Binecuvântat eşti, Hristoase, Dumnezeul nostru, Cela ce preaînţelepţi pe pescari ai arătat, trimiţându-le lor Duhul Sfânt; şi printr-înşii lumea ai vânat, Iubitorule de oameni, slavă Ţie!
Dumnezeu să ne deie tuturor Duhul Său Sfânt și Iubitor să viem întru Hristos mulți ani cu mântuitor folos și apoi cu lină bucurie în a Sa veșnică Împărăție! 🙂 🙏
*
*
Cateheza „Cincizecimea și Sfânta Treime” (Sorin Dumitrescu) – 25.05.2010
Despre dumnezeirea lui Iisus Hristos
Impotriva arienilor
Credem intr-Unul Dumnezeu, Tatal Atotputernic, Facatorul tuturor celor vazute si celor nevazute. Si intr-Unul Domn Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, nascut din Tatal, Unul Nascut, adica din [fiinta] Tatalui, Dumnezeu din Dumnezeu, lumina din lumina, Dumnezeu adevarat din Dumnezeu adevarat, nascut, iar nu facut, Cel de-o-fiinta cu Tatal, prin Care toate s-au facut, atat cele din cer cat si cele de pe pamant; Care pentru noi oamenii si pentru a noastra mantuire S-a pogorat si S-a intrupat si S-a facut om, a patimit si a inviat a treia zi, S-a inaltat la ceruri si va veni sa judece viii si mortii; si in Duhul Sfant.
Iar pe aceia care spun ca a fost o vreme cand [Fiul lui Dumnezeu] nu era si ca inainte de a Se fi nascut nu era, si ca S-a facut din cele ce nu erau, sau dintr-un alt ipostas sau substanta, sau pe aceia care spun ca Fiul lui Dumnezeu este schimbator sau stricacios, pe [toti] acestia Biserica apostoleasca si soborniceasca ii da anatemei.
„Înălțatu-Te-ai întru slavă, Hristoase, Dumnezeul nostru, bucurie făcând ucenicilor, cu făgăduința Sfântului Duh, încredințându-se ei, prin binecuvantare, că Tu ești Fiul lui Dumnezeu, Mântuitorul lumii.”
*
„Măreşte, suflete al meu, pe Hristos, Dătătorul de viaţă, Cel ce S-a înălţat de pe pământ la cer. Pe tine, Maica lui Dumnezeu, cea mai presus de minte şi de cuvânt, care ai născut negrăit, sub ani, pe Cel fără de ani, credincioşii cu un gând te mărim.”
*
Cateheza ”Înălțarea Domnului nostru Iisus Hristos la Ceruri și viața Bisericii” (31.05.2011)
*
Cuvânt despre Pomenirea eroilor (2.o6.2011)
*
Pr. Dumitru Stăniloae: Înălțarea Domnului la cer și șederea la dreapta Tatălui
“Înălțarea lui Hristos cu trupul la cer si sederea Lui de-a dreapta Tatalui inseamna ridicarea Lui ca om la treapta de suprema eficacitate asupra celor ce cred. In aceasta sta puterea si slava suprema la care S-a urcat Hristos prin Inaltarea la cer. “Trupul domnesc“, ridicat nu numai la cer, ci “la cerul cerului“, “mai presus de toata autoritatea si stapanirea si de tot numele si demnitatea“, care e numit de Isaia “muntele lui Dumnezeu si casa lui Dumnezeu asezata pe varful tuturor muntilor“, salasluieste in acelasi timp in intimitatea cea mai profunda a celor ce cred si se face vadit in intimitatea celor ce s-au curatit de patimi, ca “loc” prin care si din care izvoraste toata puterea de sfintire si de indumnezeire a noastra. Aceasta paradoxala coincidenta intre tronul dumnezeiesc si intimitatea noastra se datoreste faptului ca insusi trupul omenesc al Domnului sade pe tronul dumnezeiesc.
Occidentul crestin s-a departat de aceasta intelegere a Inaltarii Domnului cu trupul la suprema putere si slava, ca la suprema eficacitate a Lui, prin Salasluirea Lui concomitenta in noi. Pentru el Hristos a devenit, prin Inaltare, un Stapan, un Domn exterior, care iarta in baza puterii de a ierta obtinuta prin jertfa Lui, asigurandu-ne o fericire in viata viitoare.Catolicismul a putut astfel sa-I dea lui Hristos in Biserica un loctiitor, iar protestantismul a lasat pe fiecare ins cu “libertatea” lui in afara de lucrarea lui Hristos in oameni, care e o falsa libertate, odata ce e o libertate neeliberata de trufie si de patimi. Numai o libertate in Hristos si dupa chipul libertatii lui Hristos, ca eliberare de patimi si de trufie, insemnand unirea cu Acelasi Hristos si avand chipul lui Hristos imprimat in toti cei ce cred in El, se conciliaza cu unitatea tuturor in credinta si in intelegere, aflandu-se toti in ambianta aceieiasi iubiri a lui Dumnezeu, care hraneste si iubirea lor fata de El si pe cea intre ei.
Pentru crestinismul de la inceput, asa cum a fost mentinut in Ortodoxie, Inaltarea trupului Domnului la cer e inaltarea noastra insasi, inaltarea din patimile noastre, in unitate cu El, inaltarea inceputa pentru noi prin inaltarea Domnului, dar avand sa se continue pana la desavarsirea ei. “De aceea ne bucuram, praznuind Invierea si Inaltarea si asezarea (in locul suprem) a firii noastre si inceputul invierii si al inaltarii tuturor celor ce cred“. Caci “de Invierea si de Inaltarea Mantuitorului nostru ne impartasim si ne vom impartasi toti“. Fara indoiala, intimitatea noastra, sau a Bisericii, in care Se afla salasluit Hristos dupa inaltare, nu este ea insasi “tronul” unde Se afla Tatal cu Fiul.Tatal cu Fiul sunt totdeauna deasupra intimitatii noastre, pentru ca sa poata veni in ea de acolo. Tatal cu Fiul “vin” prin Duhul Sfant in intimitatea noastra, sau vin intr-o masura tot mai mare, sau pot sa nu vina; nu inima noastra este ultimul loc de unde izvoraste prezenta Tatalui si a Fiului. Tronul dumnezeiesc e suprema treapta a existentei, treapta de suprema transcendenta, sau izvorul si fundamentul ultim si nesfarsit unde toate isi au inceputul si cauza. Dar acolo e si starea de suprema pnevmatizare a trupului Fiului, care coincide cu comuniunea deplina a Tatalui si a Fiului si a Sfantului Duh.
Pe de alta parte “venirea” lui Hristos si a Tatalui de pe tronul Lor in intimitatea noastra, nu-i o mutare a Lor de la un loc la altul, ci numai patrunderea Lor, sau a supremului fundament si izvor al existentei, in noi, sau punerea noastra in legatura nemijlocita cu acest fundament viu sau izvor fara sfarsit al existentei, fara ca acest fundament viu si nesfarsit al existentei sa inceteze de a ramane deosebit de noi.
Crestinismul rasaritean, punand atata accent pe prezenta lui Hristos si a Tatalui in fiinta intima a credinciosilor prin Duhul Sfant, afirma o eficienta nemasurata a Lor, sau a Sfintei Treimi, in credinciosi inca din viata aceasta, daca acestia se straduiesc pentru curatirea lor de pacatele si de patimile care ii inchid in ei insisi. Prin aceasta credinciosii sunt tinuti in unitate si condusi pe calea sfinteniei, dupa asemanarea sfinteniei trupului lui Hristos, a carui stare de pnevmatizare culminanta e o stare de iradiere a Duhului Sfant, aflat in deplinatatea Lui in acest trup desavarsit transparent.”
Predica PS Ciprian Câmpineanul – Mănăstirea Antim, 11.05.2011
*
Ce ar mai trebui subliniat dintre înțelesurile întâlnirii Domnului Hristos cu femeia samarineancă?
1. Domnul i-a apreciat femeii samarinence (pe nume Fotini)
disponibilitatea spre dialog (nu a fugit, ci a întrebat smerită ”Cum tu, iudeu,…?” – pentru că iudeii se purtau cu mult dispreț și aroganță față de samarineni și galileeni, socotindu-i ”spurcați” cu păgânii)
sinceritatea (”Nu am bărbat.”)
dărnicia
căutarea lui Dumnezeu (știa că va veni Mesia-Unsul, se închina pe muntele Garizim)
râvna (L-a vestit pe Hristos în cetate).
2. Mântuitorul nu a făcut paradă de atotștiința Sa, nici nu a mustrat-o pentru păcatele ei, ci cunoscându-i inima a încurajat-o ca să caute și să bea Apa cea Vie – Hristos Însuși, din care gustase puțin prin cunoașterea Legii vechi, prin rugăciune…
3. Hristos nu S-a jenat să rămână două zile în cetatea Sihar, deși știa că mulți iudei îl vor judeca, chiar unii ucenici… Le-a binecuvântat casele și comunitatea pentru sinceritatea lor și căutarea lui Dumnezeu.
4. Samarinenii s-au dovedit mai primitori decât iudeii pur-sânge, deci cetatea Sihar i-a făcut o primire în suflet cu mic cu mare cum n-a făcut Ierusalimul, Capernaumul, Betsaida, Horazin… Este o anticipare a răspândirii Bisericii lui Hristos la toate neamurile.
Toma, cu dreapta lui cea iubitoare de încredinţare, a cercat coasta Ta cea de viaţă dătătoare, Hristoase, Dumnezeule; că dacă ai intrat, uşile fiind încuiate, dimpreună cu ceilalţi Apostoli, a strigat către Tine: Domnul meu eşti şi Dumnezeul meu.
Hristos nu ramane in starea mortii decat atata cat sa se vada ca El a murit cu adevarat, adica pana a treia zi. Unirea deplina ca om cu Tatal prin jertfa Ii aduce fara intarziere starea de inviere. Aceasta arata ca nu se ajunge la inviere fara sa se treaca prin moartea ca jertfa, dar nu numai ca sa se arate ca trebuie sa se treaca de la trupul acesta muritor la cel nemuritor, ci si pentru ca starea la care se ajunge prin moartea ca jertfa e o stare de unire deplina cu Dumnezeu, deci cu totul superioara celei traite in trupul muritor. E o stare la care trece prin moarte cel ce va invia. Hristos ajunge la inviere indata dupa starea in care intra prin moartea primita ca jertfa, dar noi ajungem la ea la sfarsitul acestui chip al lumii, cand materia intreaga se va transfigura, dupa ce va servi, in forma actuala, tuturor oamenilor de dupa noi spre cresterea spirituala si spre primirea in trupul acesta muritor a mortii lui Hristos. Aceasta si ca sa ne rugam aici cu intelegere, pentru cei ce au fost pe pamant inaintea noastra. Invierea fara intarziere a lui Hristos e preinaltarea Lui (Filip II, 9) pentru ca El a primit Cel dintai moartea ca jertfa de bunayoie si pentru ca El sa ne fie nadejdea invierii tuturor si ca focar de atractie spre ea. Invierea lui Hristos prevesteste deplina “trecere” de la viata robita legilor naturii in starea actuala, la viata din Dumnezeu Cel absolut, in care materia va fi ridicata in Duhul Sfant peste legile care o robesc si prin care robeste pe om.
Starea mortii noastre fata de pacatele placerilor egoiste e o treapta mai inalta la care urca omul in transcenderea sa. Prin moartea cu trupul, acceptata din credinta, va trece la o treapta si mai inalta. Iar invierea cu trupul va fi trecerea la cea mai inalta treapta. Starea mortii fata de pacat e o biruire a prea marilor dependente ale omului de lume si de trupul ajuns intr-o robie fata de ea prin pacat, sau prin slabirea legaturilor cu Absolutul personal. Starea mortii cu trupul va fi o eliberare completa a trupului de aceste dependente. Dar starea de inviere va fi ridicarea trupului de catre sufletul inaltat la treapta atinsa printr-o mai mare penetrare a lui de Dumnezeu, o data cu moartea trupeasca, la starea de transparenta desavarsita a lui Dumnezeu prin omul intreg. Sufletul reunifica prin aceasta trupul cu sine si, prin aceasta, cu Dumnezeu la nivelul cel mai inalt, dupa asemanarea lui Hristos. Se restabileste omul intreg, dar la treapta de suprema transcendere si de deplina transparenta a lui Dumnezeu prin el, asemenea lui Hristos si in unire maxima cu El. Continuă lectura →
Învierea lui Hristos văzând, să ne închinăm Sfântului Domnului Iisus, Unuia Celui fără de păcat. Crucii Tale ne închinăm, Hristoase, şi sfântă Învierea Ta o lăudăm şi o slăvim; că Tu eşti Dumnezeul nostru, afară de Tine pe altul nu ştim, numele Tău numim. Veniţi toţi credincioşii să ne închinăm sfintei Învierii lui Hristos! Că iată a venit prin Cruce bucurie la toată lumea. Totdeauna binecuvântând pe Domnul, lăudăm Învierea Lui; că răstignire răbdând pentru noi, cu moartea pe moarte a stricat.
Pentru a înțelege sensurile praznicului și ale icoanei Învierii Domnului puteți citi materialul
„Învierea cea de obşte mai înainte de Patima Ta încredinţând-o, pe Lazăr din morţi l-ai sculat, Hristoase Dumnezeule. Pentru aceasta şi noi, ca pruncii, semnele biruinţei purtând, Ţie Biruitorului morţii strigăm: Osana Celui dintru înălţime, bine eşti cuvântat, Cel ce vii întru numele Domnului.” – Troparul Floriilor (Intrării Domnului nostru Iisus Hristos în Ierusalim) –
Predică la Duminica Floriilor, 1.04.2018
*
*
Despre acest mare Praznic Împărătesc, Sfântul Antim Ivireanul a vorbit cel mai des. Avem cinci asemenea didahii, sau predici, rostite de Marele Mitropolit al Țării Românești. Le prezentăm și noi în continuare, după o analiză comparată a edițiilor Didahiilor tipărite în România între anii 1888 și 1997.
Cuvânt de învăţătură la Dumineca Florilor
Pofta cea mare şi dragostea cea curată, sau mai vârtos să zic, datoriia cea părintească ce am cătră înţelepţiia voastră mă îndeamnă pururea ca să nu lenevesc a vă cerceta după putinţă cu învăţăturile céle sufleteşti. Că de pe aceasta mă voiu cunoaşte cu adevărat că vă sunt părinte sufletesc şi păstoriu, când voiu pofti cinstea, folosul şi spăseniia sufletelor voastre. Şi dumneavoastră iară de pe aceasta vă veţi arăta cum sânteţi adevăraţii fii sufleteşti şi turmă aleasă şi sfântă, când veţi priimi cu dragoste célia ce vă învăţ şi după putinţă fieştecarele dintru voi le va ţinea şi le va face.
Întrucât asupra conținutului acestui articol am operat (în februarie 2021) câteva adăugiri și modificări în alt editor de text, varianta cea mai recentă a acestui articol poate fi descărcată și citită de aici:
Subiectul este cât se poate de serios. De aceea, vă rog să aveți îngăduință și răbdare în cele ce urmează a vi le prezenta, întrucât nu sunt nici lucruri simple, dar nici total neinteligibile, iar importanța subiectului mă obligă să aduc argumente și mărturii ale unor reputați profesori și cercetători din domenii științifice învecinate (fizică – biochimie – medicină moleculară și teologie – psihologie). Tabelele, diagramele și fotografiile expuse nu doar „colorează” discursul, ci și completează textul scris, mai ales că știm cu toții că uneori „o poză face cât o mie de cuvinte”. Totodată, vă rog să considerați această succintă prezentare ca o expresie a căutărilor și lămuririlor prin care am trecut personal, cu trudă și zăbavă, dar și cu bucuria descoperirii și a înțelegerii multor lucruri noi.
Sper ca sinteza din acest studiu să inițieze în sufletele dumneavoastră reflecții și cercetări adânci referitoare la temele aduse în discuție, mai ales că, în funcție de propriile informări și evaluări (duhovnicești și științifice), veți avea de luat niște decizii importante referitoare la modul cum veți gândi și trăi în viitor împreună cu cei dragi, adică fie potrivit firii, în harul lui Dumnezeu și în natura creată de El, fie împotriva Lor, spre o păgubire și mai mare. Îndemnul meu este „cercetați, ca să credeți și mai mult!” în Adevărul întrupat – Iisus Hristos – Fiul și Cuvântul lui Dumnezeu, Creatorul și Mântuitorul lumii. Nu trebuie nici să vă temeți, dar nici să tratați superficial problemele expuse, ci să le abordați cu atenție și responsabilitate atât față de dumneavoastră înșivă, cât și față de cei apropiați.
„Pentru Hristos sau pentru taina lui Hristos au primit toate veacurile şi cele aflătoare în lăuntrul veacurilor începutul existenţei. Căci încă dinainte de veacuri a fost cugetată şi rânduită unirea mărginitului şi a nemărginitului, a măsuratului şi a nemăsuratului, a Creatorului şi a creaturii, a stabilităţii şi a mişcării. Iar această taină s-a arătat în Hristos, Care S-a arătat în zilele mai de pe urmă, aducând prin ea împlinirea hotărârii de mai înainte a lui Dumnezeu.” (Sfântul Maxim Mărturisitorul, Răspunsul 60 către Talasie)
Cateheza iconografică Mărturiile icoanei” referitoare la Bunavestire
*
Mai pe scurt, iată câteva înțelesuri ale evenimentului petrecut acum 2000 de ani și consemnat de Sfântul Apostol și Evanghelist Luca (cap. 1, 26-38) în urma dialogului cu Maica Domnului care ”păstra [multe] în inima ei”:
1. Îngerul Gavriil a fost trimis de Dumnezeu, deci îngerii sunt duhuri slujitoare și ascultătoare lui Dumnezeu, nu fac voia lor, nu sunt autonomi. De aceea, când avem nevoie de ajutorul lor, tot pe Dumnezeu e mai indicat să-L rugăm mai întâi, iar El – Tatăl nostru ne va rândui cum e mai bine.
2. Dreptul Iosif împreună cu Preacurata Fecioară Maria locuiau în Nazaret, unde erau iudei amestecați cu neamurile păgâne, nu în Ierusalim, deci nu trebuie să locuiești lângă templu (sau lângă Antim, Petru Vodă, etc., ori numai într-o comunitate de ”drepți”) ca să duci o viață curată și plăcută lui Dumnezeu. Mai precis, contează cum trăiești, nu unde! Omul sfințește locul, nu invers!
3. Preacurata Fecioară era ”plină de har” datorită smereniei și sfințeniei întregii sale vieți încă înainte de pogorârea Duhului Sfânt peste ea. Ea a devenit templu viu al Domnului prin curăția și lumina vieții și a înțelegerii ei. ”Domnul este cu tine.” – spune Îngerul Gavriil, aducându-i salutul și cinstirea cerului. Ea este ”binecuvântată între femei” și ”a aflat har la Dumnezeu”, adică e mai presus decât toate femeile, nici una nu a mai primit asemenea vestire de bucurie. Deci să se rușineze toți sectanții, ereticii, păgânii și ateii care o defaimă!
4. Panaghia (AtotSfânta) a cercetat taina vestită de Arhanghelul Gavriil înainte de a-și da consimțământul, deci și noi ”să cercetăm duhurile” cu trezvie și acrivie, nu să credem toate nălucirile și halucinațiile care ne duc la mândrie și individualism…
5. Sfânta Treime lucrează împreună: Duhul Sfânt se pogoară peste Preacurata Fecioară, Cel PreaÎnalt – Tatăl o umbrește și Fiul se întrupează, fiind Sfânt dintru început, deci fără păcat.
6. După zămislirea cea mai presus de fire, Preacurata a devenit Maică a Domnului (cum a numit-o și Elisabeta – Luca 1, 43), și de aceea noi, ortodocșii, așa se cuvine s-o chemăm în rugăciunile noastre. Catolicii îi spun doar Sfânta Maria sau Sfânta Fecioară, dar e incomplet acest nume, căci fecioare sfinte sunt multe, dar una este Maică a Domnului.
6. Bătrâna Elisabeta, stearpă fiind, a zămislit tot prin puterea lui Dumnezeu, dar pe cale firească, împreunându-se cu bărbatul ei, Dreptul Arhiereu Zaharia, în urma vestirii aceluiași înger Gavriil. Însă, Preacurata Fecioară a luat în pântece de la Duhul Sfânt, fără atingere de la om, ci numai de la Dumnezeu.
7. ”La Dumnezeu nimic nu este cu neputință.” Deci, noi să facem voia Lui cu inimă curată și bună, și Dumnezeu ne va plini cele cu lipsă și pe cele neputincioase ni le va vindeca.
*
Majoritatea văd în Praznicul de azi numai întâlnirea și dialogul Arhanghelului Gavriil cu Preacurata Fecioară Maria. Subliniez, însă, că sensul principal al evenimentului istoric este ÎNTRUPAREA FIULUI LUI DUMNEZEU. Cum spun și cântările Bisericii (Troparul şi Condacul Bunei Vestiri):
Astăzi este începutul mântuirii noastre și arătarea tainei celei din veac; Fiul lui Dumnezeu Fiu Fecioarei se face și Gavriil harul îl binevestește; pentru aceasta și noi, împreună cu dânsul, Născătoarei de Dumnezeu să-i strigăm: Bucură-te cea plină de har, Domnul este cu tine!
*
Pe cel de o fiinţă cu Tatăl şi cu dumnezeiescul Duh, pe Fiul şi Cuvântul lui Dumnezeu, l-ai zămislit Curată, cu venirea Prea Sfântului Duh, spre înnoirea neamului omenesc cea fără prihană!
De bucuria acestui Praznic și de toată bucuria harului să ne învrednicească și pe noi Bunul și iubitorul de oameni Dumnezeu!
Mântuieşte, Doamne, poporul Tău şi binecuvintează moştenirea Ta; biruinţă binecredincioşilor creştini asupra celui potrivnic dăruieşte. Şi cu Crucea Ta păzeşte pe poporul Tău. (Troparul Sfintei Cruci)
Părintele Chiril Lovin – Predică la Priveghere, 13 sept. 2011
Predică la Sfânta Liturghie, 14 sept. 2011
Predică la Sfânta Liturghie, 14 sept. 2013
Predică la Privegherea Duminicii de după Înălțarea Sfintei Cruci, 14 sept. 2013
„Zis-a Domnul: Oricine voiește să vină după Mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea și să-Mi urmeze Mie. Căci cine va voi să-și scape viața și-o va pierde, iar cine își va pierde viața sa pentru Mine și pentru Evanghelie, acela și-o va mântui. Căci ce-i folosește omului să câștige lumea întreagă, dacă-și pierde sufletul? Sau ce ar putea să dea omul în schimb pentru sufletul său? Căci de cel ce se va rușina de Mine și de cuvintele Mele în neamul acesta desfrânat și păcătos, și Fiul Omului Se va rușina de el când va veni întru slava Tatălui Său, cu sfinții îngeri. Și le zicea lor: Adevărat grăiesc vouă că sunt unii din cei ce stau aici care nu vor gusta moartea până ce nu vor vedea Împărăția lui Dumnezeu venind întru putere.” (Marcu 8, 34-38; 9, 1)
Predică la Privegherea Duminicii de după Înălțarea Sfintei Cruci, 14 sept. 2013
Sfânta Cruce este puterea Domnului Dumnezeu și Mântuitorului nostru Iisus Hristos care ne dovedește iubirea smerită și milostivă infinită a Sfintei Treimi față de noi oamenii, iubire care a biruit păcatul, moartea și pe diavol. Este altarul de jertfă, semnul, puterea și slava Mântuitorului Iisus Hristos. De aceea îl cinstim cu evlavie și prețuire ca pe cel mai scump odor/obiect al Bisericii, sfințit pentru veșnicie de Însuși Domnul prin preacurat sângele Său. Și de aceea preoții fac toate gesturile sfințitoare ale binecuvântărilor în semnul Crucii, amintind și arătând iubirea infinită a lui Dumnezeu, „Care voieşte ca toţi oamenii să se mântuiască şi la cunoştinţa adevărului să vină” (I Timotei 2, 4) și așa de mult iubește lumea „încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică” (Ioan 3, 16). Mărturisindu-ne credința dreaptă în Domnul Hristos și rugându-ne Lui cu smerenie și dragoste, ne însemnăm și noi cu semnul Crucii, mai ales că nu toți ne putem atinge de Lemnul cel sfințit și de viață dătător ca să primim binecuvântarea și puterea Mântuitorului „care-i vindeca pe toți” (Luca 6, 19). Cu această „putere de sus” (Luca 24, 49) întăriți find, putem și noi urma lui Hristos pe calea crucii personale până la jertfa de sine, confirmând prin fapte bune credința și învierea noastră întru El.
„Luminător al dreptei credinţe, sprijinul Bisericii şi învăţătorule, podoaba monahilor, apărătorule cel nebiruit al teologilor; făcătorule de minuni, Grigorie, lauda Tesalonicului, propovăduitorule al harului, roagă-te pururea să se mântuiască sufletele noastre.”
*
Predică la Duminica Sfântului Grigorie Palama (a Doua din Postul Mare), 16 martie 2014
De la min. 12:00 începe prezentarea vieții și învățăturii Sfântului Grigorie Palama.
„Este un Domn, o credinţă, un Botez.” (Efes. 4, 5). „Credinţa dată sfinţilor o dată pentru totdeauna…” (Iuda 1, 3)
Fraţi creştini,
Astăzi Biserica Dreptmăritoare sărbătoreşte, ca de altfel în fiecare primă Duminică a Postului Mare din fiecare an, începând din 11 martie 843, biruinţa Ortodoxiei asupra tuturor ereziilor (cei din urmă eretici atunci fiind luptătorii împotriva icoanelor). De aproape 12 veacuri, în tradiţia sfântă a Bisericii s-a statornicit această prăznuire, iar pentru noi participarea de astăzi la Sfânta Liturghie trebuie să ne stimuleze să ne cunoaştem credinţa ortodoxă, să înţelegem şi să aplicăm corect învăţăturile ei mântuitoare.
Ce frumos şi scump este pentru noi acest nume de ortodox! Este frumos pentru că el înseamnă „drept-credincios” (ortodoxia însemnând deopotrivă dreaptă înțelegere și dreaptă slăvire) şi dintre sutele de milioane de creştini din întreaga lume doar aproape a cincea parte îl poartă. Ne este scump numele de ortodox pentru că, de-a lungul timpului și de-a latul spațiului, l-am apărat cu multe lupte şi l-am mărturisit cu mult sânge. Întâi au fost Apostolii, apoi Mucenicii primelor trei veacuri care au propovăduit păgânilor credinţa în Hristos, păgâni care i-au prigonit, iar pe mulţi i-au chinuit şi i-au omorât. Apoi, din veacul al IV-lea până în al IX-lea au fost Părinţii (clericii, călugării şi mărturisitorii) care au formulat dreapta credinţă în termeni clari şi au apărat-o de eretici. În acest timp s-au întrunit cele şapte Sinoade Ecumenice, care au stabilit ce trebuie să credem şi cum se cade să trăim ca să rămânem în dreapta credinţă şi în nădejdea mântuirii. Astfel, Biserica noastră Ortodoxă înseamnă Biserica lui Hristos, Biserica păstrătoare a dreptei credinţe în Hristos, a credinţei apostolice (şi) universale. Este una și neîntreruptă de nici o vitregie a istoriei sau a ereziei, pentru că Mântuitorul Iisus Hristos este capul ei, este prezent și lucrător în ea și o conduce neîncetat prin Duhul Sfânt.
Ne găsim, prin urmare, în fata acestei prime întrebări. Ce înteles si ce rost se cuvine să deslusim pentru noi însine în notiunea de Dreaptă Judecată a lui Dumnezeu? Nu e vorba să analizăm aici învătătura dogmatică a Bisericii, ci – întemeiati pe descoperirile neclintite ale Scripturii si ale Sfintilor Părinti – vom încerca să limpezim functiunea pe care trebuie să o aibă pentru noi, fiinte trăitoare încă înlăuntrul acestui veac, gândul si realitatea Judecătii Viitoare.
Trebuie să recunoastem încă de la început că rare sunt lucrurile care să se bucure mai putin de atentia noastră serioasă si trează, decât gândul la Judecata ce va să fie.
S-a înrădăcinat în deprinderile noastre de făpturi zămislite în păcat obisnuinta să ne gândim aproape tot timpul la scopurile imediate ale vietii acesteia. Fiecare căutăm să ne orânduim existenta pe intervale mici dar sigure (credem noi) si pentru aceasta luptăm din toate puterile spre a dobândi niste mijloace de trai care devin ele însele – printr-o vinovată răsturnare de adevăr – scopurile vietuirii noastre pe pământ. În felul acesta ţelurile mărunte ne leagă de ele. Pe nesimtite ne plecăm din ce în ce mai jos si cădem – fără să ne dăm seama – afară din viata autentică; uităm cu desăvârsire că prețul adevărat al vieții acesteia este dincolo de ea si nu înlăuntrul ei. Într-o asemenea situatie gândul sfârșitului se șterge din cugetarea noastră; cel mult dacă mai stăruie ca o amintire vagă si neputincioasă, când, în realitate, el este chemat să fie una din pârghiile principale ale înnoirii continue din noi însine.
Când omul pierde din vedere finalitatea spre care se îndreaptă vremelnica sa petrecere în această lume, el îsi organizează o viată plată, cenusie, o viată doar cu doar două dimensiuni. El nu mai stie să privească spre înăltimi sau spre adâncuri, ci se interesează doar de ceea ce este imediat în jurul său, întocmai ca o vietate care se miscă doar pe lungime si pe lătime. Dar existenta duhovnicească ne cere, după cuvântul Apostolului Pavel, să întelegem ‘‘împreună cu toti sfintii care este lărgimea si lungimea si înăltimea si adâncimea” (Efeseni 3, 18).
Datorită faptului că există un sfârsit al sălăsluirii noastre pe pământ si o Judecată care va măsura, va cântări si va pretui până si cele mai mici fapte petrecute în cursul vietii de aici, întreaga existentă dobândeste întelesuri nebănuit de adânci.
„Fariseul de slava deşartă fiind biruit, iar vameşul cu pocăinţă plecându-se, au venit la Tine Însuţi, Stăpâne. Ci acela, lăudându-se, s-a lipsit de bunătăţi; iar acesta, negrăind, s-a învrednicit darurilor. În aceste suspinuri întăreşte-mă, Hristoase Dumnezeule, ca un iubitor de oameni.”
Predica din 28 ianuarie 2018
*
Sfântul Antim Ivireanul La Dumineca Vameşului, cuvânt de învăţătură
Pohta cea mare şi dragostea cea curată, iar mai vârtos să zic, datoriia cea părinţească ce am cătră dragostea voastră m-au îndemnat astăzi de am venit aici, pentru ca să vă cercetăm sufletéşte, de vréme ce m-au rânduit Dumnezeu ca pre un nevrédnic să vă fiu păstor şi părinte sufletesc şi învăţătoriu la lucrurile céle ce ar fi spre folosul mântuinţii sufletelor voastre. Pentru care lucru aveţi datorie cu toţii, de la mic până la mare, să mă ascultaţi la céle ce vă învăţ de bine şi de folos, că acea ascultare nu o faceţi mie, ci lui Hristos, după cum zice la 10 capete ale Lucăi: „Cel ce ascultă pre voi, pre Mine ascultă şi cel ce să leapădă de voi, de Mine să leapădă.”. Aşijderea şi fericitul Pavel zice la 13 capete cătră ovréi: „Fraţilor, plecaţi-vă învăţătorilor voştri şi vă cuceriţi lor că priveghiază pentru sufletele voastre, ca cum ar fi să dea cuvânt, ca cu bucurie aceasta să facă, iar nu suspinând, că nu iaste de folos voao aceasta.”.
Drept acéia n-am pregetat, nici am lenevit, ca să nu fac datorie, după porunca stăpânului şi învăţătorului nostru Hristos, Căruia mă şi rog ca să-mi dea putére să vă pociu spune ceva de folos; ci vă pohtim de ascultare.
A povesti lucruri minunate iaste dată[2] oamenilor celor învăţaţi. A îndulci cu vorba auzurile ascultătorilor iaste dată ritorilor. A descoperi taini mari şi preste fire iaste dată celor ce sânt desăvârşit întru bunătăţi. Iar în mine, neaflându-se nici unele de acéstia, nu va putea nimeni să auză nimic de folos.
Drept acéia, cu multă jălanie îmi ticăloşesc nevredniciia şi-m caut şi făr’de voia mea a tăcea, iar apoi cunoscându-mi datoria ce am şi temându-mă ca să nu caz în osânda slugii cei vicléne, cu cuviinţă iaste, după putinţă, să povestesc de-a pururea lucrurile Domnului, căruia mă şi rog, cu multă umilinţă, să-mi dezlége gângăviia limbii şi să-mi luminéze mintea, ca să poci zice puţine cuvinte întru slava Lui cea negrăită. Ci vă pohtesc de ascultare.
Cum că iaste fecioriia o bunătate mare, naltă şi minunată, iaste lucru dovedit şi înfăţişat la cei înţelepţi; pentru caré nu sânt eu vrednic a grăi şi a lăuda măririle ei. Iar pentru căci praznicul de astăzi aduce la mijloc, ca o cunună neveştejită, toată slava fecioriei, desăvârşit şi o pune înaintea fiilor celor hrăniţi cu hrana cea sufletească, ne îndeamnă, după putinţă, a zice puţine cuvinte pentru dânsa. Astăzi să deşchide sfatul prorocilor celor dumnezeeşti şi sémnele céle închipuite ale preaslăvitei zile aceştiia, împreună cu sfârşitul lor, să propoveduesc adunării cei bisériceşti. Astăzi, sfârşitul cel adevărat al sfatului celui din ceput, prin fapte cu mărire lumii s-au arătat. Astăzi, slava Domnului şi a Sfintei Fecioare descoperit o privim. Astăzi, bucuriia cea cerească, pre caré toate neamurile cu dragoste o aştepta, sfântul praznic de astăzi o dă neamului omenesc. Au trecut céle vechi şi au înflorit céle noao, carele nu se mai învechesc. Nu mai stăpâneşte de pe acum porunca cea tare a legii, ce mila Domnului împărăţéşte; pre toţi îi trage la sine, cu mântuire şi îndelung răbdare, nici pedepséşte, ca pre Ozan acela odinioară carele au îndrăznit de s-au atins de care nu era să se atingă.
MĂRTURIE CREȘTIN-ORTODOXĂ 