Emisiunea „Cu inima deschisă”, realizator Remus Rădulescu
Teme de discuție: înțelesurile crucii, Crucea lui Hristos și crucea noastră, despătimirea ca drum al crucii, sfințenia ca proces duhovnicesc terapeutic și luminător, Părintele Sofian – chip al sfințeniei
„Şi după cum Moise a înălţat şarpele în pustie, aşa trebuie să se înalţe Fiul Omului. Ca tot cel ce crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică. Căci Dumnezeu aşa a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică.” (Ioan 3, 14-16)
https://doxologia.ro/duminica-dinaintea-inaltarii-sfintei-cruci-comentarii-patristice
Iată de ce este importantă dimensiunea duhovnicească a educației și autoeducației în sensul dezvoltării personale reale a omului care tinde în mod natural spre o fericire eternă (ca urcuș neîncetat în lumina lui Dumnezeu).
Temele abordate aici:
Extras din Cursul 116 de vindecare sufletească la vremea crizei cu mască (8 sept. 2023).
Iubirea e temeiul existenței, ea dă putere și orizont infinit vieții…
De aici se poate citit și descărca prezentarea în PowerPoint:
https://ro.scribd.com/document/607291232/Isihasmul-romanesc
Care dintre noi n-a stat cu cineva drag – cu mama, cu sotia, cu sotul, cu un prieten – la ceas de seara, cand amurgea, cand in jur totul se potolea? La inceput – discuție, apoi cuvintele deveneau tot mai rare si tacerea se asternea, insa ramanea in urma o anume liniste; ascultam cu luare-aminte sunetele: trosnetul lemnelor in soba, ticaitul ceasurilor, departatele zgomote de afara; apoi, dispareau si sunetele acestea si se lasa o liniste atat de adanca, o tăcere a sufletului. Si iata ca in tacerea aceasta a sufletului simti dintr-o data ca ai devenit atat de apropiat prietenului, omului care se afla alaturi de tine. Aceasta nu este, bineinteles, o contopire in sensul ca un om devine altul, ci in acela ca cei doi se unesc la o asemenea adancime de traire a celuilalt, incat nu mai este nevoie de cuvinte: ei sunt împreună, si daca iubirea este indeajuns de profunda, ei au devenit un tot.
Mitropolitul Antonie de Suroj
”Deci, dar, nu mai sunteţi străini şi locuitori vremelnici, ci sunteţi împreună cetăţeni cu sfinţii şi casnici ai lui Dumnezeu.” (Efeseni 2, 19)
Pe unii creștini îi auzim azi spunând ”Eu cred în Dumnezeu, dar nu merg la biserică.”. E trist și dureros. E mărturia unei ”credințe” bolnave de egoism. Pe alții îi auzim spunând ”Eu cred în Dumnezeu, merg și la biserică din când în când, de sărbători.” E ceva mai bine, dar e tot trist și dureros. Alții spun ”Merg la biserică, mă spovedesc, cunosc învățăturile și respect toate rânduielile bisericii”. Și aceștia și mai bine fac. Dar mai mult decât toate învățăturile și rânduielile împlinite conștiincios în Biserică, noi trebuie să dobândim conștiința (gândirea trează iubitoare) bisericească. E o necesitate absolută și urgentă pentru dobândirea mântuirii. Este dovada însănătoșirii sufletului și a învierii lui din orice moarte a patimilor egoiste…
E foarte important să ne simțim ai lui Dumnezeu, să fim mereu conștienți că suntem fii ai unui Tată iubitor, mai iubitor decât orice tată de pe pământ. Că suntem fii ai Lui și frați între noi prin credință și prin har. Nu ne mai clatină îndoielile și frământările ispitelor când ne punem cu totul în mâinile lui Dumnezeu și în mâinile Bisericii.
Iar a fi în interiorul Bisericii, a fi împreună cu Sfinții și casnici ai lui Dumnezeu, înseamnă a-i urma în sfințenia lor, în gândirea lor luminată de Duhul Sfânt și sfințitor. Înseamnă a le urma povețele și viața lor, a fi în comuniune și în continuitate cu ei în Duh și în Adevăr. Gândirea Sfinților este cugetul Bisericii Dreptslăvitoare, este cugetul lui Hristos. Și Biserica este Una, Sfântă, Sobornicească (Catolică=Universală) și Apostolică prin prezența și lucrarea lui Hristos – Sfântul Sfinților în ea, prin prezența și lucrarea neîncetată a Duhului Sfânt în ea și prin prezența și conlucrarea Sfinților. De aceea să urmăm Sfinților în ortodoxia lor (dreapta înțelegere și dreapta slăvire) ca să avem părtășie cu ei în veci.
Pentru că nu ne mântuim în chip individualist, în afara Bisericii, fără experiența Bisericii, ci în sânul Bisericii, prin Sfintele Taine și prin sfintele virtuți, prin ajutorul Sfinților și prin ajutorul nostru reciproc. Deci angajarea noastră în Biserică nu e doar una pasivă, de primitori, ci și de plinitori (lucrători) ai harului dumnezeiesc. În Trupul Bisericii, toți suntem mădulare vii, și dacă noi sporim în viața duhovnicească sporim împreună cu toți cei din jurul nostru. Sporim și printr-o implicare activă a noastră în viața Bisericii. Ne asumăm gândirea și ne implicăm în lucrarea Bisericii, nu suntem doar consumatori ”duhovnicești”, nici nu stăm doar ca spectatorii, egoiști, încremeniți și nepăsători.
Fiecare în treapta și în rânduiala chemării sale, trebuie să fim vii, activi și contemplativi totodată, străduindu-ne să aducem roadele Duhului cele bineplăcute lui Dumnezeu: ”dragostea, bucuria, pacea, îndelungă-răbdarea, bunătatea, facerea de bine, credinţa, blândeţea, înfrânarea, curăţia” (Galateni 5, 22-23). Prin acestea devenim vii și roditori în Biserică, și facem vii și mădularele Bisericii din jurul nostru, iradiind lumina vieții duhovnicești și împrejurul nostru. Așa au făcut și fac neîncetat Sfinții și Slujitorii lui Dumnezeu. La aceasta slujire suntem, de fapt, chemați toți credincioșii dreptslăvitori ai lui Dumnezeu.
Nu trebuie să avem și să trăim credința doar pentru noi înșine, ci și pentru ceilalți. Fără experiența, fără gândirea și simțirea bisericească unitară, nu facem parte din Biserică, de fapt, din familia lui Dumnezeu. Conștiința că suntem ”împreună cetățeni cu sfinții și casnici ai lui Dumnezeu” este o stare pe care o dobândim treptat, înaintând în curăție, în sfințenie, în responsabilitatea pentru noi înșine și pentru ceilalți. Și pe măsură ce sporim în această conștiință eclesială, ne rugăm și ne străduim pentru mântuirea celorlalți oameni. Cu cât dorim mai mult mântuirea celorlalți ca și mântuirea noastră, cu atât dovedim că suntem fii ai lui Dumnezeu, ”împreună cetățeni cu sfinții și casnici ai lui Dumnezeu”. Și e obligatoriu pentru noi să dorim mântuirea tuturor dacă vrem să ne mântuim și noi. Această inimă largită de harul Duhului Sfânt și Iubitor al lui Dumnezeu au dobândit-o Sfinții și ei susțin și luminează Biserica precum stâlpii de foc. Dar Sfinții nu au dobândit numai conștiința și lumina iubirii eclesiale, ci ei își pun sufletul în rugăciune înaintea lui Dumnezeu pentru întreaga lume. Asemeni Sfinților Părinți celor din toate vremurile, asemeni Sfântului Siluan Athonitul, Avva Selafiil Siberianul dă mărturie pentru această asumare a tuturor în rugăciune:
Plâng în fiece seară cu lacrimi, implorând pe Domnul să dăruiască tuturor oamenilor să-L cunoască în Duhul Sfânt şi să-L iubească.
Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, dă-mi şi mie, unui boţ de pământ, să ard cu lacrimi de iubire pentru lumea toată! Doamne, Iisuse, dă-mi şi mie, celui găunos şi putred, inimă milosârdă pentru lumea toată! Doamne, eu am trăit până acum pentru că Tu m-ai iubit în fiece clipă mai mult decât Te-am iubit eu viaţa toată! Dă, Doamne, răgazul pocăinţei şi întoarcerii de la răutate tuturor oamenilor…
Doamne Iisuse Hristoase, iartă-ne pe noi, păcătoșii, și aprinde inimile noastre cu căldura iubirii Tale de oameni!
*
Alte articole înrudite:
https://patermihail.wordpress.com/iubire-lini%C8%99te-%C8%99i-taina/
https://patermihail.wordpress.com/ortodoxia-smerenie-%C8%99i-dragoste-2/
MĂRTURIE CREȘTIN-ORTODOXĂ 