „Comoara ta în cer o ai doar atât cât pe pământ dai”. Căci cu cât dăruiești mai mult, adică exersezi mai mult experiența iubirii milostive, cu atât te asemeni și te unești cu Dumnezeu cel milostiv și iubitor de oameni. Asta înseamnă că te umpli de energiile divine necreate care te modelează după prototipul nostru divin (Iisus Hristos) și te luminează încă de aici (nu doar la finalul vieții pământești), devenind făclie de lumină în lume și sare a pământului.
5. Treapta supremă a iubirii de Dumnezeu este lepădarea de „toate ale lumii” (care pălesc în fața strălucirii slavei și iubirii divine) din iubire pentru Hristos și urmarea Lui. Apropo-ul Domnului era și către ucenicii Săi care L-au urmat lăsând toate în urmă, dedicându-se împlinirii și vestirii Evangheliei mântuirii oamenilor.
6. Dregătorul s-a întristat „căci era foarte bogat”, considerând că-și pierde sursa fericirii pământești, a poziției sociale, a libertății, a siguranței și controlului viitorului din viața proprie, dovedind un atașament exagerat față de bogăția trecătoare (și față de viața muritoare) care-l frâna din aspirația către viața cea nemuritoare. De aceea este greu să se mântuiască cei bogați, cei ce se încred în averea lor pământească (materială sau de cunoaștere superficială a lumii). Acest atașament exagerat față de ce ai la un moment dat este o piedică în evoluția ta duhovnicească, întrucât te „leagă” de cele de jos și nu lasă să le depășești/lepezi ca să te umpli de cele de mai sus, de tainele cerești, negrăite și necuprinse.
7. Mântuirea stă în puterea lui Dumnezeu, nu a oamenilor, întrucât El rânduiește câte un tratament de vindecare (canon) specific fiecărui om, potrivit patimilor și măsurii lui, și prin împlinirea tratamentului omul se umple de puterea lui Dumnezeu și se vindecă de toate atașamentele pătimașe care-i otrăvesc mișcarea inimii spre iubirea/viața veșnică în Dumnezeu.
Predica din Duminica a XII-a după Cincizecime (Tânărul bogat), 19 august 2018
„În vremea aceea a venit la Iisus un învățător de lege, ispitindu-L și zicând: Învățătorule, ce să fac ca să moștenesc viața de veci? Dar Iisus a zis către el: Ce este scris în Lege? Cum citești în ea? Iar el, răspunzând, a zis: «Să iubești pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta și din tot sufletul tău și din toată puterea ta și din tot cugetul tău, iar pe aproapele tău, ca pe tine însuți». Atunci Iisus i-a zis: Drept ai răspuns; fă aceasta și vei fi viu. Dar el, voind să se îndreptățească pe sine, a zis către Iisus: Și cine este aproapele meu? Iar Iisus, răspunzând, a zis: Un om cobora de la Ierusalim la Ierihon, și a căzut între tâlhari, care, după ce l-au dezbrăcat și l-au rănit, au plecat lăsându-l aproape mort. Din întâmplare, un preot cobora pe calea aceea și, văzându-l, a trecut pe alături. De asemenea și un levit, ajungând în acel loc, venind și văzând, a trecut pe alături. Iar un samarinean, mergând pe cale, a venit la el și, văzându-l, i s-a făcut milă și, apropiindu-se, i-a legat rănile, turnând pe ele untdelemn și vin; apoi, punându-l pe asinul său, l-a dus la o casă de oaspeți și a purtat grijă de el. Iar a doua zi, scoțând doi dinari, i-a dat gazdei și i-a zis: Ai grijă de el și, ce vei mai cheltui, eu, când mă voi întoarce, îți voi da. Deci, care dintre aceștia trei ți se pare că a fost aproapele celui căzut între tâlhari? Iar el a răspuns: Cel care a făcut milă cu el. Și Iisus i-a zis: Mergi și fă și tu asemenea.” (Luca 10, 25-37)
Evanghelia Duminicii a 24-a după Rusalii (Învierea fiicei lui Iair) Luca 8, 41-56
În vremea aceea a venit la Iisus un om al cărui nume era Iair și care era mai-marele sinagogii. Și, căzând la picioarele lui Iisus, Îl ruga să intre în casa lui, că numai o fiică avea, ca de doisprezece ani, şi ea era pe moarte. Iar, pe când se ducea Iisus şi mulţimile Îl împresurau, o femeie, care de doisprezece ani avea curgere de sânge şi cheltuise cu doctorii toată averea ei şi de nici unul n-a putut să fie vindecată, apropiindu-se pe la spate, s-a atins de poala hainei Lui şi îndată s-a oprit curgerea sângelui ei. Și a zis Iisus: Cine s-a atins de Mine? Dar toţi tăgăduind, Petru şi ceilalţi care erau cu El au zis: Învăţătorule, mulţimile Te îmbulzesc şi Te strâmtorează, şi Tu întrebi: Cine S-a atins de Mine? Iar Iisus a zis: S-a atins de Mine cineva, căci am simţit o putere care a ieşit din Mine. Atunci femeia, văzându-se vădită, a venit tremurând şi, căzând înaintea Lui, a spus de faţă cu tot poporul din ce pricină s-a atins de El şi cum s-a tămăduit îndată. Iar El i-a zis: Îndrăzneşte, fiică, credinţa ta te-a mântuit. Mergi în pace! Pe când încă vorbea El, a venit cineva de la mai-marele sinagogii zicând: A murit fiica ta. Nu mai supăra pe Învăţătorul. Dar Iisus, auzind, i-a răspuns: Nu te teme; crede numai şi se va izbăvi. Şi, venind în casă, n-a lăsat pe nimeni să intre cu El decât numai pe Petru, pe Ioan şi pe Iacov, pe tatăl copilei şi pe mamă. Și toți plângeau şi se tânguiau pentru ea. Iar El a zis: Nu plângeţi; n-a murit, ci doarme. Și râdeau de El, ştiind că a murit. Iar El, scoţând pe toţi afară şi apucând-o de mână, a strigat, zicând: Copilă, scoală-te! Şi duhul ei s-a întors şi a înviat îndată; şi a poruncit El să i se dea copilei să mănânce. Şi au rămas uimiţi părinţii ei. Iar El le-a poruncit să nu spună nimănui ce s-a întâmplat.
Predică rostită în 6.11.2011 la Biserica Spitalului de Endocrinologie (C.I.Parhon)
Predică rostită de Părintele Chiril Lovin în 6.11.2011.
„În vremea aceea a venit Iisus cu corabia în ținutul Gherghesenilor, care este în fața Galileei. Și, ieșind pe uscat, L-a întâmpinat un bărbat din cetate, care avea demon și care de multă vreme nu mai punea haină pe el și în casă nu mai locuia, ci prin morminte. Văzându-L pe Iisus, a strigat, a căzut înaintea Lui și cu glas mare a zis: Ce ai cu mine, Iisuse, Fiul lui Dumnezeu Celui Preaînalt? Rogu-Te, nu mă chinui!, fiindcă poruncea duhului necurat să iasă din om, pentru că de mulți ani îl stăpânea; și era legat în lanțuri și în obezi, păzindu-l, dar el, sfărâmând legăturile, era dus de demon în pustie. Și l-a întrebat Iisus, zicând: Care-ți este numele? Iar el a zis: Legiune. Căci demoni mulți intraseră în el. Și-L rugau să nu le poruncească să meargă în adânc. Și era acolo o turmă mare de porci, care pășteau pe munte. Și L-au rugat să le îngăduie să intre în ei; iar El le-a îngăduit. Și, ieșind demonii din om, au intrat în porci, iar turma s-a aruncat de pe țărm în lac și s-a înecat. Iar păzitorii, văzând ce s-a întâmplat, au fugit și au vestit în cetate și prin sate. Atunci au ieșit locuitorii să vadă ce s-a întâmplat și au venit la Iisus și au găsit pe omul din care ieșiseră demonii, îmbrăcat și întreg la minte, șezând jos, la picioarele lui Iisus, și s-au înfricoșat. Iar cei ce văzuseră le-au spus cum a fost izbăvit demonizatul. Și L-a rugat pe El toată mulțimea din ținutul Gherghesenilor să plece de la ei, căci erau cuprinși de frică mare. Atunci El, intrând în corabie, S-a întors înapoi. Iar bărbatul din care ieșiseră demonii îl ruga să rămână cu El. Iisus însă i-a dat drumul, zicând: Întoarce-te la casa ta și spune cât bine ți-a făcut ție Dumnezeu. Și el a plecat, vestind în toată cetatea cât bine i-a făcut Iisus.” (Luca 8, 26-39)
Mănăstirea Antim, 23.10.2011
Vindecarea este un proces divino-uman de restaurare a armoniei și sănătății psiho-somatice a ființei umane. Iar asta înseamnă o angajare integrală a omului, nu doar o tratare locală a organului suferind. Și pentru că multe boli fizice au la bază niște dereglări spirituale și morale (unele induse și întreținute chiar de diavol), niște intenții și fapte orientate spre rău, spre boală, spre moarte, de aceea procesul terapeutic are și o componentă spirituală, de purificare morală, mentală și comportamentală, de schimbare a minții (metanoia=pocăință) și a stilului de viață, de alimentație, de relație și de educație interioară și exterioară conform poruncilor lui Dumnezeu care sunt potrivite și benefice firii noastre. Atunci vine harul lui Dumnezeu în om, lucrând cu putere nu doar la vindecarea lui, ci și la sfințirea și înveșnicirea lui.
Dumnezeu intensifică harul și puterea Lui în omul care are credința cea vie (lucrătoare prin iubire), post și rugăciune, alungând demonii și bolile sufletești și trupești.
De ce oare oamenii îl resping pe Dumnezeu și pe Mântuitorul Iisus Hristos? Nu cumva dincolo de răzvrătirea lor este prezentă și lucrarea unor duhuri răzvrătite de mai înainte, care urăsc oamenii și-i îndepărtează de la adevărata lor demnitate, frumusețe, menire și fericire orientându-i pe piste false de desfigurare, suferință și moarte?
Duminica Mironosițelor ca sărbătoare a femeii creștine,
importanța autorității părintești, pusă în discuție recent de inițiativa legislativă „Părinți educați, copii fericiți”, abuzul obligativității educației parentale și
întrebări discutabile din chestionarul de recensământ
Invitații Părintelui Bogdan Florin Vlaicu:
Marina-Ioana Alexandru, avocat la Baroul Bucureşti, mediator, apărătoare a drepturilor și libertăților ființei umane,
Tatiana Petrache, master în patrologie, filolog și publicist, și
părintele arhimandrit Mihail Stanciu de la mănăstirea Antim din București
Izvorul Tămăduirii, această mare sărbătoare a creştinătăţii ortodoxe, are o istorie veche de 1.500 de ani, avîndu-şi originea în perioada domniei evlaviosului împărat bizantin Leon I (457-474).
Pe cînd încă nu era pe tronul Bizantului, Leon a întîlnit un orb, pe care l-a luat de mînă spre a-l călăuzi. Acest bătrîn, însă, era un om luminat de Dumnezeu şi neîncetat predica creştinilor că, în pădurile imperiale, sînt izvoare şi lacuri ce sînt ocrotite de Maica Domnului, apărătoarea sihaştilor din acele locuri.
despre părinți duhovnici călugări mărturisitori care au biruit persecuțiile comuniste,
relevanța experienței lor pentru omul contemporan în crizele pe care le traversăm și
actualitatea Scării Raiului a Sfântului Ioan Scărarul.
Invitații Părintelui Bogdan Florin Vlaicu: – Părintele Ieromonah Cosma Giosanu de la Mănăstirea Sihăstria – Părintele Monah Filotheu Bălan de la Mănăstirea Petru Vodă – Părintele Arhimandrit Mihail Stanciu de la Mănăstirea Antim
Cea de-a XVI-a Conferință Națională de Bioetică se va desfășura online, în perioada 9 – 11 decembrie 2021. Tema conferinței este „Biotehnologiile – între știință, ideologie și morală”.
De ce această temă?
Denumirea de biotehnologie provine de la cuvintele grecești bios – viață, tehnikos – tehnici și logos – studiu. Termenul de biotehnologie a fost utilizat pentru prima dată în 1910 de către Thomas H. Morgan (unii autori îl atribuie inginerului maghiar Karl Ereky, care ar fi inventat termenul în 1919), având semnificația proceselor care realizau produse din materiale brute cu ajutorul organismelor vii.
Convenția ONU pentru diversitatea biologică definește biotehnologia drept: „Orice aplicație tehnologică care utilizează sisteme biologice, organisme vii sau derivate ale acestora, pentru a crea sau modifica produse sau procese în scopuri bine determinate”.
Federația Europeană de Biologie stabilește biotehnologia ca fiind „utilizarea integrată a biochimiei, microbiologiei și ingineriei în scopul obținerii unei aplicații tehnologice industriale, cu ajutorul microorganismelor, culturilor de celule și a părților componente a acestora”.
Cu alte cuvinte, biotehnologia valorifică procesele celulare și biomoleculare pentru a dezvolta tehnologii și produse care ne ajută să ne îmbunătățim viața și sănătatea planetei. (…)
Acest text este răspunsul dat unei stareţe din Grecia, de către părintele Eftimie din Capsala, ucenicul Sf. Paisie Aghioritul, cu ocazia Praznicului Cincizecimii (2021).
Cinstită Maică Stareță, binecuvântați!
Am primit scrisoarea D-voastră de ceva vreme și vă cer iertare că am întârziat să vă răspund din pricina lipsei de timp.
Într-adevăr, am dificultăți în a răspunde la scrisori, însă, fiindcă v-am văzut neliniștea cu privire la toate cele care se întâmplă în zilele noastre, precum și buna dispoziție de a lucra potrivit cu voia lui Dumnezeu, vă răspund.
Nu vă cunosc, și e greu să ne întâlnim, așa cum doriți. La întrebarea dumneavoastră, dacă puteți să îmi comunicați răspunsul și altora, nu am nicio împotrivire.
De altfel, părerile mele cu privire la virusul Corona și vaccin sunt cunoscute, și cam aceleași lucruri le spun și pelerinilor, atunci când mă întreabă.
Zilnic sosesc pelerini în Sfântul Munte, „ca valurile mării tălăzuite”, iar unii și la Chilia noastră. Toți aceștia, precum și toți cei care trimit scrisori, au o frământare și o întrebare: „Ce se va întâmpla cu vaccinarea obligatorie?” Toate celelalte probleme care îi sufocau până acum le-au pus pe plan secundar.
Excelența sa, Primul Ministru al țării noastre, în încercarea sa de a înfrunta epidemia cauzată de virusul Corona, a impus un control sever, care pare că depășește puterea de rezistență a poporului.
A impus cele mai severe măsuri restrictive, cele mai mari amenzi și cele mai lungi perioade de lockdown dintre toate țările Europei. A intervenit incompetent în chestiunile liturgice ale Bisericii, închizând bisericile și lipsindu-i pe credincioși de ajutorul Sfintelor Taine, prin măsuri deosebit de severe și inechitabile pentru creștini.
Faptele sale îi vădesc dispoziția de a umili și de a vlăgui Biserica.
Această încercare neconstituțională și ilegală a Primului Ministru și-au asumat-o, cu dumnezeiască râvnă, unii episcopi să o pună în practică, amenințând și constrângând preoți, monahi și pe poporul lui Dumnezeu să se vaccineze. Au ei această autoritate de a-i constrânge să se vaccineze fără voia lor?
Pr. Bogdan Florin Vlaicu în dialog cu invitații săi, dr. Ana Bahmuțan și dr. Teofil Duțu, medici întorși în țară după 20 de ani de activitate în diaspora, autori ai cărții, publicată recent, „În căutarea adevărului pierdut. O incursiune în frământările omului modern” (editura Coresi, 2021), despre limitele științei, probate și de criza actuală, ateismul, știința, religia și mitul evoluționismului darwinist. Vă propunem o abordare documentată a acestor subiecte, o evaluare a perioadei pe care o traversăm, soluții la provocările spirituale adresate de acestă criză, o dezbatere liberă despre situația actuală și răspunsuri la întrebări care vă tulbură pacea sufletească, argumentate cu precizări ale specialiștilor din diferite domenii.
Intervențiile mele sunt la min. 1:22:34 – 1:29:30, 1:38:18 – 1:41:41, 3:44:28 – 3:50:12.