CRUCEA – CHEIE
Nu-ţi găsesc nici cuget, nici cuvânt,
Mintea e prea slabă să Te priceapă;
Inima, poate, ar sta să Te-ncapă,
Dar mi-ar trebui o inimă de sfânt.
Cârmă spre Domnul pe oceanul de rele,
Cheie ce pururi Cerul descui,
Cruce sfântă, ajută-mi să te pui
Cheia labirintului vieții mele.
iunie 1954, București
*
Continuă lectura
Trist
şi singur în găoace,
puiul galben-auriu
a simţit într-un târziu
că-i stingher,
că n-are pace.
A simţit că lumea lui
tot mai strâmbă
nu ştiu cum,
se face…
„Ce-o fi asta?”
se gândi.
Continuă lectura
Uneori calcă cineva în inima mea,
Calcă aprins, parcă s-o ia.
O măsoară în jos şi-n sus.
Eu tac, ascult şi adast supus:
O fi boala, o fi moartea
Nu mă răvrătesc, asta mi-e partea.
Mă doare, dar nu mi-e frică
Numai inima se face mică, mică…
Într-o noapte paşii largi, tot mai largi…
– Domol, inimă, că te spargi.
Strig la ea – eşti nebună?
Ea-mi bate-n urechi să-mi spună:
Omule, scoală, este El!
– Care El? Cine? Stai niţel!
El, Domnul, gâfâie ea,
Ne măsoară cu pas de stea…
Eu dintr-o dată-mi încordez tăria
Cataracată mă inundă bucuria:
– Oh, Te-am prins, Doamne, nu mai scapi, te ţin prizonier…
– „Bine, zâmbi El, ţine-Mă o clipă.” – Ah, gemui, pier…
O clipă, inima mi se făcuse Cer.
Duminică, 2 decembrie 1951, Bucureşti
Dedicație celor ce au pășit în Sfântul Munte și s-au bucurat de atingerea harului
și
invitație celor ce încă nu au ajuns în grădina Maicii Domnului…
Va cheama Domnul slavei la lumina,
Va cheama mucenicii-n vesnicii,
Fortificati biserica crestina
Cu pietre vii zidite-n temelii.
Sa creasca-n inimile voastre
Un om nascut din nou armonios,
Pe sufletele voastre sa se-mplante
Pecetea Domnului Iisus Hristos.
Un clopot tainic miezul noptii bate
Si Iisus coboara pe pamant;
Din piepturile noastre-nsangerate
Rasuna Imnul Invierii sfant.
Veniti crestini, luati lumina
Cu sufletul smerit, purificat;
Veniti flamanzi, gustati din cina,
E nunta Fiului de Imparat.
Rugăciune către Maica Domnului
Prea Curată Maică, Pururea Fecioară,
Sufletul din mine nu-l lăsa să moară,
Ci revarsă, Sfântă, peste el, de sus,
Mila Ta cea mare, mila lui Iisus!…
Îngeri împrejuru-mi fă să se adune,
Să-mi arate calea către cele bune,
Să-mi îndrepte paşii pe cărarea milei,
La-nceputul nopţii, la-nceputul zilei!…
Să gonească toate duhurile rele,
Ce pândesc în drumul vieţuirii mele,
Bietului meu suflet să-i dea viaţă nouă,
Să răsfrângă cerul ca un bob de rouă!…
Frânt de umilinţe, cu adânci suspine,
Sufletul la tine vine să se-nchine:
Mila Ta din ceruri peste el coboară,
Maică Prea Curată, pururea Fecioară!
*
Hristos a înviat!
Hristos a Înviat! Ce vorbă Sfântă!
Îţi simţi de lacrimi calde ochii uzi
Şi-n suflet parcă serafimii-ţi cântă
De câte ori creştine o auzi.
Hristos a Înviat în firul ierbii,
A înviat Hristos în Adevăr;
În poieniţa-n care zburdă cerbii,
În florile de piersec şi de măr.
În stupii de albină fără greş,
În vântul care suflă mângâios
În ramura-nflorită de cireş
Dar vai, în suflet ţi-nviat Hristos?
Ai cântărit cu mintea ta creştine
Cât bine ai făcut sub cer umblând,
Te simţi măcar acum pornit spre bine
Măcar acum te simţi mai bun, mai blând?
Simţi tu topită-n suflet vechea ură?
Mai vrei pieirea celui plin de Har?
Ţi-ai pus zăvor pe bârfitoarea-ţi gură?
Iubirea pentru semeni o simţi jar?
O, dacă-aceste legi de-a pururi Sfinte
În aur măcar azi te-au îmbrăcat
Cu serafimii-n suflet imn fierbinte
Ai drept să cânţi: Hristos a Înviat!
*
Haina de nuntă
Mii şi iarăşi mii de oameni,vieţuind, au stat s-asculte
Pilda lui Isus, în sine cu întelesurile-I multe;
Insă oamenii-ascultînd-o, au făcut ce fac într-una,
Primind:razele de soarew,razele ce le dă luna,
Binele ce li-l dă apa,- fie mări fie izvoare,
S-au mireasma-mbătătoare ce le-o dă suava floare,
Căci aceasta:fie apă, fie soare,fie lună,
Fie floare miresmată,-toate vor ceva să spună…
Dar, cîţi oameni,privind Cerul cel cu soare,lună ,stele,
Si pămîntul cu-ale sale,înţeleg ce le spun ele ?…
Căci şi-aceseta spun o pildă cu-înţeles adînc,de taină,
Si de-o nuntă unde omul va să aibe-anume haină…
Nunta-I viaţa ce pămîntul poate da cu-întreaga-I sevă,
Precum nunta era Viaţa ce trăiau Adam şi Eva ,
Nuntă însă pentru care,- dezbrăcat de-a vieţii tină,
Omul trebuie să poarte haină albă, de lumină,
Haină care tuturora o dă Cerul ca s-o poarte
Pe pămînt pînă la Nunta cea cu Viaţă făr-de moarte!
Haina-Aceasta pentru nuntă,fericiti au fost purtat
In Eden înîii oameni pîn-a nu se fi-ntinat,
Dar ei au pierdut aceasta,îmbrăcîndu-se-n alt port
Tesut tot cu măiestrie-n de-ntuneric fir de tort.
Mesterul fiind Satana ţesător de-asemeni strai,
Pierzînd cei ce-au vrut să-l poarte, dreptul vieţuirii-n Rai !
Haina nunţii despre care spune pilda lui Isus,
E ţesută din lumina sorilor cei mai de sus,
In război ce ţese raze. Cercuit de-un curcubeu,
Si la care stă să ţeasă Insăşi Sfîntul Dumnezeu !
O asemeni ţesătură nu se strică ,nu se rupe,
Si pe veci –mbodobeşte un potop de pietre scumpe !
O asemeni haină scumpă a purtat şi Lucifer,
Pînă l-a-ntinat trufia şi-a fost peăbuşit din Cer..
Ea e haină despre care lui Ioan în gură-I pune
Chiar Isus a Lui cuvinte ce-n”Apocalipsa”-I spune:
“..Să-mbraci haină de lumină ca să nu se dea pe faţă
Goliciunea de ruşine care-ai îmbăcat-o în viaţă.
Cel ce biruie păcatul,- din virtuţi făcîndu-şi salbă,
Va umbla la fel ca Mine îmbrăcat în haină albă!..
“Celor cari în sac se poartă, celor trişti şi apăsaţi,
Să lke dărui haină albă şi cunună de-Impăraţi;
Să petreacă-n buxcurie-între Ingeri şi-ntre Sfinţi,
“Sad”, al Domnului să fie,-neprihanei trebuinţi”,
Să slujească” Celui Veşnic”, spre a Lui slavă-n veşnicie,
Toţi,de apăsări să uite şi de plîns să nu mai ştie !”
Haină ce-n Eden purtînd-o mai ‘nainte cei doi inşi,
Deşii goi,nu ştiu ce e: de ruşine –a fi cuprinşi:
Dar pe care s-o dezbrace prin păcat cînd au ajuns,
S-au văzut goi şi de-ndată Tatălui I-s-au ascuns..
S-au văzut goi de lumină şi îmbrăcaţi deci amîndoi,
Spre ruşinea lor de Tatăl, cu-al păcatului noroi!
Nu s-au ruşinat că goi sînt în a trupului lor piele,
Ci:că erau goi de raze, goi de sori şi goi de stele !…
Iată-n ce fel vrea –Impăratul pilduirii, care-nfruntă
Pe cel ce, venind la nuntă, nu era-n vesmînt de nuntă…
(Că-n vechime,Impăraţii, într-al nunţilor avînt,
Imbrăcau pe toţi chwemaţii la ospăţ în alb vesmînt;
Astfel că, la nunta pildei, unul a făcut păcatul
De-a nesocotii vesmîntul tuturor dat de –Impăratul)…
După cei cuprinşi în pildă şi-n Eden,pe urmă,noi
Si-n aşa veşimnt să mergem am vrea totţi în acea vreme
Cînd la Nunta-Impărăteascz să nu fie dat afară.
Si-mbrăcat, ca şi Impăratul, pe aleile grădinii,
La ospăţ mergînd, să fie tot asemenea cu crinii!
Nunta nu este departe…La cerescul Lui război,
Impăratul ţese-ntr-una haine albe pentru noi…
Cei ce şti-vor să se-mbrace pentru Nuntă deci cu ele,
Se vor îmbrăca cu soare,cu luceferi şi cu stele
Vor nunti-n afara vremii;vor bea Vinul Nemuriirii;
Se vor veselii cum nimeni n-a mai fost în firea firii,
Rămînînd mereu la Nuntă, ce fiind în veşnicie,
Duhul meu în lut, nu poate nici s-o spună, nici s-o scrie!
Balada păsării
vie Lumină
venind, pe cale
inima-mi cere
pasăre lină
sufletu-n lacrimi
vrea, fără vină
numai să-l apere
numai să-l poarte
sus
peste moarte
E frumos
E frumos să poţi în viaţă
să fii darnic şi milos,
să te duci de dimineaţă
să ştergi lacrima răzleaţă.
E frumos.
E frumos, cât zboară anii
să-ţi faci viaţa un prinos.
Să hrăneşti cu drag orfanii,
să-i ajuţi pe toţi sărmanii.
E frumos.
E frumos când nu-i răpusă
jertfa ta de-un gând fălos.
Când în taină nepătrunsă
îţi faci haina cea ascunsă.
E frumos.
Însă fapta cea mai mare,
darul cel mai de folos,
e să chemi pe-un om, pe-oricare,
dintr-o viaţă de pierzare,
la Hristos.
Ceresc bumerang al sufletelor noastre,
Fulger ţintit de inimă spre Dumnezeu,
Tu, rugăciune, biruitoare mereu
Peste orice înfrângeri, orice dezastre
Străbaţi genuni, la Domnul te sui
Şi de-L atingi te întorci îndată
Înapoi la cei ce te-au trimis, încărcată
De toate bogăţiile milelor Lui.
(marţi, 25 mai 1954, Bucureşti)
Iisus Hristos
Domnul Preafrumos,
Dumnezeu Cel Sfânt
venit pe pământ,
să vă deie har
fără de hotar
să vă odihniți
în veci cu cei sfinți!
MĂRTURIE CREȘTIN-ORTODOXĂ 