Articolul poate fi descărcat (PDF) de aici:
https://patermihail.files.wordpress.com/2023/11/revolutia-transumanista.pdf
Anunțată cumva și pregătită ideologic în ultima sută de ani, dar în mod accelerat în ultimii 20 ani de către o elită globalistă, revoluția transumanistă este experiența cotidiană care ne învăluie, vrând-nevrând, pe fiecare dintre noi, oamenii de pe Pământ. Și chiar dacă nu ne implicăm activ rezonând cu, profitând de și promovând „valorile” și „idealurile” revoluționare, totuși, toți suportăm pasiv consecințele implementării ei tehnologice și politice.
Dar nu trebuie să vedem doar aparențele mișcătoare din planul material al acestei turbulențe globale, ci trebuie să privim cu mintea trează în plan spiritual, înțelegând intențiile „păpușarilor”, fiind conștienți de faptul că, în vremurile grele pe care le traversăm, avem de înfruntat multe provocări viclene din partea vrăjmașilor văzuți și nevăzuți ai lui Dumnezeu, ai Mântuitorului Iisus Hristos, ai Evangheliei și ai Bisericii Lui Dreptslăvitoare. Iar noi, potrivit Sfinților Părinți ai Bisericii, în calitate de credincioși creștini, avem datoria să ne întărim duhovnicește și să rezistăm cu demnitate și cuviință pe calea mântuirii, „pe noi înșine și unii pe alții și toată viața noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm”.
Perspective teologice, filozofice și politice
asupra vremurilor contemporane
Prin promisiunile unui viitor mai bun, transumanismul, ca ideologie[1] tehnicist-postmodernistă, a stârnit de la bun început și stârnește încă în mediul cultural și politic mondial nu numai speranțe utopice, ci și dezbateri aprinse, deoarece mulți oameni de cultură contemporani[2] (teologi, filozofi, medici, bioeticieni, artiști și oameni de știință) au ridicat numeroase întrebări și critici argumentate, manifestându-și îngrijorările serioase referitoare la consecințele aproape inevitabile din plan mental și social; asta pentru că invazia tehnologică agresivă[3] în toate domeniile vieții omenești cotidiene[4] are efecte multiple înlănțuite și adesea nebănuit de periculoase[5].
Mutațiile generate de transumanism nu se referă doar la „resetarea”/redefinirea semantică a vocabularului[6] (care trebuie încadrat în formele și „normele” corectitudinii politice), ci și la toate modificările structurale/fizice, de gândire și de comportament (degradarea înțelegerii vieții, a sufletului uman și a cosmosului provoacă și o împătimire lăuntrică, dar și o manifestare exterioară specifică), precum și la reorganizarea vieții interioare și exterioare/sociale deopotrivă (relațiile omului cu semenii și cu diverse instituții) sub auspiciile tehnologizării[7] și digitalizării tot mai extinse. Putem sesiza, astfel, cele două tendințe majore în relaționarea interumană actuală: 1. instaurarea de false nevoi și noi obiceiuri mentale și comportamentale[8] în omul „viitorului” și 2. „filtrarea” activităților și interacțiunilor dintre oameni prin intermediul tehnologiei care denaturează umanitatea și chiar creează o distanțare fizică și socială, care, cel puțin în practica economică, educațională și medicală a ultimilor ani, a dat deja numeroase și dăunătoare rateuri.
Biserica Ortodoxă, sub adumbrirea Duhului Sfânt dătător de viață, iubire și înțelepciune, are misiunea profetică și obligația de a citi semnele vremurilor și de a furniza grabnic credincioșilor lămuriri teologice și bioetice în ceea ce privește înțelegerea corectă și interacțiunea nepăguboasă a oamenilor cu tehnologiile tot mai invazive și cu ideologia transumanistă care animă, iată, fenomene/schimbări culturale, politice și sociale unice în lumea contemporană. Iar aceste fenomene trebuie descifrate în cheie duhovnicească, analizându-se nu numai statisticile din planul văzut, obiective, adeseori post-factum, ale acțiunilor săvârșite de oameni influenți, ci și inducțiile/înrâuririle nevăzute, rele și demonice de-a dreptul, ante-factum; toate aceste analize-predicții ale Bisericii[9] au rolul de a trezi conștiințele adormite/amețite (de grijile cotidiene și de propaganda dirijată) și pot face ca unele evenimente tulburătoare și daune să fie prevenite, tratate strategic și poate chiar evitate în timp util. Biserica nu trebuie să fie indiferentă la încercările exterioare cotidiene ale credincioșilor creștini (la nivel micro) și la tulburările culturale și social-politice de la nivel macro (global), rămânând înțepenită cumva doar într-o propovăduire dogmatică (aspațială și atemporală) și într-un activism social-filantropic (fără discernământ), mediatizate spre convingerea ateilor și a „căldiceilor” că e bună și Biserica la ceva în societate.
Continuă lectura