Arhive pe categorii: Globalism

Libertatea de exprimare în SUA este pe patul de moarte… Oare numai acolo?

Asta se poate observa și-n presa românească unde tot mai puțini jurnaliști dovedesc precauție, spirit critic și analiză rațională echilibrată (întorcând o problemă pe toate părțile, nu eludând punctele de vedere care nu-s conforme cu propaganda oficială pe motiv dee… „teoria conspirației”). Deja platformele social-media și trusturile de presă (particulare sau nu, năimite sau nu) par organizate într-un MAI („Ministerul Adevărului și Îndoctrinării”) care asigură ideologizarea și chiar fanatizarea maselor prin continue raiduri propagandistice în cadrul cărora au loc și execuțiile/linșajurile publice ale celor neîncolonați. Nu ai voie să(-ți) pui întrebări, să critici incompetența, corupția și abuzurile tiranilor trecători de la putere. Controlul narativelor, inchiziția și poliția gândirii de acum face ca scenariile din Minunata lume nouă, Ferma Animalelor, 1984 și Bolșevismul comunist să pară doar niște trailere ale unui film de groază aflat deja în derulare (după 11 sept. 2001), cu un crescendo eterogen și imprevizibil al acțiunii și al totalitarismului de factură pandemic-globalistă…

https://www.mediafax.ro/editorialistii/comentariu-valeriu-suhan-ministerul-adevarului-19719659

http://www.cuvantul-ortodox.ro/recomandari/cu-cj-hopkins-despre-globocap-si-marea-accelerare-catre-noul-totalitarism-patologic-cenzura-noii-normalitatii-si-demonizarea-noilor-dizidenti-noua-normalitate-este-aici-pentru-a-ramane/

Recomandare pentru citit: Gabriel Purcăruș – CORECTOPIA (Editura Doxologia, 2018)

„Hristos nu a promis o viață terestră uscată, plină de frustrări, petrecută în așteptarea plictisită a unui „cer” îndepărtat, ci una deplină, bogată sufletește, care începe aici și acum. Instinctiv, sufletul nostru tânjește după cunoașterea imediată a Dumnezeului veșnic, care să confere plinătate cotidianului nostru agitat, trăit la ritmurile nebune ale unui secol în care aparatele ce ne înconjoară sunt din ce în ce mai inteligente, iar noi din ce în ce mai ignoranți. În absența unei oferte spirituale solide din partea creștinilor, cei însetați de sens din Occidentul de azi caută să-și satisfacă dorul de absolut prin droguri, experiențe sexuale cât mai diverse sau îmbrățișând utopii seculare precum salvarea planetei sau construirea societății atotinclusive.

Derapajele moderne ar trebui să dea de gândit liderilor Bisericii și să îi îndemne la un serios examen de conștiință. În fond, Trupul lui Hristos nu are un scop administrativ-birocratic, adică o perpetuare a infrastructurii instituționale, ci să aducă viața în inimile celor morți, speranța în sufletul celor deznădăjduiți, bucuria pe fața celor întristați. Biserica există pentru a oferi tuturor paharul vieții veșnice, ostoindu-le setea de absolut.”

(fragment din capitolul Viață înainte de moarte, p. 170-171)

Omul și Cezarul. Puterea (Capitolul IV din cartea lui Nicolai Berdiaev „Împărăţia lui Dumnezeu şi împărăţia cezarului”)

Cezarul reprezintă simbolul etern al puterii, al statului, al împărăţiei lumii acesteia. Există două puncte de vedere principale referitoare la relaţia între cezar, putere, stat, împărăţia lumii acesteia şi spirit, viaţa spirituală a omului, împărăţia lui Dumnezeu. Această relaţie este înţeleasă fie din perspec­tiva dualismului, fie din cea a monismului. Am mai avut oca­zia să vorbim despre valabilitatea relativă a dualismului în condiţiile lumii acesteia. Indiferent de coloratura sa religioasă sau antireligioasă, monismul tinde totdeauna spre tiranie. În schimb, dualismul, corect interpretat, între împărăţia cezaru­lui şi împărăţia lui Dumnezeu, între spirit şi natură, între spirit şi societatea etatistă poate deveni un fundament al libertăţii. Au fost greşit înţelese şi interpretate cuvintele evanghelice: „Daţi cezarului cele ce sînt ale cezarului şi lui Dumnezeu cele ce sînt ale lui Dumnezeu” şi cuvintele Sfîntului Apostol Pavel: „Nu este stăpînire decît de la Dumnezeu”. Tălmăcirea acestor cuvinte avea o nuanţă de servilism. „Daţi cezarului cele ce sînt ale cezarului” nu constituie nicidecum o definiţie religioasă a cezarului şi a împărăţiei lui, şi nici vreo evalu­are a lui. Este vorba doar de diferenţierea a două sfere diferite şi de inadmisibilitatea confundării lor. Iar cuvintele „nu este stăpînire decît de la Dumnezeu”, care aveau să joace un rol fatal, exprimau pretutindeni servilismul şi oportunismul faţă de puterea statală, care nu au nimic comun cu creştinismul. Cuvintele Apostolului Pavel sînt lipsite de orice semnificaţie religioasă, ele au un caracter pur istoric şi relativ, determinat de situaţia creştinilor în Imperiul Roman. Apostolul Pavel se temea ca nu cumva creştinismul să se transforme într-o sectă revoluţionar-anarhică. El intenţiona să insereze creş­tinismul în istoria universală. În afară de aceasta, trebuie reţinut faptul că ceva mai tîrziu, în timpul domniei lui Domitianus, puterea de stat era asemuită cu o fiară ivită din beznă. Chestiunea este mult mai complexă decît se crede îndeobşte atunci cînd se invocă aceste cuvinte ale Apostolului Pavel. Creştinismul îşi manifestase în suficientă măsură servilismul faţă de împărăţia cezarului.

Continuă lectura