Arhive pe categorii: Rugăciune

Înălțarea Domnului nostru Iisus Hristos la Ceruri și viața Bisericii

„Înălțatu-Te-ai întru slavă, Hristoase, Dumnezeul nostru,
bucurie făcând ucenicilor, cu făgăduința Sfântului Duh,
încredințându-se ei, prin binecuvantare,
că Tu ești Fiul lui Dumnezeu, Mântuitorul lumii.”

*

„Măreşte, suflete al meu, pe Hristos, Dătătorul de viaţă,
Cel ce S-a înălţat de pe pământ la cer.
Pe tine, Maica lui Dumnezeu, cea mai presus de minte şi de cuvânt,
care ai născut negrăit, sub ani, pe Cel fără de ani,
credincioşii cu un gând te mărim.”

*

Cateheza ”Înălțarea Domnului nostru Iisus Hristos la Ceruri și viața Bisericii” (31.05.2011)

*

Cuvânt despre Pomenirea eroilor (2.o6.2011)

*

Pr. Dumitru Stăniloae:
Înălțarea Domnului la cer și șederea la dreapta Tatălui

“Înălțarea lui Hristos cu trupul la cer si sederea Lui de-a dreapta Tatalui inseamna ridicarea Lui ca om la treapta de suprema eficacitate asupra celor ce cred. In aceasta sta puterea si slava suprema la care S-a urcat Hristos prin Inaltarea la cer. “Trupul domnesc“, ridicat nu numai la cer, ci “la cerul cerului“, “mai presus de toata autoritatea si stapanirea si de tot numele si demnitatea“, care e numit de Isaia “muntele lui Dumnezeu si casa lui Dumnezeu asezata pe varful tuturor muntilor“, salasluieste in acelasi timp in intimitatea cea mai profunda a celor ce cred si se face vadit in intimitatea celor ce s-au curatit de patimi, ca “loc” prin care si din care izvoraste toata puterea de sfintire si de indumnezeire a noastra. Aceasta paradoxala coincidenta intre tronul dumnezeiesc si intimitatea noastra se datoreste faptului ca insusi trupul omenesc al Domnului sade pe tronul dumnezeiesc.

Occidentul crestin s-a departat de aceasta intelegere a Inaltarii Domnului cu trupul la suprema putere si slava, ca la suprema eficacitate a Lui, prin Salasluirea Lui concomitenta in noi. Pentru el Hristos a devenit, prin Inaltare, un Stapan, un Domn exterior, care iarta in baza puterii de a ierta obtinuta prin jertfa Lui, asigurandu-ne o fericire in viata viitoare. Catolicismul a putut astfel sa-I dea lui Hristos in Biserica un loctiitor, iar protestantismul a lasat pe fiecare ins cu “libertatea” lui in afara de lucrarea lui Hristos in oameni, care e o falsa libertate, odata ce e o libertate neeliberata de trufie si de patimi. Numai o libertate in Hristos si dupa chipul libertatii lui Hristos, ca eliberare de patimi si de trufie, insemnand unirea cu Acelasi Hristos si avand chipul lui Hristos imprimat in toti cei ce cred in El, se conciliaza cu unitatea tuturor in credinta si in intelegere, aflandu-se toti in ambianta aceieiasi iubiri a lui Dumnezeu, care hraneste si iubirea lor fata de El si pe cea intre ei.

Pentru crestinismul de la inceput, asa cum a fost mentinut in Ortodoxie, Inaltarea trupului Domnului la cer e inaltarea noastra insasi, inaltarea din patimile noastre, in unitate cu El, inaltarea inceputa pentru noi prin inaltarea Domnului, dar avand sa se continue pana la desavarsirea ei. “De aceea ne bucuram, praznuind Invierea si Inaltarea si asezarea (in locul suprem) a firii noastre si inceputul invierii si al inaltarii tuturor celor ce cred“. Caci “de Invierea si de Inaltarea Mantuitorului nostru ne impartasim si ne vom impartasi toti“. Fara indoiala, intimitatea noastra, sau a Bisericii, in care Se afla salasluit Hristos dupa inaltare, nu este ea insasi “tronul” unde Se afla Tatal cu Fiul. Tatal cu Fiul sunt totdeauna deasupra intimitatii noastre, pentru ca sa poata veni in ea de acolo. Tatal cu Fiul “vin” prin Duhul Sfant in intimitatea noastra, sau vin intr-o masura tot mai mare, sau pot sa nu vina; nu inima noastra este ultimul loc de unde izvoraste prezenta Tatalui si a Fiului. Tronul dumnezeiesc e suprema treapta a existentei, treapta de suprema transcendenta, sau izvorul si fundamentul ultim si nesfarsit unde toate isi au inceputul si cauza. Dar acolo e si starea de suprema pnevmatizare a trupului Fiului, care coincide cu comuniunea deplina a Tatalui si a Fiului si a Sfantului Duh.

Pe de alta parte “venirea” lui Hristos si a Tatalui de pe tronul Lor in intimitatea noastra, nu-i o mutare a Lor de la un loc la altul, ci numai patrunderea Lor, sau a supremului fundament si izvor al existentei, in noi, sau punerea noastra in legatura nemijlocita cu acest fundament viu sau izvor fara sfarsit al existentei, fara ca acest fundament viu si nesfarsit al existentei sa inceteze de a ramane deosebit de noi.

Crestinismul rasaritean, punand atata accent pe prezenta lui Hristos si a Tatalui in fiinta intima a credinciosilor prin Duhul Sfant, afirma o eficienta nemasurata a Lor, sau a Sfintei Treimi, in credinciosi inca din viata aceasta, daca acestia se straduiesc pentru curatirea lor de pacatele si de patimile care ii inchid in ei insisi. Prin aceasta credinciosii sunt tinuti in unitate si condusi pe calea sfinteniei, dupa asemanarea sfinteniei trupului lui Hristos, a carui stare de pnevmatizare culminanta e o stare de iradiere a Duhului Sfant, aflat in deplinatatea Lui in acest trup desavarsit transparent.”

Sfântul Ioan Sinaitul (sau Scolasticul) și Scara raiului

Sfântul Ioan Scărarul (n. ca 579, Siria – d. 30 martie 649?, Muntele Sinai). A intrat în mănăstirea din muntele Sinai la vârsta de 16 ani. Până la acea vârstă dobândise o pregătire solidă în toate ştiinţele acelei vremi, fapt care ar indica provenienţa sa dintr-o familie înstărită.

Aleasa sa pregătire în ştiinţele vremii i-a adus numele de Ioan Scolasticul, iar vieţuirea în Muntele Sinai, numele de Ioan Sinaitul. Acum însă este cunoscut sub numele de Ioan Scărarul, datorită cărţii Scara dumnezeiescului urcuş, pe care a scris-o la sfârşitul vieţii sale.

În mânăstire l-a avut ca povăţuitor pe Cuviosul Martirie, vreme de 19 ani. După moartea acestuia, Sfântul Ioan s-a retras într-un loc izolat, numit Thola, la 5 mile de mănăstire, unde a vieţuit în linişte vreme de 40 de ani.

Spre sfârşitul vieţii a fost rugat de monahi să primească a fi egumen al Mănăstirii Sinai. În timpul cât conducea pe monahi pe calea desăvârşirii, a alcătuit scrierea Scara, la rugămintea egumenului Ioan al Mănăstirii Rait, aflată la 60 de mile de Mănăstirea Sinai. „Scara dumnezeiescului urcuş” este alcătuită din 30 de „Trepte” (capitole) şi se află şi în volumul IX din Filocalia românească.

Pomenirea sa se face la 30 martie și Duminica a IV-a din Postul Mare.

https://doxologia.ro/viata-sfant/viata-sfantului-cuvios-ioan-scararul

Duminica după Înălțarea Sfintei Cruci (Luarea Crucii și urmarea lui Hristos)

„Zis-a Domnul: Oricine voiește să vină după Mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea și să-Mi urmeze Mie. Căci cine va voi să-și scape viața și-o va pierde, iar cine își va pierde viața sa pentru Mine și pentru Evanghelie, acela și-o va mântui. Căci ce-i folosește omului să câștige lumea întreagă, dacă-și pierde sufletul? Sau ce ar putea să dea omul în schimb pentru sufletul său? Căci de cel ce se va rușina de Mine și de cuvintele Mele în neamul acesta desfrânat și păcătos, și Fiul Omului Se va rușina de el când va veni întru slava Tatălui Său, cu sfinții îngeri. Și le zicea lor: Adevărat grăiesc vouă că sunt unii din cei ce stau aici care nu vor gusta moartea până ce nu vor vedea Împărăția lui Dumnezeu venind întru putere.” (Marcu 8, 34-38; 9, 1)

Predică la Privegherea Duminicii de după Înălțarea Sfintei Cruci, 14 sept. 2013

Sfânta Cruce este puterea Domnului Dumnezeu și Mântuitorului nostru Iisus Hristos care ne dovedește iubirea smerită și milostivă infinită a Sfintei Treimi față de noi oamenii, iubire care a biruit păcatul, moartea și pe diavol. Este altarul de jertfă, semnul, puterea și slava Mântuitorului Iisus Hristos. De aceea îl cinstim cu evlavie și prețuire ca pe cel mai scump odor/obiect al Bisericii, sfințit pentru veșnicie de Însuși Domnul prin preacurat sângele Său. Și de aceea preoții fac toate gesturile sfințitoare ale binecuvântărilor în semnul Crucii, amintind și arătând iubirea infinită a lui Dumnezeu, „Care voieşte ca toţi oamenii să se mântuiască şi la cunoştinţa adevărului să vină” (I Timotei 2, 4) și așa de mult iubește lumea „încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică” (Ioan 3, 16). Mărturisindu-ne credința dreaptă în Domnul Hristos și rugându-ne Lui cu smerenie și dragoste, ne însemnăm și noi cu semnul Crucii, mai ales că nu toți ne putem atinge de Lemnul cel sfințit și de viață dătător ca să primim binecuvântarea și puterea Mântuitorului „care-i vindeca pe toți” (Luca 6, 19). Cu această „putere de sus” (Luca 24, 49) întăriți find, putem și noi urma lui Hristos pe calea crucii personale până la jertfa de sine, confirmând prin fapte bune credința și învierea noastră întru El.

Rugăciunea și foloasele ei la Sfântul Grigorie Palama (1296-1359)

„Pentru cel ce se roagă neîncetat,
lumea întreagă devine biserică.”
Ava Siluan

„Fost-a om trimis de la Dumnezeu”, putem zice, reluând cuvântul Sfântului Ioan Evanghelistul; numele lui era Grigorie Palama. Om trimis de Dumnezeu, căci prin el s-a fundamentat teologic întreaga experienţă duhovnicească a creştinului ortodox: unirea deplină cu Dumnezeu în iubire şi rugăciune; dimensiunea principală a ortodoxiei, rugăciunea, cu roadele ei, a fost aşadar, este şi va fi viaţa Bisericii, viaţa şi lucrarea Duhului Sfânt în Biserică în toate timpurile.

Tradiţia rugăciunii neîncetate are rădăcini apostolice (I Tesaloniceni 5, 17), şi o regăsim în scrierile Părinţilor pustiei, căpătând în cursul vremii specificul vieţii monahale isihaste (isihia = linişte, tăcere). Muntele Athos a devenit în secolele XIII-XIV centrul mişcării de înnoire a vieţii călugăreşti, prin sporirea rugăciunii, mişcare cunoscută sub numele de isihasm. Exponentul ei a fost Sfântul Grigorie Palama (1296-1359) care a formulat teologic, întâia oară, doctrina şi practica isihastă bazată pe întâlnirea înţelegătoare cu Hristos, în lumină, prin rugăciunea: „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul!” rostită neîncetat.

Continuă lectura

Duminica izgonirii lui Adam din Rai (Începutul Postului Mare)

Predica din 17 martie 2013
Predica din 26 februarie 2012

Isihasmul românesc (Biserica Șerban Vodă, 13 noiembrie 2022)

Prezentarea a fost ținută la Biserica Șerban Vodă din București duminică 13.11.2022.

De aici se poate citit și descărca prezentarea în PowerPoint:
https://ro.scribd.com/document/607291232/Isihasmul-romanesc

Trinitas TV – Biserica Azi. Părintele Sofian Boghiu – iconar de suflete (20.09.2022)

Despre Părintele Sofian – Radio Romania Actualități, 14.09.2022

Emisiunea „Biserica și societatea”, realizator Cristian Curte
Invitați: Costion Nicolescu și Arhim. Mihail Stanciu

Colocviul „Părintele Sofian, un iconar de suflete” – 14.09.2022

Descărcați de aici pliantul care conține câteva Cuvinte de folos ale Părintelui Sofian:
https://ro.scribd.com/document/593156747/Cuvinte-de-folos-ale-Părintelui-Sofian.

https://ziarullumina.ro/actualitate-religioasa/stiri/parintele-sofian-boghiu-comemorat-la-manastirea-antim-din-capitala-174593.html

Sfântul Ilie și rugăciunea înălțătoare

Sfântul Prooroc Ilie a fost cel mai râvnitor pentru Dumnezeu dintre proorocii Vechiului Testament. Viaţa pământească a Sfântului Ilie a fost ca un rug aprins.

Plin de har şi de adevăr, Proorocul Lui Dumnezeu Îl purta în sine şi nu se intimida în faţa nimănui, ci era demn şi netulburat, iute în mişcări şi aspru în vorbire, iar cuvântul lui cu putere multă „ca făclia ardea“ (Ecclesiasticul 48, 1).

Despre Sfântul Prooroc Ilie, văzătorul de Dumnezeu, ne vorbește Sfânta Scriptură în capitolele 17-22 din Cartea a treia a Regilor și în capitolele 1-2 din Cartea a patra a Regilor, unde ne sunt prezentate câteva evenimente din viața lui pământească, unele dintre ele fiind importante și pentru viața poporului evreu.

Originar din cetatea Tesve, din ținutul Galaadului (ținutul muntos dintre râul Iordan și deșertul arab), Proorocul Ilie a trăit cu aproape 900 ani înaintea lui Hristos, și era fiul lui Sovac, preot al Legii Vechi, din neamul lui Aaron. Tradiția spune că la naşterea sa tatăl său a văzut oameni îmbrăcaţi în alb învelindu-l în scutece de foc și, rostindu-i numele (Ilie vine din numele ebraic Elijah care înseamnă ”al cărui Dumnezeu este Iahve (Domnul)”), i-au dat să mănânce o flacără, simbol al râvnei pentru Dumnezeu care l-a mistuit de-a lungul întregii sale vieţi. Încă din copilărie respecta strict toate poruncile Legii și se păzea neîncetat în trezvie, ca în fața lui Dumnezeu, prin rugăciune, feciorie și post, care îi făcură sufletul ca focul și, astfel, detașându-se de grijile lumești, s-a arătat model al vieţii mănăstireşti.

Activitatea sa publică de prooroc-învățător s-a desfășurat în regatul de nord, în timpul regelui Ahab. Acesta s-a căsătorit cu o prințesă păgână feniciană, Izabela din Sidon, care l-a ademenit și pe el să cadă în idolatria zeului fenician Baal. Instigat de soţia sa, regele Ahab a început să-i persecute pe Prooroci și pe toţi oamenii rămaşi credincioşi lui Dumnezeu, construind multe capiști idolești și silind poporul să-l urmeze în rătăcirea lui. Avertizat de Sfântul Prooroc Ilie că din cauza îndepărtării de la Legea lui Dumnezeu va suferi întreg poporul o foamete mare care va dura trei ani și jumătate, regele Ahab nu s-a căit de păcatele lui. Prin confruntarea cu proorocii mincinoși ai lui Baal și prin jertfa de pe muntele Carmel, Sfântul Ilie a arătat regelui și poporului evreu că Dumne­zeul lui Ilie este Dumnezeul cel adevărat. Și, prinzând pe preoții idolatri (850 la număr), i-a ucis ca să nu mai înșele pe nimeni. Și foametea a încetat, printr-o ploaie binecuvântată, la rugăciunea Proorocului.

Dar Sfântul Prooroc Ilie a săvârșit multe alte fapte minunate: a înviat pe fiul văduvei din Sarepta Sidonului, a văzut pe Dumnezeu în muntele Horeb, a despărțit Iordanul lovindu-l cu cojocul, a coborât foc din cer și a ars pe ostașii ce voiau să-l prindă, s-a înălțat la cer cu trupul într-un car de foc, nepătimind moartea. S-a arătat în slavă alături de Mântuitorul Iisus Hristos pe muntele Tabor, vorbind cu El despre sfârșitul pe care avea să-l împlinească Iisus la Ierusalim.

Înfățișarea lui era simplă și sălbatică, avea părul lung și purta un cojoc strâns la mijloc cu o curea de piele. Desfătarea sufletului său era legea Domnului, pe care Îl asculta cu multă râvnă și al cărui cuvânt îl împlinea fără zăbavă. De aceea și era Ilie bineplăcut Domnului Care i S-a arătat în adiere lină.

Proorocul Ilie urăște minciuna, nedreptatea, asuprirea, idolatria. E un om dintr-o bucată, nu umblă cu jumătăți de masură, nu acceptă compromisul. Tăios în vorbă și aspru în nevoință, Sfântul Ilie este expresia Judecății dumnezeiești care intervine prompt în mersul istoriei (după Sfântul Maxim Mărturisitorul).

Însă fermitatea vieții și a cuvintelor sale veneau dintr-o unire desăvârșită pe care duhul lui Ilie o trăia cu Duhul lui Dumnezeu prin rugăciunea neîncetată. Această vorbire continuă cu Dumnezeu îl umplu pe Sfântul Prooroc de harul și puterea Lui. Prin rugăciune s-a înălțat Sfântul Ilie mai întâi cu mintea, apoi și cu trupul la cer, adică în starea despătimirii și a înduhovnicirii întregii sale ființe. În această stare a fost el înălțat de pe pământ la viața superioară păcatului și morții.

Despre ridicarea la cer a Sfântului Prooroc Ilie, unul dintre trăitorii ”Rugului Aprins” al rugăciunii lui Iisus, scriitorul și medicul fără de arginți Vasile Voiculescu a scris o poezie de o mare frumusețe și profunzime duhovnicească:

Marele vehicul

(28 aprilie 1954, București)

Am aflat cum s-a răpit Ilie,
Oarecând în Ceruri strămutat
Nu de fulgere cu albă vijelie
Nici pe volbura de nori purtat.

Ci l-a smuls din mijlocul mulțimii
Rugăciunea, carul cel de foc,
Căreia, vii flăcări la un loc
Se-nhămară înșiși Heruvimii.

*

Cateheza despre Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul – 18.07.2011 (Pr. Prof. Gheorghe Drăgulin)

„Alba de lumină” – o nouă reușită editorială a scriitorului-rugător Adrian Georgescu

Vineri, 6 mai 2022, la orele 19:30, la biserica Sfântul Pantelimon – Foișorul de foc din București, a avut loc prezentarea cărții recent tipărite a lui Adrian Georgescu – Alba de lumină. Iată mai jos prefața acestei cărți.

Pe Născătoarea de Dumnezeu și Maica Luminii
întru cântări cinstindu-o să o mărim…

Și prin noua sa reușită editorială, „Alba de lumină”, scriitorul creștin Adrian Georgescu ne deschide ușile înțelegerii către universul său interior și ne cheamă la cea mai înaltă experiență umană: rugăciunea iubitoare și văzătoare de Dumnezeu. Adăugându-se celorlalte lucrări din ultimii 15 ani, pe care le putem asemăna unor drumeții către piscuri muntoase de unde se pot contempla peisaje încântătoare din lumea duhovnicească și dumnezeiască, scrierea de față reprezintă un nou urcuș pe cărările rugăciunii și ale comuniunii, având-o de această dată însoțitoare și călăuză pe Maica Domnului.

Alcătuită sub forma unor imnuri (15 la număr) de tipul canoanelor bisericești având nouă cântări (a câte 3-5 strofe fiecare, separate printr-un stih) recapitulate prin câteva prosomii (tot de tip rugăciuni-meditații), cartea de față ne oferă și aspectual imaginea unui progres (imnurile se măresc tot mai mult odată cu avansarea citirii lor) în cunoașterea tainelor rugăciunii și în contemplarea tot mai bogată a lui Dumnezeu celui prezent în inima „căutătorului Lui” care-I cere să înțeleagă voia Lui cu el: „Doamne, ce vrei de la mine? Unde este comoara inimii mele Te afli: vin la Tine. Nu ne lipsi de așteptarea noastră, Iubitorule de oameni.”. Acesta este punctul inițial al pelerinajului interior și al dialogului cu și în Dumnezeu desfășurat literar în prezenta carte. Haideți să facem și noi câțiva pași, urmând rugătorului/autorului pe acest drum…

Continuă lectura

George Becali, un om al faptelor

Chiar dacă limbajul lui este pestriț uneori, avem ce învăța din faptele și cuvintele sale, mai ales că, prin unele experiențe, Dumnezeu l-a corectat pedagogic de multe lucruri rele. Nici acum nu e normativ, dar merită apreciat și efortul lui cultural-duhovnicesc mai ales din ultimii ani… În fond, Dumnezeu este cel ce alege și mântuiește din cea mai grea boală și pe cel mai rătăcit și detestabil om ca să și-L facă fiu veșnic și moștenitor al Împărăției Sale.

Jim Caviezel – Mărturii despre dragostea și iertarea lui Dumnezeu

Tânjirea după Dumnezeu – Sfântul Siluan Athonitul (1866-1938)

„Pre Hristos, Învăţător în calea smereniei, rugându-te, ai aflat,
Duhul mărturisind în inima ta mântuirea;
pentru aceasta, neamurile toate, acum la nădejde chemate, se veselesc întru pomenirea ta.
Cuvioase Părinte Siluane, roagă pre Hristos Dumnezeu, să se mântuiască sufletele noastre.”

„Sufletul meu tânjeşte după Domnul şi cu lacrimi îl caut. Cum aş putea să nu Te caut? Tu m-ai găsit mai întâi şi mi-ai dat desfătarea Sfântului Tău Duh, şi sufletul meu Te-a iubit.

Tu vezi, Doamne, întristarea mea şi lacrimile… Dacă nu m-ai fi atras prin iubirea Ta, nu Te-aş căuta aşa cum Te caut. Dar Duhul Tău mi-a dat să Te cunosc şi sufletul meu se bucură că Tu eşti Dumnezeul şi Domnul meu şi până la lacrimi tânjesc după Tine.

Sufletul meu tânjeşte după Dumnezeu şi îl caută cu lacrimi.

Milostive Doamne, Tu vezi căderea şi întristarea mea, dar cu smerenie cer mila Ta: revarsă asupra mea, a păcătosului, harul Sfântului Tău Duh. Amintirea lui atrage mintea să găsească iarăşi milostivirea Ta.

Doamne, dă-mi duhul smereniei Tale, ca să nu pierd iarăşi harul Tău şi să nu plâng în hohote după el, cum plângea Adam după rai şi după Dumnezeu.

Continuă lectura

Părintele Arhimandrit Zaharia Zaharou (Essex) – Conferința „Postul cel Mare” – 19.04.2021

Rugăciune pentru România

Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, Cel care ai venit în lume să ne mântuieşti pe toţi, cu sufletele pline de evlavie, Ţie astfel ne rugăm:

Îndură-te, Doamne, de ţara noastră şi neamul nostru şi ajută să-şi găsească în sfârşit, calea cea dreaptă. Coboară, Doamne, Duhul Tău cel Mângâietor să ne curăţească întinăciunea şi să ne întoarcă sufletele la blândeţea şi frica de Tine. Luminează, Doamne, minţile noastre, care din pricina amărăciunilor şi umilinţelor, nu văd calea cea dreaptă. Încălzeşte, Doamne, inimile noastre care, învrăjbite de diavol, au uitat să-şi iubească aproapele şi să ierte vrăjmaşilor.

Slobozeşte, Doamne, neamul nostru din jugul minciunii, urii, pizmei și egoismului. Învaţă-ne, Doamne, să ne răbdăm unii pe alţii aşa cum Tu ne rabzi pe noi toţi și stinge pofta celor care pentru lăcomia lor îşi asupresc semenii. Încălzeşte-le, Doamne, inimile, tămăduieşte-le rănile şi îmbrăţişează-i în neţărmurita Ta dragoste.

Odihneşte, Dumnezeule, sufletele celor care şi-au dat bunul cel mai de preţ, viața, pentru credinţă şi dreptate, pentru unitatea și libertatea noastră.

Cu capetele plecate, genunchii îndoiţi şi inimile frânte, ridicăm această rugăciune către Tine, Bunule, şi Ţie îţi strigăm: Auzi-ne, Doamne, şi trimite Mila Ta peste tot neamul nostru românesc.

Că numai a ta este puterea şi slava şi numai Tu vei întoarce râurile neamului nostru la matca străbună, ca să se laude numele Tău în veac, împreună cu al Părintelui Tău cel fără de început și cu al Preasfântului Tău Duh. Amin.

(Adaptare după http://www.cuvantul-ortodox.ro/rugaciune-pentru-romania/)

Predică la Duminica a VIII-a după Rusalii (Înmulţirea pâinilor)

Rugăciune pentru situația actuală

„Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, Care vrei mântuirea tuturor, iartă-ne și pe noi, păcătoșii, slăbănogii și ipocriții, și ne dă pocăința cea adevărată; luminează-ne cu harul Tău și dă-ne răbdare în încercări, cunoscând pedagogia Ta cea mântuitoare; luminează, îmblânzește și îndreptează-i pe prigonitorii Bisericii Tale Dreptslăvitoare și ai neamului românesc (și creștinesc de pretutindeni), ca și în țară (lume) să fie pace și în lăcașurile Tale sfinte să se preamărească numele Tău din inimile și gurile noastre. Așa, Doamne, vino și Te odihnește întru noi și ne învrednicește pe noi să fim părtași vieții Tale veșnice, unindu-ne cu Preacuratul Tău Trup și Sânge, și să Te slăvim ca Dumnezeu în veci. Amin.”

Părintele Patriarh Daniel – Cuvânt la Sfânta Liturghie în Joia Mare, 16.04.2020

Vindecări miraculoase în terapie intensivă. Dr. Radu Țincu: „Omul a căzut în capcană crezând că poate să Îl depășească pe Dumnezeu!”

Două lecții despre credința și medicina creștine: