Fecioara astăzi, pe Cel mai presus de fiinţă naşte şi pământul peştera Celui Neapropiat aduce. Îngerii cu păstorii slavoslovesc şi magii cu Steaua călătoresc. Că pentru noi s-a născut Prunc Tânăr, Dumnezeu, Cel mai înainte de veci. (Condacul Nașterii Domnului)
„Că nu pre îngeri cândva au luat, ci sămânţa lui Avraam au luat”, zice fericitul Pavel în 2 capete cătră evrei.
Doao firi mai alése şi mai de cinste au făcut Dumnezeu, adecă cea îngerească şi cea omenească; căci că pre înger şi pre om i-au făcut Dumnezeu după chipul Său, precum zice la capul cel dintâi al Facerii: „Să facem om după chipul nostru şi după asămânare.”. Însă nu pentru trup, ci pentru suflet iaste făcut omul după chipul lui Dumnezeu, căci că Dumnezeu nu are trup, ci iaste duh, după cum zice Hristos: „Duh iaste Dumnezeu.”. Îngerul încă iaste duh, că aşa zice prorocul David: „Cela ce face pre îngerii Săi duhuri.”. Şi sufletul omului iaste duh, că iarăşi acestaşi proroc zice: „Lua-vei duhul lor şi să vor sfârşi şi în ţărâna sa să vor întoarce.”.
Dumnezeu iaste nevăzut, îngerul iaste nevăzut şi sufletul omului iaste nevăzut. Dumnezeu iaste nemuritoriu, îngerul iaste nemuritoriu şi sufletul omului iaste nemuritoriu. Dumnezeu are înţelégere şi voe, îngerul are înţelégere şi voe şi sufletul omului are înţelégere şi voe.
Păstor duhovnicesc exemplar, Sfântul Ierarh Martir Antim Ivireanul, mitropolitul Țării Românești (1708-1716) a strălucit în vremea sa și continuă să strălucească de peste trei secole în poporul lui Dumnezeu ca un om de rugăciune, de acțiune și de comuniune, care a îmbinat filocalia, filantropia și politeia, chemându-ne și pe noi să-l urmăm spre propășirea neamului nostru în demnitate, libertate și unitate. Căci „unitatea Duhului întru legătura păcii” (Efeseni 4, 3) este nu doar un ideal vrednic de dorit, ci și binecuvântarea cerească în care putem înainta duhovnicește la nesfârșit ca popor creștin și aici vremelnic pe pământ și veșnic în Împărăția lui Dumnezeu.
„Mai-marilor Voievozi ai oştirilor cereşti, rugămu-vă pe voi, noi nevrednicii, ca să ne acoperiţi pe noi, prin rugăciunile voastre, cu acoperământul aripilor măririi voastre celei netrupeşti, păzindu-ne pe noi cei ce cădem cu deadinsul şi strigăm: Izbăviţi-ne din nevoi, cei ce sunteţi mai-mari peste cetele puterilor de sus.”
Predică la 8 noiembrie 2011
Cateheza „Sfinții Îngeri în iconomia mântuirii”, 10 noiembrie 2011
*
Muzica este iconografia sonoră a inefabilului.
Iar când mesajul muzical (melodia) e dublat de un mesaj vocal înțelegător, atunci conținutul rațional și emoțional sporește și mai mult comuniunea între cel ce cântă și cel ce ascultă… Și dacă imnul este o doxologie adusă lui Dumnezeu, înțelegerea/asimilarea și contemplarea/bucuria iubirii supreme devin cea mai înaltă/luminoasă experiență spirituală a trăirii umane, experiența vieții veșnice.
Rugăciunea cântată lin și ferm este, așadar, o mișcare a sufletului umplut de Duhul Sfânt, precum o trăiesc Serafimii (în ebraică înseamnă „aprins, înfocat”) care cântă neîncetat „Sfânt, sfânt, sfânt este Domnul Savaot, plin este tot pământul de slava Lui!” (Isaia 6, 3), „Sfânt, Sfânt, Sfânt, Domnul Dumnezeu, Atotţiitorul, Cel ce era şi Cel ce este şi Cel ce vine!” (Apoc. 4, 8), „Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire!” (Luca 2, 14), „Celui ce şade pe tron şi Mielului fie binecuvântarea şi cinstea şi slava şi puterea, în vecii vecilor!” (Apoc. 5, 13), „Aliluia! Mântuirea şi slava şi puterea sunt ale Dumnezeului nostru!” (Apoc. 19, 1) și „Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor!” (Imnografia Bisericii). Iar cel ce se roagă cu toată inima, prin fiecare rugăciune se apropie mai mult de Dumnezeu și astfel fiecare rugăciune devine mai plină de iubire, de cunoștință și recunoștință. De aceea Sfinții și Îngerii în Cer progresează nesfârșit în cunoașterea iubitoare a lui Dumnezeu, slăvindu-L neîncetat în lumina tot mai incandescentă a harului și binecuvântării Lui, lumină din care ne transmit și nouă spre luminare și întărire duhovnicească.
„Socotiţi să nu obidiţi pre vreunul dintru aceşti mici!” (Matei 18, 10)
Nu să cuvine cinstea şi lauda numai oamenilor celor mari şi bogaţi, că sânt vrédnici acestui dar şi cei mici şi smeriţi. Că măcar că cei mari strălucesc cu hainele céle de mult preţ şi cei mici n-au cu ce să-şi acopere trupul; cei mari să odihnesc pe aşternuturi moi şi frumoase şi cei mici să culcă pe pământul gol şi pe pae; aceia însoţiţi cu mulţime de slugi, iar aceştea lipsiţi, pustii şi de ajutoriu şi de priiateni; aceia între răsfăţări şi între bogăţii şi aceştea între primejdii şi între întristăciuni. Însă, cu toate acéstia măriri despărţite, nu să cuvine celor mici mai puţinică cinste şi dragoste decât acéia ce să cuvine celor mari şi bogaţi, nici iaste cu dreptate celor mari să li să închine lumea şi pre cei mici să-i batjocorească: de aceia să se teamă şi pre aceştea să-i obidească; de acéia să se ruşinéze şi pre aceştea să-i înfruntéze, pentru căci măcar că cei mari cu sila şi cu putérea răsplătesc sudălmile, iar cei mici au îngeri sprijinitori în ceriu de pedepsesc pre cei ce-i obidesc.
Biografii, memorii: „Didahiile” de Antim Ivireanul. Scenariu radiofonic de Noe Smirnov.
Regia artistică: Dan Puican. În distribuție: Silviu Stănculescu, Mircea Albulescu, Corado Negreanu, Constantin Dinulescu, Alfred Dimitriu, George Oancea, Ruxandra Sireteanu, Eusebiu Ștefănescu, Valentin Teodosiu, Radu Panamarenco, Candid Stoica, Mihai Bisericanu. Regia de studio: Janina Dicu. Regia muzicală: Nicolae Neagoe. Regia tehnică: ing. Manuela Popescu. Înregistrare din anul 1992.
Predici ale Sfântului Antim Ivireanul la prăznuirea Sfântului Mare Mucenic Dimitrie
Cuvânt de învăţătură la octomvrie 26, în zioa Sfântului şi marelui Mucenic Dimitrie Izvorâtoriului de mir asupra cutremurului
– I –
„Doamne, mântuiaşte-ne, că perim!” (Matei 8, 25)
Pomenirea marelui mucenic Dimitrie, ce să prăznuiaşte astăzi în toată lumea, ce alt aşteaptă de la adunarea iubitorilor de prăznuire, făr’ numai laude şi cântări. Însă eu, cunoscându-mă nevrédnic şi slab întru ştiinţă, nu îndrăznesc să-i împletesc cununi de laude, nici să-i vestesc precum să cuvine măririle minunilor lui. Căci altă învăţătură cearcă muceniceştile lui luptări şi alt prăznuitoriu trebuie pentru luminatele lui nevoinţe.
Drept acéia, las să laude alţii lucrurile lui céle slăvite, alţii să povestească cea preste firea omenească bărbăţiia sufletului său şi alţii să spue vitejiia cea mare, cu care au răbdat ranele şi moartea. Iară eu, ca un neputincios la vorbă, precum mă îndemn să mă minunez de iale cu mintea, aşa şi a le cinsti mă silesc cu tăcéria şi mă întorc cu vorba iară, la începutul cel dintâi: „Doamne, mântuiaşte-ne, că perim!”.
Pentru ca să arăt înaintea dragostei voastre nevoia ce au petrecut apostolii în corabie şi grabnic ajutoriu ce le-au dat Hristos în mijlocul mării şi nădăjduesc, cu darul sfântului, să vă folosiţi sufletéşte. Ce vă pohtesc să ascultaţi cu dragoste şi cu socotinţă.
Întru naştere Fecioria ai păzit, întru Adormire lumea nu ai părăsit, de Dumnezeu Născătoare; mutatu-te-ai la Viaţă, fiind Maica Vieţii şi cu rugăciunile tale, izbăveşti din moarte sufletele noastre.
Pohta şi dragostea ce văz la această cinstită şi sfântă adunare mă îndeamnă şi neştiind a vorbi, măcar că vorba mea nu iaste vrédnică niciodată ca să îndulcească cu vreun mijloc auzirile ascultătorilor, iar încăş Domnul Hristos, Carele au săturat cu 5 pâini 5.000 de suflete şi au îndreptat sărăciia şi neputinţa ucenicilor Lui cu bogăţiia darului Său, Acelaş şi înaintea dragostei voastre, prin mijlocul vorbelor méle céle neritoricite va întinde masă duhovnicească.
De multe ori au stătut în socoteala mea, ca doară aş putea afla ceva nou să zic întru cinstea şi lauda Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu şi pururea Fecioarei Mariei, dară n-am putut afla nimica. Nu doară că nu sânt cuvinte multe şi de multe feliuri de vorbe a să grăi întru lauda mărirei ei, ci pentru că fiind mintea mea turburată de norul neştiinţii şi mai vârtos întunecată de socoteala dumnezeeştilor şi prealuminatelor ei daruri, îmi înfruntez şi-mi ticăloşesc nevredniciia şi neştiinţa învăţăturii méle. Că de vréme ce cei învăţaţi şi pedepsiţi întru bunătăţi stau de să miră de mărirea ei, dară eu, cel neînvăţat şi departe de toate bunătăţile, ce voiu face?
„Cei ce sunteţi între apostoli mai întâi pe scaun şezători şi lumii învăţători, Stăpânului tuturor rugaţi-vă, pace lumii să dăruiască şi sufletelor noastre mare milă.”
Predica din 29 iunie 2013
Cateheza „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din 29 iunie 2010
Atâta sânt de mari vredniciile ale slăviţilor apostoli Petru şi Pavel, carii să prăznuesc astăzi, cât nu iaste cu putinţă limba omenească a le grăi.
Atâta sânt de multe învăţăturile lor céle vrédnice de minune cât întrec la număr năsipul mării şi stélele ceriului. Atâta sânt de minunate vitejiile lor, cât nu e să o priceapă toată limba pământească şi să nu să minunéze toată mintea omenească. Atâta sânt de slăvite faptele lor, cât covârşesc tot cuvântul şi fac făr’ de graiu toată mintea spre lauda lor şi spre cinstea pomenirii lor.
Deci, nu mă pricep ce voiu să fac astăzi, pentru ca să împlinesc lauda prăznuirii lor. Să vorbesc? Dară, ce cuvânt vrédnic va putea să aducă mintea mea cea proastă şi neştiinţa învăţăturii méle, ca să poată mări, după cum să cade vredniciilor lor céle mari? Să tac iar? Mă tem că mă voiu osândi, ca un nemulţemitor şi ca acela ce ascunde facerile céle mari de bine, carele ei au arătat în politiia cea creştinească, în bisérica cea pravoslavnică şi peste tot pământul ce iaste supt soare luminând limbile céle întunecate, povăţuind la credinţa cea adevărată oile céle rătăcite şi adăogând mulţime de credincioşi în bisérica lui Hristos.
„Învierea cea de obşte mai înainte de Patima Ta încredinţând-o, pe Lazăr din morţi l-ai sculat, Hristoase Dumnezeule. Pentru aceasta şi noi, ca pruncii, semnele biruinţei purtând, Ţie Biruitorului morţii strigăm: Osana Celui dintru înălţime, bine eşti cuvântat, Cel ce vii întru numele Domnului.” – Troparul Floriilor (Intrării Domnului nostru Iisus Hristos în Ierusalim) –
Predică la Duminica Floriilor, 1.04.2018
*
*
Despre acest mare Praznic Împărătesc, Sfântul Antim Ivireanul a vorbit cel mai des. Avem cinci asemenea didahii, sau predici, rostite de Marele Mitropolit al Țării Românești. Le prezentăm și noi în continuare, după o analiză comparată a edițiilor Didahiilor tipărite în România între anii 1888 și 1997.
Cuvânt de învăţătură la Dumineca Florilor
Pofta cea mare şi dragostea cea curată, sau mai vârtos să zic, datoriia cea părintească ce am cătră înţelepţiia voastră mă îndeamnă pururea ca să nu lenevesc a vă cerceta după putinţă cu învăţăturile céle sufleteşti. Că de pe aceasta mă voiu cunoaşte cu adevărat că vă sunt părinte sufletesc şi păstoriu, când voiu pofti cinstea, folosul şi spăseniia sufletelor voastre. Şi dumneavoastră iară de pe aceasta vă veţi arăta cum sânteţi adevăraţii fii sufleteşti şi turmă aleasă şi sfântă, când veţi priimi cu dragoste célia ce vă învăţ şi după putinţă fieştecarele dintru voi le va ţinea şi le va face.
La biblioteca Mănăstirii Neamț există un Liturghier românesc, tipărit cu binecuvântarea Sfântului Antim Ivireanul în 1713 (dăruit Mănăstirii Pocrov în anul 1716 de către Sfântul Cuvios Pahomie de Gledin (1660-1724), episcop de Roman între anii 1707-1714), pe care a fost adăugată această mică însemnare de mână: „Această preasfântă şi dumnezeiască Liturghie rumânească este a mea, Pahomie – me-a dăruit-o sfiinţia sa Antim Mitropolitul din Ţara Rumânească şi eu o dau la Sihăstria la Pocrov ca să fie acolo în veci.” . Asta arată că Sfântul Pahomie îl cunoștea pe Sfântul Antim Ivireanul și a ținut legătura cu el.
A povesti lucruri minunate iaste dată[2] oamenilor celor învăţaţi. A îndulci cu vorba auzurile ascultătorilor iaste dată ritorilor. A descoperi taini mari şi preste fire iaste dată celor ce sânt desăvârşit întru bunătăţi. Iar în mine, neaflându-se nici unele de acéstia, nu va putea nimeni să auză nimic de folos.
Drept acéia, cu multă jălanie îmi ticăloşesc nevredniciia şi-m caut şi făr’de voia mea a tăcea, iar apoi cunoscându-mi datoria ce am şi temându-mă ca să nu caz în osânda slugii cei vicléne, cu cuviinţă iaste, după putinţă, să povestesc de-a pururea lucrurile Domnului, căruia mă şi rog, cu multă umilinţă, să-mi dezlége gângăviia limbii şi să-mi luminéze mintea, ca să poci zice puţine cuvinte întru slava Lui cea negrăită. Ci vă pohtesc de ascultare.
Cum că iaste fecioriia o bunătate mare, naltă şi minunată, iaste lucru dovedit şi înfăţişat la cei înţelepţi; pentru caré nu sânt eu vrednic a grăi şi a lăuda măririle ei. Iar pentru căci praznicul de astăzi aduce la mijloc, ca o cunună neveştejită, toată slava fecioriei, desăvârşit şi o pune înaintea fiilor celor hrăniţi cu hrana cea sufletească, ne îndeamnă, după putinţă, a zice puţine cuvinte pentru dânsa. Astăzi să deşchide sfatul prorocilor celor dumnezeeşti şi sémnele céle închipuite ale preaslăvitei zile aceştiia, împreună cu sfârşitul lor, să propoveduesc adunării cei bisériceşti. Astăzi, sfârşitul cel adevărat al sfatului celui din ceput, prin fapte cu mărire lumii s-au arătat. Astăzi, slava Domnului şi a Sfintei Fecioare descoperit o privim. Astăzi, bucuriia cea cerească, pre caré toate neamurile cu dragoste o aştepta, sfântul praznic de astăzi o dă neamului omenesc. Au trecut céle vechi şi au înflorit céle noao, carele nu se mai învechesc. Nu mai stăpâneşte de pe acum porunca cea tare a legii, ce mila Domnului împărăţéşte; pre toţi îi trage la sine, cu mântuire şi îndelung răbdare, nici pedepséşte, ca pre Ozan acela odinioară carele au îndrăznit de s-au atins de care nu era să se atingă.
„Cu slavă şi cu cinste l-ai încununat pre dânsul.” (Psalmul 8, 5)
Cei ce să cunosc pre sine avuţi, acéia pot să dea daruri vrédnice unui împărat şi cei ce să cunosc pre sine învăţaţi, aceia pot să-i facă şi căzuta laudă. Iar eu, cunoscându-mă pre mine foarte sărac de fapte bune şi slab de învăţătură, n-am să aduc alt dar vrédnic, nici altă laudă cuvioasă, de Dumnezeu încununatului, marelui împărat şi întocma cu apostolii Constandin, fără numai cap plecat şi cugetul mieu cel cucernic.
Drept acéia, întru cinstea lui am a zice, înaintea dragostei voastre puţine cuvinte, nu cu obrăznicie, ci cu multă cucerie; nu cu vorbe ritoriceşti şi alcătuite, ci cuvinte smerite şi prostatece, nu după cum să cuvine, ci după putinţă. Ci vă pohtesc să ascultaţi cu dragoste.
MĂRTURIE CREȘTIN-ORTODOXĂ 