Arhive pe categorii: Sărbători

Înălțarea Sfintei Cruci – învățături duhovnicești (Lemnul și semnul Fiului Omului și slava Bisericii)

Mântuieşte, Doamne, poporul Tău
şi binecuvintează moştenirea Ta;
biruinţă binecredincioşilor creştini
asupra celui potrivnic dăruieşte.
Şi cu Crucea Ta păzeşte
pe poporul Tău.
(Troparul Sfintei Cruci)

Părintele Chiril Lovin – Predică la Priveghere, 13 sept. 2011
Predică la Sfânta Liturghie, 14 sept. 2011
Predică la Sfânta Liturghie, 14 sept. 2013
Predică la Privegherea Duminicii de după Înălțarea Sfintei Cruci, 14 sept. 2013

*

Sorin Dumitrescu – Cateheza „Înălțarea Sfintei Cruci” – 16 sept. 2010
Cateheza „Sfânta Cruce, darul lui Dumnezeu și păzitoarea creștinilor” – 15 sept. 2011

Schimbarea la Față a Domnului (cateheze și predici)

Mântuitorul Iisus Hristos, Fiul și Cuvântul lui Dumnezeu întrupat, îşi ascundea sub acoperământul trupului și al simplității veții Lui pământești strălucirea naturală a slavei dumnezeieşti, pe care o avea în El Însuşi şi pe care o păstrase și după Întruparea Sa. Încă de la zămislirea Sa de la Duhul Sfânt în pântecele Preacuratei Fecioare Maria, Dumnezeirea S-a unit cu firea umană, slava divină devenind, în mod ipostatic, slava trupului asumat. Dar, pentru a nu le forța libertatea și alegerile oamenilor cu strălucirea slavei Sale necreate și de vederea căreia se cutremură toate făpturile cerești, Hristos „S-a deşertat pe Sine, chip de rob luând, făcându-Se asemenea oamenilor, şi la înfăţişare aflându-Se ca un om, S-a smerit pe Sine, ascultător făcându-Se până la moarte, şi încă moarte pe cruce” (Filipeni 2, 7-8). Slava Lui infinită a fost astfel acoperită de smerenia Lui infinită.

De aceea, pentru a-i încredința pe cei mai apropiați dintre ucenici de dumnezeirea Sa ca ei să nu se tulbure în vremea Pătimirii Sale pentru mântuirea lumii, Hristos i-a luat deosebi pe Petru, Iacov și Ioan pe muntele Taborului ca să se roage. Și atunci, în vremea și în starea culminantă a rugăciunii, „Domnul Iisus Hristos S-a schimbat la Faţă, nu asumând ceea ce El nu era, ci arătându-le Apostolilor Săi ceea ce El era, deschizându-le ochii şi, din orbi cum erau, făcându-i văzători ai slavei lui veșnice” (Sfântul Ioan Damaschin, Cuvânt la Schimbarea la Faţă). Astfel, El le-a făcut ucenicilor dovada anticipată a Împărăției Sale din veacul viitor. „Hristos a deschis ochii Apostolilor Săi, iar aceştia, cu o privire transfigurată de puterea Duhului Sfânt, au văzut lumina dumnezeiască unită cu trupul Său și strălucind din el. Au fost, deci, ei înşişi schimbaţi la faţă şi au primit prin harul Duhului puterea de a vedea şi cunoaște schimbarea survenită în firea noastră datorate unirii sale cu Dumnezeu-Cuvântul.” (Sfântul Grigore Palama)

„Precum este soarele pentru cele ale simţurilor, aşa este Dumnezeu pentru cele ale sufletului” (Sfântul Grigorie Teologul), de aceea Evangheliștii spun că Faţa Dumnezeului-Om, „lumina cea adevărată Care luminează pe tot omul care vine în lume” (Ioan 1, 9), strălucea ca soarele. Dar această lumină este incomparabil superioară oricărei lumini create şi, din acest motiv, incapabili să îi mai suporte strălucirea inaccesibilă, Apostolii au căzut la pământ.

Lumina nematerială, necreată şi mai presus de timp, este Împărăţia lui Dumnezeu venită întru puterea Duhului Sfânt, după cum Domnul promisese Apostolilor Săi (cf. Matei 16, 28). Întrevăzută atunci pe munte pentru o clipă, această lumină va deveni moştenirea veşnică a Sfinților în Împărăţia lui Dumnezeu, când Hristos va veni din nou, strălucind în toată înfinitatea slavei Sale. Hristos va reveni cu putere și slavă, în această slavă care a strălucit pe Tabor, care a ieșit din mormânt în ziua Învierii Sale, şi care, străbătând sufletele şi trupurile celor aleşi, îi va face să strălucească şi pe ei „precum soarele” (cf. Matei 13, 43).

Dar, minunea Transfigurării Domnului Hristos, ca teofanie a Sfintei Treimi, este experiența mistică cea mai înaltă a Sfinților și a Bisericii înseși. Asemeni Apostolilor de pe vârful Taborului, numeroşi Sfinţi au fost martorii acestei arătări a lui Dumnezeu în lumină, iar lumina nu este pentru ei doar un subiect de contemplaţie, ci e însuși harul îndumnezeitor care le permite să „vadă” pe Dumnezeu, după cuvântul Psalmistului „întru lumina Ta vom vedea lumina” (Psalmul 35, 10).

Sărbătoarea Schimbării la Faţă a Domnului este prin excelenţă sărbătoarea îndumnezeirii firii umane şi a participării trupului nostru trecător la bunătățile veşnice care sunt mai presus de fire. Înainte chiar de a împlini mântuirea noastră prin Jertfa și Învierea Sa, Mântuitorul le-a arătat ucenicilor Săi că scopul Întrupării Sale în lume este să aducă pe tot omul la cunoașterea lui Dumnezeu, la vederea slavei Lui necreate și, prin aceasta, la dobândirea vieții veșnice, la îndumnezeire. Din acest motiv sărbătoarea Schimbării la Faţă îi atrage în mod deosebit pe călugări, care îşi închină întreaga viaţă lui Dumnezeu, Celui ce Se descoperă în liniște, în rugăciune și lumină. Astfel, numeroase mănăstiri și schituri au fost ridicate și închinate acestei sărbători, mai ales după afirmarea și răspândirea teologiei isihaste a Sfântului Grigorie Palama, din secolul al XIV-lea, despre natura și vederea luminii taborice.

Cateheza iconografică MĂRTURIILE ICOANEI SHIMBAREA LA FAȚĂ

*

Cateheza din 4 august 2011

*
Predicile Sfântului Antim Ivireanul
la praznicul Înfrumusețării Domnului

Luna lui avgust, 6. Cazanie la Preobrajeniia Domnului[1]

 – I –

„Luat-au Iisus pre Petru şi pre Iacov şi pre Ioann, fratele lui şi i-au suit pre dânşii într-un munte înalt deosebi şi S-au schimbat faţa înaintea lor.” (Matei 17, 1)

Cuvintele acéstea sunt ale Sfintei Evanghelii, dintru carele avem să înţelegem de preaslăvita Schimbarea Féţii a Domnului nostru Iisus Hristos, ce s-au făcut în muntele Thavorului. Că vrând ca să arate mărirea Sa ucenicilor Săi şi noao, mai nainte cu puţinel, zice Evanghelia cum că umblând Iisus în părţile Chesariei lui Filip, întreba pre ucenicii Săi zicând: „Cine îmi zic Mie oamenii a fi?”. Iar Petru apostolul din descoperirea Părintelui ceresc dintre toate célelalte vorbe ale ucenicilor i-au zis cum că iaste Fiiul lui Dumnezeu celui viu şi cu acest mijloc descoperind tuturor mărirea Sa cea mare, ocara patimii Sale ucenicilor Săi celor întăriţi întru această credinţă o au arătat zicând că I să cade Lui a mérge în Ierusalim şi multe a păţi de <la> bătrâni şi de la arhierei şi de <la> cărturari şi a să omorî şi a treia zi a înviia din morţi.

Continuă lectura

Cursul 67 de vindecare sufletească – 10.06.2022

Invitații Părintelui Bogdan Florin Vlaicu:

  • Marina-Ioana Alexandru, avocat la Baroul Bucureşti, mediator, apărătoare a drepturilor și libertaților ființei umane,
  • Tatiana Petrache, master in patrologie, filolog și publicist, și
  • părintele arhimandrit Mihail Stanciu de la mănăstirea Antim din București, doctorand în teologie la Tesalonic și inginer.

Subiectele cursului:

  • despre teologia Cincizecimii și a Sfintei Treimi, Sfântul Duh Paracletul, Mângâietor și Avocat,
  • amânarea „tratatului pandemic” și a pretențiilor OMS, propunerea de impunere a cotelor de emisii de carbon respinsă de Parlamentul European,
  • crizele acumulate dar și împiedicate.

Cursul poate fi urmărit live pe ZOOM, începând cu ora 21:30, la adresa https://us02web.zoom.us/j/5518086863.

Înălțarea Domnului nostru Iisus Hristos la Ceruri și viața Bisericii

„Înălțatu-Te-ai întru slavă, Hristoase, Dumnezeul nostru,
bucurie făcând ucenicilor, cu făgăduința Sfântului Duh,
încredințându-se ei, prin binecuvantare,
că Tu ești Fiul lui Dumnezeu, Mântuitorul lumii.”

*

„Măreşte, suflete al meu, pe Hristos, Dătătorul de viaţă,
Cel ce S-a înălţat de pe pământ la cer.
Pe tine, Maica lui Dumnezeu, cea mai presus de minte şi de cuvânt,
care ai născut negrăit, sub ani, pe Cel fără de ani,
credincioşii cu un gând te mărim.”

*

Cateheza ”Înălțarea Domnului nostru Iisus Hristos la Ceruri și viața Bisericii” (31.05.2011)

*

Cuvânt despre Pomenirea eroilor (2.o6.2011)

Părintele Dumitru Stăniloae despre Învierea Domnului

Hristos nu ramane in starea mortii decat atata cat sa se vada ca El a murit cu adevarat, adica pana a treia zi. Unirea deplina ca om cu Tatal prin jertfa Ii aduce fara intarziere starea de inviere. Aceasta arata ca nu se ajunge la inviere fara sa se treaca prin moartea ca jertfa, dar nu numai ca sa se arate ca trebuie sa se treaca de la trupul acesta muritor la cel nemuritor, ci si pentru ca starea la care se ajunge prin moartea ca jertfa e o stare de unire deplina cu Dumnezeu, deci cu totul superioara celei traite in trupul muritor. E o stare la care trece prin moarte cel ce va invia. Hristos ajunge la inviere indata dupa starea in care intra prin moartea primita ca jertfa, dar noi ajungem la ea la sfarsitul acestui chip al lumii, cand materia intreaga se va transfigura, dupa ce va servi, in forma actuala, tuturor oamenilor de dupa noi spre cresterea spirituala si spre primirea in trupul acesta muritor a mortii lui Hristos. Aceasta si ca sa ne rugam aici cu intelegere, pentru cei ce au fost pe pamant inaintea noastra. Invierea fara intarziere a lui Hristos e preinaltarea Lui (Filip II, 9) pentru ca El a primit Cel dintai moartea ca jertfa de bunayoie si pentru ca El sa ne fie nadejdea invierii tuturor si ca focar de atractie spre ea. Invierea lui Hristos prevesteste deplina “trecere” de la viata robita legilor naturii in starea actuala, la viata din Dumnezeu Cel absolut, in care materia va fi ridicata in Duhul Sfant peste legile care o robesc si prin care robeste pe om.

Starea mortii noastre fata de pacatele placerilor egoiste e o treapta mai inalta la care urca omul in transcenderea sa. Prin moartea cu trupul, acceptata din credinta, va trece la o treapta si mai inalta. Iar invierea cu trupul va fi trecerea la cea mai inalta treapta. Starea mortii fata de pacat e o biruire a prea marilor dependente ale omului de lume si de trupul ajuns intr-o robie fata de ea prin pacat, sau prin slabirea legaturilor cu Absolutul personal. Starea mortii cu trupul va fi o eliberare completa a trupului de aceste dependente. Dar starea de inviere va fi ridicarea trupului de catre sufletul inaltat la treapta atinsa printr-o mai mare penetrare a lui de Dumnezeu, o data cu moartea trupeasca, la starea de transparenta desavarsita a lui Dumnezeu prin omul intreg. Sufletul reunifica prin aceasta trupul cu sine si, prin aceasta, cu Dumnezeu la nivelul cel mai inalt, dupa asemanarea lui Hristos. Se restabileste omul intreg, dar la treapta de suprema transcendere si de deplina transparenta a lui Dumnezeu prin el, asemenea lui Hristos si in unire maxima cu El. Continuă lectura

Urare la Praznicul Nașterii Domnului – 25 decembrie

Dumnezeu prealuminos,
Domnul Iisus Hristos,
S-a născut azi pe pământ
În chip minunat și sfânt
Ca să ne ofere-n dar
Viața Lui fără hotar.

Și noi, dar, cu evlavie
Și senină bucurie
Să-I cântăm toți: Slavă Ție
Și acum și-n veșnicie!

Dumnezeu să ne deie muult har întru mulți ani
și sărbători cu pace și binecuvântare!

De ce noi, creștinii ortodocși, „ținem” ziua duminicii, nu a sâmbetei (scrisoare către un creștin adventist)

InviereaDomnului

Frate AlexB (Alexandru de botez, bănuiesc),

Eu sunt acum în Grecia și, cu sinceritate și osteneală nu puțină, cercetând de peste 25 de ani muulte surse ale cunoașterii lui Dumnezeu, am ajuns să aprofundez credința cea dată sfinților odată pentru totdeauna (Iuda 1,3) în limba și-n tradiția cea întemeiată de Sfinții Apostoli, nu de unii ca mine sau ca tine, sau de alți creștini închipuiți de acum 200-300 ani cel mult.

Ca și alți oameni cu pretenții de intelectuali creștini, și eu, însă cu mult timp înaintea ta, urmând Părinților, Martirilor și Mărturisitorilor care chiar au suferit chinuri și moarte pentru Adevărul-Hristos, unii chiar în temnițele comuniste (și a rânduit Dumnezeu să cunosc personal asemenea oameni Sfinți, curați și luminați) am considerat și consider Sfânta Scriptură cartea de căpătâi a oricărui credincios în Hristos.

Și deși spui că respecți numai ce scrie în Biblie, nu faci acest lucru, ci extrapolezi și inventezi lucruri inexistente. Pentru aceasta te sfătuiesc să cercetezi izvoarele istorice vechi ale credinței creștine, chiar în limba greacă, de se poate, și să nu folosești speculații și interpretări fără bază ale unor scriitori (întemeietori de secte (neo)protestante) de maximum 200-300 de ani în urmă. Iată de ce spun asta. Continuă lectura

Sfântul Cuvios Vasile de la Poiana Mărului (1692 – 1767)

Sfantul Cuvios Vasile de la Poiana MaruluiSfantul Cuvios Vasile de la Poiana Marului s-a nascut in anul 1692 in localitatea Poltava din Ucraina. Vine in Tara Romaneasca, foarte probabil pe vremea lui Constantin Brancoveanu si a Mitropolitului Antim Ivireanu, cand viata bisericeasca si culturala a Tarii Romanesti era in apogeu. Impreuna cu ucenicul sau, ieroschimonahul Mihail, si cu alti calugari, intra in obstea Manastirii Dalhauti, in apropierea orasului Focsani, unde ramane 20 de ani. Aici este hirotonit preot si la scurt timp numit staret, chiar daca nu avea inca nici 30 de ani. Sfantul Vasile aduna in jurul sau o obste de peste 40 de calugari sihastri, pe care ii deprinde cu ascultarea, smerenia, tacerea si cu rugaciunea mintii. Astfel, staretul Vasile face din obstea sa o adevarata scoala de traire isihasta.

Dupa ce infiinteaza cateva manastiri in Buzau si Vrancea, se stabileste la Manastirea Poiana Marului.

De numele Cuviosului Vasile de la Poiana Marului se leaga existenta isihasmului romanesc, adica practicarea rugaciunii mintii. Pe langa aleasa sa viata duhovniceasca-ascetica, staretul Vasile era si un bun cunoscator al scrierilor patristice si postpatristice, din care a facut anumite traduceri. Ca dascal al rugaciunii, marele staret a scris si cateva „Cuvinte“ despre paza mintii, despre rugaciune si crestere duhovniceasca, scurte introduceri la scrierile filocalice, lucrari teologice-ascetice, in limba slavona, care au ramas in manuscris.

A fost parintele duhovnicesc al viitorului staret Paisie de la Neamt, pe care l-a calugarit in anul 1750, la Athos.

Sfantul Cuvios Vasile de la Poiana Marului a trecut la cele vesnice la 25 aprilie 1767. Datorita vietii sfinte, Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane, in sedinta sa din 4-5 martie 2003, a hotarat ca el sa fie trecut in ceata Cuviosilor Parinti purtatori de Dumnezeu, cu data de praznuire 25 aprilie.

Cateheza ”Învierea Domnului și învierea noastră” – 12.04.2010

Partea I (o ora)

http://www.trilulilu.ro/PustnicuDigital/d3b69a04971ed7

Partea a II-a (o ora)

http://www.trilulilu.ro/PustnicuDigital/efcd5d27de0388

Predici din Săptămâna Mare și din Săptămâna luminată – 2010

Predica (Sfanta si Marea Joi) [01.04.2010]

http://www.trilulilu.ro/PustnicuDigital/edf758351c9c0e

*

Predica (prima zi de Pasti – A Doua Înviere) [04.04.2010]

http://www.trilulilu.ro/PustnicuDigital/df44c63e122158

*

Predica de la finalul slujbei (a doua zi de Pasti) [05.04.2010]

http://www.trilulilu.ro/PustnicuDigital/35342353561d2a

*

Predica (Izvorul Tamaduirii) [09.04.2010]

http://www.trilulilu.ro/PustnicuDigital/bdadaa3e240c4c

Sfânta Liturghie de la Mănăstirea Antim din a III-a zi de Paști [06.04.2010]

Înregistrarea slujbei transmisă în direct de:
Radio România Cultural, 6 aprilie 2010, orele 10:00 – 12:00.

Cele trei părți sunt în ordine:

Partea 1 (Slujba):
http://www.trilulilu.ro/PustnicuDigital/b9273be0f7eaaf

Partea 2 (Predica):
http://www.trilulilu.ro/PustnicuDigital/9a7b27df739db3

Partea 3 (Slujba):
http://www.trilulilu.ro/PustnicuDigital/e1030e23348163

Sărbătoarea creștină – anticipare a bucuriei veșnice din Împărăția continuă și prezentă a lui Hristos

Adeseori, la predici, auzim cuvintele: ”astăzi Biserica prăznuiește Învierea Domnului”, sau ”astăzi retrăim bucuria apostolilor care l-au văzut pe Hristos înviat”… Da, este adevărat, Biserica actualizează prin cultul ei liturgic anumite evenimente, minuni, descoperiri și bucurii la care au fost părtași cândva doar anumiți oameni, aleși, ai lui Dumnezeu. De aceea, Duhul Sfânt, Care ne călăuzește la tot adevărul, i-a luminat pe Sfinții Părinți, rugători și imnografi totodată, să formuleze, pe baza Revelației dumnezeiești din Sfânta Scriptură și din Sfânta Tradiție, rugăciuni, cântări și gesturi liturgice care ne amintesc evenimente importante din istoria mântuirii noastre. Întreaga ambianță liturgică devine o anamneză vie, actualizată în fiecare sărbătoare, a prezenței și a lucrării lui Hristos printre oamenii atât din vremea Sa, cât și din toate vremurile. Iar prelungită în viața cotidiană prin virtuți, viața izvorâtă din Tainele Bisericii devine și ea o mărturie înaintea lumii a făgăduinței împlinite a Mântuitorului: ”iată Eu cu voi sunt în toate zilele, până la sfârşitul veacului. Amin.” (Matei 28, 20)

Dar bucuria și lumina Sărbătorilor creștine nu vin doar din trecutul Bisericii, din istoria săvârșită deja. Căci Iisus Hristos este bucuria și lumina noastră, El este prezent continuu în Biserica Sa Dreptmăritoare și El ne umple sufletele cu bucuria și lumina Lui necreate. Bucuria și lumina creștinului și a Bisericii întregi nu vin, așadar doar dintr-o amintire sau posesiune a ceva, a unor obiecte, rituri sau idei circumscrise de reușite sau concepte omenești (pe care le gustă în mod obișnuit oamenii pământești, și chiar ereticii). Experiența bucuriei și a luminii lui Hristos o trăiește creștinul și Biserica ”intrând în bucuria Domnului său” (Matei 25, 21). Adică bucuria Domnului îl învăluie pe creștin, bucuria și lumina Domnului învăluie Biserica pe de-a-ntregul. Creștinul și Biserica nu doar repetă o experiență a prezenței trecute a lui Hristos în lume și în istorie, reluând niște forme și formule statice din trecut (ca în magie sau autosugestie), ci Îl trăiește pe El viu și prezent într-un acum continuu, rugându-Se Lui neîncetat, dialogând neîncetat cu El prin Duhul Sfânt. Prin Duhul Sfânt, care umple de strălucirea slavei, a veșniciei și a Tainei lui Dumnezeu toate rânduielile, creștinul și Biserica primesc mărturia și bucuria Domnului Hristos: ”Eu sunt Alfa şi Omega, zice Domnul Dumnezeu, Cel ce este, Cel ce era şi Cel ce vine, Atotţiitorul.” (Apocalipsa 1, 8).

Aceasta este adevărata bucurie: mărturia și arătarea lină și luminoasă a Domnului, absorbirea într-o vedere negrăit de veselă și de iubitoare a lui Hristos. Bucuria ucenicilor de pe Tabor devine bucurie lăuntrică a credincioșilor drept-înțelegători și drept-slăvitori care-L iubesc pe Hristos pretutindeni și în toate timpurile. Iar bucuria taborică este o trăire anticipată a bucuriei și a slavei din Împărăția continuă și prezentă a lui Hristos: ”Datu-Mi-s-a toată puterea, în cer şi pe pământ.” (Matei 28, 18), ”Eu sunt Cel dintâi şi Cel de pe urmă, Şi Cel ce sunt viu. Am fost mort, şi, iată, sunt viu, în vecii vecilor, şi am cheile morţii şi ale iadului.” (Apocalipsa 1, 17-18).

Sfântul Maxim Mărturisitorul afirmă că Hristos – Logosul dumnezeiesc este  începutul, mijlocul și sfârșitul veacurilor, adică al tuturor devenirilor duhovnicești. Pentru că veacul nu are la Sfântul Maxim doar conotația cronologică a existenței derulate cumva pe axa temporală orizontală, ci și (mai ales) a treptelor desăvârșirii ființelor pe verticală spre Dumnezeu. Prin mișcarea naturală, restaurată de Hristos în firea umană, ființele trec de la simpla existență la existența bună și apoi la veșnica existență bună și fericită în Dumnezeu. Această trecere de la odihna lui Dumnezeu în creație (ziua a șaptea a creației) la odihna creației în Dumnezeu (ziua a opta, cea netrecătoare – ”Şi noapte nu va mai fi; şi nu au trebuinţă de lumina lămpii sau de lumina soarelui, pentru că Domnul Dumnezeu le va fi lor lumină şi vor împărăţi în vecii vecilor.” (Apocalipsa 22, 5)) este adevăratul Paști, adevărata Trecere la viața integrală și veșnică în Dumnezeu, sărbătoarea veșnică a Învierii și a Vieții în Dumnezeu a Bisericii și a creației, Pogorârea continuă a Duhului Sfânt – Dătătorul de viață și Parousia (grecește – prezența) atotluminoasă a Logosului – Hristos în toate.

De aceea, bucuria și lumina Sărbătorilor creștine ne fac nouă accesibile bucuria și lumina lui Hristos care vor inunda creația la sfârșitul veacurilor. Sărbătoarea creștină are în Biserică, așadar, și un caracter anamnetic (de aducere aminte), dar și unul profetic (de vedere înainte), de trăire anticipată a bucuriei și a luminii lui Hristos în Împărăția Sa veșnică.

Dar fiecare zi poate deveni, pe verticala vieții noastre, o Sărbătoare, o întâlnire și o vedere bucuroasă și luminoasă a lui Hristos. De aceea, lepădând orice răutate, orice ranchiună și necurăție, ”Să ne curăţim simţirile şi să vedem pe Hristos strălucind cu neapropiată Lumină a Învierii” în sufletele noastre, aici și acum, în acest prezent pe care Îl umple Hristos, și care prezent ne e dat să-l umplem cu viața lui Hristos. Cât de frumos a trăit Vasile Voiculescu această întâlnire cu Hristos, ca toți Sfinții Lui dealtfel, de a primit de Mântuitorul Hristos Însuși încredințarea lină: ”Oricând gândești la Mine cu iubire, E-o clipă din a doua Mea venire.”!