Observând că destui păstori și păstoriți, ba chiar și arhierei, din țară sau din străinătate, guvernanți și guvernați, de diverse vârste și ocupații, inclusiv aproape toată mass-media laică plină de pafariști poliexpertoși, nu știu mai nimic despre cibernetică, sau îi interpretează supradimensionat și eronat posibilitățile, rostogolind la nesfârșit povestioare despre mitul modern al „inteligenței artificiale” (capabilă să fericească planeta), nu și insolite ca ale lui Villiers de L’Isle-Adam, un simplu laic având însă harisma întrebărilor esențiale, responsabile, trezitoare și restauratoare de Adevăr: „De când a început Dumnezeu să vorbească cu mașinile? Din clipa în care a văzut întrebuințarea jalnică pe care oamenii o dau mașinilor!”), începem prin cea mai generală definire a acestei științe: „Cibernetica este știința comunicației, conducerii și controlului în mașini, organisme vii și societate”, adevăratul ei Părinte fiind compatriotul nostru, Dr. Ștefan Odobleja, prin lucrarea sa genială „Psihologia consonatistă”, remarcată și prefațată elogios de marele filosof Constantin Noica, lucrare științifică de excepție, apărută cu zece ani înainte ca Norbert Wiener să publice cartea „Dumnezeu și Golem” (sic). Desigur, cerem iertare specialiștilor veritabili din domeniu, care au alte exigențe, pe un palier mult mai înalt (întrucât aceștia nu confirmă nimic fără dovezi indubitabile), pentru aceste smerite reiterări lămuritoare, care-i vizează doar pe cei care întrețin interesat mitul, și nu pe ei ca oameni, ci doar năravul lor frivol, rentabil și nociv social.
Părintele Jean Boboc (în cartea sa TRANSUMANISMUL DECRIPTAT, p. 305-308) ne explică foarte bine de ce la Davos sunt tablouri cu diavolul și au loc ceremonii satanist-ocultiste (cu șamani, actori și simboluri demonice):
„A lega ideologia transumanistă de cea a iluminaţilor este, oare, o sugestie de tip conspiraționist, o ipoteză lipsită de fundament? Între Lucifer şi Prometeu nu este decât un nume diferit. David Spengler, filosoful american teoretician al New Age, director de iniţiative planetare pe lângă Naţiunile Unite, ne oferă această opinie: „Nimeni nu va intra în Noua Ordine Mondială dacă nu va face jurământ să-l venereze pe Satana. Nimeni nu va face parte din New Age fără a primi o iniţiere luciferică„.
În aceste condiţii, următoarele întrebări devin legitime: Noua Ordine Mondială reprezintă un proiect malefic? Care sunt adevăraţii ei actori? Lumea noastră este prizoniera unui grup elitist masonic, pe cât de genial, pe atât de malefic? Acestea sunt întrebările pe care le putem citi pe internet, la care iniţiaţii au răspuns înainte, şi chiar de multă vreme, cu o limpezime surprinzătoare. Proiectul acestei Noi Ordini Mondiale nu este ceva nou, a obţinut o notorietate indiscutabilă abia de la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial. în Statele Unite, pe atunci, incontestabil, puterea unipolară ce domina lumea, declaraţiile abundau pe această temă. De la Schlessinger la Kissinger, este aceeaşi melodie. Dar mai important pentru noi, în cadrul transumanismului şi digitalului, este ceea ce declară Bill Gates, care este în fruntea imperiului digital şi a aplicaţiilor IA: „Ţinând cont de problemele urgente din lume, un guvern mondial este un rău necesar„. Acelaşi Bill Gates previne lumea asupra riscului unei pandemii mondiale de origine teroristă şi propune o nouă axă de cercetări ce trebuie să ajungă să pună la punct laboratoare capabile să realizeze în şase luni vaccinuri pe loc. Fără a ne pronunţa asupra altruismului persoanei, este ceva aici ce ţine de pompierul piroman.
La transumaniştii notorii, cum ar fi Max More, fondatorul mişcării extropiene, mulţi sunt ataşaţi paradigmei luciferice. Max More ne spune fără ocolişuri: „Lucifer este încarnarea raţiunii, inteligenţei, gândirii critice. El se ridică împotriva dogmei lui Dumnezeu şi a tuturor celorlalte dogme. El este în favoarea explorării noilor idei şi noilor perspective în căutarea adevărului”. Nu se poate o exprimare mai clară pentru a-l desemna pe stăpânul transumanismului. Adept al gândirii luciferice, Max More este adevăratul purtător de cuvânt al transumaniştilor, cu toţii atei şi ataşaţi de libertatea absolută, lipsită de orice dogmă şi de orice autoritate.
În ce priveşte francmasoneria, care ia parte şi ea la ideologia Noii Ordini Mondiale, aceasta arată cel mai mare interes pentru programele transumaniste de ameliorare a omului, fiindcă ameliorarea şi progresul uman sunt obiectivul oficial al Lojilor. Pe 3 februarie 2015, Loja Marelui Orient al Franţei (GODF) s-a reunit pentru conferinţa „L’utopie du transhumanisme”, ţinută de Joël de Rosnay, urmată două luni mai târziu de o conferinţă publică organizată în cadrul întâlnirilor francmasoneriei din Lyon, pe o temă mai precisă, „L’homme augmenté dans un monde recomposé. Osons la métamorphose, en rectifiant”, cu un program de realizare către anul 2050. Să notăm că este vorba despre data pe care şi-au fixat-o în Statele Unite Ray Kurzweil şi adepţii săi pentru viitorul postumanului. O simplă lectură a titlurilor conferinţei ţinute cu această ocazie ne informează despre implicarea Lojilor în proiectul transumanist: „En chemin vers 2050″; „La Médecine en 2050: quels progrès et quels risques pour l’être humain”; „Le Transhumanisme”; „Les technologies en neurosciences”.
Că Uniunea Europeană este o emanaţie a Noii Ordini Mondiale este un lucru bine cunoscut. Suntem în faţa unei sinergii convergente a unui plan stabilit de multă vreme, în care Noua Ordine Mondială, transumanismul, biopolitica şi cunoaşterea luciferică ne asigură o lume totalitară, care se ascunde în spatele unui tehnoliberalism contemporan, care face greşeala să creadă în creşterea economică fără oprire. Totuşi, nimic nu este inevitabil. Din momentul în care lumea nu mai este unipolară pentru cei care-şi mai amintesc de precedentul biblic al Turnului Babel, şi în pofida tuturor actorilor Noii Ordini Mondiale, inevitabilitatea viitorului guvernării lor nu are nimic sigur, în ciuda iritării unora”.
Cursul 124 de vindecare sufletească la vremea crizei cu mască (3.11.2023) realizat de Pr. Bogdan Florin Vlaicu
Subiectul dezbaterii: de la originea răului la Inteligența Artificială; în ce măsură putem vorbi despre inteligență în cazul IA și care sunt riscurile folosirii neîngrădite a acesteia
Invitați: Iulian Capsali, regizor și publicist, Florin Pop, profesor la Facultatea de Automatica și Calculatoare din Universitatea Politehnica și student la Facultatea de Teologie Ortodoxă din București, și părintele arhimandrit Mihail Stanciu de la Mănăstirea Antim din București
Sursa Facebook:
Sursa Youtube:
*
Cursul 125 de vindecare sufletească la vremea crizei cu mască (10.11.2023) realizat de Pr. Bogdan Florin Vlaicu
Subiectul dezbaterii: de la originea răului la Inteligența Artificială; adevărul în logică, matematică, Inteligență Artificială, transumanism, știință și Ortodoxie; falsa superioritate a Inteligenței Artificiale
Invitați: Diana Maria Brăgaru, scriitoare, redactor șef al site-ului de știri AZnews.ro, Stefan Trausan-Matu, profesor la Facultatea de Automatica și Calculatoare din Universitatea Politehnica și cercetător științific I la Institutul de Cercetări în Inteligența Artificială al Academiei Române, și părintele arhimandrit Mihail Stanciu de la mănăstirea Antim din București
Sursa Facebook:
Sursa Youtube:
*
Cursul 126 de vindecare sufletească la vremea crizei cu mască (17.11.2023) realizat de Pr. Bogdan Florin Vlaicu
Subiectul dezbaterii: Inteligența Artificială, transumanism, implantarea cipurilor în creier și iluzia transferului minții umane într-un calculator
Invitați: Diana Maria Brăgaru, scriitoare, redactor șef al site-ului de știri AZnews.ro, Ștefan Trăușan-Matu, profesor la Facultatea de Automatică și Calculatoare din Universitatea Politehnica și cercetător științific I la Institutul de Cercetări în Inteligența Artificială al Academiei Române și părintele arhimandrit Mihail Stanciu de la mănăstirea Antim din București
Sursa Facebook:
Sursa Youtube:
*
Cursul 133 de vindecare sufletească la vremea crizei cu mască (19.01.2024) realizat de Pr. Bogdan Florin Vlaicu
Subiectul dezbaterii: Inteligența Artificială, asistentul digital – înger păzitor sau diavol pierzător, transumanism și repere pentru o viață duhovnicească într-o lume tehnicizată
Invitați: Luminița Simoiu, profesoară universitară de chimie din Craiova, specialistă în nanotehnologie și expert în dezarmare chimică la Organizația pentru Interzicerea Armelor Chimice de la Haga, Ștefan Trăușan-Matu, profesor la Facultatea de Automatica și Calculatoare din Universitatea Politehnica și cercetător științific I la Institutul de Cercetări în Inteligența Artificială al Academiei Române, și Florin Pop, profesor la Facultatea de Automatica și Calculatoare din Universitatea Politehnica și student la Facultatea de Teologie Ortodoxă din București
Anunțată cumva și pregătită ideologic în ultima sută de ani, dar în mod accelerat în ultimii 20 ani de către o elită globalistă, revoluția transumanistă este experiența cotidiană care ne învăluie, vrând-nevrând, pe fiecare dintre noi, oamenii de pe Pământ. Și chiar dacă nu ne implicăm activ rezonând cu, profitând de și promovând „valorile” și „idealurile” revoluționare, totuși, toți suportăm pasiv consecințele implementării ei tehnologice și politice.
Dar nu trebuie să vedem doar aparențele mișcătoare din planul material al acestei turbulențe globale, ci trebuie să privim cu mintea trează în plan spiritual, înțelegând intențiile „păpușarilor”, fiind conștienți de faptul că, în vremurile grele pe care le traversăm, avem de înfruntat multe provocări viclene din partea vrăjmașilor văzuți și nevăzuți ai lui Dumnezeu, ai Mântuitorului Iisus Hristos, ai Evangheliei și ai Bisericii Lui Dreptslăvitoare. Iar noi, potrivit Sfinților Părinți ai Bisericii, în calitate de credincioși creștini, avem datoria să ne întărim duhovnicește și să rezistăm cu demnitate și cuviință pe calea mântuirii, „pe noi înșine și unii pe alții și toată viața noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm”.
Prin promisiunile unui viitor mai bun, transumanismul, ca ideologie[1] tehnicist-postmodernistă, a stârnit de la bun început și stârnește încă în mediul cultural și politic mondial nu numai speranțe utopice, ci și dezbateri aprinse, deoarece mulți oameni de cultură contemporani[2] (teologi, filozofi, medici, bioeticieni, artiști și oameni de știință) au ridicat numeroase întrebări și critici argumentate, manifestându-și îngrijorările serioase referitoare la consecințele aproape inevitabile din plan mental și social; asta pentru că invazia tehnologică agresivă[3] în toate domeniile vieții omenești cotidiene[4] are efecte multiple înlănțuite și adesea nebănuit de periculoase[5].
Mutațiile generate de transumanism nu se referă doar la „resetarea”/redefinirea semantică a vocabularului[6] (care trebuie încadrat în formele și „normele” corectitudinii politice), ci și la toate modificările structurale/fizice, de gândire și de comportament (degradarea înțelegerii vieții, a sufletului uman și a cosmosului provoacă și o împătimire lăuntrică, dar și o manifestare exterioară specifică), precum și la reorganizarea vieții interioare și exterioare/sociale deopotrivă (relațiile omului cu semenii și cu diverse instituții) sub auspiciile tehnologizării[7] și digitalizării tot mai extinse. Putem sesiza, astfel, cele două tendințe majore în relaționarea interumană actuală: 1. instaurarea de false nevoi și noi obiceiuri mentale și comportamentale[8] în omul „viitorului” și 2. „filtrarea” activităților și interacțiunilor dintre oameni prin intermediul tehnologiei care denaturează umanitatea și chiar creează o distanțare fizică și socială, care, cel puțin în practica economică, educațională și medicală a ultimilor ani, a dat deja numeroase și dăunătoare rateuri.
Biserica Ortodoxă, sub adumbrirea Duhului Sfânt dătător de viață, iubire și înțelepciune, are misiunea profetică și obligația de a citi semnele vremurilor și de a furniza grabnic credincioșilor lămuriri teologice și bioetice în ceea ce privește înțelegerea corectă și interacțiunea nepăguboasă a oamenilor cu tehnologiile tot mai invazive și cu ideologia transumanistă care animă, iată, fenomene/schimbări culturale, politice și sociale unice în lumea contemporană. Iar aceste fenomene trebuie descifrate în cheie duhovnicească, analizându-se nu numai statisticile din planul văzut, obiective, adeseori post-factum, ale acțiunilor săvârșite de oameni influenți, ci și inducțiile/înrâuririle nevăzute, rele și demonice de-a dreptul, ante-factum; toate aceste analize-predicții ale Bisericii[9] au rolul de a trezi conștiințele adormite/amețite (de grijile cotidiene și de propaganda dirijată) și pot face ca unele evenimente tulburătoare și daune să fie prevenite, tratate strategic și poate chiar evitate în timp util. Biserica nu trebuie să fie indiferentă la încercările exterioare cotidiene ale credincioșilor creștini (la nivel micro) și la tulburările culturale și social-politice de la nivel macro (global), rămânând înțepenită cumva doar într-o propovăduire dogmatică (aspațială și atemporală) și într-un activism social-filantropic (fără discernământ), mediatizate spre convingerea ateilor și a „căldiceilor” că e bună și Biserica la ceva în societate.
Revoluția materialist-transumanistă (cu toate dilemele bioetice generate de ea) nu reprezintă doar ultima mare provocare a lumii postmoderne, tehnologizată până a devenit chiar împotriva firii și vieții, ci și cea mai vicleană uneltire diavolească de proporții globale care tinde să infecteze (și să „reseteze”) aproape toate valorile și domeniile vieții noastre personale și sociale omenești: credința, familia, națiunea, educația, alimentația, medicina, economia și politica.
Biserica lui Hristos, Biserica Ortodoxă, având și vocația/datoria profetică a îndrumării și păstoririi credincioșilor ei[1], trebuie să ofere din timp răspunsuri clare la întrebările reale și corecte ale omului sufocat de agresiva propagandă anticreștină și antiumană susținută intens de cercuri de putere globalistă și să nu se lase intimidată de ele în mărturisirea Adevărului[2]. De dragul unui rai pământesc iluzoriu și trecător, chiar dacă se vrea a fi prelungit prin tehnologie cât mai mult, creștinul nu trebuie să se lase vrăjit de lozincile amăgitoare cu care vrăjmașii (văzuți și nevăzuți ai) Adevărului vor să-i fure și viața veșnică în Dumnezeu, nu doar pe cea vremelnică în natură…
Evident, nici problema transplantului de organe la oameni nu poate fi abordată superficial, sub presiunea propagandei mediatice agresiv-hipnotice a ideologiei materialist-transumaniste sau a unor urgențe medicale punctuale care necesită o rezolvare grabnică. Chiar dacă tehnologia poate permite o anume intruziune în natura și biologia omului, totuși nu ne putem permite să facem orice, deoarece există limitări biologice, bioetice, juridice și teologice de care trebuie să ținem seama, dacă vrem să ne împlinim în credința creștină și să ne mântuim prin unirea iubitor-sacramentală cu Creatorul Dumnezeu și Mântuitorul nostru Iisus Hristos. Expun în continuare câteva considerații teologice și medicale referitoare la acest subiect.
1.Viața umană este sacră și este rodul lucrării creatoare a Dumnezeului celui Viu, Sfânt și Iubitor care a imprimat chipul Său nemuritor în fiecare om. Viața nu este doar o mișcare a electronilor, atomilor și ionilor organizați în molecule, celule și țesuturi într-o formă uluitor de complexă și de specific diferențiată[3], ci este dată de prezența[4] Duhul Sfânt Dătător de viață, de înțelepciune și de iubire care le ține pe toate într-o simfonie inefabilă, la toate nivelurile (biochimic, celular, tisular, neuro-endocrin, psihologic și duhovnicesc). Este adevărat că viața trupului trebuie prețuită și respectată în mod deosebit, dar ea nu este ultima realitate[5], ci ea trebuie integrată/armonizată în viața sufletului unit cu Dumnezeu spre dobândirea vieții veșnice și fericite întru El. În corpul uman există cea mai mare concentrare de rațiune/inteligență plasticizată în minunatele structuri și relații, a căror diversitate, complexitate, stabilitate, conectivitate și sincronicitate depășesc înțelegerea omenească[6]. De aceea, trupul nu poate fi văzut și tratat în mod mecanicist-reducționist doar ca un automat biologic format din piese interconectate și reparabile în mod izolat una de cealaltă; el este un întreg bine coordonat de sufletul care-l ține în viață și-n armonie[7]. Pentru că datorită sufletului nemuritor (creat de Dumnezeu odată cu trupul și orientat în mod natural cu fața spre El) și negrăitei legături/potriviri dintre suflet și trup, pe care Duhul Sfânt o coordonează în mod natural de la cel mai intim început și până la cel mai înalt grad de desăvârșire în Dumnezeu, ființa umană are o demnitate infinit superioară/transcendentă lumii materiale, iar sănătatea reprezintă starea ei naturală/firească de viață, armonie și bunăstare sufletească și trupească în Dumnezeu (potrivit legilor Lui).
2. Noi, creștinii, nu trebuie să uităm că o faptă (inclusiv medicală, terapeutică) este bună atunci când toate componentele ei sunt bune și, deci, sunt potrivite firii[8], restaurând în omul bolnav armonia sufletului și a trupului (ca făptură creată de Dumnezeu după chipul Său ca să trăiască veșnic în comuniune cu El, cu semenii și cu îngerii), fără să se profite de neștiința altora și fără să se provoace efecte secundare[9] (daune colaterale) mai grave decât boala în sine care trebuia tratată. Știința medicală nu trebuie să prelungească viața trupească a omului cu orice preț (călcând pe cadavre, la propriu chiar, disprețuind lucrarea creatoare a lui Dumnezeu și încălcând dreptul la viață și demnitatea, eterne, ale altor semeni), ci trebuie să urmărească întâi de toate prevenirea bolilor (sufletești și trupești), eliminarea cauzelor bolilor și apoi ameliorarea suferințelor și vindecarea bolilor, respectând legile naturii „bune foarte” (care sunt poruncile lui Dumnezeu imprimate în creație) și normele creștine[10] de bioetică. Transplantul are mai toate componentele forțate, imorale și chiar antinaturale, cea mai fioroasă fiind „vânătoarea” și rezervarea urgentă a „donatorului” cu maximă compatibilitate (aici se învârt banii cei mai negri care schimbă prioritățile „clienților”/primitorilor în listele de așteptare). Iar fără o tehnologie medicală avansată (imense baze de date medicale și sisteme expert cu inteligență artificială conectate prin internetul lucrurilor), căutarea în timp util a „donatorului” și transplantul sunt imposibil de realizat.
3.Dumnezeu, ca un Atotînțelept Creator dătător de viață, Mântuitor și Părinte iubitor al tuturor, îngăduie fiecărui om boala (mai gravă sau mai ușoară) în mod pedagogic: a) ca urmare și mustrare pentru păcatele personale sau ale părinților; b) ca încercare a credinței omului (inclusiv a ierarhiei valorilor lui); c) ca încercare a credinței și solidarității celor din jur; și d) ca să se arate slava, puterea și iubirea lui Dumnezeu față de noi. Testul bolii/suferinței/crucii are, așadar, rolul de a ne trezi din părutul nostru confort trupesc și sufletesc și din visarea că Dumnezeu ne ocrotește doar când „ne merge bine” (avem sănătate, pace și spor în casă) și de a ne chema prin pocăință trează spre Dumnezeu cel Viu și a cărui purtare de grijă este atotînțeleaptă.
4.Dumnezeu – Doctorul suprem (Care nu trece cu vederea nici o fărâmă din viața noastră, nici o suferință a trupului și nici o vibrație a sufletului) folosește totdeauna boala grea sau chiar incurabilă a trupului ca terapie intensivă a sufletului, căci, de cele mai multe ori, atunci când își simte moartea la ușă, omul problematizează, se cercetează mai intens pe sine, se interiorizează precum fiul risipitor, și se pocăiește spre împăcarea cu Dumnezeu, reordonându-și viața în conformitate cu rânduielile Lui prezente în natură, în Scriptură și în cerul inimii lui (oricât ar încerca unii prin propagandă materialistă să astupe acest glas al conștiinței). Astfel, în atotștiința divină, boala este uneori ocazia cea mai potrivită pentru pocăința omului, este o nevoință necesară pentru purificarea noastră sufletească și pentru transfigurarea blestemului suferinței trupului în binecuvântarea mântuirii sufletului (de moartea veșnică prin îndepărtarea de Dumnezeu).
5.Chiar dacă uneori trupul omului nu poate fi salvat din boală și moarte, sufletul poate fi salvat prin pocăință din moartea veșnică și din cel mai întunecos iad al patimilor, necredinței și mândriei, acceptând că Dumnezeu știe mai bine ca noi ce ne este de folos pentru mântuire. Deci, cu smerenie și respect trebuie să ne tăiem voia proprie (legată de conservarea și prelungirea cu orice chip a vieții trupești, mai ales când pentru aceasta sunt afectate viața vremelnică și cea veșnică ale altui om) ca să împlinim voia lui Dumnezeu care vizează mântuirea noastră a tuturor.
6.Dumnezeu ne-a dat cele 10 porunci cu titlu obligatoriu, nu facultativ, ele fiind potrivite și benefice firii noastre, și în ele găsim, pe lângă celelalte: să nu ucizi, să nu furi și să nu poftești nimic din ce este al aproapelui tău (și nu doar soțul, soția sau obiectele exterioare, ci nici organele interne!). Așadar, lăcomia și obrăznicia unora de a atenta la jefuirea unui semen de organe (fie așa zisul primitor „salvat”, fie medicii și asistenții complici la disecție, furt și crimă, fie aparținătorii „donatorului” care consimt la transplant fără să știe miza lui reală) sunt cauza primordială a acestui lanț de păcate care formează „mafia transplanturilor de organe”. Un creștin adevărat nu ar trebui să apeleze niciodată la transplant (mai ales de organe nepereche) și nu trebuie să fie părtaș niciodată la păcatele aferente acestuia, mai ales când știe că „trupul este templu al Duhului Sfânt” (și va învia cândva unit cu sufletul care l-a locuit, mișcat și modelat) și nu are dreptul de a abuza de vreo bucată nici din trupul lui, nici din al altui om, aflat și el în pronia lui Dumnezeu îndemnătoare la pocăință și mântuire[11]. Și pentru acesta (pentru „donatorul” posibil de organe) a murit Mântuitorul Iisus Hristos pe Cruce, ca el să se pocăiască și să creadă în El, chemat fiind de Dumnezeu inclusiv prin suferința accidentului și a comei trupești (prea adesea confundată cu „moartea cerebrală”).
7.Trupul omului are valoare eternă pentru toți (fiind destinat sfințirii și îndumnezeirii), inclusiv după moartea biologică, de aceea se cuvinte a fi respectat ca „templu al lui Dumnezeu” și al sufletului uman nemuritor; trupul este o taină ce poartă în veșnicie pecetea, voința și lucrarea sufletului și nu poate fi considerat o simplă marfă de larg consum[12] accesibilă „clienților” bogați sau disperați după viața pământească. Din punct de vedere teologic, așadar, și „primitorul” și medicii implicați, dar și „donatorul” (dezinformat, păcălit sau neîntrebat deloc mai înainte, în caz că era conștient) și aparținătorii lui fac păcate mari acceptând, dorind și implementând transplantul, reprezentând un abuz de putere înaintea Creatorului trupului și sufletului uman. Nu poți pretinde că iubești pe un om (copil, prieten, soț, etc.) încălcând iubirea de Dumnezeu și nerespectând nici poruncile și pronia Lui, nici viața și taina altui om suferind (a „donatorului”) de care vrei să profiți.
8. Conceptul de „moarte cerebrală”[13] (care, de fapt, este o comă profundă, considerată ireversibilă, uneori indusă deliberat) a fost inventat și promovat după anii 1970 în special pentru a da acoperire medicală intervenției de jaf asupra „donatorului”[14] care, oricum, după cum zic medicii „interesați”, nu s-ar mai putea recupera din starea de m.c.. Pentru acești măcelari, m.c. este egală cu moartea biologică, ireversibilă, dar acest lucru este o minciună[15]. Conectați la aparate, pacienții considerați „donatori” în m.c. sunt vii, unii chiar aud, înțeleg, dar nu se pot mișca uneori și din cauza analgezicelor și anestezicelor administrate (ca nu cumva „donatorul” să-și revină din m.c.). Din punct de vedere teologic, moartea înseamnă despărțirea sufletului de trup și încetarea oricărei funcționări a organelor constatată clinic, fiind un proces mai complex decât încetarea oricărei activități cerebrale (și cardio-respiratorii).
9. Noi știm că de la început diavolul a fost mincinos, urâtor și ucigaș de oameni și a căutat mereu să-i atragă pe oameni în răzvrătirea lui (sin)ucigașă față de Creatorul și Binefăcătorul lor, evident nu numai prin instigări pline de violență, ci mai ales prin viclenii mieroase, prin pretexte „retorice”[16], uneori cu argumente părut științifice și chiar fantastice, care oferă, chipurile, justificări convingătoare sub masca binelui. Așa face și în cazul transplantului: aduce ca argument „salvarea” uneia sau mai multor vieți trupești trecătoare prin jefuirea și omorârea „donatorilor” care, din purtarea de grijă pedagogică a lui Dumnezeu cu ei, au suferit diverse accidente grave (și au ajuns pe mâna medicilor, dintre care unii, lipsiți de orice perspectivă creștină a gândirii și de orice moralitate, se și grăbesc să profite… și încă bine de tot). Oricum, „primitorul” unui organ transplantat nu are garantată prelungirea vieții trupești nici măcar cu 3-7 ani (cât ar fi estimativ, chipurile, „termenul mediu de garanție” al noului organ), de multe ori moartea lui intervenind destul de repede fie datorită complicațiilor legate de (ne)adaptarea organului nou la trupul vechi, fie scăderii imunității generale[17] (necesare adaptării cu noul organ în vederea micșorării riscului apariției fenomenului de respingere), fie repetării transplantului în cazul îmbolnăvirii noului organ (adesea tot de boala veche[18] existentă în întregul corp, în sânge și în limfă), ș.a….
10. Din perspectivă creștină, singurele acceptate ar putea fi transfuzia de sânge și transplantul de măduvă (care nu vatămă/afectează viața „donatorului”), când acestea sunt efectuate cu consimțământul real[19] al donatorului și în condiții de maximă igienă, responsabilitate și siguranță (de exemplu: nu se acceptă recoltări de la oameni afectați de boli genetice sau contagioase, etc.). Oricum, prelevarea organelor de la „donatori” reprezintă un „ritual” sinistru, despre care mulți habar nu au. Astfel, prelevarea unui organ vital/nepereche (inimă, ficat, etc.) înseamnă în mod limpede crimă (suprimarea vieții „donatorului”), oricât de mult încearcă propagandiștii să camufleze această realitate prin argumente log(ore)ice. De asemenea, prelevarea unui organ pereche (rinichi, plămâni, etc) conduce de multe ori la îmbolnăvirea și, în timp, chiar la moartea accelerată a donatorului. Există statisticile unui ziarist american care a constatat că, la trei ani după prelevarea unui organ pereche (da!), donatorii muriseră în proporție de peste 70% (dr. Pavel Chirilă are aceste date). Deci donatorii care-și vând organe pe bani sunt considerați nu doar lacomi și vicleni, ci și sinucigași, contribuind la automutilarea și la autodistrugerea trupului propriu în care ar trebui să lucreze faptele sfințeniei și ale mântuirii proprii.
În concluzie, transplantul se înscrie în panoplia mai nouă de viclenii postmoderniste, „progresiste” și materialist-transumaniste[20] cu care diavolul (începătorul răutății și al hulei) caută să întortocheze mintea omului pe căile minciunii, pervertirii și ale răzvrătirii față de Dumnezeu-Creatorul Atotînțelept și față de legile Lui „bune foarte” (întemeiate în Logosul divin – prin Care toate s-au făcut) prezente în natură, în Scriptură și în Biserică. Prin cele mai sofisticate meșteșugiri contemporane, diavolul încearcă să-l ispitească pe om cu aceeași ofertă a fericirii și „nemuririi” orizontale, a „autodivinizării” prin tehnologia folosită nu spre înmulțirea iubirii de Dumnezeu și de semeni, ci spre edificarea unui „paradis” pământesc ateu și a unei vieți terestre cât mai lungi, indiferent de câte victime sunt lăsate în urmă…
Să nu uităm! Biserica Dreptslăvitoare a lui Hristos a căutat dintotdeauna să elimine necredința, neștiința și suferința din oameni prin activitățile ei evanghelic-misionare și cultural-filantropice. Ea a propovăduit mereu viața veșnică și vindecarea sufletească și trupească a oamenilor prin credința vie în Hristos – Domnul Vieții și printr-o comportare conformă cu legile vieții întemeiate de Creatorul cel Atotputernic. Biserica Creștină a prețuit totdeauna viața, gândirea și sănătatea omului ca daruri ale lui Dumnezeu și de aceea a purtat grijă de cei orfani/părăsiți, bolnavi și bătrâni, creând primele școli, orfelinate și spitale accesibile tuturor oamenilor. Dar în primul rând, Biserica a prețuit sufletele nemuritoare ale oamenilor, pe care s-a străduit să le educe/îndrume spre Dumnezeu și spre viața veșnică întru El. Ea a promovat și promovează între oameni credința în Dumnezeu cel Viu, Sfânt și Iubitor, cunoașterea și iubirea creatoare în toate dimensiunile vieții, culturii și societății omenești, știința și conștiința nedespărțite.
Biserica a susținut, a folosit și folosește cuceririle științifice câtă vreme acestea conduc la propășirea spirituală, medicală și materială (în această ordine) a oamenilor. A tuturor oamenilor. Nici unul nu trebuie considerat vreodată „daună colaterală” pentru reușita statistică a unui experiment științific, mai ales când în spatele executanților lui sunt sponsori politici și ideologici care, dincolo de orice justificare medicală și socială (retorica lor pare că depășește toate acrobațiile retorico-sofistice ale anticilor), urmăresc alte scopuri decât binele real al oamenilor, spiritual și material. Biserica lui Dumnezeu nu încurajează sub nici un motiv crima justificată „științific” sau ideologic și nu poate deveni remorca unor persoane corupte, firme private interesate și organizații oculte (chiar globaliste), nici cutia de rezonanță (generatoare de ecou propagandistic) a unor lozinci mincinoase, viclene/dolosive și manipulatoare, și nici brațul coercitiv al cezarului totalitarist.
Întrebarea pe care ar trebui să ne-o punem acum toți, în mod îndreptățit, este: care e granița pe care tehnologia n-ar trebui s-o depășească în aplicațiile medicale la nivel micro- și macro- ce afectează viața și demnitatea omului? Iar răspunsul nu este deloc ușor. Nu trebuie să uităm că Dumnezeu a creat lumea materială și pe cea vie ca pe un templu cu proporții perfect armonizate (în care El este prezent și lucrător neîncetat prin energiile Sale necreate), ca pe o minunată operă de artă, fin și continuu reglată în mod simfonic la maximul de raționalitate și optimizare, de armonie și frumusețe. Iar această frumusețe sacră a naturii (mai ales umane) nu trebuie alterată/profanată, zic eu, prin intruziunea abuzivă în viața biologică ce poate strica și mai mult rânduiala firii, la nivel genetic și intracelular, chiar sub pretextul medical al terapiei bolilor trupești, mai ales că nu se cunosc și nici nu se vor cunoaște real vreodată mecanismele fundamentale ale vieții și consecințele (pe termen lung ale) intervenției umane asupra lor. Ba mie-mi pare și o mândrie luciferică să te crezi, ca om de știință, mai inteligent decât Dumnezeu Creatorul cel Atotînțelept, încât să crezi că poți inventa tu un mecanism de corecție și apărare în fața bolilor mai bun decât cel natural rânduit de Dumnezeu din veci și stabilizat în veacurile creației și proniei Lui. Noi ar trebui să intervenim biologic, ideologic/psihologic și tehnologic (fără nocivitate colaterală) doar atât cât să facem posibilă racordarea traiectoriei vieții noastre îmbolnăvite (trupești și sufletești) la voia și rânduiala divină (naturală) dătătoare de viață („Doamne, povăţuieşte-mă întru dreptatea Ta din pricina duşmanilor mei! Îndreptează înaintea Ta calea mea.” – Psalmul 5, 8).
De aceea, viziunea teologică și acțiunea practică a Bisericii în privința bolii, suferinței și vindecării umane sunt bazate pe precauție și înțelepciune, cumpătare și realism, pe respectul și prețuirea tainei omului bolnav (care, dincolo de boala lui, rămâne un purtător veșnic al chipului lui Dumnezeu) care nu poate fi sil(u)it/constrâns/condiționat să fie vindecat cu forța (și printr-un tratament nesigur!). Nici Mântuitorul nostru Iisus Hristos – Dumnezeu Întrupat nu a vindecat/mântuit pe nimeni cu forța fizică, cu amenințări și pedepse abuzive, ci doar a împlinit dorința, credința și rugăciunile celor suferinzi și ale apropiaților lor, iertându-le păcatele, alungându-le fricile trupești și deschizându-le inimile și mințile spre înțelegerea tainelor Împărăției Cerurilor. Iar Biserica a continuat, de aproape două milenii, lucrarea Mântuitorului de luminare și vindecare sufletească și trupească a oamenilor și o va continua până la sfârșitul veacurilor.
Trebuie, de asemenea, să menționăm faptul că remediile duhovnicești și bisericești reprezintă căi de sporire/intensificare a comuniunii directe dintre Dumnezeu (Doctorul și Tămăduitorul suprem) și credinciosul bolnav prin harul Duhului Sfânt, preoții de azi, ca și Apostolii Domnului (care au fost oameni simpli majoritatea), nefiind experți medicali (deși unii au și o pregătire medicală de specialitate), ci mijlocitori și administratori/iconomi ai Tainelor lui Dumnezeu prin care El lucrează în Biserică și prin minuni mai presus de fire la mântuirea și vindecarea oamenilor. Și prin aceste tămăduiri minunate grabnice mijlocite de Sfinții Lui și de oameni rugători și jertfitori (unii fiind clerici, dar fără să fie medici, repet), Dumnezeu Își arată mila și puterea Lui nemărginite care copleșesc marginile și explicațiile cauzalist-materialiste ale medicinii/științei autonome antropocentrice. Câți oameni nu s-au vindecat așa în Biserică, după ce și-au îngropat speranțele și finanțele în vorbele doctorilor?!
Învățătura antropologică a Bisericii ne lămurește, conform mărturiilor biblice și experienței filocalice, că, precum omul este suflet și trup, tot așa boala trupească are și cauze spirituale, uneori mai importante decât cele materiale, deși sunt și mai ascunse. Din acest motiv și procesul vindecării depline a trupului are și o componentă spirituală obligatorie, o angajare duhovnicească pe care mai toți medicii o apreciază, o susțin și o recomandă. Credința celor bolnavi în Dumnezeu, pocăința, disciplina, postul și rugăciunea lor, dragostea/solidaritatea și rugăciunea celor apropiați, slujbele Bisericii și materia sfințită, chiar și reintegrarea în natură (plimbare, exerciții, băi), toate acestea îmbogățesc sufletul celor bolnavi cu harul Duhului Sfânt și puterea lui Dumnezeu dătătoare de viață care restaurează metabolismul sufletesc și trupesc. Harul divin și puterea încrederii și iubirii primite de la cei din jur (inclusiv de la personalul medical) constituie suportul psihologic esențial în procesul terapeutic, un puternic stimulent imunitar, energetic și emoțional nebănuit, care-i mobilizează mult mai bine pe cei bolnavi de-a lungul „canonului”/tratamentului și al recuperării medicale. De aceea, niciodată nu trebuie izolați cei bolnavi și aruncați departe de cei dragi, nesocotindu-le nevoile spirituale și de comunicare cu Dumnezeu și cu semenii, desconsiderându-le demnitatea și valoarea veșnică a sufletului lor nemuritor. Totodată, și trupul omului, ca templu viu al Duhului Sfânt, are o valoare veșnică întrucât omul se mântuiește făcând fapte bune cu el, și chiar în timpul bolii trebuie tratat cu respect, nu cu indiferență sau dispreț, ca o materie inertă doar într-un mod super-complex organizată, care se supune unui mecanicism/metabolism electrochimic ce trebuie reglat prin tratament. Ba chiar și după moarte, trupul omului trebuie prețuit în continuare, căci raționalitatea lui nu se dizolvă în neant/neființă, ci rămâne într-o așteptare până la porunca lui Dumnezeu din ziua Învierii și a Judecății de obște.
Recapitulăm, așadar: 1. Biserica se străduiește să-i învețe pe credincioși toate câte a poruncit Domnul Hristos (vezi Matei 28, 20) și să aibă o atitudine vigilentă și profilactică/preventivă neîncetată, moral și medical, printr-o gândire trează și conduită armonioasă în viața personală (inclusiv biologică, purtând grijă de igiena, sănătatea și imunitatea proprie în primul rând) și socială. 2. Dacă se îmbolnăvește, creștinul are datoria (în virtutea prețuirii chipului dumnezeiesc din sine) să nu piardă nici un moment în așteptări fără scop, ci să împlinească grabnic tratamentul spiritual și medical adecvat (remediile duhovnicești și bisericești, precum și cele medicale prescrise de doctorii lui sufletesc și trupesc), eventual (în caz că boala este contagioasă) avertizându-i pe cei apropiați de aceasta și asumându-și o perioadă de carantină/izolare fizică parțială sau totală. 3. Dacă cineva dintre apropiații lui este bolnav, atunci credinciosul se poate ruga lui Dumnezeu pentru el sau uneori îl poate și îngriji cu dăruire și respect, fără să-L ispitească pe Dumnezeu printr-o angajare sfidătoare și arogantă (ca și cum Dumnezeu e obligat să-i acopere neglijența și mândria), ci cu curaj și precauție respectând normele de igienă și protecție (potrivite cu contagiozitatea bolii), eventual ajutând prin eforturile sale pe medicii implicați deja în actul terapeutic.
Oricum, nici o boală, oricât de gravă, nu trebuie abordată cu frică, grabă și isterie/disperare, ci cu credință în Dumnezeu (care știe mai bine ca noi încercarea prin care trecem și starea noastră), cu răbdare și cu încredere în medicii devotați Lui și semenilor, care doresc vindecarea reală a pacienților lor suferinzi pentru care se jertfesc adesea cu timp și fără timp. Dar nu trebuie să uităm niciodată că Dumnezeu ne arată întotdeauna pronia și pedagogia Lui iubitoare, mustrătoare și vindecătoare, folosind și boala trupului (fie ea și de dimensiuni epidemice, cu sau fără propaganda unor cercuri interesate de stăpânire și câștig pământesc) ca terapie intensivă a sufletului; de aceea se cuvine să ne asumăm perioada de refacere a sănătății fizice și ca pe un exercițiu terapeutic de pocăință și răbdare, cu smerită rugăciune și cu înțelegerea acestei necuprinse purtări de grijă dumnezeiești care ne dorește mai mult decât noi mântuirea și vindecarea deplină.
[1] Biserica, prin păstorii și slujitorii ei, trebuie să arate mereu lumii busola morală și spirituală, mustrând la nevoie, cu curaj, demnitate și fermitate, pe dregătorii vremelnici care direcționează greșit poporul spre moarte (trupească și sufletească) și demascându-le viclenia și rătăcirea de la adevăr.
[2] Duhul Sfânt a grăit mereu prin Proorocii Vechiului și Noului Testament când ei aveau să comunice înștiințări dumnezeiești mai sigure și mai binefăcătoare oamenilor decât toate prognozele și studiile științifice. Glasul Proorocilor și al Sfinților Părinți are și astăzi autoritate divină, nu doar prin chemarea oamenilor la pocăință, ci și prin demascarea preventivă a planurilor diavolești și omenești generatoare de mult rău în lume. De aceea trebuie cercetate și urmate cu multă grijă profețiile și sfaturile Sfinților referitoare la „vremurile din urmă” pe care le traversăm noi acum, manifestând trezvie, cumpătare și realism, înțelepciune și curaj, nu disperare sau delăsare fatalistă.
[3] Sub pretenția științei „atotputernice” reducționiste, propaganda ideologică ateist-materialistă injectează minciuni care hulesc nu doar pe Dumnezeu, Biserica și concepția creștin-ortodoxă despre Dumnezeu, ci și omul (ca ființă transcendentă), viața și natura înconjurătoare, care nu ar avea transparență spirituală, sacralitate internă (fiind creația lui Dumnezeu ținută în existență de energiile divine necreate) și un sens euharistic și eshatologic în Logosul divin.
[4] „Luând Domnul Dumnezeu ţărână din pământ, a făcut pe om şi a suflat în faţa lui suflare de viaţă şi s-a făcut omul fiinţă vie.” – Facere 2, 7.
[5] Promisiunile utopice ale transumanismului privind o viitoare epocă perfectă, lipsită de orice limitare și suferinţă provocate de imperfecțiunile noastre corporale și mentale ar trebui privite nu doar cu o pronunţată notă de scepticism, ci și cu teamă, deoarece nu putem uita faptul că în secolul XX omenirea a întâlnit și alte proiecte politice cu același caracter mesianic, universalist-utopic (fascism, comunism) ce şi-au dovedit în timp caracterul nihilist și criminal.
[6] Există apofatism nu doar în cunoașterea lui Dumnezeu, ci și în cunoașterea creației Lui, mai ales a omului.
[7] Numai antropologia creștin-ortodoxă pune în lumină această minunată și simfonică alcătuire a omului, descriptibilă științific într-o oarecare măsură, dar și inefabilă în originea, dezvoltarea și finalitatea ei.
[8] Uneori, investigațiile medicale sau intervențiile chirurgicale modifică pentru scurtă vreme comportamentul natural al organismului, dar ținta și calea procesului terapeutic sunt tocmai revenirea la ritmul/metabolismul biologic natural care este potrivit la modul optim stării de sănătate și frumusețe a firii umane.
[9] Nu este adevărat că „scopul scuză mijloacele” și nici că viața trupească trebuie prelungită cu orice chip (dar nici neglijată în mod fatalist), ci trebuie respectată voia, pronia părintească și lucrarea dătătoare de viață a lui Dumnezeu, care are ascunsă și în încercarea bolii omului pedagogia Sa adesea nepătrunsă de mintea noastră.
[10] Creștinismul pune în valoare la modul deplin demnitatea umană și sacralitatea vieții ca fiind expresii ale prezenței și lucrării Duhului Sfânt în oameni, lucrare ce-i modelează tot mai mult, pe măsură ce și ei doresc, „după chipul și asemănarea lui Dumnezeu”.
[12] Înțelegerea strict mecanică și folosirea organelor trupului ca niște consumabile biologice interschimbabile reflectă nu doar un dispreț la adresa sufletului nemuritor al „donatorilor” suferinzi (și a apropiaților acestora), ci și o blasfemie profanatoare la adresa lui Dumnezeu care-și revarsă harul Duhului Său Sfânt asupra fiecărui om și are relația/pronia Sa unică mântuitoare cu fiecare om în parte.
[14] „După cum s-a spus de multe ori, „mortul cerebral” este suficient de mort ca să fie îngropat și suficient de viu ca să fie donator de organe.” (Mihai Parfeni, Există sau nu moarte cerebrală? – https://jurnalspiritual.eu/moartea-cerebrala/).
[16] Alterarea consimțământului „donatorului” sau a aparținătorilor lui prin mijloace dolosive este un păcat extrem de grav, toți cei implicați fiind complici la minciună, jaf și crimă.
[17] Este absolut necesară scăderea imunității primitorului ca să se poată integra noul organ (în metabolismul întregului corp) și să nu fie atacat de sistemul imunitar, dar aceasta expune primitorul la zeci de alte infecții, boli și complicații posibile ulterioare.
[18] Orice boală instalează în corpul uman și un anume metabolism neuro-endocrin (oglindit într-un stil de viață dereglat de la cel natural, curat) și, datorită lui, boala poate reveni în ciuda înlocuirii doar a „organului” bolnav. Vindecarea deplină presupune un proces terapeutic al întregii ființe umane, începând cu sufletul pătimaș, apoi cu trupul care doar „poartă scorul” abuzurilor și al dereglărilor, în mare parte inițiate și perpetuate voit…
[19] În multe țări „civilizate”, jaful de organe este chiar legiferat prin acel „consimțământ prezumat”, implicit, despre care oamenii nu au fost niciodată informați corect și obiectiv.
[20] Între care mai pot fi amintite și celelalte forme de abuz asupra vieții și ființei umane: avort, eugenie, eutanasie, clonare, criogenie, fertilizare in vitro, vaccinuri, manipulări și modificări/editări genetice, homosexualitate, gender-ism, etc..
Realizatorii celebrului film „Moarte Subită” au lansat un nou film documentar „Ultimele zile”, produs de Stew Peters Newtwork. Filmul a avut premiera pe 30 mai 2023 și poate fi vizionat acum în întregime, tradus în română.
„Ultimele zile” se referă la transumanism și la ultimele zile ale omenirii ca ființe umane naturale create după chipul și asemănarea lui Dumnezeu. 6 miliarde de oameni au fost transformați în cyborgi, o nouă specie umană, în ultimii doi ani, prin vaccinurile Covid pe bază de ARNm. Codul lor genetic este acum diferit.
Ei nu mai sunt oameni naturali. Așadar, trăim ultimele zile ale umanității create de Dumnezeu. Cei vaccinați nu mai sunt creația lui Dumnezeu, ci ființe umane sintetice create după voia oamenilor de știință care au manipulat ADN-ul uman.
”Ultimele zile” promite să scoată la iveală elitele transumaniste satanice și planurile lor de dominare totală a omenirii precum și agenda lor anti-Dumnezeu.
Pandemia Covid a fost un test pentru un complot și mai sinistru care va urma…
Dr. Karen Kingston: ”Ultimele zile” aruncă o lumină asupra tenebrelor tehnologiei ARNm”.
”Așadar, să nu vă temeți de ei! Căci nu este nimic acoperit, care nu va fi descoperit, și nimic ascuns, care nu va fi făcut cunoscut!” Matei 10:26
Traducere în română : Ionel Trandafir 7 iunie 2023
Motto: „Toate îmi sunt îngăduite, dar nu toate îmi sunt de folos. Toate îmi sunt îngăduite, dar nu mă voi lăsa biruit de ceva.” (I Tesaloniceni 6, 12) Nici măcar de curiozitate…
În mod cert, nimic nu poate copia/imita sau înlocui omul, creat de Dumnezeu „după chipul Lui” nemuritor și personal-iubitor, taina lui unică, infinită, inefabilă și transcendentă lumii. Pentru că omul, prin fire și prin viața duhovnicească (sfințenie și iubire curată), tinde să se dilate existențial în Dumnezeu, unindu-se cu El prin Duhul Sfânt și trăind progresiv viața veșnică întru El, făcând să strălucească plinătatea sa interioară în acțiuni exterioare marcate de originalitate și creativitate. De aceea, în virtutea chemării noastre intrinseci la iubire și nemurire în Dumnezeu, avem datoria să ne îmbogățim în iubire și întreolaltă în același Duh Sfânt prezent în Biserica Dreptslăvitoare a Mântuitorului Iisus Hristos până la sfârșitul veacurilor. Astfel, Duhul Sfânt și Iubitor al lui Dumnezeu Se ipostaziază, Se odihnește și ne modelează tainic, în mod unic și indefinit pe fiecare dintre noi, lărgindu-ne sufletele spre o cuprindere tot mai mare (inepuizabilă, de altfel) a Adevărului/Realului divin necreat și a realității create, prin iubire și înțelegere tot mai înalte, cu uimire și respect totodată.
E o aroganță și chiar o nebunie, într-adevăr, să pângărești/profanezi taina unui om, asociindu-i ființa și gândirea cu producțiile unui software care compune texte și le recită (conform algoritmului de programare) aparent în stilul lui. Chiar și privit la nivelul unei simple testări a mașinăriei artificiale (hard și soft), ar trebui să observăm/înțelegem predictiv limitele și exagerările/abuzurile acestui experiment din nefericire făcut accesibil pe scară largă, întrucât oamenii curioși care încearcă masiv interogarea boților gpt, în marea lor majoritate, nu prea au nici cultură, nici discernământ ca să „despartă apele” curate ale cunoașterii reale de dejecțiile păguboase din imaginarul artificial care-i pot manipula informațional și mental, emoțional și comportamental. Mai ales că trăim vremurile celei mai mari manipulări/inginerii sociale din istoria lumii, în care infrastructura de propagandă se bazează nu doar pe calitățile (exersate prin antrenamente de tip PsyOp ale) unor trâmbițași umani, ci și pe înalte tehnologii cu „inteligență artificială” (antrenate și ele) tot mai performante…
În cazul de față, prejudiciile psihologice sunt imense întrucât oamenii, cu carențe emoționale și educaționale, dar dornici de o confesare/„spovedanie” în fața „cuiva” (psiholog sau „psiho-bot”) care să nu-i judece și să nu-i mustre pentru derapajele făcute (și de pe urma cărora chiar suferă), ajung să se atașeze emoțional de „confesorul” artificial și de iluziile (producțiile imaginare) asociate cuiva create de boții gpt (programele de IA) precum de unele obiecte personificate (gen păpuși, mascote, ursuleți, etc) și de personajele ireale din povești. Iar confuzia dintre realitate și virtualitate, dintre real și imaginar (mai corect disocierea de real și migrarea spre imaginarul suprapus parțial realului) duce în timp nu doar la amestecări și devieri axiologice, ci și la devieri, tulburări și afecțiuni psihologice cu bătaie lungă (schizofrenie, autism, diferite adicții și compulsii)… consecințele grave sunt imense pe termen mediu și lung, unele chiar greu reversibile, obișnuințele repetate devenind patimi adânc înțepenite (vezi fenomenul smombie, de exemplu)…
Plus că nu este nici o comunicare sufletească, reală, în duh, cu persoana invocată, lucru posibil doar prin iubirea în Duhul Sfânt potrivit legilor dumnezeiești (nu oricum, deci), ci doar o altă iluzie a unei prelungite legături cu cineva drag (trecut din viața aceasta în veșnicie, într-o altă treaptă/etapă a existenței, în duh, fără legătura cu trupul), o altă imersiune idolatră în virtualul/imaginarul ciclic limitat și pătimaș (întrucât și programatorii sunt imperfecți, limitați și pătimași, iar mașina electronică „mestecă” într-un mod limitat și bine reglat informațiile date de ei), unde se mai fac simțite și influențele/sugestiile/„vrăjelile” demonilor, cei dintâi specialiști în manipulare și iluzionism.
P.S.
Este de apreciat faptul că și George Buhnici sesisează aici riscurile și exagerările de încredere acordate prea ușor „inteligenței artificiale”, el, care, promovează entuziast folosirea masivă a tehnologiei de tip smart (smart phone, smart home, smart city, etc), deși toate aceste invazii tehnologice în viața cotidiană a omului produc în timp și modificări/dereglări biologice, psihologice și axiologice la scară globală, exact în direcția transumanismului aplicat și scăpat de sub control uman, spre singularitatea extinctivă…
Va invitam la cea de-a XVII-a Conferinta Nationala de Bioetica, ce se va desfasura online, in perioada 8 – 10 decembrie 2022. In acest an tema conferintei este “Bioetica si transumanism: intre promisiuni si consecinte”. Este o continuare fireasca a dezbaterilor din anii anteriori privind provocarile etice ale progresului tehnologic. Din 1957 cand biologul Julian Huxley a inventat acest termen, transumanismul a devenit o adevarata miscare ideologica, stiintifica, tehnologica având chiar si o expresie politica. Aceasta deoarece se afla la intersectia mai multor domenii in care tehnologia este pe primul loc: robotica, nano-robotica, genetica, neurologia, biotehnologia si, fireste, inteligenta artificiala. Transumanismul este proiectul de modificare a speciei umane care imprumuta o serie de mituri pe care le recontextualizeaza si le adapteaza noilor timpuri, cum ar fi mitul supraomului, mitul ratiunii, mitul nemuririi, mitul progresului. De aceea este necesar sa meditam impreuna asupra consecintelor etice ale unui astfel de demers demiurgic.
Va asteptam cu drag!
Cu deosebita consideratie, Prof. Dr. Vasile Astarastoae
Tirania transumanistă se instalează la nivel global, pe măsură ce identitatea digitală și monedele digitale se răspândesc în întreaga lume (I) – Înțelegerea reducționistă a identității în era digitală
Procesul lansării ID-urilor digitale la nivel mondial a început cu mai mulți ani înainte de nebunia COVID și de publicarea cărții lui Klaus Schwab „COVID-19: Marea Resetare”.
Proiectul Națiunilor Unite ID2020 a fost lansat în 2016; scopul este de a oferi fiecărei persoane din lume o identitate digitală. Dar Uniunea Europeană a creat cadrul legal pentru introducerea unui ID digital european chiar mai devreme, în 2014, scrie LifeSiteNews, într-o analiză pe care o prezentăm mai jos.
Și chiar și Ucraina are o aplicație guvernamentală denumită Diia, un acronim pentru „statul și eu”, care combină deja identificarea digitală cu pașapoarte, licențe, ajutoare sociale, înregistrări privind „vaccinarea” COVID etc.
În timpul războiului în desfășurare cu Rusia, guvernul a adăugat chiar și o funcție prin care cetățenii puteau informa statul cu privire locația și echipamentul trupelor ruse. În mod bizar, aplicația conține și un joc în care utilizatorii pot distruge tancurile rusești cu dronele pe care le controlează.
Aș susține că însuși termenul „identitate digitală” este problematic, deoarece sugerează oamenilor că identitatea lor, întreaga lor ființă, ar putea fi stocată pe un server cloud.
Redăm mai jos un articol scris de Toby Rogers, pe substack, care prezintă o listă cu principalii pași care au dus la subjugarea cetățenilor odată cu apariția „pandemiei” și a „vaccinurilor salvatoare”, toate fiind în strânsă legătură cu cenzura și mișcarea politică globalistă.
Un laborator guvernamental a luat un virus, l-a făcut mai letal și l-a eliberat (accidental sau intenționat) în rândul populației. Guvernul, cu complicitatea sectorului privat, a blocat în mod intenționat accesul la medicamente eficiente. Aveau literalmente medicamentele deja la îndemână într-un stoc național pentru exact această situație și apoi, când a venit momentul, au făcut tot posibilul pentru a împiedica oamenii să le obțină.
– Spitalele au folosit protocoale greșite și o fac în continuare. Acest lucru ne spune că cei mai bine pregătiți profesioniști din domeniul medical sunt atât de orbiți de ideologie încât nu pot transcende paradigmele eșuate.
– Vaccinurile au o eficacitate negativă și cel mai prost profil de efecte secundare văzut vreodată.
– Mass-media ne-a mințit în fiecare zi din ultimii trei ani. În acest moment, e incapabilă să spună adevărul, deoarece modelul ei de afaceri depinde de promovarea minciunilor profitabile.
– Universitățile și școlile cer ca tinerii aflați în grija lor să fie vaccinați cu un produs despre care se știe că provoacă miocardită.
– Toate asociațiile medicale principale (AMA, AAP, ACOG) și instituțiile de sănătate publică (FDA, CDC, NIH) au eșuat complet și catastrofal în toate măsurile de răspuns la pandemie.
– Ne aflăm în mijlocul celui mai mare program de supraveghere și cenzură din istoria omenirii. Economia californiană este prosperă în mare parte datorită faptului că furnizează instrumentele pentru statul polițienesc de supraveghere globală.
– 80% din populație, inclusiv marea majoritate a celor care se presupune că sunt „cei mai buni și mai inteligenți”, sunt incapabili de a urma o linie logică, rațională și de bun simț, cu ajutorul gândirii critice. Ei vor doar să urmeze ordinele, dar aceste ordine trebuie să fie bazate pe răutate , altfel nu au niciun fel de rost pentru ei.
– Nu mai există stânga politică în SUA. În locul ei se află un crater în flăcări. Meniul politic constă în două opțiuni: fasciști sau teocrați.
– Alegerile de la jumătatea mandatului oferă ocazia de a-i pedepsi pe cei care ne-au făcut asta. Dar doar aproximativ 20 de lideri din partidul care este pe cale să preia puterea înțeleg ceva din cele de mai sus. Răspunsul republicanilor la iatrogenocide va fi probabil reducerea impozitelor și nu vor înțelege de ce acest lucru este insuficient.
– Puțini oameni din alianța rebelă vor de fapt să conducă guvernul. Continuăm să cerem altora să înțeleagă problema noastră, în loc să preluăm noi înșine puterea.
1. De regulă, trimiterea la dispozitive sau cipuri de urmărire și control al comportamentului omului simplu stârnește ironii care se termină cu clișeul „teoria conspirației”. Numai că, în cazul Internet of things/bodies, nu mai este vorba de teorie, ci de fapte (chiar premiate de instituții de prestigiu sau de elemente fundamentale din structura statului de drept), iar ignorarea acestor fapte îi face pe toți ceilalți complici pasivi ai acestei conspirații. Iată două exemple:
a). Despre affective computing se vorbea, cu titlu de SF, încă din anul 1997, când o cercetătoare de la MIT, Rosalind Picard, a publicat o carte cu acest titlu. Picard a oservat atunci că, deși emoțiile obișnuite și vizibile au expresii cognitive și corespondențe în limbaj (de exemplu, dacă simt teamă spun „mi se face frică”), cele mai multe fie nu au astfel de corespondențe, fie sunt imperceptibile. Cu toate acestea, computerele (sau obiectele și dispozitivele „smart”, în prezent) pot nu numai să detecteze aceste emoții nenumite ori imperceptibile, dar pot și să le colecteze, să le stocheze și să le clasifice, creând modele de analiză (pattern) pe baza cărora vor putea fi oricând și la oricine recunoscute și focalizate. Rosalind Picard si-a constituit propria companie, în 2017, pentru a valorifica aceste descoperiri pe care le făcuse în urmă cu 20 de ani. S-a numit … Affectiva. Afacerea s-a axat, initial, pe aplicații medicale inofensive și benefice (de exemplu, comunicarea cu copii care au autism). Dar, în scurt timp, afacerea s-a extins la dotarea tuturor dispozitivelor „smart” cu … cipuri emoționale1.
b). În anul 2015, compania Realyes a câștigat un grant de 3,5 milioane de euro de la Comisia Europeană pentru un proiect denumit SEWA (Automatic Sentiment Analysis in the Wild, în traducere brută, „analiza automatică a sentimentelor în sălbăticie”…), destinat construcției unei tehnologii capabile să „citească”, să stocheze și să analizeze automat emoțiile persoanelor care văd sau percep un „conținut” (text, poză, video, desen animat, meme), pentru a măsura cu precizie gradul în care respectivele persoane au apreciat sau au dezaprobat conținutul. Imediat ce a luat cunoștință de acest proiect, directorul general al AOL Internațional s-a entuziasmat atât de tare încât a declarat că acest proiect este un adevărat Sfânt Graal pentru marketingul în domeniul video, un salt uriaș în domeniul aplicațiilor tehnologice. În 2016, Comisia Europeană a acordat companiei Realyes, pentru realizarea proiectului SEWA, premiul Horisons 2020, motivând că această tehnologie va ajuta comercianții să își construiască reclame mai relevante și să își facă vânzările mai sigure2…
Ionel Trandafir, colaboratorul nostru benevol care a tradus mai multe documentare pe tema Plandemiei, ne transmite: „În ultimii doi ani, populația mondială a fost sub vraja coronavirusului. Au fost instituite stări de urgență, libertățile civile au fost desființate, au fost implementate programe de supraveghere și a fost derulat un program de vaccinare globală fără precedent.
Un control tot mai strâns al vieții oamenilor, care se transformă treptat din dictatură în tiranie – totul sub pretextul unei pandemii mortale.
Pandemie care este condusă de un grup de oligarhi super-bogați, multimiliardari, în esență indivizi foarte bolnavi, însetați de putere, care cu greu pot fi considerați oameni, deși par a fi oameni.
Documentarul PANDAMNED, realizat de regizorul european independent Marijn Poels, se întreabă: „Facem ceea ce trebuie, sau am făcut un pact cu diavolul în schimbul unui avantaj?”.
Prin intermediul unor interviuri cuprinzătoare cu abordări critice din diverse domenii de expertiză, PANDAMNED a încercat pentru prima dată să prezinte imaginea de ansamblu și să facă lumină în întuneric.
PANDAMNED încearcă să spună întreaga poveste, nu doar versiunea oficială a realității, validată de guvern și de Big Tech.
Nu este vorba în special despre COVID, ci despre recunoașterea modelelor pe care le creăm. Cred că acesta este subiectul principal al filmului: oamenii trebuie să înceapă să vadă tiparele și să recunoască modul în care acestea sunt copiate cu fiecare nouă amenințare globală.
Este vorba despre COVID-19?
Sau există ceva mai adânc sub aceasta „realitate”, pe care noi nu ar trebui să îl vedem?
Aceasta este adevărata întrebare. Se iau o mulțime de măsuri, se presupune că pentru a ne proteja sănătatea !! Dar acestea nu ne ajută deloc sănătatea. O alta întrebare ar fi dacă guvernele sunt incompetente, sau dacă acest lucru face parte dintr-un plan, deoarece acestea sunt singurele întrebări pe care le poți pune dacă ești sceptic.
Regizor: Marijn Poels
Scenariu: Marijn Poels
Participă: Mary Bauermeister, Sucharit Bhakdi, Thomas Binder, Dolores Cahill
MĂRTURIE CREȘTIN-ORTODOXĂ 