Ionel Trandafir, colaboratorul nostru benevol care a tradus mai multe documentare pe tema Plandemiei, ne transmite: „În ultimii doi ani, populația mondială a fost sub vraja coronavirusului. Au fost instituite stări de urgență, libertățile civile au fost desființate, au fost implementate programe de supraveghere și a fost derulat un program de vaccinare globală fără precedent.
Un control tot mai strâns al vieții oamenilor, care se transformă treptat din dictatură în tiranie – totul sub pretextul unei pandemii mortale.
Pandemie care este condusă de un grup de oligarhi super-bogați, multimiliardari, în esență indivizi foarte bolnavi, însetați de putere, care cu greu pot fi considerați oameni, deși par a fi oameni.
Documentarul PANDAMNED, realizat de regizorul european independent Marijn Poels, se întreabă: „Facem ceea ce trebuie, sau am făcut un pact cu diavolul în schimbul unui avantaj?”.
Prin intermediul unor interviuri cuprinzătoare cu abordări critice din diverse domenii de expertiză, PANDAMNED a încercat pentru prima dată să prezinte imaginea de ansamblu și să facă lumină în întuneric.
PANDAMNED încearcă să spună întreaga poveste, nu doar versiunea oficială a realității, validată de guvern și de Big Tech.
Nu este vorba în special despre COVID, ci despre recunoașterea modelelor pe care le creăm. Cred că acesta este subiectul principal al filmului: oamenii trebuie să înceapă să vadă tiparele și să recunoască modul în care acestea sunt copiate cu fiecare nouă amenințare globală.
Este vorba despre COVID-19?
Sau există ceva mai adânc sub aceasta „realitate”, pe care noi nu ar trebui să îl vedem?
Aceasta este adevărata întrebare. Se iau o mulțime de măsuri, se presupune că pentru a ne proteja sănătatea !! Dar acestea nu ne ajută deloc sănătatea. O alta întrebare ar fi dacă guvernele sunt incompetente, sau dacă acest lucru face parte dintr-un plan, deoarece acestea sunt singurele întrebări pe care le poți pune dacă ești sceptic.
Regizor: Marijn Poels
Scenariu: Marijn Poels
Participă: Mary Bauermeister, Sucharit Bhakdi, Thomas Binder, Dolores Cahill
Dragi prieteni, vă invit vineri, 11 februarie 2022, de la ora 21:30 (ora României), să participați la cursul 52 de vindecare sufletească la vremea crizei cu mască: o dezbatere cu invitații mei speciali, Virgiliu Gheorghe Vlăescu, doctor în bioetică și coordonator al clinicii ImunoMedica din București, și părintele arhimandrit Mihail Stanciu, inginer și doctorand în teologie. Vom vorbi despre Metataverse, manipularea prin mass-media și social-media, considerente bioetice referitoare la Transumanism, Marea Resetare, criza actuală și Marea Revenire la Hristos. Vă propunem o abordare documentată a acestor subiecte, o evaluare a perioadei pe care o traversăm, soluții la provocările spirituale adresate de acestă criză, o dezbatere liberă despre situația actuală și răspunsuri la întrebări care vă tulbură pacea sufletească, argumentate cu precizări ale specialiștilor din diferite domenii.
„Civilizația „ecranelor”, a realității virtuale – de la cinematograf și televizor până la internet și telefonul mobil – a produs mutații esențiale în modul de gândire al generațiilor actuale. Aceste schimbări sunt însă de dată oarecum recentă, dacă ne raportăm la momentul inventării cinematografului, trecând prin televizor și ajungând în zilele noastre la ecranele de smartphone. Aceste schimbări se suprapun peste altele, mai vechi, care au început să apară odată cu Revoluția franceză, iar apoi cu Revoluția științifică și industrială, și care au alterat fundamental spiritul critic și viziunea asupra realității a omului modern, în comparație cu omul dinaintea ecranelor și omul pre-ideologic.
Capacitatea omului de a emite o evaluare critică este condiționată de accesul lui la realitate, iar accesul neintermediat la realitate produce experiență de viață. Experiența de viață neintermediată a fiecăruia dintre noi este unică și fundamentală supraviețuirii la nivel primar. Prin „realitate” se înțelege acea percepție la care au acces cele cinci simțuri ale noastre – văzul, auzul, mirosul, pipăitul, gustul –, dar și gândirea, care le procesează. Această experiență este primul scut care ne ferește de manipulări sau minciuni grosolane. Copiii, și mai ales copiii mici, nu au spirit critic. Ei cred orice li se spune. De aceea le și plac poveștile, pentru că ei cred în realitatea poveștilor. Unul dintre motivele principale pentru care copiii sunt atât de creduli este tocmai lipsa lor de experiență de viață. Dacă îi spui unui copil să-și bage mâna în foc, ar putea să accepte fără probleme, tocmai pentru că nu are experiența focului.
Din păcate, tocmai acest scut primar de apărare mentală a fost puternic afectat prin apariția mass-mediei și a ecranelor. Suntem, de departe, generația cea mai ruptă de realitate din istoria omenirii. O statistică oficială din 2012 descoperea că adolescenții petrec în jur de 12 ore în fața unui ecran de orice fel (de la TV la smartphone). În 2018, Pew Research, un reputat think-tank din Statele Unite, raporta că aproape 40% dintre tinerii între 18-29 de ani sunt online „aproape constant”. Categoria matură, 30-49 de ani, este și ea constant online în proporție de 36%. Noua generație, așa-numita „generație Z”, născută după 2000, bate toate recordurile, și nu este deloc surprinzător. Peste 50% dintre ei sunt online „aproape constant”, unde „constant” înseamnă „zi și noapte”. Aceasta înseamnă că, în perioada de veghe, omenirea întreagă nu este „conectată” la realitatea înconjurătoare, nu interacționează cu cei din jurul lor pentru perioade lungi de timp. Miliarde de oameni sunt pur și simplu absenți, iar absenteismul lor de „aici și acum” este înlocuit, din ce în ce mai mult, cu prezența în „realitatea” virtuală.
Prima caracteristică fundamentală a acestei „realități” o reprezintă faptul că, spre deosebire de realitatea clasică, este „o lume” construită de alții, cu reguli făcute de alții, cu informații pe care simțurile noastre nu le pot controla. De fapt, am fost setați să ne obișnuim cu înlocuirea treptată a experienței noastre de zi cu zi, asupra căreia avem control direct, cu o altă realitate, cea a ecranelor, asupra căreia nu avem control.”
„Ce altceva este această dorință obsesivă de perfecționare și ameliorare a omului căzut prin tehnologie și inginerie genetică, dacă nu o parodie de îndumnezeire, o caricatură a sfințeniei? Transhumanismul este un soi de îndumnezeire răsturnată, care nu mai este îndreptată către Dumnezeu, ci dorește cucerirea veșniciei prin instrumentele vremelniciei. Omul îndumnezeit, sfântul, este singurul care cunoaște cu adevărat o preschimbare și o desăvârșire a întregii sale ființe. Are harisme mai presus de fire. Prin darul lui Dumnezeu, cunoaște cele trecute și cele viitoare, vede cele nevăzute și înțelege cele de necuprins cu rațiunea, transcende spațiul și timpul, vindecă boli și biruiește moartea, și este împreună-împărat al lumii și istoriei, ca prieten și frate al lui Hristos și fiu al lui Dumnezeu-Tatăl, după har. Sfântul este viu în veac, nu are nevoie de carcasa unui robot pentru a dăinui în timp, ci trupul său rămâne nestricat, mărturie văzută a unirii sale cu Dumnezeu, în timp ce cu sufletul este lucrător în Împărăția lui Dumnezeu.”
Dragi prieteni, vă invit vineri, 4 februarie 2022, de la ora 20:30, (21:30, ora României), să participați la cursul 51 de vindecare sufletească la vremea crizei cu mască: o dezbatere cu invitații mei speciali, părintele arhimandrit Mihail Stanciu, inginer și doctorand în teologie, și Ștefan Cârstea, cercetător științific la Institutul de fizică și inginerie nucleară din Măgurele. Vom vorbi despre provocările actuale ale noilor tehnologii: hibridizarea omului cu calculatorul prin cipuri și nanoboți și cu animalul prin transplant, transumanismul și ispita metataversului. Vă propunem o abordare documentată a acestor subiecte, o evaluare a perioadei pe care o traversăm, soluții la provocările spirituale adresate de acestă criză, o dezbatere liberă despre situația actuală și răspunsuri la întrebări care vă tulbură pacea sufletească, argumentate cu precizări ale specialiștilor din diferite domenii.
ARE DEATHS AND ADVERSE HEALTH EFFECTS AFTER VACCINATION AGAINST COVID-19 RELATED IN A PATHOLOGICALLY DETECTABLE WAY? – https://pathologie-konferenz.de/en/
…Coerciția prin măsuri restrictive împotriva nevaccinaților și favoruri pentru vaccinați în condițiile în care se afirmă că „vaccinarea este voluntară” constituie un comportament discriminator. Implementarea vaccinării arată clar că nu este o alegere personală, ci mai degrabă o conveniență socială – ceva așteptat de la un membru al unei populații, similar plății impozitelor (Giubilini, 2020). Măsurile se adresează, în general, celor care ezită față de vaccin, mai degrabă decât celor care se opun ferm vaccinării (Pierik, 2018). Prin generarea unei norme sociale de vaccinare, făcând refuzul vaccinului costisitor sau incomod și oferind asigurări că și alții își aduc contribuția, se speră a îmbunătăți ratele de utilizare a vaccinurilor.
Utilizarea coerciției și stimulentelor pentru a stimula vaccinarea pare cu atât mai bizară cu cât s-a constatat că vaccinații transmit virusul SARS CoV-2 și se pot îmbolnăvi. Ultimele cercetări chiar sugerează că vaccinații sunt mai vulnerabili la varianta Omicron decât nevaccinații…
Pr. Bogdan-Florin Vlaicu: Cursul 50 de vindecare sufletească la vremea crizei cu mască, o dezbatere cu invitații mei speciali, părintele arhimandrit Mihail Stanciu de la mănăstirea Antim din București, doctorand în teologie la Tesalonic și inginer, și cunoscutul jurnalist creștin Cătălin Sturza. Iată câteva subiecte care vor fi abordate: vești bune privind încetarea restricțiilor și a pandemiei în mai multe țări, scuze din partea unor jurnaliști pentru că au dezinformat în perioada crizei, atitudinea Bisericii privind inocularea și pașaportul sanitar în România și Grecia și provocări bioetice recente. Vă propunem o abordare documentată a acestor subiecte, o evaluare a perioadei pe care o traversăm, soluții la provocările spirituale adresate de acestă criză, o dezbatere liberă despre situația actuală și răspunsuri la întrebări care vă tulbură pacea sufletească, argumentate cu precizări ale specialiștilor din diferite domenii.
Vaccinul Pfizer-Comirnaty – Mai Mult Rău decat Bine – Expunere științifică pe înțelesul tuturor de la Canadian Covid Care Alliance:https://rumble.com/embed/vql7jp/?pub=awbt2
Fapte care trebuiau să oripileze oamenii de știință, academicieni, ierarhi, medici, jurnaliști și opinia publică din România au trecut complet nemediatizate. Au fost îngropate. Deși vorbim de fraude medicale care produc, chiar în acest moment, decese în rândul conaționalilor noștri.
La paginile 6 și 7 ale documentului Pfizer intitulat „Postmarketing experience”, Pfizer recunoștea că în perioada 1 decembrie 2020 – 28 februarie 2021, a primit un total de 42.086 de raportări de cazuri de reacții adverse grave (25.379 confirmate medical și 16.707 confirmate nemedical), majoritatea la femei, în grupa de vârstă 31-50 de ani, între care 11.361 nu se recuperaseră la momentul raportării iar 1223 decedaseră.
Din documentele privind scurta perioada de testare a serului experimental rezultă o altă nebunie maximă: din cei 8439 de participanți – 20 au decedat! Notați că în România, la cererea ActiveNews, INSP a răspuns că nu a decedat nimeni în urma vaccinului. Deși s-au inoculat milioane, conform propagandei. Iată cum autoritățile sunt mai mincinoase chiar și decât Pfizer, care a fost obligat să insereze în documentele sale – chiar dacă a ascuns aceste date – că i-au murit 20 de oameni din 8439, dintre care 14 în urmaefectele cardiovasculare asociate! Înmulțiți cu numpărul injectaților din România și obțineți datele unei crime în masă. Înmulțiți cu datele din întreaga lume și găsiți un genocid.
Folosind date din aceste serii de documente, o organizație profesională a medicilor canadieni a realizat excepționalul documentar tradus de noi în limba română, mai sus.Originalul filmului, încărcat pe Rumble, alternativa liberă a YouTube-ului, a atras până acum peste 1.800.000 de vizionări. Difuzarea lui pe Twitter de către dr. Robert Malone, savantul inventator al tehnologiei ARNm, a dus la ștergerea contului său, definitiv. Noua Normalitate a MInisterului Adevărului orwellian.
Mai amintim că toate acestea evenimente cu implicații planetare, ignorate de presa și oamenii de știință din România, se petrec pe fondul unor alte dezvăluiri zguduitoare: Documente militare ale Agenției speciale DARPA a SUA, scurse – deloc întîmplător – în presa liberă din SUA certifică faptul că virusul a fost creat în laboratoareele de la Wuhan cu sprijin direct din partea Agențiilor lui Fauci, după ce Armata SUA refuzase experimentul, în 2018, din motive de risc al siguranței planetare.
Canadian Covid Care Alliance – se definește drept o alianța independentă de peste 500 de medici, oameni de știință și practicieni din domeniul sănătății, care se angajează să ofere servicii de calitate, echilibrate, bazate pe dovezi și informații despre COVID-19, astfel încât spitalizările să fie reduse, viețile să fie salvate, iar țara să fie readusă la normalitate în condiții de siguranță cât mai repede posibil.
Pentru a lămuri publicul canadian cu privire la ineficiența vaccinurilor Pfizer / Comirnaty – între altele – Alianța a creat un studiu de 50 de pagini pe care l-a transpus într-un clip video explicativ. Studiul PDF, în limba engleză, intitulat More Harm then Good – Mai mult Rău decât Bine – poate fi descărcat de AICI.
Unul dintre rezultatele acestui studiu este uimitor. Oamenii de știință canadieni demonstrează căbeneficiul net sau reducerea absolută a riscului pe care îl obții cu vaccinul Pfizer – respectiv eficacitatea de protectie în fața virusului – este de 0,84%. 0,84%!
Invitatul special este profesorul doctor Vasile Astărăstoae, medic legist român, fost președinte al Colegiului Medicilor din România și fost rector al Universității de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași. Vom avea o dezbatere despre situația la zi a pandemiei, o perspectivă bioetică asupra campaniei de inoculare a copiilor, efectele inoculării, boala anului 2021 și pașaportul sanitar.
Virusul a fost folosit ca un instrument de intimidare, de șantaj, de supunere a populației și de inoculare a normalității absurdului. Asta este lumea în care am ajuns să trăim astăzi și, repet, cel mai mare învins al pandemiei a fost democrația! (min. 18:47)
Ortodoxia în general este reticentă la ecourile corectitudinii politice. Dacă observați, de obicei, cei care sunt provacciniști agresivi sunt și purtători ai valorilor de tip comportament sexual nonprocreativ, sunt și cei care au alimentat BLM cu toată acea propagandă legată de protecția persoanelor de culoare, sunt cei care alimentează doborârea statuilor și rediscutarea trecutului și, în general, susțin o nouă idolatrie care alungă toți idolii istoriei și încearcă să pună în loc, practic, toate lucrurile astea. Așadar, virusul a devenit o chestiune ideologică. România a respins această nouă ideologie. Și asta și datorită substratului ortodox. (min. 25:27)
Faptul că această epidemie se concentrează mai ales în statele europene și-n America de Nord, acolo unde s-a dus o politică de vaccinare acerbă, arată că, de fapt, vaccinul n-a făcut decât să slăbească sistemele imunitare, să pună virusul în stare de alertă și să dezvolte alte variante și până la urmă a prelungit și a agravat epidemia. Rămân la opinia că dacă acest vaccin, așa cum au spus mari specialiști laureați ai premiului Nobel, s-ar fi lăsat pentru perioade după, spunându-se că este o mare greșeală să vaccinezi în perioada de recrudescență a unei epidemii, acum lucrurile ar fi stat mai bine. Vaccinul, pe ansamblu, dacă luăm în considerare și slăbirea sistemului imunitar și efectele marginale și efectele adverse și discriminările pe care le-a creat și loviturile pe care le-a dat democrației, vaccinul a făcut mai mult rău decât bine. (min. 35:26)
La întrebarea de ce nu mă vaccinez, primul meu răspuns e: pentru că m-aș simți umilit, pentru că ar trebui să mă supun unor lucruri absurde, unor lucruri în care nu cred și care mi-ar îngenunchea sufletul; și îngenuncherea sufletului poate fi și o poartă deschisă pentru îngenuncherea trupului… (46:50)
Deci marele învins este binele individual, demnitatea umană, capacitatea omului de a fi stăpânul destinului său și de a fi cel care comunică cu corpul său într-o formulă osmotică. Se rupe sufletul de trup, se rupe om de om… (1:08:42)
Cea de-a XVI-a Conferință Națională de Bioetică se va desfășura online, în perioada 9 – 11 decembrie 2021. Tema conferinței este „Biotehnologiile – între știință, ideologie și morală”.
De ce această temă?
Denumirea de biotehnologie provine de la cuvintele grecești bios – viață, tehnikos – tehnici și logos – studiu. Termenul de biotehnologie a fost utilizat pentru prima dată în 1910 de către Thomas H. Morgan (unii autori îl atribuie inginerului maghiar Karl Ereky, care ar fi inventat termenul în 1919), având semnificația proceselor care realizau produse din materiale brute cu ajutorul organismelor vii.
Convenția ONU pentru diversitatea biologică definește biotehnologia drept: „Orice aplicație tehnologică care utilizează sisteme biologice, organisme vii sau derivate ale acestora, pentru a crea sau modifica produse sau procese în scopuri bine determinate”.
Federația Europeană de Biologie stabilește biotehnologia ca fiind „utilizarea integrată a biochimiei, microbiologiei și ingineriei în scopul obținerii unei aplicații tehnologice industriale, cu ajutorul microorganismelor, culturilor de celule și a părților componente a acestora”.
Cu alte cuvinte, biotehnologia valorifică procesele celulare și biomoleculare pentru a dezvolta tehnologii și produse care ne ajută să ne îmbunătățim viața și sănătatea planetei. (…)
Precauția este bună totdeauna, mai ales când incoerența, inconsecvența, incompetența, ipocrizia și corupția „autorităților” responsabile cu propaganda macabră a plandemiei sunt vădite, iar vocile personalităților științifice care contestă (bine argumentat) măsurile totalitare sunt tot mai mult acoperite de urletele influencerilor plătiți și a celor încolonați, fanatizați și radicalizați…
Iată și poziția unor catolici și neoprotestanți referitoare la opoziția juridică față de obligativitatea vaccinării și dictatura politico-medicalo-digitală:
Iată un studiu serios pe site-ul Societății Europene de Medicină (din 12 aprilie 2021) care arată că îmbolnăvirile și decesele atribuite COVID-19 sunt statistic mai multe în statele SUA unde există telecomunicații 5G: „COVID-19 Attributed Cases and Deaths are Statistically Higher in States and Counties with 5th Generation Millimeter Wave Wireless Telecommunications in the United States” – https://esmed.org/MRA/mra/article/view/2371.