Arhive pe categorii: Bioetică

Despre radiația electromagnetică pulsată. Cât de nocivă este tehnologia GSM-xG-WiFi?

Întrucât asupra conținutului acestui articol am operat (în februarie 2021) câteva adăugiri și modificări în alt editor de text, varianta cea mai recentă a acestui articol poate fi descărcată și citită de aici:

Despre radiația electromagnetică pulsată.
Cât de nocivă este tehnologia GSM-xG-WiFi (PDF)

*
Prefața articolului

Subiectul este cât se poate de serios. De aceea, vă rog să aveți îngăduință și răbdare în cele ce urmează a vi le prezenta, întrucât nu sunt nici lucruri simple, dar nici total neinteligibile, iar importanța subiectului mă obligă să aduc argumente și mărturii ale unor reputați profesori și cercetători din domenii științifice învecinate (fizică – biochimie – medicină moleculară și teologie – psihologie). Tabelele, diagramele și fotografiile expuse nu doar „colorează” discursul, ci și completează textul scris, mai ales că știm cu toții că uneori „o poză face cât o mie de cuvinte”. Totodată, vă rog să considerați această succintă prezentare ca o expresie a căutărilor și lămuririlor prin care am trecut personal, cu trudă și zăbavă, dar și cu bucuria descoperirii și a înțelegerii multor lucruri noi.

Sper ca sinteza din acest studiu să inițieze în sufletele dumneavoastră reflecții și cercetări adânci referitoare la temele aduse în discuție, mai ales că, în funcție de propriile informări și evaluări (duhovnicești și științifice), veți avea de luat niște decizii importante referitoare la modul cum veți gândi și trăi în viitor împreună cu cei dragi, adică fie potrivit firii, în harul lui Dumnezeu și în natura creată de El, fie împotriva Lor, spre o păgubire și mai mare. Îndemnul meu este „cercetați, ca să credeți și mai mult!” în Adevărul întrupat – Iisus Hristos – Fiul și Cuvântul lui Dumnezeu, Creatorul și Mântuitorul lumii. Nu trebuie nici să vă temeți, dar nici să tratați superficial problemele expuse, ci să le abordați cu atenție și responsabilitate atât față de dumneavoastră înșivă, cât și față de cei apropiați.

Continuă lectura

Cursul 75 de vindecare sufletească – 16.09.2022

Invitatul Părintelui Bogdan Florin Vlaicu:

  • prof. dr. Vasile Astărăstoae, fost Rector al Universitatii de Medicina din Iasi si fost Presedinte al Colegiului Medicilor din Romania.

Subiectele cursului:

  • despre bioetica într-o societate orfană de Dumnezeu,
  • Big Pharma și coruperea revistelor medicale,
  • noile seruri testate doar pe animale, patologia post inoculare și morțile subite și
  • cinstirea Părintelui Sofian Boghiu.

Cursul poate fi urmărit live pe ZOOM, începând cu ora 21:30, la adresa https://us02web.zoom.us/j/5518086863.

(Dacă nu se vede implicit videoclipul, apăsați pe „Vezi pe Facebook”, și-l puteți viziona pe Facebook, întrucât este public)

Cursul 69 de vindecare sufletească – 24.06.2022

Invitații Părintelui Bogdan Florin Vlaicu:

  • doctorița Geanina Hagimă, medic ginecolog din Pitești, și
  • doctorul Damian Baciu, medic pediatru și vaccinolog din Brașov.

Subiectele cursului:

  • raportul privind excesul de mortalitate din ultimii doi ani, trimis recent la parlament, academie, colegiul medicilor și televiziuni,
  • efectele nocive ale inoculării, mai ales la copii și tineri,
  • pericolul depopulării României,
  • apelul pentru recunoașterea greșelilor în gestionarea pandemiei,
  • atacul împotriva medicilor care mărturisesc adevărul și
  • noul val de infectări în țările cu rată mare de inoculare.

Cursul poate fi urmărit live pe ZOOM, începând cu ora 21:30, la adresa https://us02web.zoom.us/j/5518086863.

(Dacă nu se vede implicit videoclipul, apăsați pe „Vezi pe Facebook”, și-l puteți viziona pe Facebook, întrucât este public)

Cursul 49 de vindecare sufletească la vremea crizei cu mască – 21.01.2022 (profesorul Vasile Astărăstoae)

Invitatul special este profesorul doctor Vasile Astărăstoae, medic legist român, fost președinte al Colegiului Medicilor din România și fost rector al Universității de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași. Vom avea o dezbatere despre situația la zi a pandemiei, o perspectivă bioetică asupra campaniei de inoculare a copiilor, efectele inoculării, boala anului 2021 și pașaportul sanitar.

De ce un creștin ar trebui să fie precaut în privința vaccinării anticov, mai ales că există deja soluții eficiente și ieftine de prevenire și tratament?

Precauția este bună totdeauna, mai ales când incoerența, inconsecvența, incompetența, ipocrizia și corupția „autorităților” responsabile cu propaganda macabră a plandemiei sunt vădite, iar vocile personalităților științifice care contestă (bine argumentat) măsurile totalitare sunt tot mai mult acoperite de urletele influencerilor plătiți și a celor încolonați, fanatizați și radicalizați…

Alianța Părinților, reacție dură la campania de vaccinare desfășurată în școli. Aviz către părinți: „Refuzați să completați chestionarele”

*

https://www.activenews.ro/stiri/De-ce-nici-un-crestin-nu-ar-trebui-sa-si-faca-vreodata-vaccin-Covid.-Crima-abominabila-din-fiecare-doza-la-care-nici-un-crestin-nu-poate-fi-partas-fara-a-si-risca-mantuirea-pe-vecie.-12-EXPLICATII-CLARE-166497

https://patermihail.wordpress.com/2020/11/20/despre-boala-frica-si-vindecare/

https://patermihail.wordpress.com/2021/06/28/gheronda-eftimie-aghioritul-despre-vaccinarea-obligatorie/

https://medici-consinf.ro/comunicate

Cunoscutul medic VLADIMIR ZELENKO critică vehement vaccinarea anti-Covid, pe care o consideră un experiment eugenist. „Treziți-vă! Este al treilea război mondial, ESTE UN NIVEL DE RĂUTATE ȘI DE REA INTENȚIE pe care nu l-am mai văzut probabil în istoria omenirii”

Părintele FILOTEU, starețul Mănăstirii CARACALU din Muntele Athos, despre PANDEMIA COVID și VACCIN: „FORȚELE ÎNTUNERICULUI ÎȘI URMĂRESC SCOPUL FINAL. Noi am fost pregătiți pentru acest lucru prin Apocalipsa Sfântului Ioan Evanghelistul”

FURTUNA CARE VINE. Despre segregarea socială a nevaccinaților și sinuciderea colectivă a umanității în tirania sanitară cu texte de Giorgio Agamben și CJ Hopkins

https://www.activenews.ro/opinii/Cornelius-Florin-Sfarsitul-va-veni-cand-tot-omul-va-uita-de-Dumnezeu-iar-a-doua-venire-a-Mantuitorului-va-fi-cand-vrea-Dumnezeu-nu-omul-168750

https://www.activenews.ro/covid-dezvaluiri-covid/Avertisment-SUMBRU-Campania-de-vaccinare-anti-COVID-va-fi-%E2%80%9Euna-dintre-cele-mai-MORTALE-din-istorie-168720

https://www.activenews.ro/stiri/Presedintele-Colegiului-Medicilor-Daniel-Coriu-este-scos-la-tabla-de-Alianta-Parintilor-Afirmatia-dvs.-conform-careia-%E2%80%9Evaccinarea-este-singura-metoda-dovedita-stiintific-care-poate-opri-pandemia-nu-este-sustinuta-nici-de-prospect-nici-de-realitate-168684

*

https://www.activenews.ro/stiri/12.383-de-motive-pentru-care-NU-ma-vaccinez-cu-Serul-Experimental-O-perspectiva-Crestin-Ortodoxa.-PREZENTAREA-LOR-171197

Iată și poziția unor catolici și neoprotestanți referitoare la opoziția juridică față de obligativitatea vaccinării și dictatura politico-medicalo-digitală:

În era tehnologiei mai e nevoie ca omul să creadă în Dumnezeu?

Îmi amintesc un dicton spus de un profesor la cursul de „Rețele de Calculatoare și sateliți”: ÎN FOND, TEHNOLOGIA REZOLVĂ NIȘTE PROBLEME CARE ÎNAINTE NU EXISTAU! ☝🙂

„Toate îmi sunt îngăduite, dar nu toate îmi sunt de folos.
Toate îmi sunt îngăduite, dar nu mă voi lăsa biruit de ceva.”

(I Corinteni 6, 12)

„Dacă ar zice cineva că pomul cunoştinţei binelui şi a răului este zidirea cea văzută nu s-ar abate de la adevăr. Căci împărtăşirea de ea produce în chip natural plăcerea şi durerea. Sau iarăşi poate că zidirea celor văzute s-a numit pom al cunoştinţei binelui şi a răului fiindcă are şi raţiuni duhovniceşti care hrănesc mintea, dar şi o putere naturală care
pe de o parte desfată simţirea, şi pe de alta perverteşte mintea.
Deci contemplată duhovniceşte ea oferă cunoştinţa binelui,
iar luată trupeşte oferă cunoştinţa răului.”
(Sfântul Maxim Mărturisitorul, Răspunsuri către Talasie. Introducere)

„În lume se întâlnește libertatea omului cu libertatea lui Dumnezeu, nu într-o ciocnire, ci într-o colaborare când omul ține seama de ceea ce este propriu naturii externe și naturii lui proprii, sau când vrea să meargă pe linia sporirii sale în infinitatea Celui ce este. Raționalitatea maleabilă a lumii, plină de multiple virtualități, corespunde indefinitelor virtualități ale rațiunii, imaginației și puterii creatoare și progresive. Dar raționalitatea aceasta maleabilă capătă sens deplin prin actualizarea acestei maleabilități, numai dacă rațiunea umană se conduce în această operă a ei de principii etice, de o responsabilitate față de comunitatea umană și față de Dumnezeu. Prin aceasta se deschide în ea perspectiva unei transparențe și transfigurări care poate înainta până la înviere, prin copleșirea ei de lumina și puterea spiritului uman umplut de lumina și puterea Duhului dumnezeiesc.” (Pr. Prof. Dumitru Stăniloae, Teologia dogmatică ortodoxă, vol. 1)

Pr. Bogdan Florin Vlaicu – Cursul 34 de vindecare sufletească la vremea crizei cu mască – 11.06.2021 (bioetica în pandemie, prevenire, tratamente, vaccinuri, abuzuri)

Dragi prieteni, vă invit vineri, 11 iunie 2021, de la ora 20:30, (21:30, ora României), să participați la cursul 34 de vindecare sufletească la vremea crizei cu mască. Invitații mei speciali sunt profesorul doctor Vasile Astărăstoae, medic legist român, fost președinte al Colegiului Medicilor din România și fost rector al Universității de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași, și Cătălin Sturza, cunoscut jurnalist creștin. Vom avea o dezbatere despre situația la zi a pandemiei, o perspectivă bioetică asupra campaniei de înțepare a copiilor și adevărurile ieri cenzurate, azi acceptate despre originea virusului, măști și tratamente. Vă propun o evaluare documentată a perioadei pe care o traversăm, soluții la provocările spirituale adresate de acestă criză, o dezbatere liberă despre situația actuală și răspunsuri la întrebări care vă tulbură pacea sufletească, argumentate cu precizări ale specialiștilor din diferite domenii. Cursul va fi transmis în direct pe Facebook (https://www.facebook.com/profile.php?id=100012995081762). Vă puteți conecta pe platforma Zoom la acest link: https://us02web.zoom.us/j/5518086863.

Pr. Bogdan Florin Vlaicu – Cursul 30 de vindecare sufletească la vremea crizei cu mască – 14.05.2021 (sărbătorirea Sfintelor Paști în România și Europa, Ortodoxie, preoție și slujire)

Hristos a înviat! Dragi prieteni, vă invit vineri, 14 mai 2021, de la ora 20:30, (21:30, ora României), să participați la cursul 30 de vindecare sufletească la vremea crizei cu mască: o dezbatere cu invitații mei speciali, părintele arhimandrit Mihail Stanciu de la mănăstirea Antim din București, doctorand în teologie și inginer, și cunoscutul jurnalist creștin Cătălin Sturza, despre sărbătorirea Sfintelor Paști între restricții și libertate în România și Europa, motivele pentru care femeile nu pot fi preoți în Biserica Ortodoxă, derive ale creștinismului occidental și concurenții maratonului injectării. Vă propunem o abordare documentată a acestor subiecte, o evaluare a perioadei pe care o traversăm, soluții la provocările spirituale adresate de acestă criză, o dezbatere liberă despre situația actuală și răspunsuri la întrebări care vă tulbură pacea sufletească, argumentate cu precizări ale specialiștilor din diferite domenii.

Învățătura ortodoxă în raport cu viziunea științifixă despre cosmos

Propaganda ideologizată a științei aplică azi porunca „crede și nu cerceta!” cu o violență mai ceva ca Inchiziția catolică din Evul Sclavagist sau ca Bolșevismul sovietic din Evul Socialist, aproape obligându-i pe toți oamenii să primească pecețile aa… dogmele ateist-materialiste ale tehnologismului transumanist anticreștin cu o supușenie oarbă și totală. De aceea trebuie să deschidem bine și la timp ochii minții ca să ne educăm gândirea în lumina învățăturilor Sfinților Părinți ai Bisericii luminați de Duhul Adevărului (singurul infailibil în cer și pe pământ) și să dobândim viața și mintea lui Hristos-Logosul divin. Vorba ceea: Este cert că Adevărul te face liber, dar dacă nu citești la timp, înțelegi prea târziu, iar regretele tardive nu-ți ușurează nici robia, nici suferințele…

Pentru cei ce mai vor să citească și să înțeleagă câte ceva despre cosmologia ortodoxă hristocentrică în raport cu viziunea științifixă „despre lume și viață” (cauza multor rele contemporane în sufletul omului, în societate și în ecologia planetară), recomand capitolele de mai jos din cartea Sensul creației. Actualitatea cosmologiei Sfântului Maxim Mărturisitorul:

IV. Cosmologia în Ortodoxie şi Occident
Ştiinţele naturii şi cosmologia / 126
Cosmologia autonomă şi cosmologia teonomă / 133
Creaţionism şi evoluţionism / 136
Criza ecologică şi sfârşitul lumii / 141.

Știu că în secolul vitezei și al superficialității e greu să aloci 15-20 de minute ca să citești câteva pagini, dar chiar merită, măcar „de dragul diversității”. Se pot înțelege multe dintre rădăcinile postmodernismului și neomarxismului progresist contemporan ce reflectă ideologia/distopia huxley-orwelliană de tip „cancel culture” care pendulează între hedonism și nihilism, dar nu-l înnobilează pe om, oricâte artefacte tehnologice și-ar implanta acesta ca să-și depășească condiția biologică. „Lumea modernă a ajuns să definească „progresul” în funcție de cât de tare se îndepărtează de moralitatea creștină. Secretul Noii Moralități este negarea sufletului. Evul Progresivist nu înțelege virtutea și dărâmă civilizația pe care a moștenit-o. Eutanasia este un simbol potrivit: ultimul sacrament al unei societăți care nu mai aspiră la rai, ci doar la o distrugere fără durere.” (Joseph Sobran – EVUL ÎNTUNECAT, NOUA MORALITATE, Editura Contramundum, 2020, p. 14-15)

Recomandare pentru citit: Joseph Sobran – EVUL ÎNTUNECAT, NOUA MORALITATE (Editura Contramundum, 2020)

„Lumea modernă a ajuns să definească „progresul” în funcție de cât de tare se îndepărtează de moralitatea creștină. Secretul Noii Moralități este negarea sufletului. Evul Progresiv nu înțelege virtutea și dărâmă civilizația pe care a moștenit-o. Eutanasia este un simbol potrivit: ultimul sacrament al unei societăți care nu mai aspiră la rai, ci doar la o distrugere fără durere.” – p. 14-15

Cursul 27 de vindecare sufletească la vremea crizei cu mască – 9.04.2021 (limitele științei, ateism, evoluționism)

Pr. Bogdan Florin Vlaicu în dialog cu invitații săi, dr. Ana Bahmuțan și dr. Teofil Duțu, medici întorși în țară după 20 de ani de activitate în diaspora, autori ai cărții, publicată recent, „În căutarea adevărului pierdut. O incursiune în frământările omului modern” (editura Coresi, 2021), despre limitele științei, probate și de criza actuală, ateismul, știința, religia și mitul evoluționismului darwinist. Vă propunem o abordare documentată a acestor subiecte, o evaluare a perioadei pe care o traversăm, soluții la provocările spirituale adresate de acestă criză, o dezbatere liberă despre situația actuală și răspunsuri la întrebări care vă tulbură pacea sufletească, argumentate cu precizări ale specialiștilor din diferite domenii.

Intervențiile mele sunt la min. 1:22:34 – 1:29:30, 1:38:18 – 1:41:41, 3:44:28 – 3:50:12.

Continuă lectura

Recomandare pentru citit: Gabriel Purcăruș – CORECTOPIA (Editura Doxologia, 2018)

„Hristos nu a promis o viață terestră uscată, plină de frustrări, petrecută în așteptarea plictisită a unui „cer” îndepărtat, ci una deplină, bogată sufletește, care începe aici și acum. Instinctiv, sufletul nostru tânjește după cunoașterea imediată a Dumnezeului veșnic, care să confere plinătate cotidianului nostru agitat, trăit la ritmurile nebune ale unui secol în care aparatele ce ne înconjoară sunt din ce în ce mai inteligente, iar noi din ce în ce mai ignoranți. În absența unei oferte spirituale solide din partea creștinilor, cei însetați de sens din Occidentul de azi caută să-și satisfacă dorul de absolut prin droguri, experiențe sexuale cât mai diverse sau îmbrățișând utopii seculare precum salvarea planetei sau construirea societății atotinclusive.

Derapajele moderne ar trebui să dea de gândit liderilor Bisericii și să îi îndemne la un serios examen de conștiință. În fond, Trupul lui Hristos nu are un scop administrativ-birocratic, adică o perpetuare a infrastructurii instituționale, ci să aducă viața în inimile celor morți, speranța în sufletul celor deznădăjduiți, bucuria pe fața celor întristați. Biserica există pentru a oferi tuturor paharul vieții veșnice, ostoindu-le setea de absolut.”

(fragment din capitolul Viață înainte de moarte, p. 170-171)

Prof. Vasile Astărăstoae – „Copiii – populație vulnerabilă în cercetarea biomedicală”

Cercetarea pe subiecți umani se desfășoară în întreaga lume de aproape două secole. Acest domeniu a atrast în mod deosebit atenția din perspectivă etică, fiind emise de-a lungul timpului convenții internaționale, dar și reglementări națonale cu privire la modalitatea de desfășurare a cercetării. Evenimentele de tristă amintire ale celui de-al Doilea Război Mondial au fost cele care au servit drept imbold pentru lansarea unor importante reglementări și standarde pentru desfășurarea cercetărilor. În urma procesului medicilor naziști, a fost emis și semnat de către toate țările participante Codul de la Nuremberg – în scopul evitării abuzurilor și protejării participanților. Iată câteva principii:

a. Medicul sau cercetătorul au datoria supremă de a proteja viața și sănătatea pacienților sau subiecților.

b. Cercetarea pe subiecți umani trebuie să fie guvernată de principiile eticii medicale și de regulile practicii și teoriei medicale.

c. Subiecții pot fi incluși într-o cercetare numai după ce aceștia și-au exprimat consimțământul liber și informat. O atenție specială trebuie acordată în cazul în care subiecții unei cercetări sunt persoane minore, iar cercetările, care implică riscuri pentru aceștia, sunt interzise.

d. Este incompatibilă cu principiile eticii medicale exploatarea lipsurilor sociale.

Continuă lectura

Dr. Pavel Chirilă – Despre vaccinuri și vaccinare (conferință, 16 octombrie 2016)

„Majoritatea copiilor se nasc sănătoşi. Părinţii şi corpul medical trebuie să depună eforturi maxime pentru ca oameni să nu-şi piardă sănătatea pe parcurs. Aceasta este adevărata profilaxie (nu cea cu substanţe farmacologic active). Dacă copilul are un stil de viaţă corect, adică alimentaţie cu proteine de calitate fără aditivi, cure de aer curat, somn bun/eficient, evitarea marilor aglomeraţii, a aerului poluat, a încăperilor igrasioase, a antibioticelor şi altor medicamente imunosupresive, atunci imunitatea copilului rămâne constant bună şi nu e nevoie de medicamente sau vaccinuri. Remediile homeo- şi fito-terapeutice nu sunt similare vaccinurilor, dar sunt eficiente în creşterea imunităţii prin alte mecanisme de acţiune. Faptul că nu sunt recunoscute şi acceptate de întreg corpul medical nu trebuie să ne demobilizeze; explicaţia este una singură: metodele nu sunt predate în facultatea de medicină şi sunt întotdeauna la concurenţă cu medicamentele chimice.”

Dr. Adina Baciu – „Adicția digitală are efecte negative care nu pot fi neglijate.”

     Vreau să semnalez trei emisiuni de excepție (ca mai toate, de altfel) realizate de părintele Diacon Sorin Mihalache cu Dr. Adina Baciu, cercetător la Institutul de Antropologie al Academiei Române.
*
     Adicția digitală nu are vârstă, se poate întâlni în orice mediu și este o maladie cu efecte negative care nu pot fi neglijate, a declarat dr. Adina Baciu la TrinitasTV. Potrivit antropologului mai sus menționat, adicția digitală este una extrem de subtilă, de care, de cele mai multe ori, nici nu suntem conștienți. „Este o adicție de care nu ne dăm seama. Din 700 de oameni pe care i-am întrebat dacă sunt dependenți de calculator, doar 2-3 % au spus că da. Pe urmă, intrând în restul întrebărilor, stăteau câte 8-9 ore la calculator”, a explicat dr. Adina Baciu, în cadrul emisiunii „Lumina celui Nevăzut”, moderată de diac. Sorin Mihalache. Concluzia cercetătorului este că „dependența digitală este una perversă, fiind vorba despre o maladie care are efecte negative care nu pot fi neglijate”.
     „Este un fenomen care nu are cale de întoarcere. Noi trăim într-o lume digitalizată. Cu efort personal, putem să ne păstrăm o anumită limită, dar nu putem să ne întoarcem. Nu există cale de întoarcere”, a precizat Adina Baciu. Din păcate, a subliniat Adina Baciu, dacă la un moment dat adulții conștientizează această dependență, la copii și la adolescenți nu se întâmplă acest lucru. În legătură cu acest aspect, moderatorul emisiunii a arătat că, în timp ce țările nordice au început să interzică telefoanele în școli, în „România introducem tabletele în școli și digitalizăm învățământul”. (…) „Suntem într-o lume a absurdului, pentru că specialiștii noștri sunt cu 10-15 ani în urmă în această privință”, a concluzionat moderatorul emisiunii.
*
*

Textul a fost preluat de la https://www.activenews.ro/stiri-sanatate/Dr.-Adina-Baciu-Adictia-digitala-este-o-maladie-cu-efecte-negative-care-nu-pot-fi-neglijate-156080