Readucem în actualitate un studiu temeinic al eruditului profesor şi mărturisitor Teodor M. Popescu despre “Geneza şi evoluţia schismei”, pe care l-am preluat din revista patriarhală “Ortodoxia” din 1954 (anul VI, numărul 2-3, aprilie-septembrie), unde a fost publicat cu ocazia împlinirii a 900 de ani de la “ieşirea lumii din Biserică”. Îl republicăm acum, considerându-l actual şi util în contextul dezbaterii primatului papal de către Comisia Mixtă de Dialog Teologic între Vatican şi Biserica Ortodoxă; întrunirea va avea loc în septembrie 2010 la Viena.
GENEZA ŞI EVOLUŢIA SCHISMEI1
de Prof. TEODOR M. POPESCU
Semnificaţia schismei. – La 16 iulie 1954, se împlinesc 900 de ani de când unitatea creştină se socoteşte ruptă prin dezbinarea Bisericilor Constantinopolei şi Romei.
Această «schismă» este în istoria creştinismului unul din cele mai triste fapte şi din cele mai însemnate prin durata şi prin urmările lui.
Ea nu este singura dezbinare gravă în sânul Bisericii2. S-au produs de mai multe ori, înainte de 1054, neînţelegeri care au dus fie la organizarea a două comunităţi în acelaşi loc, fie la răcire şi rupere de raporturi între conducătorii celor două mari Biserici, sau chiar la organizarea de Biserici disidente. Reforma protestantă a fost mai mult violentă şi mai grea pentru Biserica occidentală, dar despărţirea de la jumătatea secolului XI este în unele privinţe cea mai mult regretată, pentru învrăjbirea şi slăbirea creştinismului de aproape o mie de ani, de când orientul şi occidentul stau bisericeşte pe poziţii deosebite, poziţii de aprinsă luptă confesională.
MĂRTURIE CREȘTIN-ORTODOXĂ 
